Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload

loading...



















































Animale de tabla

Carti












ALTE DOCUMENTE

CAPITOLUL XXXVI
VERONIKA SE HOTĂRĂsTE SĂ MOARĂ - DE PAULO COELHO
ZAMFIRICĂ SABIE BUNĂ
Sven Hassel - Moarte si viscol - BLITZFREEZE
Victor Suvorov-Ultima Republica
Vladimir Besleaga - Zbor frant
Theodor W Adorno Teoria estetica
Bilant
10 Septembrie
PUSkIN-CREATOR DE EPOCA LITERARA

Animale de tabla

Ai mei nu erau bogati si, pe de alta parte, oferta de jucarii a anilor '60 era, la noi cel putin, extrem de limi­tata. Pe cīnd lucra la Atelierele mecanice ITB, tata īmi adu­cea, de Mos Gerila, cīteva jucarii care li se dadeau de la serviciu. O data (si asta e una dintre cele mai vechi amintiri ale mele) cadourile s-au dat īn cadru organizat, īntr-o imensa - mi se parea mie - sala de festivitati. Sa fi avut atunci vreo doi ani si jumatate. M-au trimis pe sce­na ca sa-mi spun poezia si sa-mi iau punga cu daruri de la īnsusi Mos Gerila, venit sa viziteze clasa muncitoare. Dar, stran 13413o147n iu: mosul avea o lunga barba neagra! Cīnd am dat cu ochii de el, am īnceput sa urlu din rasputeri. Am luat-o la fuga spre treptele scenei, dar nu mai nimeream iesirea. A trebuit sa urce mama pe scena si sa ma ia la subtioara, si am plecat din sala lasīnd balta si daruri, si tot, eu racnind tot mai tare pe masura ce primeam pal­me īndesate la fund. Nu pot sa uit īnsa racheta de tabla care scotea sāntei din coada, pe care am primit-o anul urmator si un fel de platforma pe roti, cu cuburi colora­te de plastic deasupra, care se roteau cīnd trageai de sfoa­ra jucaria.




De obicei īnsa, ai mei, cīnd īi apuca generozitatea, īmi luau jucarii standard. Mergeam īmpreuna la "Scufita ro­sie", la Obor, magazin de jucarii mereu īnvaluit īn fumul de mititei de la gratarele din preajma, dar mai ales īnva­luit, īn mintea mea, īntr-un fel de legenda: trebuie sa fi

fost ceva mizer, de fapt, dar pentru mine era un loc ex­traordinar, pe care l-am visat apoi foarte des. Pe dinafa­ra arata ca si bodegile vecine: o casa vopsita īn stacojiu, cu niste ferestre care foloseau si de vitrine. Avea, īnaun­tru, doua īncaperi. Dusumeaua era de scīnduri frecate cu gaz (contra plosnitelor), asa ca totul putea a gaz de te traz-nea. Prima īncapere avea numai jucarii pentru baieti, iar a doua, cea din fund, doar pentru fete. īn aceasta din urma n-as fi intrat īn ruptul capului, asa cum nu ti-ar trece prin cap sa intri īntr-un WC pentru femei. Aruncam doar pri­viri timide, destul ca sa vad papusile, hidoase ca niste avor­toni, īngramadite, strīmbe, cazute unele-n bratele altora, pe rafturile vopsite de asemenea īn stacojiu. Noi ne īn­dreptam spre tejgheaua de pe o latura a primei odai, din­colo de care, pe rafturi, erau tot felul de obiecte jalnice (dar extrem de atragatoare pentru mine): pistoale cu apa din plastic de culoarea vomei, mingi descentrate, rosii cu bu­line albe, un fel de carucioare de tabla pictata trase de ca­luti tot de tabla... Pe tejghea topaiau mereu cīteva juca­rii mecanice, extrem de primitive, din aceeasi universala tabla: crocodili care clampaneau din falci, broaste si co­cosi cu cheita, buburuze mari cīt pumnul... Mori de vīnt din tabla vopsita roteau aripi de tabla vopsita. Carusele de tabla, pīna si pestisori de tabla īn false acvarii. Ma ale­geam de acolo, mai mereu, cu cīte o bīzdīganie topaitoa-re, īntr-o ordinara cutie de carton scamosat cu ceva scris pe ea si cu animalul respectiv desenat naiv, avīnd un zīm-bet larg pe chip.

Acasa nu ma lasam pīna nu rupeam arcul din prime­le minute. Roteam de cheita īn dusmanie, strīmbam pi­ciorusele de tabla ale gainii sau broastei, sau ce era, īn speranta ca va topai ceva mai mult data viitoare. Picioa­rele se blocau, ma enervam, dadeam cu jucaria de pamīnt, jucam fotbal cu ea... Cīnd nu mai era buna chiar de ni­mic (si dupa ce-mi luam bataia de rigoare de la ai mei, uimiti cīt eram de stricator), ma apucam sa demontez car-

casa de tabla "ca sa vad ce e-n ea". Banuiala mea este ca, de fapt, aici vroisem sa ajung de la bun īnceput. Proce­dam barbar, prin īncercare si eroare. Sigur, vedeam mi­cile agrafe de tabla prin care cele doua jumatati erau īm­binate, dar nu ma ducea capul sa le desfac cīte una, si nici n-aveam rabdare. Luam ciocanul si-i trageam broastei la cap pīna o strīmbam cu totul. Din loc īn loc se cascau atunci goluri īntre jumatatile carcasei. Bagam degetele, riscīnd sa ma tai īn tabla, si trageam cīt puteam, pīna cīnd cel mai destept ceda. Acesta era mereu animalul. Scoteam atunci triumfator din burta lui Mecanismul.

Ajunsesem la lucrul īn sine. Desi faceam asta de zece ori pe an, eram mereu emotionat. Aveam īn mīnutele mele de copil de cinci ani un obiect complex si uimitor. Era obiectul care explica miscarea. Era primum movens al jalnicei gaini. Carcasa, acum aruncata īntr-un colt, turtita pīna la nemairecunoastere, nu fusese decīt aparenta, ilu­zie, mimetism caznit si inutil. Adevarul era Mecanismul. Fiecare lucru, īncepeam sa banuiesc, avea un Afara si un īnauntru. Ca sa ajungi la īnauntru trebuia sa-l distrugi pe Afara. Asta n-o faceau copiii cuminti. Ei se multumeau sa īnvīrteasca decent cheita si sa se bucure de minutul de topaiala. Copiii rai stricau jucariile ca sa vada ce au īnauntru.



Iar īnauntrul era acelasi, indiferent daca jucaria de ta­bla fusese o buburuza, o gaina sau o broscuta. Acelasi arc de otel albastrui, rotit fortat īn spirala, acelasi tambur greu de metal, aceleasi vreo cinci-sase rotite dintate mai mari sau mai mici, din metal galben. Toate prinse īntre patru placute perforate, cu care ma luptam chiar mai mult de­cīt cu carcasele. Rosu de furie, trageam cu ciocanul de-a valma peste piese, doar-doar se va desface cadrul īn care erau īncorsetate. Cīnd cadrul ceda, toate piesele se rosto­goleau īn pat, care-ncotro. Caci sa ajungi la Mecanism nu era de ajuns. si el trebuia desfacut pīna la ultimele com­ponente, pīna la atomii indestructibili. Aveam acum īn

pumn o panglica de otel cu care nu stiam ce sa fac, o roa­ta grea cu tumburusuri crestate si cīteva titireze zimta­te, pe care le si rasuceam īntre degete pe lacul mesei din sufragerie, privind cum ramīn apoi aproape fixe īn ro­tatie, baleind imperceptibil īn laturi, un timp amuzant de lung. Roata cea mare, pe cīnd se rotea maret ca o galaxie, scotea si un huruit melodios, pe cīnd cele iniei, gravitīnd īn jurul ei, erau tacute, dar mult mai sclipitoare. Pīna la urma īnsa, se ciocneau unele de altele, se destabilizau si se prabuseau pe o parte, unele mai repede, altele mai tīr-ziu, dar acolo se ajungea inevitabil.

Ma plictiseam si de titireze īn vreo jumatate de ora. Mul­te cadeau pe jos si, mai tīrziu, auzeam cīte un racnet si īn­juraturi daca taica-meu calca pe vreunul din ele. Sau se rataceau prin sertarul cu nasturi al mamei si, cīnd mama baga mīna-n graba, se-ntepa īn tumburusele ascutite ca acele si auzeam atunci faimosul "crapare-ar fierea-n tine, ca nu te mai potolesti o data!"

Dupa o vreme īnsa, cu o perseverenta de furnica, ai mei ajungeau din nou la concluzia ca trebuie sa-mi ia o juca­rie, si ma alegeam cu alta mizerie de tabla, pe care ma grabeam, la rīndul meu, s-o dejghin īn acelasi fel. īntr-un singur an, cīnd fusesem la tara, la Tīntava si luasem de-a-colo un purice (de fapt, toti puricii din sat se suiau pe mine īn asemenea īmprejurari), am renuntat sa mai des­fac mecanismul īn componente. L-am folosit atunci tale quale, freeīndu-mi pielea plina de ciupituri cu zimtii ra-corosi ai angrenajului. Inventasem scarpinatoarea.



loading...











Document Info


Accesari: 1360
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )