Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...

















































YYH - Noile aventuri

Carti












ALTE DOCUMENTE

Eugenie Grandet - Balzac
Junichiro Tanizaki - Tatuajul
Walter M. Miller Jr - Cantica pentru Leibowitz
William Shakespeare - Henric al V-lea
William Shakespeare - Visul unei nopti de vara
CAPITOLUL XXXI
ROMA - Fragment
20 de ani in Siberia
ABERT EINSTEIN - CUM VAD EU LUMEA - sTIINŢĂ sI FILOZOFIE

YYH ~ Noile aventuri



Prolog

Milioane de creaturi spirituale pasesc pe pamant

Nevazute, atat atunci cand suntem treji cat si atunci cand dormim.

~John Milton

Traim intr-o lume in care totul se bazeaza pe simturi, iar simtul cel mai des folosit este vazul. Insa daca acesta ar fi cel ce ne inseala cel mai amarnic? Credem doar ceea ce vedem cu proprii nostri ochi, iar daca cineva ne povesteste ceva putin mai ireal ii cerem dovezi, dovezi pe care sa le vedem, dovezi palpabile. Stim ca locuim pe Terra si ca exista posibilitatea de a nu fi singuri in Univers. In acest moment cel mai mult ne preocupa vastul Univers si ceea ce am putea gasi in intunericul neexplorat insa nu stim ca ceea ce ar trebui studiat in amanunt se afla chiar langa noi, chiar daca noi nu vedem. Trei lumi coexista in pace fara ca noi sa stim de prezenta a doua dintre ele, noi cunoastem numai una dintre aceste trei lumi: Terra.

Putini sunt cei ce cunosc adevarul despre ceea ce se intampla in jurul nostru, putini sunt cei ce stiu ca lumea asa cum o stim este de fapt divizata in trei, iar pe acestia care stiu adevarul ii consideram nebuni cand incep povestile lor incredibile sau credem ca dau dovada de o bogata si vasta imaginatie. Adevarul este insa ca intreaga lume este formata din trei parti: Reikai, Makai si Ningenkai.

Reikai este Lumea Spiritelor, lumea in care merg spiritele celor ce isi sfarsesc viata pe pamant pentru a fi ghidate catre locul de odihna. De asemenea in Reikai sunt monitorizate Makai si Ningenkai, oamenii de aici avand grija ca nici una sa nu strice buna desfasurare a vietii celeilalte. Datorita faptului ca puterile celor din Makai sunt mai mari decat majoritatea celor din Ningenkai lumea ce are mai mare nevoie de protectie este Ningenkai, acesta fiind motivul pentru care Lumea Spirituala se ocupa de recrutarea acelor putini oameni dotati cu puteri spirituale ce pot lupta impotriva celor ce ameninta Ningenkai. Cel ce are grija de buna desfasurare a lucrurilor in Reikai este Koenma care sub infatisarea de copil ce inca nu a renuntat la suzeta, ascunde o inteligenta acumulata de-alungul celor cativa mii de ani pe care ii are. El este cel ce decide carui loc apartin sufletele moarte: Raiului sau Iadului. Deasemenea "micutul" este responsabil de detectivii spirituali si nu se teme decat de un singur lucru: sa-si infurie tatal, conducatorul Lumii Spirituale, regele Enma. In slujba sa Koenma este ajutat de diferite personaje, mana sa dreapta fiind George, un capcaun albastru ce ii este fidel sefului sau si reuseste sa isi duca fiecare sarcina la bun sfarsit cu toate ca intotdeauna reuseste sa-si enerveze superiorul vorbind mai mult decat este cazul.

Makai este Lumea Demonilor, a Spiritelor rele, o nuanta intunecata a Lumii Spirituale in care locuiesc, asa cum ii spune si numele, demonii. Ea are si un omolog angelic si anume Tenkai.Datorita intinderii sale imense Reikai nu a reusit sa acumuleze foarte multe date despre acest loc cunoscand doar faptul ca aici locuiesc diferiti demoni cu diferite grade de putere, demonii ce au uneori dorinta de a cuceri Lumile aflate in afara Makai-ului.

Dintre toate Ningenkai este lumea ce isi duce existenta in ignoranta, foarte putini fiind cei ce stiu de prezenta celorlalte doua lumi. Ningenkai este Lumea Oamenilor, Terra, locul in care noi traim si ne desfasuram, linistiti sau nu, activitatile zilnice. Insa aici nu locuiesc doar oameni ci si demoni, spirite ce au migrat din Makai din diferite motive: condusi de vise de maretie ce ii fac sa creada ca aici i-ar putea domina pe oamenii nestiutori, in cautarea unui loc de refugiu care sa-i apere si sa-i ascunda de unii urmaritori ce-i amentitau, sau poate se aflau doar in cautarea unui nou loc unde sa-si duca traiul. Motivele difera insa prezenta lor aici este o certitudine pentru cei ce stiu adevarul. Acesti asa-zisi intrusi nu sunt intotdeauna rau-voitori asa cum o demonstreaza si motivele ce i-au adus aici, unii dintre ei adoptand vieti, pe care noi le-am considera normale, fara sa ne raneasca, reusind sa vietuiasca pe langa noi in pace si prosperitate. Insa asa cum exista oameni buni si oameni rai, exista si demoni ce vor sa distruga ceea ce ne defineste, iar pentru a-i impiedica pe acestia Reikai antreneaza special oameni cu puteri spirituale mari ce se pot opune demonilor cotropitori. In Ningenkai oamenii sunt impartiti in doua grupe: cei ce poseda puteri spirituale si cei ce nu au astfel de daruri speciale si traiesc intr-o fericita ingnoranta. Cei ce poseda asa-numitele puteri spirituale sunt dotati cu o putere mai mare sau mai mica si in functie de darul cu care natura i-a inzestrat ei pot deveni detectivi ai Reikai sau pot duce o viata obisnuita, viata tulburata rareori de viziunile pe care 353m1221d le pot avea datorita talentelor lor spirituale.

In momentul in care incepe povestea noastra intre aceste trei lumi s-a asternut armonia. In urma Turneului Artelor Martiale Negre ce a avut loc in Makai locuitorii lumii ce a sustinut turneul au trebuit sa asculte de dorinta castigatorului asa cum spunea regula si nu au mai atacat Ningenkai. Insa inainte de acest turneu Lumea Umana a avut patru aparatori viteji de care nici nu a stiut: Yusuke Urameshi, Kazuma Kuwabara , Shuuichi Minamino sau Kurama si Hiei Jaganshi.Cei patru se aflau sub ordinele directe ale printului Koenma, ordine ce erau transmise prin unul dintre mesagerii Reikai: Botan, una dintre ghizii spiritelor nou plecate.

In urma Turneului Artelor Martiale Negre insa serviciile celor patru eroi nu au mai fost necesare iar ei s-au putut intoarce a vietile lor linistite, pastrand insa legatura si ramanand buni prieteni. Destinul lor tumutos nu i-a lasat insa sa se relaxeze prea mult timp caci o noua primejdie a inceput sa ameninte Ningenkai, premejdie ce se apropie usor sub masca prieteniei...

Cap I: O intalnire trecatoare si o mare surpriza

O mare zarva impresmuieste cladirea incarcata de istorie. Toti cei care au participat la acest concurs de creatie si aptitudini asteapta nerabdatori afisarea rezultatelor deoarece nu in fiecare zi are loc o astfel de proba ce testeaza atat inteligenta si cunostintele acumulate de-a lungul timpului cat si puterea de creatie a celor ce au fost suficient de buni pentru a fi acceptati si suficienti de curajosi sa se inscrie in cursa. Emotionati toti, dar incurajati de prieteni, si ei curiosi sa afle rezultatul, candidatii se plimba nerabdatori in fata usilor pe care cat de curand se vor afla rezultatele. Un singur baiat sta calm la umbra ciresului inflorit. Parul sau roscat si lung se misca usor in vantul ce adia in acea zi senina in timp ce ochii sai de un verde captivant erau atintiti in cartea pe care o tinea in mana, carte ce parea ca il acaparase cu desavarsire.

-Minamino!!! se auzi dinspre multime o voce strigand. In acelasi moment un baiat cu pistrui atent desenati in jurul ramelor ochelarilor patrati ce ii mascau ochii de culoare neagra , parasi pentru cateva momente multimea inaintand cativa pasi catre baiatul de sub cires. Vino! Se afiseaza rezultatele! imediat dupa aceea baiatul cu parul negru se intoarse in multime, impingand tinerii de langa el in stanga si in dreapta pentru a ajunge cat mai repede in fata panourilor cu rezultate, in scurt timp tanarul strigat pierzandu-i urma.

Kurama se ridica imperturbabil si se indrepta spre usa. Imbuzeala nu-l lasa insa sa se apropie prea mult de rezultate astfel incat fu nevoit sa astepte rarirea grupurilor pentru a se putea apropia.

In momentul in care tanarul roscat hotara sa isi reia locul pasira pe portile curtii patru tineri: doi baieti si doua fete, care se indreptara catre el, fara a lua in seama multimea ce se imbulzea de zor.

-Ei bine Kurama ce premiu intai ai luat? il intreba razand unul dintre baieti in loc de "Salut" in timp ce ceilalti il intampinara pe prietenul lor cu priviri curioase si nerabdatoare.

-Nu stiu inca, Yusuke, raspunse Kurama salutandu-si din priviri prietenii, in vocea sa simtindu-se o vaga urma de nerabdare. Acest concurs fusese o provocare si pentru el si in adancul fiintei sale dorea cu ardoare sa afle rezulatul.

-Eeeee cum sa nu stii. Pai nu esti tu Kurama, geniul absolut? Cine te-ar putea intrece? continua celalalt tanar gluma prietenului sau.

-Astept sa se mai elibereze locul sa ma pot uita si...

Tocmai atunci iesi strecurandu-se cu greu din multime cel ce-l strigase mai devreme pe Kurama. Acesta astepta sa se apropie si-l intreba cu calmul sau obisnuit:

-Ai reusit sa vezi rezultatele? Ce ai facut Kaitou?

-In inghesuiala pana si mana isi pierde dexteritatea in asa fel incat cu greu reusesti sa urmaresti randul, spuse cel intrebat tragandu-si sufletul.

-Insa ai reusit sa afli rezultatele, nu? intreba Yusuke nerabdator.

-Pe al meu da. Am iesit pe locul 4, insa Minamino...la tine nu sunt sigur... Am reusit sa vad pe liste ca ai obtinut punctajul maxim insa pe lista finala...

-Cum adica nu stii ce loc a ocupat? Pai daca a obtinut punctajul maxim asta nu inseamna ca a obtinut si locul intai? intreba Kuwabara confuz.

-Nu neaparat, raspunse Kurama calm.

-Da! interveni in urmatoarea secunda Kaitou. Cu putin timp mai devreme presedintele comisiei de corectare a iesit pentru a-i felicita pe toti participantii, pentru a ne cere scuze ca va trebui sa asteptam mai mult afisarea rezultatelor deoarece au trebuit sa fie facute niste liste suplimentare si pentru a spune ca anul acesta, pentru prima oara de cand a fost infiintat acest concurs, doi participanti au reusit sa acumuleze punctajul maxim. Regula spune insa ca nu poate exista decat un singur castigator asa ca au fost nevoiti sa ii departajeze cumva si cum toate probele in afara de cea de creatie literara aveau o grila a rezultatelor ce trebuie sa coincida cu raspunsurile participantilor pentru ca exercitiile sa fie punctate singurul loc din care se putea scade ceva era lucrarea ce tinea de imaginatia si fantezia fiecaruia. Presedintele a spus ca realizeaza ca totul tine de interpretare in acest domeniu si analizarea unei lucrari literare este subiectiva insa nu a avut incotro si a trebuit ca pe baza acestei lucrari sa ii departajeze pe cei doi. Tocmai de aceea au fost afisate mai multe serii de liste: pe lista finala aflandu-se doar numele si locul ocupat iar pe celelalte aflandu-se si punctajul. Nu au vrut sa scada niciunuia dintre concurenti din punctaj pentru ca ar fi fost o nedreptate pentru cel depunctat asa ca departajarea s-a facut... dupa preferintele literare...

-Si tu ai plecat de acolo fara sa afli si rezultatul lui Kurama?!? izbucni Yusuke imediat ce Kaitou termina de povestit intamplarea ce ausese loc cu ceva timp inainte, in ochii sai caprui putandu-se observa mici flacari de furie.

-Oricum nu vad de ce ne-am face griji, interveni Botan, una dintre fetele din grup, in timp ce Kuwabara desclesta pumnii stransi ai lui Yusuke de pe gulerul camasii lui Kaitou. Nimeni nu il poate intrece pe Kurama indiferent despre ce domeniu ar fi vorba.

-Ramane de vazut asta, raspunse Kurama. Nimic nu este sigur, mai ales intr-un astfel de moment, continua acesta zambind. Vom afla insa rezultatul curand. Pana se mai elibereaza ce ar fi sa ne departam un pic de aceasta multime?

Toti acceptara propunerea lui Kurama uimiti de modul in care se comporta.

"Incredibil cat de stapan de sine poate fi. Cu toate ca stiu ca in interior arzi de nerabdare ca si ceilalti sa afli ce ai facut te controlezi nemaipomenit de bine Minamino si daca nu te-as cunoaste de fel as crede ca nu-ti pasa deloc de rezultat", medita Kaito.

Cateva ore mai tarziu toti cei ce se imbulzisera la panouri isi aflasera rezultatele si parasisera curtea cladirii mai mult sau mai putin multumiti. Altii le luasera locul insa si ei se indepartasera in aceeasi maniera. Kurama se indrepta singur spre panouri. Chiar daca toti insistasera sa vina cu el pentru a vedea rezultatele el se opuse. Vroia sa fie singur cand va citi lista pentru ca nimeni sa nu-i simta emotia si astfel se intelesesera sa il lase sa plece singur si sa il astepe cu vestile bune caci erau cat se poate de siguri ca locul pe care il va ocupa Kurama nu putea fi altul decat locul intai si cea care era suta la suta convinsa de acest lucru si le insuflase si mai multa incredere celor din jurul ei era vesnic vesela si lipsita de griji Botan pe care absolut nimic nu ar fi putut sa o convinga de contrariu.

"Acum urmeaza partea cea mai grea: aflarea rezultatului. Nici nu am realizat cand a devenit acest concurs atat de important pentru mine. Nici nu am realizat cand punctajul pe care il voi obtine aici a inceput sa ma intrige. Incredibil. Cu cat ma apropii mai mult de aflarea rezultatului si cu cat certitudinea ca voi afla ce am facut este mai palpabila, cu atat imi doresc mai putin sa aflu ce scrie pe acele liste. Insa este un lucru pe care trebuie sa il duc la bun sfarsit, nu pot renunta acum." isi spunea Kurama in timp ce se apropia tot mai mult de zona panourilor.

In urma lui, cu pasi ce ezitau, mergea o fata, putin mai scunda decat el, tunsa scurt, aproape baieteste, cu parul negru-taciune rascolit de usoarele rafale de vant ,cu ochi de un negru intens si adanc, imbracata intr-o rochie simpla de primavara de un albastru inchis. Avea aceeasi tinta ca si Kurama: panourile cu rezultate.

Ramasi in urma ceilalti asteptau intoarcerea lui Kurama pentru a afla rezultatul, un rezultat care in clipa de fata nu i-ar fi interesat mai mult nici daca ar fi fost de vorba propriilor lor punctaje.

-Dar nu inteleg de ce este atat de important acest test. Ce mare branza? In liceu dadeam teste zilnic si nu s-a facut atata caz pentru ele, izbucni Kuwabara. Bine se facea caz doar cand riscam sa repet anul, continua el cu voce joasa.

-Nu este un test ca oricare altul, incepu Kaitou sa ii explice. Este un concurs la care participa doar cei mai buni studenti, iar de aceste rezultate poate depinde viitorul lor. Avand in vedere dificultatea acestui test chiar daca locul pe care il ocupi se afla in primele 5 tot este o adevarata reusita.

-Si spusele tale nu au nici o legatura cu locul pe care l-ai ocupat, nu-i asa? intreba Yusuke cu un zambet ironic pe buze

-Nu, nu au nici o legatura, raspunse Kaitou vizibil afectat de spusele lui Yusuke. In plus cei ce ocupa primele 3 locuri vor avea sansa de a-si aleage la sfarsitul facultatii un loc de munca la una dintre cele mai importante companii din Tokyo dupa specializarea si dorinta lor. Asa ca acest test este oricum numai nu banal si chiar simplul fapt ca ai fost invitat sa participi la el este o onoare!

-Dar nu are rost sa va mai impacientati atat! Kurama este cu siguranta ocupantul locului intai, asta fara doar-si-poate asa ca ne putem relaxa cat timp il asteptam. Nu avem de ce sa ne agitam acum! Rezultatul va fi acelasi indiferent de ce spunem si facem noi acum. Veti vedea: Kurama se va intoarce doar pentru a ne spune fara a ne uimi deloc ca este castigatorul locului intai. Nu este asa Keiko? se adresa Botan fetei brunete ce statea mai retrasa si ii asculta pe toti linistita.

-Mda... raspunse aceasta cu un zambet timid pe fata.

Ajuns in fata scarilor ce dadeau spre panouri Kurama le urca cu pasi siguri, urmat indeaproape de fata in rochie albastra care parea ca, o data ajunsa aici, prinsese curaj.Ajunsera in acelasi timp in fata listelor si in aceeasi clipa trasera amandoi adanc aer in piept.

-Emotionata? o intreba zambind Kurama pe cea de langa el.

-Da... raspunse aceasta cu voce pierduta in timp ce privea prin listele din fata sa. Sincer, continua ea ridicandu-si privirea catre Kurama ochii ei fixandu-i pe ai lui, acest moment mi se pare chiar mai dificil ca intregul concurs. Macar atunci stiam ca nu ma bazez decat pe cunostintele si abilitatile mele acum insa... parca nici nu as mai vrea sa aflu rezultatul. De fapt toata curiozitatea mea a disparut o data ce am inceput sa urc scarile in urma ei ramanand doar senzatia pe care o ai atunci cand faci ceva si stii ca acel lucru, aceea actiune trebuie dusa la bun sfarsit. Culmea este ca atunci cand am acceptat sa particip rezultatul final ma lasa complet rece, ar fi fost doar unul dintre celelalte teste pe care le-am tot sustinut pe parcursul timpului dar nu stiu cand impresia mea despre acest concurs s-a schimbat intr-atat incat rezultatul sa ma sperie. Probabil de aceea nici nu vreau sa aflu ce am facut, incheie fata cu un zambet cald pe buze.

Kurama o privea captivat si mirat in acelasi timp. Fata descrisese atat de bine ceea ce simtea si el in acea clipa incat se intreba daca nu cumva ea este doar glasul menit sa faca auzite impresiile sale din acel moment.

-Hai sa facem o intelegere: tu te vei uita dupa numele meu iar eu dupa al tau. In felul acesta ne va fi mai usor sa citim listele din moment ce nu ne cautam propriile rezultate si vom amana pe cat posibil momentul in care visul dispare, iluziile se spulbera si totul devine o certitudine. De acord? propuse Kurama cu toate ca isi cunostea deja punctajul, astfel intr-adevar putea sa amane clipa cea mare, clipa in care va sti cu siguranta...

-Da, spuse fata incurajata de propunerea lui Kurama. Eu sunt Atanaka Mika.

-Minamino Shuuichi, incantat de cunostinta.

-De asemenea. Minamino... Lista cu litera "M" prin urmare, continua Mika in timp ce cauta din priviri lista ce o interesa. Aaaa iat-o! spuse pe un ton victorios de parca tocmai ar fi castigat o mare batalie sau ar fi descoperit tratamentul pentru cine stie ce boala incurabila, chiar daca victoria ei fusese in fata unei activitati banale.

Amandoi incepura sa caute numele celuilalt, Kurama pe lista literei "A", iar Mika pe lista descoperita cu atata bucurie. Lista finala ramanand la urma, conform intelegerii. In clipa in care Kurama gasi pe lista numele fetei si punctajul aflat in dreptul lui resimti un sentiment mai rar intalnit pana acum datorita firii sale calculate: mirarea. Imediat se intoarse si privi catre cea ce inca ii mai cauta numele. Asadar cu ea luptase pentru locul intai. Ea era cel de-al doilea participant ce obtinuse punctajul maxim. Simtindu-se privita, sau poate doar pentru ca descoperise rezultatul lui Kurama, Mika intoarse capul si il privi pe acesta cum cauta in continuare numele ei. Intr-adevar sesizandu-i miscarea corpului Kurama se intorsese inapoi cu fata la liste prefacandu-se ca se afla inca in cautarea numelui insa fara a vedea in realitate ceea ce scrie pe liste. Se intoarsera apoi in fata panoului cu locurile ocupate in acelasi timp, fiecare cu rezultatul celuilalt. De aceasta data fata fu cea care rupse tacerea cu un zambet radios pe chip:

-Felicitari! Ai obtinut punctajul maxim! Nu-mi vine sa cred! Credeam ca acest lucru este imposibil deoarece in nici un an nici unul dintre concurenti nu a reusit aceasta performanta. Cum ai reusit? vocea fetei reflecta o veselie sincera. Ea chiar se bucura pentru reusita lui si era clar ca nu se aflase aici inaintea afisarii rezultatelor atunci cand fusese facut anuntul, altfel nu ar fi fost atat de uimita. Ceva totusi il nelamurea pe Kurama: o tenta vaga de regret se regasea in aceeasi voce vesela.

-Nu inteleg de ce totusi exista urme de regret in vocea ta, o intreba tanarul fara sa stie de ce este intr-atat de curios.

-Regret? il privi Mika cu indoiala de parca nici ea nu stia ca regreta ceva. Da... ceva mai devreme cineva mi-a facut o gluma proasta si mi-a spus ca as fi reusit sa acumulez punctajul maxim, spuse ea acum dezamagita in totalitate. Insa este clar ca a fost o minciuna... o minciuna menita sa ma aduca aici sa aflu rezultatul cu ochii mei si sa il intalnesc si pe cel ce a reusit imposibilul, continua apoi de parca ar fi uitat de gluma proasta ce ii fusese jucata. Nu ma intelege gresit, nu regret faptul ca cel ce a acumulat punctajul maxim ai fost tu dar eram putin dezamagita, nu ma asteptam sa-mi joace o asemenea festa, cu toate ca stiu ca intotdeauna e pusa pe sotii credeam ca macar astazi va fi mai...

-Serioasa?

-Da.

-Dar ce te face sa crezi ca te-a mintit?

-Faptul ca ti-am vazut rezultatul. Prin urmare eu nu as fi putut obtine acelasi punctaj. La un asemenea concurs acest lucru este practic imposibil. Trebuie sa existe criterii de departajare pentru ca nu pot fi doi castigatori ai locului intai. Prin urmare...

-Dar aceasta persoana nu ti-a povestit discursul presedintelui comisiei de corectare?

-Discurs? Ce discurs? La modul in care o cunosc probabil cand l-a vazut ca iese pentru a vorbi si nu pentru a afisa rezultatele a inceput sa bombane si sa mormaie proteste in asa fel incat nimeni din preajma ei nu ar fi putut sa auda ce se spune.

-Inteleg. Atunci poate ar trebuii sa afli ca anul acesta, spre surprinderea tuturor doi concurenti au acumulat cele 100 de puncte.

-Poftim? Dar atunci asta inseamna ca... spuse fata cu ochi mariti de uimire si bucurie.

-Da! Felicitari!

-Dar... atunci cum ramane cu locurile? Cine castiga?

Kurama ii povesti Mikai intregul discurs ajutand-o astfel sa inteleaga intreaga situatie.

-Ei bine acum indiferent cat de mult am mai vrea sa intarziem momentul nu cred ca avem alta alternativa, incheie tanarul.

-Da. Listele asteapta... si de ceva vreme as putea spune, spuse fata chicotind, acum parca nemainteresand-o rezultatul in sine. Pe de alta parte insa si vocea lui Kurama era la fel de vesela si nepasatoare...

Trasera amandoi aer in piept din nou si privira lista in aceeasi clipa.

-Nu-mi vine sa cred, murmura fata.

Amandoi privira lista o buna perioada de timp de parca le-ar fi fost greu sa descifreze caracterele desenate frumos pe hartie. Se privira apoi timp de cateva secunde cu neincredere, privirile revenindu-le apoi asupra listei. In urma lor se auzira pasi venind in fuga si o silueta de aceeasi statura cu a Mikai ce purta paru lung lasat liber pe umeri se interpuse intre Kurama si fata.

- Mika! Ha! Ti-am spus eu, dar ai putut tu sa ma crezi? Nuuu!!! Bineinteles ca nu! Trebuia sa vezi cu proprii tai ochi. Poftim! Priveste si te minuneaza "Toma Necredinciosul" ce-mi esti si data viitoare tot atata incredere sa ai in spusele mele! spuse o voce vesela si cristalina, posesoarea vocii parand ca nu l-a observat pe cel de langa Mika sau nu i-a dat prea multa importanta. Acum ce mai astepti in fata panourilor? Nu poti sta aici o vesnicie. Vino! Trebuie sa ne grabim toata lumea te asteapta! Mult iti ia sa citesti un nume pe o lista! si fata cea noua o apuca de mana si o trase dupa sine pe tanara ce parea ca nu are forta necesara sa se impotriveasca.

-La revedere si... felicitari... mai apuca sa strige Mika in timp ce parasea in fuga zona.

In timp ce prietena Mikai o tragea dupa sine in graba spre iesire Yusuke, Kuwabara, Keiko, Botan si Kaitou tocmai se apropiau. Cei cinci se plictisisera sa il tot astepte pe Kurama si hotarasera sa plece pe urmele lui. Cele doua grupuri se "intalnira" pe aleea ce despartea portile curtii de usa de intrare a imperioasei cladiri atunci cand prietena Mikai il lovi pe Yusuke in neatentia si graba ei si isi continua drumul fara a-si cere scuze.

- Hei ai grija pe unde mergi!!! striga acesta furios in urma fetelor.

- Ne cerem scuze, spuse Mika, scuzandu-se pentru prietena ei. Nu a vrut sa te loveasca.

- Pacat ca esti atat de firav, adauga si vinovata fara sa-i adreseze macar o privire, continuandu-si fuga.

- Daca nu ai fi fata ti-as arata eu ce "firav" sunt, bombani in urma lor Yusuke acum mult prea preocupat de rezultatul lui Kurama decat de punerea la punct a celor doua fete.

Kurama privi intreaga scena din fata listelor insa nu-i veni sa se indeparteze de ele prea curand asa se face ca, atunci cand prietenii sai ajunsera in capul scarilor il gasira fixand in continuare listele. Cei cinci nu se mai obosira sa urce cele cateva trepte si se multumira sa intrebe de la baza lor:

- Ei bine? Care este rezultatul?

Kurama se intoarese spre ei si se indepara de panou. Ajuns in dreptul lor spuse:

-Locul II.

-CE?!!? IMPOSIBIL!!! tipara toti in cor.

-Trebuie sa fie o greseala! Cineva a gre... incepu Botan sa comenteze convinsa ca in logica ei nu se putea strecura nici o greseala si de faptul ca tanarul pe care il sustinea trebuie sa castige locul intai.

-Ba foarte posibil, spuse Kurama zambind cald acum dupa ce isi revenise din socul vederii listelor, deoarece, cu toate ca nu-si recunoscuse nici siesi insusi, in subconstient se astepta ca va ocupa locul I.

Nimeni nu mai spuse nimic si se departara tacuti de antica cladire ce acum, tuturor in afara de Kurama, le parea dusmana. Dupa cateva minute bune de mers intr-o tacere mormantala Keiko fu cea care indrazni sa dea glas gandului ce-i macina pe toti:

-Si locul I cine l-a ocupat?

Toti se oprira ca loviti de trasnet si asteptara inmarmuriti raspunsul lui Kurama.

-Fata care pleca in timp ce voi va apropiati... Atanaka. Mika.

Cap II: Noi surprize

Surpriza a continuat sa-i uimeasca pe cunoscutii lui Kurama cateva zile la rand. Incepand cu mama sa si terminand cu Hiei, cel mai pasiv dintre prietenii lui, toti erau socati de rezultat si de faptul ca cineva a reusit sa-l intreaca pe Kurama intr-un concurs oricare ar fi fost natura lui.

Dupa cateva zile de liniste, in care nimeni nu a facut nimic altceva decat sa se minuneze de rezultatul lui Kurama (fapt ce devenea deja sacaitor) Koenma ii chema la el pe Yusuke, Kwabara, Kurama si Hiei pentru a le da o noua misiune.

-Ma bucur sa va revad, spuse Koenma binevoitor. In special pe tine Kurama pentru ca intai de toate as vrea sa-mi confirmi un zvon ce umbla pe aici.

-Daca te referi la un anume loc ocupat de mine la un anume concurs poti sa nu te mai obosesti, zvonul este adevarat, spuse Kurama acru desi nu-i statea in fire, insa se saturase de aceleasi intrebari si prevedea ca si Koenma avea de gand sa repete ceea ce auzise atat de mult in ultimele zile incat, daca s-ar fi straduit putin, ar fi invatat pe de rost.

- Inteleg, spuse Koenma mirat de reactia lui Kurama, intelegand insa ca nu trebuie sa mai insiste. Acum intorcandu-ne la motivul pentru care v-am chemat: baieti am nevoie de ajutorul vostru pentru a recupera niste obiecte sacre ce au fost furate din Lumea Spirituala si...

-Iarasi?!!? Dar voi nu ati auzit de camere de supraveghere, de sisteme de alarma, de chestii din astea?!!? Asta a fost si prima mea misiune ca detectiv spiritual si sincer ma asteptam sa fi rezolvat problema asta. Zau voi chiar nu invatati! Daca aveti nevoie de cineva care sa va sfatuiasca in privinta sistemelor de...

-Ajunge Yusuke! Avem metode foarte bune de a pazi Lumea Spirituala.

-Nu s-ar zice, spuse Hiei zeflemitor.

-Ajunge! Nu v-am chemat aici pentru a va lua de modalitatile de protectie ale Lumii Spirituale ci pentru a va spune ca trebuiesc recuperate obiectele si capturati hotii. Acum...

-Tipic, spuse Hiei.

-...va voi da informatiile necesare despre cele 5 obiecte furate: Aripile de Dragon, Pana Ingerului, Tridentul lui Poseidon, Fulgerul de Gheata si Crucea lui Amun. Veti gasi in aceste dosare toate detaliile de care aveti nevoie pentru a le recupera in cel mai scurt timp, spuse Koenma inmanandu-le fiecaruia cate un dosar alb.

-Hei! Nu-i corect. Mie mi-ai dat un dosar incomplet. Nu sunt un incompetent si vreau sa primesc si eu mai multe detalii despre aceste arme nu doar pozele lor ca felul in care arata si-l poate imagina orice gagauta, se razvrati Kuwabara deindata ce-si deschise dosarul.

-Despre incompetenta ta nu avem ce discuta deoarece este un fapt dovedit, la fel ca si absenta creierului tau de altfel. Cat despre dosar, mi se pare cam subtire, cu mult prea putine informatii, asta daca poti considera niste poze informatii, spuse Hiei atent sa pareze atacurile pline de furie ale lui Kwabara care se sfarseau in vant.



-Imi pare rau dar doar atat sunt autorizat sa va spun despre aceste obiecte pe moment.

-Adica vrei sa-ti gasim obiectele astea asa pur si simplu? Si de unde vrei sa le scoatem? Din pamant, din apa, din iarba verde? incepu Yusuke sa urle trantind dosarul pe masa.

-Da, raspunse Koenma sec.

-A da? Si cum ar trebui sa ne aparam de ele daca nu stim ce pot face?!!? continua Yusuke in aceeasi maniera.

- Eu nu inteleg insa de ce am fost chemat. Nu sunt detectiv spiritual si recuperarea obiectelor pierdute nu ma pasioneaza.

- In momentul de fata nici unul dintre noi nu a fost chemat aici ca detectiv spiritual ci ca prieten, pentru a-l ajuta pe Koenma, Hiei, iar motivul pentru care am vrut sa vii si tu a fost datorita faptului ca faci parte din echipa si acolo unde se implica unul dintre noi se vor implica toti, nu? ii raspunse Kurama, singura persoana capabila sa il mai temperze pe Hiei in timp ce Koenma si Yusuke isi rezolvau problemele intr-un mod foarte galagios.

- Bineinteles piticule, interveni si Kuwabara. Fara tine nimic nu ar mai fi la fel de amuzant, continua el ironic, binecunoscut fiind faptul ca nu exista pe lume o persoana ma anosta si antisociala ca Hiei.

In urma acelui schimb de replici in incapere se dezlantui iadul, asta daca s-ar putea spune ca inainte de asta incaperea fusese linistita. Singurul care statea linistit studiind pozele cu atentie si fara sa dea importanta celor din jur era Kurama care era deja obisnuit cu astfel de "spectacole" si stia ca nu are rost sa intervina dearece se vor potoli singuri intr-un final. Cand in sfarsit termina de privit fotografiile i se adresa lui Koenma:

-Informatii despre hoti si momentul furtului primim?

-Despre hoti nu deoarece nu am reusit inca sa-i identificam insa despre momentul furtului... va voi pune la dispozitie caseta.

-Bine. Asta e tot?

-De fapt nu... tu esti sigur ca nu au gresit corectorii? Sau poate cei care au afisat rezultatele? Daca vrei pot verifica pentru tine.

-Sunt sigur si multumesc dar nu vreau sa verifici nimic. Ma indoiesc amarnic ca aveau cum sa greseasca, spuse Kurama parasind incaperea, lasandu-i in urma sa pe Hiei si Kuwabara gata sa se omoare si pe Yusuke vociferand la Koenma.

Caseta nu dezvaluia mare lucru, insa pentru ochii bine antrenati ai lui Kurama era un punct de pornire. Pe caseta erau infatisate 5 siluete solide ce nu pareau straine locului stiind sa evite toate capcanele, chiar si pe cele mai mici ce nu pot fi vazute cu ochiul liber si care nu ar fi putut fi ocolite decat daca s-ar fi stiut de prezenta lor, capcane pe care Koenma le-a si activat de cateva ori intrand sa priveasca comorile. Hotii au venit bine pregatiti, fiecare aducand cu sine cate o greutate ce cantarea tot atat cat si obiectul furat tocmai pentru a evita ultima si cea mai periculoasa capcana: aceea ce deschide trapa care se afla sub podea pecetluind viata oricui aluneca in adancitura tapetata cu sulite ascutite, capcana ce se activeaza atunci cand, chiar si un singur obiect este mutat de la locul lui. Dupa ce viziona de cateva ori aceasta caseta Kurama spuse hotarat:

-Primitiva forma de a apara comorile. Ma refer in special la ultima capcana.

-Primitiva dar eficienta.

-Nu s-ar spune din moment ce ai nevoie de noi pentru a recupera comorile aparate de aceasta "primitiva dar eficienta" capcana, spuse Hiei ironic.

-Aceasta capcana a aparat cu succes comorile mai bine de 5000 de ani! spuse Koenma nervos ca ii erau puse la indoiala atat capacitatile de a apara Lumea Spirituala cat si modul in care facea acest lucru.

-Hotii nostrii se afla undeva in centrul padurii de la capatul orasului si trebuie sa fie sau sa fi fost candva gardieni ai acestor comori, cel putin unul dintre ei, spuse Kurama care, de cand isi afirmase parerea despre capcane derulase inca o data caseta vizionand iar momentele ce i se pareau esentiale pentru caz.

-Cum ai ajuns la aceasta concluzie? intreba curioasa Botan. Si atat de repede...

-Cunosc mult prea bine interiorul pentru a fi simpli hoti din afara. Koenma cat de des schimbati aceste capcane?

-Cele obisnuite se schimba in fiecare luna, insa cea mare este mai veche chiar decat mine. Singurul lucru nou la ea sunt sulitele ce se schimba odata cu celelalte capcane pentru a nu rugini si a fi cat mai ascutite.

-Ceea ce inseamna ca unul dintre hotii nostrii are contact cu ele luna de luna si cunoaste de asemenea si greutatea comorilor... Koenma cred ca ar trebui ca pe unul dintre hoti sa-l cauti printre paznici sau printre cei ce aseaza capcanele... cat despre ceilalti ii vom gasi in padure cu siguranta.

-Cum ai ajuns la concluzia aceasta, totusi? intreba Yusuke uimit inca o data de inteligenta prietenului sau.

-In noroiul care a ramas de la pantoful unuia dintre hoti am gasit frunza unei plante ce nu creste decat in centrul padurii de la capatul orasului. Acolo ii vom gasi pe hotii nostri.

-Atunci ce mai asteptam pe aici? Sa mergem sa-i invatam minte, spuse Yusuke incantat de apropierea unei batai.

Toti parasira sufrageria lui Kwabara unde vizionasera caseta, Koenma indreptandu-se spre Lumea Spirituala pentru a descoperii tradatorul, iar ceilalti luand drumul padurii.

Ajunsi in centrul acesteia descoperira o cabana de lemn proaspat construita ce isi ducea linistita traiul si hotarara sa se apropie incet pentru a-i lua prin surprindere pe hoti. Cabana era inconjurata de o tacere deplina, fapt ce-l framanta pe Kurama. Singurul lucru ce se auzea era trilul diferitelor pasari din copaci si usoarele rafale de vand ce sunau prin frunzisul copacilor. Patrunsera brusc in cabana si se asteptara la o replica violenta din partea locuitorilor acesteia insa mare le fu mirarea cand nu descoperira aici decat urmele unei lupte ce se anuntase furtunoasa. In mijlocul incaperii singura ce se afla la locul ei era masa de plastic, care se afla intr-o totala discordanta cu restul locului, iar pe ea se odihnea un frumos trandafir alb deasupra unui mesaj ce se adresa eroilor nostri:

"Dragi detectivi spirituali si nu numai,

V-am luat-o inainte si i-am capturat pe hoti, recuperand si comorile Lumii Spirituale. Raufacatorii se afla acum intr-una din nou infiintatele inchisori spirituale, iar comorile s-au intors la locul lor de drept.

Data viitoare incercati sa fiti ceva mai rapizi. Nu ne lasati numai pe noi sa ne distram. ;) Mai vorbim...

Pa-pa.

PS: Hotul infiltrat este seful gardienilor si supraveghetorul celor ce pun capcanele Shozo Tanizaki  care s-a hotarat ca nu primeste destul pentru sujba lui. Vreti sa va ocupati voi de el? Merci."

Astfel suna biletul gasit pe masa.

-Isi bat joc de noi? striga enervat Hiei. Mai intai se lauda cat de rapizi au fost in capturarea hotilor si recuperarea comorilor si apoi ne roaga pe noi sa le terminam treaba? Sa pun eu mana pe cel care a scris acest bilet si vede el cat de rapid sunt...

-Poate ar trebui sa le fim recunoscatori ca ne-au scapat de niste greutati, spuse impaciuitor Kuwabara

-N-ai decat sa le fi tu recunoscator cap-sec. Eu vreau doar sa pun mana pe cel ce a scris acest bilet. O sa vada el! izbucni si Yusuke, intotdeauna dornic de o bataie buna.

-Nu cred ca mai avem ce face aici asa ca ce-ar fi daca ne-am intoarce la Koenma? spuse Kurama punand capat disputei.

CapIII: Misterul se amplifica

Intorsi in Lumea Spirituala baietii il gasira pe Koenma printre hartii, ca de obicei, incercand sa descopere tradatorul. Vazandu-i aparand atat de demoralizati Koenma parasi pentru un timp hartiile pentru a afla motivul intoarcerei lor atat de rapide si cauza fetelor lor atat de lungi.

- Cineva ne-a luat-o inainte, spuse Yusuke furios de faptul ca batalia nu a mai avut loc.

- Da! interveni Hiei. Si ne-au lasat si o "frumusete" de mesaj, spuse acesta clocotind de furie numai gandindu-se la continutul mesajului.

- Dar cum este posibil? Ce s-a intamplat? intreba Koenma curios sa afle toata istorisirea. Si cu comorile ce s-a intamplat? Dar cu hotii?

- Acestea ar trebui sa se afle la locul lor, conform mesajului pe care l-am gasit in cabana, iar hotii intr-o inchisoare spirituala, incerca Kurama sa lamureasca lucrurile povestind tot ceea ce gasira in cabana in timp ce Koenma o puse pe Botan sa verifice veridicitatea celor scrise in mesaj.

- Eu nici macar nu stiam ca exista inchisori spirituale, spuse Kuwabara care pana acum statuse linistit ascultandu-i pe ceilalti.

- Sunt doar un proiect pe care tatal meu il incearca la cererea unor agenti spirituali. Nu stiu cat va rezista si nici de unde persoanele acestea ar fi putut afla despre ele.

- Nu aceste persoane sunt cele care ar trebui sa ne ingrijoreze acum deoarece, din moment ce au ajutat la prinderea hotilor si la resituirea comorilor nu pot fi rele. Koenma mi-ai putea spune in schimb cate ceva despre Shozo Tanizaki?

- Shozo Tanizaki? Este sefu paznicilor si unul dintre cei mai buni tin sa mentionez. Datorita abilitatilor sale de 3 luni l-am numit si supraveghetor asupra celor ce instaleaza capcanele.

- Este atat de bun incat s-a gandit sa fure comorile pe care le pazea, tinu Hiei sa-l corecteze in stilul sau.

- Koenma-sama, spuse Botan abia tragandu-si sufletul, este adevarat, comorile s-au intors la locul lor. Toate mai putin Tridentul lui Poseidon si Crucea lui Amun. Ceea ce este ciudat este ca nimeni nu a fost vazut intrand  in sala in care sunt pastrate de cand au fost furate. Au aparut ca prin farmec si totul arata de parca nimic nu s-ar fi intampat. Chiar si capcanele sunt reactivate, sfarsi tanara realizand in cele din urma valvataia de pe kimonoul ei roz si incercand sa stinga focul ajutata de cei din jur.

- Cum?!!? Dar nu este posibil, eu insumi am intarit paza la acea sala.

- Ai intarit paza la o sala goala?

- Nu era o sala goala, Hiei. Ea mai pastreaza in continuare si alte lucruri de pret ale Lumii Spirituale chiar daca nu sunt la vedere. Ce este de facut acum? Daca se poate intra fara sa fi vazut pentru a restitui ceva poti la fel de bine sa furi alt ceva. Oooo nu! Tatei nu o sa-i placa aceasta veste. Am sa o incurc... si toate astea se intampla acum, dupa ce mi-am recapatat vechiul post si tata m-a iertat pentru momentul in care i-am luat apararea lui Yusuke. Nu e bine! Nu e bine de loc! Dar intai de toate trebuie sa ne ocupam de cel de la care au pornit toate acestea. Botan cheama-l pe Shozo Tanizaki la mine in birou. Avem ceva de discutat.

- Koenma-sama, Shozo Tanizaki si-a luat cateva zile libere. Ar trebui sa stiti doar i le-ati semnat, interveni George.

- Cum?!!? Aaa da imi amintesc...Si acum ce ne facem? Ce o sa-i spun tatei? Off nici nu mi-am reluat bine postul si deja am probleme. Cum sa facem sa-l gasim?

- Ma voi ocupa eu de gasitul lui, spuse Kurama.

- Esti sigur? Adica nu spun ca ma indoiesc de tine dar... in ultimele zile cineva tot reuseste sa ti-o ia inainte, fie ca e vorba de un concurs, fie ca e vorba de misiune. Poate ai nevoie de putina odihna Kurama, spuse Koenma ingrijorat ca era a doua oara in decurs de cateva zile cand acesta fusese depasit.

- Sunt bine multumesc si nu cred ca avem de ce sa ne facem griji in cazul in care nu voi reusi sa-l gasesc. Cei care ne-au luat-o inainte la cabana nu par a fi genul de persoane care vor astepta daca vor vedea ca Shozo Tanizaki nu a fost capturat.

- Asta este o alta problema, interveni Hiei. De unde stim ca ne putem baza pe ei? Doar au patruns si ei in sala comorilor ca sa inapoieze ceea ce fusese furat insa au fost atat de buni incat nimeni nu i-a vazut facand asta. De unde stim ca nu erau si ei tot hoti ce au testat terenul deoarece cineva le-o luase inainte? In cazul in care erau prinsi aveau drept scuza inapoierea comorilor.

- Tot ce se poate... Koenma comorile ce au ramas in acea incapere sunt la fel de pretioase ca si cele furate?dori Kurama sa afle mai multe detalii.

- Unele... Oricum toate sunt foarte periculoase si daca ajung in maini nepotrivite... ar fi un adevarat dezastru. Mai ales ca ai nevoie de multi ani de antrenament pentru a le putea stapani si a nu te lasa controlat de ele.

- Prin urmare trebuie sa avem mare grija si de aceste noi personaje care se plimba prin Lumea Spirituala fara a fi sesizati. Trebuie sa aflam ce legatura au ei cu acest furt si cu aceste obiecte si cat mai curand. Inainte de toate insa trebuie sa ne ocupam de Shozo Tanizaki... nu-l putem lasa in libertate mai ales atata timp cat are in posesia sa doua dintre cele cinci comori sacre.

CapIII: O aparitie ciudata

Asa cum spusese Kurama a inceput chiar din acea zi sa puna cap la cap toate datele pe care Koenma i le putea oferi despre Tanizaki. Astfel se face ca a treia zi, dis-de-dimineata, intregul grup se afla la intrarea in padurea in care ar fi trebuit sa ii gaseasca pe hoti atunci cand i-au cautat si au fost depasiti de altcineva. Locul in care se oprisera era de cealalta parte a luminisului cu pricina, intr-o zona in care padurea intalnea muntele.

- Si tu chiar crezi ca aici se ascunde Tanizaki? il intreba Yusuke pe Kurama in timp ce privea peretele neprietenos ce se ridica in fata lui.

- Nu cred. Sunt sigur, raspunse Kurama cu privirile indreptate spre aceeasi tinta incercand sa descopere un drum de acces. Zona aceasta ii este foarte cunoscuta lui Tanazaki deoarece in aceste imprejurimi a copilarit si, din moment ce ajutoarele lui s-au ascuns aici, mi se pare normal ca nici el sa nu fie prea departe deoarece se vede ca nu a avut suficienta incredere in ei incat sa le lasa detalii cu privire la puterile armelor. De aceea cred ca nu i-ar fi lasat nesupravegheati cu comorile si singurul loc suficient de apropiat de cabana din padure si in acelasi timp suficient de ascuns de privirile curiosilor sunt pesterile de pe acest versant.

- Dar de unde stii ca nu le-a spus ce puteri aveau armele, intreba nestiutor Kwabara.

- In cabana am gasit urmele unei batai, adevarat? spuse Kurama

- Da si ce lagatura are asta cu intrebarea mea? Adica... nici noi nu stim cum reactioneaza comorile, nu avem de unde sa stim cum ar arata urmele unei batai in care au fost implicate.

Foarte simplu Kwabara. Urmele acelea pareau a fi facute de o lupta corp la corp, de genul luptelor pe care le poarta Yusuke. In plus daca asemenea artefacte ar fi fost folosite nu crezi ca puterea lor ar fi distrus cabana?

- Da... ai dreptate, spuse Kwabara ingandurat. Numai daca prietenii nostri nu ar fi fost atat de rapizi incat sa-i ia prin surpindere pe hoti si sa-i lase in imposibilitatea de a mai reactiona... de a ajunge la arme.

-Cum adica "prietenii" nostri? Si ce vrei sa spui prin "rapizi"? Au fost doar foarte norocosi... iar norocul lor se va sfarzi in clipa in care voi pune mana pe ei, replica Hiei enervat vizibil de laudele pe care le primeau cei care rasesera de ei acum cateva zile. Cu toate ca initial nu-i prea pasase de recuperarea obiectelor si se alaturase echipei doar de "dragul vremurilor trecute" acum totul devenise personal din punctul sau de vedere, iar acele persoane trebuiau sa plateasca pentru cele spuse.

-Calmeaza-te Hiei! Sunt sigur ca ceea ce vroia sa spuna Kwabara a fost doar prost exprimat si nu era menit sa fie o lauda la adresa lor. In ceea ce priveste intrebarea ta: ei bine nu cred ca au fost intr-atat de rapizi caci in acel caz i-ar fi putut invinge fara prea multe distrugeri... Desigur si aceasta varianta trebuie luata in calcul totusi...

-Hei! Priviti acolo! In spatele desisului parca ar incepe o poteca, striga din senin Kwabara care vazuse inceputul potecii atunci cand vantul a miscat frunzele tufisiului ce o masca.

- O data in viata te-ai dovedit si tu folositor, spuse Hiei indreptandu-se spre poteca, urmat de restul echipei.

O data drumul descoperit urcarea spre munte fusese usoara cu toate ca intregul drum fusese cufundat in tacere fiecare fiind afundat in propriile lui ganduri, in special Kurama.

"Nu se poate ca acesta sa fie traseul corect. A fost mult prea usor de descoperit. La o simpla adiere? Ceva nu este in regula, Tanizaki nu ar fi lasat drumul ascuns atat de superficial si in principal nepazit avand in vedere cunostintele lui in domeniu" gandea Kurama in tot acest rastimp.

- Baieti ar trebui sa fim precauti, nu stim ce primejdii ne asteapta si drumul a fost descoperit prea usor, dadu glas Kurama unei parti din gandul ce-l bantuia.

Insa chiar cand isi incheia fraza toti se oprira inmarmuriti. Drumul era de fapt o fundatura iar in fata lor se ridica un imens perete de piatra, neted si imposibil de escaladat.

- Grozav drum Kwabara, spuse Hiei zeflemitor gata sa se intoarca de unde a pornit pentru a descoperi drumul real.

- Hei tu ai fost primul care a luat-o pe poteca. De ce ar fi vina mea ca am vazut-o? riposta Kwabara in timp ce se intorcea si el pe micuta carare inapoi spre padure.

Singurii care au ramas in urma au fost Yusuke si Kurama care studia in continuare peretele, pe chipul lui Kurama aparand un zambet ce-l facu pe Yusuke sa intrebe:

- Ce s-a intamplat? De ce zambesti?

- Acum totul nu mai pare atat de simplu ca la inceput si sunt sigur ca de fapt aceasta carare este adevaratul drum spre ascunzatoarea lui Tanazaki,

- Dar cum? Drumul este infundat.

- Nu tocmai. Este adevarat ca mai poti intalni uneori pe munti pereti stancosi netezi insa niciodata atat de bine slefuiti. In spatele acestui perete se afla Tanazaki, spuse Kurama cu incredere.

- Ha! Vezi Hiei ca totusi am avut dreptate? izbucni din spatele celor doi Kwabara care, vazand ca nu sunt urmati se intorsese cu Hiei pentru a vedea ce se petrece in urma lor.

Hiei nu raspunse insa ochii sai rosii ii aruncara lui Kwabara o privire ucigasa ce-l facu pe cel din urma sa-si inghita vorbele. Cu totii incepura sa cerceteze intrarea in ascunzatoare cautand si cea mai mica nepotrivire doar-doar aceea va fi cheia ce deschide usa secreta.

- Chestia asta e imposibila, striga Yusuke plictisit de atatea incercari fara rezultat. De ce nu poate fi niciodata simplu? M-am saturat! Avem doar doua variante: fie Kurama a gresit si acesta este un simplu versant de munte si noi cautam cai verzi pe pereti, fie aceasta chiar este usa si noi suntem incuiati pe dinafara. Oricum exista o singura maniera de a afla adevarul cat mai repede...

- Nu stai! incerca in zadar Kurama sa-l opreasca.

- ReyGun! striga Yuske spulberand zidul din fata lor.

Insa in clipa in care zidul fu spulberat o avalansa de pietre se abatau asupra lor gata sa-i striveasca.

- Am incercat sa te avertizez, spuse Kurama ferindu-se de bolovani. Sunetul puternic cauzat de distrugerea portii a provocat aceasta avalansa.

Intr-un final avalansa inceta iar baietii, care se adapostisera de "pietrele zburatoare" in interiorul pesterii descoperira curand ca erau blocati inauntru de bolovanii cazuti.

- Ei bine priviti partea buna a lucrurilor, spuse Yuske razand. Am dovedit ca teoria ta era adevarata si Tanazaki nu mai are cum sa scape acum.

- Asta presupunand ca se afla aici, spuse Hiei nervos.

- Nu are rost sa ne certam acum. Pe moment iesirea este blocata si putem verifica daca Tanazaki este sau nu aici, spuse Kurama in timp ce scotea niste lanterne din ruxacul pe care il luase cu el.

- Si daca nu este? intreba Kwabara.

- Atunci ne vom inapoia, vom folosi iar ReyGun, de aceasta data ca sa iesim de aici si il vom cauta pe Tanazaki in alta parte, incheie Kurama binevoitor si inmanand fiecaruia cate o lanterna apoi pornira impreuna tacuti in cautarea lui Tanazaki.

La un moment dat, dupa un drum lung petrecut in tacere si incordare, Hiei se opri brusc obligandu-i pe cei din spatele sau sa procedeze la fel si apucandu-l de mana pe Kurama care mergea in fata spuse:

- Voi vedeti o geana de lumina?

- Poftim? intreba Kuwabara. Lumina aici, in mijlocul pesterii?

- Nu, are dreptate, aprobaba Kurama. Stingeti-va lanternele.

Toti indeplinira spusele lui Kurama in aceeasi clipa si observara ca, undeva in fata lor drumul cotea la dreapta iar de acolo se ivea timida o raza de lumina.

- Pesterea mai are o iesire, fu remarca facuta de Kurama, uimit de un astfel de deznodamant si toti inaintara in fuga spre locul in care soarele stralucea in voie.

La iesirea din pestera Kurama descoperii pe jos un nou biletel ce spunea:

"Dragi detectivi spirituali si nu numai,

Iar am reusit sa v-o luam inainte. Cum se poate asa ceva? Doar v-am spus totul despre cel pe care trebuia sa-l capturati. Si totusi voi l-ati lasat sa va scape pentru ca noi sa nu putem avea parte de cateva zile linistite. Ba mai mult chiar i-ati dat cateva zile de odihna platite ca sa poata sa rada si mai tare de administratia voastra interna. Eee... asta este. Asa imi trebuie cand las treaba pe mana unor amatori. Stati linistiti ca nu va port pica. L-am capturat noi pe Tanizaki asa ca voi va puteti intoarce linistiti la... ceea ce faceti voi de obicei. Acestea fiind spuse va lasam in pace pentru ca este clar ca nu ne puteti ajuta de acum inainte. Pacat credeam ca am gasit o echipa pe care sa ne putem baza. Din pacate ne-am inselat. Si aveam atatea planuri cu voi.

Pa-pa."

- Cum?!!? izbucni Hiei. Nu se poate!!! Pana aici le-a fost! Nu ma intereseaza nimic altceva, vreau doar sa pun mana pe cei ce scriu biletele astea!

- Hiei are dreptate! Kurama lasa-l incolo pe Tanizaki! Afla cine scrie... asta! spuse Yusuke plin de furie aratand cu dispret spre bucata de harie din mana lui Kurama. Trebuie sa-i gasim pe cei care rad de noi in halul acesta.

- Poate sunt mai aproape de noi de cat ne-am fi asteptat, spuse Kurama calm dar nervos in acelasi timp. Pe de o parte ii respecta pe cei care reusisera sa i-o ia inainte si de aceasta data insa, pe cealalta parte tonul mesajului il supara si-l jignea.

- Cum? Ce te face sa crezi asta? intreba Kwabara

- Faptul ca de pe bilet lipseste ceva.

- Ce anume? spuse Hiei intrigat.

- Trandafirul alb. Era un fel de semnatura a lor, oricine or fi. In timp ce il investigam pe Tanizaki am incercat sa aflu cate ceva si despre cei care ne-au lasat acel mesaj pentru a vedea cu cine avem de fapt de-a face. Se pare ca exista in Lumea Spirituala anumite echipe de agenti spirituali ce isi pot alege cazuri fara a le fi distribuite si pentru ca uneori se intampla ca mai multe echipe sa lucreze la acelasi caz fiecare trebuie sa lase ceva in urma pentru a anunta eventualele echipe ce vor veni in urma ei ca acel caz a fost incheiat.Pentru aceste echipe rezolvarea cazurilor nu este o sarcina in sine ci mai mult un concurs nelegalizat si de aceea este nevoie de un semn de recunoastere, pentru ca se intampla ca o echipa sa vina la doar cateva ore in urma alteia si astfel sa nu stie ca acel caz a fost deja rezolvat.Una dintre aceste echipe a fost supranumita "Echipa Trandafirului alb" datorita faptului ca lasa in urma sa un boboc de trandafir alb, aceasta floare fiind "semnatura" ei.

- Si atunci cu biletul ce este? intreba Hiei laconic.

- Ei bine in arhivele Reikai nu exista foarte multe detalii cu privire la aceaste echipe nefiind notat acolo nici din cine sunt formate si nici ce fac cu cei invinsi. In ceea ce priveste aceasta echipa, "Echipa Trandafirului Alb"... singurul lucru mentionat despre ea este floare. Presupun ca biletul este ceva nou, altfel ar fi fost si el mentionat asa ca fie avem de a face cu aceasi echipa care incearca sa ne transmita un mesaj fie...

-Fie ce?

-Fie este vorba de altcineva care incearca sa se ascunda sub identitatea "Trandafirului Alb". Oricum ar fi cei ce au lasat bilete pana acum trebuie sa fie inca prin imprejurimi din moment ce trandafirul lipseste. Cand ne-au lasat celalalt bilet au lasat de asemenea si un trandafir alb ca sa stim a cui este opera.

- Dar noi nu stiam de existenta acestei echipe, interveni Kwabara.

- Vorbeste in numele tau.

- Vrei sa spui ca tu stiai de echipa, Hiei? reactiona in mod normal Kwabara.

- Gata nu este nevoie sa incepem acum sa ne certam intre noi. Important este sa-i gasim pe cei care ne-au depasit.asta daca mai vreti desigur.

- Se mai pune problema?!!? Abia astept sa-i prind, spuse Yusuke dornic de actiune.




- Prin urmare cred ca ar trebui sa ne continuam drumul sa vedem ce se afla dincolo de aceasta pestera

Urmand sfatul lui Kurama baietii isi continuara portiunea ce le mai ramasese de parcurs pana la iesirea din pestera. Afara cei patru observara ca se afla intr-o depresiune strajuita din toate partile de versantii muntilor. In mijlocul "gradinii de piatra" baietii vazura un bolovan pus parca special acolo, iar pe el se odihnea o silueta ce tinea in mana un trandafir alb, silueta ce parea ca asteapta ceva sau pe cineva in timp ce fredona o melodie ce nu suna cu nimic cunoscut baietilor si studia intens micutul boboc de trandafir.

- Tu! Striga Hiei scotand sabia din teaca gata sa atace. Tu esti cel care ne-a lasat mesajul?!!?

Cel ce se afla pe bolovan ridica usor capul si ii privi pe fiecare pe rand. Privirile i se oprira asupra lui Kurama si zambind spuse:

- Cred ca asta este pentru tine, in timp ce arunca trandafirul alb la picioarele lui Kurama. Personal prefer crinii, probabil de la asta mi se trage si numele.

CapIV: Agenti spirituali

-TU!!! Ai sa mi-o platesti! striga Hiei gata sa atace.

Mana lui Kurama il opri insa iar un murmur ii parasi buzele:

- Mika...

- CE?!!? Ea e Mika? intreba galagios Kwabara.

- Cine? intreba si Hiei lasandu-se oprit pe moment insa ramanand pregatit in orice clipa de un atac nemilos.

- Fata care a castigat locul intai la concursul acela, trebuie sa-ti amintesti! continua Kwabara la fel de zgomotos precum incepuse. Wow! Deci tu erai cea care a lasat mesajele in urma si ne-a depasit de atatea ori. Trebuie sa fii cu adevarat uimitoare daca il poti depasi pe Kurama de atatea ori, continua Kwabara pe care, mesajele in sine nu-l deranjasera. El fusese uimit doar ori de cate ori vedea ca cineva le-o ia inainte in misiune.

-De fapt... nu sunt de loc geniala... sora mea in schimb l-ar putea bate pe roscatul vostru si cu ochii inchisi, spuse fata privindu-l de pe  bolovanul pe care statea cu superioritate pe Kurama. Cum a facut-o deja... In plus din infimele mele cunostinte avand in vedere faptul ca sunt nascuta si crescuta in Japonia traiam cu impresia ca "Mika" inseamna "luna noua" si ca nu are nici o legatura cu crinii... se pare ca m-am inselat amarnic, continua zeflemitor studiindu-i pe fiecare in parte. Privirile ei se oprira asupra lui Yusuke si, coborand de pe bolovanul pe care se odhnise pana atunci, continua:

-Acum cateva zile vroiai sa imi arati cat de fragil esti... mai este valabila oferta? Data trecuta ma grabeam si nu am putut sa-ti raspund la provocare. In plus si daca as fi vrut sora mea nu m-ar fi lasat. Astazi in schimb ea nu este pe aici sa te apere iar eu chiar am chef sa vad ce stiti. Tanizaki nu a miscat un deget ca sa se apere si atunci va intreb eu: ce ar trebui sa faca o fata pe aici ca sa aiba parte de o lupta buna?

-Dupa cum am spus si atunci: ti-as fi aratat daca nu ai fi fost fata. Nu dau in fete! replica Yusuke.

-Dar cine a spus ca vei ajunge sa dai in mine? chicoti fata. Ca sa ma lovesti ar trebui sa te apropii suficient de mine si... eu sa nu ma apar deloc. De fapt stii ce? Ma gandeam ca pentru a fi sansele egale ar fi indicat ca cel putin doi dintre voi sa ma atace. Deci ce spuneti? Cine se incumeta?

Deoarece nici unul dintre baiati nu raspunse ci o privira neincrezatori si suspiciosi fata continua.

- Stiti ce? Astazi sunt foarte inimoasa asa ca daca vreti v-as putea testa poti chiar acum... si asa vroiam de mult sa vad cat de buna este "cea mai buna echipa de detectivi spirituali" din Reikai.

- Cum adica cea mai buna? intreba Kwabara pe un glas nevinovat. Credeam ca suntem singura. Wow! Suntem cea mai buna echipa?

- Mda... faptul ca sunteti singura explica locul pe care il ocupati.

- Tu chiar nu stii cand sa taci? il intreba Hiei pe Kwabara enervat la culme de toate "complimentele" pe care le primea de la aceasta fata. Iar tu! Daca te crezi atat de buna cum se face ca stai in spatele unui camp spiritual de protectie?

"Si-a dat seama de campul de protectie!" gandi fata in timp ce incerca sa isi pastreze figura fetei cat mai calma. "Dar cum?"

- Este mai mult o obisnuinta decat o necesitate!

- Si atunci de ce il folosesti acum?

- Eeee hai sa nu intram in detalii acum. Poftim voi cobora campul, spuse fata iar imediat forta spirituala ce genera campul disparu. In aceeasi clipa Hiei isi porni atacul.

Atacurile lui Hiei sunt de obicei imposibil de parat datorita vitezei incredibile cu care tanarul cu parul negru si ochi de foc se misca, insa fata se feri cu usurinta de sabia atacatorului.

"Este mai rapid decat ma asteptam! Oare este la fel de puternic pe cat mi s-a spus?" medita fata in timp ce sarea ferindu-se de sabia atacatorului. Hiei continua sa atace neindurator ratandu-si adversarul milimetric, fapt ce il facea si mai vertiginos in miscarile ce urmau. In acest timp fata continua sa ii zambeasca in timp ce sarea de colo-colo ferindu-se de varful ascutit al sabiei. Cei doi inaminci pareau sa posede aceeasi forta si dexteritate in miscari, iar acestea deveneau din ce in ce mai repezi incat Kurama, Yusuke si Kwabara urmarea cu greu lupta, vizibile fiind mai degraba licaririle soarelui in sabia lui Hiei decat corpurile celor doi. In aceasta lupta un moment de neatentie parea a fi suficient pentru a face diferenta dintre invingator si invins, iar acesta moment nu se lasa asteptat prea mult deoarece pentru o clipa tanara fata isi lua ochii de la atacatorul sau si privi audienta, o clipa ce ar fi putut insemna sfarsitul pentru ea daca nu ar fi avut in urma anii de experienta si antrenament deoarece Hiei nu isi rata sansa iar sabia facu cunostinta cu bratul tinerei lasand in urma sa o rana prin care sangele nu intarzie sa apara si sa se prelinga pe brat in jos.

In clipa in care simti metalul rece tanara mari distanta care o separa de Hiei si isi brivi bratul acum gol in zona in care primise lovitura sabiei, iar apoi il privi pe Hiei si ii adresa un zambet radios de parca ar fi vrut sa il felicite pentru reusita sa. La fel ca intreaga disputa dintre cei doi acest moment dura doar o fractiune de secunda pentru ca imediat dupa aceea fata isi porni atacul. Daca pana acum ea doar se ferise de atacurile lui Hiei, rana parea ca ii trezise interesul pentru lupta ce se desfasura caci in clipa in care il ataca in palmele mainilor aparura mai intai doua scantei de lumina ce se marira capatand usor-usor forma si transformandu-se intr-o pereche de sai** pe care tanara le folosi mai intai pentru a-i prinde sabia lui Hiei iar apoi, in momentul in care tanarul incerca sa isi elibereze arma, pentru a-i provoca acestuia o rana de aceeasi natura cu cea pe care o primise si ea cu putin timp inainte.

- Nu te uita asa la mine, acum suntem chit, glumi fata punand intre ei un nou spatiu pentru a-i da timp adversarului sa se dezmeticeasca si a nu fi luata prin surprindere de un nou atac atunci cand incerca sa fie "spirituala". Cu toate ca daca ma gandescu mai bine... Hei! Hei! Hei!!! Eu incerc aici sa fac un spirit de gluma si tu ce faci? Nu e frumooos...

- Taci si lupta! fu raspunsul sec al tanarului care nu avea de gand sa afle ce mai poate inventa adversara sa.

Lupta continua de parca nici nu ar fi fost intrerupta, fiecare dintre adverasari incercand sa il doboare pe celalalt. In momentul in care lupta era mai crancena intre cei doi, Hiei si tanara fura separati de o raza de lumina ce parea ca s-a abatut asupra lor din inaltul cerului, o raza de soare ce a coborat desprinzandu-se din astrul zilei pentru a-i separa pe cei doi inamici. Lumina pierdu incet-incet din intensitatea pe care o avea in momentul in care a atins pamantul lasand in cele din urma sa se vada ce anume o purtase prin vazduh: o sageata. La vederea acestui semn "divin" expresia tinerei se schimba: din una calma, jucausa, care il provaca pe Hiei numai prin zambetul nepasator, intr-una ce exprima tema. Ochii sai negrii ce imprumutau culoarea cerului si capatau astfel reflexe albastrui incepura sa adreseze priviri nelinistite zonei inconjuratoare pentru a afla de unde venise sageata. Acelasi lucru il faceau si cei patru prieteni care se vedeau atacati insa nu isi dadeau seama cine si de unde ii ataca, insa mai ales de ce.

- Ce ai zice daca am amana antrenamentul? Hai sa lasam pe alta data partida aceasta, bine? spuse Sayuri privindu-l fugitiv pe Hiei si continuand sa se uite inspaimantata in toate directiile, dupa arcas.

- Antrenament?!!? Cine zice ca...

- Sayuri! Spune-mi te rog ca nu m-ai lasat sa astept in zadar pentru ca tu erai prea ocupata sa te joci cu prietenii tai! se auzi rasunand in acea gradina impietrita o voce de fata.

- Cine spune ca ne jucam?!!? Mai intai antrenament, acum joc... exclama Hiei furios, cu toate ca din tonalitatea vocii sale nu s-ar fi putut ca era mai furios decat fata care inca nu se aratase.

- Crede-ma pe cuvant cand iti spun sa o lasi balta, ii sopti cineva usor lui Hiei.

Acesta se intoarse uimit doar pentru a isi vedea adversara facandu-i cu ochiul complice.

- Crede-ma... in clipa asta nu este indicat sa o infurii si mai mult. Te inteleg ca esti nervos si imi cer scuze pentru ce ti-am zis mai devreme si... imi retrag toate cuvintele urate pe care le-am spus si gandit despre tine si prietenii tai. Acum... ar putea cineva sa ma ascunda? Asta inainte sa se dezlantuie infernul?

- Poftim? spuse baiatul uimit.

Fata care pana acum cateva minute ii fusese adversara acum ii cerea ajutorul? Ce anume o putuse inspaimanta in asemenea maniera pe ea, cea care il luase in ras pana acum si era bine stiut ca el nu era un luptator de mana a doua ci un adversar de temut. Aceasta schimbare radicala in comportamentul tinerei il debusola, la fel si privirea inocenta care ii era adresata. Parca ar fi fost o cu totul alta persoana. Acum statea in fata lui, la cativa centimetri de el, cu garda jos uitandu-se in stanga si in dreapta, inspaimantata de parca in orice clipa o fiara salbatica s-ar fi putut abate asupra ei si ar putea-o sfasia pe loc. Persoana care il insultase atata timp si pe care ar fi omorat-o cu o placere animalica doar pentru a se sti razbunat se afla acum atat de aproape de el... cat de usor i-ar fi sa ii arate ca de el nu isi bate nimeni joc chiar acum. Insa chiar in momentul in care el gandi asta fata il privi in ochi si parca ii ghici gandul caci in secunda imediat urmatoare parasi locul din apropierea lui si din doua salturi se ascunse in spatele lui Kurama si spuse de acolo:

- Nu e foate frumos si nici corect din partea ta sa vrei sa omori o fata fara aparare cand ea iti cere ajutorul! Domnule, nu iti meriti numele!

- Hei cine a spus ca as fi vrut sa te omor? Sa te atac acum ar fi fost un lucru complet lipsit de onoare. Nu ma intereseaza victimele fara aparare! spuse tanarul furios pe faptul ca il "citse" atat de bine dar si pe faptul ca se gandise fie si pentru o fractiune de secunda la o metoda atat de marsava de a sfarsi o lupta... o metoda care nu il reprezenta deloc.

- Nu te superi daca te folosesc de scut momentan, nu? continua tanara care deja nu il mai baga in seama pe Hiei si pentru care furia produsa de o noua jignire, furie ce se citea pe fata sa nu o vedea. Nu te va rani. De fapt nu are nimic nici cu tine nici cu prietenii tai... doar cu mine.

Tanarul caruia i se adresa ii intoarse o privire linistitoare. Nu avea de gand sa se miste din fata ei. Chiar daca Sayuri fusese cea care il jignise il interesa mai mult persoana care o putea speria in asemenea hal. Ce anume ar fi putut determina o asemenea schimbare?

- Tu nu inveti niciodata, nu? se auzi din nou vocea de mai devreme insa de aceasta data nu rasuna in gradina de piatra ci se auzi din spatele sau. Nu poti sa te ascunzi dupa cineva lasandu-ti spatele descoperit. Un inamic ar profita imediat de aceasta oportunitate!

- Aaaa!!! Ce vrei? Sa imi provoci un atac de cord? Nu poti sa apari asa  in spatele unei persoane! Si... chiar ai de gand sa folosesti ala? striga Sayuri din spatele lui Kurama.

Tanarul se intoarse in clipa in care a auzit vocea atat de aproape de el doar pentru a o vedea pe cea cu care conversase in fata panourilor acum cateva zile. Ce schimbare survenise si in infatisarea acestei tinere fete! Ochii nu mai emanau caldura si bucurie, din contra erau neinduratori, tradau parca dorinta de a rani. Dorinta intarita acel sai singuratic pe care il tinea in mana, atintit spre gatul fetei ce il luase drept aparator.

- Stii doar ca nu imi place sa scot arma din teaca fara a o folosi, nu? spuse Mika rece. Mainile!

- De ce? Stii? Imi plac mainile mele. Si am multe lucruri de facut cu ele... atatea lucruri de atins, atatea povesti de scris, atatia baieti de mangaiat.

Ignorand comentariul tinerei Kurama interveni intre cele doua:

- Nu cred ca este cazul sa recurgem la metode violente. Nu stiu ce anume a facut fata aceasta insa...

- Te rog sa nu te bagi! Este treaba mea cum imi rezolv conflictele cu sora mea! replica fata scurt. Sayuri nu voi mai spune a doua oara!

- Da, bine... spuse tanara apropiindu-se si intanzand mainile cu resemnare.

- Nu! Stai! striga din dreapta lor Kwabara care pana acum, la fel ca si prietenul sau Yusuke asistase la aceasta scena tacut.

Insa strigatul sau era de prisos. Cu o miscare fulgeratoare Mika taie cu ajutorul saiului bucata de panza ce atarna de bratul drept al surorii sale in timp ce cu mana stanga para incercarea lui Kurama de a o opri. Repeta aceeasi miscare si pe bratul stang dand bluzei pe care o purta Sayuri aspectul unui tricou, apoi linistita facu pumnalul de putere spirituala sa dispara si folosi o bucata de material pentru a bandaja rana ce continua sa sangereze.

- Buna! Ce mai faci? Cum ai ajuns aici? spuse cu un zambet dezarmant pe buze Sayuri in timp ce ii era ingrijita rana, insa observand ca privirea surorii sale nu se imblanzeste intreba: Cat este ceasul?

- Mult prea tarziu ca tu sa iti mai pierzi timpul pe aici jucandu-te cu ei!

- Hei! strigara in cor doua voci: Sayuri si Hiei.

Mika privi catre Hiei in momentul in care strigatul sau combinat cu al surorii ei se stinse, ochii sai oprindu-se asupra bratului drept chiar in locul in care fusese ranit de Sayuri si zambi.

- Dupa cum am spus mai devreme nu ma jucam deloc! continua Sayuri. Eu doar... nu am observat cand a trecut timpul si... unde e Tanizaki?

- Nu te vei schimba nicicand, nu? spuse imblanzita Mika incercand sa se apropie de cel pe care il privise pana atunci, dar vazand ca tanarul se pune mediat in garda retunta la gandul initial.

- Hei nu poti raspunde la o intrebare cu alta intrebare! continua sa glumeasca tanara.

- Nu iti forta norocul! fu singurul raspuns pe care il primi Sayuri, si o privire aspra. Imi cer scuze pentru sora mea, continua apoi Mika privindu-l drept in ochi pe Hiei. Uneori este prea impulsiva si are impresia ca le stie pe toate jignand astfel oamenii. Insa te asigur ca nu o face intentionat... Hiei, nu? Poftim, pentru rana, si spunand asta ii arunca tanarului cu ochi de foc cealalta bucata de material.

- De unde... incepu Hiei, insa se pare ca si Mika acorda aceeasi atentie celor din jur ca si sora ei, caci nu il lasa pe Hiei sa isi termine intrebarea si se indrepta catre Kurama, cu ochii la bucatica de hartie pe care o avea inca in mana

- Imi permiti? intreba fata intinzandu-se dupa hartia pe care Kurama i-o ceda linistit. Multumesc. Ce este asta, Sayuri? continua tanara dupa ce citi cuvintele adresate detectivilor spiritali.

- Umm da aia... este o... scrisoare? Adica mi s-a parut corect sa le las cateva cuvinte scrise baietilor dupa efortul pe care l-au depus sa ajunga pana aici. In plus daca tu le lasi trandafiri eu de ce nu le-as lasa cateva cuvinte pe o hartie? Ca mi-am adus aminte! Pentru cine era trandafirul? Pentru roscat, nu? Stiam eu ca am ghicit!

- Despre ce tot vorbesti? Cum poti trece prin lume cu capul in nori? In rpimul rand ei nu sunt detectivi spirtuali... nu mai sunt. Iar in al doile a rand cine a cumparat trandafiri acum cateva zile?

- Aaaa e unul dintre acei trandafiri?

- Da! E unul dintre acei trandafiri si... mai tii minte de ce i-am cumparat? Ce ti-am spus inainte sa te duci sa ii iei?

- Hmm... Era ceva referitor la alte echipe.. bla-bla... ceva cu luatul inainte... bla-bla... cumpara trandafiri bla-bla... Deci nu erau pentru roscat! spuse pe un glas dezamagit, insa cu un zambet invingator pe buza Sayuri.

- Nu. replica Mika in timp ce isi privea sora intr-un mod intelegator, asa cum o mama isi priveste copilul care isi reaminteste lectia invatata cu o zi in urma.

- Aaaa! Atunci imi vreau scrisoarea inapoi! spuse tanara smulgand din mana surorii sale bucata de hartie si plecand in fuga. Daca nu te grabesti vei intarzia si nu voi fi eu responsabila de asta! ii striga surorii sale in timp ce, din saritura in saritura, escalada usor versantul muntelui.

- Of! Trebuie sa fi avut o existenta cu adevarat infioratoare intr-o viata anterioara daca acum trebuie sa am grija de ea. spuse oftand Mika in timp ce ridica de pe jos sageata infipta ceva mai devreme in pamant si o facea sa dispara la fel cum facuse si cu pumnalul de mai devreme. Ei bine imi pare  bine ca v-am revazut baieti. Mult succes inainte, si spunand acestea o lua pe urma surorii sale.

- Asta e tot? striga din locul in care ajunsese Sayuri. Nici o pedeapsa?

- Despre asta vom discuta acasa asa ca te rog sa iti continui drumul, raspunse Mika in timp ce micsora distanta dintre ele.

- Aaaa da? Atunci hai sa mai stam de vorba cu baietii... spuse tanara incercand sa se intoarca in gradina de piatra.

- Mergi... spuse Mika apucand-o de mana pe sora sa si impingand-o in sus.

- Vrei sa spui sari, nu? chicoti fata. Sau catara-te.

Ajunse pe platoul pe care il forma versantul, fetele mersera putin pe el inainte de a isi incepe coborarea iar o parte din coversatie pe care o duceau fu purtata de vant pana la baietii ce ramasesera singuri in gradina de piatra si le observau pe moment:

- Spune-mi un lucru... am avut un mic schimb de replici cu teposul...

- Hiei...

- Da, tot el... si m-a intrebat ce e cu scutul de protectie.

- Da... si?

- Si i-am spus ca e mai mult o obisnuinta decat o necesitate. Si atunci el m-a intrebat de ce il folosesc atunci si as fi vrut sa spun ca "Adevaratii mei inamici nu sunt nici pe jumatate la fel de inofensivi ca voi avand in vedere faptul ca ar si putea trece de el relativ usor".

- Da si atunci el ar fi putut spune "si atunci de ce il mai folosesti daca ei pot trece prin el usor?"

- Da stiu tocmai de aceea am schimbat subiectul insa... tu cum ai fi raspuns daca ai fi fost in locul meu?

- Aaa asta era ideea povestii tale? Pai e foarte simplu. I-as fi spus ca...

Ramanand singuri in acel loc pustiu cei patru prieteni privira in urma fetelor uimiti, inainte de a urma aceeasi cale si de a parasi locul acela pentru a se intoarce in Reikai. Yusuke si Kurama se intrebau in soapta ce crede fiecare despre aceasta intalnire si ce urmari va avea. Yusuke regreta faptul ca ratase ocazia de a arata de ce este in stare, chiar daca cea careia ar fi trebuit sa ii arate acest lucru era o fata. In sinea sa credea ca Hiei o menajase pe tanara din nu se stie ce motive si ca daca ar fi luptat el cu Sayuri tanara nu ar fi plecat linistita si cu zambetul pe buze din acel loc.

In acest timp Hiei spumega din nou datorita faptului ca iar ii scapase adversarul printre degete. Furia sa revenise cu forte noi mai ales dupa ce "acea persoana" il numise "Tepos". Persoana careia nu ii putea nici macar pronunta numele fara a simti cum furia il cuprinde iar in valurile sale tumultoase.

Singur in gandurile sale, imbatat parca de parfumul trandafirului pe care il privea intens, Kurama zambea gandindu-se la cea care il lasase in urma. Se parea ca in sfarsit a gasit pe cineva pe masura sa, cineva cu care ar putea lupta  cu armele pe care ti le ofera creierul. Nu credea ca aceasta a fost ultima intalnire dintre el si Mika si o astepta nerabdator pe urmatoarea pentru a vedea ce poate intr-adevar sa faca aceasta tanara pe care o intalnise de doua ori pana acum si in ambele situatii il luase prin surprindere dezarmandu-l total. Si mai era un lucru care il intriga: din partea Mikai nu a resimtit nici o farama de putere spirituala in ciuda faptului ca ambele ei arme aveau aspectul unor arme formate din forta spirituala.

Cap V: Detectivi spirituali

Urmatoarea intalnire dintre cei patru detectivi spirituali si agentele spirituale nu se lasa mult asteptata, tinerilor oferindu-li-se ocazia sa se revada chiar a doua zi in conditii nu tocmai placute, pentru nici una dintre partile implicate. Cu toate ca stia deja cum se terminase ultima misiune pe care le-o incredintase prietenilor sai printul Koenma ii chema de urgenta si a doua zi in Reikai din motive pe care prefera sa nu le numeasca, mentionand doar ca prezenta lor este absolut necesara. Spre deosebire de datile trecute, in care se multumea sa ii astepte in biroul sau de aceasta data printul ii intampina personal la intrarea in Reikai pe cei pe care ii chemase.

- Bine ati venit, baieti.

- Ce s-a intamplat Koenma? Nu era de ajuns ca ne-ai pus pe toti pe ganduri cu ora aceasta matinala la care ne-ai chemat? Ne mai si astepti la poarta? Nu iti sta deloc in fire. Care este problema? intreba Yusuke cu o nota de ingrijorare in glas.

- Sincer sa fiu nici eu nu stiu prea bine care este problema... insa este ceva grav din moment ce mi s-a spus sa va aduc astazi aici, medita mai mult pentru sine Koenma. Sa merge! Nu vrem sa ne lasam asteptati!

- Dar unde mergem?
- La tatal meu, regele Enma.

In urma acestor cuvinte se lasa tacerea peste grupul nostru pentru cateva clipe, toti incercand sa patrunda motivul chemarii lor in fata regelui Reikaiului, iar sentimentele ce-ii incercau pe tineri nu erau deloc linistitoare.

- Dar de ce ne cheama? continua Yusuke rupand tacerea.

- Asta nici eu nu stiu sigur Yusuke, vom afla cand vom ajunge acolo.

- Cum adica nu stii?

- Simplu! Mi s-a spus sa ma prezint cu voi astazi dimineata in fata tatei. Are legatura cu ceea ce s-a petrecut ieri. Asta este tot ce mi s-a spus. Crezi ca mie nu mi-ar fi placut sa stiu mai multe despre acest caz? Rareori se intampla sa fii chemat in fata tatei si atunci nu esti chemat pentru a fi felicitat! incerca sa le explice tanarul Koenma prietenilor sai situatia, din glasul sau razbatand in mod evident nelisnistea si chiar teama fata de ceea ce urma sa se intample.

- Nu imi spune ca ne cheama pentru a ne mustra, zise Hiei in stilul sau caracteristic mustind de ironie. Doar ne-am incaierat cu agentii sai, nu? O fi crezut ca este necesar sa ne demonstreze ca cei aflati sub conducerea sa se afla de asemenea si sub protectia sa si nu avem dreptul sa ne luam de ei.

- Nu cred ca tata s-ar obosi sa va cheme doar pentru atat lucru. S-a mai intamplat ieri si altceva in afara a ceea ce mi-ati povestit?

- Nu. Dupa ce ne-am vazut am petrecut cu totii o zi normala, nu-i asa baieti, raspunse Kuwabara. Bine mai putin Hiei... ceea ce pentru noi este normal pentru el nu ar putea fi considerat astfel, incerca tanarul sa mai destinda atmosfera, fara succes insa.

Drumul continua in liniste dupa aceea, Hiei facandu-se ca nu auzise spusele lui Kuwabara. Micul grup continua sa inainteze pe culoarele spatioase catre o destinatie incerta, deoarece nu stiau ce ii va astepta in fata regelui Enma. Ultimul culoar pe care au pasit cei cinci prieteni parea si mai intunoscos decat fusesera celelalte de pana acum si se termina in fata unor usi uriase unde Koenma se opri putin pentru a trage aer in piept, pregatindu-se pentru inaftisarea in afta tatalui sau. Intrarea in biroul regelui Enma nu fu insa nici pe departe pe cat de grandioasa si-ar fi dorit Koenma sa fie deoarece in momentul in care usile se deschideau din interior se auzi o voce inconfundabila pentru auzul lui Hiei. O voce ce ii rasunase toata noaptea in minte facandu-l sa teasa planuri de razbunare in loc sa se odihneasca.

- Ti-am spus sa nu ne grabim, nu? Poftim acum suntem aici si asteptam cai verzi pe pereti.... Macar daca ar fi avut niste scaune aici, sau ceva sa faca locul asta macar sa para mai primitor decat este in realitate... Ce zici de niste fursecuri?

- Shhhh. Unde crezi ca te afli? Daca vrei sa stai jos fa-o dar nu mai fi atat de galagioasa, se auzi o a doua voce insa mult mai calma si pe o tonalitate mai joasa, parca tocmai pentru a nu deranja pe nimeni.

- Sa stau pe jos... Dar de unde stiu ca locul asta e suficient de... insa cea care incepuse comentariul nu mai avut timp sa il termine deoarece deveni mult prea ocupata sa se fereasca de un atac violent.

Atacul fusese pornit de Hiei care, din clipa in care auzise vocea isi soptise in sine ca aceasta avea sa fie ziua sa norocoasa, iar in clipa in care usile se deschisera suficient cat sa poata intra isi porni atacul.

- Aaa NU! Spune-mi te rog ca nu pe ei ii asteptam! spuse pe un ton rugator Sayuri ferindu-se de sabia atacatorului si pregatita de un contra-atac. Sora sa o prinse insa de mana si o facu sa renunte la ideea initiala.

Pe usa patrunsera rapid si ceilalti tineri sa isi ajute prietenul in cazul in care ar fi avut nevoie de ajutor, iar in urma lor veni cu pasi mici Koenma care nu stia cum ar putea impiedeca un dezastru... O lupta in prezenta tatalui sau dupa ce au fost convacati acolo, asta insemna o adevarata crima! Insa lupta parea ca se va lasa asteptata deoarece in momentul in care se apropiase suficient cat sa poate da o lovitura decisiva Hiei fu impis la o oarecare distanta de cele pe care incerca sa le prinda de o forta invizibila.

- Ce se intampla aici? Cum indraznesti sa scoti sabia in prezenta mea? tuna uriasul rege Enma de pe tronul sau in timp ce Hiei incerca sa realizeze ce anume s-a intamplat. Nu simtise nici un strop de putere spirituala din partea celor doua fete, iar atacul ce l-a impins de asemenea nu era format din forta spiritual, in plus in afara miscarii de a o stapani pe Sayuri fetele nu mai facusera nici o alta miscare. Sa fi fost aceasta forta regelui Enma?

- Reactia lui este foarte simpla Enma...

- -sama.

Raspunse Mika inainte ca Koenma sa ii poata lua apararea lui Hiei. Cu toate acestea, titlul de noblete, "sama", fusese adauga de Sayuri la momentul oportun.

- Hiei are tot dreptul sa atace deoarece a fost profund jugnit de Sayuri si nu a avut inca ocazia sa isi ia revansa asa cum ar fi trebuit. Daca as fi fost in locul lui as fi reactionat la fel asa ca as aprecia daca ati putea trece cu vederea acest mic incident,. incheie Mika neluandu-si ochii de la uriasul ce ii privea.



In tot acest timp Hiei isi incetase atacul parte datorita faptului ca nu putuse trece de campul de forta si parte datorita faptului ca fusese oprit de prietenii sai si de faptul ca constientizaze in fata cui se afla atunci cand auzise cuvintele regelui. Cu toate ca era o stafie din Makai stia foarte bine ca fortele sale nu se puteau compara cu ale regelui Reikaiului.

- Foarte bine! Voi trece cu vederea acest incident. Luati loc si va voi spune de ce v-am chemat aici.

- "Luati loc" spune. Sigur dar pe ce? spuse soptit Sayuri. Si... daca tot trecem cu vederea nu ar trebui ca ei sa iasa si sa mai intre odata? chicoti tanara in timp ce sapte priviri nu tocmai binevoitoare se atintira asupra sa. Ce?

- Nu va mai scoate nici un sunet pana la sfarsitul intrevederii, va garantez. adauga Mika puanandu-i pentru cateva secunde mana la gura surorii sale.

Cele doua echipe vrasmase se aflau acum intr-o camera imensa atat ca largime cat si ca inaltime, intunecoasa, cu o singura sursa de lumina reprezentata de o fereastra proportionala ca dimensiuni cu camera insa incapabila sa o lumineze atat cat ar fi fost nevoie. In fata lor se afla uriasul rege Enma care, prin statura sa demonstra de ce este nevoie de o incapere atat de mare pentru el. Jumatatea superioara a corpului sau era cuprinsa de umbra ce predomina in incapere, locul in care se afla fata sa putandu-se doar ghici dupa sclipirile ochilor, in timp ce vocea sa, desi calma rasuna ca un tunet in intregul loc.

Deloc impresionate de statura regelui, spre deosebire de Koenma care se inchinase deja respectuos in fata tatalui sau, cele doua tinere stateau calme in fata sa, una dintre ele neacordand prea mare importanta spuselor uriasului deoarece era prea ocupata de incercare sa de a indeparta ceva invizibil de pe buzele rosii, cealalta ascultand cu calm ce se spunea. Reactia lor parea ca spune ca se mai aflasera in aceasta incapere si inainte si se obisnuisera cu prezenta Regelui Enma. Spre deosebire de cele doua fete Yusuke si Kuwabara priveau in jurul lor, cu tot intunericul din camera putandu-se citi pe fata lor uimirea si *** pe care le-o insufla acest loc. Hiei asculta atent ce i se spune tragand cu coada ochiului la cele doua tinere si asteptand momentul in care va putea sa se razbune, in timp ce Kurama sudia cu luare aminte comportamentul celor din jurul sau, in special pe al Mikai.

- Dupa cum spuneam v-am chemat aici pentru a va aduce la cunostinta decizia mea.

"Da si nu puteai sa folosesti pe cineva pentru a transmite mesajul in loc sa ne chemi aici? Camera asta imi da fiori" gandi Sayuri in timp ce incerca in continuare sa indeparteze obiectul invizibil ce o impiedeca sa vorbeasca, gandurile ei neprinzand glas ci formand doar un mormait stins.

- Datorita ultimelor intamplari ce au avut loc in ultimele zile am hotarat ca voi patru: Urameshi Yusuke, Kuwabara Kazuma, Minamino Shuuichi si Jaganshi Hiei sa formati o echipa de detectivi spirituali. Cu toate ca v-ati mai ocupat de cazuri pentru Reikai in afara de Urameshi nici unul dintre voi nu a avut statutul de detectiv spiritual si de aceea vreau ca voi sa formati acum o astfel de echipa si sa continuati sa rezlovati diverse cazuri pentru Reikai, lasand astfel deoparte vechile neintelegeri ce au aparut in trecut intre Reikai si voi. Acestea fiind spuse va puteti consdera o echipa si in fata celor din Reikai si astfel veti si fi priviti in momentul in care veti parasi aceasta incapere. Din acest moment ma voi adresa celor doua echipe deopotriva. Am hotarat ca aceste doua echipe trebuie sa se uneasca pentru a rezolva cazuri spirituale si se vor afla in continuare sub patronatul fiului meu.

- Iti multumesc pentru onoarea pe care mi-o faci, tata, acordandu-mi patronatul asupra unei echipe de agenti spirtuali. "Prima mea echipa de agenti spirituali!"

- Nu vor fi agenti sprituali!

- Poftim?!?

- Cand am spus ca cele doua echipe vor fuziona am vrut sa spun ca surorile Atanaka se vor alatura echipei Urameshi, pierzandu-si drepturile de agenti spirituali.

- De ce? intreba cu o voce glacial Mika.

- Atunci cand iau o decizie nimeni nu mi-o va contesta si nu ma va intreba de ce am luat-o! tuna regale Reikaiului. Insa iti voi raspunde la intrebare: ca pedeapsa pentru ultimele actiuni ale echipei voastre. Sper ca detectivii tai vor sti sa profite de pe urma acestei oportunitati, fiule.

- Nu puteti vorbi serios! continua Mika pe acelasi ton fara a se lasa impresionata de spusele superiorului ei. Inteleg ca aveti motive sa ne degradati insa dupa cum ati putut vedea o modalitate de a conlucra cu aceasta echipa de detectivi este practic imposibila datorita unor divergente ce exista deja intre noi. In urma acestiei fuziuni nu numai ca acele cazuri ce ne vor fi repartizate vor ramane nerezolvate insa sansele de a ramane fara o parte din detectivi spirituali sunt foarte mari.

- Vrei sa spui ca voi doua ne puteti elimina usor? intreba Hiei care iar se simtea jignit.

- Nu am spus toate astea ca sa te jugnesc. In acest moment datorita , deciziei lui Enma...

- "mnanman" se auzi usor din stanga Mikai o completare.

- ... si noi suntem detectivi spirituali la fel ca voi. Afirmatia mea se referea la noi toti. In plus ceea ce ati spus acum sunt doar deciziile pe care le-ati luat fara a ne consulta si pe noi si daca eu si sora mea ne vom supune deoarece intra in atributiile fisei, ei patru nu au nici un motiv sa asculte de deciziile dumneavoastra. Pot foarte bine sa va refuze.

- Sa refuze? se auzi tunad vocea regelui Enma urmata de un ras increzator. Cum sa refuze o propunere a mea? Dar de dragul conversatiei sa ii intrebam: acceptati spusele mele sau nu?

- Ce se va intampla daca nu vom fi de acord? Ne vei arunca de colo-colo cum ai facut cu mine mai devreme ca sa iti protejezi subordonata? intreba Hiei neutru.

- Sa te arunc doar ca sa o protejez pe Sayuri? intreba razand regele Enma. Nu am nici un interes in a-mi afisa astfel puterile. In plus agentii mei spirituali nu au nevoie decat de ei insisi pentru a se apara si de nimic altceva. Daca nu ar fi in stare sa se apere singuri nu ar fi primiti in randul armatei mele speciale, de aceea sunt pregatiti foarte bine inainte de a fi trimisi in misiuni. In nici un caz nu au nevoie de protectia mea.

- Atunci ce anume l-a aruncat pe Hiei ceva mai devreme? intreba curios Kuwabara.

- Aici ar fi vina mea, raspunse Mika. In prezenta regelui Enma nimeni nu are dreptul sa scoata arma, cu atat mai putin sa atace. Este foarte simplu motivul pentru care nu am permis o confruntare in acest loc. In functie de raspunsul vostru, dupa ce vom parasi aceasta incapere va veti putea lua revansa, asta depinde de voi.

- Nu te vei schimba nicicand Mika? rase in continuare regale Enma. Foarte bine, hai sa ajungem la un compromis: Nu imi veti nici un raspuns astazi. Faceti cunostinta mai intai, aflati cate ceva despre viitori vostri parteneri si hotarati-va pana va voi chema iarasi.

- Halal compromis. Din modul in care ai pus problema tot sunt obligati sa accepte, replica Mika ce nu parea deloc impresionata de prezenta majestuasa a regelui si nici de culorile pe care le schimba fata lui Koenma ori de cate ori o auzea vorbind. Din contra parea chiar incantata cand putea sa isi arate lipsa de recunostinta pentru cel ce era era totusi regele Reikaiului si caruia toti ii purtau un respect si o teama imensa.

- Ajunge! Vreau sa va prezentati aici peste doua zile iar Mika vreau ca atunci sa imi aduci un raport complet asupra modului in care v-ati inteles. Acestea fiind spuse va puteti retrage, mi-am irosit sufficient timp cu voi.

-Am inteles! As putea afla insa si motivul pentru aceasta degradare?

- Sora ta ar trebui sa stii foarte bine.

"Sunt moarta! Moarta si ingropata! Sunt atat de moarta incat am murit acum cinci minute si nu mi-am dat seama!" fura gandurile tinerei ce in momentul in care il auzi pe regele Enma pronuntand ultima propozitie paraliza si isi privi sora doar pentru o fractiune de secunda inainte de a-si incepe fuga catre usa.

- Cred ca incep sa inteleg. continua pe acelasi glas ca si pana atunci Mika fara sa dea importanta fugii surorii sale. Multumim pentru timpul acordat, spuse tanara inclinandu-se usor inainte de a se retrage.

Acelasi lucru il facura si ceilalti, Koenma aplecandu-se pana la pamant in fata tatalui sau, si parasira incaperea in liniste. In fata imensilor usi ii asteptau fetele tacute.

- Inainte sa sariti la lupta aiurea cred ca ar trebui sa discutam, spuse Mika in momentul in care ii vazut pe baieti pasind pe usa, timp in care sora sa se punea in garda la vederea lui Hiei.

- Sunt de aceeasi parere, aproba Kurama care era foarte intereasat de aceasta posibila alianta.

- Am o singura rugaminte, continua tanara. Inainte de a discuta vreau sa schimb cateva cuvinte cu sora mea. intr-un loc in care am putea fi doar noi doua.

- De ce nu mergem atunci in camera noastra? Acolo putem discuta in voie fara a ne teme ca ne-ar putea auzi cineva sau ca ne-ar putea intrerupe cineva. interveni Sayuri pe un ton nevinovat.

- Pentru ca pentru a intra in acea camera trebuie sa trecem prin biroul agentilor siprituali si cum am fost retrogradate nu mai avem dreptul sa trecem pe acolo, raspunse cu calm Mika pe care se parea ca nimic nu o putea atinge in acea zi.

- Ce??? NU!!! Trebuie sa ne intoarcem acolo! Toate lucrurile importante mie sunt acolo! Reviste, trusa de machiaj, poze... incepu sa strige Sayuri care isi vedea distruse obiectele dargi inimii sale.

- In loc sa iti faci griji pentru acele nimicuri ar trebui sa te gandesti la situatia noastra. In clipa de fata am altele pe cap decat sa incerc sa iti recuperez jucariile. Si eu aveam lucruri importante in acea incapere si multumita unei persoane ce nu va fi numita nu mai am acces la niste informatii foarte importante.

- Sa inteleg ca, in ciuda glasului calm, esti furioasa? intreba revenind la un ton nevinovat si spasit Sayuri.

- Suparata? Ce te face sa crezi asta? Sunt in al saptelea cer de fapt. Nu imi mai incap in piele de fericire. Intotdeauna am visat sa fiu demisa la gradul de detectiv spiritual si acum mi-a fost implinit visul. De ce as fi suparata? replica geamana in mod evident ironic, din tonul vocii sale insa ne izbandind nici o vibratie, vorbele sale continuand sa fie spuse pe un ton calm, glacial la fel ca si in fata regelui Enma.

Sayuri tacu si isi cobora privirea in pamant, trista asteptand evenimentele viitoare.

- Dupa cum spuneam... am avea nevoie de o incapere in care sa lamuresc cateva aspecte ale acestei noii situatii cu sora mea. Ai putea sa ma ajuti? continua Mika privindu-l pe singurul care ii putea implini dorinta.

- Puteti folosi biroul meu... Bine nu biroul meu propriu zis insa acesta are o subdiviziune in care v-ati putea retrage...

- Multumesc Koenma-

- -sama.

- apreciez gestul.

Dupa acest schimb de cuvinte grupul fu cuprins de tacere in timp ce avansau catre biroul lui Koenma fiecare fiind cufundat in propriile sale ganduri. Koenma o privea pe Mika cu o uimire profunda, uimirea combinata oarecum cu respect. In atatia ani de zile nu indraznise sa fie nerespectuos cu tatal sau, nu indraznise sa nu adauge numelui sau acel pretios "sama" si nici sa i se adreseze pe un asmenea ton. Intotdeauna ii fusese supus regelui sau iar aceasta tanara nu numai ca ii vorbea ca de la egal la egal, iar in privirea sa i se putea citi chiar o vaga urma de dispret, cu toate ca acesta nu razbatea pana in glas. Si cu toate acestea tatal sau ii permitea toate aceste abateri. Nu i-a atras nici o clipa atentia acestei tinere ca nu se adreseaza cum trebuie, ca nu este in masura sa actioneze asa cum o facuse.... De ce? Datorita reactiei celeilalte surori isi putea da seama ca nu toti agenti spirituali au parte de acest tratament preferential, ci doar ea. Doar acceasta Atanaka Mika i se putea adresa regelui Enma asa cum nici el, Koenma, fiul regelui, nu indraznise niciodata. De ce?

Acestea erau gandurile ce nu ii dadeau pace lui Koenma, insa acestea erau si gandurile tanarului Kurama care de asemenea nu intelegea atitudinea pe care o avea Mika. In ziua in care a cunoscut-o parea o cu totul alta persoana: calda, prietenoasa. Acum din acea Mika nu ramasese decat aspectul exterior si numele. In prezent aceasta tanara trata pe toata lumea cu un oarecare iz de superioritate si dispret. Inca de la a doua intalnire cu ea fusese astfel chit ca cuvintele sale erau impaciuitoare si spuse pe un ton normal privirea ei trada o ura. nu, "ura" nu era cuvantul potrivit, era prea puternic pentru ceea ce citea in privirea ei insa era clar ca ii dezagreea pe toti cei din jurul ei. Pe toti ii privea cu acea privire calma, rece, calculata. In mod sigur nu mai era aceeasi persoana pe care a intalnit-o acum putin timp insa cum? In urma caror imprejurari survenise aceasta schimbare?

In tot acest timp Hiei planuia cum sa isi spele onoarea patata. Aceste fete. ori de cate ori le privea isi amintea cuvintele Sayuriei care ii spargeau si acum timpanele. Si sora ei nu era nici ea mai prejos! Tot teatrul acela jucat in fata regelui Enma: "Nu e vina lui. Si eu as fi facut la fel." Cine se credea? Cine i-a cerut ajutorul? Cum se poate compara cu el? Si cum de ce i-a luat apararea cand ori de cate ori i-a surprins privirea asupra oricaruia dintre ei a observant acel dispret, de parca ar fi privit niste taratoare. Lui Hiei aceasta privire ii era cunoscuta. O intalnise de atatea ori in Makai pe vremea in care era copil. Si chiar dupa ce a crescut nu i-a fost straina. Privirea pe care o arunci unui inamic cu mult inferior tie, care nici nu stie ca urmeaza sa il strivesti. Si toate astea fara a depunde prea mult effort. De asemenea lui Hiei ii era clar ca, spre deosebire de Sayuri care e pur si simplu mai nauca decat Kuwabara, aceasta Mika nu numai ca nu ii place ci nu i-ar parea deloc rau sa ii vada morti. De ce ar fi spus atunci in fara regelui Enma ca lucrand ca o echipa cu ei exista sanse foarte mare ca unii sa nu se intoarca din misiuni? Iar tembelul de Kuwabara tot susotea in urma lui cu Yusuke si o laudau: "Cat curaj si calm. Cata stapanire de sine. Seamana cu Kurama." "Daca idiotii astia mai spun un singur cuvant de lauda la adresa ei sau o mai compara o singura data cu Kurama." isi spuse nervos Hiei intinzand mana dupa sabie. Insa nu isi duse gestul la bun sfarsit deoarece cineva sparse tacerea. cu un glas slab este adevarat si parca spus soptit insa foarte clar cat sa fie inteles de toti cei aflati in apropiere:

-Ar trebui sa nu mai vorbesti asa. Ar trebui sa iti revizuiesi modul de adresare. Nu te uita asa la mine! Stii foarte bine la ce ma refer! Nu ii te poti adresa regelui Enma-sama in modul in care o faci, fara titlul de nobilitate. si nici printului Koenma-sama. Trebuie sa existe un oarecare respect.

- Ti s-a trezit constiinta? Ce faci? Iti indeplinesti rolul de sora mai mare?

- Hei! Nu fi ironica! Fie ca iti place fie ca nu eu sunt sora mai mare si trebuie sa ma asculti!

- Cu un minut si jumatate si. ai cuvantul meu de onoare ca te voi asculta in momentul in care te vei comporta precum o sora mai mare. Cat despre ce vorbeai: nici unul nu a facut nimic pana acum ca sa imi castige respectful. Cand imi vor dovedi ca merita respectati atunci nu ma voi ascunde dupa cuvinte.

- Da iti stiu modul de gandire dar te-ai gandit vreodata ca nu este deloc sanatos? Adica. Enma-sama te-a tolerat pana acum din cauza. a ceea ce a fost, dar cat crezi ca va mai trece toate astea cu vederea? Si cand intr-un final se va infuria atunci.

- Atunci ce? O sa ma trimita in iad? Poate sa incerce oricand, eu nu il opresc. Insa chiar daca ar reusi asta nu ar insemna ca si-a atins scopul, nu ma va face sa ma tem de el si nu are nici o putere asupra mea. Insa daca as fi in locul tau as avea mai mare grija la greselile ca cele care au dus la situatia asta.

- Aaa. Nu cred sa se supere pe mine doar din atat lucru si in plus te am pe tine sa ma aperi, nu?

- Nu voi fi mereu langa tine sa te pazesc mereu. Viata, situatiile se schimba si chiar daca as vrea uneori imi va fi cu neputinta sa ajung la tine in timp util.

- Da bine dar eu nu ma refeream la asta. Cu viata si situatiile pe care mi le planuieste ma voi descurca singura. Eu ma refeream la Enma-sama. Daca se va supara prea tare si va hotara o pedeapsa mai aspra stiu sigur ca vei fi acolo sa ma aperi, nu? Aaa am ajuns. Deci. Koenma-sama unde este acel subbirou? Trebuie sa dau raportul asupra situatiei.

- Pe usa aceea. Este mai inghesuit insa.

- Multumim. Dupa tine. Ce eu prima? Te temi ca o sa inchid usa si o sa fug? Unde as putea sa fug fara ca tu sa ma gasesti? E mai usor sa dau explicatiile acum decat sa incerc sa.

- Mai ai de gand sa bati mult campii? Intra o data si gata.

- Bine, fie. Vezi? Dau dovada de maturitate. De acum va trebui sa ma asculti.

Usa se inchise in urma fetelor iar cei cinci prieteni fura lasati in urma intr-o tacere deplina.

- Dar stiu ca fata aia cand se apuca sa vorbeasca uita sa mai taca.

- Da seamana cu alt zevzec pe care il cunoastem.

- Hiei stiu ca nu te referi la mine! Pentru ca nu ti-ar place sa ma infurii si sa.

- Incetati amandoi! interveni in cearta dintre Hiei si Kuwabara, Koenma. Nu pot sa aud nimic daca faceti atata galagie.

- Ce sa auda? il intreba in soapta Kuwabara pe Kurama care se afla langa el.

- Shhh. spuse Kurama aratandu-i un ecran mare pe care puteau fi vazute cele doua fete ce intrasera cu cateva momente mai devreme in camera de langa ei.

- Asta numeste el birou? Este mai degraba o debara. Nu ai deloc spatiu, este atat de mic. Slava cerului pentru scaune insa, nu mai puteam de picioare! Si pentru lumina, credeam ca ma voi transforma intr-un liliac datorita timpului petrecut acolo.

De pe ecran Sayuri zambea vesel in timp ce Mika o privea cu acelasi calm ca si pana atunci. Fetele se asezasera pe cele doua scaune din acel birou-debara dupa cum il numise Sayuri de o parte si de alta a mesei ce se afla acolo. In aceea incapere in care le trimisese Koenma trebuie sa existe o multitudine de camera din modul in care pe ecran apareau fetele filmate atat din prim-plan cat si din profil, cei aflati de cealalta parte a usii putandu-le studia dupa placul inimii.

- Acum ca ai dat si de lumina si de scaune si te poti relaxa si destinde imi spui si mie de ce ne-a chemat Enma?

- Credeam ca a fost destul de clar. Nu ai auzit ce a spus? Ne-a chemat ca sa ne spuna ca de azi inainte nu vom mai fi agenti spirituali ci detectivi si ca vom lucra cu ariciul si cu prietenii lui.

La auzul ultimelor cuvinte de cealalta parte a usii Hiei izbucni catre incaperea in care se aflau fetele

- Arici, da? Vede ea!!

Insa fu oprit de catre Yusuke si Kuwabara, nu fara dificultate, insa.

- Hiei! Hai sa ascultam pana la final si dupa aceea vom vedea ce este de facut, interveni Kurama in incercarea de a-si calma prietenul.

- Da Hiei! Nu esti curios ce mai poate inventa Sayuri? Eu recunosc ca sunt! rase Kuwabara si probabil ar fi continuat daca furia lui Hiei nu s-ar fi abatut asupra lui facandu-l sa isi piarda cunostinta pentru un scurt timp si lasand in urma ei cateva cucuie zdravene.

In tot acest timp fetele pareau ca nu au auzit nimic din ceea ce s-a intamplat deoarece isi continua discutia ca si pana atunci: adica Sayuri batea campii asteptand sa vada cata rabdare are cu ea sora ei.

- . da si roscatul parea destul de absent. Voi v-ati vorbit dinainte sa faceti pe interesantii si sa nu fiti atenti la ce a spus Enma-sama? Nu de alta dar vreau sa stiu daca o sa trebuieasca sa repet iarasi ceea ce zic acum. Ca daca trebuie ma duc dupa reportofon.

- Nu stiu cat de prezent sau absent a fost Kurama si nu, nu te vei duce dupa nici un reportofon. Nu vei avea de ce sa repeti ce s-a intamplat. Acum ca am acoperit si acest subiect vrei sa imi raspunzi serios la intrebare?

- De ce ne-a chemat Enma-sama la el?

- Da.

- De unde sa stiu eu? Poate ca datorita varstei mosul a ajuns senil si nu mai stie ce zice. Are doar o varsta de mii de ani.

In acest timp de cealalta parte Koenma isi infipse adanc degetele in bratele scaunului sau privind intens ecranul si repetand un singur cuvat: senil.

- Nu zau? Mie nu mi s-a parut deloc senil. Dimpotriva, era foarte rational. Si niciodata nu a luat nici o decizie fara un motiv concret.

- Esti sigura de asta? Poti spune cu mana pe inima ca crezi ceea ce tocmai ai afirmat?

- Faptele trecute nu au nici o relevanta aici. Si da! De cand l-am cunoscut pot spune cu mana pe inima ca deciziile sale au fost corect. In special in ceea ce ne priveste. Deci de ce am fost retrogradate?

- Da pai... ar putea avea de a face cu crucea aia...

- Crucea lui Amun? Ce i-ai facut?

- E vezi? De ce trebuie sa presupui imediat ce e mai rau? De ce sa ii fi facut eu ceva?
- Pentru ca stiu cu cine vorbesc. Ce s-a intamplat cu crucea?

- Nu mare lucru... Adica... am vrut sa testez daca intr-adevar este indestructibila si... am descoperit ca totul e o micniuna!

- Ai distrus crucea. Cum, daca se poate sti, ai distrus una dintre ele mai mari comori ale Reikaiului? Prin ce metoda ingenioasa ai reusit sa distrugi un artefact vechi de mii de ani?
- Pai indiferent de ce ai putea crede a fost chiar foarte usor. Si nu e cazul sa fi ironica. Nu am facut decat sa trag in ea cu tridentul si... puff s-a facut scrum. Dar hai sa privim partea buna a lucrurilor.Inca nu s-a aflat de trident... incerca sa se apare Sayuri sapandu-si si mai adanc groapa deoarece la fiecare noua afirmatie mainile lui Koenma se afundau mai adanc in bratele scaunului, fata sa schimband diferite culori, iar ochii devenind rosii de furie.

- Uimeste-ma! Tridentul cum l-ai distrus?

- Nu e distrus... adik e in refacere... am vrut sa verific ceva si s-a descarcat iar si a lovit o oglinda pe acolo si a ricosat in trident si... sincer am avut noroc ca am scapat cu viata. Dar a fost frumos finalul: ziceai ca are loc un foc de artificii Pacat ca nu ai fost acolo. Oricum sunt in proces de reparare a tridentului... cine zice ca lipiciul e doar pentru scrisori?

- Asta este tot sau mai ai si alte surprize pentru mine?
- E tot. se auzi o voce spasita.

- Intrebare: prostia e contagioasa?

- E acum esti doar rea!

- Nici pe departe, sunt doar curioasa. Cum ai putut sa faci asa ceva?

- De fapt a fost destul de usor... si o sa tac acum... spuse tanara inainte de a se afunde intr-o tacere mormantala atunci cand vazu privirea acum furioasa a surorii sale.

- Bine. Gata hai ca nu e nevoie de figura asta de inmormantare. Ce e facut e bun facut. Nu e ca si cum ai putea da timpul inapoi acum sa iti rectifici greseala. Vom vedea cum putem reface tridentul. Acum nu mai fi suparata. Nu te prinde bine, da? spuse pe un glas dragostos tanara, tonalitate ce nu putu fi sesizata de cei ce le spionau deoarece fiecare in parte era uimit de ceea ce auzise. Hai, nu putem ramane aici. Ridica-te si hai dincolo.

- Aste e tot? Nu te superi pe mine?

- Ba sunt suparata pe faptul ca esti atat de iresponsabila. Ai totusi o varsta. insa asta nu ne va ajuta cu nimic, nu? Asculta cand vom iesi de aici ai grija sa te feresti.

- La ce te referi?

- Koenma si ceilalti au auzit intreaga discutie si pot paria ca cel putin el si Hiei abia asteapta sa te prinda.

- Ce??? Cum? De unde au auzit?

- Fii serioasa! In camera asta sunt mai multe camere de supraveghere decat pe un platou de filmare.

- Si. si atunci de ce nu mi-ai spus nimic? De ce m-ai lasat sa spun toate astea? De ce ai fost de acord cu camera asta?

- Pentru ca atata timp cat credeau ca noi nu stim ca ne aud nu ar fi intrat nimeni peste noi si nu ne-ar fi intrerupt. Chiar nu vroiam sa stau dupa ei si sa am grija ca la fiecare cuvant sa te feresc de un atac. Si in al doilea rand pentru ca astfel au aflat si ei circumstantele si nu va fi nevoie sa repetam povestea. Dupa cum vezi am avut dreptate cand am zis ca nu vei avea nevoie de reportofon. Acum hai afara. Dupa tine.

- Ce??? Eu prima? Dar or sa ma sfasie de vie.

- Trebuie sa iti asumi responsabilitatea pentru faptele tale Sayuri. Du-te!

- Bine fie. si resemnata tanara iesi in incaperea in care baietii asteptau.

In clipa in care se ivi in pragul usii Hiei si Koenma se napustira asupra ei iar singurul motiv pentru care nu au reusit sa o prinda chit ca ea nu se putea retrage, in spatele ei aflandu-se Mika, fu ca sarind amandoi odata pana sa o prinda s-au impiedecat unul de celalalt oferindu-i astfel Sayuriei posibilitatea de a se feri si a parasi locul in care era inconjurata, sansa pe care Sayuri nu o lasa nefructificata. Acum, aflandu-se in biroul spatios al lui Koenma Sayuri se putea feri de atacurile celor doi, atacuri ce usor-usor devenira mai usor de fentat deoarece Koenma, neavand antrenamentul necesar, obosi si trebui sa renunte la lupta lasandu-l doar pe Hiei sa atace. Astfel ne mai fiind incurcat de Koenma, Hiei se putea desfasura in voie.

In tot acest timp, profitand de haosul creat Mika parasi incaperea. Nu dupa mult timp insa se intoarse cu un dosar in brate si un ghiozdan in spate, chiar la timp pentru a-l impiedica pe Hiei sa ii mai raneasca sora. Ferindu-se doar de atacurile lui Hiei, Sayuri se "impiedeca" de piciorul lui Koenma care nu putea sa nu se razbune, si se prabusi pe podeaua



loading...











Document Info


Accesari: 1796
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )