|
|
|
|
Relatia dintre incipit si final într-un basm: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga
Basmul reprezinta "oglindirea vietii în moduri fabuloase" (G. Calinescu) sau într-o definitie standard: basmul este naratiunea de mare întindere, în care binele lupta împotriva raului cu puteri supranaturale si învinge întotdeauna.
În lucrarea "Morfologia basmului", Vladimir Propp, reprezentant al scolii formaliste ruse, evidentia o structura a basmului clasic, identificabila fie în basmul cult, fie în cel popular. Din acesta structura, cele mai importante momente sunt cele care tin de evolu&# 121h722b 355;ia eroului, cum ar fi: calatoria de initiere a acestuia catre un spatiu miraculos, peste noua mari si noua tari sau la capatul lumii, semnalarea unei interdictii pe care eroul o încalca, pedeapsa primita si trecerea probelor în urma carora eroul biruie raul si devine învingator, dar si relatia dintre incipit si final.
În literatura româna o capodopera a genului este "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creanga, opera ce pastreaza elemente ale basmului popular, între care si structura închisa, marcata de formule narative initiale si finale.
În incipit, dupa utilizarea formulei "Amu cica era
odata..." al carui rol este de a-l introduce pe cititor într-un
univers fabulos, fara a preciza tipul si spatiul, este
semnalata o lipsa care va fi remediata de catre erou: Împaratul
Verde nu are urmasi si îi cere fratelui sau sa i-l
trimita pe cel mai destoinic dintre feciori. Dupa esecul fiilor mai
mari, mezinul îsi încearca norocul si, sfatuit de Sfânta
Duminica, îi cere tatalui sau calul, hainele si hainele de
pe vremea când era mire, si dupa ce trece proba curajului, la care
este si el supus, porneste în calatoria de initiere nu
înainte de a se semnala o interdictie din partea tatalui: sa nu
se împrieteneasca cu omul rosu si mai cu seama de cel spân.
Pentru ca nu reuseste sa
treaca de un hatis întunecos si se rataceste,
fiul craiului încalca interdictia si apeleaza la ajutoul
Spânului. Pedeapsa este pe masura:
pacalit de Spân, intra într-o fântâna de unde nu mai poate
iesi, pâna ce nu jura credinta noului stapân.
Fiului craiului îsi pierde identitatea, devine Harap-Alb, sluga a
Spânului, iar Spânul este acum fiu de crai. La curtea
lui Verde Împarat, Harap-Alb trece trei probe ajutat de Sfânta Duminica,
de calul sau nazdravan, de cinci monstri simpatici, de
Tot acest traseu initiatic este parcurs de fiul craiului între un incipit si final simbolice.
Incipitul, prin formula "Amu cica era odata... situeaza naratiunea în atemporalitate, într-un timp mitologic, fabulos. De asemenea, spatiul este nedefinit, nu se dau relatii cu privire la locul în care se afla craiul si cei trei fii ai sai, dar se stie ca eroul va pleca la celalalt capat al lumii, la unchiul sau. Se desluseste astfel o prima categorie estetica: miraculosul. Incipitul contine de asemenea un prim simbol existent în toate basmele, cifra 3, care reprezinta desavârsirea, perfectiunea (craiul avea 3 feciori, Împaratul Verde avea 3 fete), simbol ce va reaparea pe parcursul actiunii.
O deosebire între basmul popular si cel cult o reprezinta faptul ca, în cel din urma, eroul va remedia lipsa, nu mai este chiar din incipit un individ maturizat, model de frumusete fizica, morala si spirituala, ci apare ca un personaj la inceput de drum, neinitiat. Traseul parcurs de acesta, probele la care va fi supus vor avea rolul de a-l pregati pentru viata.
Finalul basmului înseamna în primul rând remedierea situatiei problematice din incipit, prin pedepsirea si omorârea Spânului, dar si prin recompensarea personajului pozitiv. Prin urmare, si în basmul cult, binele iese învingator din lupta cu raul. Dar finalul unui basm cult înseamna si sfârsitul procesului initiatic al potagonistului, care va deveni împarat, casatorindu-se cu fata lui Rosu Împarat. Nu întâmplator basmul se încheie cu pedepsirea raufacatorului, pentru ca prezinta mentalitatea omului din popor, conform careia binele triumfa întotdeauna, iar starea fireasca este cea de bunadispozitie si de optimism.
Formula narativa finala anunta un ospat de dimensiuni simbolice, la care a luat parte si povestitorul. Rolul acesteia este acela de a readuce cititorul în situatia initiala, în lumea reala.
Asadar, incipitul si finalul unui basm cult sunt elemente de structura cu semnificatii bine determinate, sunt poarta magica prin care cititorul intra într-un univers miraculos, al tuturor posibilitatilor, cu personaje care strânesc râsul fara a înspaimânta prin înfatisarile lor, si acesta revine în realitatea cotidiana întelegând, probabil, ca totul este de fapt "o transfigurare în moduri fabuloase a realitatii".
|
