Poezia traditionalista -ION PILLAT -Aci sosi pe vremuri

Poezia traditionalista

in poezie: George Cosbuc, Octavian Goga, Aron Cotrus, St.O.Iosif, v. Voiculescu, Ion Pillat, Nichifor Crainic, Adrian Maniu, Radu Gyr;

i, dramaturgie: Barbu Stefanescu Delavrancea, Nicolae Iorga;

in proza: Constantin Stere, Calistrat hogas, Mihail Sadoveanu, Cezar Petrescu s.a.

Ilustrarea traditionalismului

ION PILLAT Aci sosi pe vremuri
La casa amintirii cu-obloane si pridvor,
Paienjeni zabrelira si poarta, si zavor.

Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De cand luptara-n codru si poteri, si haiduc.

In drumul lor spre zare imbatranira plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.

Nerabdator bunicul pandise de la scara
Berlina leganata prin lanuri de secara.
Pie-atunci nu erau trenuri ca azi, si din berlina
Sari, subtire,-o fata in larga crinolina.

Privind cu ea sub luna campia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.

Iar cand deasupra casei ca umbre berze cad,
Ii spuse Sburatorul de-un tanar Eliad.

Ea-l asculta tacuta, cu ochi de peruzea
Si totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.

Si cum sedeau departe, un clopot a sunat,
De nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat.

Dar ei, in clipa asta simteau ca-o sa ramana
De mult e mort bunicul, bunica e batrana

Ce straniu lucru: vremea! Deodata pe perete
Te vezi aievea numai in stersele portrete.

Te recunosti in ele, dar nu si-n fata ta,
Caci trupul tau te uita, dar tu nu-l poti uita

Ca ieri sosi bunica si vii acuma tu:
Pe urmele berlinei trasura ta statu.

Acelasi drum te-aduse prin lanul de secara.
Ca dansa tragi, in dreptul pridvorului, la scara.

Subtire, calci nisipul pe care ea sari.
Cu berzele intr-insul amurgul se opri

Si m-ai gasit, zambindu-mi, ca prea naiv eram
Cand ti-am soptit poeme de bunul Francis Jammes.

Iar cand in noapte campul fu lac intins sub luna
Si-am spus Balada lunei de Horia Furtuna,

M-ai ascultat pe ganduri, cu ochi de ametist,
Si ti-am parut romantic si poate simbolist.

Si cum sedeam departe, un clopot a sunat
. Acelasi clopot poate, in turnul vechi din sat

De nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat.

Etape ale creatiei pillatiene

Ion Pillat (1891-1945) strabate ca artist un drum lung, al cautarii de sine, al descoperirii formelor, temelor si motivelor poetice, care sa-l exprime direct si total. Poet si carturar, „colectionar pios de poezie, bibliofil si bibliograf infrigurat, mereu in curent cu progresele specialitatii” (G. Calinescu”, el si-a rotunjit creatia poetica, reluand si regrupand succesiv poemele. Astfel, a devenit evidenta substanta ciclica a viziunii sale.

Potrivit propriilor marturisiri, opera sa strabate trei mari etape:

1. Debuteaza editorial, aproape concomitent, cu doua volume, in 1912, unul in proza (un poem in proza) „Povestea celui din urma sfant”, scos la Paris, in 1912, „a la Belle Edition”, si altul, de versuri, „Visari pagane”, la Minerva. Peste cativa ani, in 1914, apar „Etenitati de-o clipa”, apoi „Amagiri” (1916) si „Gradina intre ziduri” (1919). Aceste volume ilustreaza etapa de tinerete, parnasian-simbolista, asa cum noteaza poetul intr-o „diagrama” poetica, raportandu-se la directiile poeziei romanesti din preajma razboiului.
2. Volumele de maturitate, „Pe Arges in sus”, 1923, „Satul meu”, 1925, „Biserica de altadata”, 1926, „Lipmezimi”, 1928, cuprind poezii din puritatea „pamantului spiritualizat in vreme, a timpului materializat in amintire” (Ion Pillat, „Marturisiri literare”, organizate de D. Caracostea, 1971).
3. In volumele „Caietul verde” (1932), „Scutul Minervei” (1933), „Poeme intr-un vers” (1935), „Umbra timpului” (1940), „Balcic” (1940), „Implinire” (1942) incearca o experienta lirica pe taramul clasicismului, cu largi ecouri in arta sa. Era firesc, pentru un artist cu structura lui, ca valorile clasice sa fie un model, dar si o sursa de improspatare a lirismului. Poetul se redescopera pe sine in inflexiunile armoniilor grecesti.

„Aci sosi pe vremuri” face parte din volumul „Pe Arges in sus” (1923), volum cu care Ion Pilat se inscrie in valorile / trasaturile traditionale: tema si motivele poetice, imaginarul poetic constituit din viziunea asupra spatiului autohton, rustic (imaginea „casei amintirii” contine elemente de arhitectura populara, campia, „lanul de secara”), din irizarile folclorice si istorice („poteri si haiduc”); sensibilitatea metafizica, religioasa („un clopot a sunat, / De nunta sau de moarte”). Poetul recruteaza, aproape insesizabil, din straturile folclorice (factor traditional de baza) exact elementele care trimit la spiritualitatea creatorului popular: „Si totul [] ca-n basme se urzea”, la zonele obscure, ambigue, de natura sa comunice un etimon muzical: „[] departe, un clopot a sunat”. Inflexiunile de mare puritate lirica ale textului cresc si din aceste sugestii traditionale pentru care poetul a nutrit o statornica admiratie.

Adeziunea poetului la un astfel de tip de poezie este semnificativa pentru intelegerea liricii sale in totalitate. De altfel, G. Calinescu noteaza: „Originalitatea, savoarea acestei poezii nu pot fi contestate si Pe Arges in sus este unul din momentele lirice fundamentale de dupa razboi”, iar Nicolae Manolescu sustine ideea valoroasa a consonantei, in poezia lui Pillat, a traditionalismului cu modernitatea: „Traditionalismul din Pe Arges in sus a fost definit ca o autohtonizare a simbolismului. Este insa in egala masura si o modernizare a traditiei”.

Poezia „Aci sosi pe vremuri” dezvolta tema meditatiei, cu accente elegiace, asupra curgerii ireversibile a timpului sau, cum spune poetul insusi, „[] a pamantului spiritualizat in vreme, a timpului materializat in amintire”. Poetul particularizeaza tema printr-o figura de constructie – paralelismul, care situeaza cele doua cupluri ca ordo amoris si prin motive poetice, specifice universului patriarhal. Cuplurile care fac si re-fac lumea, prin gesturi arhetipale, instrumentate de Eros, capata coerenta estetica prin formula lirismului obiectiv (utilizarea unor masti lirice – bunicul si bunica, surprinse in trairile lor: „Nerabdator bunicul pandise de la scara”; „”Ea-l asculta tacuta cu ochi de peruzea”), combinata cu lirismul subiectiv, care presupune confesiune si implicare afectiva si este subliniat prin marcile gramaticale ale persoanei intai.

O micropoveste, cu sonoritati si imagini simbolice, se deruleaza prin interventia unei instante a comunicarii, (eu liric) care, plasandu-se intr-un plan poetic profund, contempla trecerea timpului si presimte moartea: „De nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat”. Eul enuntator nu se confeseaza romantic, ci isi proiecteaza emotiile si gandurile, adica viziunea despre lume, in mit sau in legenda.

„casa amintirii” proiectata in timpul stravechi, incremenita intr-un spatiu al uitarii si al tacerii, al unei lumi apuse, cand „luptara-n codru si poteri si haiduc”, „La casa amintirii cu-obloane si pridvor / Paianjeni zabrelira si poarta si zavor”. Casa reprezinta centrul lumii, casa este simbolul centrului existential al omului devenit statornic” (Hans Biedermann, „Dictionar de simboluri”).

Sosirea bunicii Calyopi si sosirea iubitei pregatite de semnele imbatranirii si ale schimbarii naturii: „In drumul lor spre zare imbatranira plopii”, „Subtire, calci nisipul pe care ea sari / Cu berzele intr-insul amurgul se opri”. Structurile lingvistice „plopii imbatraniti” si „amurgul se opri” sunt frumoase personificari ale naturii si ale timpului.

Asteptarea nerabdatoare a bunicului simetrica asteptarii eului liric, dupa modelul ritualului erotic eminescian din idile: „Nerabdator bunicul pandise de la scara / Berlina leganata prin lanuri de secara”. Asteptarea este si o tema lirica, care asociaza sentimente si trairi, uneori, contradictorii.

Rostirea poeziei: „Privind cu ea sub luna campia ca un lac / Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac, // Iar cand deasupra casei ca umbre berze cad / Ii spuse Sburatorul de-un tanar Eliad// [[ Iar cand in noapte campul fu lac intins sub luna / I-a spus Balada lunii de Horia Furtuna// Si m-ai gasit zambindu-mi ca prea naiv eram / Cand ti-am soptit poeme de bunul Francis Jammes”. Apelul la „poezie in poezie” sugereaza evolutia formulelor estetice, dar si importanta artei in desavarsirea povestii de dragoste, ironia fina existenta in versurile citate tempereaza lirismul trairii, ferindu-l de exagerari.

Sosirea iubitei, pe aceleasi locuri: „Acelasi drum te-aduse prin lanul de secara / Ca dansa tragi, in dreptul pridvorului la scara”. Desi cuplul este altul, casa si drumul sunt aceleasi, sugestie reflexiva a transformarilor produse in sufletul omului de succesiunea etapelor existentiale. Drumul nu poate fi decat o nuanta a evolutiei sufletului, spirala melcului in care se solidifica, pe scara universului, timpul. El conduce la „casa amintirii”, topos romantic situat intr-o geografie cosmicizata si intr-un timp circular, etern.

clopotul „este un emitator de unde modulate care poseda o valoare lirica exceptionala. Clopotul are rolul de a unifica imaginile trecutului cu cele ale prezentului, potrivit unei viziuni a unitatii poetice proprii lui Ion Pillat. Este un simbol al statorniciei, stabilind o relatie intre cer si pamant, risipeste limitarile conditiei temporale” (G. Calinescu).

Dintre versurile cu o mai mare incarcatura meditativ-reflexiva, retinem: „Dar ei, in clipa asta simteau ca-o sa ramana” care sustine iluzia eternitatii omului prin iubire. Versul asociaza imaginea cuplului mitic cu sentimentul vesniciei si incorporeaza mitul in poezie.

Versurile: „Ce straniu lucru: vremea! – Deodata pe perete / Te vezi aievea numai in stersele portrete // Te recunosti in ele, dar nu si-n fata ta / Caci trupul tau te uita, dar tu nu-l poti uita” argumenteaza cu rafinata elevatie ideea ca omul are constiinta timpului ireversibil, ceea ce este marcat in planul expresiei cu sugestiile persoanei a II-a.

Versul final, izolat – laitmotivul poeziei: „De nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat” – accentueaza dramatismul vietii; acelasi sunet poate trimite la un nou inceput sau la extinctie.

Elementele de versificatie si de prozodie contribuie la realizarea muzicalitatii textului. Sonoritatile vagi, ambigue sunt bazate pe strofele formate din doua versuri, pe ritmul iambic si pe rima imperecheata.

Expresivitatea poetica se realizeaza printr-o imbinare de tehnici si mijloace:

limbajul clasicizant, usor arhaic si regional atunci cand este evocat cuplul bunicul si bunica (ciubuc, poteri, haiduc, berlina, crinolina); elemente de onomastica si titluri de opere literare care nuanteaza trairile si le coloreaza afectiv: Eliad, Horia Furtuna, Francis jammes si „Sburatorul”, „Le lac”, „Balada lunii”; cuvinte si structuri lingvistice cu o mare incarcatura simbolica, ce denumesc elementele componente ale imaginarului poetic pillatian: casa amintirii, clopot, drumul, campia etc.

regimul verbelor: alternarea timpului trecut (imperfectul – asculta, urzea, perfectul simplu – sari, sosi, perfectul compus – a recitat, a sunat) al verbelor cu prezentul (trage, cad, recunosti) are rolul de a sugera ca, desi timpul este ireversibil, iubirea face posibil accesul la vesnicie.

Paralelismul si simetria situatiilor descrise contureaza o veritabila ontologie lirica;

Figurile de stil: epitetul „berlina leganata”, personificarea „Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc”, metafora „casa amintirii”, comparatia „ca-n basme se urzea” etc.

In concluzie, poezia „Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat ilustreaza directia traditionalista formulata de ideologii grupati in jurul revistei „Gandirea”, prin meditatia lirica, realizata intr-o nota grava, melancolica, asupra trecerii timpului, prin tendinta de a induce cititorului stari de reflectie si de reverie, prin valorificarea inflexiunilor metafizice oferite de domeniul religios, prin utilizarea unui limbaj popular si regional, prin imbinarea formelor lirismului obiectiv cu cele ale lirismului subiectiv si, nu in ultimul rand, prin cultivarea formelor de prozodie traditionale. Poetul, in mod constient, se asaza in linia unei generatii de artisti pentru care traditia are un sens: „In raport cu istoria romaneasca, traditia noastra eterna isi are sediul in popor si in expresia lui multipla care e cultura populara ca produs etnic. Ea sta intr-un anume fel de a poetiza, intr-un anume fel de a plasticiza, intr-un anume fel de a canta., intr-un anume fel de a filosofa, intr-o anume atitudine fata de lume si fata de Dumnezeu” (Nichifor Crainic, „Sensul traditiei”).