Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...

















































ELIPSĂ Lui Gabriel Bounoure XI

Carti












ALTE DOCUMENTE

Victor Suvorov-Epurarea
William Faulkner - The sound and the fury
O simpla poveste... Mihaela Barbu
10 Vesti din Ialta
Memorii
Galapagos
Stilizarea dragostei
MIRCEA CĂRTĂRESCU NOSTALGIA
William Shakespeare - RICHARD AL III-lea
volumu 3

XI

ELIPSĂ

Lui Gabriel Bounoure

Ici si colo, am īncercat sa discernem scriitura: o linie separa asi­metric de-o parte īnchiderea proprie cartii, de cealalta deschiderea textului. De-o parte enciclopedia teologica si. dupa modelul acesteia, cartea omului. De cealalta, o tesatura de urme marcīnd disparitia unui Dumnezeu excedat si pe aceea a unui om tot mai sters. Problema scriiturii nu putea sa fie deschisa decīt cu cartea īnchisa. Ratacirea voioasa a lui graphein devenea atunci fara īntoarcere. Deschiderea catre text īnsemna aventura, cheltuirea fara rezerve.




si totusi, nu stiam noi oare ca īnchiderea proprie cartii nu e o limita oarecare? Ca numai īn carte, revenind necontenit la ea, extra-gīndu-ne de-acolo toa 11211x2311l te resursele, se cuvine sa desemnam la nesfīrsit scriitura de dincolo de carte?

Ni se ofera, atunci, spre meditare īntoarcerea la carte (le Retour au livre)1. Sub acest titlu, Edmond Jabes ne spune mai īntīi ce īnseamna sa "parasesti cartea". Daca īnchiderea proprie acesteia nu este sfīrsitul, degeaba protestam si deconstruim,

"Dupa Dumnezeu urmeaza Dumnezeu, iar dupa Carte, Cartea".

Dar īn miscarea acestei succedari, īntre Dumnezeu si Dumnezeu, īntre Carte si Carte, scriitura vegheaza. Iar daca de la aceasta veghe si de la depasirea īnchiderii se face īntoarcerea la carte, aceasta nu mai īnseamna īnchidere. Este un moment al ratacirii care repeta epoca cartii, suspedarea aceasta totala īntre doua scriituri, retragerea si ceea ce se pastreaza īn ea ca rezerva. Revine spre

"O carte care e dantela riscului"...

"...Din momentul cārtii, viata mea va fi fost asadar o veghe scrip-turala īn intervalul dintre limite..."

"Traducere de Dumitru Ţepeneag.

Asa se intituleaza al treilea volum din Cartea interogatiilor (1965). Cel de-al doilea. Cartea lui Yukel. a aparut īn 1964. Cf. supra, Edmond Jabes si interogatia cārtii.

Elipsa

Repetitia nu reediteaza cartea, ci īi descrie originea din momentul si din perspectiva unei scriituri care nu-i apartine īnca sau care nu-i mai apartine, care se preface, repetīnd-o, ca se lasa cuprinsa/īnteleasa īn ea. Departe de a se lasa oprimata sau cuprinsa īn volum, repetitia aceasta e cea dintīi scriitura. Scriitura originara, scriitura ce retraseaza originea, pīndind semnele disparitiei acesteia, scriitura pierduta, nebuneste, dupa origine:

"A scrie īnseamna a avea pasiunea originii".

Dar ceea ce. astfel, o afecteaza, stim acum, nu este originea, ci ceea ce tine loc de origine; care nu e nici contrariul originii. Nu absenta īn locul prezentei, ci o urma īnlocuind o prezenta care n-a fost niciodata prezenta, o origine de la care nimic n-a īnceput Or, cartea din aceasta amagire a trait; din a fi dat de-nteles ca pasiunea, fiind īn chip originar pasionata de ceva, ar putea fi, īn cele din urma, domolita de revenirea acestui ceva Amagire a originii, a sfīrsitului, a liniei, a buclei, a volumului, a centrului.

Ca si īn prima Carte a interogatiilor, rabini imaginari īsi raspund, īn Cīntecul despre Bucla

"Linia e o amagire.

Rabi Seab"

" Una dintre spaimele mele cele mai mari, spunea Rabi Aghim, a fost sa vad, fara sa ma pot īmpotrivi, cum viata mi se rotunjeste pentru a forma o bucla."

Din clipa īn care cercul se īnvīrte. volumul se īnfasoara īn jurul lui īnsusi iar cartea se repeta, identitatea cu sine primeste o imper­ceptibila diferenta care ne īngaduie sa iesim cu eficacitate si rigoare, adica discret, din īnchidere. Dublīnd īnchiderea proprie cartii, de fapt o dedublam. Scapam atunci din ea pe furis, īntre doua pasaje, prin aceeasi carte, acelasi rīnd. aceeasi bucla, "veghe scripturala īn inter­valul dintre limite". Aceasta iesire din identic īn acelasi ramīne foarte usoara, ea īnsasi nu cīntareste nimic, gīndeste īnsa si cīntareste cartea ca atare. si atunci īntoarcerea la carte devine, de fapt, abandonare a cartii, ea s-a furisat īntre Dumnezeu si Dumnezeu. īntre Carte si Carte. īn spatiul neutru al succedarii. īn suspensia intervalului. īntoar­cerea nu mai redevine atunci stapīna. Nu-si reapropriaza originea Aceasta nu mai e īn ea īnsasi. Scriitura ca pasiune a originii trebuie īnteleasa si īn sensul genitivului subiectiv. īnsasi originea e pasionata, pasiva si susceptibila de a fi scrisa. Adica īnscrisa. īnscrierea originii e. desigur, faptul de a fi scrisa, fiintarea sa scrisa, dar e. totodata, si

Scriitura si diferenta

faptul de a fi īnscrisa, fiintarea ei īnscrisa īntr-un sistem īn care nu figureaza decīt ca un loc si ca o functie.

Astfel īnteleasa, īntoarcerea la carte e de esenta eliptica. Ceva invizibil lipseste din gramatica acestei repetitii. Dar cum aceasta lipsa e invizibila si indeterminabila, cum ea dubleaza si consacra īntr-un mod desavīrsit cartea, trece din nou prin toate punctele de pe circuitul acesteia, totul ramīne nemiscat si totusi, īntregul sens e alterat de aceasta lipsa. Repetat, acelasi rīnd nu mai este cu totul acelasi, bucla nu mai are exact acelasi centru, originea si-a spus cuvīntul. Lipseste ceva pentru ca cercul sa fie perfect Dar īn EXXeupig, ca urmare a dublarii drumului, a solicitarii īnchiderii, a frīngerii liniei, cartea s-a lasat gīndita ca atare.

Jar Yukel spune:

Cercul e recunoscut. Frīngeti curba. Drumul dubleaza drumul.

Cartea consacra cartea."

īntoarcerea la carte ar anunta aici forma eternei reīntoarceri, īntoarcerea aceluiasi nu se altereaza - aceasta īnsa īn chip absolut -decīt revenind la acelasi. Repetitia pura, chiar daca nu schimba nici macar un lucru sau un semn, poarta īn ea o putere nelimitata de perversiune si de subversiune.

Aceasta repetitie e scriitura pentru ca ceea ce dispare prin ea este identitatea cu sine a originii, prezenta la sine a cuvīntului asa-zis viu. Centrul. Amagirea din care s-a hranit prima carte, cartea mitica, ajunul oricarei repetitii, a fost aceea ca centrul s-ar afla īn afara jocului: de neīnlocuit, sustras metaforei si metonimiei, un fel de prenume invariabil ce putea fi invocat, nu īnsa si repetat Centru] primei carti n-ar fi trebuit sa poata fi repetat īn propria lui reprezen­tare. Din clipa īn care el se preteaza o data la o astfel de repre­zentare - adica din clipa cīnd este scris -, cīnd putem sa citim o carte īn carte, o origine īn origine, un centru īn centru, este abisul, fara-fun-dul redublarii infinite. Celalalt se afla īn acelasi.



..Departele īnauntru...

Centru! este fīntīna...

Unde e centrul?racnea Robi Madies. Apa repudiata permite soi­mului sa-si urmareasca prada.

Poate ca centrul e deplasarea īntrebarii. Nici vorba de centru acolo unde nu e cu putinta cercul. De-ar veni moartea din mine īnsumi, spunea Rabi Bekri. As fi slugarnicia cearcanului, cezura totodata."

HalHaaalBaaBBHHHHBBHBaaHaHHBHaHMaHa

Elipsa

De īndata ce se iveste un semn, el īncepe prin a se repeta Altfel nici n-ar fi semn, n-ar fi ceea ce este, adica aceasta non-identitate cu sine care trimite neīncetat la acelasi. Adica la un alt semn, care la rīndul sau va lua nastere divizīndu-se. Repetīndu-se īn felul acesta, grafemul nu are, prin urmare, nici loc si nici centru īn chip natural. Dar a avut vreodata si le-a pierdut? Excentricitatea lui sa fie, oare, o descentrare? N-am putea oare sa afirmam ireferinta la centru īn loc sa deplīngem absenta centrului? De ce am purta doliu dupa centru? Centrul, absenta de joc si de diferenta nu sīnt, oare, alte nume ale mortii? Cea care linisteste, potoleste, īmpaca, dar care, totodata, din gaura ei, stīrneste angoasa si pune īn joc?

Trecerea prin excentricitatea negativa e, fara īndoiala, necesara; dar numai īn mod liminar.

"Centrul e pragul.

Rabi Naman zicea: Dumnezeu este Centrul; de aceea spirite puternice au proclamat ca El nu exista, caci daca centrul unui mar ori al unei stele e inima astrului sau a fructului, care ar fi atunci ade­varatul mijloc al livezii si-al noptii? "

"Iar Yukel zice: Centrul e neizbutirea... «Unde e centrul? Sub cenusa.»

Rabi Selah "

..Centrul e doliul."

Asa cum exista o teologie negativa, exista si o ateologie negativa. Complice, aceasta continua sa vorbeasca despre absenta centrului, cīnd, de fapt, s-ar cuveni afirmat deja jocul. īnsa dorinta de centru nu este ea, oare, ca functie a jocului īnsusi, indestructibilul īnsusi? Iar īn repetitia sau revenirea jocului, cum ar putea aceasta fantoma a centrului sa nu ne cheme? Tocmai aici. īntre scriitura ca descentrare si scriitura ca afirmare a jocului, ezitarea e nesfīrsita. Apartine jocului si īl leaga de moarte. Se produce īntr-un "cine stie?" fara subiect si fara stiinta.

"Obstacolul de pe urma, borna de la sfīrsit e, cine stie?, centrul. Atunci, totul ar veni catre noi de la capatul noptii, din copilarie."

Daca centrul este īntr-adevar ..deplasarea īntrebarii" e pentru ca dintotdeauna noi am supranumit inomabila fintīna fara fund caruia el īi era semn: semn al gaurii pe care cartea a vrut s-o astupe. Centrul era numele unei gauri: iar numele omului, ca si acela al lui Dumne-

Scriitura si diferenta

zeu, enunta forta a ceea ce s-a ridicat pentru a face, acolo, opera īn forma de carte. Volumul, ruloul de pergament trebuiau sa se introduca īn gaura periculoasa, sa patrunda pe furis īn locuinta plina de amenin­tari, cu o miscare animala, vie, tacuta, lucioasa, lunecoasa, asemenea unui sarpe sau unui peste. Asa e dorinta nelinistita de carte. Tenace si parazitara totodata, atragīnd si aspirīnd printr-o mie de guri care ne lasa o mie de dīre pe piele, monstru marin, polip.

"Ridicola, pozitia asta pe burta. Te tīrasti. Sfredelesti zidul la radacina. Tragi nadejde sa scapi, ca un sobolan. Precum o umbra, dimineata, pe drum.

si vointa asta de-a ramīne īn picioare, īn ciuda oboselii si-a foamei?

O gaura, nu era decīt o gaura, sansa cartii.

(O gaura de caracatita, opera ta?

Caracatita a fost spīnzurata de tavan si tentaculele ei

prinsera a luci.) Nu era decīt o gaura īn zid,

atīt de īngusta ca niciodata n-ai reusit sa patrunzi īnauntru ca sa fugi. Nu va īncredeti īn locuinte. Nu sīnt īntotdeauna primitoare."

Stranie seninatate a unei astfel de īntoarceri. Disperata de atīta re­petare si bucuroasa, totusi, sa afirme abisul, sa locuiasca labirintul din poet, sa scrie gaura, ..sansa cartii" īn care nu putem decīt sa ne īnfundam si pe care sīntem siliti s-o pastram distrugīnd-o. Afirmare dansanta si cruda a unei economii deznadajduite. Locuinta nu are ospitalitatea seducerii, precum cartea. īntr-un labirint Labirintul e, īn cazul de fata, un abis: ne īnfundam īn orizontalitatea unei pure suprafete care se reprezinta pe ea īnsasi din ocolis īn ocolis.

"Cartea e labirintul. Crezi ca iesi din el si te īnfunzi si mai tare. N-ai nici o sansa sa scapi. Trebuie sa distrugi ce-ai scris. si nu te lasa inima. Vad cum urca īn tine, lent dar sigur, angoasa. Zid dupa zid. Cine te-asteapta la capat? - Nimeni... Numele tau s-a īnclestat īn el īnsusi asemenea mīinii pe arma cea alba."

īn seninatatea acestui al treilea volum. Canea interogatiilor se vede. astfel. īmplinita. Asa cum se si cuvenea, de altfel, sa fie. ramīnīnd deschisa, enuntīnd ne-īnchiderea. īn acelasi timp deschisa la infinit si oglindindu-se infinit īn ea īnsasi. ..un ochi īn ochi". comentariu īnsotind la nesfārsit ..cartea cai tii excluse si revendicate".



Elipsa

carte mereu īnceputa si reluata dintr-un loc care nu e nici īn carte si nici īn afara cartii, proferīndu-se ca deschiderea īnsasi, care e oglindire fara iesire, trimitere, īntoarcere si ocolire a labirintului, īn labirint Acesta este un drum care īnchide īn sine iesirile din sine, care-si cuprinde propriile iesiri, care-si deschide el īnsusi portile, adica, deschizīndu-le spre sine, se īnchide tot gīndindu-si propria deschidere.

Contradictia aceasta este gīndita ca atare īn cea de-a treia carte a īntrebarilor. Iata de ce triplicitatea constituie cifra [cifrul] si cheia seninatatii ei. si totodata a compozitiei: cea de-a treia carte spune

"Eu sīnt prima carte din cea de-a doua'

"Iar Yukel zice:

Trei sīnt īntrebarile

care-au sedus cartea

si tot trei īntrebari

o vor ispravi.

Ce sfīrseste

īncepe de trei ori.

Cartea este trei.

Lumea este trei

Iar Dumnezeu, pentru om,

cele trei raspunsuri."

Trei: nu pentru ca echivocul, duplicitatea dintre tot si nimic, aceea a prezentei absente, a soarelui negru, a buclei deschise, a centrului sustras, a īntoarcerii eliptice ar fi, īn sfīrsit, rezumata īn vreo dialectica. īmpacata prin cine stie ce termen conciliant "Pasul" si "pactul" despre care vorbeste Yukel īn Miezul noptii sau a treia īntrebare sīnt un alt nume al mortii afirmate īnca din Zorii sau prima īntrebare si din Amiaza sau a doua īntrebare.

"Iar Yukel zice:

Cartea m-a condus

din zori pīna-n amurg,

din moarte īn moarte,

cu umbra ta, Sara,

si īn numar, Yukel,

la capatul īnrrebarilor mele,

la picioarele celor trei īntrebari..."

Moartea-i īn zori pentru ca totul a īnceput printr-o repetitie. De vreme ce centrul sau originea au īnceput prin a se repeta, prin a se dubla, dublul nu doar se adauga simplului. īl diviza si-1 suplinea

Scriitura si diferenta

Aparea imediat o dubla origine, plus repetarea ei. Trei este prima cifra a repetitiei, primul cifru al ei. Dar si ultima (ultimul), caci abisul reprezentarii ramīne tot timpul dominat de ritmul acesteia, la infinit Infinitul nu e, cu siguranta, nici unu, nici zero, nici nenumarabil. E de esenta ternara. Doiul, precum cea de-a doua Carte a interogatiilor (Cartea lui Yukel), precum Yukel īnsusi, ramīne articulatia indispensabila si inutila a cartii, mediatorul sacrificat fara de care n-ar exista triplicitate, fara de care sensul n-ar fi ceea ce este, adica diferit de sine: īn joc. Articulatia e tītīna*. S-ar putea spune despre a doua carte ceea ce se afla spus despre Yukel īn a doua parte a īntoarcerii la carte:

"A fost liana si grinda īn carte, īnainte de-a fi izgonit."

Daca nimic nu a precedat repetitia, daca nici un prezent nu a supravegheat urma, daca, īntr-un anumit fel, "vidul se creeaza pe sine si se acopera cu amprente"1, atunci timpul scriiturii nu mai urmeaza linia unor prezenturi modificate. Viitorul nu e un prezent care o sa fie, ieri nu este un prezent care a trecut Ce e dincolo de īnchiderea cartii nu poate fi nici asteptat, nici regasit Este aici, dar dincolo, īn repetare si totusi īn eschiva. Este aici precum umbra cartii, un tert īntre cele doua mīini tinīnd cartea, diferanta īn acum-ul scriiturii, distanta dintre carte si carte, aceasta a treia mīna...

Deschizīnd cea de-a treia parte din a treia Carte a interogatiilor, iata cum īncepe cīntecul despre distanta si accent:

"Mīine e umbra si reflexibilitatea mīinilor noastre.

Rabi Derissa"

īn original: La jointure est la brisure, īn care brisure īnseamna, desigur, "tītīna", dar si, contradictoriu, ...spartura".

Jeaii Catesson, "Journal non intime et points cardinaux", īn Mesures. oct 1937, nr. 4.



loading...










Document Info


Accesari: 1515
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )