Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza






Ion de Liviu Rebreanu -Roman realist - obiectiv -

literatura romana











ALTE DOCUMENTE

Balzacianismul Enigma Otiliei
Arghezi - artist al cuvantului
Modele culturale la rusii staroveri si reflectarea lor in literatura
SCOALA ARDELEANA:
CIULINII BARAGANULUI
Bacalaureat 2003 Rezolvari subiecte romana oral
ISTORIA SINDIPII FILOSOFULUI
Sarmanul Dionis de Mihail Eminescu nuvela fantastica- proza romantica-
Aprecieri critice Baltagul
MOS ION ROATA SI CUZA VODA de Ion Creanga


Ion                                                    de Liviu Rebreanu

                                                     -Roman realist - obiectiv -

1.Romanul este o opera narativa in proza, de mare amploare si diversitate, a carei actiune se desfasoara pe mai multe planuri, avand o intriga complexa si personaje numeroase.

Concepul artistic al lui Rebreanu a fost exprimat în articolul "Cred", în care acesta afirma OBIECTIVITATEA este cea care sta la baza operelor sale. El refuza în acest sens relatarea la persoana întâi, considerând ca traieste într-o 555e45f lume plina de relativitati si ca este de datoria sa adopte o pozitie neutra. De asemenea el se declara ANTICALOFIL sustunând ca nu estetica, ci pulsatia vietii conteaza în adevarata arta, el fiind în favoarea renuntarii la mijlocele artistice si stilistice, considerând stilul un mijloc,nu un scop:

2.Aparut în 1920, romanul "Ion" are la baza trei elemente care au  fermentat în procesul de transfigurare a realitatii. Elementele care au constituit initial punctul de plecare pentru nuvelele "Sarutarea","Rusinea" si " Zestrea"(acestea fiind apoi transformate în roman) au fost vederea pe câmp a unul taran tânar sarutând cu patima  pamântul si vestea ce se raspândise rapid în lumea rurala, conform careia un taran bogat fusese nevoit sa-si dea fata (Rodica) unui fecior sarac si lenes cu care acesta ramasese însarcinata, iar acesta o batuse cumplit.

Ideea atribuirii  scenei sarutarii lui Ion i-a fost data scriitorului de o discutie cu însusi Ion al Glanetasului, pe care l-a imortalizat astfel ca personaj literar, retinând din caracterul sau real iubirea pentru glie, reflectata în exterior prin patima cu care acesta rostea cuvântul "pamânt".

3a.Tema o reprezinta patima pentru pamant a unui tanar taran si consecintele ei tragice. Actiunea se desfasoara in satul transilvanean Pripas, la inceputul secolului XX.

3b,d. În romanul Ion, cititorii sunt introdusi în universul fictiv pritr-o "poarta" reprezentata de drumul rural care se desprind din sosea. Urmându-l, Rebreanu ne înfatiseaza satele prin care trece, drumul devenind un pretext pentru descrierea Pripasului, pe care îl strabate spre sfârsit. Drumul este un adevarat personaj si "face legatura dintre lumea reala si lumea fictiunii", între cele doua scene care îl prezinta derulânduse-ra evenimentele romanului, cititorul având foarte acut sentimentul timpului care s-a scurs, subliniat de diferenta între înfatisarea drumului de la început si cea de la sfârsit(simetrie perfecta).

"Lasând Jidivita, drumul urca întâi anevoie pâna ce-si face loc printre dealurile strâmtorate[...] ca sa dea buzna în Pripas pitit într-o scrântitura de coline[...]Apoi soseaua coteste, apoi se îndoaie, apoi se întinde, iar dreapta ca o panglica cenusie în amurgul racoros [...] si se pierde în soseaua cea mare si fara început... "

Titlul romanului este chiar numele personajului principal, "o figura simbolica mai mare decat natura" (Eugen Lovinescu). Structura este bine definita, existanda doua volume: Glasul pamantului si Glasul iubirii. Titlurile capitolelor sunt formate dintr-un singur cuvant care sintetizeaza intreaga idee prezentata in acel fragment ("Nunta", "Copilul", "Sarutarea") iar primul si ultimul capitol sunt denumite simplu "Inceputul" si "Sfarsitul".

3e.Subiectul are intriga simpla, la fel ca la Sadoveanu, epicul nefiind cel mai important, ci arta narativa. Iubind pamântul de mic copil, Ion al Glanetasului, sarac deoarece tatal sau, Alexandru, risipise zestrea Zenobiei, îsi concentreaza toate fortele pentru împilirea dorintelor sale de a avea pamânt. În acest scop, îl forteaza pe Vasile Baciu, sa i-o dea de nevasta pe fiica sa, Ana, pe care el o lasase însarcinata si astfel ajunge bogat, însa apoi o doreste si pe Florica, fata frumoasa si saraca la care renuntase si care îl iubise si ea, casatorita fiind acum cu George Bulbuc, fostul pretendent la mâna Anei. Tratata inumam de Ion, Ana se spânzura. Copilul, Petre, se îmbolnaveste apoi si moare. În final, Ion este ucis de George Bulbuc, în noaptea în care încercasesa intre în casa acestuia pentru a o vedea pe Florica. În paralel, pe alt plan, se desfasoara viata familiei Herdelea , prin care autorul evidentiaza relatiile dintre români si unguri, asa cum le subliniase pe cele dintre bogati si saraci prin intermediul dramei lui Ion.    

 Deoarece naratorul este obiectiv, el utilizeaza un artificiu de compozitie pentru a-si introduce în scena personajele si a marca înca de la început relatiile dintre ele, imediat dupa ce descriertea satului Pripas. Aceasta scena numita în critica literara " scena sortii", are valoare de intriga, în ea participând toate personajele antrenate în actiunea ulterioara.

   În scena horei satul este prezentat statificat din punct de vedere social, fiind descrise atitudinile oamenilor si raporturile dintre ei: pe de-o parte taranii saraci care nu îndraznesc sa se amestece în conditiile celorlalti, din care face parte si Glanetasu, pe de cealalta parte taranii înstariti dintre care se remarca Vasile Baciu si Toma Bulbuc si intelectualitatea satului reprezentata de învatatorul Herdelea si preotul Belciug. Relatiile sociale depind de pamântul pe care îl detinefiecare taran, din nevoia de acest pamânt nascându-se patimile si dusmaniil. De-a lungul romanului apare mentalitatea taraneasca dupa care omenii se pot numi oameni numai în masura în care gospodara lor e întemeiata.

Când Vasile Baciu afla de la George Bulbuc ca Ana era cu Ion în gradina, se înfurie ravasindu-si mânia asupra flacaului si potopindu-l cu ocari.

Sintagma "tare-i uscatica si firava", pe care Ion o foloseste în repetate rânduri când se refera la Ana, arata faptul ca flacaul nu stie daca o iubeste sau nu, fiind însa sigur ca "nu-i fusese draga" ea înainte, ci Florica. Ion recunoaste ca înca o mai iubeste pe aceasta, dar în sufltul sau pamântul este mult mai important decât sentimentele. Astfel scriitorul arunca pentru prima data lumina asupra caracterului personajului sau principal.

"ni-i fusese draga Ana si nici acum nu-si daduse seama bine daca-i e draga. Iubise pe Florica si de câte ori o vedea sau îsi amintea de ea, simtea ca tot o iubeste.

Pentru a avea mult pamânt, Ion întelege ca oricât de harnic ar fi fost, ar fi ramas toata viata sarac, daca îsi reducea stradania la mijloace cinstite. Acesta decide sa urmeze exemplul dat de tatal sau si chiar de Vasili Baciu, care ambii sedusesera o fata bogata, aceasta fiind o prctica obisnuita în satul ardelean,însa primul risipind toata  averea nevestei, iar al doile stiind cum sa o pastreze.

În prima scena a pamântului, acesta îi apare lui ion ca un urias, fiind personalizat si dominând fiinta efemera a omului, dar apoi flacaul se simte stapânul lui, capatând si el dimensiuni hiperbolizate. Ion percepe pamântul la nivelul auditivului, Rebreanu notând glasul acestuia prin verbe onomatopeice, dar si al vizualului, redat prin enumeratii de substantive.

"[...] padurile, toate zuruzeau, susoteau, vorbind pe grai aspru, întelegându-se între ele...Glasul pamântului patrundea navalnic în sufletul flacaului, ca o chemare, coplesindu-l.

A doua scena a pamântului evidentiaza lacomia de pamânt a personajului. Aici starile sufletesti ale flacaului sunt sugerate prin înregistrarea senzatiilor si prin detaliul semnificativ, iar imginile vizuale se asociaza cu cele audutive. Mânat de patima, Ion fura câteva brazde din pamântul lui Simion Lungu, care odata fusesera ale familiei sale, nesocotind legea, ceea ce mai apoi îl va face sa între la închisoare si sa aduca necazuri si familiei Herdelea "Macar o brazda sa-mi i-au înapoi din pamântul meu!

În a treia scena a pamântului, stâpân în cele din urma pe  locurile lui Vasile Baciu, ion iesepe câmp, dorind sa vada si sa mângâie glia. Prin repetarea cuvântului "tot", Rebreanu accentueaza iubirea lui Ion pentru pamânt, care îl împinge pe acesta la gestul culminant: sarutarea gliei.

"Se apleca, lua în mâini un bulgare si-l sfarâma între degete, cu o placereînfricosatoare... Apoi încet, fara sa-si dea seama, se lasa în genunchi, îsi coborâ fruntea si-si lipi buzele cu voluptate de pamântul ud..."

4. Ion, eroul romanului, a fost caracterizat prin perspective diferite de mai multi critici, care au încercar sa explice resorturile care determina actiunile si caracterul sau.

Prima parere critica a apartinut lui  G Calinescu, care îl considera pe Ion "o bruta, un animal plin de candoare", o fiinta mult prea redusa, care nu putea fii inteligenta. El afirma ca ideea seducerii nu i-a venit lui Ion din inteligenta ci din "viclenia instinctuala caracteristica fiintei redusa". Eugen Lovinescu însa, se redica împotriva ideii ca Ion este lipsit de inteligenta. Acesta crede ca numai o fiinta inteligenta ar fi putut sa îsi construiasca un plan atât de bine pus la punct, oglindit de scena în care el refuza sa o primeasca pe Ana dupa ce tatal ei o daduse afara, stiind ca numai astfel îl va face pe Baciu sa-i dea zestrea fetei. Nicolae Manolescu arata ca personajul nu trebuie judecat, pentru ca de fapt vina nu îi apartine lui, ci societatii. Ion vrea pamântul pentru ca stie ca numai asa va putea fi acceptat de comunitate. Desi Ion fusese cel mai destept el a trebuit sa renunte la scoala pentru ca Glanetasu n-a mai avut bani, vânzându-si toate pamânturile.  

Naratorul foloseste metode tipic realiste de redare a gandurilor si trairilor presonajelor (monologul interior care exprima gandurile personajelor, stilul indirect liber realizat prin redarea la persoana a III-a a gandurilor unui personaj, anticalofilia etc) si astfel contureaza imaginea unui om simplu, înzestrat cu o inteligenta simpla, tenace care este capabil sa-si adune toate energiile pentru a atinge un singur scop. Impresionant prin aceasta calitate, patima pentru pamânt îl va duce în cele din urma la prabisire dupa ce reusise sa se înalte din rândurile taranilor saraci. Lacomia acestuia nu se multumeste însa a se concentra numai asupra unui singur obiectiv, extinzându-se dupa împlinira primului scop si asupra Floricai, nefiind însa vorba de iubire, ci de instinct.

Deoarece scriitorul este obiectiv, nu ne explica nimic, nu analizeaza el starile sufletesti ale eroului sau, redându-le cu ajutorul DETALIULUI SEMNIFICATIV.

Spre deosebire de "Ciocoii vechi si noi, de Nicolae Filimon" si de alte romane anterioare, moartea lui Ion nu constituie o pedeapsa data de autor, ci o sanctiune a vietii, un final spre care a condus tulburarea de catre personaj a legilor vietii si traiului din comunitatea rurala respectiva prin pasiunea sa tragica si neînfrânta.

De-a lungul romanului, patima lui Ion afecteaza si celelalte personaje. Cu toate acestea Ana este cea care are cel mai mult de suferit din cauza patimii lui Ion pentru pamânt. Aceasta are o evolutie descendenta, treansformându-se dintr-o fata bogata care este oarba în fata motivelor reale ale lui Ion pentru a o iubi, într-o femeie nefericita si asuprita, pe care abia la nunta Ion îsi daduse seama ca o iubeste. Aceasta în final se sinucide, nemaisuportând viata ca nevasta a lui Ion. Ea este o vistima care are însa partea ei de vina, caci ea singura alesese între Ion si George Bulbuc. Dupa cum afirma si George Calinescu: "în societatea rurala femeia reprezinta doua brate de munca,o zestre si o producatoare de copii"

6. În perioada interbelica, majoritatea scriitorilor interbelici respecta indicatiile date de Lovinescu în teoria sa: eliminând oricarei forme de lirism din proza, renuntând la tematica rurala în favoarea celei urbane si axând literatura pe psihologie, renuntand la naratiune. Singurul scriitor interbelic care nu respecta aceste indicatii si totusi este apreciat si cunoscut în epoca este Rebreanu, astfel dupa proza lui Slavici, aparitia romanului Ion reprezinta cea mai importanta manifestare a realismului românesc.      


Document Info


Accesari: 4894
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )