Ochelarii bunicii Ion Pillat
Pe scrin,
pastrānd privirea ei vie, au ramas
Pe galbena gazeta ce-ncremeneste anul.
Odaia de-altadata mi-arat 646i84g 9; talismanul:
Iau ochelarii moartei si-i pun sfios pe nas.
Prin abureala vremii nu s-a schimbat nimica,
Doar pozele din rame vechi au īntinerit...
Dar din adānc de-oglinda īn fata, mi-a zāmbit
Īn jiltul ei - ca-n vremea cānd eram mic - bunica.
La geam fosneste plopul sau pasii au fosnit?
Prin usa zavorāta "ei" intra īn odaie.
E o fetita: Pia, cu bucle: Niculae...
Dar cine e baiatul acela linistit?
Bunica-i da pe frunte, blond, parul la o parte...
De ce se uita astfel la mine? Nu-l mai stiu...
Nu vreau sa-l stiu... nu pot sa-l stiu... E prea tārziu!
De omul chel si rau, ramān legat pe moarte.
