"PADUREA SPANZURATILOR" DE LIVIU REBREANU -ROMAN PSIHOLOGIC
Sondarea vietii interioare a personajelor, preocupare ce a avut ca rezultat conferirea unei dimensiuni psihologice fenomenului literar a devenit o constanta a creatorilor epici incepand cu perioada marilor clasici, apogeul cunioscandu-l in perioada interbelica.In aceasta perioada proza romanesca va sta sub imperiul directiilor impuse de Eugen Lovinescu in studiul "Creatie obiectiva", stiudiu in care acesta avertiza asupra necesitatii sincronizarii literaturii romane cu cea europeana. In virtutea acestui spirit al veacului, criticul considera ca oportuna renuntarea in proza la problematica de extractie rurala si la subiectivismul care aureola actul creator ceea ce va duce la aparitia romanului ca scriitura elevata, despre si pentru intelectuali. Multi scriitori interbelicii se vor orienta catre romanul de analiza - care presupune privirea dinauntru a intregului univers romanesc - in perioada de culme a acestuia scriind Hortensia Papadat Bengescu, Camil Petrescu si Liviu Rebreanu. In studiul "Creatie si analiza' G. Ibraileanu distinge intre romanul obiectiv in care naratorul priveste din afara fenomenul, personajele, conflictul, fara sa se implice in nici un fel in diegeza si romanul de analiza, in speta cel subiectiv care presupune privirea dinauntru a intregului. univers romanesc. Acesta din urma este romanul care reflecta criza burgheziei pe plan social, o lume eterogena, roman in care domina analiza si confesiunea, roman care devine jurnal unde creatia este dominata omniscienta anulata, focalizarea este interna, viziunea "impreuna cu naratiunea fiind in general la persoana intai, iar personajul unul reflector, intelectual care filtreaza prin propria constiinta evenimentele.
Prin marimea substantiala in raport cu celelalte specii literare inrudite. prin dezvoltarea de regula a unei problematici grave, fiind o naratiune fictiva in care actiunea dominanta bazata pe evenimente reale, pe documente, se desfasoara pe mai multe planuri, fiind sustinuta de mai multe personaje, bine individualizate, antrenate de o intriga complicata, "Padurea spanzuratilor este un roman. Caracterul PSIHOLOGIC rezida in modul de abordare a temelor, care puncteaza teme existentiale, in modul de individualizarea personajului si in structurile narative uzitate.
Primul argument care coroboreaza statutarea acestei opere ca roman de analiza il reprezinta tema si modul de abordare a temei razboiului validate pe parcursul diegezei. Una din particularitatile romanului consta in "constructia simfonica a operei, potrivit careia, fiecareia dintre cele patru carti ii corespunde o tema aparte' - V. Dumitrescu. Astfel partea intai trateaza datoria de ostas, partea a doua datoria si dragostea de neam, partea a treia iubirea pentru toti oamenii, iar partea a patra iubirea mortii. Discursul narativ se desfasoara in doua planuri: al tragediei razboiului si al analizei starii de constiinta a personajului principal, romanul devenind "o monografie a incertitudinii chinuitoare' - G.Calinescu sau dupa parerea lui N. Manolescu: "romanul unei stari de urgenta interioara'. Liviu Rebreanu polemizeaza la fel ca si Camil Petrescu cu romanul traditional de razboi, se detaseaza de cliseele patriotarde, perpetuate de propaganda, afiliindu-se scriitorilor inovatori de atunci ca Henri Barbusse, demistificand imaginea cataclismului din transee, opus astfel viziunii incetatenite. Un alt argument care coroboreaza statutul de roman psihologic il reprezinta faptul ca in acst tip de roman prevaleaza conflictul interior, intreaga diegeza fiind o prezentare gradata a acestuia. Astfel romanul debuteaza cu o atmosfera cenusie de toamna in timpul primului razboi mondial, in care imaginea spanzuratorii stapaneste intreg spatiul vizual, peisaj reprezentand expozitiunea operei. Apostol Bologa, protagonistul romanului, ca membru al Curtii Martiale, a facut parte din completul de judecata care a condamnat la moarte prin spanzurare pe sublocotenentul ceh Svoboda, pentru ca incercase sa treaca frontul la inamic. Intriga, momentul crucial care va avea puternice influente in constiinta eroului si care va declansa conflictul psihologic al personajului este privirea obsedanta a ochilor lui Svoboda, care nu se impotriveste mortii nici in iminenta ei. este acum o prima manifestare a crizei de constiinta, care, treptat, va domina mintea si sufletul lui Bologa. Naratorul face o retrospectiva a vietii lui Apostol, o desfasurare a actiunii, motivand devenirea personajului din copilarie si pana la inrolarea sa in armata. El isi petrece primii ani din viata in targusorul Parva, iar mama sa - in absenta tatalui sau arestat - il crestea pe Apostol intr-o atmosfera blanda, dar a supunerii fata de dogmele religioase, asa ca, la varsta de sase ani, copilul are viziunea lui Dumnezeu "ca o lumina de aur ocrotitoare'. Iesit din inchisoare, tatal lui considera ca acesta trebuie crescut in respectarea preceptelor morale solide, propunandu-si sa faca din el "un om si un caracter'. Dupa moartea tatalui eroul refuza sa urmeze cariera preoteasca si se hotaraste sa studieze filosofia, simtind o teama ingrozitoare si o chinuitoare "dorinta de a cunoaste'. Este un student eminent, bucurandu-se de stima profesorilor, pentru inteligenta, sarguinta si curajul opiniilor personale. Venit acasa in vacanta, o cunoaste pe Marta, fiica avocatului Domsa, se logodeste cu ea apoi se inroleaza voluntar in armata pentru a-i arata acesteia ca este viteaz si curajos. Ca ofiter in armata austro-ungara, Bologa are constiinta datoriei fata de stat si se comporta exemplar, obtinand decoratii pe frontul din Galitia si Italia, fiind apoi numit membru in completul de judecata al Tribunalului Militar. Punctul culminant este generat odata cu criya de constiinta a personajului si de cuvintele tatalui sau: "ca barbat sa-ti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman!" De aceea cand afla ca regimentul sau trece in Ardeal, incearca sa obtina aprobarea de a nu mai participa la aceaste lupte ce se vor purta impotriva neamului romanesc. Dupa actul in care Apostol distruge reflectorul rusesc, speranta ca I se va accepta rugamintea,creste dar generalul Karg il refuza categoric. Analizandu-si criza de constiinta, ii marturiseste superiorului starea sa morala conflictuala, lucru ce starneste mania generalului. Bologa incearca sa dezerteze, dar este ranit in lupta si spitalizat, lucru ce genereaza dcznodamantul. Se intoarce in Parva unde rupe logodna cu Marta, iar mai apai revenit pe front lucreaza in biroul coloanei de munitii, fiind gazduit de groparul Vidor, de a carui fiica Ilona, se indragosteste si cu care se logodeste. Ca membru al Curtii Martiale este pus in situatia de a condamna romanii acuzati de pactiyare cu inamicul si pentru a preintampina 0 noua greseala ia pentru a doua oara hotarea de a dezerta. Face acest lucru insa, prin locul payit de cel mai vigilant dusman al sau, locotenentul Varga, care iI prinde si iI preda Tribunaluiui Militar. Bologa este judecat, refuza apararea capitanului Klapka si este condamnat la moarte prin spanzurare. Moare ca un erou intruchipand puterea de sacrificiu pentru cauza nobila a neamului sau, pentru libertate si iubire de adevar.
Alt argument care statuteaza aceasta opera ca roman de analiza este reprezentat de transformarile suferite de personajul aflat sub imperial acestui conflict interior si de modul de individualizare a acestui personaj, analiza psihologica avand un rol deosebit Astfel, ca instanta narativa Apostol Bologa este un personaj principal, fiind present in toate scenele romanului, un personaj protagonist, naratiunea polarizand in jural sau, un personaj reflector, evenimentele fiind narate din perspectiva lui, un personaj tridimensional, pe parcursul romanului fiind prezentata evolutia sa. Ca referent uman el nu beneficiaza de portret fizic, iar cel moral este realizat prin caracterizare directa, indirecta si prin autocaracterizare. Bologa este primul personaj din literatura romana intruchipat de intellectual de intelectualul ce traieste o drama de constiinta, un tragic conflict interior declansat de sentimentul datoriei de cetatean, ce-i revine din legile statului austro-ungar si apartenenta la etnia romaneasca, aduce in prim plan o criza de constiinta a unui intelectual ce aspira la o existenta bazata pe principii morale solide, clare si intransigente. Portretul protagonistului se intregeste din mai multe portrete satelit fiecare investit cu alte trasaturi. El este militarul credincios juramantului prestat imparatului, la inceput mandria si exaltarea fiindu-i caracteristica activitatii depuse de el ca mai apoi sa debuteze idoiala. Este romanul incapabil sa ridice arma impotriva fratiior sai, constientizeaza greseala si se hotaraste sa dezerteze in momentul iminentei mutarii pe frontul din Transilvania. El are tot timpul in minte chipul tatalui sau care l-a povatuit sa dobandeasca stima oamenilor, dar mai ales pe a lui insusi, iar "ca barbat sa-ti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman!'. Bologa se inroleaza in armata austro-ungara dintr-un orgoliu juvenil, plecand de la conceptia ca "razboiul este adevaratul izvor de viata, e adevaratul generator de energii'. Asadar, datoria si razboiul sunt principalele coordonate de constiinta ale lui Apostol, care-i energizeaza toate faptele eroice de pe front, fiind rasplatit cu medalii si cu "onoarea sa fac parte din Curtea Martiala' care l-a judecat pe sublocotenentul ceh Svoboda. Evolutia personajului este construita dupa insesi spusele autorului pe baza urmatorului rationament: Apostol este cetatean, o particica din eul cel mare al statului, 0 rotita intr-o masinarie mare - omul nu e nimic decat in functie de stat. Bologa devine apoi roman, pe cand statul e ceva fictiv si intamplator putand intruni oameni straini in suflet si aspiratii, neamul e o izolare bazata pe iubire, chiar instinctiva. Statul nu cere iubire ci numai devotament si disciplina omului, pe cand neamul presupune o dragoste frateasca. In final personajul devine om: in sanul neamului, individul isi regaseste eul sau cel bun, in care salasduieste mila si dragostea pentru toata omenirea. Apostol Bologa moare ca un erou al neamului sau, din dragoste pentru tara sa, pentru libertate si adevar, pentru triumful valorilor morale ale omenirii.
Alt argument in sprijinul validarii operei ca roman de analiza este reprezentat de structurile narative uzitate. Substratul antropologic - legaturile pertinente ce se pot stabili intre realitate si dimensiunile operei, A. Marins - este reprezentat de faptul ca fratele scriitorului a fost fortat sa lupte impotriva romanilor si spanzurat dupa ce dezerteaza, si de marturisirea autorului cu privire la o fotografie ce imortalizeaza imaginea unei paduri de ai carei copaci erau atarnati oameni spanzurati. Totusi ambele elemente sunt doar niste pretexte literare, naratorul marturisind ca Bologa nu este o copie a fratelui sau, dar in el "am vrut sa sintetizez prototipul propriei mele generatii, sovairile lui sunt sovairile noastre, ale tuturor'. Romanul este construit pe baza catorva simboluri care articuleaza adevarate obsesii cu rol de accente psihologice: spanzuratoarea, lumina, moartea si razboiul. Spanzuratoarea este imagine ocurenta de douazeci de ori pe parcursul discursului narativ, ea concretizandu-se intr-o metafora simbol a razboiului. Prin grefarea acestui simbol, naratorul atinge cea de-a treia caracteristica a discursului artistic - globalismul romanul constituindu-se intr-o opera protest, stiindu-se ca numerosi soldati sunt inrolati sub alt steag si nevoiti sa lupte cu fratii de acelasi neam, au dezertat. Lumina se valideaza ca un motiv proteic, avand mai multe ipostaze: lumina din ochii lui Svoboda - sugerand libertatea de destin, lumina din copilarie - credinta si puritatea, lumina reflectorului rusesc - o lumina negativa, care vine din afara si obliga individul sa nu ascunda nimic - si iubirea izvorata din iubirea vazuta ca atitudine pozitiva in fata lumii. Razboiul este absurd si nu tine cont de om viziunea asupra acestuia fiind diferita, mama lui Apostol Bologa surprinzand obiectiv absurditatea razboiului: "Sa te bati tu pentru ungurii care ne bat pe noi? Dar cand ai o patrie ca a noastra nu esti deloc obligat si te imbulzesti la datorie. ba chiar dimpotriva!'. Moartea este in stransa legatura cu razboiul, individul este pus astfel in report cu istoria, moartea nedepinzand de el. Protagonistul considera moartea la inceput ca un lucru acceptabil, punand datoria inaintea individului, apoi vede moartea de orice fel ca o tragedie si nu merita acceptata ca in final sa o considere drept o etapa. Incipitul romanului este axat pe imaginea spanzuratorii pregatind secventa patidularii lui Svoboda - noaptea in timp ce finalul surprinde patibularea lui Apostol Bologa - dimineata, putandu-se afirma ca tesatura romanului se circumscrie unui ciclu existential noapte-zi, raportul dintre cele doua momente validand circularitatea operei si un raport antitetic intre campurile semantice continute. Perspectiva este heterodiegetica, iar naratorul este extradiegetic, intamplarile fiind narate la persoana a treia autorul necorespunzand personajului, el reprezentand doar o voce actoriala. Focalizarea, raportul dintre narator si personaj, este interna-fixa naratorul stiind atat cat personajul central, Rebreanu reusind sa concilieze vocea actoriala cu cea auctoriala si obtinand un tipar narativ hibrid, cel actorial extern indirect.
Astfel datorita faptului ca in opera domina analiza si confesiunea, omniscienta fiind anulata, creatia este diminuata, personajul este un intelectual, bine evidentiat, reflector care filtreaza prin propria constiinta evenimentele si datorita uzitarii pe parcursul operei a analizei psihologice romanul "Padurea spanzuratilor' se dovedeste a fi un roman de analiza.
|
