PATOS
= Termenul provine din fr. pathos, gr. pathos
"suferinta" (cf. pasho "a suferi"). În retorica
antica denumea calitatea discursului sau a unei parti a
discursului care avea drep 21321g64v t scop impresionarea publicului. Discursul patetic
este opus celui etic (derivat din ethikos - în legatura cu
moravurile), primul adresându-se laturii sentimentale si impresionabile a
spiritului, cel de-al doilea laturii rationale. Exista o întreaga
tehnica de impresionare, teoretizata în artele retorice. Un exemplu
de P. gasim în celebrul discurs al lui Cicero Pro Milone (În
favoarea lui Milo), în care oratorul creeaza P. prin descrierea
împrejurarilor în care Clodius, adversarul lui Milo, a fost asasinat; din
descriere rezulta intentiile sacre ale lui Milo, în contrast cu
dezlantuirea brutala a lui Clodius. Cum toate genurile au fost
influentate în Antichitate de retorica, P. este prezent în
toate: epopee (v.), tragedie (v.), istorie etc. Exista
anumite teme, adevarate locuri comune, prin excelenta patetice,
împotriva carora se naste o reactie violenta (Medeea
ucigându-si copii, Andromaca bocindu-1 pe Astianax etc.). Asianismul
(v.) era curentul în care P. detinea cel mai important loc.
Astazi, P. reprezinta un atribut al discursului literar:
însufletirea, avântul, entuziasmul lui. Temperamentele romantice
uzeaza îndeosebi de P. În general, uzul si abuzul de P.
este respins (discutia dateaza din Antichitate), considerându-se
ca P. este un mijloc artificial de impresionare si deci
exraliterar.