Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































FILOSOFUL MASCAT

Carti












ALTE DOCUMENTE

Hoeforele
William Shakespeare - Cymbeline
Vladimir Nabokov - Lolita
In interiorul Fīsiei Crepusculare
William Shakespeare - Mult zgomot pentru nimic
TRATAT DE ONTOLOGIE
YOSHIMURA, AKIRA - Supliciul unei adolescente
Zorile formei noi
CUVtNT DE tNCHEIERE
FILOSOFUL MASCAT

Filosoful mascat

"Filosoful mascat"(convorbire cu C. Delacampagne, februarie, 1980), Le Monde, 10945, 6 aprilie 1980: Le Monde-Dimanche, pp. I si XVII.



Īn ianuarie 1980, Christian Delacampagne se hotara sa-i ceara lui Foucault o mare convorbire pentru Le Monde, al carui supliment duminical era pe atunci consacrat unor vaste dezbateri ideatice. M. Foucault accepta imediat, dar puse o conditie de principiu: aceasta convorbire trebuia sa ramīna anonima, numele sau sa nu apara, iar toate indiciile care ar fi permis ghicirea lui sa fie sterse. M. Foucault īsi justifica astfel pozitia: scena intelectuala fiind prada mass-media, starurile devansīnd ideile iar gīndirea ca atare nemaifiind rec 18318c220s unoscuta, ceea ce este spus conteaza mai putin decīt personalitatea celui care vorbeste. si chiar si acest tip de critica la adresa mediatizarii risca sa fie devalorizat - chiar sa alimenteze ceea ce cauta sa denunte - daca este proferat de cineva care, fara sa vrea, ocupa deja un loc īn sistemul mediatic - cazul lui M. Foucault. Trebuie, deci, pentru a īnlatura aceste efecte perverse si pentru a īncerca sa faci auzita o rostire care sa nu poata fi redusa la numele celui care o pronunta, sa te decizi sa intri īn anonimat. Ideea i-a placut lui C. Delacampagne. S-a convenit ca discutia sa aiba loc cu un "filosof mascat", lipsit de identitate precisa. Ramīnea sa convinga Le Monde - care dorea o convorbire cu M. Foucault - sa accepte un text de la "nimeni". A fost dificil, dar M. Foucault s-a aratat inflexibil.

Secretul a fost bine pastrat pīna la moartea lui M. Foucault. Foarte putini, se pare, au fost cei care au reusit sa-l patrunda. Mai tīrziu, Le Monde si La découverte au republicat īntr-un volum aceasta convorbire si altele care faceau parte din aceeasi serie. Cum se īntīmpla īn astfel de cazuri, Le Monde a decis atunci, īn mod unilateral, sa dezvalui adevaratul nume al "filosofului mascat". Textul acestei convorbi revine īn mod integral lui M. Foucault, care a elaborat si īntrebarile cu C. Delacampagne si care a rescris cu grija extrema fiecare din raspunsurile sale.

- Permiteti-mi mai īntīi sa va īntreb de ce ati ales anonimatul?

            - Cunoasteti povestea acestor psihologi care venisera sa prezinte un mic film test īntr-un sat din fundul Africii. Dupa vizionare, ei le cer spectatorilor sa le povesteasca istorioara asa cum o īntelesesera ei. Ei bine, īn aceasta anecdota cu trei personaje, un singur lucru īi interesasera: trecerea umbrelor si a luminilor prin copaci.

            La noi, personajele fac legea perceptiei. Ochii au ca obiect privilegiat figurile care mergi si vin, care apar si dispar.

De ce v-am sugerat sa utilizam anonimatul? Din nostalgie pentru vremea īn care, fiind cu totul necunoscut, ceea ce spuneam avea ceva sanse sa fie ascultat. Cu eventualul cititor, suprafata de contact era fara riduri. Efectele cartii se rasfrīngeau astfel īn locuri neprevazute si desenau forme la care nu ma gīndisem. Numele este o facilitate.

Voi propune un joc: cel al "anului fara nume". Timp de un an de zile, s-ar edita carti fara nume de autor . Criticii ar trebui sa se descurce cu o productie complet anonima. Dar, ma gīndesc eu, poate ca n-ar avea nimic de spus: toti autorii ar astepta anul urmator pentru a-si publica cartile.

            - Credeti ca astazi intelectualii vorbesc prea mult? Ca ne īncurca prin discursurile lor despre orice si, cel mai adesea, īn afara subiectului?

            - Cuvīntul intelectual mi se pare ciudat. Intelectuali? N-am īntīlnit niciodata. Am īntīlnit oameni care scriu romane si altii care īngrijesc bolnavi. Oameni care fac studii economice si altii care compun muzica electronica. Am īntīlnit oameni care predau, care picteaza si oameni despre care n-am īnteles prea bine daca faceau ceva. Dar intelectuali, niciodata.

Īn schimb, am īntīlnit multi oameni care vorbesc despre intelectual. si, ascultīndu-i, mi-am facut o idee despre ce putea fi acest animal. Nu e greu, e cel care e vinovat. Vinovat cam de toate: ca vorbeste, ca tace, ca se amesteca peste tot. Pe scurt, intelectualul este materia prima a verdictului, a sentintei, a condamnarii, a excluderii.

Nu mi se pare ca intelectualii vorbesc prea mult, din moment ce pentru mine nu exista. Dar gasesc, dimpotriva, ca discursul despre intelectuali este de-a dreptul coplesitor si nu prea linistitor.

Am o manie suparatoare. Cīnd oamenii vorbesc asa, īn vīnt, īncerc sa-mi imaginez ce ar putea da asta transcris īn realitate. Cīnd "critica" pe cineva, cīnd īi "denunta" ideile, cīnd "condamna" ceea ce scrie, eu mi-i imaginez īn situatia ideala īn care ar avea īntreaga putere asupra lui. Las sa se īntoarca la sensul lor prim cuvintele pe care le folosesc: "a demola", "a doborī", "a reduce la tacere", "a īngropa". si vad astfel cum se īntredeschide cetatea radioasa si luminoasa īn care intelectualul ar fi īn īnchisoare si, pe deasupra chiar spīnzurat, daca ar fi, īn plus, si teoretician. E adevarat, nu sīntem īntr-un regim īn care intelectualii sīnt trimisi la orezarie: dar, de fapt, spuneti-mi, ati auzit vorbindu-se de un anume Toni Negri? Oare nu este el īn īnchisoare ca intelectual*?




            - Atunci ce v-a determinat sa va camuflati īn anonimat? Un anumit uzaj publicitar pe care filosofii, astazi, īl fac sau lasa sa fie facut cu numele lor?

- Asta nu ma socheaza absolut deloc. Am vazut pe culoarele liceului meu mari oameni din ipsos. Iar acum vad īn subsolul primei pagini a ziarelor fotografia gīnditorului. Nu stiu daca estetica s-a ameliorat. Īn schimb rationalitatea economica, cu siguranta.

De fapt ma īnduioseaza enorm o scrisoare pe care Kant o scrisese cīnd era deja foarte batrīn: se grabea, povesteste el, īmpotriva vīrstei si a privirii care scadea, si a ideilor care īncepeau sa se amestece, sa termine una din cartile sale pentru tīrgul de la Leipzig. Povestesc asta pentru a arata ca nu are nici o importanta. Publicitate sau nu, tīrg sau nu, cartea este altceva. Nimeni nu ma va face sa cred vreodata ca o carte e proasta pentru ca i-am vazut autorul la televizor. Dar nici ca e buna numai din acest motiv.

Daca am ales anonimatul, nu este deci pentru a-l critica pe cutare sau cutare, ceea ce nu fac niciodata. Este doar o modalitate de a ma adresa mai direct eventualului cititor, singurul personaj care ma intereseaza aici: "Pentru ca nu stii cine sīnt, nu vei fi tentat sa cauti motivele pentru care spun ceea ce tu citesti; lasa-te purtat īn voie pentru a spune doar: este adevarat, este fals. Asta īmi place, asta nu-mi place. Atīta tot".

- Dar nu asteapta publicul de la critica sa-i furnizeze aprecieri exacte cu privire la valoarea unor opere?

- Nu stiu daca publicul asteapta sau nu ca criticul sa judece operele sau autorii. Judecatorii erau deja prezenti, cred, īnainte ca el sa poata spune ceea ce avea chef sa spuna.

Se pare ca Corbet avea un prieten care se trezea noapte tipīnd: "Sa judec, vreau sa judec". E ciudat cīt de mult le place oamenilor sa judece. Se judeca pretutindeni, tot timpul. Fara īndoiala ca este unul din lucrurile cele mai simple care i-au fost date umanitatii sa le faca. si stiti prea bine ca ultimul om, atunci cīnd, īn sfīrsit, ultima radiatie īl va fi facut cenusa pe ultimul sau adversar, va improviza o masa schioapa, sa va aseza la ea si va īncepe procesul responsabilului.

            Nu ma pot īmpiedica sa ma gīndesc la o critica ce-ar cauta nu sa judece, ci sa faca sa existe o opera, o carte, fraza, o idee; ar aprinde focuri, ar privi cum creste iarba, ar asculta vīntul si ar atinge spuma norilor din zbor pentru a o risipi. Ar multiplica nu judecatile, ci semnele existentei; le-ar chema, le-ar trezi din somn. Le-ar inventa din cīnd īn cīnd? Cu atīt mai bine, cu atīt mai bine. Critica prin sentinta ma adoarme; mi-ar placea o critica prin scīnteieri imaginative. N-ar fi suverana si nici īnvesmīntata īn rosu. Ar fi doar fulgerul unor furtuni posibile.

            - Dar sīnt atītea lucruri care trebuie facute cunoscute, atītea lucrari interesante īncīt mass-media ar trebui sa vorbeasca tot timpul de filosofie.

            - Este clar ca exista o tensiune traditionala īntre "critica" si cei care scriu carti. Unii se simt gresit īntelesi iar altii cred ca sīnt luati peste picior. Dar asta este jocul.

Mi se pare ca azi situatia e oarecum deosebita. Avem institutii de penurie, īn timp ce noi ne aflam īntr-o situatie de supraabundenta.

Toata lumea a observat exaltarea care īnsoteste de obicei publicarea (sau reeditarea) unor opere, uneori chiar interesante, de altfel. Ele nu sīnt niciodata altceva decīt "subversiunea tuturor codurilor", "contratimpul culturii contemporane", "punerea īn chestiune radicala a tuturor modalitatilor de gīndi". Autorul ei trebuie neaparat sa fie un marginal ignorat.

Īn schimb, trebuie desigur ca ceilalti sa fie trimisi la obscuritatea din care n-ar fi trebuit sa iasa niciodata; oricum nu erau decīt clabucii unei "mode derizorii", un simplu produs al institutiei etc.




Fenomen parizian, se spune, si superficial. Īn fapt, eu percep aici, mai degraba, efectele unei nelinisti profunde. Sentimentul "lipsei de loc", al lui "ori eu ori el", "fiecare pe rīnd". Sīntem asezati īn sir indian din cauza extremei īngustimi a locurilor de unde se poate auzi si de unde te poti face ascultat.

De aici un soi de angoasa care izbucneste īn mii de simptome, placute sau mai putin nostime. De aici, la cei care scriu, sentimentul neputintei lor īn fata mass-media, carora le reproseaza ca domina universul cartilor si ca fac sa existe sau sa dispara pe cei care le plac sau le displac. De aici, de asemenea, sentimentul la critici ca nu se vor face auziti daca nu ridica tonul si daca nu scot din palaria fermecata, īn fiecare saptamīna, cīte un iepure. Tot de aici o pseudopolitizare, care mascheaza, sub necesitatea de a purta o "lupta ideologica" sau de a combate "gīndirile periculoase", profunda anxietate de a nu fi nici citit nici īnteles. De aici si fobia fantastica a puterii: orice persoana care scrie exercita o putere tulburatoare careia trebuie sa-i fie impuse, daca nu un capat, atunci cel putin limite. De aici iarasi afirmatia putin incantatorie ca totul, actualmente, este vid, pustiit, fara interes si importanta: afirmatie care vine īn mod evident din partea acelora care, nefacīnd nimic ei īnsisi, gasesc ca ceilalti sīnt īn plus.

- Totusi, nu credeti ca epocii noastre īi lipsesc realmente spirite care sa fie pe masura problemelor sale si mari scriitori?

- Nu, nu cred īn riturnela decadentei, a absentei de scriitori, a sterilitatii gīndirii, a orizontul īnfundat si īntunecat.

Dimpotriva, cred ca exista abundenta. si ca noi nu suferim de vid, ci de prea putinul de mijloace pentru a gīndi tot ceea ce se īntīmpla. Pentru ca exista o abundenta a lucrurilor de cunoscut: esentiale sau teribile, miraculoase sau nostime, minuscule si capitale īn acelasi timp. si apoi exista o curiozitate imensa, o nevoie sau de cunoastere. Ne plīngem tot timpul ca mass-media īmbuiba mintile oamenilor. E ceva mizantropie īn aceasta idee. Cred, dimpotriva, ca oamenii reactioneaza; cu cīt se vrea mai mult convingerea lor, cu atīt īsi pun mai multe īntrebari. Spiritul nu este o ceara moale. E o substanta reactiva. Iar dorinta de a sti mai mult, si mai bine, si altceva, creste pe masura ce se doreste īmbuibarea creierelor.

Daca admiteti asta si daca adaugati ca la universitate si īn alte locuri se formeaza o multime de oameni care pot servi de intermediari īntre aceasta masa de lucruri si aceasta aviditate de cunoastere, veti putea deduce repede ca somajul studentilor este lucrul cel mai absurd cu putinta. Problema este de a multiplica pasarelele, canalele, mijloacele de informare, retelele de televiziune si radio, ziarele.

Curiozitatea este un viciu care a fost stigmatizat rīnd pe rīnd de crestinism, de filosofie si chiar de o anumita conceptie a stiintei. Curiozitate, futilitate. Cuvīntul īmi place, totusi, el īmi sugereaza cu totul altceva: evoca "grija"; evoca preocuparea pe care o ai fata de ceea ce exista si de ceea ce ar putea exista; un sens ascutit al realului dar care nu se imobilizeaza niciodata īn fata lui; o promptitudine īn a gasi straniu si singular ceea ce ne īnconjoara; o anumita īndīrjire īn a te debarasa de familiaritati si de a privi altfel acelasi lucru; o ardoare de a īntelege ceea ce se petrece si ceea ce trece; o dezinvoltura fata de ierarhiile traditionale īntre important si esential.

Visez la o epoca noua a curiozitatii. Avem mijloacele tehnice pentru asta; dorinta exista; lucrurile de cunoscut sīnt infinite; oamenii care se pot angaja la acest travaliu exista si ei. De ce suferim? De prea putin: de canale īnguste, gītuite, cvasi-monopolistice, insuficiente. Nu trebuie adoptata o atitudine protectionista, pentru a īmpiedica "reaua" informatie s-o invadeze si s-o sufoce pe cea "buna". Trebuie, mai degraba, sa multiplicam caile si posibilitatile de circulatie. Fara colbertinism īn acest domeniu! Ceea ce nu īnseamna, cum exista adeseori teama, uniformizare si nivelare prin mediocru. Ci, dimpotriva, diferentiere si multiplicare a retelelor diferite.

- Cred ca, la acest nivel, mass-media si Universitatea, īn loc sa continue sa se opuna, ar putea īncepe sa joace roluri complementare.

- Va amintiti de vorba admirabila a lui Sylvain Lévi: īnvatamīnt e atunci cīnd ai un singur auditor; cīnd ai doi, e deja vulgarizare. Cartile, Universitatea, revistele savante sīnt si ele media. Ar trebui sa ne ferim de a numi media orice canal de informatie la care nu putem sau nu vrem sa avem acces. Problema este de a sti cum sa facem sa joace diferentele; si ramīne de aflat daca trebuie instaurata o zona rezervata, un "parc cultural" pentru speciile fragile de savanti amenintati de marile rapitoare ale informaticii, īn timp ce restul spatiului ar fi o mare piata pentru produse de proasta calitate. O asemenea īmpartire nu mi se pare a corespunde realitatii. Mai rau: nici nu este de dorit. Ca sa joace diferentierile utile, nu trebuie sa existe partaj.



- Sa riscam sa facem cīteva propuneri concrete. Daca totul merge rau, de unde sa īncepem?

- Dar nu, nu totul merge rau. Īn orice caz, cred ca nu trebuie confundata critica utila īmpotriva lucrurilor cu vaicarelile repetitive īmpotriva oamenilor. Cīt despre propunerile concrete, ele nu pot aparea decīt ca gadgeturi, daca nu sīnt admise mai īntīi cīteva principii generale. si īnaintea tuturor, acesta: ca dreptul la cunoastere nu trebuie rezervat unei vīrste anume si unei anumite categorii de indivizi, ci ca trebuie sa poata fi exercitat fara oprire si sub multiple forme.

- Nu e cumva ambigua aceasta pofta de cunoastere? Īn fond, ce vor face oamenii cu toata aceasta cunoastere pe care o vor īnsusi? La ce le va putea servi?

- Una din functiile principale ale īnvatamīntului era ca formarea individului sa fie īnsotita de determinarea locului sau īn societate. Ar trebuie sa-l concepem astazi astfel īncīt sa-i permita individului sa se modifice dupa placul sau, ceea ce nu e posibil decīt cu conditia ca īnvatamīntul sa fie o posibilitate oferita īn permanenta.

- Īn fond, sīnteti pentru o societate savanta?

- Spun doar ca bransamentul oamenilor la cultura trebuie sa fie necontenit si cīt mai polimorf cu putinta. N-ar trebui sa existe, pe de o parte, aceasta formare pe care o suportam, iar, pe de alta parte, aceasta informare la care sīntem supusi.

- Ce devine, īn aceasta societate savanta, filosofia eterna?. Mai avem nevoie de ea, de īntrebarile sale fara raspuns si de tacerile ei īn fata a ceea ce nu poate fi cunoscut?

- Dar ce este filosofia daca nu o modalitate de a reflecta, nu atīt asupra a ceea ce este adevarat si fals, cīt asupra raportului nostru cu adevarul? Ne plīngem uneori ca nu exista filosofie dominanta īn Franta. Cu atīt mai bine. Nu exista filosofie suverana, e adevarat, dar exista o filosofie, sau mai degraba filosofie īn activitate. Filosofie e miscarea prin care, nu fara eforturi si tatonari, vise si iluzii, ne detasam de ceea ce este luat drept adevarat si cautam alte reguli ale jocului. Filosofie e deplasarea si transformarea cadrelor gīndirii, modificarea valorilor date si tot travaliul care se face pentru a gīndi altfel, pentru a face altceva, pentru a deveni altul decīt ceea ce esti. Din acest punct de vedere, ultimii treizeci de ani sīnt o perioada de activitate filosofica extrem de intensa. Interferenta dintre analiza, cercetare, critica "savanta" sau "teoretica" si schimburile īn comportament, conduita reala a oamenilor, felul lor de a fi, raportul lor cu ei īnsisi si cu ceilalti a fost constanta si considerabila.

Spuneam mai devreme ca filosofia era o maniera de a reflecta asupra relatiei noastre cu adevarul. Trebuie sa completam: ea este si o maniera de a ne īntreba: daca acesta este raportul pa care īl avem cu adevarul, cum trebuie atunci sa ne purtam? Cred ca s-a facut si ca se mai face actualmente un travaliu considerabil si multiplu, care modifica īn acelasi timp legatura noastra cu adevarul si felul nostru de a ne purta. si asta īntr-o conjunctie complexa dintre o serie īntreaga de cercetari si un ansamblu de miscari sociale. E viata īnsasi a filosofiei.

Putem īntelege ca unii deplīng vidul actual si doresc, īn ordinea ideilor, putina monarhie. Dar cei care, macar o data īn viata lor, au gasit un ton nou, o noua maniera de a privi, un alt fel de a face, aceia, cred, nu vor simti niciodata nevoia de a se lamenta ca lumea este eroare, ca istoria e plina de inexistente. si e vremea ca ceilalti sa taca pentru ca, īn sfīrsit, sa nu mai auzim trancaneala reprobarii lor.



* Filosof italian, profesor la universitatea din Padova, maestru ideatic al miscarii de extrema stīnga Autonomia muncitoreasca. A facut 4 ani si 3 luni de detentie preventiva pentru insurectie armata īmpotriva statului, asociere subversiva si constituire de bande armate. A fost eliberat pe 8 iulie 1983, dupa ce a fost ales deputat radical īn timpul īncarcerarii sale. Cum imunitatea sa parlamentara īi fusese ridicata de catre Camera Deputatilor, noi mandate de arestare au fost eliberate pe numele lui, motiv pentru care s-a refugiat īn Franta.












Document Info


Accesari: 1301
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )