Romanul
modern (subiectiv) Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi -; Camil
Petrescu 
Camil Petrescu, scriitor interbelic, si-a lasat amprenta
asupra literaturii romane prin romane precum: "Ultima noapte de dragoste,
intaia noapte de razboi" (1930) si "Patul lui Procust" (1933), iar in
dramaturgie, prin "Jocul ielelor" (1916-1919), "Act venetian" si "Suflete
tari". o9v4vv
In timpul primului razboi mondial isi intrerupe studiile si se inroleaza in
armata, unde participa la cateva campanii militare, toata experienta acumulata
in acest razboi, constituind o buna parte a materiei romanului "Ultima noapte
de dragoste, intaia noapte de razboi".
Tema romanului surprinde drama intelectualului insetat de absolutul
sentimentului de iubire, dominat de atitudinea care se salveaza prin
constientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii care traieste
tragismul unui razboi, in care pericolul mortii este unul iminent.
Romanul este structurat in doua parti cu titluri semnificative, ce surprind
doua ipostaze existentiale: "Ultima noapte de dragoste", care exprima aspiratia
catre sentimentul de iubire absoluta, si "Intaia noapte de razboi", care
ilustreaza imaginea razboiului tragic. Prima parte este fictiune, in schimb cea
de-a doua porneste de la o experienta traita, romanul fiind alcatuit pe baza
unui jurnal, tinut din timpul in care scriitorul a participat la primul razboi
mondial.
In volumul "Teze si antiteze", in articolul intitulat "Noua structura si opera
lui Marcel Proust", Camil Petrescu isi exprima parerea in legatura cu creatia
literara, dorind sa aduca ceva nou in literatura romana, ceva care sa ii
confere un statul de autenticitate, de originalitate, preluand de la Marcel
Proust mai multe elemente.
Parerea autorului este ca "un scriitor e un om care exprima in scris cu o
liniara sinceritate ceea ce a simtit, ceea ce a gandit, ceea ce i s-a intamplat
in viata, lui si celor pe care i-a cunoscut, sau chiar obiectelor
neinsufletite. Fara 16516s1824q ortografie, fara compozitie si chiar fara caligrafie."
Ceea ce aduce nou Camil Petrescu in literatura romana este conceptul de
autenticitate, aceasta fiind esenta noului in creatia literara, a carui
aspiratie catre autenticitate confera originalitate poeziei, vitalitate
teatrului, si "momente autentice de simtire" in roman. Autenticitatea este
asociata cu ilustrarea realitatii prin propria constiinta, scriitorul insusi
marturisind: "Singura realitate pe care o pot povesti este realitatea
constiintei mele, continutul meu psihologic".
Un alt concept promovat de catre Camil Petrescu este substantialismul, conform
caruia literatura trebuie sa reflecte esenta concreta a vietii: iubirea,
gelozia, mandria ranita, orgoliul umilit, cunoasterea, dreptatea, adevarul,
demnitatea, acele categorii morale absolute.
In conceptia lui Camil Petrescu, noul roman trebuie scris prin armonizarea
desavarsita a literaturii cu filosofia si psihologia epocii, intrucat actul de
creatie este un act de cunoastere, de descoperire si nu de inventie: "nu putem
cunoaste nimic absolut, decat rasfrangandu-ne in noi insine." Personajele lui
Camil Petrescu au ca trasatura dominanta luciditatea, acestea fiind in special
intelectuali analitici si autointrospectivi, hipersensibili, intransigenti si
inflexibili moral. Luciditatea "nu omoara voluptatea reala, ci o sporeste",
"cata luciditatea atata constiinta si deci atata drama".
Naratiunea se face la persoana I, scriitorul folosind timpul subiectiv care
aduce in prezent ganduri, indoieli, fapte trecute; totul este, deci, subordonat
memoriei involuntare, romanul insemnand, asadar, experienta interioara: "sa nu
descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simtirile mele,
ceea ce gandesc eu, ... din mine insumi nu pot iesi a.i, eu nu pot vorbi onest
decat la persoana intai".
Pluriperspectivismul, un alt element care sta la baza conceptiei lui Camil
Petrescu despre roman, reiese din multitudinea punctelor de vedere in jurul
aceluiasi obiect, concept, norme morale. Scriitorul se declara impotriva
scrisului frumos de unde reiese anticalofilismul, preferand si sustinand
formula literara a jurnalului, a confesiunii, ce se noteaza precis, exact, "ca
intr-un proces verbal".
Romanul este scris la persoana I, constituindu-se intr-un monolog liric
deoarece eroul se destainuie, se analizeaza cu luciditate, zbuciumandu-se intre
incertitudine si certitudine, atat in plan erotic, cat si in planul tragediei
razboiului, cand oamenii se afla la granita dintre viata si moarte.
Alcatuit pe baza unui jurnal de campanie, romanul este unul in care timpul
obiectiv evolueaza paralel cu timpul subiectiv. In plan subiectiv, memoria
involuntara aduce in cautare certitudini privind sentimentul de iubire, care
isi pierde din intensitate in fata unei drame complexe, aceea a razboiului.
Ideea literara este adoptata de Camil Petrescu de la scriitorul francez Marcel
Proust, iar intre personajele lui Camil Petrescu si cele ale lui Stendhal se
poate constate o apropiere, din punctul de vedere al inzestrarii acestora cu
energie, forta interioara si loialitate: "A trai, in sensul de a simti ca
traiesti, inseamna a incerca senzatii puternice".
Romanul incepe cu prezentarea personajului principal, Stefan Gheorghidiu,
proaspat locotenent, in vara anului 1916, contribuind la amenajarea
fortificatiilor de pe Valea Prahovei si din apropierea Dambovicioarei. In acest
prim capitol, intitulat "La Piatra Craiului, in munte", personajul narator se
refera cu ironie la incompetenta sistemului de aparare militara a tarii, in
preajma implicarii Romaniei in primul razboi mondial. Apoi, la popota, incepe o
discutie aprinsa in legatura cu un articol din presa, privind anchetarea de
catre tribunal a unui barbat care isi ucisese sotia surprinsa in fragrant
delict de adulter. Autorul stapaneste arata portretistica, pentru ca fiecare
opinie in ce priveste acest caz este corelata cu trasaturile fizice si morale
ale sustinatorului parerii respective. Ca modalitate estetica moderna a prozei
romanesti, aceasta discutie in contradictoriu ilustreaza pluriperspectivismul.
Desi aceste opiniii erau sustinute cu argumente rationale, interventia lui
Stefan Gheorghidiu este una exploziva si surprinzatoare pentru ceilalti,
confirmandu-se astfel principiul estetic conform caruia poti vorbi sincer numai
despre tine, despre trairile si receptarile proprii. Gheorghidiu isi dezvaluie
propriile trairi si conceptii despre iubire, care este "mai curand un proces de
autosugestie", sfarsind prin: "Cei care se iubesc au drept de viata si de
moarte unul asupra celuilalt."
Aceste discutii despre iubire minimalizeaza intensitatea si superioritatea
sentimentului in conceptia eroului si ii declanseaza acestuia prima experienta
a cunoasterii, iubirea, simtita cu intensitate si dominata de incertitudini, in
numele careia incearca din rasputeri sa obtina o permisia ca sa plece la
Campulung pentru a se intalni cu sotia. Fiindu-i refuzata cererea, acesta se
hotaraste brusc: "Daca maine seara nu-mi dau drumul pentru doua zile,
dezertez".
Prin memorie involuntara, declansata de discutia de la popota, Gheorghidiu
nareaza retrospectiv faptele in jurnal, aducand in prezent (in timp subiectiv)
experienta sa erotica: "Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la
Universitate si banuiam ca ma insala." Iubirea lor se naste si din orgoliul lui
Gheorghidiu, intrucat Ela, sotia sa, era o fata foarte frumoasa, studenta la
litere, si toata lumea il admira pentru ca era iubit de aceasta fata, el
simtindu-se astfel magulit: "cred ca si acest orgoliu a constituit baza viitoarei
mele iubiri."
La inceput casatoria merge bine, desi duceau o existenta modesta, iubirea era
ceea ce conta. La moartea unchiului lui Stefan, Tache, el primeste o insemnata
mostenire de la acesta. Viata cuplului se schimba, iar pentru Ela viata mondena
capata o mare importanta. Incep astfel sa apara primele probleme in casnicie,
Stefan Gheorghidiu suferind o criza de gelozie la plecarea la Odobesti, cand
acestuia i se pare ca Ela cocheteaza cu domnul G, un barbat monden. Din acest
momet in sufletul si mintea eroului se duce o lupta intre certitudini si
incertitudini. Totul culmina cu lipsa Elei de acasa pentru o noapte, noapte in
care Gheorghidiu ar fi trebui sa fie plecat, dar se intoarce mai devreme si
pentru ca nu o gaseste acasa iii cere divortul, cand aceasta apare, insa fara
a-i cere nici o explicatie, confirmandu-si astfel banuielile in legatura cu
infidelitatea Elei.
Desi divorteaza de ea, Stefan nu inceteaza sa o iubeasca, cauta orice prilej
pentru a fi in preajma ei si pana la urma teoria lui cu privire la
infidelitatea sotiei sale nu se mai bazeaza pe fapte concrete, Gheorghidiu
cautand sa se impace cu ea, astfel ca aranjeaza ca ea sa petreaca vara la
Campulung, el fiind aproape, concentrat in armata la Dambovicioara. Aici
primeste un bilet de la ea, prin care il cheama la Campulung, el primeste cu
greu invoire, ajunge la Campulung pentru a-si vedea fosta sotie. Astfel se
incheie cartea intai, cu capitolul intitulat "Ultima noapte de dragoste".
La inceputul intalnirii dintre cei doi totul merge bine, pana cand acesta il
vede in oras pe domnul G si din nou i se certifica banuiala conform careia cei
doi erau amanti si se hotaraste sa-i omoare pe amandoi, doar ca nu-si pune
planul in aplicare pentru ca este chemat de urgenta in armata. Pleaca cu
locotenent-colonelul, care ii relateaza acestuia diferite intamplari despre
Grigoriade, pe care il prezinta drept un "dandy cu reputatie usuratica".
A doua zi Romania intra in primul razboi mondial, alaturi de fortele aliate si
Gheorghidiu este numit "varful avangardei" ce urma sa intre in lupta.
"Cartea a doua" a romanului incepe cu capitolul "Intaia noapte de razboi", care
ilustreaza o imagine de groaza a militarilor, care erau total dezorganizati
pentru ca nimeni, de fapt, nu credea ca Romania va mai intra in razboiul care
incepuse cu doi ani in urma. Pentru o clipa, Gheorghidiu intentioneaza sa fuga
la Campulung sa-i ceara explicatii Elei, dar constientizeaza faptul ca poate
muri in noaptea aceea pe front, asa ca "ce importanta mai au pentru mine
lamuririle ei?".
Adevarate deprindere din drama torturanta a incertitudinii se face prin trairea
unei experiente cruciale, mult mai dramatice, aceea a razboiului la care
Gheorghidiu participa efectiv, luptand pentru eliberarea Ardealului de sub
ocupatia trupelor austro-ungare. Gheorghidiu descopera o realitate dramatica,
nu atacuri vitejesti, nu strigate neinfricate de eroism, ci ordine date anapoda
de catre conducatorii militari, marsuri istovitoare, foamete si, mai ales,
iminenta permanenta a mortii, cu care oamenii se afla fata in fata in fiecare
clipa.
Notatiile din jurnalul de campanie reflecta acum o experienta trita direct, in
timpul obiectiv al petrecerii faptelor.
Camil Petrescu creeaza pagini antologice prin imaginile de apocalips, ca acelea
din capitolul "Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu". Serviciul de recunoastere
este mediocru, iar incapacitatea conducerii militare "ignoreaza un principiu
esential al razboiului: niciodata nu trebuie sa desfasori in campul tactic mai
multe trupe decat inamicul". Exploziile se succed organizat, romanii fug la
intamplare, nu exista nicaieri o cale de scapare de sub ploaia de gloante, care
cade cu inversunare peste ei. Un soldat, spune intr-una, "silabisind taraganat,
ca un blestem, de la inceput « Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu ...»".
In conditiile frontului, timpul exterior (obiectiv) si cel interior (subiectiv)
coincid, razboiul ocupa definitiv planul constiintei eroului, care se simte
acum detasat parca de sine si de tot ce a fost intre el si Ela: "Acum totul e
parca din alt taram, iar intre noi abia daca firul de ata al gandului
intamplator".
Ranit si spitalizat, Gheorghidiu, se intoarce la Bucuresti, unde este primit de
Ela cu "o serie de demonstratii, care altadata m-ar fi innebunit de emotie si
de placere", aratandu-se excesiv de grijulie. In corespondenta Stefan gaseste o
scrisoare anonima care-l avertizeaza ca nevasta lui il insala cu Grigoriade,
doar ca acum totul ii este indiferent, nu-i pasa daca Ela are sau nu o relatie
cu acesta. Isi da seama, cu luciditate, ca oricand ar fi putut "gasi alta la
fel". El ii daruieste Elei casele de la Constanta, bani, "absolut tot ce e in
casa, de la obiecte de pret la carti... de la lucruri personale, la amintiri.
Adica tot trecutul".
Stefan Gheorghidiu este personajul principal al romanului, reprezentand ripul
intelectualului lucid, analitic, cu o constiinta unica, insetat de absolut, de
adevar, de certitudini.
Prima experienta de cunoastere, iubirea, e traita sub semnul incertitudinii. El
sesizeaza la un moment dat schimbare in comportament a Elei si fiind o fire
reflexiva si pasionala, el diseca si analizeaza cu luciditate acest nou
comportament al Elei, cantarind fiecare vorba, fiecare gest. Gheorghidiu sufera
nu numai din orgoliu, deziluzie si neputinta, dar si ca se sileste sa-si
ascunde chinurile, se dedlubeaza: "MA chinuiam launtric ca sa pot sa par
vesel...Si eu ma simteam imbecil si ridicol, fara simtul realitatii si naiv ca
un predestinat «coarnelor»"
Ca toate personajele camilpetresciene, Stefan Gheorghidiu este intelectualul
inadaptat superior, care nu se potriveste cu societatea mediocra, necinstita in
care incearca sa se implice, fara sa reuseasca. Gheorghidiu are o fire onesta,
inflexibila, este hipersensibil, fiind impresionat doar de bine, frumos si
adevar.
El traieste drama singuratatii, intelectualului lucid, analitic si reflexiv,
care devine constient ca "o iubire mare e mai curand un proces de
autosugestie". El traieste, asadar, in lumea ideilor pure, caci vede idei.
Elemente ale artei narative sunt echilibrul si simetria compozitiei, romanul
estre structurat in doua "carti", "cartea intaia" si "cartea a doua", prima
carte fiind alcatuita din 6 capitole, iar a doua din 7.
Un alt element de arta narativa este naratiunea la persoana I, scriitorul
considerand scrisul ca pe un act de eliberare existentiala, prin care spiritul
se descopera si se marturiseste: "Un roman de adancire a sentimentelor
metafizice se lucreaza cu atentia si rabdarea unui * de pret".
Maniera proustiana a fluxului memoriei, constiinta, este reflectata prin
selectionarea acele fapte care vor aduce la optiunea finala, astfel ca din
intreaga poveste de dragoste au fost selectionate mostenirea primita de
Gheorghidiu, criza de gelozie de la plecarea la Odobesti, cochetariile Elei cu
domnul G, lipsa Elei pentru o noapte de acasa, biletelul gasit abia peste
cateva luni, intalnirile de dupa divort si alte evenimente semnificative.
Monologul interior, ca mod de exprimare a trairilor launtrice, de reflectare
asupra existentei lui individuale (afectul si intelectul sunt intr-o lupta
permanenta) este un alt element specific prozei de analiza psihologica.
Claritatea limbajului analitic, faptul ca limbajul este remarcabil prin
imaginile intelectuale, aprofundarea nuantelor sufletesti sunt caracteristice
jurnalului si se regasesc foarte bine in textul romanului. Un alt aspect este
faptul ca figurile de stil de rezuma la comparatii si epitete, dar "fara
ortografie, fara compozitie, fara stil si chiar fara caligrafie".
Stilul lui Camil Petrescu se caracterizeaza prin claritate, sobrietate, fraza
scurta si nervoasa, este analitic si intelectualizat, ilustrand foarte bine
conceptia teoretica despre roman a autorului.
|
