Scrie un eseu, de 2-3 pagini, in care sa prezinti imaginea familiei, asa cum se reflecta intr-un roman de dupa al Doilea Razboi Mondial, studiat la clasa. "MOROMETII" DE MARIN PREDA
Societatea traditionala impune individului, ca o cale de integrare in comunitate, dar si de implinire individuala, intemeierea unei familii, dar, pentru cei mai multi creatori, reperele propriei vieti de familie se proiecteaza in fictiune, caci opera de arta asimileaza experientele traite din copilarie pana la varsta maturitatii. Elementele biografice transpar in structura si destinul personajelor, in universul literaturii. Fictiunea nu copiaza realitatea biografica, ci o reinventeaza, descoperindu-i si atribuindu-i noi semnificatii. Reprezentantul de seama al perioadei moderne contemporane, Marin Preda, confera familiei autenticitate, esenta noului in creatiile lor, a caror aspiratie spre inedit denota prin originalitate si momente autentice de simtire in rom 535h71f an. "Morometii", aparut in anul 1955, prin intaiul volum, rod al unei preocupari indelungite, este nu numai un punct de reper in proza postbelica, dar si conturarea "universului morometian" pe care l-a proiectat scriitorul. Continuand traditia romanului romanesc de inspiratie rurala, predecesorii fiind L. Rebreanu, I. Slavici si M. Sadoveanu, Marin Preda a creat un roman original, cu o viziune moderna asupra lumii rurale si, mijlocit, asupra familiei.
Tema familiei este dezvoltata in opera "Morometii", vazuta ca un roman al unei familii hibride, in prim-planul naratiunii gasindu-se Ilie Moromete, Catrina, cu zece ani mai tanara decat sotul ei, Paraschiv, Nila si Achim, veniti din prima casatorie a lui Moromete cu Radita, Niculae, Tita si Ilinca. De la Moromete la "Morometii" este drumul de la individ la familie si, prin sugestia generalizarii, la taranul roman din perioada interbelica, cartea avand trei parti, iar toate incep cu o prezentare de ansamblu: in prima parte masa, in partea a doua prispa, pe care sunt insirati la adapost de ploaie membrii unei familii generatoare de conflicte in sanul ei, "prin ignorarea realitatilor sufletesti individuale", dupa cum afirma M. Ungheanu, si, in final, secerisul, precedat de o pregatire aproape mistica, sub puterea unei mari exaltari, in orice caz, a plecarii la camp. Cina este un ecou peste milenii al ceremonialului unei familii gentilice, care si-a conservat intr-o forma aproape intacta structura, nu si mentalitatea. Scena din tinda, la masa "joasa si rotunda" asimileaza, prin cel de-al doilea epitet, simbolul eseului a carui signaletica este perfectiunea sau ideea de univers autogenerator, traducand sintalitatea familiei. Copiii se aseaza dupa "fire si neam": "cei trei frati, Paraschiv, Nila si Achim stateau spre partea dinafara a tindei, ca si cand ar fi fost gata in orice clipa sa se ridice si sa plece afara" se valideaza ca motiv anticipativ, stiindu-se ca cei trei isi vor abandona familia si vor fugi de acasa, Catrina statea mereu langa vatra, iar langa ea "ii avea pe Niculae, pe Ilinca si pe Tita, copii facuti cu Moromete", mezinul familiei, care nu avea scaun, asezandu-se turceste pe pamant, ceea ce se valideaza prin faptul ca Niculae nu isi va gasi locul nici in lumea veche, traditionala, al carei exponent este tatal sau, nici in lumea noua, moderna, al carui exponent va fi chiar el. Scena descrisa dezvaluie vizibil ierarhia familiala, gruparea copiilor dupa relatiile dintre frati, nuantand de la inceput animozitatile existente. Moromete este monumental: "statea parca deasupra tuturor, in pragul celei de-a doua odai", imaginea nuantand caracterul autoritar si statutul cert de cap al familiei si, totodata, situarea la granita dintre lumea veche, traditionala, bazata pe niste criterii axiologice corecte, prezentate in primul volum, si lumea noua, meschina, moderna, lipsita de traditii, in al doilea volum. Taierea si vinderea salcamului este primul semn al declinului familiei Moromete, al cauzei economice si morale care va genera, drama lui Ilie insusi. Salcamul este valorificat drept un "axis mundi", care facea parte din existenta satului si simboliza elementul pastrator al traditiilor si credintelor stramosesti, al stabilitatii taranesti. Imaginea lui Ilie Moromete stand pe stanoaga podistei si fumand nepasator vine in contradictie cu faptul ca omul linistit si ironic sta, totusi, pe un vulcan, in familia peste care pastoreste cu autoritate absoluta se pregateste un complot astfel ca scena finala, magistral construita, dovedeste ca arma lui Moromete este stapanirea de sine; pana in ultima clipa el spera sa-si poata recastiga fiii porniti pe calea gresita. Cand acestia se revolta impotriva acestuia, sparg lada si batjocoresc casa in care crescusera, taranul Moromete vorbeste cu glas bland si sfios, isi cearta nevasta, cere un foc baiatului cel mic, loveste obrazul fetei care vocifereaza si se roaga linistit de fiii care nu vor sa-l mai asculte, pentru ca izbucnirea sa fie teribila: Moromete loveste fara crutare; naratorul inregistreaza secventele, alternand imaginile "au relanti", parca filmate cu incetinitorul si inregistrate cu precizie cinematografica. In al doilea volum, consecinta plecarii celor trei fii la Bucuresti este descinderea lui Moromete in capitala pentru a-i convinge sa se intoarca acasa, descindere dovedita un esec. Familia sa este destramata: Catrina pleaca la Alboaica, fiica sa, Tita, se casatoreste cu Sandu Dogaru, iar Niculae pleaca pentru a-si termina studiile ca horticultor, astfel ca Ilie Moromete se gandeste ca gresise considerand ca "lumea era asa cum si-o inchipuia el" si ca nenorocile sunt numai ale altora. El este singurul taran-filozof din literatura romana, framantarile sale despre soartea taranilor dependenti de roadele pamantului, de vreme si de Dumnezeu fiind relevante in acest sens pentru firea sa reflexiva. Ironia ascutita, inteligenta iesita din comun, spiritul sau jucaus si felul sau de a face haz de necaz contureaza un personaj aparte, stand mai aproape de realitate decat de fictiune. Ultimele pagini ale cartii constituie cele mai frumoase capitole care ilustreaza moartea unui taran din toata literatura romana. Pe patul de moarte, Moromete isi concentreaza intreaga filozofie de viata in cateva cuvinte: "Domnule, eu intotdeauna am dus o viata independenta!", fiind "un contemplativ inteligent, temperant, un filozof iubind linistea fara de care nu se poate trai si nu se poate face nimic durabil, si mai ales iubind libertatea, independenta de gandire si exprimare a opiniilor", dupa spusele lui I. Rotaru.
Alte destine, conturate prin cateva episoade semnificative curg paralel si nu se intrepatrund cu destinul lui Moromete, insa unele personaje ar putea fi judecate ca imagini alternative ale acestuia in alt tip de viata: Botoghina este un Moromete mai putin norocos, atins de boala, Traian Pisica este un Moromete care a pornit bine in viata, dar din cauza copiilor prea numerosi, a esuat in ironie si indiferenta, iar Tugurlan e un Moromete fara pamant, fiecare oferind adevarate lectii de viata, in special Traian Pisica, prin intermediul infinitivului cu valoare de imperativ "a nu se face".
Romanul "Morometii" aduce elemente de o neta originalitate: propune un univers satesc autonom, cu un taran de egala viabilitate artistica, comportament si problematica specifice, da prozei o dimensiune psihologica profunda si consolideaza orientarea realistica si un stil propriu, pregnant, in care formele oralitatii coexista cu cele scriptice, exprimarea populara cu cea intelectuala.
In literatura romana, tema familiei a beneficiat de numeroase incercari de oprire a timpului si a sintalitatii, deoarece familia joaca un rol important in societatea romaneasca. In orice moment insa, protectia oferita se poate sfarsi, fie printr-un soc din afara, fie printr-o discontinuitate a constiintei morale.
|
