Patul lui Procust de Camil Petrescu -eseu de argumentare-

^{Patul lui Procust} de Camil Petrescu -eseu de argumentare-

Sub egida directiilor impuse de Eugen Lovinescu prozei romanesti in studiul "Creatia obiectiva" in Perioada Interbelica, romanul va trece printr-o etapa de relansare fara precedent,aparand acum scriitura elevata despre si pentru intelectuali. Aceste directii determina orientarea dinspre problemele de extractie rurala, spre cele ale citadinului si dinspre subiectiv inspre obiectiv, pe fondul unei transformari unanime din punct de vedere european, in virtutea acelui "spirit al veacului" numit "sacculum", care presupune o sincronizare a gandirii ,dar si a ideologiei estetice a literaturii. Eugen Lovinescu, inspirandu-se din ^"teoria imitatiei" enuntata de sociologul francez Gabriel Tarde, va fundamenta "principiul sincronismului", punand astfe 424j98e l bazele modernismului literar romanesc.Intre promotorii romanului modern, alaturi de Hortensia Papadat-Bengescu si Liviu Rebreanu, se afirma Camil Petrescu, scriitor care in acelasi timp este si teoretician al romanului. Acesta considera ca scriitorul trebuie sa prezinte realitatea propriei lui constiinte, fara artificii stilistice, fara nimic contrafacut ca intr-un dosar sau proces verbal, romanul fiind pentru el un"dosar de existente",actul de creatie fiind un act de cunoastere, de descoperire si nu de inventie.

Capodoperele "Patul lui Procust" si "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" ale acestuia, vor genera in literatura romana o revolutie a mentalitatii, atat in plan estetic, cat si in plan social. Astfel, opera "Patul lui Procust", fiind o specie literara, apartinand genului epic in proza si mai rar in versuri, de marime substantiala, complexa in raport cu celelalte specii literare inrudite, care prin dezvoltarea de regula a unei problematici grave, are o natatiune fictiva, in care actiunea dominanta bazata pe documente sau pe evenimente reale, se desfasoara pe mai multe planuri, fiind sustinuta de numeroase personaje bine individualizate, antrenate de o intriga complicata este un roman. Statutul modern al acestui roman epistolar este conferit de modul de evidentiere a unei teme care vizeaza incapacitatea intelectualului de a se adapta unei societati insuficiente oricarui sistem de valori autentic pe parcursul celor patru segmente distincte care compun discursul narativ, diegeza putand fi alcatuita doar prin ordonarea cronologica a lor, de modul de individualizare a personajelor, care sunt angrenate in niste insolite jocuri narative si de infrastructura narativa deosebit de riguroasa si care presupune tehnici si procedee moderne, neuzitate pana in acel moment in literatura romana. Astfel, primul argument ce coroboreaza statutul acestei opere ca roman modern, valideaza modul de evidentiere a temei, care ilustreaza, problematica fundamentala a prozei camilpetresciene. Drama iubirii si drama intelectualului lucid, inflexibil si insetat de atingerea absolutului in iubire si in demnitate umana si incapacitatea acestuia de a se adapta unei societati insuficiente oricarui sistem de valori autentic pe parcursul celor patru segmente distincte, care compun discursul narativ, diegeza putand fi alcatuita doar prin ordonarea cronologica a lor. Din punctul de vedere al remei, romanul are o structura complexa, determinand compozitia pe mai multe planuri narative care se intersecteaza si se determina reciproc: trei scrisori ale doamnei T.- o confesiune- adresate autorului, jurnalul lui Fred Vaslilescu- tot o confesiune care cuprinde atat scrisorile lui Ladima, cat si comentariile Emiliei Rachitaru, fiind partea cea mai extinsa din roman si avand titlul 'Intr-o dupa-amiaza de august', 'Epilog I'- care ii apartine lui Fred Vasilescu si 'Epilog II'- subintitulat 'Povestit

de autor"- apartinand asadar scriitorului insusi. Incipitul romanului este realizat pintr-o adresare directa, constand in mustrarile pe care doamna T. le face autorului si pe care acesta le explica in subsolul primei pagini- care este considerat intriga romanului. Autorul o indeamna pe aceasta sa faca publica experienta nefericita a sentimentului de iubire neimplinita, cu scopul de a crea un 'dosar de existente'. Ea refuza si scriitorul o convinge sa se confeseze in scris recomandandu-i un stil precis si concis 'fara ortografie, tara, stil si chiar fara caligrafie'-conceptie ce contine anticalofilismul lui Camil Petrescu. ?Opera luata in ansamblu, se poate afirma ca cele trei scrisori ale doamnei T. alcatuiesc expozitiunea romanului, deoarece localizeaza actiunea acestuia, ce penduleaza intre Bucuresti si Techirghiol si care se desfasoara intre anii 1926-1928.

Scrisorile acestuia nareaza o poveste de dragoste cu un oarecare D. care o iubea de cincisprezece ani, ?fara ca sa-1 poata iubi,aceasta fiind cea mai frumoasa femeie dintr-un oarecare oras de provincie. Doamna T., initial Maria T. Manescu, se casatoreste cu un inginer si paraseste tara, unde revine dupa divort, stabilindu-se in Bucuresti. Aici se reintalneste cu D., caruia i se daruieste intr-un moment de disperare, ea insasi suferind din cauza unei mari pasiuni pentru un anume X sfarsita in mod enigmatic. Autorul- personaj al propriului roman-afla ca enigmaticul X este Fred Vasilescu, fiul industriasului Tanase Vasilescu- Lumanararu, tanar monden, diplomat si aviator. Cauta sa-l cunoasca, devin chiar prieteni si impresionat de vibratia comentariilor sale staruie sa scrie in speranta ca va dezlega, prin el, misterul doamnei T. Dar, Fred nu ii raspunde, decat in urma unei intalniri intamplatoare in fata teatrului national cu o fosta actrita care ii starneste un imens dezgust. In jurnalul sau, care este cea mai intinsa si complexa parte a romanului- intregind desfasurarea actiunii, Fred integreaza confesiunile sale privind iubirea pentru doamna T., scrisorile de dragoste ale lui G. D. Ladima catre Emilia, precizarile lamuritoare ale acesteia si notele de subsol ale autorului. Acesta incepe sa povesteasca, plictisit, ca acceptase sa se intalneasca intr-o dupa-amiaza caniculara de august cu Emilia Rachitaru, actrita fara talent, vulgara, lipsita de inteligenta si semiprostituata. In casa acesteia, Fred afla, cu surprindere, ca pe Emilia o iubeste G. D. Ladima, poet si ziarist, care se sinucisese de curand in conditii misterioase si pe care il cunoscuse bine. Emilia ii da lui Fred sa citeasca scrisorile lui Ladima, care creioneaza un indragostit sensibil si sentimental, preocupat ca iubita lui obtina un rol intr-o piesa, apoi, fericit ca Emilia debutase in sfarsit intr-un spectacol la Teatrul National, fiind convins de talentul actoricesc al acesteia. Fred descopera tragedia poetului care iubise o femeie nedemna de el, astfel regasindu-se pe el in iubirea atat de patimasa, incat, ca sa-si pastreze o iluzorie independenta barbateasca o parasise pe doamna T. transformandu-si viata intr-un calvar. Dintr-o alta perspectiva narativa, Fred rememoreaza toate intamplarile legate de Ladima, faptul ca il cunoscuse in iulie 1926, ca il recomandase tatalui sau pentru a-l lua director la "Veacul". Citind scrisoarea in care Ladima o anunta pe Emilia ca isi da definitiv demisia de la gazeta pentru ca nu putea scrie ce i se comanda, ci numai ce gandeste el, mai ales ca este prost platit, Fred isi aminteste ca il rugase pe Ladima sa renunte la demisie, dar acesta renunta categoric. Plecat de la gazeta, acesta o duce din ce in ce mai greu, incepe sa publice poezii si foiletoane, iar cand isi da seama ca Emilia are relatii cu un grec, ii scrie pentru ultima data si, plin de amaraciune, ii cere inapoi scrisorile pe care i le trimisese, dar aceasta refuza, mintindu-l ca le-a pierdut. Peste doua saptamani Ladima s-a sinucis. Fred isi da seama ca aceste scrisori nu trebuie sa ramana ''in mana Emiliei' si se hotaraste sa i le fure.

'Epilog 1' relateaza cercetarile lui Fred asupra imprejurarilor sinuciderii lui Ladima, fiind considerat ''un stralucit talent'. Acesta isi trasese un glont in inima, inabusind zgomotul cu o patura, iar in buzunarul hainei s-a gasit o mie de lei si o scrisoare adresata unei doamne-Maria T. Manescu in care Ladima destainuie profunda suferinta provocata de iubire. Fred isi da seama de orgoliul lui Ladima care se imprumutase cu o mie de lei pentru ca demnitatea lui de om sa ramana nestirbita.In 'Epilogul II' subintitulat 'Povestit de autor'- considerat

punctul culminant, apare scriitorul care relateaza la persoana l despre accidetul de avion suferit de Fred Vasilescu a doua zi dupa ce ii predase manuscrisele. Finalul romanului este deschis si surprinde discutia doamnei T. cu naratorul ca deznodamant al intamplarilor in care acesta ii daruieste jurnalul barbatului pe care il iubise, scriitorul renuntand definitiv la aflarea unor eventuale raspunsuri lamuritoare privind iubirea ciudata dintre cei doi.

Al doilea argument, ce statuteaza aceasta capodopera ca roman modern, vizeaza modul de individualizare al personajelor, care sunt angrenate in niste insolite jocuri narative. Ca orice personaje literare, fiecare dintre cele trei personaje principale: George Demetrescu Ladima, Fred Vasilescu si doamna T. vor fi construite pe baza a doi parametri: ca instanta narativa si ca referent uman. Ca instanta narativa sau 'personna', adica din punctul de vedere al incadrarii intr-o ideologic estetica, cele trei personaje sunt principale datorita ocurentei pe care o au pe parcursul discursului narativ, protagoniste- deoarece centreaza diegeza, centrale datorita rolului important pe care il au in transmiterea mesajului operei si tridimensionale deoarece evolueaza pe parcursul acestuia.

Ca referent uman sau 'personna', adica din punctul de vedere al fiintei pe care o imagineaza, fiecare personaj va beneficia atat de un portret fizic, cat si de unul moral. In notele de subsol, autorul ii face in mod direct doamnei T. un portret fizic detaliat: 'Nu inalta si inselator de slaba, palida si cu par bogat de culoare castanie [] cu ochii albastri ca platina, lucind, frematand de viata'. Trasaturile morale reies indirect din faptele, atitudinile si vorbele eroinei. Inteligenta, distinsa si cu profunda cultura, ea isi pune pe picioare o afacere proprie, deschizand un magazin cochet si discret de mobila stil, in care piesele rare, de valoare autentica ii satisfac nevoia de frumos, de sensibilitate pentru arta adevarata, fata de care are o atractie si o pasine de critic de arta. Camil Petrescu o individualizeaza prin epitete ale neastamparului: 'vie'', 'mobila', 'framantata", o frumusete complet motivata inauntru, astfel creand un model de feminitate, de delicatete si sensibilitate, calitatile spirituale si intelectuale ale doamnei T. constituind un adevarat omagiu al ideii de femeie ideala. Pentru Fred este femeia unica, iubirea vietii lui, sentimentele fiind reciproce. Dragostea lor este devoranta si ii aduce pe amandoi la o uitare totala de sine, barbatul intrebandu-se uneori daca 'mai sunt in toate mintile'. Iubirea lor tainica, ascunsa de privirile lumii 'atat de reaneintelegatoare', pastrand cu strasnicie trairea intensa numai pentru ei, contureaza femeia enigmatica, cea care atrage prin eternul mister feminin.

Fred Vasilescu este conturat din punct de vedere fizic abia in epilogul al doilea, prin necrolog, cu prilejul mortii impresionante a tanarului pilot, cand nu mai ramasese nimic din 'tanarul blond cu obrazul limpede, cu trasaturi regulate si evidente cu un cap de statuie greceasca''. Din punct de vedere moral, sub aparenta unui tanar superficial, pe care 'banda' il considera valoros pentru ca era plin de bani, boem, snob si prost, Fred este un intelectual lucid, introvertit si inteligent. El isi ascunde adevarata natura spirituala, intrucat contrasteaza flagrant cu mediul inconjurator, cu lumea superficiala al carui stil l-a adoptat, prefacandu-se ca apartine acestei societati mondene, meschine si dominate de parvenitism. Fred este intelectualul lucid autoanalitic, hipersensibil, asemenea lui Ladima si Gheorghidiu. Cu toate ca este indragostit de doamna T., acesta o evita, fiind capabil sa paraseasca o femeie care ii este superioara, probabil din cauza aceluiasi orgoliu ce individualizeaza personajele lui Camil Petrescu. Dragostea pentru aceasta ramane un mister, iar accidentul poate fi si o sinucidere, sfarsitul sau penduland intre accident de avion si sinucidere.Tanarul moare intempestiv a doua zi dupa predarea caietelor in care confesiunile lui sunt o permanenta autointrospectie, ca si cand scrisul l-ar fi ajutat sa se izbaveasca de suferinta prin analiza lucida a 'cancerului' vietii lui, iubirea. De asemenea George Demetrescu Ladima, este personajul absent din roman, portretul sau fiind conturat prin confesiunea sentimentelor si conceptiilor proprii reiesite din scrisorile adresate Emiliei, prin impresiile puternice ale celorlalte personaje, prin notele de subsol ale autorului si prin articolele de ziar reproduse in aceste note, prin opiniile altor personaje, ca procurorul ce anchetase sinuciderea, ori marturiile prietenilor lui de cafea.Portretul fizic se contureaza din puncte de vedere diferite si subiective, avand la baza principiul estetic al relativismului: 'este un tip de lautar sau doctor, asa ceva, cu mustata de plutonier', 'un profesor universitar de o politeta de ambasador pensionar' spune Fred, iar Emilia si-l aminteste 'blond si foarte inalt'. Este un intelectual sensibil, recunoscut de unii ca poet genial, ignorat sau negat cu fermitate de altii, iar ca gazetar se manifesta intransigent si inflexibil, cinstit, insetat de adevar, nefiind nici pe departe 'om de paie'. Ladima este un inadaptat social, incapabil sa accepte compromisurile, un om corect, preferand sa-si dea demisia, cu demnitate, decat sa nu scrie adevarul. Sinuciderea acestuia este privita cu acelasi relativism al puntelor de vedere diferite. Ladima este un invins refuzand din orgoliu sa-si accepte toata mizeria vietii, experienta umilitoare a traiului zilnic- se indragostise de o 'femeie ordinara si semiprostituata'. Despre Emilia se poate spune faptul ca este o 'cocota de lux si actrita tara talent', trasaturile morale reiesind indirect din faptele si vorbele acesteia. Este o fire meschina, incapabila de sentimente profunde- G. Calinescu numind-o 'bestie inculta'.

Al treilea argument ce coroboreaza statutul acestei opere ca roman modern, vizeaza infrastructura narativa deosebit de riguroasa si care propune tehnici si procedee neuzitate pana in acel moment in literatura romana. Una din tehnici ar fi cea a dioptriilor sau a oglinzilor paralele, aceasta constand in inmultirea unghiurilor de perspectiva prin sondarea in medii deosebite, contextul social al individului, complicitatea personajelor fiind niste caracteristici care nu se pot realiza decat prin puterea observatiei. Tehnica amanuntului revelator-introspectia este o metoda analitica prin disociere sau dedublare, voluptatea digresiunii se explica prin gestul pentru discutie, caracteristica artei proustiene si prin subtilitate. Principalele modalitati de analiza psihologica utilizate de Camil Petrescu in roman constituie tehnici specifice creatiilor literare psihologice pe care le imbina cu talent: monologul interior, dialogul, retrospectii, autoanaliza. Dar trasatura compozitionala fundamentala ramane relativizarea perspectivei asupra aceluiasi eveniment ce rezulta din relatarea diferita a acestuia in variate planuri narative. Multiperspectivismul este inteles pe baza tehnicii de disimulare a naratorului cu scopul de creare a impresiei de independenta dintre planuri, care prezinta fiecare propria viziune asupra istoriei narate. Independenta structurala a planurilor narative este dedublata de o tulburare a cronologiei evenimentelor narate: fiecare plan isi cunoaste propria sa cronologie, iar ansamblul rezulta din prezenta unor acronii care incifreaza si mai mult perspectiva narativa. Acroniile implica un anume caz al timpurilor verbale in discursul narativ, schimbarea naratorului si dublarea perspectivei asupra evenimentelor creeaza sensuri noi in utilizarea persoanelor pronominale si verbale. Acelasi personaj relateaza memorialistic la persoana I este interlocutor al autorului- persoana a doua in subsol si in acelasi timp referent al naratiei acesteia- persoana a treia- procedeul acesta fiind un trucaj al schimbarii naratorului. La persoana I nareaza toate personajele in text- in jurnal si in scrisori, in subsol toti eroii sunt si povestitori astfel afirmandu-se o naratiune memorialista, desfasurata pe o pluralitate de planuri narative.

De asemenea, limbajul uzitat in discursul narativ este un paravan al gandirii, un simplu gest reflex, figurile de stil dominante fiind comparatia, care abunda, fiind un element al expresiei artistice si sugereaza de cele mai multe ori traducerea unui moment al realitatii printr-un alt moment cu care are o echivalenta sensibila si metafora- titlul insusi fiind o astfel de marca a stilului 'Patul lui Procust"- desemnand numele brigandului antic dar este si cea mai cuprinzatoare metafora simbol al ideii de degradare si injosire. Se remarca numarul redus de adjective, numarul mare de neologisme si ocurenta deosebita a verbelor dintr-un camp semantic al gandirii.

Astfel, prin caracteristicile moderne cu perspectiva narativa relativizata, adevarata inovatie in peisajul romanesc al vremii, timpul prezent si subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectiva cu naratiune la persoana I, luciditatea autoanalizei, anticalofilismul, constructia personajelor ale caror trasaturi se dezvaluie treptat prin alcatuirea unor 'dosare de existenta", dar si autenticitatea definita ca identificarea actului de creatie cu realitatea vietii, opera 'Patul lui Procust' este un roman epistolar modern, situat in topul celor mai bune romane.

Caracterizare de personaj

Ca instanta definitorie a comunicarii narative personajul literar, "o fiinta de hartie' dupa cum ii statuteaza Roland Barthes, va fi o ipoteza de gandire si lucru pentru toate epocile si curentele literare. Perioada interbelica, perioada de configurare a unei autentice literaturi moderne va fi o perioada de inflorire in special a geniului epic si mai ales a romanului romanesc modern. Aceasta perioada sta sub semnul directiilor impuse de Eugen Lovinescu prozei romanesti, in studiul "Creatia obiectiva', el fundamentand "principiul sincronismului' si considerand oportuna racordarea literaturii romane la un spirit al veacului, numit "saeculum", adica reorientarea literaturii dinspre temele de extractie rurala spre cele citadine si dinspre subiectiv spre obiectiv (lucruri ce nu presupun in conceptia lui Lovinescu negarea spiritului national, ci doar depasirea unui spirit oarecum provincial) si uzitarea unor procedee de creatie moderne, astfel romanul va cunoaste o perioada de relansare fara precedent, aparand acum scriitura elevata, despre si pentru intelectuali.

Unul dintre promotorii romanului modern, alaturi de Liviu Rebreanu si Hortensia Papadat-Bengescu este Camil Petrescu, scriitor care este in acelasi timp si teoretician al romanului. Adept al modernismului lovinescian, el este cel care prin opera lui contribuie la sincronizarea literaturii romane cu literatura europeana prin aducerea unor noi principii estetice ca autenticitatea, substantialitatea, relativismul si prin crearea personajului intelectual, lucid si analitic, in opozitie evidenta cu ideile vremii, care promovau "o duzina de cai plangareti'. Camil Petrescu opiniaza ca literatura trebuie sa ilustreze probleme de constiinta, pentru care este neaparata nevoie de un mediu social, in cadrul caruia acestea sa se poata manifesta. Eroul de roman presupune un zbucium interior, convingere profunda, un simt al raspunderii dincolo de contingentele obisnuite. Sau cel putin, chiar fara suport moral, caractere monumentale, in real conflict cu societatea, de asemenea, el considera ca scriitorul trebuie sa reprezinte realitatea propriei constiinte, fara artificii estetice, fara nimic contrafacut, iar in al doilea roman al lui, "Patul lui Procust', ce apare in 1933, la numai trei ani dupa "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi', si ce constituie, pentru literatura romana, un eveniment deosebit, consolidand astfel romanul romanesc modern, relizeaza adevarate "dosare de exisenta', toate fiind confesiuni de constiinta, pe care fiecare personaj-narator le face la persoana I, pe baza reflectarii relatiei in propria constiinta. Titlul romanului este o metafora, "Patul lui Procust' facand trimitere la o poveste mitologica din antichitate, conform careia talharul Procust din Africa atragea oamenii la ban si ii silea sa se aseze intr-un pat nepotrivit staturii lor si ii chinuia pana cand se potriveau exact masurii impuse, iar prin extensie, titlul imagineaza societatea ca pe un, pat al lui Procust, ca spatiu limitat, in care valorile intelectuale si orice aspiratie catre un ideal respins de societate sunt ostracizate, ea impunand oamenilor un tipar fix de existenta si oricine se abate de la regulile sociale stricte este supus deformarii lor chinuitoare, carora nu le rezista.

Faptul ca perioada interbelica va sta sub confluenta benefica a doua tendinte: traditionalismul, evidentiat prin revistele "Viata romaneasca' si "Gandirea' si modernismul promovat in revista "Sburatorul' si de cenaclul omonim, condus de Eugen Lovinescu, face ca opera "Patul lui Procust' sa aiba acest caracter proteic, ea ilustrand cu succes specia romanului modern de tip subiectiv, fiind o specie literara a genului epic in proza, de marime substantiala, ce dezvolta, de regula, o problematica fundamentala, cu naratiune fictiva, in care actiunea dominanta, bazata pe evenimente reale, uneori pe

documente, se desfasoara pe mai multe planuri, fiind sustinuta de numeroase personaje, bine individualizate, care sunt angrenate de o intriga complicata, si in a carei alcatuire sunt uzitate procedee de creatie moderna narativa "faramitata' relativizata, fluxul constiintei, naratiunea la persoana I, luciditatea autoanalizei, anticalofilismul.

Incadrandu-se perfect in tipul personajului camilpetrescian, Fred Vasilescu este tipul intelectualului lucid autoanalitic, hipersensibil, asemenea lui Ladima si Ghiorghidiu, ce are in el o delicatete vibranta si o sensibilitate nervoasa, bine ascunsa insa, specifica eroilor scriitorului, grefandu-se astfel si tema romanului ce ilustreaza drama iubirii si drama intelectualului, infelxibil si intransigent, insetat de atingerea absolutului in iubire si in demnitate umana si se evidentiaza pe parcursul diegetic. Ca orice personaj literar, Fred Vasilescu va fi construit pe baza a doi parametrii: ca instanta narativa si ca referent uman. Ca instanta narativa, ca "personna', adica din punctul de vedere al incadrarii intr-un anumit tipar, intr-o tipologie estetica este personaj principal, datorita ocurentei sale pe parcursul discursului narativ sau protagonist deoarece el centreaza diegeza, central datorita rolului important pe care il are in transmiterea mesajului operei, tridimensional deoarece evolueaza pe parcursul acesteia si narator: din prisma lui sunt narate evenimentele, acesta evidentiandu-se clar pe parcursul diegezei, care prezinta curgerea paralela a unor existente, contrapunctarea lor, intrepatrunderea si conectarea lor reciproca si este organizata pe momentele subiectului prin reordonarea documentelor ce alcatuiesc romanul: scrisori, jurnale, articole, confesiuni, poezii, marturii de martor prin care se reconstituie povestea lui Ladima si a Emiliei Rachitaru, ce se compune din relatarea retrospectiva, realizata prin intermediul scrisorilor si povestea lui Fred Vasilescu si a doamnei T., compusa din scrisori si rememorari situate intr-un plan cronologic anterior.

Astfel, romanul este structurat pe mai multe planuri narative: cele trei scrisori ale doamnei T. adresate autorului, jurnalul lui Fred Vasilescu, ce cuprinde scrisorile lui G.D.Ladima si comentariile Familiei, "Epilog I', povestit de Fred, "Epilog II', ce apartine scriitorului si notele de subsol aferente, ale acestuia, care incheaga intr-un tot unitar planurile si care cuprind intriga. Romanul incepe cu scrisorile doamnei T, ce constituie raspunsul la rugamintea pe care autorul i-o adresase de a-si povesti viata in spiritul celei mai profunde sinceritati. Se descopera in felul acesta ca la 18 ani ea s-a casatorit cu un inginer, cu care a plecat in Germania, dar revine in tara dupa divort. La Bucuresti se intalneste cu D., un prieten din copilarie, care o iubea de peste 15 ani, acesta "precoce imbatranit' studiase Dreptul, dar noaptea lucra la o gazeta. Doamna Maria T. Manescu vorbeste si despre iubirea ei respinsa de un enigmatic domn x. Comentariile autorului din subsolurile paginii dezvaluie identitatea acestuia. Este vorba de Fred Vasilescu, fiul industriasului Tanase Vasilescu-Lumanaru, personaj din "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi', tanar monden, diplomat si aviator.

Imprietenindu-se cu tanarul Fred, autorul ii cere sa impartaseasca experienta iubirii neimplinite pentru doamna T., astfel cea mai intinsa si complexa parte a romanului o reprezinta jurnalul lui Fred Vasilescu, intitulat "intr-o dupa-amiaza de august', in care acesta recompune prin memorie afectiva viata Emiliei, a doamnei T" destinul lui Ladima, precum si imaginea sociala, politica si economica a Romaniei interbelice. Pe langa iubirea lacunara a doamnei T. scarificata din cauza vanilitatii, Fred Vasilescu descrie si relatia dintre el si Emilia Rachitaru, o semiprostituata, actrita fara talent, astfel in locuinta Emiliei Vasilescu descopera poza lui Ladima, un ziarist pe care el il cunoscuse candva. Surprins sa afle ca Emilia a fost iubita de omul acela deosebit, Fred vrea sa cunoasca

misterul care a inconjurat aceasta relatie. Curios, el incepe sa citeasca scrisorile trimise de Ladima actritei, in care se creioneaza ca un indragostit sensibil si sentimental. Interesat sa o ajute pe Emilia sa-si gaseasca un rol la teatru, Ladima se indragosteste de ea, crezand-o un model de puritate si bunatate. Poet, ducand o viata boema, acesta se autoiluzioneaza ca este iubit. Gasind o scrisoare expediata de la Techirghiol, Fred Vasilescu isi aminteste cum 1-a cunoscut pe Ladima, rememorand totul dintr-o alta perspectiva narativa. In restaurantul statiunii, el s-a purtat necuviincios fata de doamna T., iar Ladima intervine luandu-i apararea femeii. Este remarcata prietenia dintre Fred si G.D. si inceputul relatiei dintre Fred si doamna T.. Fred il recomanda pe Demetru Ladima tatalui sau, pentru a-1 lua director la "Veacul', ziar infiintat impreuna Nae Gheorghidiu pentru a stavili campania de denigrare a deputatului, astfel ca tanarul director s-a ocupat cu pasiune de organizarea gazetei, pe care o scrie aproape singur. Notele de subsol ale autorului sunt o alta perspectiva narativa si se constituie intr-o satira vehementa privind statutul omului in societatea vremii, unde toate sansele sunt de partea afaceristilor, pe cand, cei cinstiti ca Ladima, traiesc mizerabil si in umbra celorlalti. Astfel ca talentul, cinstea si demnitatea gazetarului Ladima nu pot invinge paienjenisul afacerilor frauduloase ale lui Gheorghidiu si Lumanaru si colaborarea lor ia sfarsit, Ladima dandu-si demisia de la gazeta, pentru ca nu poate scrie ceea ce i se comanda, ci numai ceea ce gandeste el. Plecat de la gazeta o duce foarte greu si in cele din urma. Ladima intelege ca el nu va fi niciodata alaturi de logodnica lui. Umil, sarac si bolnav, fara o viata sociala, el se sinucide, dar nu inainte de a imprumuta bani pe care ii lasa in buzunar, ca sa nu se creada ca s-a sinucis din cauza saraciei. El ii adreseaza doamnei T. o scrisoare de dragoste, pentru a inlatura banuiala ca ar fi fost in stare sa se omoare pentru o prostituata: "nu trebuie sa se stie ca am iubit asemenea femeie si ca in viata am suferit de foame ] Am trait patruzeci de ani inutili'. Epilogul I, din cadrul aceluiasi jurnal al lui Fred Vasilescu este o reconstituire a ultimelor zile ale lui G.D. Ladima, iar Epilogul II, povestit de autor, prezinta deznodamantul vietii lui Fred, care moare intr-un accident de aviatie, iar caietele de amintiri ale acestuia ii sunt date de autor, dupa multe framantari, doamnei T., femeia care il iubise si care inca mai suferea din cauza incertitudinii acestei iubiri.

Cel de-al doilea parametru pe care este construit acest personaj literar, vizeaza calitatea de referent uman. Astfel, ca 'persoana', adica din punctul de vedere al fiintei pe care o imagineaza, Fred Vasilescu beneficiaza atat de un portret fizic cat si de unul moral. Portretul fizic este realizat in mod direct de catre narator, insa abia in epilogul al doilea din finalul romanului, cu prilejul mortii impresionante a tanarului pilot, cand nu mai ramasese nimic din 'tanarul blond, cu obrazul limpede, cu trasaturi regulate si evidente ca un cap de statuie greceasca, doar cu fruntea putin cam boltita deasupra ochilor verzi adanci', al carui 'corp vanjos avusese miscari mladioase de haiduc tanar, afemeiat si ganditor'. Portretul moral se intregeste atat prin caracterizare directa din asertiunile autorului, care ii surprinde loialitatea, delicatetea, remarcand la el: 'acel timbru deosebit, acea vibratie mladioasa, calma pe care o au toti oamenii, fruntasi adevarati in activitatea lor, oricare ar fi ea', cat si din discursul altor personaje, astfel Fred se intrupeaza din imagini strambe, stramte, subiective, fiind prins in jocul oglinzilor paralele: pentru 'banda' este 'vitelul de aur' bun de muls, boem, snob si prost, pentru Emilia Rachitaru este un 'client', 'imens de bogat, adica tatal sau". E tanar, frumos, are femeile cele mai bine din Bucuresti', dar partea cea mai ampla a portretului moral se evidentiaza pe baza caracterizarii indirecte, din faptele si vorbele personajului.

Mozaicat asadar dintr-un evantai de perspective, eroul insusi se construieste pe imbinarea subtila dintre esenta si aparenta, dintre profunzimea spirituala si o mediocritate afisata. Sub aparenta unui tanar superficial, pe care 'banda' il considera valoros pentru ca era plin de bani, Fred este un intelectual lucid, introvertit, inteligent, ale carui sondari interioare dezvaluie mari spatii. Cu o bogata experienta de viata, a fost diplomat, pilot ambitios, sportiv talentat, cu succese rasunatoare la femei, Fred considera ca trebuie sa traiasca in mod direct tot ceea ce i-a comandat amorul propriu, experienta traita construind un adevarat 'memoriu de cariera': 'Toate le-am facut in viata si tot ce mi-a starnit amorul-propriu e trecut in activitatea mea ca intr-un memoriu de cariera'. El isi ascunde adevarata natura spirituala, in trecut contrasteaza flagrant cu mediul inconjurator, cu lumea superficiala al carui stil 1-a adoptat, prefacandu-se ca apartine societatii mondene, meschine si dominate de parvenitism. Dar, cu toate ca este indragostit total si definitiv de doamna T., Fred o evita, fiind capabil sa paraseasca o femeie care ii este superioara, probabil din cauza aceluiasi orgoliu ce individualizeaza personajul lui Camil Petrescu: 'Sacrifica definitiv pasiunea pe altarul vanitatii: in loc sa se piarda pe sine prefera sa o piarda pe ea ] Fred nu a vrut sa devina sclavul erotic al doamnei T.'(N.Manolescu).

Dragostea lui pentru doamna T. ramane o enigma, iar moartea lui in accidentul de avion poate fi si o sinucidere, motivul fiind ascuns cu grija, ca si in cazul lui Ladima. Ambele destine sunt dramatice prin intensitatea iubirii, desi una reprezinta imaginea rasturnata a celeilalte. Ladima trebuie sa-si diminueze capacitatea spirituala, sa coboare la nivelul vulgaritatii Emiliei. Fred, dimpotriva, simte ca este sub iubirea superioara a doamnei T. Legatura celor doua destine este intamlatoare, prin scrisorile lui Ladima, pe care Fred le citeste cutremurat, intelegand dincolo de cuvinte tragedia prietenului sau, cu care, de altminteri, comunica printr-un flux spiritual, dincolo de ratiune: 'Era singurul pe lume caruia i-as fi incredintat taina pe care nu o stiu nici parintii mei, faptul cumplit care e cancerul vietii mele, care ma face sa fug de femeia iubita. Posibilitatea de a povesti cuiva cat sufar m-ar fi usurat poate ca filtrarea sangelui'. Reactia lui de a fura scrisorile lui Ladima, care, chiar dupa moartea acestuia, l-ar fi putut compromite este determinata de simtul onoarei de a pastra secretul rusions al omului pe care-1 cunoscuse demn. Personalitatea lui Fred Vasilescu ramane enigmatica, sfarsitul sau penduland intre accident de avion si sinucidere. El moare brusc, a doua zi dupa predarea caietelor in care confesiunile lui sunt o permanenta introspectie, ca si cum scrisul l-ar fi ajutat sa se izbaveasca de suferinta prin analiza lucida a 'cancerului' vietii lui, iubirea.

Aceasta iubire care il mistuie este pentru doamna T., nume enigmatic pe care Camil Petrescu il da eroinei Maria T. Manescu, iar in notele de subsol acesta ii face, in mod direct un portret fizic detaliat: 'Nu inalta si inselator de slaba, palida si cu un par bogat de culoarea castanei [] cu ochii albastrii ca platina, lucind, framatand de viata'. Trasaturile reies indirect, din faptele, atitudinile si vorbele eroinei. Inteligenta, destinsa, cu o profunda cultura ea isi pune pe picioare o afacere proprie, deschizand un magazin cochet si modern de mobila stil, cu piese rare, de valoare autentica ce ii satisfac nevoia de frumos, de sensibilitate pentru arta adevarata. Camil Petrescu creeaza un model de feminitate, de delicatete si senisbilitate, calitatile spirituale si intelectuale ale doamnei T., constituind un adevarat si inalt omagiu al ideii de femeie ideala. Pentru Fred e femeia unica, iubirea vietii lui, sentimentele fiind reciproce. Dragostea lor este devoranta, ii aduce pe amandoi la o totala uitare de sine, iar aceasta iubire tainica contureaza femeia

enigmatica, cea care atrage prin eternul mister feminin, G.Calinescu opinand 'Doamna T. este fantoma romanului, aspiratiunea lui Fred, obscura si enigmatica, tocmai prin aceasta, si daca autorul n-a stiut sa-i dea tonuri de ulei, este pentru ca n-a putut s-o scoata din mediul ei aerian^{" .}

George Demetru Ladima este personajul absent din roman, portretul sau fiind conturat prin confesiunea sentimentelor si conceptiilor proprii reiesite din scrisorile adresate Emiliei, din impresiile puternice ale celorlalte personaje, prin notele de subsol ale autorului, prin articolele de ziare reproduse in aceste note, dar si prin opiniile altor personaje (procurorul, prietenii lui de la cafea). Ladima, poet talentat si gazetar intrasingent, cumuleaza toate celelalte trasaturi generale ale personajului camilpetrescian: intelectual lucid, analitic, inadaptat social, hipersensibil, insetat de adevar si demnitate. El traieste in lumea ideilor pure, avand iluzia unei iubiri ideale si aspirand catre demnitate umana absoluta in profesia de ziarist, ca esente existentiale, dar este incapabil de compromisuri, un om corect, cinstit, iar prin sinuciderea lui, este un invins, refuzand din orgoliu, sa-si accepte mizeria vietii, experienta umilitoare de a se indragosti de Emilia Rachitaru, a carei personalitate se contureaza in contrast cu cea a doamnei T., ea fiind vulgara, insenibila, de o gravitate prosteasca, meschina, incapabila de ganduri si sentimente profunde.

Dar personajul Fred Vasilescu se intregeste si datorita infrastructurii narative, care presupune tehnici si procedee moderne precum 'flash-back-ul'. Multiperspectivismul, tehnica jurnalului, tehnica digresiunii, dar un prim element de modernitate in acest roman, 'Patul lui Procust', il reprezinta inlocuirea naratorului omniscient, obiectiv si naratiunea la persoana a treia (specifice romanului traditional, obiectiv) cu naratiunea la persoana I, cu focalizare exclusiv interna (vizualizarea 'impreuna cu' specifice romanului modern de tip subiectiv), acest tip de naratiune presupunand existenta unui narator care mediaza intre cititor si celelalte personaje, face ca cititorul sa cunoasca despre ele tot atat cat stiu si personajele ce relateaza intamplarile.

Atat Fred Vasilescu, cat si celelalte personaje sunt caracterizate printr-o modalitate inedita, ele fiind vazute din mai multe perspective ca intr-un sistem de oglinzi paralele, dar, desi relativizate in jocul perspectivelor, personajele se constituie antitetic, impletindu-si destinele: doamna T. si Emilia Rachitaru, Fred Vasilescu si Ladima. Aceasta tehnica narativa pe care o aplica scriitorul modifica partial conceptul de personaj, care nu mai este un tip literar definit din exterior, ci unul care se autoconstituie prin marturisire sau care este "reflectat" in constiinta celorlalti, dar originalitatea romanului este data si de subtilitatea si profunzimea analitica a constiintelor, de dramele interioare suferite din iubire si demnitate, de identificarea deplina a timpului subiectiv cu cel obiectiv, de faptul ca personajele sunt in acelasi timp si naratori si eroi. Principalele modalitati de analiza psihologica utilizate de Camil Petrescu in roman constituie tehnici specifice creatiilor literare psihologice, pe care le imbina cu maiestrie si talent: monologul interior, dialogul, introspectia constiintei si a sufletului, retrospectia, autoanaliza, care scot in evidenta zbuciumul interior al acestor personaje, cauzat de aspiratia spre absolut. O alta tehnica a romanului este tehnica digresiunii, manifestata la nivelul compozitiei prin configuratiile diverselor tipuri de texte, autorul folosind aproape exclusiv comparatia: mustrarile sunt "ca mania cuiva care bate la usa vecina', "ma simteam in mana celor doi oameni ca in mana unui medic', incat, uneori verbul singur poate sugera comparatia, iar metafora este un punct final al comparatiei, un rezultat al ei:

"pentru Ladima societatea e un organism bolnav', dar se remarca numar redus de adjective si mare de neologisme si sunt ocurente verbele din campul semantic al gandirii, astfel pentru Camil Petrescu limbajul este un paravan al gandului, un simplu gest reflex.

Alte elemente de noutate estetica a romanului camilpetrescian, conturate bine in romanul "Patul lui Procust' sunt: substantialitatea, care este evidenta prin cele doua aspecte ale existentei umane, iubirea si demnitatea, ca substanta a vietii, relativismul, ca este prezent prin viziunea diversificata a iubirii si demnitatii, reflectate diferit in constiinta mai multor personaje, autenticitatea, ce se desprinde din scrisori si se constituie intr-o confesiune cuprinzatoare a adevarului ca experienta traita, autorul realizand o creatie literara dupa formula romanului in roman, dar dominanta stilului camilpetrescian, ce sustine autenticitatea limbajului, este anticalofilismul ("rara ortografie, fara compzitic. fara stil si chiar fiira caligrafie'), ce presupune exprimarea concisa si exacta a ideilor, trairilor, conceptiilor, "ca intr-un proces verbal'.

Astfel, prin modul de individualizare a personajului narator, acesta fiind inzestrat cu functia de reprezentare si filtrand elementele prin constiinta lui, Fred Vasilescu valideaza tipul personajului modern, el urmand legea eroilor camilpetrescieni: sortit ca, prin ce avea mai bun in el sa devina un exemplar menit "sa fie cenzurat prin moarte', iar haina lui. intr-un final planetar, 'merge poate in cea universala', fara nici un moment de sprijin adevarat, asa cum, singur a spus-o parca, "un afluent urmeaza legea fluviului', fraza care incheie romanul, ca o concluzie ideatica sugestiva pentru conceptia literara a lui Camil Petrescu.