Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Cartea magica a tineretii mele Mircea Cartarescu

Carti












ALTE DOCUMENTE

Eumenidele
Yue se uita inmarmurita la May si Hiei
1000 DE PICĂTURI DE ROUĂ PENTRU MILENIUL AL TREILEA
Vladimir Besleaga - Ignat si Ana
CELALALT MINISTRU
Gerard Genette - OPERA ARTEI
CUVINTUL VOSTRU ESTE O BAGHETA MAGICA
INCHISOAREA MILITARA TORGAU
The First Forty-Nine Stone by ERNEST HEMINGWAY
EVELYNE LEVER - ultima regina a Frantei prima parte

Cartea magica a tineretii mele Mircea Cartarescu

Impudica moarte de Dagmar Rotluft a fost fara-ndoiala cartea adolescentei mele, dar, din pacate (pentru mine cel de acum, care pierde o ocazie de-a fi original), si cartea de ca 828m1224i patâi a mai tuturor tinerilor din generatia mea. Asa ca nu stiu ce-as putea scrie despre ea pentru ca pagina asta sa merite, cât de cât, citita. Numele lui Rotluft nu-mi spunea mai nimic pe-atunci, când nu citeam cartile nici pentru gloria autorului, nici pentru frumusetea stilului - saream peste descrieri cu nepasarea cu care ochiul de pisica ignora obiectele imobile - ci pentru a-ventura pura, cum ai spune heroina pura. într-adevar, cartea asta nu am citit-o si n-am "devorat-o", cum se spune, ci mi-am injectat-o parca-n vena, direct în fluxul de sânge care i-a-naltat corola în creier. Mai mult decât sa descriu banalizatele de-acum, prin abuz cinematografic, viata si transfigurare a Cydoniei, craniul ei alungit si colierul ei din masele de om, sau viclenia lui Vordenbliss, "sapatorul de canale prin hipotalamus", sau cautarea briceagului cu sapte lame de aur cu care Orolio scrie numele a sapte reptile pe sapte spinari de fecioara, sau atâtea si-atâtea mii de detalii care fac din aceasta nesfârsita carte -1140 de pagini în editia mea cea veche si pierduta - "Tripticul din Gând" al genului fantasy, cred ca ar fi mai interesant sa povestesc, pe scurt, cum am ajuns la ea.
            Aveam saptesprezece ani si nici un prieten. Era vara, ma-ntorceam pe la noua seara acasa din obisnuitele mele rataciri pe strazi necunoscute. Soarele arunca o lumina razanta peste cartierul de blocuri, o lumina intens portocalie ce vira spre ambra cu fiecare minut care trecea. Linistea si singuratatea erau totale, umbrele se scurgeau nesfârsite din fiecare obiect. Din-tr-o Pobeda abandonata, încrustata-n asfalt, a iesit un vagabond, lasând portiera ruginita sa atârne-n urma lui. Când s-a apropiat, l-am recunoscut pe Jean, prietenul meu din copilarie, cel care spunea cele mai bune bancuri cu prostii, baiatul sarac al unui muncitor de la Circ. "Hai sa-ti arat ceva", mi-a spus, si, în loc sa intru în scara E si sa urc la etajul cinci, m-am îndreptat, cu Jean, spre blocul vecin, un bloc vechi si îngalbenit, plin de pete de licheni. Ne-am suit pe o scara de incendiu, aproape de tot mâncata de rugina, pâna la etajul trei. "Aici e", mi-a spus Jean, si ne-am asezat amândoi, cu picioarele atârnând, pe pervazul unei ferestre acoperite cu obloane din scânduri putrede, buretoase. O singura aripa a oblonului se putea deschide ca sa patrunzi în interior. Jean a ramas pe pervaz, gata sa se prabuseasca la orice suflare de vânt, iar eu am sarit, prin rama geamului încrustata cu bucati taioase de cioburi, în camera scufundata-n penumbra.
            Era un dormitor cu mobila veche: un pat larg, o oglinda, un scaun, un gheridon. Deasupra patului, un raft cu carti groase, delabrate. Singura usa, pe peretele opus ferestrei, era batu-ta-n cuie. Ultimele raze ale soarelui, rosii ca focul, puneau câteva dungi de-a lungul încaperii. "Numai eu stiu de camera asta", a spus Jean. "De-acum stii si tu, dar sa nu mai afle nimeni..." Am ramas cel putin jumatate de ora în acea odaie mirosind întunecat a lemn proaspat. M-am ghemuit pe patul cu cearsafuri taiate de vechime. Aici voisem sa ajung din totdeauna. Când am coborât era noapte si Jean plecase. Nu l-am mai vazut niciodata.
            Câtiva ani buni, apoi, aproape în toate serile, am urcat prin inelele scarii de incendiu în acea camera tacuta, unde am citit, lungit pe pat si îmbatat de singuratate, toate cartile de pe raft, ale caror titluri stranii îmi suna si acum în urechi: Contele de Monte-Cristo, Toate pânzele sus! Manastirea din Parma, Omul care râde (carti despre care n-am mai auzit niciodata: bibliotecarii pe care i-am întrebat de ele mi-au spus ca visez), altele pe care nu le mai tin minte si, în fine, Impudica moarte.
            Am citit si-am recitit ani în sir Impudica moarte, izbucnind constant în plâns la marea scena a smulgerii pleoapelor, zvârcolindu-ma de excitatie la povestea micii surori din ordinul Pedicatelor, urmarind fascinat traseul prin hi-potalamusul naratorului, sapat de Vordenbliss ca sa ajunga la dorita, inaccesibila Cydonia, prizoniera în glacialul Corn al lui Ammon... Iar la ultima pagina, când Cydonia arunca tatalui ei la picioare pielea proaspata si sângerânda a propriei fete, strigând "Recunoas-te-ma!", am simtit mereu acel tremur violent si irepresibil, senzatia aceea de pierdere iminenta a mintilor pe care cred ca toti cititorii cartii lui Rotluft o stiu prea bine.
Eram poate la a cincisprezecea lectura când am pierdut editia mea originala, îngropata sub gramada de moloz a blocului demolat. în acea seara, târziu, dupa ce buldozerele si-au desavârsit treaba, am urcat pe gramada de fiare-ndoi-te, betoane si scânduri, patetic îndreptate spre cerul galben, si-am scurmat în moloz pâna mi-am umplut degetele de sânge. M-am ales doar cu un fascicul botit, 34 de pagini din Manastirea din Parma (oras ce nu exista pe harta, de altfel: am verificat în cel mai amanuntit atlas pe care l-am gasit) de un anume Stendhal, scriitor necunoscut. Au trecut apoi anii, si acea odaie secreta, în care-am citit fericit mii de ore în adolescenta, mi-o mai amintesc doar ca prin vis.
De multe ori am încercat sa regasesc vremurile de-atunci folosind epopeea Cydoniei drept madlena, dar n-am aflat decât ca repetarea trecutului e imposibila. La relectura, nu l-am mai putut vedea pe Vordenbliss decât cu figura de mafiot blând a lui Ruud Vicq, pe arhiducesa omizilor cu mutra lui Irma de Lindo, pe toti si pe fiecare-n parte ca pandantul lor cinematografic de pe afisele din statiile de metrou, înca o carte magica distrusa prin mediatiza-re, supralicitare, deformare intentionata a faptelor si-a sensurilor. si nici editiile moderne nu mai au nimic din porozitatea si aroma calda, de rumegus uscat, a paginilor vechi, de atâtea ori rasfoite. Asa încât Impudica moarte, cea adevarata, mai traieste doar în noi, cei din generatia mea, carora ne-a incendiat, îndurerat, exaltat si înveninat cândva adolescenta.














Document Info


Accesari: 4877
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )