Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































CAVALERUL SI MOARTEA LEGENDA

Fabule ghicitori












ALTE DOCUMENTE

FATA MOSULUI CEA CU MINTE
Spiridusii cu nasuri lungi
POVESTEA CELOR DOI IEPURASI
Aleodor Imparat
Fetita milostiva
Aleodor Imparat
Fat-Frumos din lacrima
Aleodor Imparat
POVESTEA CELOR DOI IEPURASI
Aleodor Imparat

CAVALERUL sI MOARTEA

             LEGENDĂ

Tot îmbracat în zale din cap pâna-n picioare

Pe calu-i alezan* de dincolo de mare



Care-si rodea într-una zabala toata-n spume

Sta contele Eude pe drumul ars de brume...

Treizeci de ani trecura de când pe-acest pamânt

El îsi cinstea stramoş 626g66g ;ii si numele lor sfânt

De neînvins în lupte câte i-au stat în cale;

Nu a simtit cum bate inima sa sub zale;

Se arunca în lupte unde stia ca partea

Ce lui i se cuvine nu este decât moartea,

si semana mari spaime si groaza, dar mirajul

Stralucitor al luptei îi întarea curajul

El nu cunoaste mila, nici dragostea n-o stie;

Palatul sau de nunta e cortul din pustie;

Dar gloria-i e scumpa si îi purta cununa

si numai când învinge surâde totdeauna...

În turnul crenelat e-ascuns al sau tezaur;

Dar el nu sta s-asculte sunând un corn de aur

si în castelu-atâtor miraje feudale

Nu vede rochii scumpe alunecând pe dale.

E singur si alearga ca sub un sfânt stindard

Cu calul sau prin ceturi ca marele Bayard,

Fara popas alearga si noaptea este sumbra;

si linistea-l scufunda în somn ca într-o umbra

si-adoarme obosit de cerul clar aproape

Pe care nu încearca sa si-l ia de pe pleoape.

Dar ce e cu acest sigiliu enigmatic

De care-i apasat ca de-un mister noptatec?

si simturile sale încep ca sa se stinga

Subtila lâncezeala nu poate s-o distinga...

si-ncet îi copleseste întreaga lui fiinta

Putere nu mai are sa lupte, nici vointa

si adoarme...

                    În câmpie nu este nici un freamat

Doar undeva, sub stele, parca se-aude-un geamat

si calul tot alearga si-adânc patrunde-n spatiu

Din negura tacuta el musca cu nesatiu;

Deodata, armasarul ce frica n-o cunoaste

Oprindu-se-si da seama ce groaza-n el se naste

Îsi încordeaza trupul si înapoi  se-arunca

*cal arab de culoare roscata

De parca chiar stapânul sau i-ar fi dat porunca,

si sub aceste stranii si lacome lavine*

Necheaza lung în noapte: -Stapâne, vezi ce vine

În fata, spargând nopatea... acolo, dintre umbre

E-un spectru ce se-nalta imens, pe socluri sumbre

Grabeste-te, ia arma, viteazul meu stapân

Loveste cu pumnalul, puteri câte-ti ramân

Sa ne luptam cu spectrul, acum sa-l luam cu-asalt

Caci nu dam înapoi nici unul nici celalalt.

si contele Eude se pregati de lupta:

Roti-n vazduhuri spada si-n goana ne-ntrerupta

Spre spectru se arunca noi lauri sa-si ofere,

Dar chiar atunci o voce strapunse prin tacere

Strigând: -Tu, mie, mortii, vrei sa te-mpotrivesti?

Parea coroana lumii pe frunti împaratesti

si sub ale ei raze cu tremurari usoare

Eude vazu spectrul gigantic cum rasare

si-n fata lui se-opreste ca si un luptator

-Ce vrei cu mine, spectru rau, amenintator?

- L-a înfruntat Eude cu glasul îndraznet -

stii tu ca-n ochii mortii privit-am cu dispret

Ca am facut cu viata un sacru legamânt?

De unde vii, din ceruri, de jos, de pe pamânt

Vorbeste, cine esti? si vocea sepulcrala**

Usoara ca un suflu, dar plina de acreala,

Raspunse: -Ce-ti voi spune, asculta, pamântene

Sa stii ca eu sunt Moartea. Ce? Te cam umfil-n pene

În lumea ta de umbre vrei sa ne duci pe toti,

si-acuma si pe mine? Hai, du-ma daca poti

Îndata voi fi gata sa plec cu tine, dar

Acum, în clipa asta, as vrea sa-mi faci un dar.

-Ce dar? -As vrea, în viata, sa ma mai lupt odata.




-Cu cine? -Chiar cu tine, acum ori niciodata!

Eude îi raspunse. - si de ma vei învinge

Am sa accept ca steaua mea astazi se va stinge

Aceasta-mi e dorinta si ultimul cuvânt.

Îsi salta Moartea coasa din cer pâna-n pamânt;

-E pentru prima oara ca nu mi se supune

Un muritor, în clipa când steaua  lui apune

Dar, fie, ne vom pune cununi de foc pe frunti

Dar daca vrei cu soarta, sarmane, sa te-nfrunti

Vei fi învins de mine, acum, fara-ndoiala

*avalanse

**mormântala

si vei fi pedepsit pentru-a ta-ndrazneala

Înfrângerea aceasta nu este o insulta,

Ci dreapta judecata. si-acum, ce spun, asculta:

-De tine-a fost iubirea mereu dispretuita

si inima-ti, sub zale, nu stie de ispita

Nici mila n-o cunoaste, când a batut la usa:

Din toate a ramas o mâna de cenusa.

Esti un razboinic care nimic nu a învatat

Ca dragostea deschide al cerului palat

Iar lupta sângeroasa, razboialele celebre

Sunt pentru Dumnezeu doar fumuri si tenebre

si ca în loc de glorii si vieti câte-ai ucis

O lacrima ti-ar da întregul Paradis

Fiind srârsitu-aproape în noaptea care vine

Aproape-i si ofranda a gratiei divine

În fata mortii tale vei sta înfricosat

si-ai vrea, pentru pacate, sa fii acum iertat

si regretând ca-n ora suprema n-ai avut

Femeia adorata pierduta-ntr-un sarut...

Însa a ta mândrie nu e mândrie, ci e

Iertarea de pacate pierduta-n vesnicie,

Caci tu vrei sa ma-nfrunti cu-o forta demiurga

Când eu, sirag de lacrimi as vrea din ochi sa curga

O, daca-n acest loc nu m-ai fi provocat,

Priveste frumusetea ce ti s-a destinat

Vezi, fara-a ta-ndrazneala, cum nici nu te-ai gândit

Cu ce fecioara pura azi te-ai logodit...

si chiar în clipa-aceea, când luna-n cer paleste

Apare o femeie si contele-o priveste:

Ea are puritate de înger si-n priviri

Îi straluceste-o raza a marilor iubiri

si trupul plin de gratii si delicat se-nclina

Asa cum este crinul în boarea serii lina.

Neînfricatul conte Eude-o cerceteaza

Asa cum sta calare doar a privi cuteaza

Ramâne mut si-n taina, o lacrima amara

Sub pleoapa-i înfloreste acum întâia oara

Descaleca în graba si în genunchi se-arunca

De parca-n el se-aude a sângelui porunca:

-Tu mi-ai fost harazita celesta frumusete

Dar pentru ca te pierd, vreau altii sa învete

Mai spune si himera în ochii lui se stinge

De parca-aripa rece a mortii o atinge

si contele se-ndreapta spre-a lumii suverana;

-Nu m-am temut de tine nicicum, Moarte tirana,

Dar ce-am sa spun acuma un adevar exprima:

A nu iubi pe nimeni e cea mai mare crima!

Cu lancea frânta-n mâna si cu armura sparta

Învins e cavalerul de Moarte si de Soarta...

si se lasa condus în profunzimi funebre,

Iar calul alezan se-nfasura-n tenebre.

(în româneste de Ion Potopin)












Document Info


Accesari: 1398
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )