Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza






"JUNIMEA"

literatura romana











ALTE DOCUMENTE

PROIECT DIDACTIC - " Ciobanila" de Vasile Voiculescu
Marin Preda - Morometii
IMAGINE (ARTISTICA)
Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Tudor Arghezi.
Emil Cioran - citate
Eminescu si etica lui Schopenhauer
Caracterizare Mara Ioan Slavici
Liviu Rebreanu - ION-rezumat
Cugetari despre limba
SIMBOLISTII


"JUNIMEA"

TITU MAIORESCU

Literatura româna a fost scrisa, pâna la întemeierea "Junimii",

aproape numai de boieri, la început de protipendada, apoi de boierii

de clasa a doua si de burghezii si dascalii intrati în boieria marunta.

Ţaranimea nu ia parte deloc la miscarea culturala, fiind primita doar

ca motiv literar si în forme conventional idilice în literatura u 818g68i nor

mosieri ca Alecsandri si Negruzzi. Chemarea la creatie a clasei taranesti

si punerea acesteia în contact cu aristocratia este opera "Junimii" în

general si a lui Titu Maiorescu în particular, acesta fiind el însusi, în

fond, descendent de tarani ardeleni. Estetica lui Titu Maiorescu

(1840-1917) e mai ales schopenhaueriana: Frumosul e reprezentarea

ideii sensibile; ideea sensibila este natura absoluta a lucrurilor si întâia

conditie a artei este ridicarea deasupra oricarei idividualitati pâna la

starea de subiect cunoscator pur; prin aceasta ascensiune la contemplarea

ideii intuitive, Arta aduce linistirea sufletului (adica atenuarea

egoismului), ceea ce e totuna cu fericirea. Însa Schopenhauer era

rasist: ideile platonice revelându-se în concret iar ideea metafizica de

natie (pe care o admitea) încorporându-se în natiunile istorice, o

literatura universala nu exista decât prin mijlocirea individualitatii

etnice. Prin urmare Maiorescu va deveni primul formulator, înca timid,

al "specificului national", exaltând poezia populara si cerând o limba

cu "adevarat româneasca". Schopenhauerismul ar fi trebuit sa duca

pe Maiorescu la conceptia artei pure, si, dimpotriva, l-a facut precursor

al tendentionismului sanitar al artei "sanatoase", scutite de "efeminarea

scrierilor decadente". Termenii sunt întorsi. În vreme ce dupa

filozoful german arta e o conditie a purificarii, dupa criticul român

puritatea (simtiri "curate si alese", "nobleta de simtimânt") e o conditie

a artei. Maiorescu nu cerceteaza structura operei de geniu, ci numai

George Calinescu 144

efectul asupra constiintelor, si când un autor i se pare a avea "inima

calda" si a lasa "impresia unei binefaceri sufletesti", crede ca e cazul

de a manifesta "recunostinta pentru multumirea ce ne-a cauzat-o

cetirea scrierilor sale". Poetica lui Maiorescu e în parte îngusta si

simplista, în general însa înseamna un pas mare spre largirea simtului

estetic. Dualismul acela în virtutea caruia opera e rezultanta colabora

rii unui frumos de continut cu unul de expresie a dus la cele mai

mari erori, caci e imposibil a determina valoarea estetica a unei

conceptii sau a unui cuvânt în afara fenomenului fundamental si

inanalizabil al creatiei. Nu exista cuvinte poetice si cuvinte prozaice.

Maiorescu exagereaza rolul metaforei, dar mai ales îsi închipuie ca

imaginea trebuie sa se supuna legilor lumii fizice. El n-admite ca poetul

sa priveasca la roata cea de foc a soarelui, asta fiind o "stranie

îndeletnicire si periculoasa" pentru sanatatea ochilor. În felul acesta

absurdul semnificativ, temelie a poeziei, ilogicul organic ce formeaza

esenta visului si a mitului sunt repudiate.

Maiorescu e întâi de toate un mare polemist care stie sa traga profit

din împrejurarea de a trai într-o lume inferioara nivelului sau, punând

în valoare arta de a corecta si de a admonesta. Instrumentul stilistic

al acestei arte este lamurirea "pe întelesul tuturor", prin împerecherea

malitioasa de expresii tehnice neologice si de cuvinte neaose. Corespondentul

sufletesc presupus de acest limbaj e sentimentul mizeriei

intelectuale a adversarului. Raportul între polemist (stapân pe o masca

demna si glaciala) si adversar e acela dintre o minte inaccesibila si

un lamentabil intelect, care trebuie corijat ori admonestat, dupa cum

e cazul. Când Maiorescu vrea sa dea a întelege ca adversarul e cu

totul inferior, se coboara si el mai multe trepte si-l lamureste într-un

limbaj de-o usurinta palmuitoare. Daca însa adversarul are cultura,

atunci criticul devine distant si într-un stil potrivit mijloacelor celui

studiat sugereaza incapacitatea de patrundere reala a problemelor

din partea aceluia. În cazul lui Sion, simpla dovada ca acesta nu stie

ce este un hexametru ajunge. Gherea, mult mai slobod în lumea ideilor,

e "luat de sus", ca unul ce n-are competenta a se amesteca în estetica,

Istoria literaturii române 145

într-un cuvânt ca autodidact. Lui Duiliu Zamfirescu nu i se putea aduce

pe fata învinuirea de incultura. Atunci Maiorescu rezolva taios

problema: poetii nu au caderea sa dea opinii critice. Sentimentul de

superioritate este desfasurat de Maiorescu, dupa împrejurari, în patru

chipuri: el face întâi examenul logic al gândirii adversarului spre a-i

dovedi reaua functionare, într-un stil de o mare bonomie scolara; apoi

trece la aspectul gramatical al gândirii, observând neacoperirea exacta

a ideii prin cuvânt; când e cazul face pacientului un simplu examen

de cunostinte; în sfârsit, metoda cea mai teribila este considerarea

mintii autorului studiat sub raportul fenomenologic, încadrarea lui

într-un lant de necesitati si imperturbabila clasificatie. În acest moment

pozitivist Maiorescu creeaza o expresie noua, memorabila (limbut,

betie de cuvinte). Capodopera polemica a lui Maiorescu este Betia de

cuvinte. Raspunsul la discursul de receptie al lui Duiliu Zamfirescu la

Academia Româna e de altfel si el o capodopera de umor rece, pe

baza sentimentului altitudinii. E o teribila admonestatie onctuoasa, o

reducere zâmbitoare la neant.

"CONVORBIRI LITERARE"

Ideologia stabilita de Titu Maiorescu la "Junimea" era cam aceasta:

1. absoluta potrivire între fond si forma. Mai bine deloc universitati,

licee, reviste, carti, daca reprezinta o forma goala fara implicarea

continutului;

2. inaugurarea spiritului critic în scopul de a se arunca "în laturi"

tot ce vine ca forma goala a civilizatiei, fara cuvenitul cuprins;

3. asezarea criticii în marginile adevarului, adica descatusarea ei

de orice constrângere din afara.

Aceste puncte dadeau un program negativ. Prin Convorbiri literare

(1 martie 1867) se începe în acelasi spirit o actiune pozitiva în vederea

unei literaturi de "sanatate sufleteasca", fara "simtiri mestesugite".

Aceasta era "directia noua".

George Calinescu 146

TH. sERBaNESCU, N. SCHELITTI

Însa întâia recolta a "directiei noui" a fost saraca, limitata la o lirica

scurta si sentimentala, de pus pe muzica. Modelul era Heine. Poezia

colonelului Th. serbanescu (1839-1901) este bombastica:

În durerea mea pagâna

D-as putea o clipa, eu

As lua pamântu-n mâna

s-as zvârli în Dumnezeu!

Muzica numai a facut populara cutare romanta:

Unde esti?... Unde esti?-

În zadar în larga lume

Caut sa te mai gasesc,

Tu l-al carui dulce nume,

si azi înca-ngalbinesc!

Daca tu tot mai traiesti-

Unde esti?... Unde esti?

Bravul "oficer" N. Schelitti (1837-1872) nu era mai talentat, si

erotica între "un steloi" si o "steluta" e rizibila:

Am surprins eu într-o noapte

O steluta s-un steloi,

Dupa multe dulce soapte,

Sarutându-se-amândoi.

MATILDA CUGLER

Poezia Matildei Cugler (1852-1931) e la modul cuviincios al liricii

pentru albumuri de pensioane, cu situatii de conventie, cu o certa

leganare visatoare câteodata:

Ai plâns si tu odata?

Eu zau, nu pot sa cred!

Ah! lacrami lasa urme,

Ce ani întregi se vad.

Un ochi, care odata

A plâns de dor si chin,

Ma crede, nu degraba

Se face iar senin.

147 Istoria literaturii române

Un ce fara de nume

Ramâne-n el ascuns...

Dar ochii tai sunt limpezi,

Nu pot sa cred c-ai plâns.

D. PETRINO

D. Petrino (1844-1878) s-a facut reputat prin purtarea incalificabila

fata de Eminescu. Încolo vocatia lui poetica e foarte anemica.

Sinceritatea durerii din Flori de mormânt (îi murise sotia) poate fi

adevarata, figurile literare sunt însa banale. Raul, poem în doua

cânturi, reediteaza dupa Musset un caz Rolla. La gura sobei, poem în

trei cânturi, se conduce dupa legendele istorice ale lui V. Alecsandri.

Nurul e o dizertatie care amâna mereu intrarea în materie, dupa

metoda din Namouna. În schimb versurile sunt sprintene.

SAMSON L. BODNaRESCU

Poezia lui Samson Bodnarescu (1841-1902) trecea drept dificultoasa.

Nenorocul ei este mai degraba de a concura întâmplator

sau prin reala contaminatie poezia lui Eminescu:

Haide, draga, sui în luntre,

Sa tot mergem, mergem dusi,

Sa scapam macar o clipa

De-a pamântului catusi.

Leganati încet de valuri

Sa dam grijile uitarii,

Sa dam sufletele noastre

Dragostei si departarii.

Interesnte sunt încercarile de epigrame si elegii dupa Goethe, cu

toate ca metrul antic îngreuiaza emisiunea:

Vine lacusta si clopot si coasa prin sate rasuna.

Timpuri trecute recheama în minte-mi aceasta-ntâmplare.

Peste-a mea patrie hoarde barbare iar vad cum se-nsira:

Gotul în frunte, lui hunu-i urmeaza, avarul, bulgariul;

Dupa acestia multime vin înca, manânca ce afla,

Cresc, se-nmultesc; dar timpu-i omoara ca iarna lacusta.

George Calinescu 148

Dintre tragedii, Rienzi se desfasura prea încet si fara nerv. Lapu-

sneanu-voda aduce complicatii împotriva spiritului cronicilor si face

abuz de shakespearianism. Anna debiteaza insanitati ca o Ofelie:

Când a vrut racul sa-l roada.

Racul zice: stai, mai stiuca!

Eu nu-s peste, ci-s naluca...

Racul are doua cleste

si au prins în ele-un peste;

Pestele a dat din coada,

ANTON NAUM, D. OLLaNESCU-ASCANIO, I. CARAGIANI

De la "rafinatul Naum" (1829-1917) au ramas poeme fastidioase

ca Aegri somnia, lunga meditatie asupra caducitatii, si o imitatie dupa

Reineke Fuchs al lui Goethe, Povestea Vulpei, istorie hieroglifica a luptei

dintre liberali si conservatori. D. Ollanescu-Ascanio (1849-1908),

autor de piese de teatru uitate, a tradus pe Horatiu în tempo de hora:

În aceasta zi ferice, Massicul, scumpa-ti comoara

Vrednic este-a ne-ndragi.

Vezi Corvinus porunceste, vin de-i toarna-o cupa plina

De-al tau sânge-mbatrânit.

Lui I. Caragiani (1841-1921), care era un om de haz oral, i se

datoresc talmacirile în proza a Odysseei si Batrachomyomachiei.

ALŢI JUNIMIsTI

"Frantuzitul Mihail Korné" (1844-1901), poet, e neglijabil, Ioan

Ianov (1836-1903) a fost popular o vreme pentru cântecele sale:

Pareatca sau asesorul Schivirnisala, Rugina Smichirescu alegator, Von

Kalikenberg concesionar, Eclisiarhul Colivarescu, Advocatul Cârcioca-

rescu, Stosachi, Mos Ion Zurba. N. Volenti (1856-1910) e un poet cu

totul debil. Mai vrednic de amintit este I. Pop-Florentin (1843-1936)

pentru nuvelele sale de un romantism negru, delirant. Imaginatia fara

frâu cu care încearca sa umple golul istoric merita o mentiune. Decebal

aduce imagini fioroase si o onomastica inedita dacica: Pelasgion,

Bizeniu, Torid, Gilil, Dieg, Eusir, Midon, Terant, Zenor, Alastor,

Istoria literaturii române 149

Zimbrura, Dava, Mira, Nivi, Pertanta. Tuhutum e tabloul Ardealului

cvasi-fabulos în momentul navalirii maghiarilor, Zoa-Zuirvan, istorie

orientala cu centrul de gravitate în Iran.

N. GANE

Desi a scris si versuri, N. Gane (1835-1916) s-a specializat în

"novele". Domnita Ruxandra, Petru Rares sunt curate furturi de la Asachi,

într-o compozitie mai curenta, fara elementul ariostesc. Privighetoarea

Socolei e istoria tragica pentru burghezi sentimentali a unei modiste

libertine, ecou lesinat si ieftin din Murger. Istoriile cu haiduci, ca santa,

nu depasesc imaginea banditului în serie. Ca simplu evocator al

copilariei, Gane este totusi creatorul la noi al literaturii cu boieri de

provincie si cocoane patriarhale, în case colbaite, cu rataciri cinegetice

pe baltile aburoase si în munti cu caprioare si ursi. Aceasta mapa de

schite dezvoltata în ulei va da pe Sadoveanu, Gârleanu si ceilalti

asemeni. Cea mai tipic arheologica este Câinele Balan, rememorând

vremile scolare cu colegii de internat, Presnel, Tuflic, Poriu-Împarat,

Scormolici si Besleaga, cu câinele Balan ce pune labele în pieptul

stapânului si-l linge pe obraz si sfâsie anteriile tiganilor, cu trasura ce

ia pe copil în vacanta, o "nadiceanca pe dricuri care scutura de minune,

cu rotile galbene, cosul verde si capra neagra atârnata în curele".

Descrierea casei lui Talpan unde poposeste baiatul e gogoliana. De acum

apar si batrânii automatizati într-un singur tabiet sau idee fixa, boierii

vegetabili, cuconii si cucoanele traind din câteva minuscule elemente

sufletesti. Totdeodata se glorifica oamenii rudimentari, cu frica de

complicatiile civilizatiei, precum Petrea Dascalul, care uimeste pe doi

lorzi veniti pe aceste meleaguri la vânatoare prin chipul cum cu o pusca

veche în vârf cu o lumânare împusca ursul în bârlog.

IACOB NEGRUZZI

Secretarul "perpetuu" al "Junimii", Iacob Negruzzi (1843-1932),

a scris o literatura acum uitata, îndeosebi satirica. Copiile dupa natura

în proza sunt cele mai delectabile si n-au deloc intentie naturalista,

George Calinescu 150

fiind niste simple "caractere" cu model real. Parintele Gavriil, om

disimulat, care promite orice si tagaduieste, spunând "sa fie bine",

contele Curcano-Mirmilitzki, baronul Constantin Garla de Afumata,

ducesa Bute, nascuta Ţapa, princesa Bostano Crastavetzki, nascuta

Pitringello-Barabulla, toti acestia paraziti mondeni, Ionita Cocovei,

burlac timid si suav, Ghita Titirez, arhivar venal si erotic, iata câteva

tipuri. Merita onorurile antologiei Un drum la Cahul, tablou hazliu

al sicanelor procedurale ("cacon Manalas", "duduca Pipita", "prňcura",

"nu vom putč" etc.), si Christachi Vaicarescu, tragicomedia

unui ipohondru suferind de toate boalele din cauza unei fripturi de

curcan.

V. POGOR, MIRON POMPILIU

V. Pogor (1833-1906) a fost mefistofelul "Junimii", spiritul voltairian,

râzând pâna ce-i crapa "camesa" si-i sareau "dintii cei noi

din gura". "Citea tot ce-i cadea în mâna, ziua, noaptea, sanatos,

bolnav." Într-adevar, el era mai informat decât Maiorescu în literatura

moderna si traducea din Baudelaire în 1870, din Sully Prudhomme

în 1873, din Leconte de Lisle, Th. Gautier, J. Richepin. Versurile

originale, putine (Sfinx egiptean, Melancolia lui Dürer), au factura

franceza. Daca poezia Un bal, semnata cu initiala P., e de el, ea

zugraveste bine indolenta poetului:

Simt o mare fericire de-a sta singur în tacere,

Desi stricta conveninta ma sileste-a fi la bal,

Caci sunt lenes de natura si ma legan cu placere

Într-o dulce somnolenta pe al visurilor val.

Miron Pompiliu (1848-1897), seful "caracudei", adica al grupului

de tineri sfiosi, citind putin si asteptând cu nerabdare ceaiul si cozonacul,

a redactat revista în lipsa lui I. Negruzzi, a scris poezii sterse si

basme interesante, prelucrate în tonul nostalgic al lui Tieck.

151 Istoria literaturii române

FILOLOGI, ISTORICI, FILOZOFI

La "Junumea" veneau pentru a se distra ori din devotament oameni

straini de literatura, Ioan Mire Melic, zis Mirmilic, profesor de

matematica, N. Culianu, profesor de geodezie, Pavel Paicu, profesor.

P. P. Carp, omul politic, a facut putina critica, necompetenta, gasind

ca Razvan-voda, remarcabila piesa a lui Hasdeu, e o "elucubratiune".

Filologia si istoria au fost staruitor cultivate la "Junimea", fara rezultate

prea apreciabile. Al. Lambrior (1845-1883) a murit prea tânar ca

sa fi lasat lucrari temeinice de filologie. Vasile Burla (1840-1905) se

orientase în limba sanscrita si devenise notoriu prin polemica cu Cihac

asupra cuvântului "rata". Gh. Panu (1848-1910) s-a pregatit pentru

istorie, a facut gazetarie si a lasat niste vioaie Portrete si tipuri

parlamentare. Opera istorica a lui A. D. Xenopol (1847-1920) e

serioasa, ridicata pe o solida documentatie, dar nu depaseste cercul

didactic, din cauza absentei darurilor literare (portretistica, interpretare

fina a faptelor). E universal cunoscuta teoria sa a istoriei în care

distinge între faptele de repetitie din stiintele exacte si cele de

succesiune din istorie. În materie de filozofie, Vasile Conta (1845-

1882) e o figura respectabila prin faptul de a fi voit sa ridice un sistem.

Teoria fatalismului e o profesie de credinta materialista, prin fatalitate

întelegându-se determinatia. Teoria ondulatiei universale, un evolut

ionism cu corsi si ricorsi în marginile lui Spencer, era o reeditare

entuziasta si prolixa de locuri comune. Gândirea româneasca avea sa

se dezvolte pe alte drumuri. Totusi limba de idei a lui Conta e mai

imaginativa decât a lui Maiorescu, cu acea doza de haotic necesara

constructiilor ideologice.


Document Info


Accesari: 1555
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )