Realismul si originalitatea povestilor lui Ion Creanga
Realismul povestilor
De-a lungul timpului, basmele lui Creanga au fost interpretate in modul cum critica literara le-a apreciat
sau le-a departat de povestea populara. La inceput, chiar printre junimisti Povestea lui "Harap-Alb"
era considerata o prelungire
a basmului popular.
Mai apoi, G.Ibraileanu a observat ca basmele
lui Creanga au o pronuntata originalitate, intrucat acestea au o tinuta realista.
"Creanga este atat de realist incat unele din povestile lui sunt aproape lipsite de miraculos" - exegeza lui Ibraileanu este primul atac puternic impotriva celor care-l considera pe Creanga, un simplu culegator de folclor. Calinescu reliefeaza relatia subtila a basmului lui Creanga cu cel popular, sustinand ca "desi in fond scriitor cult, Creanga un scriitor popular intr-un sens inalt".
Creanga se apropie de basm ca si Eminescu, romanticul: el gandeste si simte mitic, povestile amintind de intamplari, de practici magice, de comportamentul mitologic al personajelor.
Din basme, Creanga preia acele motive si teme care il reprezinta pe el si epoca lui. Numai asa se poate explica realismul basmelor sale, prin umanizarea fantasticului (substituirea personajelor de basm cu fapturi umane obisnuite), prin coborarea transcendentului pe pamant. Este curios, dar Creanga demitizeaza o realitate pentru a se crea o mitologie proprie, fiind prezent in ipoataza demiurgica. De aici acea "culoare locala" ce inseamna un efort personal de a da realitatii mitice o nota realist-sociala.
Realismul rezulta din cultivarea detaliului si punerea in evidenta a unei individualitati stilistice, dupa cum remarca G.Calinescu "Povestile lui Creanga au o ritmica sustinuta de prezenta in text a scriitorului. Ajungand la fragmente versificate in formulele iniale, mediane si finale, Creanga isi exprima momente euforice de creatie". Aceste fragmente sunt o curgere continua intre epic si liric. Povestile sunt remarcabile prin organicitatea lor, evidentiind in principal, umanismul de esenta populara al lui Creanga.
Lasand
la o parte proverbele si zicatorile inserate
in text, reprezentand fondul
principal al gandirii noastre
populare, in povestile lui Creanga se intrezareste placerea de a portretiza. Grija scriitorului de a nuanta psihologic, de a umple cadrul de viata, dea da culoare
locala, cea ce nu se
intrevede la creatorul
popular.
Originalitatea povestilor
Prevestind capodopera
("Amintiri din copilarie"),
aceste basme isi au ca spatiu de desfasurare tot satul arhaic, iar protagonistii
oameni de aceeasi teapa c matusa Mariuca, cu Trasnea
Sunt povesti fantastice cu multe aluzii "realiste", chair parodii, dupa cum observa Valeriu Cristea, dar urmarind
schema basmelor populare, scriitorul le umple de viata. Toposul acestor povesti este satul
atemporal incremenit insa, in traditia lui, cu imparati si Feti-Frumosi, cu zmei si alte
personaje malefice privite caracterologic.
S-a vorbit de o umanizare a fantasticului in basmele lui Creanga si intr-adevar, in "Povestea lui Stan patitul", mai mult decat in oricare basm, suntem in fata unei nuvele. Este preluata din schema basmului popular, dar detaliul insufleteste intr-atata schema narativa, incat acestea devin fapte de viata, mai ales ca excesul de naratiune este inlocuit cu dialogul si psihologicul, pentru a fi spuse, nu pentru a fi repovestite. In basmul popular nu se pot intalni asemenea nuantari psihologice, cum apar in "Povestea lui Harap-Alb".
De altfel, in basmul lui Ion Creanga este prezent mereu regizorul acestui spectacol de esnta populara: "Dar ia sa nu ne departam cu vorba si sa incep a depana firul povestii". In final, la nunta imparatesei participa insusi "creatorul" basmului: "Si mai fost-au poftiti inca: crai, craiese si-mparati, oameni de sama bogati, si-un pacat de povestitoriu, fara bani in buzunariu". Intr-un fel Creanga este in ipostaza clasicului, care urmareste caracterologica.
Deformarile fata de basm sunt mai vizibile cand se urmareste configuratia personajelor. Sunt personaje preluate dinbasme, altele, separe, inventate de scriitor, dar fara a fi fantastice, doar cu malformatii speciale, hiperbolizandu-le obisnuitul (cei cinci insotitori ai lui Harap-Alb). De altfel, chiar scriitorul vorbeste de natura umana a personajelor din basm. Personajele ce compun alaiul lui Harap-Alb au figura de om, dar cu trasaturi fizice sau de caracter amplificate pana la caricatura, frizand grotescul. Sunt personaje venite parca din tablourile lui Hieronymus Bosch sau din opera lui Rabelais.
Grotescul nu este insa terifiant, ci provoaca rasul, pentru ca personajele sunt blande, chiar diavoli fiind ("Poveste lui Danila Prepeleac").
In realizarea povestilor sale, Creanga a pornit de la modele populare, reactualizand teme de circulatie universala cu o vechime uneori mitica. S-au descoperit asemanari intre "Capra cu trei iezi" si un motiv din fabulele lui La Fontaine, intre "Soacra cu trei nurori" si un basm armean, intre "Punguta cu doi bani" si unele povesti indiene sau intre "Povestea lui Harap-Alb" si "Omul fara barba" alui Ewmile Legrand.
Notabil este faptul ca naratorul retine doar aspectele esentiale etern-umane.
"Soacra cu trei nurori"pe prim paln evolueaza realatiilemaligne intre soacra si nora, in "Capra cu trei iezi" viata grea a unei vaduve sarmane cu multi copii, in "[Povestea porcului"- fidelitatea sotiei fata de sot, iar in "Povestea lui Stan patitul" este o parabola despre instabilitatea femeii. Fie ca este un rapsod al existentei romanesti, iar opera sa este "epopeea poporului roman", fie ca este un moralist urmarind caracterologia, fie ca este artist al cubvantului intre naratiunea dialogica si monologica, Ion Creanga are o contributie majora in definitivarea literaturii romane, ca valoare de sine statatoare prin capodopere
|
