Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...

















































DICTIONAR DE MITOLOGIE GREACA SI ROMANA - litera i

Gramatica












ALTE DOCUMENTE

Verbul
SUBIECTUL ─ schita sinoptica─
Exemple Fraze examen engleza
Verbul. Notiuni introductive.
LISTA VERBELOR NEREGULATE DIN LIMBA ENGLEZA
NUMERALUL
INTERJECTIA
Present Perfect Continuous
THE IMAGE OF A PRODUCT
GRAMATICA LIMBII ENGLEZE

DICŢIONAR DE MITOLOGIE GREACĂ sI ROMANĂ - litera ī

īncaltari Cu toate ca povestirile mitologice nu descriu foarte des īncaltarile diferitelor personaje, se cunosc cel putin cīteva cazuri de sandale miraculoase. īn primul rīnd, este vorba de sandalele vrajite ale lui Her-mes (sau Mercur), care constituie atributul sau tipic de mesager al zeilor, permitīndu-i sa parcurga cu mare repeziciune distante enorme. Mai sīnt si sandalele lui Perseu, tot īnaripate, fara care acestuia i-ar fi fost cu neputinta sa īntreprinda greaua misiune de a reteza capul Meduzei (vezi Perseu). O sandala se afla īn centrul mitului lui Rodo-pis, un soi de Cenusareasa a Greciei clasice, careia o acvila i-a furat un pantofior pe cīnd se scalda īntr-un rīu; Psametic, farao­nul Egiptului, īncīntat de pantofior si dorind sa-i cunoasca posesoarea cu orice pret, a cutreierat īntregul regat ca s-o gaseasca (vezi Rodopis).




Inmormīntare, vezi Funeralii.

īnsemne, cultul. īn lumea romana, fie­care tabara militara avea o capela īn care se pastrau, alaturi de statuile zeilor vene­rati de legiuni, iar īn epoca imperiala alaturi de statuile zeilor ocrotitori ai īmparatului, īnsemnele militare, carora le era īnchinat un veritabil cult. īn zilele festive, aceste īnsemne erau īmpodobite si unse cu alifii si parfumuri, iar cu ocazia victoriilor mili­tare aveau loc sacrificii īn cinstea lor. Se credea ca īn īnsemne se materializau honos si virtus ale armatei, desi acestea nu erau considerate divinitati propriu-zise. īnsem­nul principal era vulturul. īn apropierea lor puteau sa se refugieze rugatorii, care deveneau astfel inviolabili.

īntrecere vezi Agones si Jocuri.

īnviere īntoarcerea de la moarte la viata este un destin rezervat īn mitologie doar

cītorva eroi, care īl obtin ca pe o favoare speciala din partea divinitatilor pentru un merit personal sau la interventia altor eroi dragi zeilor. A-i īngadui unui defunct reve­nirea la viata este īntr-adevar o preroga­tiva a zeilor, care pot acorda sau anula dupa bunul lor plac o favoare atīt de pre­tioasa. O acorda, de exemplu, Alcestei, care a acceptat sa moara īn locul sotului sau Admetos: actul ei de generozitate este astfel rasplatit. O neaga īn schimb Euri-dicei, pentru ca Orfeu, nerespectīndu-le pre­scriptiile, s-a īntor, sa-si priveasca sotia la iesirea din infern. Asclepios īsi atrage o pedeapsa teribila pentru tulburarea legi­lor naturale presupusa de īnviere. Fiindca a īndraznit - cu ajutorul cunostintelor de medicina pe care si le īnsusise de la cen­taurul Chiron - sa īnvie din proprie ini­tiativa numerosi eroi, precum Glaucos, Licurg, Capaneu si Hipolit, contravenind astfel legilor firii, el a fost trasnit de Zeus, fiind transformat ulterior īn constelatie si devenind zeul medicinei.

Printre eroii din mitologie care se bucura de sansa de a reveni la viata dupa ce au murit se numara Pelops, ucis si taiat īn bucati de tatal sau Tantal pe cīnd era copil, pentru a le servi drept prīnz zeilor. Nici unul dintre zeii invitati la banchet nu s-a atins de mīncarea astfel pregatita, cu excep­tia Demetrei, care, īnfometata, a apucat sa-i manīnce un umar. La porunca lui Zeus, Pelops a fost īnviat si reīntregit, umarul lipsa fiindu-i īnlocuit cu unul de fildes. si destinul lui Hipolit este unul al mortii si īnvierii: prin mijlocirea zeitei Artemis, al carei discipol era, Hipolit este readus la viata dupa ce fusese ucis de propriii cai, speriati de un monstru marin. Traditia sustine ca autorul miracolului, la ordinul Atenei, ar fi fost Asclepios; legenda latina

ĪNVINGĂTORUL

relata ca dupa īnviere Diana 1-a ascuns pe Hipolit īn crīngul sacru al nimfei Egeria, unde acesta a trait incognito sub numele Virbius ("de doua ori barbat", din lat. vir si bis). Alte mituri īl amintesc printre cei īnviati de Asclepios si pe Androgeu, fiul lui Minos (Propertiu, 2.1.61.62). Protago­nistul unei īnvieri miraculoase a fost si Zagreus (vezi).

īnvierea se configureaza simbolic, īn diverse naratiuni, nu atīt ca o revenire la viata dupa moarte, cīt ca o īntoarcere din lumea infernala a unui personaj care a coborīt acolo viu fiind: dificultatea si peri­colele unei astfel de calatorii impun asis­tenta din partea unui zeu sau a unui erou (Heracle, Apollo, Orfeu). Coborīti īn infern ca sa o rapeasca pe Persefona, cei doi nedes­partiti prieteni Tezeu si Piritoos, de pilda, nu pot iesi de acolo decīt cu ajutorul lui Heracle (vezi Tezeu). Patasirea lumii mor­tilor presupune trecerea unor probe: inter­dictia de a privi īnapoi, īn cazul lui Orfeu, reprezinta doar o varianta a celei impuse Persefonei: potrivit Imnului homeric catre Demetra, conditia iesirii din regatul lui Hades este pentru Persefona aceea de a nu mīnca; fiindca a gustat un sīmbure de rodie, existenta ei va fi legata pentru tot­deauna - chiar daca numai periodic - de lumea subterana.

Exista si mituri īn care īnvierea apare ca rezultatul unor practici magice. In unele dintre ele, īntoarcerea la viata a unui de­funct este obtinuta prin utilizarea unor plante cu puteri miraculoase. Asa se īntīmpla cu Glaucos, readus la viata prin interventia vrajitorului Poliidos, cu aju­torul unor ierburi magice indicate de un sarpe (vezi Glaucos, 3 si Poliidos) ; un caz similar este cel al lidianului Tilos, muscat de un sarpe veninos si īnviat de sora sa Moria, care foloseste īn acest scop o planta magica (pentru detalii vezi Moria).

Pentru oameni, īn orice caz, īnvierea nu reprezinta decīt o amīnare a momentului mortii definitive. īn emotionanta poveste a Laodamiei si a lui Protesilaos, eroina īi implora pe zei sa-i ofere posibilitatea de a-si mai vedea o data sotul, primul raz­boinic grec ucis īn razboiul troian, imediat

dupa debarcarea pe plajele cetatii inamice (vezi Protesilaos) ; suferinta si dorul sīnt atīt de mari, īncīt ea pune sa i se faca un manechin cu īnfatisarea eroului, īn contem­plarea caruia īsi cauta zadarnic alinare. Hermes īl readuce pe Protesilaos pe pamīnt, dar numai pentru cīteva ore, la sfīrsitul carora, sfīsiata de gīndul ca este pe cale sa-1 piarda pentru totdeauna pe cel iubit, Laodamia se sinucide (vezi Laodamia).

Mitologia clasica a imaginat o pasare fabuloasa ce a devenit īnca din Antichi­tate un simbol al īnvierii: este pasarea Phoenix, care dupa o viata īndelungata se regenereaza din propria cenusa si, unica reprezentanta a speciei sale, īi asigura la infinit continuitatea. si īn simbologia crestina aceasta pasare pare sa fi devenit o emblema a īnvierii. Nazuinta umana spre īnfrīngerea mortii, vizibila īn toate povestirile mitice referitoare la īnvierea diverselor personaje, este prezenta - chiar daca īn forme diferite si mai elaborate din punct de vedere filosofic si religios - si īn doctrina metempsihozei, care teoretizeaza nasterea omului īn ipostaze noi dupa moarte si revenirea sa pe pamīnt prin reincarnari succesive; cea mai completa si mai sugestiva expunere īn cheie mitica a teoriei metempsihozei, īnsusita de adep­tii sectelor orfico-pitagoreice si ai doctrine­lor misterice, apare la sfīrsitul dialogului platonician Republica, īn mitul lui Er (vezi; vezi si Metempsihoza).



Legata de tema permanentei succesiuni a anotimpurilor, care sugereaza constant alternanta mortii si renasterii naturii, ideea de īnviere se regaseste prin urmare si sub aspectul vietii agricole si a naturii īn gene­ral ; divinitati emblematice din acest punct de vedere sīnt īn spatiul greco-roman De­metra si Persefona, alaturi de un zeu egip­tean adoptat aici, Osiris, ucis de fratele sau Seth si īnviat de Isis, sotia sa.

īnvingatoarea (lat. Victrix, -icis). Epitet al zeitei Venus (vezi).

īnvingatorul (lat. Victor, -oris). Epitet cu care erau venerate diferite divinitati, īn special Iupiter, Marte si Hercule.




Jocuri. īn mitologia si religia clasica, termenul se refera īn special: 1) la jocurile funebre ce aveau loc cu ocazia ceremo­niilor funerare īn cinstea unui personaj ilustru, a unui erou sau a unui luptator deosebit de curajos; 2) la jocurile sportive care se desfasurau īn sanctuare cu ocazia marilor sarbatori religioase, īn special a celor panelenice (olimpice, pythice, istmice, nemeene); 3) la competitiile cu caracter muzical si poetic ce aveau loc īn cursul anumitor sarbatori; 4) la jocurile publice organizate la Roma īn special īn epoca impe­riala, cuprinzīnd īntreceri sportive, batalii navale si spectacole la circ. Pentru toate aceste aspecte vezi Agones si Ludi. īn afara de ocaziile publice si oficiale, numeroase jocuri īsi gaseau locul īn viata cotidiana, dupa cum atesta picturile, mozaicurile, documentele epigrafice, materialul arheo­logic si diferite pasaje din izvoarele lite­rare, iar o reflectare a cītorva dintre ele se poate surprinde si īn cadrul mitului. Nu sīnt rare cazurile īn care zeii si eroii se dedica jocului atunci cīnd sīnt lipsiti de griji sau īncredinteaza rezultatului unei partide ori al unui joc de īndemīnare sau de noroc solutionarea disputelor. Astfel, Arte-mis este reprezentata adesea īn timp ce se joaca īmpreuna cu tinerele fecioare din cortegiul sau; Persefona se joaca cu tova­rasele sale, culegīnd flori, atunci cīnd este rapita de Hades; acelasi lucru este valabil si pentru Europa, de care Zeus se apropie sub īnfatisarea unui taur; Hiacintos se distreaza jucīnd jocul inelelor īmpreuna cu Apollo; Nausicaa si tovarasele sale se joaca cu mingea dupa ce si-au spalat ves­mintele, cīnd Ulise acosteaza pe insula fea-cilor (Odiseea, 6.100 si urm.); Ahile si Aiax joaca zaruri, dupa cum este ilustrat, urmīnd textul Iliadei, pe o celebra amfora atica cu

figuri negre realizata de pictorul atenian Exekias ; iar Ganimede se joaca cu cercul pe un vas atic cu figuri rosii. Jucariile de diferite tipuri fac adesea parte dintre obiec­tele funerare ale copiilor (papusi, animale de lut si de lemn, sfīrleze etc).

Judecata lui Paris, vezi Paris

Juramīnt (gr. "Opxog, -ou; lat. sacramen-tum, -i). īn mitologia greaca, Juramīntul era considerat fiul Certei (Hesiod, Teogo-nia, 231; Munci si zile, 219 si 804) si un zeu nascut īn prezenta eriniilor "ca pedeapsa pentru juramintele false". īn poezia lui Hesiod, personificarea sa era legata de cea a Justitiei, īn special sub īnfatisarea zeitei Dike (vezi). īn lumea greaca, actul jura-mīntului avea o evidenta valoare reli­gioasa. Era īndeplinit chemīndu-i pe zei ca martori ai unei promisiuni pe care oamenii si-o faceau unii altora, iar īn cazul unui juramīnt oficial exista un ritual pre­cis, care era urmat constant. Formula era stabilita dinainte cu rigurozitate: cel care jura trebuia sa stea īn picioare, cu palmele īndreptate spre cer, iar adesea la sfīrsitul promisiunii avea loc un sacrificiu īn cin­stea zeilor chemati ca martori. Dintre acestia, cel mai des invocati erau Zeus, Poseidon si Helios la Atena, Apollo la Delfi si principalii zei ai Olimpului īn locurile unde aveau sanctuare sau le erau dedicate culte particulare. īn Sicilia, juramintele solemne se rosteau chemīndu-i ca martori pe Palici, doi zei temuti, fiii gemeni ai lui Zeus, carora le era dedicat un cult īn apro­piere de lacul Naftia, īn regiunea Lentini; juramintele solemne erau scrise pe o tablita care era aruncata apoi īn apele lacului. Daca tablita plutea, aceasta īnsemna ca Palicii īi confirmau veridicitatea; daca se scufunda, era vorba de un juramīnt fals si,

JUSTIŢIE

potrivit traditiei, gemenii divini īi orbeau pe cei ce jurau strīmb. si juramintele rostite de zei aveau un garant: Styx, divinitate infernala identificata adesea cu rīul din infern si, potrivit unor traditii, zeita care a nascut-o pe Persefona, īn locul Demetrei, amintita īn versiunile cele mai cunoscute ale povestirii.

Numeroase episoade mitologice erau centrate pe un juramīnt care īi implica pe protagonisti si reprezenta "motorul" poves­tirii. Cel mai celebru dintre toate juramin­tele - si care a avut si cele mai importante consecinte - a fost cel impus de Ulise pre­tendentilor la mīna Elenei: ei s-au angajat sa-1 ajute pe acela pe care Elena avea sa-1 aleaga drept sot. De aceea atunci cīnd Elena, devenita sotia lui Menelaos, a fost rapita de Paris, iar Menelaos a cerut ca juramīntul sa fie respectat, nici unul dintre eroii care odinioara aspirasera la mīna celei mai frumoase grecoaice nu a putut sa evite participarea la razboi, nici macar Ulise, desi, potrivit unor traditii, a facut tot posi­bilul (vezi Ulise), prefacīndu-se chiar ca este nebun. Consecinta juramīntului care īi lega pe pretendenti a fost razboiul tro­ian. Un alt juramīnt important este cel al lui Minos (vezi), care a promis sa-i ofere lui Poseidon cel mai frumos taur din cireada sa (sau cel pe care zeul avea sa-1 faca sa iasa din apa marii, pentru a-si arata pre­ferinta) daca acesta īl ajuta sa domneasca nestīnjenit asupra Cretei; dinaintea fru­musetii taurului īnsa Minos si-a uitat jura­mīntul si a oprit animalul pentru sine. Cel ce jurase fals a fost pedepsit cu dragostea nefireasca pe care sotia sa Pasifae a nu­trit-o pentru acel taur, concepīnd cu el mon­struosul Minotaur si punīnd īn miscare mecanismul care avea sa duca la eveni­mente extrem de grave - razboiul dintre Creta lui Minos si Atena lui Tezeu (vezi si Dedal, Minotaurul, Pasifae, Tezeu). Cazu­rile de juraminte nerespectate, ce atrag mīnia si pedeapsa divina, sīnt frecvente īn īntreaga mitologie greaca. Un juramīnt respectat, īnsa prin comiterea unui sacrile­giu, este cel din mitul lui Idomeneu, regele Cretei, care, īntorcīndu-se din razboiul īm­potriva Troiei, i-a implorat pe zei sa-i sal­veze flota īn timpul unei furtuni cumplite si a jurat ca va sacrifica īn cinstea lor cea



dintīi fiinta care īi va iesi īn cale dupa ce va acosta. Obligat sa-si respecte promisiunea, el si-a sacrificat propriul fiu, pentru ca pe el īl īntīlnise primul la īntoarcere ; astfel a provocat īnsa mīnia zeilor, o molima si revolta supusilor sai, care l-au alungat din Creta (vezi Idomeneu).

īn lumea romana, juramīntul nu a fost personificat, asa cum se īntīmplase īn reli­gia si poezia greaca veche. Juramintele se aflau sub ocrotirea zeului Sancus (vezi). Termenul corespunzator {sacramentum) īn­seamna literal "consacrat zeilor" si indica initial actul prin care un om se consacra divinitatii, expunīndu-se īn acelasi timp mīniei divine īn cazul īn care nu respecta promisiunea continuta īn formula jura­mīntului. O suma de bani sau un anumit numar de vite ori alte daruri īn natura constituiau zalogul legamīntului, zalog la care cel ce jura fals trebuia sa renunte si care era apoi varsat īn vistieriile statului sau le era dat pontifilor. īn mediul militar exista un ritual foarte complex pentru jura­mīntul recrutilor, care trebuiau sa jure so­lemn credinta de fiecare data cīnd erau chemati la arme pentru o campanie. īn perioada republicana, ceremonia cuprin­dea citirea unei formule rituale complexe de catre un soldat si repetarea de catre fiecare recrut a unei expresii de confir­mare mai scurte {idem in me). īn epoca imperiala, juramīntul se facea īn momen­tul urcarii pe tron a īmparatului si era reīnnoit la aniversarea acestui eveniment; de asemenea, era repetat īn fiecare an la īnceputul lunii ianuarie, iar cu trecerea timpului a dobīndit o valoare tot mai preg­nant politica, pe līnga cea religioasa ini­tiala ; de altfel, īn epoca imperiala el a devenit obligatoriu si pentru functionarii publici. Pentru a da mai multa greutate unui juramīnt se recurgea uneori la Exe-cratie (vezi).

Justitie. īn mitologia greaca, justitia este pusa sub ocrotirea directa a lui Zeus, regele zeilor, care este garantul ei; el o adminis­treaza, impunīndu-le zeilor si oamenilor sa o respecte si alcatuind legile ce permit aplicarea ei īn viata practica. Ca ocrotitor al dreptatii, Zeus īi īncredinteaza lui Minos, īn insula Creta, legile care vor permite respectarea ei īn īntregul regat. Legatura

JUSTIŢIE

indisolubila dintre Zeus si dreptate este subliniata īn opera Munci si zile a lui Hesiod: "Prin vaz si-auz da-mi ascultare, rosteste doar judete drepte", īl invoca poe­tul (vv. 9-10). In acest rol de stapīn al drep­tatii, lui Zeus i se alatura Temis si Dike. Cea dintīi, al carei nume indica tocmai norma, regula, legea convietuirii oameni­lor, este reprezentata īn poemele homerice ca personificarea ordinii lucrurilor si ga­ranta respectului reciproc īntre oameni, precum si a raporturilor dintre oameni si zei (vezi Temis); īn aceasta calitate īl are alaturi, ca sprijin, pe Ares (Imnul homeric catre Ares, 4). Cea de-a doua, Dike, fiica lui Zeus, este prezentata cu precadere īn izvoarele clasice, mai ales īn tragedie, ca razbunatoare a nedreptatilor si devine ade­sea o zeita de temut, īntrucīt pedepseste cu regularitate (vezi Dike). Muritorilor īnsa nu le este dat sa stie momentul si modul īn care vor fi pedepsiti; Dike nu intervine atunci cīnd se asteapta omul, deci pentru ca dreptatea sa triumfe este nevoie de mult timp si de trecerea mai multor generatii, īn numeroa-se tragedii, nucleul īl constituie tocmai tensiunea puternica dintre nedrep­tatea comisa - sau suferita - si nume­roasele generatii ce trebuie sa se succeada pentru ca sa se faca dreptate, cu o im­plicare a urmasilor celui care a comis sau a suferit nedreptatea, ducīnd la īntrebari

pline de spaima asupra legaturii existente īntre triumful dreptatii si timp, asupra responsabilitatii individului pentru vinile stramosilor, asupra pedepselor ce īi lovesc pe aceia care oamenilor li se par nevino­vati si asupra aparentului dezinteres al zeilor fata de oameni, ori asupra invidiei sau geloziei lor fata de fericirea ome­neasca (vezi Phthonos) ; toate aceste teme ofera poeziei tragice grecesti si filosofiei cele mai īnsemnate puncte de plecare pen­tru meditatie. Diferenta dintre conditia umana si cea fericita din timpul vīrstei de aur pare sa fie reprezentata emblematic de faptul ca Astreea, la rīndul sau zeita a dreptatii, fiica lui Zeus si a lui Temis, care īn epoca de aur traia printre oameni, din cauza raspīndirii rautatii omenesti a parasit lumea si s-a retras īn cer, trans-formīndu-se īn constelatia Fecioarei (vezi Astreea).

Acest mit a patruns īn lumea romana, care īl aminteste īn versurile lui Ovidiu si ale lui Lucan. La Roma, Iustitia apare ca o divinitate alegorica personificīnd res­pectarea legii si a normei, al caror garant este Iupiter. Ca alegorie este reprezentata adesea pe monede; atributele ei, sabia si balanta, pun īn evidenta pe de o parte caracterul sau implacabil, ce īi era propriu si zeitei Dike a grecilor, iar pe de alta parte echitatea si supremul echilibru.



loading...











Document Info


Accesari: 2458
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )