Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload





loading...
















































Scrie un eseu argumentativ, de 2-3 pagini, cu privire la rolul lui Titu Maiorescu in impunerea unei noi directii in literatura romana din a doua jumatate a secolului al XIX-lea

literatura romana


Scrie un eseu argumentativ, de 2-3 pagini, cu privire la rolul lui Titu Maiorescu in impunerea unei noi directii in literatura romana din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, pornind de la urmatoarele evaluari critice despre membrul Junimii: "A introdus exigenta in literatura. [] A fost modern prin gandire."(Ioana Parvulescu, In intimitatea secolului 19). Ilustrarea ideilor exprimate in eseu se va face prin referire la unul dintre studiile critice de referinta: O cercetare crtica asupra poeziei romane de la 1867, In contra directiei de azi in cultura romana, Comediile d-lui Caragiale, Eminescu si poeziile lui.

Aparuta in 1863 la Iasi, asociatia "Junimea" a fost un fenomen cultural complex, cu manifestari diversificate in multiplele directii si sectoare de viata sociala. A fost, mai intai, o directie literara, grupand in jurul ei fortele tinerei generatii, dar recuperandu-l si pe Vasile Alecsandri. Largind cercul gruparii propriu-zise, "Junimea" a fost nu mai putin un nou curent de viata, o stare de spirit si o structura morala, dar si o epoca literara, 1863-1894, a Marilor Clasici. Constructorul acestei epoci literare, dar si initiatorul si mentorul noii directii, a fost Titu Maiorescu, a carui actiune critica are o semnificatie paradigmatica. Spirit disociativ prin excelenta, combatand la altii mai ales confuzia de idei si "betia de cuvinte", el isi intemeiaza actiunea critica, in mod exemplar, pe gust, inteligenta polemica, lecturi intinse, cultul abstract al adevarului si spirit filosofic, pornind, de fiecare data, de la idei generale, care sunt si valori. Studiile sale vizand fenomenul literar, "Asupra poeziei noastre populare", "O cercetare critica asupra poeziei noastre de la 1868","Directia noua in poezia si proza romana", "Comediile d-lui Caragiale", "Poeti si critici" si "Eminescu si poeziile lui", au ca deziderate evidentierea valorii literaturii populare, combaterea mediocritatii, promovarea originalitatii creatoare si a unor idei estetice clasice.

In 1867, Maiorescu publica "O cercetare critica asupra poeziei de la 1867", lucrare impartita in doua capitole: "Conditiunea materiala a poeziei" si "Conditiunea ideala a poeziei". Esteticianul porneste de la realitatea literara indreptandu-se mai apoi spre teoretizari. O critica necrutatoare a mediocritatii, "a simplilor fabricanti de rime" si a " articolelor de jurnale", este declansata simultan cu exemplificarea unor "productiuni adevarat poetice". In conceptia sa, spre deosebire de stiinta, chemata sa descopere adevarul, poezia urmareste exprimarea frumosului, adica "ideea manifestata in materie sensibila". Insa, ideea ajunge la statutul de arta doar parasind modul obiectiv al existentei si devenind realitate subiectiva. Prima "conditiune" se realizeza prin limba, ca materie a poeziei. Aceasta, gratie mijloacelor specifice, cu rolul de a "sensibilza gandirea cuvintelor", se transforma in limbaj poetic, deosebind astfel poezia de proza ca "un gen aparte, cu propria sa ratiune de a fi". Imbinarea originala a cuvintelor pentru a realiza sugestia se obtine uzitand anumite procedee inventariate de Maiorescu: "alegerea cuvantului celui mai putin abstract", folosirea "epitetelor ornante", a "personificarilor obiectelor nemiscatoare sau prea abstracte, precum si a calitatilor si actiunilor", a metaforei, tropului si comparatiei, cu mentiunea ca ultima sa fie "relativ noua" si "justa". Cea de-a doua "conditiune", cea "ideala", refelecta ideea de baza a esteticii maioresciene, conform careia poezia este un produs al "imaginatiei artistice", in care obiectul exprimat "este totdeauna un simtamant sau o pasiune, si niciodata o cugetare exclusiv intelectuala sau care tine de taramul stiintific". Criticul reproseaza absenta unei "fantezii riguroase", respingand din principiu efemerul, ocazionalitatea nesemnificativa si imitatia searbada a realitatii. Adept al autonomiei esteticului, Maiorescu nu concepe niciodata poezia in afara realitatii sociale si nationale. Opera este, pentru el, o creatie artistica, o reprezentare proprie a realitatii, si nu o simpla copie a acesteia. Fixeaza, in acelasi timp, si cele trei calitati necesare poeziei: "o mai mare repejune a miscarii ideilor", evitandu-se repetitia acestora, "o exagerare sau cel putin o marire si o noua privire a obiectului sub impresiunea simtamantului si a pasiunii", adica hiperbolizarea, si "o dezvoltare grabnica si crescanda spre o culminare finala", adica gradatia. Intelegand ca din critica erorilor se pot naste premise sigure pentru progresul artei si al esteticii si ca principiile estetice pot crea noi curente literare, Maiorescu ne poarta "print-o grotesca, hilara, fara precedent infirmerie a literaturii romanesti"-N.Manolescu, pentru a sprijini o estetica a poeziei, "o veritabila hygiène des lettres".

In 1868, in studiul "In contra directiei de astazi in cultura romana", formuleaza si argumenteaza "teoria formelor fara fond", unde fondul ar trebui sa fie duhul propriu culturii noastre. Maiorescu se revolta aici impotriva "vitiului" existent in epoca, de a imprumuta forme ale culturii apusene fara a le adapta conditiilor existente. Lipsa institutiilor sau a experientei in domeniul cultural, politic si chiar artistic, pe care sa se aseze aceste forme, face nula incercarea de a contemporaneiza cultura romana cu cea occidentala. Sansele corectarii acestei tendinte exista numai daca se iau masuri impotriva ei, prin descurajarea mediocritatii. Institutiile fiind cele care corecteaza mentalitatile, ajunge la concluzia ca "este mai bine sa nu facem o scoala deloc decat sa facem o scoala rea", intrucat "le facem toate acestea fara maturitatea stiintifica ce singura le da ratiunea de a fi". El nu este impotriva preluarii formelor culturale din exterior. Acestea trebuie, insa, modificate pentru a se potrivi la specificul national si anticipate de crearea fondului. Altfel "se nimiceste un mijloc puternic de cultura".

KKKKK

In urma atacurilor din presa indreptate impotriva operelor lui Caragiale, acuzat de imoralitate, scrie, in 1885, lucrarea "Comediile d-lui Caragiale", ridicand doua probleme: raportul arta-realitate, sau a inaltarii impersonale, si problema moralitatii in arta. Subliniaza, in primul rand, ca tipurile si situatiile din comedii sunt inspirate din realitatea sociala a vremii, dar artistul re-creeaza viata dintr-o alta perspectiva, ideal-artistica, fara nici o preocupare practica. Autorul surprinde "tipuri din viata sociala" contemporana, pentru a arata realitatea "din partea ei comica", generalizarea facandu-se in vederea imortalizarii trasaturilor etern-valabile ale omului, neexistand nicidecum ingerinte ale politicului in scopul sau. Mai mult decat atat, Maiorescu crede ca "indaratul oricarei comedii se ascunde o tragedie". Respinge, de asemenea, alaturi de amestecul politicii de partid, "patriotismului ad-hoc" in arta. In argumentarea sa valorifica atat idei din "Poetica" lui Aristotel vizand cele doua functii ale artei: mimesis, imitarea realitatii, si catharsis, purificarea prin creatie, respectiv prin contemplatie, cat si pe cele ale lui Kant, conform caruia "arta este o finalitate fara scop practic". Refereritor la cea de-a doua problema, cea a moralitatii in arta, afirma ca functia acesteia este una interioara, produsul artistic avand efect asupra sensibillitatii umane. Purificandu-l sufleteste pe om, il ajuta sa se inteleaga pe sine in raport cu natura, cu realitatea. In acest context arta are o functie educativa, fiind morala prin valoarea ei si nu prin ideile continute. Titu Maiorescu amplifica astfel ideea lui Schopenhauer privind egoismul ca rezultat al "vointei oarbe de a trai", omul reusind sa se sustraga din contingent si sa scape de sub incidenta acestei tare numai prin intermediul artei, prin contemplatie estetica, pe durata creatiei sau a receptarii. Doar prin transpunerera sa intr-o lume impersonala, egoismul sau poate fi anulat. Printr-o sinteza obiectiva a valorii si importantei operei si a autorului ei, a reusit sa depaseasca o perspectiva ingusta, provinciala si a impus perspectiva culturii europene asupra literaturii romane, ducand la formarea unei conceptii estetice clasice si la impunerea unei "directii noi" in literatura romana.

Desi nu are studii exclusive de analiza a operei scriitorilor, in articole, Maiorescu a facut aprecieri juste si a emis judecati de valoare, fiind un sustinator al noilor talente: Caragiale, Creanga, Slavici si Eminescu. Pe cel din urma il aseaza imediat dupa Vasile Alecsandri, ceea ce demonstreaza o intuitie extraordinara, Eminescu scriind pana la vremea respectiva doar: "La mormantul lui Aron Pumnul", "De-as avea", "Venere si Madona", "Mortua est" si "Epigonii". Dupa moartea poetului publica, in 1889, "Eminescu si poeziile lui", cel mai important studiu de istorie, critica si analiza literara. Afirmatiile cu privire la profilul geniului in general si personalitateta lui Eminescu, evidentiind forta sa interioara capabila sa invinga toate vicistitudinile existentei, sunt definitive: "Ce a fost si ce a devenit Eminescu este rezultatul geniului sau innascut, care era prea puternic in a sa proprie fiinta incat sa-l fi abatut vreun contact cu lumea de la drumul sau firesc". Intr-o analiza patrunzatoare a trasaturilor sale, Maiorescu remarca "o asa de covarsitoare inteligenta, ajutata de o memorie careia nimic din cele ce-si intiparise vreodata nu-i mai scapa" si "neobosita lui staruinta de a ceti, de a studia, de a cunoaste", punand bazele mitului eminescian care domina mentalitatea romaneasca: "Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individuala sta la nivelul culturii europene de astazi". O alta calitate evidentiata a acestuia este puterea de seductie asupra cititorilor, carora "le da totdeauna cuvantul ce singuri nu l-ar fi gasit".

Titu Maiorescu, critic de directie si constructor de epoca literara, reuseste sa-si domine contemporanii, verdictele sale revendicandu-se direct de la autoritatea transcedentala a spiritului critic, autoritate oarecum impersonala, dar cu atat mai impresionanta si mai putin vulnerabila la orice contestatie. Mesajul sau pare a fi cat se poate de limpede: cel mai mare pericol de deznationalizare pentru un popor este propria mediocritate culturala, absenta raportarii la criterii axiologice universale. Aspectul normativ al criticii sale, ce-i confera autoritate si rigoare, o determina pe Ioana Parvulescu sa afirme ca Titu Maiorescu "a introdus exigenta in literatura. [] A fost modern prin gandire."


loading...




Document Info


Accesari: 4058
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2017 )