PLANUL PENTRU RELATIA DINTRE DOUA PERSONAJE
Personajul literar, "fiinta de hartie"care traieste doar in lumea fictiunii, dupa cum opina Roland Barthes, este o instanta definitorie a comunicarii narative, indiferent de multiplele sale ipostazieri. Acesta nu se va construi insa numai singularizat , ci si in asociere cu un complementar al sau, relatia dintre aceste doua entitati narative devenid nucleul operei. Cuplul de personaje va deveni in timp o ipoteza de gandire si de lucru pentru toti marii creatori epici, indiferent de epoca sau curentul in care au fost integrati. Epoca interbelica nu a ramas opaca la aceasta tendinta unanima tuturor scriitorilor.
date despre epoca
Dintre scriitori creatori de cupluri reprezentative ai acestei perioade..se evidentiaza...
date despre opera autorului ales, ultima fiind cea aleasa
definitia speciei in acord cu opera
Aceasta opera si-a castigat un loc de frunte in patrimoniul literar romanesc in primul rand datorita relatie dintre personajele : X si Y
1. relatia dintre aceste personaje se evidentiaza in primul rand datorita temei care vizeaza ..
Se procedeaza in continuare ca la 1. combinandu-se cele doua cerinte : relatia si trasaturile speciei . ATENTIE :
- la caracterizare : Cuplul nu este evidentiat insa numai in integritatea sa, ci si disociat, prin modul de individualizare a partilor sale componente X si Y.Se face apoi separa 151f55b t pentru unul si altul, dar in parale : daca x ca instanta narativa este.., y este..
ION SI ANA
Personajul literar, "fiinta de hartie"care traieste doar in lumea fictiunii, dupa cum opina Roland Barthes, este o instanta definitorie a comunicarii narative, indiferent de multiplele sale ipostazieri. Acesta nu se va construi insa numai singularizat , ci si in asociere cu un complementar al sau, relatia dintre aceste doua entitati narative devenid nucleul operei. Cuplul de personaje va deveni in timp o ipoteza de gandire si de lucru pentru toti marii creatori epici, indiferent de epoca sau curentul in care au fost integrati. Epoca interbelica nu a ramas opaca la aceasta tendinta unanima tuturor scriitorilor.Astfel, literatura din perioada interbelica va sta sub semnul directiilor impuse de Eugen Lovinescu, in studiul " Creatia obiectiva" si va fi o perioada de inflorire a romanului romanesc si de aparitie a celui modern. Aceasta perioada sta la confluenta benefica a doua tendinte: traditionalismul evidentiat prin revista " Viata Romaneasca" si " Gandirea", si modernismul promovat de revista " Sburatorul" si cenaclul omonim condus de Eugen Lovinescu, un partizan declarat al innoirii prozei romanesti printr-un efort de sincronizare cu experientele literare europene, urmarindu-se orientarea dinspre problemele satului, inspre cele citadine. Acesta, inspirandu-se din teoria imitatiei a lui Gabriel Tarde va fundamenta principiul sincronismului, conform caruia literatura romana nu poate ramane opaca la prefacerile europene, trebuind sa se racordeze la valorile culturale ale ei. In aceasta perioada va aparea si se va desavarsi romanul romanesc modern prin scriitori ca G. Calinescu, M. Sadoveanu, C. Petrescu, Hortensia Papadat Bengescu si Liviu Rebreanu. Liviu Rebreanu a scris nuvele: "Catastrofa " Norocul", "Itic Strul dezertor", "Craisorul", "Gorila", romane psihologice: "Padurea Spanzuratilor", "Adam si Eva", "Ciuleandra", "Jar", romanul politist "Amandoi" si teatru: "Cadrilul", "Plicul", "Apostolii", si nu in ultimul rand romanul obiectiv "Ion".
In mai 1920 apare astfel romanul "Ion", roman care ar fi fost in masura sa-l "revolte" pe Eugen Lovinescu datorita temei traditionale, atat timp cat el impusese intr-un fel, intr-un mod categoric stoparea romanesca a abordarii temei traditionale, dar lecturand acest roman, critical observa ca este unul obiectiv, construit dupa toate datele modernismului, drept urmare il va anunta ca "primul roman modern si obiectiv din literatura romana". Substratul antropologic vizeaza conexiunile pertinente ce se pot stabili intre dimensiunile operei si cele ale realitatii. Astfel, Liviu Rebreanu va afirma in "Marturisiri" ca "Ion" isi trage originea dintr-o scena pe care " am vazut-o acum vreo trei decenii, intr-o zi de inceputuri de primavara", "aproape toata desfasurarea din capitolul I este de fapt, evocarea primelor amintiri din copilaria mea[.]", " tot in zilele acelea, am stat mai mult de vorba cu un flacau din vecini, voinic, harnic, muncitor si foarte sarac, a caror pricina a necazurilor el o vedea in faptul ca n-are pamant.". Autorul va marturisi insa ca " realitatea este pentru mine doar un pretext".
Prin faptul ca este o specie literara a genului epic in proza, de marime substantiala complexa in raport cu celelalte specii literare inrudite, prin dezvoltarea de regula a unei problematici grave, cu o naratiune fictiva in care actiunea dominanta bazata pe evenimente se desfasoara pe mai multe planuri fiind sustinuta de numeroase personaje bine individualizate, antrenate de o intriga complicata, opera "Ion" este un roman obiectiv. Caracterul obiectiv rezida in modul detasat, impersonal de realizare a temei sociale pe parcursul diegetic care construieste o monografie a satului transilvanean de la inceputul secolului al XIX-lea, in modul de individualizare a personajelor si in infrastructura narativa care presupune procedee moderne in raport cu epoca: tiparul auctorial, perspective heterodiegetica, naratorul omniscient, detasat.
Desi este indragostit de Florica, cea mai frumoasa fata din sat, dar si foarte saraca, Ion isi da seama ca Dragostea nu ajunge in viata. Dragostea e numai adaosul. Altceva trebuie sa fie temelia'' si o seduce pe Ana, fiica bogatanului Vasile Baciu, averea fiind pentru el mai presus decat dragostea. Acesta o curteaza insistent pe Ana, o asteapta nerabdator in fiecare seara, dupa plecarea lui George Bulbuc, pretendentul ei oficial si abuzand de credulitatea ei, o seduce, lasand-o insarcinata. Intriga romanului constituie scena in care baiatul invatatorului Herdelea, Titu, ii sugereaza lui Ion ideea de a-l obliga intr-un fel pe Vasile Baciu sa accepte casatoria lui cu Ana. Desfasurarea actiunii ilustreaza intamplarile generate de aceasta idee salvatoare pentru taranul care vede in ideea de pamant rezolvarea tuturor problemelor sale. Prin viclenie, cultivandu-i Anei ideea ca o iubeste, Ion reuseste sa o seduca, dar apoi, dupa ce rusinea fetei nu mai poate fi ascunsa si Vasile Baciu ar fi de acord cu unirea lor, refuza toate propunerile viitorului socru, pretentiile lui fiind exagerate : el doreste toata averea bogatanului. Acesta, dandu-si seama ca tergiversarea acestei casatorii i-ar aduce fiica in situatia de a se casatori eventual cu copilasul in brate, din cauza postului pastelui, se hotaraste sa-i promita lui Ion totul, fara intentia de a se tine de cuvant. Impacat, Ion o va lua de sotie pe Ana, schimbandu-si radical atitudinea, simtindu-se altfel - si mult mai bogat. Ana va naste pe Petrisor, pe camp, in timpul secerisului, dar nici copilul nu reuseste sa inmoaie sufletul lui Ion si sa-l indrepte spre Ana. Cand viclesugul socrului se da pe fata, Ion este hotarat sa-l aduca in instanta, dar acesta, de frica procesului ii cedeaza toata averea sa. Astfel Ion isi atinge scopurile, dar aceasta victorie nu ii schimba atitudinea fata de sotia sa, pe care nu ezita sa o agreseze deseori. Ana intelege intr-un tarziu ca Ion nu a iubit-o niciodata, acesta dorind exclusiv averea ei. Pentru Ion, setea de avere se dovedeste a fi mai puternica decat afectiunea paterna, in sufletul lui vazand in copil, o legatura indestructibila cu Ana, fapt ce-l indeparta iremediabil de fosta lui iubita, Florica. In schimb, Ana devine tot mai preocupata de ideea mortii, fiind nefericita. Lipsita de afectiunea tatalui, care o batea, ca si de iubirea barbatului, Ana se spanzura. Lasat de Ion in grija unor parinti inconstienti, cand este dus la inchisoare, imbolnavindu-se, Petrisor moare. Nefiind afectat nici de moartea sotiei, nici de cea a fiului, Ion simuleaza o prietenie intempestiva cu George Bulbuc, devenit sotul Floricai, pentru a se apropia astfel de femeia pe care inca o iubeste. Intr-o seara, stiind ca George este plecat cu tatal sau din Pripas, Ion o convinge pe Florica sa-l primeasca la ea. Sub pretextul ca-i este rau, George se intoarce acasa si asteapta calm sosirea lui Ion, moment validat ca punct culminant al romanului. Cand aude zgomote in gradina, sotul Floricai iese cu sapa si il loveste de trei ori pe musafirul nepoftit, acest moment constituind deznodamantul actiunii. Ion este descoperit mort in dimineata urmatoare, iar George este ridicat de jandarmi.
Cuplul este urmarit insa si pe baza individualizarii personajelor componente: Ion si Ana. Astfel, ca instanta narativa, Ion este personajul principal, deoarece este prezent in toate secventele narative, este eponim, purtand titlul operei, protagonist, deoarece el centreaza diegeza si tridimensional, beneficiind de o evolutie riguros construita. Ca referent uman, va beneficia atat de prosopografie, cat si de ethopee. Portretul fizic este mai putin detaliat, Ion este: voinic, foarte puternic, cu ochii "ca doua margele negre".Portretul moral este insa cel amplu. Una dintre modalitatile de individualizare a personajului la acest nivel este cea directa, din perspectiva altor instante narative, dar si motivat auctorial. Rebreanu il caracterizeaza pe Ion, ca fiind iute si harnic,ca ma-sa'',Vasile Baciu il numeste sarantoc, familia Herdelea il considera ,,baiat cumsecade, muncitor, harnic, saritor, istet, iar George afirma ca: ,,Ion e artagos ca un lup nemancat.''Partea cea mai extinsa insa a portretului moral se desluseste insa din faptele si vorbele sale, alta tehnica de caracterizare a personajuluifiind astfel cea indirecta. Ion este lacom de pamant si dornic de razbunare cand intra cu plugul pe locul lui Simion Lungu, este viclean cu Ana, o seduce si apoi se instraineaza, naiv, crezand ca nunta ii aduce si pamantul, fara a face foaie de zestre, brutal fata de sotia sa, aceasta brutalitate fiind inlocuita ulterior de indiferenta. Ion este o fiinta primara, renuntand la scoala pentru a munci pamantul De ce sa-si sfarame capul cu atata scoala? ", ingustimea mintii fiind demonstrata de faptul ca ideea seducerii Anei, ii apartine lui Titu Herdelea si nu lui.
Dintre figurile feminine ale romanului, personajul pacient Ana, sotia lui Ion, este privita, prin natura lucrurilor, mai de aproape, destinul ei fiind legat de cel al eroului principal. Ana este o faptura firava, modesta , blanda, a carei personalitate a fost anihilata de brutalitatea cu care au tratat-o atat tatal, cat si barbatul ei. Caracterizarea directa, facuta de narator, prezinta pe scurt drama ei de orfana de mama, crescuta chinuit de tatal sau, Vasile Baciu, om bogat, dar betiv si zgarcit. Ea se indreapta cu naivitate si slabiciune explicabila catre Ion, pe care il iubeste deznadajduita. Rebreanu o invaluie cu o discreta simpatie, simbolizand prin ea o buna parte din destinul nefericit al femeii de la tara in regimul de atunci. Scena spanzurarii Anei este pregatita cu minutiozitate si reprezinta un summum al validarii acesteia ca personaj pacient Si atunci gandul mortii i se cobori in suflet ca o scapare fericita''. Calinescu opineaza insa ca ,,in societatea taraneasca femeia reprezinta doua brate de munca, o zestre si o producatoare de copii. Odata criza erotica trecuta, ea inceteaza de a mai reprezenta ceva pentru feminitate. Soarta Anei e mai rea, dar nu deosebita cu mult de a oricarei femei Liviu Rebreanu se dovedeste a fi un bun cunoscator al psihologiei si fiziologiei patibularii, scena in care Ana se spanzura proband aceste calitati ale naratorului. Miscarile si reactiile personajului sunt inregistrate cu precizie cinematografica, naratorul reusind ,,sa ajunga la impersonalitatea camerei cinematografice''- N. Friedman, "limba i se umfla, ii umplu gura, incat trebui sa o scoata afara. Apoi un fior o furnica prin tot corpul. Simti o placere grozava, ametitoare, ca si cand un ibovnic mult asteptat ar fi imbratisat-o cu o salbaticie ucigatoare[.].Ca o fulgerare ii trecu prin creier noaptea, cuptorul, durerea, placerea.Pe urma toate se incalcira..Ochii holbati nu mai vedeau nimic. Doar limba crestea mereu sfidatoare si batjocoritoare, ca o razbunare pentru tacerea la care a fost osandita toata viata Astfel, prin intamplarile traite si finalul tragic la care au fost supuse, niciunul dintre personaje, nici Ion, nici Ana, nu a avut parte de un destin fericit.
Obiectivitatea romanului este sustinuta insa, dincolo de caracterul realist al povestii de cuplu, de infrastructura narativa, de intregul arhitext . Tehnicile dominante folosite sunt : cea a contrapunctului - fiecare capitol este afectat punctiform, unui personaj, unei familii, unui aspect din viata satului, cea a simetriei si circularitatii, deoarece incepe cu descrierea drumului spre satul Pripas si cu imaginea satului adunat la hora si se termina cu imaginea satului adunat la sarbatoarea hramului noii biserici si descrierea drumului dinspre satul Pripas. Bogatia toponimelor: " Cluj, Bucovina, Jidovita" sporeste autenticitatea realizand " motivarea realista" a operei. De asemenea, drumul face legatura intre lumea reala si lumea fictiunii, N. Manolescu afirma : " urmarindu-l, intram si iesim ca printr-o poarta din roman.". De astfel este prezenta insertia unor alte elemente ce asigura simetrie, astfel in incipit pe " o cruce stramba se vede un Hristos cu fata spalacita de ploi ce isi tremura jalnic trupul", iar in final pe crucea de lemn, Hristosul de tinichea cu " fata poleita de o raza intarziata, parca-i mangaia". Satul se afirma astfel ca un cronotop, o data raul inlaturat, spatiul este purificat, catharsis-ul fiind relevant aici prin lexemele afectate ideii de divinitate si apartinand unui camp semantic al beneficului: " vesel, cununita, flori".
Stilul se caracterizeaza prin: precizia termenilor, acuratete, concizie, sobrietate, lipsa imaginilor artistice ce demonstreaza atitudinea naratorului ca anticalofil, naratorul marturisind ca " stralucirile artistice, cel putin in operele de creatie se fac mai intotdeauna in detrimentul preciziei miscarii de viata". Este un stil al relatarii omnisciente si detasate, perspectiva narativa fiind cea heterodiegetica - narare la persoana a treia, cu narator extradiegetic - care se afla in afara actiunii, naratorul necorespunzand niciunui personaj si mai mult, aceasta voce auctoriala nu imixteaza deloc discursul narativ. Focalizarea este zero deoarece naratorul cunoaste mai mult ca personajele.
In mod deosebit, romanul ,,Ion'', roman unanim apreciat inca de la aparitie impresioneaza prin constructie, stil, prin modul deosebit de individualizare a personajelor si prin maniera obiectiva a lui Rebreanu de a surprinde o lume, devenind insa datorita adancimii textuale un roman al esecurilor, al cuplului refuzat de soarta.
|
