LAUDE
= Termenul provine din lat. laus "lauda". Specie panegirica a poeziei medievale, avānd ca subiect principal elogiul. Denumirile obisnuite ale acestei specii īn Evul Mediu erau: laus, laudes, praeconia, paneg 20520f54u yricus. Īnca din elenism (v.) se remarca īnsa prezenta unor elemente ale stilului panegiric atāt pe planul retoricii cāt si pe acela al poeticii. Poezia Antichitatii (alexandrinismul, latinitatea din sec. I e.n.) utilizeaza anumite forme retorice dezvoltate mai ales de neosofisti. Quintilian indica drept principala tema a cuvāntarii fastuoase "lauda zeilor si a omului" (Institutio oratoria - Arta oratorica, III, 7, 6,). Īn timpul Imperiului roman, lauda suveranului (basilikos logos) constituia o specie retorica particulara, practicata de noii sofisti. Īn manualele retorilor tārzii (de ex. Hermogene din Tarsos, īn a doua jumatate a secolului II e.n.) se consacra paragrafe L. ca tehnica panegirica. Retorica panegirica a influentat, īn mod vadit, poezia. Hermogene din Tarsos defineste chiar poezia drept "cel mai panegiric dintre toate modurile de explicare". L. ca element retorico-poetic, dar si ca modalitate stilistica determinānd specia panegirica, apare sub urmatoarele forme īn poezia medievala: L. ale divinitatii (de ex. Dracontius, De laudibus dei - Despre laudele lui Dumnezeu); L. ale stramosilor, dar si ale contemporanilor, topos-ul acesta din urma apare īn versurile latine despre Cid, compuse īn jurul lui 1100; L. ale eroilor, ale sfintilor, ale ecleziastilor, ale suveranilor (de ex. Friderici gesta metrice - Faptele lui Frideric, sau L. funebra a lui Heribert de Colonia); L. virtutilor, ale artelor, dar si ale anotimpurilor, ca si ale animalelor, plantelor (de ex. Laudes creaturarum - Laudele creaturilor, de Sf. Francisc din Assisi). O tehnica stilistica speciala (formula laudis) era proprie diverselor L.
|
