Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































COMPETENŢA MANAGERIALĂ sI PERFECŢIONAREA sl SPECIALIZAREA PERMANENTĂ

management




Tema lucrarii:

COMPETENŢA MANAGERIALĂ sI

PERFECŢIONAREA sl SPECIALIZAREA  PERMANENTĂ

Indrumator stiintific,

Prof dr Draghici Manea

                                                                                                                                                                Absolvent,

                                                                                     Dinu C. Daniel

                                                                                     2004

C U P R I N S

CAPITOLUL I. OBIECTIVELE sI CONŢINUTUL MANAGEMENTULUI RESURSELOR UMANE (MRU)...................................................................................................................................................... 3

1.1. Conceptul de management al resurselor umane................................................... 3

1.2. Subsistemul resurselor umane............................................................................. 16

1.3. Natura activitatilor specifice MRU..................................................................... 18

1.4. Organizarea activitatilor specifice MRU............................................................ 23

CAPITOLUL 2. COMPETENŢA MANAGERIALĂ............................................................ 26

2.1. Managerul: artist, profesionist (artizan)............................................................. 26

2.2. Caracteristicile si competentele managerului.................................................... 31

CAPITOLUL 3. PERFECŢIONAREA sl SPECIALIZAREA EDUCAŢIA

PERMANENTĂ...................................................................................................................... 45

3.1. Actul aditional de munca privind pregatirea profesionala................................. 49

3.2. Planuri privind pregatirea profesionala a salariatilor......................................... 50

3.3. Dezvoltarea carierei profesionale....................................................................... 55

3.3.1. Cariera profesionala.......................................................................................... 55

3.3.2. Managementul carierei...................................................................................... 56

CAPITOLUL  4. ACTIVITATEA MANAGERIALĂ ÎN ASIGUREA  ORDINII sI LINIsTII PUBLICE PE RAZA COMUNEI BRÂNCOVENI.......................................................................................... ...   60

4.1. Ordinea publica - sarcina  de baza a politiei....................................................... 60

4.2. Asigurarea ordinii si linistii publice pe raza comunei Brâncoveni................... 62

4.2.1. Activitati specifice pentru asigurarea ordinii si linistii publice pe raza localitatilor rurale        63

4.2.2. Activitati specifice pentru prevenirea si combaterea infractiunilor de natura judiciara  64

4.2.3. Activitati pentru combaterea infractiunilor de natura economica................. 66

4.3. Activitati pentru organizarea si functionarea sistemelor de paza...................... 68

4.4.  Activitati de cercetare penala.............................................................................. 69

4.5. Activitati criminalistice........................................................................................ 70

4.6. Activitati privind regimul domicilierii si resedintei.......................................... 71

4.7. Activitati pentru respectarea regimului armelor si munitiilor, materialelor explozive, toxice si stupefiante................................................................................................................................. 71

4.8. Activitati pentru revenirea si combaterea evenimentelor rutiere..................... 72

4.9. Activitati pe linia evidentei militare.................................................................... 74

4.10. Prioritatile actului managerial........................................................................... 78

CAPITOLUL 5. CONCLUZII................................................................................................ 80

BIBLIOGRAFIE................................................................................................................... 114

CAPITOLUL I

OBIECTIVELE sI CONŢINUTUL MANAGEMENTULUI RESURSELOR UMANE (MRU)

1.1. Conceptul de management al resurselor umane.

       Obiectivele MRU

Oamenii reprezinta principala resursa strategica a unei organizatii. În aplicatiile manageriale ale organizatiilor anterioare celui de-al II - lea razboi mondial, salariatii erau priviti ca "forta de munca" sau ca "mâna de lucru"; importanta era capacitatea acestora de a pune în valoare (de a transforma) resursele materiale si financiare de care dispunea organizatia. In ultimii 50 de am, cu precadere în societatea informationala, într-o lume aflata în plin proces de globalizare, resursele umane (personalul), reprezentând organizatia, detin rolul primordial în dezvoltarea acesteia; capitalul uman a înlocuit, ca importanta strategica, capitalul financiar. Mâna de lucru era considerata "productiva" si "neproductiva", stabilindu-se astfel o clasificare voit discriminatorie; munca intelectuala a fost multa vreme desconsiderata si prost salarizata în toate societatile, cu precadere în cele totalitare. Forta de munca era privita ca un întreg lipsit de individualitati; salarizarea era facuta, în cel mai bun caz, proportional cu volumul si în functie de calitatea muncii prestate. Lipsea cu desavârsire stimularea initiativei angajatilor, carora le era interzisa abaterea de la reglementarile stabilite de conducatori.

În evolutia functiei de personal a managementului organizatiei sunt cunoscute patru etape care corespund diferitelor filosofii, respectiv diferitelor politici: faza primara, faza psiho-sociala, faza contractelor, faza de integrare manageriala si faza antreprenoriala.

. Faza primara, corespunzatoare începuturilor industrializarii poate fi caracterizata (F.W.Taylor) prin faptul ca mecanismele de piata erau suverane; muncitorul îsi închiria forta de munca, care era supusa regulilor cererii si ofertei ca oricare alta marfa. Salariul era stabilit în raport cu cererea si oferta de pe piata muncii. Din punct de vedere juridic se utiliza contractul de munca individual negociat între salariat si organizatie. Desi aparent contractul de munca reprezenta un act de egala valoare pentru salariat si pentru organizatie, inegalitatea era evidenta: salariatul nu cunostea obiectivele si performantele organizatiei, nu era implicat în actul managerial si nu îsi cunostea în totalitate drepturile fata de aceasta. Caracteristica fazei mentionate este si desconsiderarea personalitatii umane, individul fiind apreciat, dupa caz, doar dupa capacitatea fizica si intelectuala. În acea perioada, era unanim considerat faptul ca individul nu poate fi motivat decât prin stimulente materiale.

Din punct de vedere managerial, etapa este caracterizata prin empirism; activitatile de personal vizau doar latura strict administrativa. Functia de personal se realiza prin iteratii si prin corectii realizate pe baza capacitatii individuale a conducatorilor organizatiei. In unele întreprinderi, conducatorul organizatiei era considerat "parintele salariatilor"; relatia patriarhala manager - salariati, caracteristica perioadei, confera si astazi unele avantaje pentru salariatii (confort, siguranta relativa - securitate) care nu doresc sa se implice activ în treburile de fond ale firmei pe care o slujesc.

Perioada  apartine  si  "reformatorilor  sociali"  care,  criticând comportamentul patronilor, intervin în viata industriala, pentru a-i sprijini pe muncitorii lipsiti de privilegii.

. Faza psiho - sociala (începând cu anii '30) are drept filosofie elaborarea si aplicarea unei politici de personal care sa umanizeze munca, acordându-se un interes deosebit caracteristicilor psihologice ale indivizilor. Principalele principii care caracterizeaza faza psiho-sociala sunt: principiul activitatii de lucru în echipa, premisa a dezvoltarii relatiilor sociale si de munca, principiul asigurarii factorilor optimi ambientali de lucru si principiul managementului participativ (autonomizarea relativa a colectivelor de munca, stimularea creativitatii si angajarii, precum si motivarea diferentiata, conform performantelor individuale etc.).

Din punct de vedere managerial, etapa este caracterizata prin organizarea serviciilor specializate în probleme de personal care, pe lânga angajarea, organizarea muncii si salarizarea lucratorilor are si preocupari legate de îmbunatatirea conditiilor de munca, de asigurarile de sanatate si de satisfacerea unor probleme particulare ale salariatilor.

In aceasta perioada, devine evidenta preocuparea pentru bunastarea salariatilor. Patronii angajeaza functionari ai caror principala responsabilitate era îmbunatatirea conditiilor de munca oferite executantilor si asigurarea anumitor facilitati: cantine, locuinte, indemnizatii de boala, compensatii pentru cei ramasi fara slujba.

In aceeasi masura, etapa este caracterizara prin cresterea interesului pentru identificarea si aplicarea regulilor privind administrarea personalului. Consacrarea preocuparilor privind îmbunatatirea conditiilor de munca permite cresterea complexitatii activitatilor organizatiilor; ca urmare, activitatile referitoare la personal îsi sporesc importanta si se diversifica, oferind managerilor instrumentele de lucru pentru recrutare, selectie si integrare.

. Faza contractelor (începând cu anii '50) este caracterizata prin negocierea cu indicatele a relatiilor de munca; aplicarea stricta a contractelor colective de munca permite dezvoltarea organizatiei fara convulsii, fara pierderi de resurse umane si fara diminuarea productivitatii. Contractele, ca documente scrise, negociate de parti, sunt: 1) interne (salariat - organizatie), 2) la nivel de ramura economica si 3) pe plan interprofesional (referitoare la; salarizarea de baza, regimul de pensii, mijloacele de perfectionare, indemnizatiile de somaj etc.). Sistemul contractelor nu permite patronatului sa aplice o politica de personal arbitrara, unilaterala; patronatul este obligat sa negocieze cu sindicatele optiunile privind alegerea obiectivelor organizatiilor si sa previna aparitia efectelor sociale dezavantajoase. Contractul obliga organizatia sa defineasca o politica sociala sanatoasa pe termen mediu.

Caracterizata din punct de vedere managerial, faza contractelor a contribuit, în completarea câstigurilor deja înregistrate în faza psiho-sociala, la rafinarea activitatilor specifice: adoptarea metodelor modeme de recrutare si de selectie a personalului adoptarea si aplicarea programelor de pregatire si de evaluare etc. In continut, faza contractelor favorizeaza studiul cu mijloace stiintifice a ritmurilor de munca, a constituirii grupelor complexe de munca, a relatiilor sociale de munca s.a.

Din punct de vedere managerial, motivarea personalului se realizeaza printr-o gama larga de servicii asigurate salariatilor, inclusiv prin cresterea preocuparii pentru perfectionarea lor profesionala.

. Faza de integrare manageriala (specifica anilor '60 - '70) este definita prin totalitatea procedeelor, metodelor si tehnicilor prin care se urmareste apropierea sau coincidenta intereselor individuale ale lucratorilor cu obiectivele organizatiei. Scopul urmarit de manageri este integrarea sociala în cadrul politicii generale a organizatiei. Mijloacele folosite urmaresc sa reduca sursele de tensiune si sa stimuleze factorii care motiveaza personalul si dezvolta sentimentul de apartenenta la organizatie. In acest context, salariatii contribuie la stabilirea si la realizarea obiectivelor organizatiei. "Întreprinderile cele mai performante vor fi acelea în care conducerile lor stabilesc împreuna cli salariatii schimbarile tehnologice, continutul muncii, schimbarile din raporturile sociale interne din întreprindere". Procedeele de integrare a salariatilor în politica generala a organizatiei sunt: managementul prin obiective, aplicarea sis 818t1919i temelor de motivare pozitiva, structurile mixte de asigurare a calitatii, identificarea unei culturi proprii etc.

Organizatiile care au atins aceasta faza a evolutiei beneficiaza de avantajele muncii în echipa, de realizarea climatului de consens. In aceasta etapa, angajatul dobândeste pe deplin statutul de participant activ, motivat si responsabil la procesele manageriale adoptate de organizatie.

Faza de integrare manageriala atinge pragul superior, prin planificarea resurselor umane, în contextul politicii generale de dezvoltare organizationala. Directiile de management privind resursele umane adopta politici coerente privind aplicarea stiintelor comportamentale si de gestionare a conflictelor de munca si se implica direct în managementul carierei angajatilor si în stimularea diferentiata a acestora, în raport cu gradul de implicare în adoptarea deciziilor. Caracteristica de integrare a fazei consta în faptul ca are loc o descentralizare a atributelor functiei de personal: structuri strict specializate planifica si aplica procedee evoluate de prezervare si de dezvoltare a structurii personalului.

In sfârsit, functia de personal este adusa la acelasi rang cu celelalte functii manageriale, recunoscându-se rolul strategic al acesteia.

. Faza antreprenoriala (începând cu anii '80) este caracterizata prin implicarea mai accentuata a salariatilor în problemele organizatiei; se manifesta o preocupare sustinuta pentru planificarea fortei de munca, pentru evaluarea performantelor si pentru studiul si aplicarea principiilor motivarii.

Implicarea lucratorilor si asigurarea unui climat de reciprocitate între acestia si patroni au permis promovarea si dezvoltarea unei culturi organizationale cu valente pozitive.

Parcurgând aceste etape, functia de personal a evoluat pâna la atingerea etapei de management al resurselor umane care poate fi caracterizata pe baza indicatorilor prezentati în tabelul 1.1. (adaptat dupa C. Lane, Management and Labor in Europe, Eduard Elgar Publisheing Ltd, 1992).

Tabelul 1.2 permite dezvoltarea analizei domeniului: caracteristicile managementului de personal sunt puse fata în fata cu cele ale managementului integrativ al resurselor umane.

Particularitatile fondului de resurse umane al organizatiei sunt diverse:

1.                          Oamenii reprezinta resursa principala a organizatiei acestia stiu ce, când, unde si cum trebuie actionat pentru realizarea obiectivelor strategice si celor apropiate. Organizatiile exista si se dezvolta deoarece oamenii au capacitatea fizica si intelectuala de a le organiza, de a le pune în functiune si de a le dezvolta. Maternitatea, scoala primara, scoala generala, liceul, universitatea, primaria, unitatea militara, posta, magazinele, fabricile s.a. sunt organizatii create si utilizate de om.

2.                         

Tabelul 1.1.

Elemente definitorii

Functia de personal

Managementul resurselor umane

Natura sarcinilor

Administrarea personalului (încadrare, salarizare); aplicarea prevederilor dreptului muncii

Administrarea personalului; definirea si   aplicarea   politicilor   sociale; politica de relatii umane; politica de integrare si de motivare; comunicare si negocieri

Cunostinte necesare

Juridice si administrative

Juridice, administrative, economice, psihologice, psiho-sociologice

Orizontul problemelor

Specifice

Termen scurt

Termen mediu: plan de pregatire profesionala; termen lung-plan de perspectiva de pregatire profesionala

Calificarea titularului functiei

Jurist

Jurist, economist, specialist  în management, specialist în managementul resurselor umane

Preocuparile prioritare

Respectarea legislatiei; calculul       salariilor, aplicarea metodelor si tehnicilor de organizare a muncii

Integrarea       strategiei        sociale politica generala  a  organizatiei; dezvoltarea umana si sociala a întreprinderii ca    organizatie; antrenarea personalului la realizarea proiectelor    de    dezvoltare    a întreprinderii

Responsabilul functiei

seful de personal

Director   al   resurselor   umane; director al dezvoltarii umane si sociale

Tabelul 1.2.

Managementul de personal

Criteriul analizei

Managementul resurselor umane

Termen scurt sau mediu

Criteriul temporal

Termen lung

Acceptarea subordonarii

Motivarea psihologica

Dedicarea ocupationala

Extreme colectivului de munca

Mijloacele de control

Autoevaluare

Structuri birocratice

Pârghiile organizationale

Legaturi organice

Subordonare neconditionata

Criteriul integrarii

Participare integrativa

Personalul este inclus în osturile de munca

Criteriul economic

Angajatii sunt priviti ca investitie

2. Resursele umane reprezinta cea mai sigura investitie pe care societatea, în general si organizatiile, în special, o fac. Investitia în personal garanteaza supravietuirea si dezvoltarea organizatiei; personalul trebuie considerat ca un capital strategic.

3. Resursele umane au potential inepuizabil de crestere si de evolutie, unicitatea (specificitatea) resurselor umane le face de neînlocuit, pentru ca sunt singurele în masura sa produca bunuri si servicii, sa inoveze, sa transforme si sa organizeze. Ca urmare, organizatiile trebuie sa aiba capacitatea de a câstiga serviciile oamenilor, de a le dezvolta aptitudinile si abilitatile.

4. Omul este creator si consumator de resurse.

5. In societate, omul este subiect, obiect si scop al diferitelor activitati.

6. In domeniul resurselor umane, deciziile manageriale sunt cele mai dificile pentru ca trebuie sa aiba valente reale si legale Angajarea, promovarea, perfectionarea, motivarea, concedierea s.a. sunt acte manageriale complexe, pentru ca implica oameni cu nevoi specifice, cu personalitate, cu obiective si cu probleme personale proprii. In cadrul unei organizatii, adoptarea unor decizii manageriale poate afecta sanatatea, cariera, viitorul profesional al salariatilor sau chiar viata acestora. In domeniul resurselor umane, deciziile manageriale trebuie sa fie responsabile (în raport cu societatea), nediscriminatorii si flexibile (în raport cu indivizii); acestea nu trebuie sa conduca la aparitia sau la întretinerea conflictelor sociale, nu trebuie sa lase loc interpretarilor si nu trebuie adoptate împotriva vointei structurilor sindicale legal constituite.

7. Deciziile manageriale din domeniul resurselor umane trebuie adaptate personalitatii si gradului de pregatire a salariatilor.

8. Deciziile manageriale din domeniul resurselor umane trebuie sa tina cont ca personalul nu este un grup eterogen; acesta trebuie considerat ca un ansamblu de personalitati distincte, cu teluri, sperante si obiective individuale care pot fi concertate.

9. Potentialul uman nu este acelasi pentru flecare individ; difera mostenirea genetica, factorii biologici, influentele sociale, culturale, educationale, conjuncturale, familiale etc.

10. Din spirit de conservare, oamenii prezinta o rezistenta deosebit de mare la tendinta de schimbare; pe de alta parte, oamenii dovedesc o nebanuita adaptabilitate la schimbarea propriu-zisa. Dupa V. J. Mannen, ceea ce poate demotiva un salariat este o inadecvata modalitate de a-i replica, în cazul când acesta propune solutii de dezvoltare a organizatiei, astfel:

. "Aceasta idee nu se poate realiza".

. "Daca acest lucru ar fi posibil, s-ar fi realizat de mult".

. "De ce cautam schimbari cu orice pret? Lucrurile merg bine si asa".

. "Nu suntem pregatiti pentru asa ceva".

. "Reglementarile actuale, am impresia, interzic asa ceva"

. "Aplicarea ideii implica fonduri pe care nimeni nu le-ar aproba".

. "Aplicarea acestei idei ne-ar da multa bataie de cap".

. "Avem prea multe sarcini ca sa ne ocupam si de asta".

. "E prea târziu pentru asa ceva".

11. Oamenii trebuie ajutati sa faca fata schimbarii si încurajati în efortul lor de a participa creativ la proces.

12. In ceea ce priveste mentalitatile, obiceiurile si comportamentul individual si de grup, oamenii sunt relativ conservatori; valorile economice si sociale sunt percepute diferit de catre indivizi diferiti. Organizatia trebuie sa aiba capacitatea de a contribui la orientarea pozitiva a indivizilor, la concentrarea valorilor proprii acestora.

13. Oamenii sunt autonomi si liberi, încercarile de manipulare se rasfrâng împotriva organizatiei care adopta aceasta metoda de conducere.

14. Deciziile manageriale în domeniul personalului trebuie adoptate cu respectarea demnitatii umane, indiferent de pozitia pe care subordonatul o ocupa în cadrul organizatiei; oamenii trebuie tratati decent si cu condescendenta. Aceasta abordare este singura în masura sa contribuie la motivarea pozitiva a salariatilor, participanti la efortul comun de realizare a obiectivelor strategice ale organizatiei.

15. Ca un corolar, trebuie subliniat faptul ca valorificarea resurselor materiale si financiare depinde de gradul de valorificare a resurselor umane ale organizatiei.

Analizând cele prezentate, se întelege ca managementul resurselor umane este diferit de managementul general, deoarece acesta serveste nu numai organizatiei ci si individului, este locul sa specificam faptul ca termenul "resurse umane" a înlocuit termenul personal", pentru a sublinia importanta aportului pe care indivizii îl aduc la dezvoltarea organizatiei, în special si a societatii, în general.

Practica a demonstrat ca este dificil de organizat si antrenat în procese de munca grupurile de oameni, pentru ca tipologia indivizilor, dupa setul de valori care le influenteaza comportamentul este variata. Au fost identificate sapte tipuri de "portrete umane":

. tipul reactiv (indivizii acestei categorii nu sunt capabili sa-si foloseasca propriile forte, astfel încât reactioneaza doar sub imboldul nevoilor psihologice);

. tipul tribalistic (indivizii respectivi sunt caracterizati printr-o mare dependenta fata de lideri);

. tipul egocentrist;

. tipul conformist, cu toleranta scazuta la schimbare;

. tipul manipulativ (persoanele apartinând acestei categorii îsi ating scopurile prin influentarea si manipularea altora);

. tipul sociocentric prezinta disponibilitati importante pentru lucrul în echipa;

. tipul existential - cu mare toleranta la schimbari si fata de oamenii care au alte repere si reprezentari ale valoni.

Integrarea managementului resurselor umane în politica generala a organizatiei necesita cunoasterea de catre salariati a culturii si obiectivelor majore ale acestei structuri integratoare de valori materiale si umane.

Cultura organizatiei cuprinde. ansamblul practicilor profesionale originale - adoptate si adaptate, atitudinea fata de beneficiarii produselor si serviciilor organizatiei, normele privind calitatea bunurilor si serviciilor oferite clientilor, modalitatea de obtinere a performantelor, dorinta de inovare prin forte proprii, cultivarea spiritului de echipa etc. Salariatii sunt îndreptatiti sa cunoasca obiectivele si prioritatile organizatiei; respectând acest deziderat, salariatii au posibilitatea sa contribuie la surmontarea dificultatilor prin care aceasta poate trece si se pot mobiliza pentru a identifica mijloacele de iesire din criza. Cultura organizatiei evoluate cuprinde setul de reguli fundamentale care permite salariatilor sa se implice direct, fara formalism, în adoptarea deciziilor manageriale de substanta.

Politica organizatiei fata de resursele umane subsumeaza atât cultura manageriala adecvata cât, mai ales, precizarea atitudinii si regulilor de baza pe care organizatia si liderii acesteia le adopta în raport cu salariatii.

Cerintele unei politici eficiente în domeniul resurselor umane pot fi rezumate astfel:

. integrarea managementului resurselor umane în managementul organizatiei;

. obtinerea adeziunii întregului personal, pentru derularea activitatilor care decurg din necesitatea atingerii obiectivelor strategice pe care organizatia si le-a asumat împreuna cu salariatii;

.  asigurarea unui climat de angajare si de valorificare a potentialului fiecarui salariat;

. motivarea pozitiva pentru indivizii care obtin rezultate performante si pentru cei care pot atinge acest stadiu;

. stimularea fiecarui angajat pentru autoperfectionare;

. antrenarea indivizilor care doresc sa participe în mod direct la adoptarea actului decizional.

Actiunile manageriale trebuie sa ia în considerare personalitatea fiecarui angajat, ceea presupune existenta unui sistem coerent si performant de evaluare a performantelor individuale, a unui sistem de stimulare a angajatilor si de recompensarea a rezultatelor pozitive.

Încercarea de a defini managementul resurselor umane este dificila, având în vedere multitudinea de factori care potenteaza procesul; câteva dintre posibilele definitii cvasiechivalente sunt:

. ansamblul activitatilor si atitudinilor dedicate utilizarii optime a resurselor umane, în beneficiul organizatiei, al indivizilor si al societatii în general;

. ansamblul activitatilor si atitudinilor dedicate proiectarii, modelarii, utilizarii si dezvoltarii resurselor umane ale organizatiei;

. ansamblul deciziilor manageriale referitoare la asigurarea eficientei si eficacitatii personalului, în vederea atingerii obiectivelor strategice ale organizatiei, inclusiv privind dezvoltarea calitativa a resurselor umane;

. ansamblul activitatilor manageriale care au ca scop necesitatea dezvoltarii organizatiei si, în acelasi timp, asigurarea conditiilor care garanteaza satisfacerea nevoilor complexe ale salariatilor,

. ansamblul activitatilor si deciziilor manageriale care materializeaza relatia angajator - angajati;

. ansamblul abordarilor strategice pentru identificarea, dezvoltarea, motivarea si cresterea implicarii celei mai importante resurse ale organizatiei - oamenii;

. ansamblul deciziilor strategice si masurilor practice referitoare la recrutarea, selectia, pregatirea, integrarea, antrenarea, motivarea, evaluarea, stimularea si recompensarea personalului.

In încheierea prezentarii evolutiei conceptelor care definesc managementul resurselor umane, pot fi rezumate obiectivele acestui domeniu, astfel:

- obiectivul principal al managementului resurselor umane este prezervarea si dezvoltarea calificarilor si competentelor personalului, în scopul realizarii obiectivelor general;

- strategice ale organizatiei si asigurarii standardelor de calitate pentru produsele si serviciile pe care aceasta le ofera societatii;

- obiectivele managementului resurselor umane sunt strategice si tactice. Obiectivele strategice se refera la prognoza, planificarea si adoptarea politicii de personal pe termen lung. Obiectivele tactice au în vedere organizarea si administrarea activitatilor curente privind personalul organizatiei.

1.2. Subsistemul resurselor umane

Analiza unei organizatii - ca sistem pune în evidenta functiile productive dar si functia de personal, precum si subsistemul resurselor umane. Realizarea obiectivelor organizatiei este conditionata de buna desfasurare a subsistemelor tehnice deservite de subsistemul resurselor umane fara de care sistemul nu ar putea functiona în nici una din componentele sale. Subsistemele tehnice pun în fata subsistemului resurselor umane obiectivele, sarcinile si activitatile cerute pentru realizarea produselor si serviciilor propuse de managerii firmei. Resursele umane trebuie sa fie astfel selectate si organizate încât sa fie conforme cu tintele organizatiei. Exigentele legate de performanta pot fi atinse printr-o adecvata structurare calitativa si cantitativa a personalului.   Relatiile   functionale   în   cadrul   unui   sistem   sunt interdepartamentale (subsistemele tehnice - subsistemul resurselor umane) si de comunicare interna (în cadrul subsistemului resurselor umane).

Caracteristicile subsistemului resurselor umane al organizatiei sunt de natura:

a) cantitativa

. structura sociologica

. structura pe profesii

. structura pe grade de pregatire si calificare

. structura atitudinala

. structura aptitudinala

. costuri generale

b) calitativa:

. performantele individuale si de grup

. mobilitatea angajatilor

. starea de confort profesional.

Aceste caracteristici determina succesiunea logica a conceperii, proiectarii, construirii si asigurarii functionarii subsistemului resurselor umane.

Conceperea subsistemului resurselor umane este conditionata de cerintele pietei, de obiectivele organizatiei, de strategia de dezvoltare adoptata, de gradul de tehnologizare si de gradul general de pregatire a populatiei active.

Functiile subsistemului resurselor umane sunt:

1. planificarea;

2. popularea structurilor prin recrutarea si selectia fortei de munca;

3. atingerea performantelor preconizate (formarea culturii de grup si punerea ei în valoare);

4. compensarea (stabilirea formelor de retribuire directa si a celor de stimulare prin mijloace materiale);

5. instruirea si dezvoltarea (proiectarea si derularea programelor de perfectionare profesionala corelate cu cerintele posturilor si asigurarea cadrului pentru dezvoltarea carierei salariatilor);

6. îmbunatatirea abilitatilor profesionale;

7. stabilirea si respectarea drepturilor lucratorilor, negocierea si organizarea relatiilor dintre acestia, pe de o parte si dintre acestia si organizatie, pe de alta parte.

Construirea subsistemului resurselor umane consta în recrutarea, selectia, încadrarea, orientarea profesionala, integrarea si stabilirea normelor de evaluare a rezultatelor muncii.

Functionarea subsistemului resurselor umane este asigurata prin compartimentarea si alocare atributiilor membrilor departamentului de resurse umane, în conformitate cu standardele adoptate pentru flecare grupa de activitati.

Întretinerea subsistemului resurselor umane consta în:

. asigurarea conditiilor de munca si de comunicare;

. aplicarea procedurilor de salarizare si de stimulare;

. evaluarea sistematica a rezultatelor muncii si aplicarea corectiilor;

. diminuarea factorilor care pot conduce la aparitia conflictelor de munca;

. gestionarea conflictelor;

. aplicarea normelor de echitate.

Dezvoltarea subsistemului resurselor umane reprezinta o activitate permanenta a organizatiei; dinamica pietei, transformarile privind structura populatiei active, achizitionarea noilor tehnologii s.a. fac necesara evaluarea sistematica a posturilor si performantelor titularilor acestora. Ca urmare, schema structurala si functionala a organizatiei trebuie supusa analizei si, dupa caz, modificarii, reajustarii, reproiectarii, redimensionarii etc. Subsistemul resurselor umane este viu la propriu, dar si prin prisma dezvoltarii permanente. Modificarile structurale, cantitative si calitative ale subsistemului resurselor umane nu reprezinta un scop în sine, ci reprezinta consecinta dinamismului sistemului politic, economic, cultural (inclusiv tehnologic) si social care caracterizeaza mediul exterior organizatiei. Organizatiile puternice reusesc sa anticipeze evolutiile societatii si sa adopte, din timp, politici si strategii care sa le permita lor si salariatilor lor sa se dezvolte institutional. Aceste organizatii nu suporta consecintele evolutiei pietei ci, dimpotriva, determina schimbari ale structurii pietei.

1.3. Natura activitatilor specifice MRU

Responsabilitatea managementului resurselor umane revine managerului general, celorlalti manageri superiori si departamentului de specialitate al organizatiei. Consideram ca, pentru a nu exista suprapuneri de competente, managerul general si managerii superiori sunt responsabili cu realizarea prognozei, planificarii si adoptarii politicii de personal pe termen lung, pe baza analizelor efectuate de catre departamentul de specialitate si de conducatorii celorlalte departamente. Pe de alta parte, specialistii departamentului de resurse umane organizeaza si administreaza toate activitatile curente de personal.

Domeniile majore în care departamentul de resurse umane are responsabilitati si în care organizeaza activitati sunt prezentate în tabelul 1.3.

Enumerarea domeniilor de activitate caracterizeaza însasi conceptia moderna a managementului resurselor umane.

In detaliu, activitatile departamentului de resurse umane sunt:

. adoptarea tacticii pentru punerea în aplicare a politicii de personal stabilite de managerii superiori;

. adoptarea standardelor si indicatorilor de calitate pentru activitatile specifice departamentului;

. definirea si proiectarea posturilor;

. analiza si reproiectarea posturilor;

. recrutarea resurselor umane;

. selectia resurselor umane;

. angajarea personalului;

. pregatirea personalului;

. integrarea personalului;

. perfectionarea personalului;

. evaluarea activitatii resurselor umane;

. aplicarea reglementarilor privind legislatia muncii;

. aplicarea sistemului de stimulare morala, materiala si financiara pentru întreg personalul;

. organizarea sistemului de consiliere profesionala si de evolutie a carierei;

. aplicarea politicilor de colaborare cu sindicatele;

. realizarea studiilor de prognoza si de planificare a resurselor umane.

Tabelul 1.3.

Domenii de activitate ale managementului resurselor umane

Domeniul de activitate

Activitati primare

Organizare

Structura resurselor umane

Analiza posturilor

Proiectarea posturilor

Asigurarea resurselor umane

Planificarea resurselor umane

Recrutare si selectie

Dezvoltarea resurselor umane

Pregatire si perfectionare profesionala

Dezvoltare manageriala

Managementul performantei

Managementul recompenselor

Evaluarea resurselor umane

Salarizare

Aplicarea facilitatilor suplimentare

Relatiile cu salariatii

Relatii de munca

Comunicare

Securitatea muncii, sanatate

Asigurarea securitatii muncii

Aplicarea politicii de asigurare a sanatatii

Activitatile care caracterizeaza managementul resurselor umane sunt complexe: pe de o parte, datorita naturii speciale a subiectilor care sunt implicati în procesele de munca si, pe de alta parte, datorita întrepatrunderii acestor activitati cu altele, proprii managementului general organizational. Schimbarile impuse sau cerute de mediul exterior organizatiei determina schimbari interne, inclusiv de personal; schimbarile de personal atrag dupa sine stabilirea de noi performante si prezentarea unei noi oferte pentru piata, dupa care ciclul se reia.

O foarte buna sinteza a domeniilor caracteristice managementului resurselor umane si a functiunilor subsumate este prezentata în lucrarea de referinta a lui Jean - Marie Peretti :

. administrarea curenta;

. gestiunea resurselor umane;

. formarea;

. dezvoltarea sociala;

. gestiunea costurilor de personal;

. informarea si comunicarea;

. mediul si conditiile de munca;

. relatiile sociale;

. consilierea ierarhica si gestiunea de personal;

. relatiile externe.

Natura activitatilor specifice managementului resurselor umane cunoaste transformari radicale, în acord cu transformarile economice, ambientale, culturale, sociale si politice actuale. Astfel, apare tot mai important:

. rolul evaluarii contributiei pe care salariatii o aduc la dezvoltarea organizatiei;

. gradul lor de implicare în adoptarea deciziilor manageriale care, treptat, se depolarizeaza;

. politici de integrare sociala evoluate;

. proliferarea organizatiilor internationale si transnationale determina necesitatea adoptarii unor politici de deschidere manageriala, în vederea satisfacerii nevoilor sociale diversificate si asigurarii mobilitatii personalului. Salariatii nu sunt bunul exclusiv al unei organizatii; investitia facuta în pregatirea specialistilor, indiferent de gradul lor de pregatire, se poate regasi în cadrul altei organizatii; este rolul managerilor sa asigure toate conditiile pentru dezvoltarea carierei propriilor angajati si sa faciliteze, dupa caz, mobilitatea acestora în conditii avantajoase pentru toate partile implicate. O problema de mare dificultate manageriala este integrarea si dezvoltarea carierei angajatilor din alte tari; interferentele culturale, diferentele de pregatire generala si profesionala, perceptia diferita a politicilor organizationale, problemele sociale si altele asemenea fac, în prezent, obiectul de activitate al departamentelor de resurse umane ale firmelor care folosesc personal de origine autohtona si externa. Printre problemele speciale pe care organizatia, în general si departamentul de resurse umane, în special le au de rezolvat sunt cele legate de asumarea unui anumit grad de risc în adoptarea politicilor de personal; managementul activitatilor cu risc asumat reprezinta o componenta evoluata de conducere organizationala, într-o perioada de mari transformari politice, economice, sociale si culturale. Nu pot supravietui si nu se pot dezvolta decât organizatiile care adopta politici manageriale flexibile si alternative.

Activitatile si criteriile de eficacitate monitorizate de departamentul de resurse umane sunt influentate atât de factorii externi cât si de cei interni, caracteristici organizatiei (fig. 1.1.)

Tabelul 1.4.

Activitati specifice managementului resurselor umane

Domenii de activitate

Politici/Activitati

Determinarea nevoilor posturilor

Oportunitati egale de angajare

Analiza posturilor

Structurarea posturilor si realizarea legaturilor functionale

Planificarea resurselor umane

Recrutarea, selectia, angajarea, integrarea si evaluarea angajatilor

Recrutarea

Selectia

Internationalizarea MRU

Evaluarea performantelor

Avantajele angajatilor

Asigurarea de sanatate, plata concediilor

Asigurarea pensiilor si facilitatilor legate de problemele personale ale angajatilor

Consilierea

Recompensarea directa

Salarizare directa

Premierea salariatilor performanti

Protectia angajatilor

Protectia muncii, asigurarea locurilor de munca

Dezvoltarea resurselor umane

Pregatirea si perfectionarea resurselor umane

Planificarea si dezvoltarea carierei

Audit si identificarea mijloacelor pentru dezvoltarea resurselor umane

Relatiile de munca

Aplicarea legislatiei si dezvoltarea legaturilor cu sindicatele

Aplicarea politicilor de negociere colectiva

Dezvoltarea comunicarii si promovarea altor forme de amplificare a relatiilor cu angajatii


REZULTATELE MUNCII:

PRODUSE sI SERVICII COMPETITIVE

 

Fig. 1.1. Corelatiile între factori, programe de resurse umane si rezultate

1.4. Organizarea activitatilor specifice MRU

Departamentul de resurse umane (DRU) reprezinta structura organizatiei abilitata sa puna în valoare toate celelalte resurse de care dispune organizatia, în vederea atingerii obiectivelor strategice si imediate.

Structurarea unei firme începe prin proiectarea DRU. Aceasta substructura trebuie proiectata pentru a fi capabila sa valorifice factorul uman în folosul firmei si al individului. Managementul resurselor umane vizeaza satisfacerea cerintelor generale ale organizatiei, în functie de posibilitatile tehnologice si de caracteristicile psiho-sociale ale potentialilor angajati. Adaptând schema propusa de Maslow, pot fi stabilite etapele realizarii subsistemului resurselor umane (tabelul 1.5).

Tabelul 1.5.

Etapele realizarii subsistemului resurselor umane

Denumirea etapelor

Continutul activitatilor

1. Conceperea politicii de realizare a subsistemului resurselor umane

- obiectivele firmei

- planificarea strategica

- studiul performantelor individuale

- perspectiva globalizarii

- motivarea si participarea candidatilor

2. Proiectarea subsistemului resurselor umane

- descrierea si analiza posturilor

- dimensionarea necesarului de personal

- norme de echitate si discriminare pozitiva (n.n.)

- proiectarea comunicatiilor

- drepturile si obligatiile angajatilor

- sistem informational

3. Aplicarea politicii privind resursele umane

- recrutarea

- selectia

- instruirea

- integrarea

4. Utilizarea optima a subsistemului resurselor umane

- formarea personalului

 

- dezvoltarea carierei angajatilor

 

- evaluarea personalului

 

- motivarea personalului

 

- compensatiile si stimulentele

 

- asigurarea echitatii

 

- proiectia si securitatea muncii

 

- eficienta utilizarii resurselor umane

 

- dezvoltarea relatiilor cu sindicatele

 

5. Intretinerea si valorificarea potentialului resurselor umane

- evaluarea posturilor

 

- restructurarea personalului

 

- asigurarea fondurilor de întretinere

 

- asigurarea echitatii

 

- modernizarea protectiei si normelor de securitate a muncii

 

6. Dezvoltarea subsistemului resurselor umane

- restructurarea personalului

 

- analiza posturilor

 

- evaluarea personalului

 

- asigurarea echitatii si discriminarii pozitive

 

- asigurarea fondurilor de dezvoltare

 

Initial, managerii firmei selecteaza personalul care va ocupa posturile departamentului de resurse umane. Specialistii selectati pot fi: juristi, psihologi, sociologi, specialisti în managementul organizatiei, statisticieni, informaticieni, ingineri si alti specialisti - buni cunoscatori ai domeniului de activitate al firmei. Este recomandabil ca întreg acest personal sa aiba o pregatire complementara de psihologie.

Juristilor le revine rolul de a le prezenta - managerilor firmei toate reglementarile privind legislatia muncii si de a organiza din punct de vedere juridic formal procedurile de recrutare, selectie, angajare, perfectionare si salarizare.

Psihologilor li se cere sa defineasca si sa puna la punct procedurile si tehnicile pentru recrutare, selectia si evaluarea candidatilor pentru posturile vacante, respectiv pentru personalul angajat.

Specialistii în managementul organizatiei proiecteaza si propun spre aprobare managerilor generali schema de organizare organigrama) DRU.

Directorii si sefii serviciilor subordonate departamentului resurselor umane trebuie sa aiba experienta manageriala, sa cunoasca legislatia muncii, sa fi dovedit anterior ca au cunostinte fundamentale în domeniile: contabilitate management, statistica, relatii publice, psihologie, politici publice, limbi straine. Nu în ultimul rând, specialistii departamentului trebuie sa fi urmat cel putin un stagiu de documentare într-o organizatie performanta în domeniul administrarii resurselor umane. Caracteristicile profesionale, comportamentale si atitudinale pe care trebuie sa le întruneasca managerii departamentului resurselor umane sunt complexe:



. sa fie fermi în urmarirea atingerii obiectivelor organizatiei;

. sa dovedeasca flexibilitate, în situatiile în care personalul preia initiativa unor activitati;

. sa respecte punctele de vedere ale interlocutorilor (angajati sau candidati la posturile vacante ale firmei);

. sa aiba capacitatea de a comunica si de a pune în aplicare initiativele pozitive pe care angajatii le prezinta;

. sa se instruiasca permanent;

. sa dovedeasca faptul ca se pot controla în situatii critice;

. sa gaseasca solutii potrivite pentru activitatile din perioadele de stabilitate si, mai ales, pentru momentele de instabilitate ale organizatiei;

. sa aiba capacitatea de analiza a proceselor si fenomenelor specifice;

. sa aiba capacitatea de sinteza a datelor privind resursele umane;

. sa aiba capacitatea de a prognoza tendintele sociale;

. sa aiba capacitatea de a preveni aparitia crizelor în sistem;

. sa dovedeasca umanism;

. sa fie capabili de a lucra în echipa;

. sa dovedeasca loialitate fata de organizatie;

. sa fie drepti, impartiali, rationali;

. sa aiba simtul umorului;

. sa fie lipsiti de vicii majore.

CAPITOLUL 2

COMPETENŢA MANAGERIALĂ

2.1. Managerul: artist, profesionist (artizan)

Schematic, ponderea activitatilor managerilor în planul conceptual - al relatiilor umane si în plan tehnic este diferita, în functie de nivelul la care activeaza flecare (fig. 2. 1).


Fig. 2.1. Ponderea activitatilor manageriale

Competenta manageriala se evidentiaza prin capacitatea conducatorilor de a-si îndeplini activitatile specifice la standardele adoptate de organizatie. Activitatile specifice managerilor îsi au originea în functiile clasice, formulate de Henri Fayol în 1946: previziune, organizare, comanda - coordonare si control.

Sintetic, rolurile pe care managerii trebuie sa si le asume si sa le exercite sunt:

A. roluri intepersonale:

. de reprezentare (obligatii sociale, simbolice sau formale)

. de lider (coordoneaza, controleaza, instruieste si motiveaza subordonatii)

. de legatura (construieste si mentine legaturi si contacte cu organizatii, grupuri si indivizi din afara organizatiei)

B. roluri informationale:

. de monitorizare (culege informatii pentru a identifica probleme si oportunitati, tendinte si idei, pentru a întelege ce se petrece în interiorul si în exteriorul organizatiei)

. de diseminare (transmite subordonatilor informatii primite din interiorul si din exteriorul organizatiei)

. de comunicare

C. roluri decizionale:

. de antreprenoriat (initiaza si sustine, planifica si controleaza schimbarile din cadrul organizatiei, în vederea dezvoltarii acesteia)

D. de alocare a resurselor:

. stabileste natura activitatilor

. programeaza durata activitatilor

. aloca resursele materiale si financiare

. autorizeaza activitatile planificate

E. de negociere:

. managerii se implica si raspund de rezultatele negocierilor pentru ca au responsabilitatea acestora

. managerii negociaza din partea organizatiei cu factori din afara ei, pentru atragerea de resurse sau pentru a obtine angajarea organizatiei în activitati profitabile.

Multiplele roluri ale managerilor sunt conexe: nici unul dintre acestea nu poate fi abandonat sau neglijat.

Referitor la rolurile, activitatile, metodele si competentele managerilor se va reveni pe larg în cadrul acestui capitol; încercam, deocamdata, sa identificam personalitatea managerului.

Dupa lucrarea Patriciei Pitcher, managerul poate fi artist, profesionist (artizan) sau tehnocrat. Mentionam faptul ca tehnocratia este considerata, de regula, ca fiind ramura managementului care supraestimeaza locul si rolul tehnicienilor si minimalizeaza functiile politicii organizationale.

Managerii sunt în primul rând oameni care fac tot ceea ce stiu si tot ceea ce pot sa faca; posibilitatile managerilor sunt, evident, mai largi decât ale celorlalti membri ai organizatiei dar sunt, totusi, limitate. Literatura de specialitate privind managementul resurselor umane abunda de indicatii privind "ce" si cum trebuie facut în cadrul unei organizatii; ceea ce apare mai rar este "cine" poate face tot ceea ce trebuie facut, pentru ca organizatia sa progreseze si efectele economice si sociale sa fie pozitive.

Specialista de renume mondial citata mai sus distinge trei tipuri de manageri care se disting între ei prin stiluri foarte diferite:

a) managerul care are visuri si ambitii de mare anvergura - artistul;

b) managerul care considera ca visurile sunt de prisos - profesionistul (artizanul);

c) managerul care dispretuieste si reprima visurile - tehnocratul.

Prezentam sintetic principalele caracteristici ale acestora (tabelul 2.1). Analizând datele înscrise în tabelul 2.1 si în tabelul 2.2 se poate pune, firesc, întrebarea: care este tipul de manager care poate conduce organizatia spre succes? Raspunsul la aceasta întrebare este simplu: în functie de natura, dimensiunile, traditia, prestigiul, obiectivele strategice majore, structura personalului, conjunctura economica si sociala, dimensiunile resurselor materiale si financiare, organizarea interna s.a., toate tipurile de manageri discutate pot conduce cu onestitate organizatia spre realizari economice notabile, conservând fondul de baza al resurselor umane al organizatiei.

In figura 2.2 este prezentata o schema privind dependenta dintre caracteristicile managerilor si rezultatele obtinute prin aplicarea politicilor acestora.

Nivelul probabil al rezultatelor organizatiei

A 1 - performantele pe termen scurt ale managerului artist

A 2 - performantele pe termen lung ale managerului artist

P 1 - performantele pe termen scurt ale managerului profesionist P 2 - performantele pe termen lung ale managerului profesionist T 1 - performantele pe termen scurt ale managerului tehnocrat

T 2 - performantele pe termen lung ale managerului tehnocrat

Fig. 2.2. Evolutia performantelor pe termen scurt si lung la diferiti manageri

Implicatiile economice si sociale pe care managerii le induc în cadrul organizatiilor pe care le conduc sunt schematizate în tabelul 2.2. Se observa ca activitatea managerului tehnocrat se evidentiaza prin eficacitate ridicata, pe termen lung dar si la risc ridicat pe termen scurt; cu managerul artist se poate câstiga prin inspiratia de moment dar se poate pierde în viitorul imediat sau îndepartat. Profesionistul asigura rezultate bune pe termen scurt si mediu dar poate fi surprins de o conjunctura de piata nefavorabila. Profesionistul aduce, în plus, satisfactia lucrului în echipa dupa reguli atent verificate.

Tabelul  2.1.

Tip

Caracteristici

Managerul artist

Managerul artist este îndraznet, plin de imaginatie, exploziv, entuziast, vizionar, imprevizibil, emotiv, vesel, ciudat, inspirator, are spirit de initiativa si intuitie. Imaginativ fiind, managerul artist nu accepta în nici un caz interpretarile conventionale despre afaceri, despre piata sau despre lume, în general. Fiind atasat pe deplin organizatiei, cheltuieste din plin energie si încearca sa-i antreneze si sa-i inspire, prin exemplul sau, pe subordonati.

Managerul profesionist

Managerul profesionist (artizan) are o bogata experienta în domeniul în care activeaza. A reusit sa dobândeasca cunostintele necesare exercitarii meseriei   (profesiei) parcurgând toate treptele acesteia si considera ca în domeniul sau cunoaste totul. Nu accepta ca munca sa se desfasoare aleator, respectând toate etapele prevazute pentru fiecare gen de activitate. Este exigent si, în general, rabdator. Îi place munca pe care o face si nu doreste sa faca altceva. Este întelept, prudent, amabil, binevoitor, demn de încredere, onest, direct, rezonabil, realist, responsabil si, evident, conservator, pentru ca respecta traditiile si le pune în valoare. Nu accepta schimbarile organizationale decât atunci când realizeaza utilitatea lor evidenta. Isi cunoaste bine concurentii. Nu se lasa pacalit de subordonatii care încearca sa-i prezinte idei depasite într-un nou ambalaj: acestora le trebuie argumente puternice ca sa-si convinga superiorul, care da dovada de flexibilitate si de toleranta, dar care nu face compromisuri. Daca managerul s-a convins ca proiectul propus de subalterni este solid, acesta va face eforturile pentru a-i mobiliza pe salariati sa atinga obiectivul propus. Managerul profesionist (artizan) lucreaza în sistemul pasilor marunti: mai întâi trebuie sa se amelioreze ceea ce nu este înca desavârsit si apoi urmeaza explorarea etapelor urmatoare, urmarind cu asiduitate sa promoveze spiritul de echipa.

Managerul tehnocrat

Tehnocratii autentici sunt excelenti manageri; lucreaza precis, rapid, fara ezitari sau complexe, punându-si în valoare principiile, metodele si tehnica manageriala performanta. Asa cum s-a prezentat mai sus, în termenii dictionarelor, tehnocratii fac sa prevaleze aspectele concrete, tehnice ale unei probleme, în detrimentul consecintelor sociale. Managerii tehnocrati îsi controleaza emotivitatea, mentin distanta fata de subalterni,  sunt  seriosi,  analitici,  metodici,  cerebrali, conservatori, profunzi, hotarâti si dovedesc, de multe ori, excelenta. Sunt respectati dar nu sunt iubiti. Puterea lor consta în profunda analiza a situatiilor pe care le stapânesc pe deplin. Sunt capabili de a oferi pentru oricare situatie solutii alternative. Acestia au capacitatea de a transmite altora cunostintele lor, ceea ce este o calitate apreciata de subordonati. Ca strategie, managerii tehnocrati conteaza pe aliante si pe planificarea strategica. Dau dovada de oportunitate în toate planurile (atent pregatite) si în toate programele pe care si le asuma.

2.2. Caracteristicile si competentele managerului

Persoanele angajate în activitati manageriale trebuie sa fie puternic motivate pentru a satisface exigentele posturilor de conducere pe care le ocupa. Liderii de succes trebuie sa doreasca sa ajunga la performanta; aceasta caracteristica umana se manifesta la indivizii care prezinta motivatii individuale, respectiv motivatii de ordin social.

Din categoria motivatiilor individuale face parte, în primul rând, dorinta de a avea putere; oamenii doresc sa aiba putere pentru a putea influenta si dirija pe ceilalti oameni, pentru a-si exercita dominatia, pentru a demonstra altora ca sunt performanti s.a. De multe ori, oameni care au fost lideri într-o profesie sau într-un loc de munca, prin schimbarea carierei, ajung din nou în posturi superioare, de mare responsabilitate, nu pentru ca au deja o carte de vizita valoroasa, ci pentru ca au capacitatea sa transforme sisteme, structuri, metode si tehnici de munca etc.

Tabelul 2.2.

Implicatiile economice si sociale

Tipul de manager

Implicatiile economice si sociale

Managerul artist

Temperamentul managerului artist este fluctuant: acesta trece cu usurinta de la stari de exaltare la stari depresive, de la stari de bucurie, în caz de reusita, la stari de mâhnire, în caz de esec. De regula, este optimist dar, neavând simtul detaliilor, nu poate anticipa efectele unor proiecte pe care doreste sa le puna în practica, astfel încât rezultatele finale nu au sanse sigure de succes. Actioneaza sporadic, uneori incoerent si da dovada de o gândire eclectica. Nu se straduieste sa conjuge eforturile subordonatilor pe care îi solicita conform oportunitatilor pietei. Pe termen lung, strategia improvizata pe care o practica managerul artist este contraproductiv pentru organizatie; pe termen scurt, arta improvizatiei sale manageriale poate face ca realizarile firmei sa fie deosebite, ceea ce poate contribui la cresterea popularitatii sale. Fiind ambitios si onest reuseste sa învete atât din succese cât si din greseli.

Managerul profesionist

Managerul profesionist este calm, optimist, ponderat si prudent. Perceptia sa este axata pe viitorul imediat, pe achizitia de rezultate concrete; nu se (artizan) lasa sedus de aspectele privind sarcinile imediat urmatoare nu permite abordarea unor proiecte care nu sunt bine structurate si bine argumentate. O asemenea atitudine reprezinta o buna garantie pentru organizatie, cu atât mai mult cu cât reuseste sa antreneze subordonatii în realizarea obiectivelor pe termen scurt sau mediu pe care si le asuma. Considera ca obiectivele pot ft realizate prin tehnica pasilor medii, astfel încât nu expune organizatia unor esecuri imediat previzibile. Are capacitatea de a da încredere salariatilor si de a le asigura nevoia de securitate.

Managerul tehnocrat

Managerul tehnocrat nu este, de regula, optimist; considera lumea si organizatia ca fiind entitati care trebuie administrate cât mai bine posibil, la nivel global. Gândirea sa foarte structurata, aproape rigida, îi permite sa identifice metode, tehnici si reguli dupa care organizatia poate fi condusa. Dupa parerea sa, strategia, principiile si tehnicile care trebuie abordate fata de fluctuatiile pietei trebuie elaborate de catre experti - singurii în masura sa cunoasca tendintele acesteia. Aceasta abordare este axata în exclusivitate pe obtinerea de beneficii concrete, nu neaparat imediate. Pentru momentul dat, proiectarea tuturor actiunilor spre viitor conduce la constrângeri si la renuntari economice.

Dorinta de a detine puterea este fireasca, ancestrala; pe de alta parte, dorinta de a o folosi pentru interese proprii reprezinta o situatie periculoasa atât pentru individ, cât si pentru colectivele, organizatiile si grupurile, sociale dominate.

Daca individul dovedeste ca are autocontrol, ca nu este impulsiv si ca nu îsi foloseste puterea în scopul pur de a domina va câstiga prestigiu si admiratie.

Motivatiile sociale ale liderului sunt legate de realizarea unor proiecte care sa duca la dezvoltarea organizatiilor si a colectivelor de oameni care fac parte din acestea. In comparatie cu individul care are motive strict personale pentru a domina, liderul altruist, adevaratul lider prezinta o serie de aspecte care îl onoreaza:

. este matur din punct de vedere emotional;

. exercita puterea mai mult în beneficiul organizatiei;

. nu este tentat sa utilizeze puterea pentru manipularea oamenilor;

. este caracterizat prin initiativa;

. este deschis spre problemele oamenilor, dându-le sfaturi si acordându-le ajutor;

. beneficiaza de o larga perspectiva de evolutie.

Liderii sunt persoane carismatice,  simpatice, având o mare disponibilitate pentru de asemenea, mare capacitate de întelegere a problemelor economice si sociale. Caracteristicile liderilor sunt urmatoarele:

. cunosc bine oamenii din grupul condus si stimulentele care îi motiveaza pe indivizii respectivi;

. cunosc bine domeniul de activitate (piata, concurenta, produse, tehnologii, personalitati cheie);

. au o buna reputatie si anume antecedente privind succesele în diferite afaceri;

. au aptitudini si competente deosebite (capacitate de analiza, rationamente sigure, gândire strategica, facultatea de a stabili bune relatii de munca, sensibilitate fata de semeni, întelegerea naturii umane);

. au calitati personale (integritate, onestitate);

. sunt puternic motivati pentru a fi lideri.

Un adevarat lider se manifesta cu realism, etic si curajos, pe baza viziunii de ansamblu a sistemului. Matricea puterii si a omeniei este prezentata schematic în fig. 2.3.

Text Box: INIMĂ

"mica"                                      PUTERE                                     "mare"

Fig. 2.3. Influenta puterii si a omeniei asupra

caracteristicilor managerilor

Atingerea "celor patru colturi" ale liderului - viziune, realism, curaj si etica (fig. 2.4.) este un ideal (P. Koestenbaum). În practica, se pot identifica persoane la care se regasesc doar partial aceste caracteristici (fig. 2.5).

Fig. 2.4. Caracteristici ale liderului ideal (Koestenbaum)

In figura 2.5. a) apar trasaturile persoanei lipsite de curaj, realista, care tine seama de eforturile celorlalti, care are valentele cerute de etica si are spirit de initiativa; în figura 2.5 b) sunt prezentate trasaturile unei persoane voluntare, cu imaginatie, dar lipsita de simtul realitatii.

a)


b)


Fig. 2.5. Caracteristicile unei persoane

Persoanele care au în subordine grupuri de oameni trebuie sa întruneasca:

. serie de calitati printre care: inteligenta, memorie, spirit de observatie, capacitatea de concentrare, sanatate, caracter integru sa;

. sa aiba cunostinte temeinice în domenii diverse: management, economie, psiho-sociologie, juridic, tehnic, cultura generala etc. Pentru diferite niveluri ierarhice primeaza caracteristici (calitati) diferite; astfel, pentru managerii de vârf cea mai importanta calitate pe care trebuie sa o aiba este capacitatea de a decide, dublata de solide cunostinte manageriale. În tabelul 2.3 sunt prezentate ponderile pe care le au calitatile manageriale. Caracteristica definitorie a managerului o constituie puterea sa asupra celorlalti. Puterea presupune atât dreptul cât si abilitatea de a influenta comportamentul celorlalti.

Dreptul de a impune altor persoane o anumita conduita este numit autoritate. Aceasta are un caracter legitim, institutionalizat si reprezinta latura formala a puterii.

Tabelul 2.3.

Calitati necesare managerilor

Pondere (%)

Capacitatea de a decide

Cunostinte manageriale

Cunostinte economice

Capacitatea de a mentine bune relatii umane

Capacitatea de a se perfectionare

Experienta manageriala

Cunostinte de psiho-sociologice

Abordarea hotarâta a solutionarii problemelor

Studii

Dorinta de a conduce

Starea sanatatii

Vechimea în organizatia a respectiva

Conduita morala

16

12

10

10

10

9

7

7

5

4

4

4

2

Total

100

Abilitatea unui individ da a determina comportamentul celorlalti, respectiv latura informala a puterii, constituie capacitatea sa de influenta. Aceasta caracteristica este determinata de calitatile managerului: caracter, temperament, inteligenta, cunostinte generale si de specialitate etc. Din compararea laturii formale si a celei informale a puterii rezulta ca acestea sunt independente; daca ambele aspecte (autoritatea si capacitatea de influenta) se regasesc în aceeasi persoana acesta este un lider autentic.

Managerii trebuie sa aiba capacitatea de a îmbina laturile puterii, de a realiza un stil de conducere cu valente directive si participative.

Pentru ca managerul sa poata motiva si antrena pe altii, acesta trebuie sa se afirme ca o personalitate performanta care dovedeste ca este cea mai influenta persoana a organizatiei.

In conditiile în care capacitatea de influenta este inferioara autoritatii manageriale, rezultatele organizatiei vor fi modeste, chiar daca managerul are pregatirea de specialitate adecvata functiei. Daca autoritatea manageriala este inferioara capacitatii de influenta, rezultatele organizatiei vor fi bune, chiar daca pregatirea de specialitate a managerului este insuficient adecvata functiei.

In acest caz, managerul are capacitatea de a-si antrena subalternii, de a-i motiva si de a le asigura satisfactia muncii. Exceptiile de la regulile exprimate mai sus exista.

Latura informala a puterii - capacitatea de influenta - defineste ceea ce în literatura de specialitate este leadership-ul. Leadership-ul reprezinta fenomenul de influentare a comportamentului subalternilor, cu ajutorul instrumentelor de natura psiho-sociala (motivare, implicare în realizarea obiectivelor, generarea satisfactiei etc.), astfel încât acestia sa realizeze anumite actiuni, conform obiectivelor organizationale.

Daca managerul are evident capacitate de influenta, atunci el poate fi numit conducator sau lider. Daca la manager predomina latura formala a puterii el va fi numit sef, director, dar nu lider.

In diferite lucrari sunt utilizati termeni diferiti pentru manageri: sefi, conducatori sau lideri.

Liderii sunt promotorii schimbarii, au un orizont filosofic propriu, sunt creativi, au o înalta tinuta morala, au capacitatea de a-si asuma riscuri, sunt altruisti, au încredere în oameni, sunt capabili de perfectionare continua, au capacitatea de a face previziuni si pot lucra în situatii complexe. De asemenea, liderii de succes tin seama de toate persoanele implicate în procesele de munca, asculta toate partile înainte de a judeca, sunt onesti, accepta criticile, accepta ca pot gresi, contribuie la promovarea carierei subordonatilor, asculta mai mult decât vorbesc, sunt buni planificatori ai utilizarii resurselor, întretin o atmosfera pozitiva, au simtul umorului, sunt sinceri si fermi, cer sfatul altora în caz de dubiu, se grabesc încet s.a.

Tabelul 2.4.

Compararea caracteristicilor sefului cu ale liderului

Caracteristicile sefului

Caracteristicile liderului

Administreaza

Inoveaza

Copiaza

Este original

Mentine

Dezvolta

Se concentreaza pe sistem si pe structura

Se concentreaza pe oameni

Se bazeaza pe control

Inspira încredere

Orizont de vedere scurt

Perspectiva îndelungata

Întreaba "cum ?" si "când"

Întreaba : "ce?" "si" "de ce ?"

Imita

Creeaza

Accepta statu-quo-ul

Isi schimba statutul

Bun soldat

Propriul stapân

Face lucrurile bine

Face lucrurile bune

Personalitatea liderului de succes este o valoare extrem de relativa, fiind dependenta de o multime de aspecte individuale deja mentionate dar si de aspecte sociale, de cultura si de civilizatie, de natura obiectiva sau subiectiva.

In studierea personalitatii managerului de succes se considera (D. McGregor, si Bennis) ca, urmatoarele variabile detin o importanta majora: caracteristicile anatomo - fiziologice gândirea si preferinta emisferica, simtul timpului si, ca un corolar, temperamentul.

Caracteristicile fizice determina într-o masura însemnata succesul unui manager. Statura trebuie sa fie impunatoare iar înfatisarea trebuie sa fie agreabila. Culoarea deschisa a ochilor este interpretata ca apartinând unei persoane reci, calculate; nasul proeminent, dar nu dezagreabil, induce în subordonati impresia de om hotarât, ambitios, energic si plin de încredere.

Vârsta potrivita pentru un manager este diferita de la o tara la alta, de la o cultura la alta. Managerii tineri sunt mai dinamici, mai ambitiosi, mai liberali, predispusi sa-si asume riscuri, dar sunt lipsiti de experienta. Subordonatii prefera sa aiba drept manageri persoane tinere.

Sexul nu conditioneaza performanta manageriala. Atât barbatii cât si femeile pot fi autoritari si au capacitatea de a influenta oamenii. Câteva diferente psihologice si atitudinale sunt evidente:

. eficacitatea barbatilor este usor superioara, în raport cu cea a femeilor;

. barbatii pun accent pe echitate iar femeile pe egalitate;

. barbatii utilizeaza o varietate mai ampla de tactici si de strategii;

. profilul motivational al femeilor este ceva mai apropiat de unul optim;

. subordonatii (indiferent de sex) prefera sa aiba manageri barbati.

Gândirea pozitiva reprezinta orientarea îndreptata spre valori superioare, fiind caracterizata prin entuziasm si optimism. Acest lucru presupune doua aspecte importante: privirea câtre viitor si încrederea deplina în propria capacitate de actiune.

Daca managerii îsi asuma obiective pe termen scurt, organizatia poate obtine, ocazional, succese. Managerii care cauta modele deja depasite, care traiesc din amintirea unor succese trecute, condamna organizatia la esec.

Referitor la încrederea deplina în propriile capacitati trebuie subliniat ca majoritatea succeselor se datoreaza faptului ca managerii au dorit sa le realizeze; daca managerii au dubii ca un anumit obiectiv poate fi atins atunci, de regula, acesta nu va fi atins. In tabelul 2.5. apar diferentele dintre gândirea negativa si gândirea pozitiva .

Tabelul 2.5.

Gândirea negativa (reactiva)

Gândirea pozitiva (activa)

Nu putem face nimic

Sa vedem ce-am putea face

Asa sunt eu

Pot si altceva

Trebuie sa fac asta

Prefer sa fac asta

Nu pot sa fac asa ceva

Dupa ce ma voi pregati, voi putea realiza acest lucru

Acest lucru ma enerveaza

Sunt stapân pe situatie

Indivizii astia nu se pricep la nimic

Voi obtine rezultatele dorite

Sunt obosit

Putina odihna si la treaba!

Preferinta emisferica constituie un aspect important care determina comportamentul managerului. Este cunoscut faptul ca emisfera stânga a creierului constituie centrul de rationalitate. Functiile ei sunt în domeniul concretului, al analiticului: aici se formeaza perceptia detaliilor, perceptia timpului, de aici e controlata vorbirea. Persoanele la care predomina functiile acestei emisfere sunt, de obicei, "dreptaci", rationali, tehnicisti, cu picioarele pe pamânt. Stilul autocrat este adoptat, de regula, de catre persoanele din aceasta categorie; managerii profesionisti (artizani) si managerii tehnocrati. De regula, acestor manageri le lipseste încrederea în subordonati, prefera standardele si respectarea lor.

Emisfera dreapta a creierului este locul în care se naste imaginatia, creativitatea, simtul estetic si intuitia. Managerii la care aceste trasaturi predomina sunt managerii artisti; nu iubesc matematica si tehnica, le pace sa improvizeze, au har, inspiratie si intuitie; Ca manageri, sunt orientati spre relatiile umane pe care le promoveaza si le întretin; sunt prietenosi, altruisti, cultiva spiritul de echipa si acorda subordonatilor libertate de actiune.

Stilul managerial democrat apare atunci când functiile ambelor emisfere cerebrale au aceeasi pondere. Marile personalitati manageriale au fost beneficiarele unui perfect echilibru al functiilor lor doua emisfere.

Simtul timpului este una din cele mai importante caracteristici manageriale. Din pacate, timp poate fi stocat, nu poate fi înlocuit cu îl resurse si nu poate fi recuperat. In calitate de alocator de resurse, managerul are datoria sa ierarhizeze prioritatile organizatiei, astfel încât sa nu fie depasit de evenimente. Activitatile importante si urgente sunt: sedintele de negociere, stingerea conflictelor, realizarea comenzilor scadente; activitati importante dar lipsite de urgenta sunt: planificarea, dezvoltarea relatiilor interumane, cercetarea, normarea muncii si activitatile de dezvoltare organizationala. Exista, de asemenea, activitati secundare urgente: instruirea personalului, corespondenta, audientele etc. sedintele de rutina, activitatile reglementate si altele, care se desfasoara în virtutea inertiei, sunt activitati secundare, lipsite de urgenta. In functie de modul între managerii gestioneaza timpul, acestia se regasesc într-una din variantele prezentate în fig. 2.6.

Managerul iresponsabil este cel care nu îsi organizeaza timpul, neavând capacitatea sa anticipeze efectele pe care munca le produce; managerul depasit de evenimente simte care sunt activitatile mai importante, dar nu acorda atentia cuvenita activitatilor secundare, astfel încât organizatia poate pierde oportunitati si beneficii importante. Managerul hiperstresat se ocupa doar de activitatile cu finalizare imediata, în dauna celor posibil de amânat, dar adesea mult mai importante; managerul realist reuseste sa ierarhizeze activitatile importante si secundare, urgente si lipsite de urgenta si sa le planifice pe toate în timp, tinând cont de resursele de care dispune. Managerul realist si eficace se delecteaza în sisteme ambigue, complexe si misterioase în care ordinea este cel mai adesea absenta" (H. Mintzberg).

Text Box: Preocupare pentru activitati importante


Fig. 2.6. Corelatia între importanta si urgenta activitatilor asupra comportamentului managerial

Pentru buna gestionare a timpului, managerii realisti aplica urmatoarele reguli:

. identificarea sistematica a izvoarelor de risipa a timpului;

. stabilirea clara a prioritatilor;

. adoptarea deciziilor ferme care permit atingerea obiectivelor;

. valorificarea competentelor subalternilor;

. motivarea si implicarea tuturor subalternilor;

. concentrarea pe activitati importante;

. evaluarea fenomenelor în echipa.

Principalele deficiente ale organizarii si folosu-ii timpului de catre manageri sunt prezentate în tabelul 2.6.

Dupa tipurile de personalitate, managerii pot fi: realisti, investigativi, ambitiosi, conventionali, sociabili si artisti. De regula, managerii sunt selectionati din categoriile:

a) personalitati investigative, caracterizate prin capacitate de organizare;

b) personalitati sociabile, caracterizate prin capacitatea de promovare a relatiilor interpersonale.

Deficiente ale organizarii si folosirii timpului

Tabelul 2.6.

Deficienta

Cauza

Consecinta

Depasirea frecventa a duratei zilei de munca. Se afirma ca rareori un manager lucreaza mai putin de 60 de ore pe saptamâna.

Recrutarea si promovarea defectuoasa a managerilor.

Stres organizational,

aparitia bolilor profesionale:

cardiovasculare, nervoase si digestive

Structura necorespunzatoare     a zilei de munca, care include la primele ore ale diminetii activitati minore, în timp ce altele, importante si dificile, sunt plasate la sfârsitul zilei.

Insuficienta cunoastere si ordonare a activitatilor desfasurate, din punct de vedere al importantei si urgentei dificultatilor

Înregistrarea a numeroase    probleme nerezolvate, amânate si reluate pe agenda zilnica

Dificultati în sesizarea si selectarea activitatilor esentiale care tin de obiectivele postului; tendinta de a rezolva cu prioritate sarcinile curente care le revin subalternilor

Deficiente în cunoasterea si aplicarea metodelor modeme ale managementului:

delegarea, tabloul sinoptic, managementul prin obiective si managementul prin exceptii

"Înnamolirea"

managerului  în probleme vesnic în curs de rezolvare si deteriorarea sistemului managerial

Fragmentarea excesiva a zilei de lucru. De regula, activitatile nu depasesc perioade mai mari de 30 de minute

Functionarea defectuoasa a secretariatului; lipsa preocuparilor pentru programarea propriilor activitati

Tendinta de tergiversare a rezolvarii unor sarcini restante urgente

C. Handy considera ca personalitatile umane pot fi clasificate conform ponderii nevoii de realizare si spiritului de independenta (fig. 2.7).

     

Text Box: Nevoia de realizaree


Fig. 2.7. Influenta nevoi de nevoi de realizare si a spiritului de

independenta asupra personalitatii

T. Cockerill formuleaza competentele managerului de înalta performanta care pot fi rezumate ca în tabelul 2.7.

Atributiile concrete ale unui manager, în viziunea specialistului G. P. Achambault de la Ecole des Hautes Etudes Commerciales din Montreal, sunt prezentate în cele ce urmeaza.

1. Competenta de a efectua transformarea subordonatilor profesionisti în profesionisti implicati în administrarea afacerilor organizatiei;

2. Competenta de a-si perfectiona propriul stil de conducere a personalului;

3. Competenta de a identifica problemele si variabilele cheie si de a gestiona organizatia în situatii complexe prin:

. identificarea variabilelor cheie,

. alegerea metodelor de actiune,

. girul dat prin propria personalitate activitatilor în noul cadru de fenomene,

. evaluarea si conducerea echipei manageriale,

. evaluarea posibilului impact al actiunilor sale;

4. Competenta de a administra organizatia în situatii conflictuale în situatii conflictuale interne si de a gira implementarea noilor tehnologii;

5. Competenta de a mobiliza personalul pentru administrarea schimbarilor structurale si functionale si de a întelege natura si amplitudinea rezistentei pe care acesta o poate opune prin:

. evaluarea corecta a cunostintelor, competentelor si comportamentului subordonatilor în situatia transformarii organizatiei,

. definirea si reorientarea carierei subalternilor, într-o maniera flexibila;

6. Competenta de a gestiona problemele de personal într-un mod etic:

. prevazând situatiile în care principiile eticii pot sa fie abandonate,

. promovând un repertoriu de actiuni pentru a împiedica pe altii sa se plaseze în situatii riscante,

. contribuind la dezvoltarea unui climat organizational bazat pe principii morale;

Text Box: Managementul interactiunii. Managerul este capabil sa-i implice pe subordonati, sa realizeze grupuri de lucru interactive, sa conduca la obtinerea satisfactiilor morale si materiale.
Orientarea spre dezvoltare. Managerul creeaza un climat pozitiv, în care individul poate deveni mai constient de propriile sale posibilitati si limite. El planifica pregatirea si perfectionarea resurselor umane.
Impactul. Managerul utilizeaza o serie de metode (argumentarea persuasiva, modelarea comportamentului, utilizarea simbolurilor, apelul la interesele comune) ca sa obtina sprijinul subordonatilor, pentru atingerea tintelor pe care si le-a propus.
Încrederea în sine. Managerul este capabil sa-si sustina propriile puncte de vedere; atunci când este necesar, adopta decizii fara ezitare, asumându-si sarcinile care decurg. De asemenea, utilizeaza metoda delegarii de competente catre subordonati. Este încrezator în capacitatea de a conduce în viabilitatea obiectivelor pe care si le asuma.
Comunicarea. Managerul îsi prezinta ideile cu claritate si dezinvoltura, utilizând materiale si date convingatoare pentru subordona si pentru parteneri.
Orientarea practica. Managerul general structureaza sarcinile echipei manageriale cu care lucreaza. El pune în aplicare toate planurile si ideile pe care echipa le-a adoptat si îsi asuma responsabilitatea realizarii acestora.
Orientarea spre reusita. Managerul îsi fixeaza la un nivel înalt standardele de lucru, îsi asuma sarcini ambitioase dar realizabile. El se straduieste sa obtina performante mai bune, sa devina mai eficace, mai eficient si îsi evalueaza rezultatele dupa standardele adoptate si în raport cu obiectivele propuse.
7. Competenta de a redresa organizatia aflata într-o situatie de criza.

Tabelul 2.7

Componentele managerului de înalta performanta

Text Box: Cautarea informatiei. Managerul îsi organizeaza structurile functionale pentru achizitia de informatii si colecteaza diferite tipuri de informatii pentru a-i permite sa decida în cunostinta de cauza.
Formarea conceptelor. Managerul construieste modele, formuleaza concepte, ipoteze, genereaza idei etc., pe baza informatiilor dobândite anterior si a propriei judecati. Reuseste sa înteleaga problemele globale si sa întrevada relatiile de tip cauza - efect.
Flexibilitatea conceptuala. Managerul identifica diferitele optiuni alternative, viabile pentru planificarea si elaborarea deciziilor. Are capacitatea de a evalua diferitele optiuni posibil de urmat, identificând punctele slabe si punctele tari ale fiecareia dintre acestea.
Cercetarea interpersonala. Pentru a întelege fenomenele din cadrul organizatiei si pentru a-si clarifica unele nedumeriri, managerul poarta discutii deschise cu subordonatii. Are capacitatea de a privi kicrurile si din punctul de vedere al interlocutorului.

CAPITOLUL 3

PERFECŢIONAREA sl SPECIALIZAREA

EDUCAŢIA PERMANENTĂ

Dezvoltarea profesionala este un proces complex, având drept obiectiv însusirea cunostintelor utile, atât în raport cu situatia momentului cât si cu cea viitoare. Formarea profesionala si perfectionarea se întrepatrund; formarea initiala nu poate fi considerata suficienta pentru activitatea de-a lungul întregii vieti. Conform datelor din tabelul 3.1, formarea si perfectionarea sunt complementare.

Formarea profesionala si pregatirea

Tabelul 3.1.

Formarea initiala

Perfectionarea profesionala

.    Pregatire generala

.    Pregatire de specialitate

.    Dobândirea unei meserii

. Însusirea de  catre  salariati  a noi cunostinte profesionale, deprinderi de munca, tehnici si tehnologii

. Policalificarea

. Recalificarea

. Conversia profesionala

Perfectionarea pregatirii profesionale este considerata de lege ca un drept si o îndatorire a salariatilor în raport cu care acestia urmeaza sa fie încadrati sau promovati în functii corespunzatoare. Educatia permanenta, forma moderna de pregatire profesionala, este prevazuta de Legea nr. 84/1995.

Prevederile legii fac referire la ministerele, regiile autonome, societatile comerciale, persoanele juridice sau fizice, care, împreuna cu unitatile si institutiile de învatamânt superior, au obligatia de a organiza toate formele de învatamânt (liceale, profesionale, postliceale, universitare si postuniversitare) adecvate perfectionarii si/sau specializarii salariatilor, în raport cu necesitatile impuse de mediul economic si social.

Perfectionarea pregatirii profesionale (reciclarea) are drept scop împrospatarea si îmbogatirea sistematica a cunostintelor profesionale, aprofundarea unui anumit domeniu al specializarii de baza, însusirea noilor realizari ale stiintei, tehnicii si culturii din domeniul respectiv sau din cele înrudite (Legea nr. 2/1971).

Policalificarea reprezinta obtinerea unor calificari suplimentare profesiei de baza (Legea nr. 2/1971).

Recalificarea reprezinta schimbarea calificarii, în cazul în care profesia de baza nu mai raspunde cerintelor tehnicii moderne si structurii economiei sau nu mai poate fi exercitata, din cauza modificarii unor conditii de munca (Legea nr. 2/1971).

În conformitate cu art. 3 din Legea nr. 2/1971 si cu art. 133 - 136 din Legea nr. 84/1995, formele de realizare a perfectionarii pregatirii profesionale sunt:

. instruirea la locul de munca;

. cursuri organizate de unitatea de origine, în alta unitate sau în centre de perfectionare a pregatirii cadrelor;

. programe personale de perfectionare, cu verificarea periodica a cunostintelor;

. stagii de practica si de specializare în unitatea proprie sau în alte unitati din tara sau din strainatate;

. studii postuniversitare de specializare;

. cursuri postuniversitare de perfectionare;

. studii aprofundate (postuniversitare);

. studii de masterat (postuniversitare);

. studii doctorale.

Trebuie remarcat ca în contractul colectiv de munca la nivel national se prevede ca toate "cheltuielile pentru activitatea de formare profesionala a salariatilor se suporta de unitati".

Evaluarea aplicarii cunostintelor  dobândite  prin  perfectionare, policalificare sau conversie profesionala se concretizeaza în calitatea si cantitatea produselor si serviciilor pe care salariatii le realizeaza; acestia vor avea un nou comportament fata de companie si o mentalitate de performer, pe care o pot insufla si colegilor lor.

Educatia permanenta reprezinta o forma fireasca de pregatire profesionala continua. În cadrul sistemului de formare continua, persoanele juridice pot organiza, împreuna cu unitati de învatamânt sau separat, cursuri de calificare, perfectionare si de conversie profesionala a adultilor, prin care ofera certificate de competenta profesionala recunoscute pe piata muncii, daca au prevazut în statut aceste activitati si daca sunt autorizate de Ministerul Educatiei si Cercetarii si, dupa caz, de Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale sau de alte autoritati publice, în baza criteriilor de evaluare stabilite prin regulament aprobat de cele doua ministere, cu respectarea standardelor ocupationale, conform legii.

Pe perioada în care urmeaza cursuri de perfectionare a pregatirii profesionale, personalul institutiilor publice are dreptul la salariu de baza si la sporuri aferente. In cazul în care cursurile sunt organizate în alta localitate decât în aceea de domiciliu, personalul institutiilor publice participant la acestea beneficiaza si de drepturile cuvenite salariatilor institutiilor publice aflati în delegatie.

Cursurile de calificare sunt reglementate prin Hotarârea Guvernului nr. 360/1990, privind calificarea muncitorilor în unitatile de stat. Cursurile de calificare si de recalificare sunt organizate si pentru someri, în baza Legii m'. 1/1991 (republicata în 1994), de catre directiile de munca si protectie sociala teritoriale.

Potrivit art. 1 din Hotarârea Guvernului nr. 360/1990. pentru asigurarea necesarului de muncitori calificati în structura meseriilor specifice activitatii, unitatile de stat pot organiza cursuri de calificare, recalificare si policalificare, cu aprobarea organelor centrale sau locale ierarhic superioare si cu avizul directiilor de munca si protectiei sociale.

Cursurile se organizeaza pe meserii, cu sau fara pregatire teoretica, de regula fara scoaterea din productie a cursantilor; durata lor este de 3 - 12 luni, diferentiate în raport cu complexitatea meseriilor. La cursurile de calificare sunt admise persoane care au absolvit învatamântul general obligatoriu si care au starea sanatatii corespunzatoare, persoanele care sunt încadrate cu contract de munca pe durata nedeterminata, dar care nu au calificare profesionala, care nu pot exercita meseria avuta sau nu pot fi utilizate eficient pe toata durata timpului de lucru si alte categorii de personal, care accepta sa se pregateasca în vederea reintegrarii în munca.

Pe de alta parte, Hotarârea Guvernului nr. 288/1991, republicata în 1996, a instituit modalitatea de calificare, de recalificare si de perfectionare a pregatirii profesionale a somerilor.

Calificarea, recalificarea si perfectionarea pregatirii profesionale a somerilor se organizeaza de catre directiile de munca si protectie sociala, dupa cum urmeaza:

. prin centre proprii;

. prin unitati de învatamânt organizate conform legii, pe baza de conventie;

. prin alte unitati - regii autonome, societati comerciale, alti agenti economici, de stat sau particulari, autorizati, pe baza de conventie.

Pregatirea profesionala a somerilor poate avea o durata de pâna la 9 luni si se stabileste în mod diferentiat, în raport cu complexitatea meseriei sau activitatii respective. In cazuri deosebite, ministrul muncii poate aproba ca durata pregatirii sa fie mai mare, fara a depasi 24 de luni. Pentru recalificarea unor persoane în meserii, profesii sau activitati pentru care acestea au deja cunostinte si deprinderi practice, durata programelor de pregatire poate fi redusa pâna la jumatate din durata unui curs de acelasi profil. Pregatirea profesionala a somerilor se poate face atât în perioada primirii ajutorului de somaj sau ajutorului de integrare profesionala cât si în perioada primirii alocatiei de sprijin.

Obligatia de a urma o forma de pregatire profesionala o au persoanele beneficiare de ajutor de somaj sau de integrare profesionala stabilite de catre directia de munca, în vederea reintegrarii lor în munca sau prestarii unei activitati autorizate.

La formele de pregatire profesionala prevazute, sunt admise persoane apte de munca pentru meseria, profesia sau activitatea respectiva, care au studiile corespunzatoare si care au fost selectate si orientate profesional. Pentru meseriile sau activitatile mai simple, care nu necesita pregatire teoretica pot fi admise la cursuri si persoane care nu au absolvit învatamântul obligatoriu.

Legea nr. 1/1991 prevede obligativitatea încheierii unui angajament între persoana ce urmeaza cursul de calificare (recalificare) si directia de munca prin care cel în cauza se obliga sa restituie ajutorul primit pe durata cursurilor, precum si cheltuielile de scolarizare, daca va refuza fara motive temeinice sa se încadreze în unitatea repartizata.

3.1. Actul aditional de munca privind pregatirea profesionala

In cazul persoanelor trimise la o scoala sau la un curs de calificare sau perfectionare cu scoatere din productie se încheie un act aditional la contractul individual de munca. Acest act este reglementat de art. 71 din Codul muncii, art. 21 din Legea nr. 1/1970 si de art. 33 din Legea nr. 2/1971 si este prevazut prin contractul colectiv de munca unic la nivel national.

Astfel, muncitorii care se pregatesc prin cursuri cu scoatere din productie vor semna, înainte de începerea cursurilor, un act aditional la contractul individual de munca; daca parasesc unitatea fara acordul conducerii unitatii în urmatorii 3 ani de la absolvirea cursului sunt obligati sa suporte cheltuielile de scolarizare proportional cu timpul lucrat ori cu perioada celor 3 ani.

Actul aditional este un act de drept al muncii, tinând seama de subiectele raportului juridic, de drepturile si de obligatiile acestora. Ca urmare, eventualele litigii ivite în legatura cu executarea actului aditional sunt de competenta organelor de jurisdictie a muncii. Acest document are caracter bilateral, implicând în egala masura unitatea si angajatul, stabilind drepturile si obligatiile partilor.

Ca si contractul individual de munca, actul aditional prevede:

a) obligatia unitatii de a suporta cheltuielile pentru instruirea persoanei respective;

b) obligatia salariatului de a lucra în unitatea respectiva, la terminarea formei de instruire, o anumita perioada de timp înscrisa în contract;

c) obligatia salariatului, ca în cazul nerespectarii angajamentului de a lucra în unitate în perioada stabilita, precum si în cazul eliminarii sale din scoala, sa plateasca o despagubire egala cu cheltuielile suportate de unitate sau de alt organ pentru pregatirea sa în cadrul formei de instruire respective.

Fireste, cuantumul despagubirilor trebuie sa fie stabilit tinând seama de principiul echivalentei acestora cu prejudiciul real.

3.2. Planuri privind pregatirea profesionala a salariatilor

Nevoia de perfectionare poate fi identificata pe baza schemei din fig. 3.1.

Responsabilitatile privind pregatirea profesionala a resurselor umane revin departamentului de specialitate, la propunerea sefilor compartimentelor organizatiei (tabelul 3.2.).

Pregatirea profesionala a salariatilor reprezinta una dintre cele mai profitabile investitii pe care organizatia le poate face; aplicarea acestei politici conduce la efecte pozitive imediate pentru unitate dar si la obtinerea satisfactiilor morale si materiale pentru salariati care vor deveni, de regula, mai implicati în problemele acesteia.

Pregatirea profesionala a salariatilor poate f abordata diferit, cu efecte, evident, diferite (fig. 3.2).

Fig. 3.1. - Nevoia de perfectionare

Identificarea cerintelor de pregatire profesionala presupune o analiza complexa care consta în definirea corecta a obiectivelor si programelor de instruire, având în vedere ca salariatii au vârste diferite, pregatire diferita si experienta diferita. Pentru identificarea cerintelor de pregatire profesionala este necesara evaluarea periodica a cunostintelor de specialitate, a deprinderilor si aptitudinilor profesionale ale salariatilor; acestora trebuie sa li se explice ca evaluarea (atestarea pe post) nu este un mijloc de restructurare a personalului, ci o activitate de rutina, necesara dezvoltarii companiei.

Responsabilitati privind pregatirea profesionala a resurselor umane

Tabelul 3.2.

Responsabilitatile sefilor de

compartiment

Responsabilitatile departamentului resurselor umane

Furnizeaza date privind pregatirea angajatilor

Concepe programul privind pregatirea

salariatilor

Supravegheaza pregatirea salariatilor

Coordoneaza programele de pregatire

Conduc pregatirea la locul de munca

Asigura mijloacele necesare pregatirii

Urmaresc evolutia potentialului angajatilor

Coordoneaza planurile privind dezvoltarea

cariere salariatilor

Participa si sustin schimbarile structurale

Furnizeaza date si efectueaza expertize

privind oportunitatile de dezvoltare structurala

ATITUDINE "LAISSEZ-FAIRE"

 


Fig. 3.2. Pregatirea profesionala a salariatilor

Planificarea instruirii salariatilor poate fi determinata de numerosi factori: productivitatea, reclamatiile clientilor, accidentele de munca, rezultatele probelor de lucru, rezultatele testelor de cunostinte profesionale, etc.

Stabilirea cerintelor de pregatire profesionala presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

. precizarea obiectivelor pentru întreaga organizatie, pe componentele ei structurale si pe angajat;

. stabilirea noilor cunostinte si noilor standarde pe care salariatii trebuie sa si le însuseasca;

. stabilirea tehnologiilor pe care salariatii trebuie sa le cunoasca;

. stabilirea metodelor de pregatire cele mai adecvate contextului;

.  stabilirea unitatilor în care se va face pregatirea salariatilor;

. stabilirea graficului dupa care se va face pregatirea salariatilor;

. stabilirea costurilor necesare pregatirii salariatilor si asigurarea resurselor financiare corespunzatoare.

Stimularea pregatirii profesionale a salariatilor poate fi realizata prin urmatoarele metode :

. motivarea intrinseca (determinata de interesul persoanei de a-si completa cunostintele);

. motivarea extrinseca (recompense sau, dupa caz, reduceri de salariu);

. recompensa externa (determinata de obtinerea unei calificari atestate de ministerul de resort);

. recompensa interna (determinata de aprecierea colegilor si a sefilor);

. motivarea pozitiva a comportamentului angajatului (dupa finalizarea studiilor, rezultatele muncii sunt net superioare si, dupa caz, sunt recompensate material);

. motivarea negativa a comportamentului angajatului (solicitând frecventarea unor cursuri de perfectionare, acesta reuseste sa evite sanctionarea);

. autostimularea salariatilor care realizeaza ca nu mai pot face fata problemelor profesionale ale momentului sau noilor tehnologii.

La planificarea pregatirii profesionale a salariatilor, departamentul de resurse umane trebuie sa aiba în vedere urmatoarele aspecte:

. elementele teoretice si aplicative transmise cursantilor trebuie sa poata fi aplicate imediat;

. elementele teoretice si aplicative însusite de câtre cursanti trebuie sa permita obtinerea unor performante profesionale semnificative;

. cursantilor care au deja o buna pregatire de specialitate au nevoie doar de completarea cunostintelor;

. comunicarea cu adultii este mai dificila decât cu tinerii, astfel încât managerii de curs trebuie sa fie profesionisti;

. ritmul predarii si evaluarii trebuie sa tina seama de vârsta si de experienta de viata si profesionala a cursantilor.

Dupa ce organizatorii se vor asigura ca sunt îndeplinite toate conditiile pentru acest proces, se vor desfasura procedurile privind pregatirea profesionala:

. planul de pregatire va fi alcatuit de catre manageri, cu sprijinul specialistilor din afara unitatii si al sefilor de compartimente din cadrul acesteia;

. se va acorda o atentie sporita alegerii locului si mijloacelor de predare;

. stabilirea duratei cursurilor;

. stabilirea ritmul de predare a cunostintelor (de la lent la accelerat, în raport cu gradul de asimilare);

. evaluarea rezultatelor pregatirii: examene scrise (neagreate de cursanti), examene orale (dificile si irelevante în conditii de stres), probe practice (concludente) s.a.

Evaluarea finala este ulterioara pregatirii si consta în cuantificarea rezultatelor obtinute de angajati si de colectivele lor de munca. In acest proces de pregatire, feedback-ul trebuie utilizat complet si corect, pentru a putea planifica judicios si cu cheltuieli minime noile segmente de personal care urmeaza sa se perfectioneze.

Evaluarea pregatirii profesionale poate fi realizata prin analiza balantei beneficii - costuri. In categoria beneficiilor pot fi înregistrate: cresterea competitivitatii firmei, cresterea productivitatii, scaderea costurilor de productie, scaderea absenteismului prin motivarea pozitiva a personalului scolarizat, scaderea ratei rebuturilor si îmbunatatirea climatului organizational. Perfectionarea profesionala trebuie sa cuprinda, treptat, pe toti salariatii, pentru a se evita aparitia discriminarilor, a tensiunilor interne etc.; de altfel, perfectionarea profesionala generalizata si sistematica este în beneficiul întregii organizatii. In categoria costurilor intra: salariile managerilor de curs, salariile operatorilor care au realizat suportul de curs/aplicatii, cheltuielile materialelor didactice, cheltuielile cerute de utilizarea echipamentelor demonstrative si a materialelor consumabile aferente, salariile lucratorilor scosi din productie, cheltuielile legate de productia neefectuata etc.

3.3. Dezvoltarea carierei profesionale

3.3.1. Cariera profesionala

In limbaj curent, notiunea de cariera, în general si cariera profesionala, în special reprezinta succesiunea realizarilor profesionale si pozitiilor (functiilor), în structura ierarhica cvasistabila a organizatiei din care face parte salariatul. Definitiile pentru "cariera" pot releva si alte puncte de vedere:

1. "succesiunea de functii, în ordinea crescatoare a prestigiului, prin care trece angajatul în mod ordonat, dupa o regula previzibila" (V. J. Mannen);

2. "succesiunea pozitiilor într-o ierarhie, împreuna cu functiile asociate" (R. Mathis);

3. "miscarea de avansare a unei persoane într-un domeniu de activitate dorit, cu scopul de a obtine mai multi bani, mai multa responsabilitate sau pentru a dobândi mai mult prestigiu si mai multa putere" (G. Dressler).

Pentru unele persoane, conceptul de cariera poate fi asociat cu cel de profesie (militari, manageri, profesori); în alte cazuri, cariera este sinonima cu avansarea sau cu succesiunea functiilor din ce în ce mai reprezentative.

Specialistii disting, în acest domeniu, doua notiuni distincte care sunt interconditionate: cariera obiectiva, care are la baza perfectionarea profesionala si avansarea pe posturi superioare si cariera subiectiva, care are în vedere perceptia proprie privind rolul în cadrul organizatiei si al societatii.

Conceptul de cariera nu trebuie asociat doar persoanelor care acced la functii din ce în ce mai prestigioase; cariera profesionala a salariatilor reprezinta un obiectiv de care organizatiile sunt preocupate pentru fiecare dintre acestia. Chiar daca un lucrator nu va ocupa functii din ce în ce mai importante, dezvoltarea carierei acestuia este necesara si semnificativa, prin faptul ca el dobândeste permanent cunostinte profesionale de ultima ora, ca devine o persoana cu experienta de care organizatia are nevoie, ca este apreciat, motivat si antrenat în abordarea planificarii activitatilor organizatiei.

Cariera profesionala este inseparabil legata de întreaga viata a individului; realizarile sau nerealizarile în planul vietii personale sunt conditionate si conditioneaza cariera profesionala. Cariera reprezinta o importanta parte din viata unui individ, care, la rândul ei, reprezinta o permanenta lupta pentru atingerea obiectivelor personale. Indivizii doresc sa-si dezvolte cariera profesionala, pentru a putea atinge un nivel de bunastare satisfacator pentru ei însisi si pentru familiile lor. "In acest context, subliniem importanta optiunilor indivizilor în legatura cu valorile familiale si ale vietii, deoarece, în conceptia marii lor majoritati, familia reprezinta acea unitate "naturala" sau acel model institutional consfintit de istoria organizarii sociale, a carui functie de solidaritate familiala realizeaza mijloacele de protectie si de sprijin cele mai accesibile sau cele mai adecvate".




3.3.2. Managementul carierei

Managementul carierei este procesul de planificare, proiectare si aplicare a strategiilor si planurilor care permit organizatiei sa-si satisfaca necesitatile de resurse umane, iar salariatilor sa-si îndeplineasca propriile aspiratii privind realizarea profesionala si sociala. Din aceste considerente, rezulta ca managementul carierei este parte integranta a managementului resurselor umane. In acceptiunea uzuala, activitatea de promovare a personalului poate fi definita drept ascensiunea persoanelor considerate corespunzatoare, în urma evaluarii adecvate exigentelor de loc si de timp, pe posturi situate la niveluri ierarhice superioare. Din punctul de vedere al organizatiei, necesitatea dezvoltarii carierei cuprinde: micsorarea impactului pe care viitorul îl poate avea asupra evolutiei acesteia si stabilitatea si loialitatea salariatilor. Datorita cresterii complexitatii sarcinilor de serviciu, salariatii trebuie sa fie din ce în ce mai bine informati, educati si calificati. Ca urmare, organizatiile au obligatia de a elabora propriile programe de pregatire profesionala a angajatilor; aplicarea acestor programe este în avantajul angajatorilor (prin pregatirea superioara, adecvata momentului) si al angajatilor care devin mai atasati intereselor firmelor carora le apartin. Este demn de remarcat ca veniturile salariale nu reprezinta unicul argument pentru motivarea pozitiva a salariatilor; acestia au nevoie de stabilirea unei legaturi social - profesionale durabile, care sa le ofere satisfactii morale la fel de importante ca nivelul de salarizare.

Potrivit opiniilor lui M. Armstrong, principalele obiective ale managementului carierei sunt:

. promovarea unei politici de dezvoltare a carierei, în concordanta cu natura activitatilor desfasurate de salariati si, mai ales, cu nevoile individuale si organizationale;

. satisfacerea nevoilor directe ale organizatiei si cresterea potentialului de creare a imaginii pozitive pentru aceasta;

. identificarea si perfectionarea personalului cu potential intelectual si profesional indicat, în vederea progresului organizational;

. elaborarea unor planuri de dezvoltare structurala, pentru cuprinderea în activitati de mare importanta a personalului cu potential deosebit care nu este înca cuprins în structurile de decizie;

. sprijinirea angajatilor în identificarea calificarilor polivalente, pentru a putea ocupa, ulterior, alte posturi;

. sprijinirea angajatilor care manifesta forme de absenteism, indiferenta sau lipsa de motivatie.

Planificarea carierei individuale porneste, în mod firesc, de la identificarea potentialului personalului,  a calificarilor  si  aspiratiilor salariatilor. In mod concret, unul dintre specialistii departamentului de resurse umane, în calitate de manager de cariera, analizeaza împreuna cu salariatul si cu sefii acestuia nevoile individuale de pregatire si de dezvoltare profesionala. Salariatul încearca sa identifice, cu mijloace proprii, care îi sunt obiectivele pe termen scurt si pe termen lung, care îi sunt punctele slabe si care îi sunt atuurile, care sunt motivele de satisfactie si de insatisfactie pe care le are, care sunt aspiratiile profesionale, sociale, culturale, ambientale s.a. Împreuna cu managerul de cariera, salariatul are ocazia sa gaseasca raspunsuri la multe dintre întrebarile sale; tutorele este dator sa-i sugereze mai multe variante de evolutie în cariera: schimbarea locului de munca în cadrul aceleiasi unitati pe un post adecvat pregatirii sale, schimbarea unitatii, parcurgerea unui ciclu de pregatire profesionala, postunivesitara etc. Managerul de cariera este dator sa-i prezinte salariatului care sunt avantajele si care sunt inconvenientele mutatiilor profesionale pentru care salariatul poate opta. Dupa mai multe runde de discutii, salariatul se angajeaza sa parcurga un anumit traseu profesional; monitorizarea acestui traseu revine departamentului de resurse umane si managerului de cariera care evalueaza sistematic rezultatele obtinute de salariat. Stadiile carierei unui angajat sunt, de regula, urmatoarele (tabelul 3.3.).

Stadiile carierei unui angajat

Tabelul 3.3.

Stadiul

Caracteristici legate de profesie. Responsabilitatea

Perfectionare intensiva (25-30 de ani)

Sunt evaluate rezultatele etapei de debut, conducând la adoptarea planului privind cariera. Managerii decid ca este necesara, dupa caz, aplicarea unui program de perfectionare (cursuri   de   calificare,   studii   de   specializare,   studii postuniversitare, doctorat, stagii de specializare în afara unitatii etc.). Titularul este preocupat de armonizarea competentelor sale cu cerintele postului pentru care a optat. Relatiile cu colegii devin relatii de colaborare si, dupa caz, de subordonare. Este etapa în care lucrul în echipa poate conduce la obtinerea unor rezultate valoroase, tinând seama de vârsta optima pentru exercitarea profesiei. Titularului i se atribuie lucrari de complexitate medie, corespunzatoare calificarii si competentelor momentului. Titularul postului poate deveni manager de proiect sau de compartiment. Managerii au obligatia de a asigura, în special în aceasta perioada de stabilizare, mijloacele de feed-back, pentru a avea siguranta ca investitia care s-a facut prin pregatirea salariatului va putea fi valorificata. Daca exista semnale privind disfunctionalitati, lipsa de compatibilitate sau de comunicare etc., managerii de cariera trebuie sa decida asupra schimbarii planurilor de pregatire - integrare pentru un anumit post sau a lanurilor de conversie profesionala.

Integrare (31-35 de ani)

Este etapa în care acumularile anterioare dau roade. Rezultatele profesionale sunt valoroase, având în vedere pregatirea, motivarea si entuziasmul. Lucrul în echipa deja rodata este benefic atât pentru salariati, cât si pentru organizatie. Se contureaza rolul de lider; responsabilitatea activitatilor revine în exclusivitate titularului postului. In aceasta etapa nu exista, de regula, semne de criza în plan profesional.

Stabilizare (36-40 ani)

Rezultatele profesionale sunt remarcabile, daca managerii superiori mentin mijloacele de motivare. Salariatul devine omul potrivit la locul potrivit, corespunzator etapei de dezvoltare a stiintei, tehnicii si tehnologiei.

Titularul este recunoscut de catre colegi si de catre superiori pentru competenta, discernamântul si echilibrul de care da dovada. Autoritatea titularului este unanim recunoscuta; acestuia îi revin responsabilitati deosebite. Este cunoscut faptul ca, în cazul pregatirii adecvate, cele mai înalte performante se ating la 30-40 de ani. Competenta si pozitia titularului nu sunt contestate de colegi sau de superiori.

Specializare suplimentara (41-45 de ani)

Competenta, realizarile si autoritatea deja confirmate determina realizarea urmatorului pas în cariera: specializarea suplimentara (manageriala, de exemplu). Titularul abandoneaza partial sau total relatiile de lucru cu fostul de ani) colectiv, dezvoltând relatii cu managerii superiori cu care va colabora. Noile competente profesionale, experienta recunoscuta în unitate si moralitatea pe care a dovedit-o conduc la consacrarea statutului de lider, manager si coechipier loial.

Stabilizare la nivel superior (46-61 de ani)

Pregatirea realizata în etapa anterioara, continuitatea în munca si experienta îi permit salariatului sa abordeze orice problema din domeniul de competenta pentru care a fost pregatit. Colegii de rang inferior devin dependenti de deciziile, sfaturile, sustinerea si de ajutorul direct pe care titularul le acorda subalternilor si colaboratorilor. Titularului îi revin responsabilitati importante legate de managementul resurselor, de politicile privind strategia de dezvoltare a organizatiei; autoritatea managerului, indiferent de nivelul pe care îl ocupa este incontestabila

Retragere (61-67 de ani)

Perioada poate fi caracterizata prin asumarea rolului de manager superior; titularul postului poate sa dea solutii pentru probleme de ansamblu, de anvergura, cu caracter generalizator. Trebuie remarcat faptul ca vârsta si experienta nu sunt totdeauna suficiente pentru abordarea problemelor de serviciu, mai ales în cazul noilor tehnologii. Salariatul este pretuit de colegi si de manageri; uneori, acesta are tendinta de a lasa pe seama altora problemele profesionale care îi revin. Salariatului i se repartizeaza acele activitati în care acesta da randament, pe care le desfasoara cu eficienta. Autoritatea este conferita de vârsta, de experienta si de realizarile pe care le-a înregistrat deja. Pentru activitatile de planificare strategica, planificare operationala si organizare, responsabilitatile care îi revin sunt deosebit de importante.

Scenariul pe care l-am prezentat în tabelul 3.3 este unul de succes; exista, desigur, si traiectorii sinuoase, datorate conditiilor de mediu economic, social, familial sau de alta natura. Ceea ce trebuie subliniat este ca specialistilor departamentului resurselor umane le revine rolul de monitorizare a carierei individuale a salariatilor si, cu ajutorul managerilor de cariera, de gasire a celor mai bune mijloace pentru corectarea traiectoriilor acestora. Un rol deosebit de important este acela de a pregati iesirea din serviciu prin pensionare; numeroase companii îsi fac un renume din faptul ca tin legatura cu pensionarii, ca desfasoara programe de consultanta împreuna cu acestia si ca îi invita periodic la sediul organizatiei, nu numai cu ocazia unor festivitati. In preajma pensionarii, numerosi angajati tind sa-si caute un loc de munca mai comod, mai sigur si mai putin stresant. Managerii de cariera trebuie sa aiba elaborate planuri pentru aceasta categorie de salariati; firmele, mici sau mari, au aproape întotdeauna locuri de munca potrivite pentru cei de vârsta a III-a. Desigur ca, la prima vedere, este mai simplu pentru organizatie sa urgenteze pensionarea; pentru salariatii activi, acest procedeu nu este unul care sa îi motiveze încât, în general, organizatia va pierde din prestigiu. Politica legata de resursele umane este de notorietate publica, astfel încât liniile directoare ale acesteia trebuie sa încurajeze dezvoltarea sociala în ansamblul ei.

CAPITOLUL  4

 ACTIVITATEA MANAGERIALĂ ÎN ASIGUREA  ORDINII sI LINIsTII PUBLICE PE RAZA COMUNEI BRÂNCOVENI

4.1. Ordinea publica - sarcina  de baza a politiei

Notiunea de ordine publica este susceptibila de mai multe acceptiuni, de un sens restrâns ce evoca ideea de politie generala, dar si de un sens mai larg evocând ideea de politii specializate.

Avându-se în vedere fondul comun de idei precum si terminologia consacrata de Constitutia României, prin ordine publica se întelege sfera de legalitate, de echilibru si de pace sociala prin care se asigura linistea publica, siguranta persoanei, a colectivitatilor si a bunurilor, sanatatea si morala publica, a carei mentinere se realizeaza prin masuri de constrângere specifice politiei potrivit principiilor si normelor statornicite prin Constitutie.

Ordinea publica este strâns legata de ordinea de drept, reprezentând protectia acesteia din urma în organizarea si desfasurarea activitatii publice într-un stat si constând în respectarea tuturor normelor de comportare generala, a regulilor de convietuire sociala, de aparare a cetatenilor si a integritatii lor, a drepturilor legitime ale acestora, precum si a proprietatii publice si private.

Obiectivul fundamental al politiei îl constituie asigurarea ordinii si linistii publice a cetatenilor.

Acest obiectiv, poate fi apreciat ca simplu la prima vedere, însa la o analiza atenta si mai ales realizarea sa în practica incuba o multitudine de activitati cu implicarea mai multor formatiuni, care prin atributiile specifice, contribuie la realizarea acestui deziderat.

Din acest considerent s-a nascut inevitabila necesitate de conjugare a eforturilor tuturor politistilor indiferent de specializare, care, într-o forma sau alta, îsi aduc contributia, alaturi de formatiunile de ordine publica, la asigurarea climatului de siguranta civica al cetatenilor care, în concordanta cu transformarile societatii românesti, a devenit un etalon, un barem prin care se apreciaza eficienta institutiei.

Considerând ca am reusit sa subliniez locul ordinii publice în cadrul institutiei "Politiei" si ca este necesara o abordare sumara a functiilor procesului managerial, pentru realizarea cerintei temei abordate, asa cum am mentionat voi face o trecere sumara asupra functiilor managementului.

Functiile managementului au fost abordate evident într-o forma originala de catre cel mai reprezentativ "guru" al managementului Peter Drucker, care a definit cele cinci sarcini fundamentale ale managerului si anume:

§     un manager trebuie sa defineasca obiectivele si natura lor;

§     un manager organizeaza activitatea;

§     un manager motiveaza si comunica;

§     un manager elaboreaza norme, analizeaza, evalueaza si interpreteaza performante

§     un manager formeaza oameni si se formeaza pe el însusi.

Principiile managementului sunt:

w      prevederea (previziunea) - un ansamblu de actiuni organizate si  efectuate în scopul determinarii evolutiei în viitor a proceselor pentru o eficienta maxima.

w      organizarea - un ansamblu de procese prin care se stabilesc si se delimiteaza procesele de munca fizica si intelectuala precum si gruparea lor pe formatiuni de munca.

w      coordonarea - un ansamblu de actiuni de armoni­zare a neconcordantelor aparute în procesul muncii.

w      comanda - un ansamblu de actiuni prin care conducatorul îsi impune vointa asupra subordonatilor.

w      controlul - un ansamblu de procese prin care performantele sunt masurate, comparate cu obiectivele stabilite.

4.2. Asigurarea ordinii si linistii publice pe raza comunei Brâncoveni

Raspunderea pentru întreaga activitate de mentinere a ordinii si linistii publice pe raza comunei Brâncoveni îi revine postului de politie Brâncoveni din cadrul serviciului de ordine publica al I.P.J. Olt.

Postul de politie Brâncoveni este condus de un sef de post si doi ajutori de sef de post din care unul are atributiuni si pe linie de circulatie.

Activitatea de asigurare a ordinii si linistii publice pe raza comunei este organizata în baza planului de paza si siguranta publica întocmit împreuna cu Primaria Brâncoveni, care se reactualizeaza anual în primul trimestru în functie de situatia operativa. Pentru asigurarea ordinii si linistii publice pe raza localitatilor rurale agentii de politie rurala desfasoara activitati pe urmatoarele linii de munca :

4.2.1. Activitati specifice pentru asigurarea ordinii si linistii publice pe raza localitatilor rurale

În cazul întrunirilor si manifestatiilor spontane, adunarilor publice nedeclarate, conflictelor de munca, interetnice, interconfesionale, cu ocazia unor întruniri sau manifestatii sportive care degenereaza în acte de vandalism sau  alte acte de tulburare a ordinii si linistii publice comise de grupuri cu manifestari violente si a celor generate de aplicarea Legii fondului funciar, politistii din mediul rural, desfasoara urmatoarele activitati:

a)       raportarea pe cale ierarhica a datelor referitoare la eveniment;

b)      dispunerea masurilor necesare si posibile pentru efectivele proprii, în vederea apararii ordinii ori limitarii extinderii turbulentelor;

c)       identificarea organizatorilor, a scopurilor si intentiilor lor, solicitânduli-se acestora încetarea actiunii sub motivatia nerespectarii prevederilor legale;

d)      devierea circulatiei rutiere;

e)       acordarea sprijinului fortelor speciale de interventie, la cererea acestora;

f)        alte masuri ce se impun a fi luate.

În raport de situatia operativa si informatiile detinute, agentii de politie rurala organizeaza si executa independent sau împreuna cu fortele de sprijin, patrulari pe timpul noptii, cel putin o data pe saptamâna .

Politistii din mediul rural, sunt obligati sa participe la actiunile de prevenire, limitare si înlaturare a urmarilor calamitatilor naturale, catastrofelor sau altor evenimente deosebite, cum sunt: cutremure, catastrofe feroviare, auto, aeriene sau de navigatie, inundatii, alunecari de teren, înzapeziri, incendii, accidente colective de munca, distrugeri de mari proportii, epidemii, epizootii, produse pe raza de activitate. În astfel de situatii, dupa caz, iau urmatoarele masuri:

a)       se deplaseaza de urgenta la fata locului, verifica autenticitatea sesizarii, informeaza esalonul superior ti sesizeaza institutiile competente sa intervina;

b)      întreprind masuri pentru salvarea victimelor si acorda primul ajutor;

c)       organizeaza paza si asigura ordinea la locul unde s-a produs evenimentul;

d)      dirijeaza circulatia in zona;

e)       identifica persoanele care pot da relatii cu privire la producerea evenimentului;

f)        mobilizeaza fortele ajutatoare ale politiei (voluntari) si alte categorii de persoane, în vederea limitarii si lichidarii consecintelor produse;

g)       aplica prevederile legale împotriva persoanelor care, fara un motiv întemeiat, refuza sa participe la prevenirea sau înlaturarea urmarilor unor calamitati, sau a altor evenimente deosebite ori nu respecta masurile de ordine luate în astfel de conditii, precum si împotriva celor care au savârsit infractiuni în timpul evenimentului;

h)  acorda sprijin organelor care efectueaza cercetari asupra evenimentului produs pentru obtinerea informatiilor, datelor si probelor necesare stabilirii cauzelor, pagubelor si raspunderilor;

Pentru asigurarea ordinii si linistii publice pe teritoriul localitatilor rurale, agentii de politie rurala coopereaza în sistem integrat de ordine si siguranta publica cu structurile Jandarmeriei, Politiei de Frontiera, Pompierilor, Protectiei Civile, Directiei Generale de Evidenta Informatizata a Persoanei precum si cu Garda Financiara, Corpul Gardienilor Publici, Politia Sanitara Veterinara etc.

4.2.2. Activitati specifice pentru prevenirea si combaterea infractiunilor de natura judiciara

În scopul prevenirii si combaterii infractiunilor îndreptate împotriva vietii, integritatii corporale, libertatii, demnitatii persoanei si avutului acesteia, agentii de politie rurala organizeaza si desfasoara în principal, urmatoarele activitati pentru:

a)     identificarea si luarea în supraveghere a persoanelor ale caror antecedente penale, mod de operare sau comportament indica posibilitatea savârsirii unor infractiuni, acordându-se atentie fostilor condamnati pentru infractiuni de omor, tâlharie, înselaciune, falsuri, vatamare corporala grava, viol, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice, precum si gazdelor de infractori, tainuitorilor si legaturilor acestora;

b)    identificarea si aplanarea starilor conflictuale;

c)     cunoasterea elementelor turbulente, agresive, recalcitrante si cu tendinte de constituire în grup, care ameninta sau provoaca scandaluri si tulbura ordinea publica;

d)    identificarea si clarificarea, conform legii, a situatiei persoanelor cu tulburari psihice grave si minorilor problema;

e)     prevenirea si combaterea infractiunilor comise în incinta si în jurul discotecilor ori a unitatilor publice cu program "Non-stop", prin includerea acestora in itinerariul de patrulare;

f)      luarea masurilor legale împotriva celor care savârsesc fapte prin care se încalca normele de convietuire sociala, în special cu privire la consumul excesiv de bauturi alcoolice si a porului, fara drept, a cutitului, sisului, boxului etc,;

g)     combaterea si prevenirea furturilor din conductele magistrale de transport produse petroliere ce tranziteaza teritoriul comunei, precum si masuri de supraveghere a elementelor infractoare cu acest mod de operare;

h)     identificarea lacaselor de cult, caselor memoriale, monumentelor istorice, siturilor arheologice, care se afla pe teritoriul de competenta si luarea masurilor de prevenire si combatere a furturilor, degradarilor, distrugerilor;

i)       identificarea si prinderea persoanelor date în urmarire locala sau generala, a celor care se sustrag de la urmarirea penala sau a elementelor aflate în supraveghere disparute de la domiciliu;

j)       identificarea bunurilor si animalelor date în urmarire, sau care fac obiectul dosarelor aflate în evidenta proprie;

k)     identificarea persoanelor potential victime si luarea masurilor pentru protejarea acestora;

Agentii de politie rurala actioneaza permanent pentru identificarea faptuitorilor în lucrarile si dosarele penale ramase cu autori necunoscuti, date în competenta.

Pentru identificarea si prinderea persoanelor urmarite, disparute, a cadavrelor si a celor cu identitate necunoscuta, gasirea bunurilor provenite din infractiuni, politistii executa urmatoarele activitati:

a)     efectueaza investigatii asupra familiei, rudelor, prietenilor pentru stabilirea de date si informatii cu privire la localitatile frecventate, alte persoane sau infractori unde se poate ascunde persoana urmarita;

b)    culeg informatii si executa controale, actiuni, pânde si verificari în locurile de cazare în comun, ori în zone aglomerate;

c)     supravegheaza traficul rutier;

d)    instruiesc personalul din gari, autogari, unitati comerciale si de alimentatie publica etc.;

e)     acorda sprijin politistilor de la alte unitati pentru prinderea si retinerea persoanelor urmarite în raza de competenta.

4.2.3. Activitati pentru combaterea infractiunilor de natura economica

Pentru prevenirea si combaterea faptelor antisociale de natura economica, agentii de politie rurala executa, în principal, urmatoarele activitati:

a)      verificarea legalitatii functionarii agentilor economici, urmarind daca activitatea se desfasoara conform statutului si autorizatiilor detinute;

b)     cunoasterea amanuntita a obiectivelor, organizarii interioare si a raporturilor juridice ale acestora;

c)      culegerea de date si informatii care asigura cunoasterea temeinica a situatiei operative din obiective si supravegherea calificata a persoanelor semnalate ca savârsesc infractiuni;

d)     cooperarea permanenta cu persoanele din consiliile de administratie si alte cadre cu atributii în gestionarea patrimoniului regiilor autonome si al societatilor comerciale;

e)      organizarea de actiuni si controale, în cooperare cu alte organisme ce au atributii în domeniu, în obiectivele economice mici, piete, târguri, oboare, pe fondurile silvice, de vânatoare si pescuit, la asociatiile agricole, precum si în alte locuri unde se comit infractiuni de natura economica, în vederea prevenirii si descoperirii de fapte contraventionale sau penale;

f)       realizarea unui schimb de informatii cu personalul silvic de pe raza de competenta, în vederea organizarii si executarii unor activitati comune pentru descoperirea delictelor silvice, prevenirea distrugerii fondului forestier si depistarea instalatiilor de debitat material lemnos care functioneaza ilegal.

Cu ocazia activitatilor ce se desfasoara se va urmari:        

a)     cunoastere în faza incipienta a metodelor folosite de infractori si asigurarea interventiei rapide pentru depistarea si întreruperea activitatii infractionale a acestora;

b)    obtinerea unor informatii privind transferurile ilegale de bunuri si valori din sectorul public spre cel privat, prin subevaluarea patrimoniului unor societati cu capital de stat, organizarea unor licitatii fictive etc.;

c)     descoperirea cazurilor de corupere a unor functionari publici pentru obtinerea de spatii de productie, comerciale etc.;

d)    descoperirea de infractiuni si alte nereguli cu ocazia aplicarii Legii fondului funciar;

e)     descoperirea actelor de neglijenta, degradarilor sau sustragerilor din avutul public;

f)      combaterea actelor de abuz, coruptie si evaziune fiscala, ce se pot comite cu ocazia aprovizionarii cu marfuri a agentilor economici;

g)     prevenirea înselarii producatorilor pe timpul derularii lucrarilor agricole si achizitionarii produselor;

h)     depistarea cazurilor de desfacere catre populatie, a produselor falsificate ori cu termenul de garantie depasit;

i)       prevenirea si combaterea faptelor de braconaj, precum si a celor care duc la infestarea mediului înconjurator.

4.3. Activitati pentru organizarea si functionarea sistemelor de paza

Pentru organizarea si functionarea corespunzatoare a pazei bunurilor, agentii de politie executa urmatoarele activitati:

a)     acorda asistenta de specialitate în organizarea si functionarea pazei pe teritoriul comunei;

b)    executa controale pe timp de zi si noapte, asupra modului în care personalul de paza de la obiectivele aflate pe teritoriul comunei îsi îndeplineste atributiile de serviciu, pastreaza si foloseste armamentul din dotare;

c)     analizeaza cu factorii competenti, modul în care se asigura paza bunurilor si împreuna stabilesc masuri de remediere a neajunsurilor constatate cu ocazia controalelor efectuate anterior si dispun masuri pentru perfectionarea sistemelor de paza;

d)    la cerere, acorda sprijin de specialitate unitatilor si persoanelor fizice, interesate în organizarea si functionarea pazei proprii;

e)     acorda sprijin, în conditiile legii si coopereaza cu jandarmii, gardienii publici si personalul de paza, pentru mentinerea ordinii si linistii publice sau paza obiectivelor;

f)      efectueaza verificari pentru acordarea avizelor de agent de paza, paznic, gardian public sau alte profesii care necesita avizul politiei;

g)     executa si alte activitati prevazute în dispozitiile de linie, privind paza obiectivelor, bunurilor si valorilor.

În cazul în care se constata ca persoanele din sistemul de paza încalca dispozitiile legale, aplica sanctiuni contraventionale si dupa caz, propune retragerea avizului acestora.

Politistii iau masuri pentru respectarea normelor legale privind paza si securitatea valorilor monetare, muzeistice si de cult, pe timpul pastrarii, colectarii si transportului acestora.

4.4.  Activitati de cercetare penala

La primirea sesizarilor cu caracter penal, seful postului de politie comunal verifica competenta si repartizeaza lucrarile politistilor din subordine, pentru efectuarea primelor acte procedurale.

În cazul în care, dupa efectuarea primelor verificari de constata ca nu sunt competenti, cauza se declina prin parchet unitatii îndreptatita sa efectueze cercetarea.

Plângerile, denunturile si sesizarile din oficiu, privind faptele cu caracter penal, se înregistreaza în registrul cu lucrari penale, dupa care seful postului, le repartizeaza subordonatilor, pe baza de semnatura, pentru efectuarea actelor premergatoare.

Actele premergatoare se efectueaza în termen de 30 zile de la data înregistrarii sesizarii, iar în cazul în care se impun verificari complexe, termenul este de cel mult trei luni.

Dispunerea începerii urmaririi penale se va face în conditiile art. 228 din Codul de Procedura Penala, numai dupa analizarea întregului material de catre ofiterul de cercetare penala, cu avizul scris al ofiterului coordonator centru zonal (înlocuitorul acestuia), dosarul înregistrându-se în registrul de cauze penale de la politiile orasenesti si municipale care le arondeaza pe linie de cercetare penala, facându-se mentiuni despre acest lucru si în registrul de la birourile sau posturile de politie comunale. În cazul în care, în timpul urmaririi penale politistii considera ca se impune sa se ia masura retinerii împotriva învinuitului, vor prezenta, de îndata, dosarul ofiterului de cercetare penala, care va dispune luarea acestei masuri procedurale si va prelua cazul spre instrumentare. La fel se va proceda si atunci când se constata ca se impune punerea în miscare a actiunii penale si arestarea inculpatului sau în cazul în dosarelor cu autori minori.

4.5. Activitati criminalistice

Agentii de politie rurala efectueaza cercetarea la fata locului, în cazul faptelor penale ce le sunt date în competenta, folosind pentru aceasta tehnica din dotare.

Politistii înainteaza la formatiunile de criminalistica urmele si celelalte mijloace materiale de proba, recoltate din câmpul infractiunii, pentru prelucrare si constatari tehnico-stiintifice ori expertize sau alte investigatii de specialitate.

Cu ocazia executarii de actiuni, controale, filtre sau activitatii de cercetare penala, politistii vor lua masuri de amprentare si fotografiere a persoanelor depistate, cu respectarea drepturilor omului, iar fisele vor fi înaintate la inspectoratul de politie judetean, pentru completarea fondului dactiloscopic "AFIS 2000".

În cazul savârsirii altor infractiuni decât cele pentru care au competenta de cercetare, politistii vor efectua urmatoarele activitati:

a)     salvarea si acordarea primului ajutor victimelor;

b)    paza locului faptei, pentru a împiedica patrunderea unor persoane în câmpul infractiunii si conservarea urmelor;

c)     informarea ierarhica despre eveniment;

d)    efectuarea primelor investigatii pentru identificarea martorilor si prinderea autorilor;

e)     executa alte activitati ordonate de seful echipei de cercetare.

4.6. Activitati privind regimul domicilierii si resedintei

Politistii vor lua masuri, potrivit competentei, pentru impunerea respectarii legii privind regimul domiciliului si resedintei si vor îndruma cetatenii aflati pe teritoriul de competenta, sa se adreseze serviciului public comunitar local de evidenta informatizata a persoanei, pentru punerea în legalitate.

Agentii de politie rurala, la solicitarea organelor competente, vor efectua vor efectua verificari în teren atunci când apar suspiciuni cu privire la identitatea persoanei, ori a actelor de spatiu, în baza carora se solicita schimbarea domiciliului sau stabilirea resedintei, precum si atunci când solicitatii nu locuiesc la adresa mentionata. Totodata, vor verifica în teren realitatea datelor de cetatenii care îsi (re) stabilesc domiciliul în România, pe raza de competenta teritoriala, ori (re) dobândesc cetatenia româna.

În cadrul activitatilor speciale, se va urmari situatiei strainilor cu domiciliul sau resedinta în România, aflati pe raza de competenta si vor coopera cu formatiunile teritoriale de evidenta straini si migrari, pentru depistarea celor care au viza de sedere expirata, în vremea luarii masurilor legale care se impun, potrivit competentelor.

          

4.7. Activitati pentru respectarea regimului armelor si munitiilor, materialelor explozive, toxice si stupefiante

Agentii de politie rurala efectueaza, în conditiile legii, verificari pentru autorizarea persoanelor domiciliate pe teritoriul de competenta, care au solicitat detinerea armelor de foc si obtinerea permisului de arma.

Politistii verifica periodic în teren, modul în care sunt pastrate armele si munitia, de catre persoanele fizice si juridice de pe teritoriul de competenta. În situatia în care constata nereguli cu privire la securitatea acestora, propun formatiunii de specialitate suspendarea permisului de port arma, sau, daca se impune, retragerea acestuia, întocmind actele de constatare necesare.

În cadrul activitatilor curente, politistii urmaresc prin mijloace specifice, identificarea persoanelor care detin în mod ilegal armament si munitie, materiale explozive, substante toxice, radioactive si stupefiante, ori executa operatii ilegale cu acestea, luând masuri potrivit legii.

Politistii verifica modul de pastrare, depozitare si evidenta a substantelor toxice, explozive si stupefiante, aflate asupra detinatorilor legali, precum si modul în care se respecta normele cu privire la mediu.

4.8. Activitati pentru revenirea si combaterea evenimentelor rutiere

Pe teritoriul de competenta, politistii iau masuri pentru asigurarea desfasurarii fluente si în siguranta a circulatiei autovehiculelor si pietonilor, exercitând urmatoarele atributii:

a)     tin evidenta autovehiculelor si remorcilor, inclusiv a celor neînmatriculate, precum si a vehiculelor cu tractiune animala;

b)    desfasoara activitati de educatie rutiera în unitatile de învatamânt, conform, Regulamentului privind organizarea activitatilor de educatie rutiera în rândul prescolarilor si elevilor;

c)     identifica si sanctioneaza încalcarile de lege;

d)    asigura executarea prevederilor instructiunilor Ministerului Administratiei si Internelor privind înregistrarea, evidenta si raportarea accidentelor de circulatie;

e)     comunica de îndata, la serviciul politiei rutiere, situatiile privind distrugerea sau degradarea mijloacelor de semnalizare rutiera sau a retelei de drumuri, precum si alte stari de fapt, care ar putea crea pericole pentru siguranta circulatiei;

f)      participa împreuna cu ofiterii si agentii de politie rutiera la actiunile, controalele si filtrele organizate pe raza de competenta, pentru depistarea autovehiculelor furate si respectarea normelor legale la regimul circulatiei.

În timpul supravegherii, îndrumarii si controlului circulatiei rutiere, în zilele si orele stabilite în acest scop, precum si cu ocazia altor activitati pe aceasta linie, politistii vor purta echipamentul de protectie adecvat si vor actiona pentru respectarea regulilor de circulatie de catre toti participantii la traficul rutier, urmarind cu prioritate:

a)     respectarea regulilor stabilite pentru transportul persoanelor în autocamioane si remorcile tractoarelor;

b)    depistarea conducatorilor de autovehicule care conduc sub influenta bauturilor alcoolice, cu viteza neadecvata starii drumului, nu poseda permis de conducere si a altor cauze care pun în pericol siguranta traficului rutier;

c)     depistare de vehicule cu tractiune animala si a bicicletelor, care circula pe drumurile publice, nesemnalizate sau semnalizate necorespunzator, si luarea masurilor în consecinta, pentru determinarea detinatorilor în cauza sa le echipeze conform reglementarilor legale;

d)    respectarea regulilor de circulatie de catre pietoni;

e)     respectarea interdictiei de a circula pe drumurile publice a tractoarelor neîmatriculate;

f)      interzicerea conducerii animalelor izolate sau turmelor pe drumurile modernizate;

g)     interzicerea patrunderii pe drumurile modernizate a vehiculelor care au noroi pe roti;

h)     înlaturarea obstacolelor de pe partea carosabila a drumurilor;

i)       identificarea autovehiculelor furate, a celor care au urme de accident, a conducatorilor auto care au parasit locul faptei si prinderea infractorilor sau a persoanelor urmarite;

j)       controlul documentelor, mijloacelor de transport rutier si a produselor transportate, în vederea identificarii celor provenite din infractiuni, acte de contrabanda etc.

Agentii de politie rurala, efectueaza cercetari în cazul tuturor infractiunilor pe linie de circulatie si al accidentelor rutiere, cu exceptia celor soldate cu victime.

4.9. Activitati pe linia evidentei militare

Agentii de politie rurala desfasoara activitati pe linia evidentei militare a recrutilor si rezervistilor, executând urmatoarele:

a)     tin evidenta nominala a cetatenilor cu obligatii militare;

b)    efectueaza în documentele de evidenta a recrutilor si rezervistilor, în localitatile unde nu functioneaza centre militare judetene sau municipale, mentiuni de luare ori scoatere din evidenta;

c)     comunica lunar centrelor militare judetene, municipale ori de sector recrutii sau rezervistii luati ori scosi din evidenta;

d)    înmâneaza tinerilor si recrutilor, ordine de chemare la recrutare-încorporare ori de clarificarea situatiei militare si iau masuri de trimitere la data, ora si locul prevazute în acestea;

e)     verifica la domiciliu ori la resedinta, toti tinerii care urmeaza a fi recrutati, întocmesc tabele nominale cu acestia si le trimit la termenele stabilite, centrelor militare judetene ori municipale;

f)      iau imediat masuri pentru a identifica locul unde se afla tinerii, recrutii si rezervistii carora nu li s-au putut înmâna ordinul de chemare;

g)     urmaresc, în baza dispozitiilor organelor de urmarire penala si conduc la locul indicat de catre acestea, pe cetatenii cu obligatii militare neprezentati la recrutare, încorporare, concentrare sau mobilizare, precum si pe militarii dezertori ori absenti nejustificat de la unitate.

ANALIZA SITUAŢIEI OPERATIVE PENTRU ANUL 2003

Comuna Brâncoveni este asezata pe malul drept al Oltului, în Câmpia Caracalului, la 19 km. De orasul Slatina, ocupând o suprafata de 39,7 km.2, între paralelele 44018' si 44020"15" latitudine nordica si meridianele 24018' si 24021", longitudine estica, pe treapta a II-a a Oltului, pe soseaua ce leaga orasele Corabia-Sibiu, la aproximativ 500 m rasarit de soseaua judeteana nr. 24 si la 8 km la sud-est de orasul Piatra-Olt, principalul nod de cale ferata.

Comuna Brâncoveni este alcatuita din satele: Brâncoveni, Margheni, Ociogi si Valeni. Se învecineaza la est cu comuna Milcov, la nord cu orasul Piatra-Olt, la vest cu comuna Pârscoveni si la sud cu comuna Osica de Sus. Acest lucru a constituit o situatie favorabila dezvoltarii atât din punct de vedere economic, cât si social cultural, fiind traversata si de drumul National 64, ceea ce a favorizat legaturi facile cu regiunile înconjuratoare.

Satul Brâncoveni, în care s-a nascut domnitorul Ţarii Românesti - Matei Basarab - si în care si-au petrecut o parte din viata voievozii Matei Basarab si Constantin Brâncoveanu, este atestat documentar în 1386, într-un document îndoielnic provenit de la Mircea cel Batrân. Brâncovenii apar din nou la 1 sept. 1491 si 31 august 1492 într-un hrisov prin care Vlad Calugarul întareste manastirii Bistrita alaturi de alte sate si "Brâncovenii toti"[1].

Satul Valeni este atestat în 15 mai 1592, când stefan Surdul întareste jupânitei Neacsa "câte se vor alege si satul Valeni".

Familia Brâncoveni a ridicat aici înca din secolul al XVI-lea o curte domneasca si o manastire. Prima mentiune documentara a existentei manastirii Brâncoveni este din anul 1582, când Mihnea Tucitul întareste daniile facute "mai înainte de vreme" jupânitei Calea, stapânitoarea mosiei. Se presupune ca în forma initiala manastirea a fost ridicata în prima jumatate a veacului al XVI-lea, iar sub domniile lui Matei Voievod Basarab si Constatin Brâncoveanu, s-au întreprins lucrari pentru refacerea lacasului, în frumosul stil care care-i poarta numele[2]. Pâna la restaurarea din 1972, din vechea manastire n-a mai ramas decât o parte din zidul de împrejmuire, marele turn clopotnita si casele egumenesti. Aici se gaseste mormântul unuia dintre conducatorii revolutiei de la 1848 - Popa Radu sapca din Celei, care a fost egumen al manastirii între 1867-1876.

Locuitorii acestor sate s-au îndepletnicit, în principal, cu agricultura si cresterea vitelor. În epoca moderna, dezvoltarea agriculturii, secularizarea averilor manastiresti, reforma agrara din 1864, cucerirea independentei nationale din 1877, reformele agrare de dupa primul si al doilea razboi mondial, au constituit evenimente istorice de mare importanta pentru dezvoltarea sociala si economica a localitatii.

Satul Brâncoveni are o forma însiruita, în partea de sud, si mai adunata, în partea de nord. Constructiile sunt amplasate pe DC 80, care merge în partea de est în satul Ociogi. Zona construita a satului Ociogi se afla de o parte si de alta a DC 80 pe un singur cvartal.

La intersectia celor doua drumuri comunale DC 80 si DC 82, zona de locuit a acestui sat este mai adunata. Satul Margheni este construit în continuarea zonei Ociogi, pe DC 82 spre nord unde constructiile au fost asezate si pe alte strazi, formând o zona adunata.

Satul Valeni este situat pe DN 64 la sud de satul Brâncoveni, având o forma adunata dreptunghiulara. Este singurul sat cu o asezare grupata, adunata.

Populatia comunei Brâncoveni la data de 1 iulie 1968 era de 4622 locuitori. Pe parcursul anilor, sub efectul industrializarii oraselor, populatia comunei scade la 3704 în anul 1995, actualmente populatia stabila în comuna este de 3381 de locuitori, din care de sex masculin 1535, feminin 1846.

Dupa etnie populatia se prezinta:

Români - 3381

Dupa religie:

Ortodocsi - 3381

Specificul activitatii este munca calificata de pe raza comunei, municipiului  Slatina, municipiului Caracal, agricultura, cresterea si îngrijirea animalelor.

Cei mai importanti agenti economici de pe raza comunei Bâncoveni sunt:

1.       SC. AGROIND SLATINA

2.       SC. AGROIND PIATRA-OLT

3.       SC. FRAŢII ROsCA

4.       SC. CONSUMCOOP PIATRA-OLT

5.       SC. CONSTINEL. SRL

6.       SC. TURIST COM SRL

Ca zone aglomerate sunt:

          1.Târgul saptamânal care are loc la sfârsit de saptamâna

          2. Discoteca din incinta Caminului Cultural

Din analiza situatiei operative rezulta ca în anul 2003 pe raza comunei Brâncoveni s-au comis 52 infractiuni cu 7 mai putin decât anul 2002, dupa cum urmeaza:

Total infractiuni constatate:

1.      Economico-financiare - 3

2.      Judiciare - 32

3.      Flagrante - 1

4.      De alta natura - 16

A.     Infractiuni contra persoanei:

-     Vatamare corporala - 4

-     Violare domiciliu - 7

-     Alte infractiuni - 9

B.     Infractiuni contra patrimoniului:

-          Furt - 19

-          Tâlharie - 0

-          Gestiune frauduloasa - 0

-          Înselaciune - 0

-          Delapidare - 0

-          Distrugere - 4

-          Alte infractiuni - 0

C.     Infractiuni de serviciul sau în legatura cu serviciul - 0

D.     Infractiuni ce implica înfaptuirea justitiei - 5

E.      Infractiuni la regimul armelor - 0

4.10. Prioritatile actului managerial

În baza concluziilor rezultate în urma analizei situatiei operative se impun urmatoarele prioritati ale actului managerial:

1. Promovarea unui management modern si flexibil bazat pe un control exigent si riguros al activitatii, efectivelor de ordine publica si implicarea directa în solutionarea problemelor cu grad sporit de dificultate.

2. Pentru ridicarea capacitatii de actiune si a gradului de interventie a efectivelor de ordine publica se va pune accent deosebit pe cresterea nivelului de pregatire de specialitate prin însusirea legislatiei, ordinelor si dispozitiilor în vigoare în special printr-o pregatire individuala permanenta.

3. Cunoasterea starilor de pericol care afecteaza sau pot afecta ordinea publica prin analiza permanenta a stadiului acoperirii locurilor si mediilor cu risc infractional.

4. Întarirea climatului de siguranta civica prin:

·     asigurarea prezentei în teren a patrulelor auto în vederea cresterii eficientei activitatii de asigurare a ordini stradale;

·     reducerea termenului de raspuns la apelurile de urgenta sau solicitarile cetatenilor;

·     reducerea riscului de victimizare al cetatenilor prin prezenta efectivelor de ordine publica în locurile aglomerate sau mediile cunoscute ca fiind rau famate;

·     realizarea unui parteneriat real cu comunitatea, bazat pe actiuni comune, politisti-cetateni si asigurarea unui dialog permanent cu comunitatea;

·     întarirea colaborarii cu celelalte structuri si institutii abilitate pentru înfaptuirea actului de justitie pe segmentul ordinii publice si asigurarea securitatii cetateanului;

5. Executarea unor misiuni de interventie rapida în cazul încalcarii flagrante a legii prin:

·     executarea unor misiuni de interventie operativa pentru prinderea infractorilor ce au comis infractiuni stradale grave;

·     cresterea eficientei activitatilor de urmarire si prindere a persoanelor urmarite general sau local ce se sustrag urmaririi penale ori executarii pedepselor;

6. Cresterea rolului efectivelor politiei rutiere în prevenirea si combaterea infractionalitatii stradale;

7.     Organizarea de razii, actiuni si controale cu efective marite si la care trebuie atrase forte si din alte structuri în locurile si mediile de interes operativ;

8.     Constituirea unui dispozitiv de siguranta publica eficient, imprimarea unui caracter elastic, care sa aibe la baza analiza permanenta a situatiei operative, urmarindu-se preponderent eficienta acestuia;

9.     Constientizarea întregului efectiv cu privire la faptul ca activitatile de prevenire si combatere a criminalitatii economico-financiare, de prevenire a faptelor judiciare, de cercetare penala si orice activitate politieneasca îsi pune amprenta serios pe segmentul - ordine publica;

10.  Asigurarea transparentei în relatiile cu mass-media, cresterea calitatii activitatii de relatii cu publicul, promovarea unei bune imagini a institutiei politiei;

11.  Implicarea directa în analiza situatiei operative, dispunerea efectivelor, coordonarea activitatilor complexe si controlul permanent asupra activitatii de asigurare si mentinere a unui climat de ordine pe raza de competenta.

Raspunderea pentru întreaga activitate de mentinere a ordinii si linis lini]rea pentru @A COMUNEI AFUMA|                                tii publice pe raza comunei Afumati îi revine postului de politie Afumati din cadrul serviciului de ordine publica al I.P.J. Ilfov.

Postul de politie Afumati este condus de un sef de post încadrat cu sapte agenti de politie rurala din care unul are atributiuni si pe linie de circulatie.

Activitatea de asigurare a ordinii si linistii publice pe raza comunei este organizata în baza planului de paza si siguranta publica întocmit împreuna cu Primaria Afumati, care se reactualizeaza anual în primul trimestru în functie de situatia operativa. Pentru asigurarea ordinii si linistii publice pe raza localitatilor rurale agentii de politie rurala desfasoara activitati pe urmatoarele linii de munca:

a)     Activitati specifice pentru asigurarea ordinii si linistii publice;

b)    Activitati specifice pentru combaterea infractiunilor de natura judiciara;

c)    Activitati pentru combaterea infractiunilor de natura economica;

d)    Activitati pentru organizarea si functionarea sistemelor de paza;

e)     Activitati de cercetare penala;

f)      Activitati criminalistice;

g)    Activitati privind regimul domicilieri si evidentei populatiei;

h)    Activitati pentru respectarea regimului armelor si munitiilor, materiale explozibile toxice si stupefiante;

i)       Activitati pentru prevenirea si combaterea evenimentelor rutiere;

j)       Activitati pe linia evidentelor militare.

CAPITOLUL 5

CONCLUZII

Oamenii reprezinta resursa principala a organizatiei acestia stiu ce, când, unde si cum trebuie actionat pentru realizarea obiectivelor strategice si celor apropiate. Organizatiile exista si se dezvolta deoarece oamenii au capacitatea fizica si intelectuala de a le organiza, de a le pune în functiune si de a le dezvolta.

Resursele umane reprezinta cea mai sigura investitie pe care garanteaza supravietuirea si dezvoltarea organizatiei.

Resursele umane au potential inepuizabil de crestere si de evolutie.

Omul este creator si consumator de resurse.

In societate, omul este subiect, obiect si scop al diferitelor activitati.

In domeniul resurselor umane, deciziile manageriale sunt cele mai dificile pentru ca implica oameni cu nevoi specifice, cu personalitate, cu obiective si cu probleme personale proprii. In cadrul unei organizatii, adoptarea unor decizii manageriale poate afecta sanatatea, cariera, viitorul profesional al salariatilor sau chiar viata acestora. Deciziile manageriale din domeniul resurselor umane trebuie adaptate personalitatii si gradului de pregatire a salariatilor.

Deciziile manageriale din domeniul resurselor umane trebuie sa tina cont ca personalul nu este un grup eterogen; acesta trebuie considerat ca un ansamblu de personalitati distincte, cu teluri, sperante si obiective individuale care pot fi concertate.

Potentialul uman nu este acelasi pentru fiecare individ; difera mostenirea genetica, factorii biologici, influentele sociale, culturale, educationale, conjuncturale, familiale etc.

Din spirit de conservare, oamenii prezinta o rezistenta deosebit de mare la tendinta de schimbare; pe de alta parte, oamenii dovedesc o nebânuita adaptabilitate la schimbarea propriu-zisa.

Oamenii trebuie ajutati sa faca fata schimbarii si încurajati în efortul lor de a participa creativ la proces.

Valorile economice si sociale sunt percepute diferit de câtre indivizi diferiti. Organizatia trebuie sa aiba capacitatea de a contribui la orientarea pozitiva a indivizilor, la concentrarea valorilor proprii acestora.

Oamenii sunt autonomi si liberi.

Deciziile manageriale în domeniul personalului trebuie adoptate cu respectarea demnitatii umane.

Ca un corolar, trebuie subliniat faptul ca valorificarea resurselor materiale si financiare depinde de gradul de valorificare a resurselor umane ale organizatiei.

Managementul resurselor umane reprezinta ansamblul activitatilor si atitudinilor dedicate proiectarii, modelarii, utilizarii si dezvoltarii resurselor umane ale organizatiei.

Caracteristicile subsistemului resurselor umane al organizatiei sunt de natura:

a) cantitativa:

.  structura sociologica;

.  structura pe profesii;

. structura pe grade de pregatire si calificare;

.  structura atitudinala;

.  structura aptitudinala;

.  costuri generale.

b) calitativa:

. performantele individuale si de grup;

. mobilitatea angajatilor;

. starea de confort profesional.

Functionarea subsistemului resurselor umane presupune:

. asigurarea conditiilor de munca si de comunicare;

. aplicarea procedurilor de salarizare si de stimulare;

. evaluarea sistematica a rezultatelor muncii si aplicarea corectiilor;

. diminuarea factorilor care pot conduce la aparitia conflictelor de munca;

. gestionarea conflictelor;

. aplicarea normelor de echitate.

Perfectionarea pregatirii profesionale este considerata de lege ca un drept si o îndatorire a salariatilor în raport cu care acestia urmeaza sa fie încadrati sau promovati în functii corespunzatoare. Educatia permanenta, forma moderna de pregatire profesionala, este prevazuta de Legea nr. 84/1995.

Perfectionarea pregatirii profesionale (reciclarea) are drept scop împrospatarea si îmbogatirea sistematica a cunostintelor profesionale, aprofundarea unui anumit domeniu al specializarii de baza, însusirea noilor realizari ale stiintei, tehnicii si culturii din domeniul respectiv sau din cele înrudite (Legea nr. 2/1971).

Policalificarea reprezinta obtinerea unor calificari suplimentare profesiei de baza (Legea nr. 2/1971).

Recalificarea reprezinta schimbarea calificarii, în cazul în care profesia de baza nu mai raspunde cerintelor tehnicii moderne si structurii economiei sau nu mai poate fi exercitata, din cauza modificarii unor conditii de munca (Legea nr. 2/1971).

Legea nr. 84/1995 stipuleaza, formele de realizare a perfectionarii pregatirii profesionale sunt:

. instruirea la locul de munca;

. cursuri organizate de unitatea de origine, în alta unitate sau în centre de perfectionare a pregatirii cadrelor;

. programe personale de perfectionare, cu verificarea periodica a cunostintelor;

. stagii de practica si de specializare în unitatea proprie sau în alte unitati din tara sau din strainatate;

. studii postuniversitare de specializare;

. cursuri postuniversitare de perfectionare;

. studii aprofundate (postuniversitare);

. studii de masterat (postuniversitare);

. studii doctorale.

Evaluarea aplicarii  cunostintelor  dobândite  prin  perfectionare, policalificare sau conversie profesionala se concretizeaza în calitatea si cantitatea produselor si serviciilor pe care salariatii le realizeaza.

Educatia permanenta reprezinta o forma fireasca de pregatire profesionala continua. în cadrul sistemului de formare continua, persoanele juridice pot organiza, împreuna cu unitati de învatamânt sau separat, cursuri de calificare, perfectionare si de conversie profesionala a adultilor, prin care ofera certificate de competenta profesionala recunoscute pe piata muncii.

Pe de alta parte, Hotarârea Guvernului nr. 288/1991, republicata în 1996, a instituit modalitatea de calificare, de recalificare si de perfectionare a pregatirii profesionale a somerilor.

Calificarea, recalificarea si perfectionarea pregatirii profesionale a somerilor se organizeaza de catre directiile de munca si protectie sociala, dupa cum urmeaza:



. prin centre proprii;

. prin unitati de învatamânt organizate conform legii, pe baza de conventie;

. prin alte unitati - regii autonome, societati comerciale, alti agenti economici, de stat sau particulari, autorizati, pe baza de conventie.

Legea nr. 1/1991 prevede obligativitatea încheierii unui angajament între persoana ce urmeaza cursul de calificare (recalificare) si directia de munca prin care cel în cauza se obliga sa restituie ajutorul primit pe durata cursurilor, precum si cheltuielile de scolarizare, daca va refuza fara motive temeinice sa se încadreze în unitatea repartizata.

In cazul persoanelor trimise la o scoala sau la un curs de calificare sau perfectionare cu scoatere din productie se încheie un act aditional la contractul individual de munca.

Ca si contractul individual de munca, actul aditional prevede:

a) obligatia unitatii de a suporta cheltuielile pentru instruirea persoanei respective;

b) obligatia salariatului de a lucra în unitatea respectiva, la terminarea formei de instruire, o anumita perioada de timp înscrisa în contract;

c)    obligatia salariatului, ca în cazul nerespectarii angajamentului de a lucra în unitate în perioada stabilita, precum si în cazul eliminarii sale din scoala, sa plateasca o despagubire egala cu cheltuielile suportate de unitate.

Responsabilitatile privind pregatirea profesionala a resurselor umane revin departamentului de specialitate, la propunerea sefilor compartimentelor organizatiei.

Pregatirea profesionala a salariatilor reprezinta una dintre cele mai profitabile investitii pe care organizatia le poate face; aplicarea acestei politici conduce la efecte pozitive imediate pentru unitate dar si la obtinerea satisfactiilor morale si materiale pentru salariati care vor deveni, de regula, mai implicati în problemele acesteia.

Identificarea cerintelor de pregatire profesionala presupune o analiza complexa care consta m definirea corecta a obiectivelor si programelor de instruire, având în vedere ca salariatii au vârste diferite, pregatire diferita si experienta diferita.

Planificarea instruirii salariatilor poate fi determinata de numerosi factori: productivitatea, reclamatiile clientilor, accidentele de munca, rezultatele probelor de lucru, rezultatele testelor de cunostinte profesionale, etc.

Stabilirea cerintelor de pregatire profesionala presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

. precizarea obiectivelor pentru întreaga organizatie, pe componentele ei structurale si pe angajat;

. stabilirea noilor cunostinte si noilor standarde pe care salariatii trebuie sa si le însuseasca;

. stabilirea tehnologiilor pe care salariatii trebuie sa le cunoasca;

. stabilirea metodelor de pregatire cele mai adecvate contextului;

.  stabilirea unitatilor m care se va face pregatirea salariatilor;

. stabilirea graficului dupa care se va face pregatirea salariatilor;

. stabilirea costurilor necesare pregatirii salariatilor si asigurarea resurselor financiare corespunzatoare.

Procedurile privind pregatirea profesionala:

. planul de pregatire va fi alcatuit de catre manageri, cu sprijinul specialistilor din afara unitatii si al sefilor de compartimente din cadrul acesteia;

. se va acorda o atentie sporita alegerii locului si mijloacelor de predare;

. stabilirea duratei cursurilor;

. stabilirea ritmul de predare a cunostintelor (de la lent la accelerat, în raport cu gradul de asimilare);

. evaluarea rezultatelor pregatirii: examene scrise (neagreate de cursanti), examene orale (dificile si irelevante m conditii de stres), probe practice (concludente) s.a.

. Evaluarea finala este ulterioara pregatirii si consta în cuantificarea rezultatelor obtinute de angajati si de colectivele lor de munca.

Evaluarea pregatirii profesionale poate fi realizata prin analiza balantei beneficii-costuri.

În categoria beneficiilor pot fi înregistrate: cresterea competitivitatii firmei, cresterea productivitatii, scaderea costurilor de productie, scaderea absenteismului prin motivarea pozitiva a personalului scolarizat, scaderea ratei rebuturilor si îmbunatatirea climatului organizational. Perfectionarea profesionala trebuie sa cuprinda, treptat, pe toti salariatii, pentru a se evita aparitia discriminarilor, a tensiunilor interne etc.; de altfel, perfectionarea profesionala generalizata si sistematica este în beneficiul întregii organizatii.

In categoria costurilor intra: salariile managerilor de curs, salariile operatorilor care au realizat suportul de curs/aplicatii, cheltuielile materialelor didactice, cheltuielile cerute de utilizarea echipamentelor demonstrative si a materialelor consumabile aferente, salariile lucratorilor scosi din productie, cheltuielile legate de productia neefectuata etc.

Pentru unele persoane, conceptul de cariera poate fi asociat cu cel de profesie (militari, manageri, profesori); în alte cazuri, cariera este sinonima cu avansarea sau cu succesiunea functiilor din ce m ce mai reprezentative.

Specialistii disting, în acest domeniu, doua notiuni distincte care sunt interconditionate: cariera obiectiva, care are la baza perfectionarea profesionala si avansarea pe posturi superioare si cariera subiectiva, care are în vedere perceptia proprie privind rolul în cadrul organizatiei si al societatii.

Chiar daca un lucrator nu va ocupa functii din ce în ce mai importante, dezvoltarea carierei acestuia este necesara si semnificativa, prin faptul ca el dobândeste permanent cunostinte profesionale de ultima ora, ca devine o persoana cu experienta de care organizatia are nevoie, ca este apreciat, motivat si antrenat în abordarea planificarii activitatilor organizatiei.

Cariera profesionala este inseparabil legata de întreaga viata a individului; realizarile sau nerealizarile în planul vietii personale sunt conditionate si conditioneaza cariera profesionala. Cariera reprezinta o importanta parte din viata unui individ, care, la rândul ei, reprezinta o permanenta lupta pentru atingerea obiectivelor personale. Indivizii doresc sa-si dezvolte cariera profesionala, pentru a putea atinge un nivel de bunastare satisfacator pentru ei însisi si pentru familiile lor.

Managementul carierei este procesul de planificare, proiectare si aplicare a strategiilor si planurilor care permit organizatiei sa-si satisfaca necesitatile de resurse umane, iar salariatilor sa-si îndeplineasca propriile aspiratii privind realizarea profesionala si sociala. Din aceste considerente, rezulta ca managementul carierei este parte integranta a managementului resurselor umane.

Planificarea carierei individuale porneste, în mod firesc, de la identificarea potentialului personalului,  a calificarilor si  aspiratiilor salariatilor.

LEGE nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul functionarilor publici

CAPITOLUL I: Dispozitii generale

Art. 1 Prezenta lege reglementeaza organizarea functiei publice si Statutul functionarilor publici.

Art. 2(1) Functionar public este persoana numita într-o functie publica.

(2) În sensul prezentei legi, totalitatea functionarilor publici din autoritatile si institutiile publice constituie corpul functionarilor publici.

(3) Functionarii publici sunt numiti de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice, cu respectarea dispozitiilor prezentei legi.

Art. 3 (1) Functia publica reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor stabilite de autoritatea sau institutia publica, în temeiul legii, în scopul realizarii competentelor sale.

(2) Functiile publice sunt prevazute în anexa la prezenta lege. Anexa poate fi completata prin hotarâre a Guvernului.

Art. 4 Principiile care stau la baza exercitarii functiei publice sunt:

a) asigurarea prompta si eficienta, libera de prejudecati, coruptie, abuz de putere si presiuni politice a tuturor activitatilor efectuate de functionarii publici;

b) selectarea functionarilor publici exclusiv dupa criteriul competentei;

c) egalitatea sanselor la intrarea si la promovarea în corpul functionarilor publici;

d) stabilitatea functionarilor publici.

Art. 5 (1) Dispozitiile prezentei legi se aplica tuturor functionarilor publici, inclusiv celor care au statute proprii aprobate prin legi speciale, în masura în care acestea nu dispun altfel. Persoanele numite sau alese în functii de demnitate publica nu intra sub incidenta dispozitiilor prezentei legi.

(2) Personalul din aparatul de lucru al autoritatilor si institutiilor publice, care efectueaza activitati de secretariat-administrative, protocol, gospodarire, întretinere-reparatii si de deservire, este angajat cu contract individual de munca. Persoanele care ocupa aceste functii nu au calitatea de functionar public si li se aplica legislatia muncii.

Art. 6 Poate ocupa o functie publica persoana care îndeplineste urmatoarele conditii:

a) are numai cetatenia româna si domiciliul în România;

b) cunoaste limba româna, scris si vorbit;

c) are vârsta de 18 ani împliniti;

d) are capacitate deplina de exercitiu;

e) are o stare de sanatate corespunzatoare functiei pentru care candideaza, atestata pe baza de examen medical de specialitate;

f) îndeplineste conditiile de studii prevazute de lege pentru functia publica;

g) nu a fost condamnata pentru savârsirea unei infractiuni care ar face-o incompatibila cu exercitarea functiei publice;

h) a câstigat concursul sau a promovat examenul organizat pentru ocuparea functiei publice.

CAPITOLUL II: Categorii statutare de functionari publici si clasificarea functiilor publice

Sectiunea 1: Categorii de functionari publici

Art. 7 Functionarii publici sunt debutanti sau definitivi.

Art. 8

(1) Functionarii publici debutanti sunt persoanele care ocupa, în urma concursului sau a examenului, o functie publica pâna la definitivare.

(2) Perioada de functionar public debutant este de cel putin 6 luni, dar nu mai mare de 2 ani.

Art. 9

(1) Functionarii publici carora li se aplica prevederile prezentei legi se împart în trei categorii, definite în raport cu nivelul studiilor necesare, dupa cum urmeaza:

a) categoria A - studii superioare de lunga durata, absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta;

b) categoria B - studii superioare de scurta durata, absolvite cu diploma;

c) categoria C - studii medii liceale sau postliceale, absolvite cu diploma.

(2) În functie de categoria din care fac parte, functionarii publici desfasoara urmatoarele activitati:

a) aplicarea si executarea legilor, studii, control, consiliere, coordonare, conducere, elaborarea de reglementari, luarea deciziilor sau alte activitati care necesita cunostinte superioare de specialitate - functionarii publici din categoria A;

b) aplicarea si executarea legilor, studii, îndrumare, elaborarea unor proiecte de reglementari, lucrari pregatitoare pentru luarea deciziilor, unele activitati de conducere, precum si alte activitati care necesita pregatire superioara de scurta durata - functionarii publici din categoria B;

c) aplicarea si executarea legilor si a altor reglementari, activitati de birou sau de control care necesita o cultura generala medie si cunostinte tehnice sau profesionale de nivel mediu - functionarii publici din categoria C.

Sectiunea2-a: Structura carierei functionarilor publici: grade, clase, trepte

Art. 10

ecare dintre cele trei categorii ale functiei publice se împarte în doua grade. Gradul este o etapa din carierea functionarului public.

Art. 11

Fiecare grad se împarte în trei clase de functionari publici definitivi. Structura ierarhica a claselor este urmatoarea: clasa a III-a, clasa a II-a si clasa I, ca nivel maxim.

Art. 12

(1) Fiecare clasa se împarte în trei trepte. Structura ierarhica a treptelor este urmatoarea: treapta a 3-a, treapta a 2-a si treapta 1, ca nivel maxim.

(2) Fiecare treapta corespunde unui nivel al salariului de baza din grila de salarizare.

Art. 13

(1) Functionarul public îsi pastreaza gradul, clasa si treapta avute si atunci când nu mai detine functia publica din motive neimputabile acestuia. În acest caz Agentia Nationala a Functionarilor Publici îi va asigura functionarului public încadrarea în alta functie publica, în limita posturilor disponibile si potrivit pregatirii lui profesionale.

(2) Functionarii publici care nu pot fi încadrati în alta functie publica în conditiile alin. (1) beneficiaza de masuri de protectie sociala, conform legii.

Art. 14

Categoriile, gradele, clasele si treptele carierei functionarului public sunt urmatoarele:

Categorii

Grade

Clase

Clasa a III-a

Clasa a II-a

Clasa I

Trepte

A

a-1
a-2

3 2 1
3 2 1

3 2 1
3 2 1

3 2 1
3 2 1

B

b-1
b-2

3 2 1
3 2 1

3 2 1
3 2 1

3 2 1
3 2 1

C

c-1
c-2

3 2 1
3 2 1

3 2 1
3 2 1

3 2 1
3 2 1

Sectiunea a3-a: Clasificarea functiilor publice

Art. 15

Functiile publice se clasifica dupa cum urmeaza:

a) dupa natura competentelor: de executie si de conducere;

b) dupa cerintele privind nivelul studiilor absolvite: functii publice de categoria A, functii publice de categoria B si functii publice de categoria C.

Art. 16

Functionarii publici se identifica prin categoria, gradul, clasa si treapta corespunzatoare.

Art. 17

Prin actul de înfiintare a unei autoritati sau institutii publice se va stabili numarul maxim de posturi aferente functiilor publice.

CAPITOLUL III: Comisii paritare

Art. 18

(1) În cadrul autoritatilor si institutiilor publice se constituie comisii paritare în alcatuirea carora intra un numar egal de reprezentanti desemnati de conducatorul autoritatii sau institutiei publice si de sindicatul functionarilor publici interesati.

(2) În cazul în care functionarii publici nu sunt organizati în sindicat, reprezentantii vor fi desemnati prin votul majoritatii acestora.

Art. 19

(1) Comisiile paritare participa la stabilirea masurilor privind: conditiile de munca, sanatatea si securitatea muncii functionarilor publici în timpul exercitarii atributiilor lor, buna functionare a autoritatii sau institutiei publice.

(2) Comisiile paritare îsi dau avizul în toate problemele de natura celor prevazute la alin. (1), precum si în orice alte situatii, la solicitarea conducatorului autoritatii sau institutiei publice.

(3) Avizul comisiilor paritare are caracter consultativ si este întotdeauna dat în scris si motivat.

CAPITOLUL IV: Managementul functiilor publice si al functionarilor publici

Sectiunea 1: Agentia Nationala a Functionarilor Publici

Art. 20

(1) Pentru crearea si dezvoltarea unui corp profesionist de functionari publici se înfiinteaza, în subordinea Guvernului, Agentia Nationala a Functionarilor Publici, organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica.

(2) Agentia Nationala a Functionarilor Publici va fi condusa de un presedinte, cu rang de secretar de stat, numit de catre primul-ministru.

(3) Agentia Nationala a Functionarilor Publici este finantata de la bugetul de stat.

Art. 21

(1) Agentia Nationala a Functionarilor Publici are urmatoarele atributii:

a) elaboreaza politicile si strategiile privind managementul functiei publice si al functionarilor publici;

b) elaboreaza si avizeaza propuneri de acte normative privind functia publica si functionarii publici;

c) verifica modul de aplicare a legislatiei privind functia publica si functionarii publici în cadrul autoritatilor si institutiilor publice;

d) elaboreaza reglementari comune tuturor autoritatilor si institutiilor publice privind functiile publice, gradarea si clasificarea posturilor;

e) elaboreaza propuneri pentru crearea unui sistem unitar de salarizare aplicabil tuturor functionarilor publici;

f) stabileste criteriile pentru evaluarea activitatii functionarilor publici;

g) organizeaza sistemul de formare profesionala a functionarilor publici;

h) elaboreaza si urmareste punerea în aplicare a unor programe de pregatire si perfectionare a functionarilor publici;

i) creeaza si administreaza baza sa de date cuprinzând evidenta functiilor publice si a functionarilor publici;

j) întocmeste rapoarte anuale cu privire la managementul functiilor publice si al functionarilor publici, pe care Guvernul le supune spre dezbatere Parlamentului;

k) elaboreaza si urmareste punerea în aplicare a normelor de organizare a concursurilor pentru intrarea în corpul functionarilor publici;

l) coordoneaza si monitorizeaza implementarea prevederilor prezentei legi;

m) acorda asistenta de specialitate si coordoneaza metodologic compartimentele de resurse umane din cadrul autoritatilor si institutiilor administratiei publice centrale si locale;

n) colaboreaza cu organisme si cu organizatii internationale din domeniul managementului resurselor umane.

(2) Agentia Nationala a Functionarilor Publici îndeplineste orice alte atributii stabilite de Guvern, legate de politicile de resurse umane si de managementul resurselor umane.

Art. 22

(1) Agentia Nationala a Functionarilor Publici tine evidenta functiilor publice si a tuturor functionarilor publici.

(2) În termen de 30 de zile de la aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Agentiei Nationale a Functionarilor Publici autoritatile si institutiile publice vor transmite acesteia datele personale ale functionarilor publici, precum si functiile publice vacante. Functiile publice se stabilesc pentru fiecare autoritate si institutie publica de catre conducatorul acesteia ori prin hotarâre a consiliului judetean sau, dupa caz, a consiliului local, pe baza activitatilor prevazute la art. 9 alin. (2) si cu avizul consultativ al Agentiei Nationale a Functionarilor Publici.

(3) Datele personale ale functionarilor publici privesc: numele si prenumele, domiciliul, data nasterii, functia publica pe care o ocupa, vechimea în functia publica, precum si în alte functii publice ocupate anterior, studiile, titlurile didactice sau stiintifice si limbile straine pe care le cunosc.

(4) În prima luna a fiecarui an se vor transmite modificarile intervenite în situatia functionarilor publici, potrivit alin. (3).

Art. 23

Regulamentul de organizare si functionare a Agentiei Nationale a Functionarilor Publici se aproba prin hotarâre a Guvernului în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 24

Gestiunea resurselor umane si a functiilor publice este organizata si realizata, în cadrul fiecarei autoritati si institutii publice, de catre un compartiment specializat în domeniu, care colaboreaza cu Agentia Nationala a Functionarilor Publici.

Sectiunea a 2-a: Dosarul profesional al functionarului public

Art. 25

(1) Fiecare functionar public are un dosar profesional care cuprinde:

a) documentul de numire în functie, documentul de atestare a studiilor si cel privind depunerea juramântului;

b) documentele privind evaluarea anuala a activitatii acestuia, avansarile în functii, trepte, clase, grade sau categorii, precum si sanctiunile disciplinare ce i-au fost aplicate, ordonate cronologic si fara discontinuitati.

(2) În dosarul profesional al functionarului public nu vor fi introduse documente care fac referire la activitatile sau la opiniile sale politice, sindicale, religioase sau de orice alta natura.

(3) Functionarului public i se vor elibera, la cerere, copii de pe actele existente în dosarul sau profesional.

CAPITOLUL V: Drepturi si îndatoriri

Sectiunea 1: Drepturile functionarilor publici

Art. 26

(1) Dreptul la opinie al functionarilor publici este garantat.

(2) Este interzisa orice discriminare între functionarii publici pe criterii politice, sindicale, religioase, etnice, de sex, stare materiala, origine sociala sau de orice alta natura.

Art. 27

(1) Dreptul de asociere sindicala este garantat functionarilor publici, în conditiile legii.

(2) Cei interesati pot, în mod liber, sa înfiinteze organizatii sindicale, sa adere la ele si sa exercite orice mandat în cadrul acestora.

(3) Functionarii publici se pot asocia în organizatii profesionale sau în alte organizatii având ca scop reprezentarea intereselor proprii, promovarea pregatirii profesionale si protejarea statutului lor.

Art. 28

Functionarii publici îsi pot exercita dreptul la greva în conditiile legii.

Art. 29

Pentru activitatea depusa functionarii publici au dreptul la salariu, care se compune din salariul de baza, sporuri si indemnizatii.

Art. 30

(1) Sistemul de salarizare a functionarilor publici se stabileste prin lege.

(2) La stabilirea sistemului de salarizare se vor avea în vedere urmatoarele:

a) necesitatea de a restrânge costurile administratiei publice, în conditiile în care functionarii publici competenti trebuie motivati si recompensati în mod corespunzator;

b) crearea unei ierarhii a sistemului de salarizare pe categorii, grade, clase si trepte, bazate pe evaluarea postului;

c) stabilirea unui raport just între partea fixa si partea variabila a salariului, care sa tina seama de activitatea depusa si de importanta ei.

Art. 31

Functionarii publici care, potrivit legii, sunt obligati sa poarte uniforma în timpul serviciului o primesc gratuit.

Art. 32

(1) Durata normala a timpului de lucru pentru functionarii publici este de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamâna.

(2) Pentru orele lucrate din dispozitia conducatorului autoritatii sau institutiei publice peste durata normala a timpului de lucru sau în zilele de sarbatori legale ori declarate zile nelucratoare functionarii publici de executie au dreptul la recuperare sau la plata majorata cu un spor de 100% din salariul de baza. Numarul orelor platite cu sporul de 100% nu poate depasi 360 într-un an.

Art. 33

(1) Functionarii publici au dreptul, în conditiile legii, la concediu de odihna, la concedii medicale si la alte concedii.

(2) Functionarul public are dreptul, pe lânga indemnizatia de concediu, la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii în concediu, care se impoziteaza separat.

Art. 34

În perioada concediilor de boala, a concediilor de maternitate si a celor pentru cresterea si îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta si nu pot fi modificate decât din initiativa functionarului public în cauza.

Art. 35

(1) Institutiile publice au obligatia sa asigure functionarilor publici conditii normale de munca si igiena, de natura sa le ocroteasca sanatatea si integritatea fizica.

(2) Pentru motive de sanatate functionarilor publici li se poate aproba, în mod exceptional, schimbarea compartimentului sau a autoritatii ori a institutiei publice în care îsi desfasoara activitatea, cu pastrarea gradului, clasei si treptei avute. Schimbarea se poate face numai daca functionarul public în cauza este apt profesional sa îndeplineasca noile atributii ce îi revin.

Art. 36

Functionarii publici beneficiaza de asistenta medicala, proteze si medicamente, în conditiile legii.

Art. 37

Functionarii publici beneficiaza de pensii, precum si de celelalte drepturi de asigurari sociale de stat, potrivit legii.

Art. 38

(1) În caz de deces al functionarului public, membrii familiei, care au, potrivit legii, dreptul la pensie de urmas, primesc pe o perioada de 3 luni echivalentul salariului de baza din ultima luna de activitate a functionarului public decedat.

(2) În cazul în care decizia pentru pensia de urmas nu a fost emisa din vina autoritatii sau a institutiei publice în termen de 3 luni de la data decesului, aceasta va achita în continuare drepturile prevazute la alin. (1) pâna la emiterea deciziei pentru pensia de urmas.

Art. 39

(1) Functionarii publici beneficiaza în exercitarea atributiilor lor de protectia legii.

(2) Autoritatea sau institutia publica în care functionarul public îsi desfasoara activitatea este obligata sa îi asigure protectie împotriva amenintarilor, violentelor, faptelor de ultraj carora le-ar putea fi victima în exercitarea functiei sau în legatura cu aceasta.

Art. 40

Autoritatea sau institutia publica este obligata sa îl despagubeasca pe functionarul public în situatia în care acesta a suferit, din culpa autoritatii sau a institutiei publice, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atributiilor de serviciu.

Sectiunea a 2-a: Îndatoririle functionarilor publici

Art. 41

Functionarii publici sunt datori sa îsi îndeplineasca cu profesionalism, loialitate, corectitudine si în mod constiincios îndatoririle de serviciu si sa se abtina de la orice fapta care ar putea sa aduca prejudicii autoritatii sau institutiei publice în care îsi desfasoara activitatea.

Art. 42

Functionarii publici au obligatia ca în exercitarea atributiilor ce le revin sa se abtina de la exprimarea sau manifestarea convingerilor lor politice.

Art. 43

(1) Functionarii publici raspund, potrivit legii, de îndeplinirea atributiilor ce le revin din functia publica pe care o detin, precum si a atributiilor ce le sunt delegate.

(2) Functionarul public este obligat sa se conformeze dispozitiilor date de functionarii cu functii publice de conducere carora le sunt subordonati direct, cu exceptia cazurilor în care apreciaza ca aceste dispozitii sunt ilegale. În asemenea cazuri functionarul public are obligatia sa motiveze în scris refuzul îndeplinirii dispozitiei primite. Daca functionarul public care a dat dispozitia staruie în executarea acesteia, va trebui sa o formuleze în scris. În aceasta situatie dispozitia va fi executata de cel care a primit-o.

Art. 44

Functionarii publici au îndatorirea sa pastreze secretul de stat si secretul de serviciu, în conditiile legii.

Art. 45

Functionarii publici trebuie sa pastreze confidentialitatea în legatura cu faptele, informatiile sau documentele de care iau cunostinta în exercitarea functiei.

Art. 46

(1) Functionarilor publici le este interzis sa solicite sau sa accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru altii, în considerarea functiei lor publice, daruri sau alte avantaje.

(2) La numirea, precum si la eliberarea din functie functionarii publici sunt obligati sa prezinte, în conditiile legii, conducatorului autoritatii sau institutiei publice declaratia de avere.

Art. 47

(1) Functionarii publici au îndatorirea de a rezolva lucrarile repartizate de conducatorul compartimentului în care functioneaza.

(2) Functionarilor publici de executie le este interzis sa primeasca direct cereri a caror rezolvare intra în competenta lor ori sa intervina pentru solutionarea acestor cereri.

Art. 48

(1) Functionarii publici au îndatorirea sa îsi perfectioneze pregatirea profesionala fie în cadrul autoritatii sau institutiei publice, fie urmând cursuri de perfectionare organizate în acest scop.

(2) În cazul în care cursurile de perfectionare sunt organizate în alta localitate decât cea de domiciliu, functionarii publici beneficiaza si de drepturile de delegare, potrivit prezentei legi.

(3) Functionarii publici care urmeaza o forma de specializare sau de perfectionare cu o durata mai mare de 3 luni si primesc pe aceasta perioada drepturile salariale sunt obligati sa se angajeze în scris ca vor lucra 1-5 ani în cadrul autoritatii sau institutiei publice respective. În cazul nerespectarii acestui angajament, acestia vor suporta cheltuielile autoritatii sau institutiei publice, proportional cu timpul ramas pâna la împlinirea termenului. Prevederile prezentului alineat nu se aplica în cazul în care functionarul public nu mai detine functia publica din motive neimputabile acestuia sau în cazul transferului în interesul serviciului.

(4) Rezultatele obtinute la cursurile de perfectionare de catre functionarii publici vor fi avute în vedere la evaluarea anuala a activitatii acestora.

CAPITOLUL VI: Selectarea si numirea în functii a functionarilor publici

Sectiunea 1: Selectarea functionarilor publici

Art. 49

(1) Intrarea în corpul functionarilor publici se face numai prin concurs organizat de autoritatea sau institutia publica interesata.

(2) Concursul se organizeaza numai în limita posturilor ramase vacante în urma aplicarii prevederilor art. 13 alin. (1), precum si a prevederilor legale referitoare la transferuri. Persoanele nemultumite de rezultatul concursului se pot adresa instantei de contencios administrativ.

(3) Functiile publice vacante, pentru care se organizeaza concurs pentru intrarea în corpul functionarilor publici, se dau publicitatii cu 30 de zile înainte de data organizarii concursului.

(4) Intrarea în corpul functionarilor publici de cariera direct dupa absolvirea studiilor se face numai pe o functie publica de debutant.

(5) Conditiile de organizare si de desfasurare a concursului, precum si conditiile de validare a rezultatelor acestuia se stabilesc prin hotarâre a Guvernului.

Art. 50

Pentru participarea la concurs în vederea ocuparii functiei publice ca debutant candidatii trebuie sa îndeplineasca conditiile prevazute la art. 6.

Art. 51

(1) Persoanele care au ocupat functii de demnitate publica alese sau numite ori functii asimilate acestora, potrivit legii, precum si cele care au detinut functii de specialitate în afara autoritatilor sau institutiilor publice pot fi numite, în urma concursului, în functii publice definitive. Aceste persoane vor fi numite în categoria corespunzatoare studiilor absolvite, în gradul, clasa si treapta corespunzatoare vechimii în functia de demnitate publica sau de specialitate, la care se adauga, daca este cazul, vechimea în functii publice detinute anterior.

(2) Persoanele care revin în corpul functionarilor publici dupa parasirea acestuia pentru motive care nu le sunt imputabile vor fi încadrate în gradul, clasa si treapta dobândite anterior, la care se pot adauga, prin examen organizat de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, gradele, clasele si treptele corespunzatoare timpului lucrat în alte sectoare.

Sectiunea a 2-a: Perioada de stagiu

Art. 52

(1) Candidatii reusiti la concurs sunt numiti functionari publici debutanti prin ordin sau, dupa caz, prin dispozitie a conducatorului autoritatii ori institutiei publice în a carei organigrama se afla postul vacant.

(2) Durata perioadei de stagiu este de 12 luni pentru functionarii din categoria A, 8 luni pentru cei din categoria B si 6 luni pentru cei din categoria C.

(3) Perioada de stagiu este luata în considerare la calculul vechimii în functia publica.

Art. 53

(1) Functionarii publici debutanti pot fi definitivati numai dupa terminarea perioadei de stagiu.

(2) Perioada de stagiu are ca obiect confirmarea aptitudinilor profesionale în îndeplinirea atributiilor si responsabilitatilor unei functii publice, formarea lor practica, cunoasterea de catre acestia a specificului administratiei publice si a exigentelor acesteia.

(3) La terminarea perioadei de stagiu functionarul public debutant redacteaza un raport de stagiu. Organizarea perioadei de stagiu, conditiile de evaluare, precum si regulile specifice aplicabile functionarilor publici debutanti se stabilesc prin hotarâre a Guvernului, la propunerea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici.

Sectiunea a 3-a: Numirea în functii a functionarilor publici

Art. 54

(1) La sfârsitul perioadei de stagiu functionarul public debutant este numit ca functionar public definitiv gradul 2, clasa a III-a, treapta a 3-a în categoria corespunzatoare nivelului de studii absolvite sau, dupa caz, obligat sa repete stagiul ori concediat pentru incompetenta profesionala. Stagiul poate fi repetat o singura data.

(2) Numirea ca functionar public definitiv, precum si în functii publice de conducere se face de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice respective.

Art. 55

(1) Functionarul public definitiv depune juramântul de credinta în fata conducatorului autoritatii sau institutiei publice si în prezenta a doi martori, dintre care unul va fi conducatorul compartimentului în care este numit, iar celalalt, un alt functionar public din cadrul aceleiasi autoritati sau institutii publice.

(2) Juramântul are urmatorul continut:

"Jur sa respect Constitutia, drepturile si libertatile fundamentale ale omului, sa aplic în mod corect si fara partinire legile tarii, sa îndeplinesc constiincios îndatoririle ce îmi revin în functia publica în care am fost numit si sa pastrez secretul profesional. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!"

(3) Juramântul se poate depune si fara formula religioasa de încheiere.

(4) Refuzul depunerii juramântului prevazut la alin. (2) atrage revocarea deciziei de numire în functie.

Sectiunea a 4-a: Incompatibilitati

Art. 56

(1) Calitatea de functionar public este incompatibila cu orice alta functie publica, cu exceptia calitatii de cadru didactic.

(2) Functionarii publici nu pot detine functii în regiile autonome, societatile comerciale ori în alte unitati cu scop lucrativ.

Art. 57

Functionarii publici nu pot exercita la societati comerciale cu capital privat activitati cu scop lucrativ care au legatura cu atributiile ce le revin din functiile publice pe care le detin si nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce priveste efectuarea unor acte în legatura cu functia pe care o îndeplinesc.

Art. 58

(1) Functionarii publici, cu exceptia functionarilor publici civili din ministerele privind apararea nationala, ordinea publica si siguranta nationala, pot fi alesi sau numiti pentru exercitarea unei functii de demnitate publica. Pe durata exercitarii functiei de demnitate publica ei sunt suspendati din functia publica pe care o detin si îsi pastreaza gradul, clasa si treapta avute.

(2) Dupa expirarea mandatului pentru care au fost alesi sau numiti, autoritatile sau institutiile publice în cadrul carora au functionat sunt obligate sa asigure functionarilor publici functia publica avuta sau una echivalenta. Perioada de exercitare a mandatului se considera vechime în functia publica.

CAPITOLUL VII: Evaluarea activitatii si cariera functionarilor publici

Sectiunea 1: Evaluarea activitatii functionarilor publici

Art. 59

(1) Evaluarea activitatii functionarilor publici se face în scopul acordarii drepturilor salariale corespunzatoare performantelor profesionale individuale, pe baza criteriilor elaborate de Agentia Nationala a Functionarilor Publici.

(2) Evaluarea activitatii functionarilor publici se face tinându-se seama de criteriile de performanta pe baza carora se definesc si gradele existente în interiorul aceleiasi categorii.

Art. 60

(1) La începutul anului conducatorii de compartimente vor comunica fiecarui functionar public, în scris, criteriile de performanta stabilite de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, corespunzatoare categoriei, gradului si clasei functiei publice ocupate de acesta.

(2) Anual conducatorii compartimentelor din cadrul unei autoritati sau institutii publice completeaza si noteaza în fisa de evaluare performantele profesionale individuale, obtinute în ultimele 12 luni de catre functionarii publici din subordine.

(3) În urma evaluarii performantei profesionale individuale functionarului public i se acorda unul dintre urmatoarele calificative: "exceptional", "foarte bun", "bun", "satisfacator", "nesatisfacator".

Art. 61

Metodologia de evaluare a performantelor profesionale individuale, precum si de contestare a calificativelor acordate se stabileste prin hotarâre a Guvernului, la propunerea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici.

Art. 62

(1) Functionarul public notat în ultimul an cu calificativul "nesatisfacator" sau "satisfacator" nu poate fi avansat în anul urmator.

(2) În situatia în care, în ultimii 2 ani, functionarul public a fost notat cu calificativul "nesatisfacator", conducatorul institutiei publice va propune acestuia trecerea într-o functie inferioara. Daca propunerea nu este acceptata, se procedeaza la eliberarea din functie.

(3) În situatia în care are loc restrângerea numarului de posturi la o autoritate sau la o institutie publica, conducatorul autoritatii sau institutiei publice va avea în vedere rezultatele obtinute de functionarii publici la evaluarea anuala a activitatii.

Sectiunea a 2-a: Avansarea în trepte, clase, grade si categorii

Art. 63

(1) În cariera profesionala functionarul public beneficiaza, în urma rezultatelor obtinute la evaluarea performantelor profesionale individuale, de dreptul de a avansa în treapta, clasa sau grad ori în categorie în urma dobândirii unei diplome de studii de nivel superior celei avute.

(2) Fiecarei trepte îi corespunde un nivel al salariului de baza care se acorda începând cu data de 1 ianuarie a anului urmator perioadei pentru care s-a facut evaluarea.

Art. 64

(1) Avansarea în treapta urmatoare se face în cadrul aceluiasi grad si al aceleiasi clase.

(2) Avansarea în treapta se face anual si produce efecte pentru toti functionarii publici care au obtinut la evaluarea anuala a performantelor profesionale individuale cel putin calificativul "bun".

Art. 65

(1) Avansarea cu o treapta în clasa urmatoare se face în cadrul aceluiasi grad de la treapta 1 a unei clase la treapta a 3-a a clasei imediat superioare.

(2) Functionarii publici se avanseaza în clasa, daca au o vechime de minimum 3 ani în clasa din care sunt avansati si daca au obtinut la evaluarea anuala a performantelor profesionale individuale din ultimii 2 ani cel putin calificativul "foarte bun".

Art. 66

(1) Avansarea cu o treapta în gradul urmator se face în cadrul aceleiasi categorii de la treapta 1 a ultimei clase a unui grad la treapta a 3-a a primei clase a gradului imediat superior.

(2) Pot beneficia de avansarea în grad numai functionarii publici înscrisi în tabelul de avansari în grad, care se întocmeste si se completeaza anual în fiecare autoritate sau institutie publica.

(3) Pentru a fi înscrisi pe tabelul de avansari în grad functionarii publici trebuie sa fi obtinut la evaluarea anuala a performantelor profesionale individuale, în ultimii 2 ani consecutivi premergatori înscrierii, calificativul "exceptional".

(4) În mod exceptional functionarii publici care la promovarea treptelor clasei a III-a si a primei trepte a clasei a II-a au obtinut calificativul "exceptional" pot fi înscrisi în tabelul de avansari în grad, în vederea avansarii direct în treapta a 3-a a clasei a III-a a gradului imediat superior.

(5) Avansarile în grad se fac în ordinea înscrierii pe tabelul de avansari, în cadrul numarului de posturi vacante, fara a se depasi numarul maxim de titulari pentru fiecare grad stabilit în conditiile prezentei legi.

(6) Numarul maxim de titulari pentru fiecare grad, în raport cu efectivul total al functionarilor publici din cadrul fiecarei autoritati sau institutii publice, se stabileste prin hotarâre a Guvernului sau, dupa caz, a consiliului judetean ori local.

(7) Avansarile stabilite de autoritatile sau institutiile publice vor fi comunicate, în termen de 30 de zile, Agentiei Nationale a Functionarilor Publici.

Sectiunea a 3-a: Numirea în functii publice de conducere

Art. 67

Functiile publice de conducere din cadrul autoritatilor si institutiilor publice sunt prevazute în anexa la prezenta lege. Conditiile de ocupare a acestor functii se stabilesc prin hotarâre a Guvernului sau, dupa caz, a consiliului judetean ori local.

Art. 68

(1) Numirea în functii publice de conducere se face pe baza de concurs, organizat de autoritatea sau institutia publica, în limita posturilor vacante.

(2) Procedura de desfasurare a concursurilor se stabileste prin hotarâre a Guvernului, la propunerea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, în termen de 30 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei legi.

CAPITOLUL VIII: Sanctiunile disciplinare si raspunderea functionarilor publici

Art. 69

Încalcarea de catre functionarii publici, cu vinovatie, a îndatoririlor de serviciu atrage raspunderea disciplinara, contraventionala, civila sau penala, dupa caz.

Art. 70

(1) Încalcarea cu vinovatie de catre functionarii publici a îndatoririlor de serviciu constituie abatere disciplinara si atrage sanctionarea disciplinara a acestora.

(2) Sunt abateri disciplinare:

a) întârzierea sistematica în efectuarea lucrarilor;

b) absente nemotivate de la serviciu;

c) interventiile sau staruintele pentru solutionarea unor cereri în afara cadrului legal;

d) atitudinile ireverentioase în timpul exercitarii atributiilor de serviciu;

e)nerespectarea secretului profesional sau a confidentialitatii lucrarilor care au acest caracter;

f) refuzul nejustificat de a îndeplini sarcinile si atributiile de serviciu;

g) neglijenta repetata în rezolvarea lucrarilor;

h) manifestari care aduc atingere prestigiului autoritatii sau institutiei publice din care face parte;

i) exprimarea sau desfasurarea, în calitate de functionar public ori în timpul programului de lucru, a unor opinii sau activitati publice cu caracter politic;

j) încalcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilitati si interdictii privind functionarii publici.

(3) Sanctiunile disciplinare sunt:

a) avertismentul;

b) mustrarea;

c) diminuarea drepturilor salariale cu 5-10% pe o perioada de 1-3 luni;

d) suspendarea dreptului de avansare pe o perioada de 1-3 ani;

e) trecerea într-o functie inferioara, pe o perioada de 6-12 luni, cu diminuarea corespunzatoare a salariului;

f) destituirea din functie.

(4) La individualizarea sanctiunii disciplinare se va tine seama de cauzele si gravitatea abaterii disciplinare, împrejurarile în care aceasta a fost savârsita, gradul de vinovatie si consecintele abaterii, comportarea generala în serviciu a functionarului public, precum si de existenta în antecedentele acestuia a altor sanctiuni disciplinare care nu au fost radiate în conditiile art. 75.

(5) Sanctiunea disciplinara nu poate fi aplicata decât dupa cercetarea prealabila a faptei imputate si dupa audierea functionarului public. Audierea functionarului public trebuie consemnata în scris, sub sanctiunea nulitatii. Refuzul functionarului public de a se prezenta la audiere sau de a semna o declaratie privitoare la abaterile imputate se consemneaza într-un proces-verbal. În astfel de cazuri sanctiunea poate fi aplicata.

Art. 71

(1) Sanctiunile disciplinare prevazute la art. 70 alin. (3) lit. a) si b) se pot aplica direct de catre conducatorul compartimentului în care functioneaza cel în cauza.

(2) Împotriva sanctiunii disciplinare aplicate în conditiile prevederilor alin. (1) functionarul public se poate adresa cu contestatie la conducatorul autoritatii sau institutiei publice, în termen de 15 zile de la data comunicarii sanctiunii aplicate, care emite, pe baza propunerii comisiei de disciplina, ordinul sau dispozitia definitiva.

Art. 72

Sanctiunile disciplinare prevazute la art. 70 alin. (3) lit. c)-f) se aplica de conducatorul autoritatii sau institutiei publice, la propunerea comisiei de disciplina.

Art. 73

(1) În cadrul autoritatilor si institutiilor publice se constituie comisii de disciplina, competente sa cerceteze si sa propuna sanctiunea aplicabila functionarilor publici din autoritatile sau institutiile publice respective.

(2) Modul de constituire a comisiilor de disciplina, componenta, atributiile, modul de sesizare si procedura de lucru a acestora se vor stabili prin hotarâre a Guvernului, la propunerea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici.

Art. 74

Functionarul public nemultumit de sanctiunea aplicata se poate adresa instantei de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, dupa caz, a ordinului sau dispozitiei de sanctionare.

Art. 75

Sanctiunile disciplinare se radiaza, de drept, dupa cum urmeaza:

a) în termen de un an de la aplicare, sanctiunile disciplinare prevazute la art. 70 alin. (3) lit. a) si b), daca functionarul public sanctionat cu una dintre aceste sanctiuni nu a mai savârsit o abatere disciplinara în aceasta perioada;

b) în termen de 2 ani de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate, sanctiunile prevazute la art. 70 alin. (3) lit. c)-e), daca functionarul public sanctionat cu una dintre aceste sanctiuni nu a mai savârsit o abatere disciplinara în aceasta perioada.

Art. 76

(1) Raspunderea contraventionala a functionarilor publici se angajeaza în cazul în care acestia au savârsit o contraventie în timpul si în legatura cu sarcinile de serviciu.

(2) Împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii functionarul public se poate adresa cu plângere la judecatoria în a carei circumscriptie îsi are sediul autoritatea sau institutia publica în care este numit functionarul public sanctionat.

Art. 77

Raspunderea civila a functionarului public se angajeaza:

a) pentru pagubele produse cu vinovatie patrimoniului autoritatii sau institutiei publice în care functioneaza;

b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;

c) pentru daunele platite de autoritatea sau institutia publica, în calitate de comitent, unor terte persoane, în temeiul unei hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile.

Art. 78

(1) Repararea pagubelor aduse autoritatii sau institutiei publice în situatiile prevazute la art. 77 lit. a) si b) se dispune prin emiterea de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice a unui ordin sau a unei dispozitii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, dupa caz, prin asumarea unui angajament de plata, iar în situatia prevazuta la lit. c) a aceluiasi articol, pe baza hotarârii judecatoresti definitive si irevocabile.

(2) Împotriva ordinului sau dispozitiei de imputare functionarul public în cauza se poate adresa instantei de contencios administrativ.

(3) Dreptul conducatorului autoritatii sau institutiei publice de a emite ordinul sau dispozitia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

Art. 79

(1) Raspunderea functionarului public pentru infractiunile savârsite în timpul serviciului sau în legatura cu atributiile functiei publice pe care o ocupa se angajeaza potrivit legii penale.

(2) În cazul în care în urma sesizarii parchetului sau a organului de cercetare penala s-a dispus începerea urmaririi penale, conducatorul autoritatii sau institutiei publice va lua masura de suspendare a functionarului public din functia publica pe care o detine.

(3) Suspendarea din functie opereaza si în cazul în care s-a dispus începerea urmaririi penale împotriva functionarului public care a savârsit o infractiune de natura sa îl faca incompatibil cu functia publica pe care o ocupa.

(4) Daca parchetul dispune scoaterea de sub urmarire penala ori încetarea urmarii penale în cazurile prevazute la alin. (2) si (3), precum si în cazul în care instanta judecatoreasca dispune achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din functie înceteaza.

Art. 80

În situatiile prevazute la art. 79 alin. (4) autoritatea sau institutia publica datoreaza drepturile salariale cuvenite pe perioada suspendarii.

CAPITOLUL IX: Modificarea si încetarea raporturilor de serviciu

Sectiunea 1: Delegarea si detasarea

Art. 81

Functionarii publici pot fi delegati sau detasati de conducatorul autoritatii sau institutiei publice în care functioneaza sa îndeplineasca anumite activitati în afara autoritatii sau institutiei publice, în aceeasi localitate sau în alta localitate.

Art. 82

(1) Delegarea se dispune în interesul autoritatii sau institutiei publice în care este încadrat functionarul public, pe o perioada de cel mult 30 de zile consecutive, dar nu mai mult de 60 de zile într-un an.

(2) Pe timpul delegarii functionarul public îsi pastreaza functia si salariul, iar autoritatea sau institutia publica ce îl deleaga este obligata sa suporte costul legal al transportului, cazarii si al indemnizatiei de delegare. Indemnizatia de delegare este egala cu salariul cuvenit pentru 8 ore de munca.

Art. 83

(1) Detasarea se dispune în interesul autoritatii sau institutiei publice în care urmeaza sa îsi desfasoare activitatea, pentru o perioada de cel mult 3 luni. În cursul unui an calendaristic un functionar public poate fi detasat mai mult de 6 luni, numai cu acordul sau scris.

(2) Pe perioada detasarii functionarul public îsi pastreaza functia si drepturile salariale. Daca salariul corespunzator functiei publice pe care este detasat este mai mare, el are dreptul la acest salariu. Pe timpul detasarii în alta localitate autoritatea sau institutia publica beneficiara este obligata sa îi suporte costul legal al transportului, dus si întors, cel putin o data pe luna, al cazarii si al indemnizatiei de detasare.

Art. 84

Functionarul public poate refuza detasarea în urmatoarele cazuri:

a) daca detasarea ar urma sa aiba loc într-o localitate în care nu i se asigura conditii corespunzatoare de cazare;

b) în situatia în care starea sanatatii, dovedita cu certificat medical, face contraindicata detasarea;

c) ori de câte ori motive familiale temeinice justifica refuzul de a da curs detasarii.

Sectiunea a 2-a: Întreruperea activitatii la cerere

Art. 85

Întreruperea activitatii la cerere reprezinta suspendarea temporara a functionarului public din functie pentru un interes personal legitim si se acorda de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice respective. Întreruperea se comunica Agentiei Nationale a Functionarilor Publici.

Art. 86

Durata întreruperii activitatii la cerere trebuie sa se încadreze între 6 luni si 4 ani, cu drept de prelungire pentru o perioada de cel mult 4 ani. Prin legi speciale pot fi prevazute si alte perioade de întrerupere a activitatii pentru anumite categorii de functionari publici.

Art. 87

Functionarul public numit sau ales într-o functie de demnitate publica se afla în întrerupere a activitatii la cerere pe durata mandatului.

Art. 88

La expirarea perioadei de întrerupere a activitatii la cerere functionarul trebuie sa solicite reintegrarea la autoritatea sau institutia publica la care a fost încadrat. Aceasta se acorda de drept. Reluarea activitatii înainte de expirarea termenului pentru care a fost aprobata întreruperea se face la cerere.

Sectiunea a 3-a: Încetarea raporturilor de serviciu

Art. 89

Încetarea raporturilor de serviciu ale functionarilor publici are loc în urmatoarele situatii:

a) demisie;

b) transfer;

c) eliberarea din functie;

d) destituirea din functie;

e) pensionarea pentru munca depusa si limita de vârsta ori pentru invaliditate de gradul I sau II;

f) deces.

Art. 90

(1) Functionarul public poate cere încetarea raporturilor de serviciu prin demisie.

(2) Demisia produce efecte dupa 15 zile de la înregistrare, daca solicitantul si conducatorul autoritatii sau institutiei publice nu au convenit ca acestea sa se produca mai repede. În cazul functiilor de conducere termenul este de 30 de zile.

Art. 91

(1) Încetarea raporturilor de serviciu poate interveni si prin transferul în interesul serviciului sau prin aprobarea de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice a cererii de transfer a functionarului public la o alta autoritate sau institutie publica.

(2) Transferul în interesul serviciului se poate face numai cu acordul scris al functionarului public transferat. În acest caz functionarul public îsi pastreaza gradul, clasa si treapta dobândite anterior.

(3) În cazul transferului în interesul serviciului în alta localitate, functionarul public transferat are dreptul la o indemnizatie egala cu salariul de baza net din ultima luna, la acoperirea cheltuielilor de transport si la un concendiu platit de 5 zile.

(4) Plata drepturilor prevazute la alin. (3) se suporta de autoritatea sau institutia publica la care se face transferul.

Art. 92

Conducatorul autoritatii sau institutiei publice va dispune eliberarea din functie a functionarului public în urmatoarele cazuri:

a) s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate;

b) autoritatea sau institutia publica si-a încetat activitatea ori a fost mutata într-o alta localitate, iar functionarul public nu vrea sa o urmeze;

c) în conditiile prevederilor art. 62 alin. (2);

d) autoritatea sau institutia publica îsi reduce personalul ca urmare a reorganizarii, prin reducerea unor posturi de natura celui ocupat de functionarul public, si acesta refuza oferta Agentiei Nationale a Functionarilor Publici.

Art. 93

În cazurile reglementate la art. 92 autoritatea sau institutia publica este obligata sa acorde functionarului public un preaviz de 15 zile calendaristice. În aceasta perioada conducatorul autoritatii sau institutiei publice poate acorda reducerea programului de lucru, pâna la 4 ore zilnic, fara afectarea drepturilor salariale cuvenite. Daca nu este posibila acordarea preavizului, functionarul public are dreptul ca la eliberarea din functie sa primeasca o despagubire egala cu salariul de baza cuvenit pentru aceasta perioada.

Art. 94

Destituirea din functie se dispune ca sanctiune disciplinara, în cazul savârsirii repetate a unor abateri disciplinare sau atunci când functionarul public a fost condamnat penal printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva.

Art. 95

În cazul eliberarii sau al destituirii din functie, functionarul public poate cere instantei de contencios administrativ anularea ordinului sau a dispozitiei de eliberare ori de destituire din functie, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Art. 96

La încetarea raporturilor de munca în conditiile art. 89 lit. a)-e) functionarul public are îndatorirea sa predea lucrarile si bunurile care i-au fost încredintate în vederea exercitarii atributiilor de serviciu.

CAPITOLUL X: Dispozitii finale si tranzitorii

Art. 97

(1) Functionarii care la data intrarii în vigoare a prezentei legi sunt încadrati pe durata nedeterminata în cadrul autoritatilor sau institutiilor publice vor fi numiti în functiile publice corespunzatoare posturilor pe care le ocupa, cu respectarea dispozitiilor prezentei legi, în termen de 90 de zile de la data intrarii în vigoare a acesteia.

(2) Functionarii care la data intrarii în vigoare a prezentului statut ocupa o functie publica de conducere într-o autoritate sau institutie publica vor sustine un examen de atestare pe post. Conditiile de desfasurare a examenului de atestare se vor stabili prin hotarâre a Guvernului.

(3) Numirea se face prin ordin sau prin dispozitie a conducatorului autoritatii sau al institutiei publice în functia publica corespunzatoare postului ocupat.

Art. 98

(1) Personalul din cadrul cabinetelor demnitarilor este angajat cu contract individual de munca pe perioada determinata si nu are pe aceasta perioada calitatea de functionar public.

(2) Persoanelor prevazute la alin. (1) le sunt aplicabile, în mod corespunzator, dispozitiile art. 56 si 57.

(3) Functionarii publici care pe o durata determinata îndeplinesc o functie în cabinetul demnitarului pot solicita întreruperea activitatii, beneficiind de dreptul de a fi reintegrati în corpul functionarilor publici. Aceasta perioada se considera vechime în functia publica.

Art. 99

În unitatile administrativ-teritoriale în care persoanele apartinând unei minoritati nationale detin o pondere de peste 20% unii functionari publici din serviciile care au contacte direct cu cetatenii vor cunoaste si limba minoritatii nationale respective.

Art. 100

În termen de 90 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei legi Guvernul va initia procedura de adaptare la prevederile acesteia a statutelor aprobate prin legi speciale, cu respectarea specificului functiilor publice în cauza. Procesul de adaptare va fi coordonat de Agentia Nationala a Functionarilor Publici.

Art. 101

(1) Pâna la aprobarea statutelor proprii ale functionarilor publici din cadrul Presedintiei, Camerei Deputatilor, Senatului, Curtii Constitutionale, Curtii de Conturi, Consiliului Legislativ, Avocatului Poporului si Consiliului Concurentei prevederile prezentei legi se aplica si acestora, cu exceptia celor referitoare la Agentia Nationala a Functionarilor Publici.

(2) Numirea, avansarea, perfectionarea si salarizarea acestor functionari publici se fac potrivit legilor speciale.

Art. 102

Cauzele având ca obiect litigii de munca în care una dintre parti are calitatea de functionar public, aflate pe rolul instantelor judecatoresti la data intrarii în vigoare a prezentului statut, vor continua sa se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizarii instantei.

Art. 103

Dispozitiile prezentei legi se completeaza cu prevederile legislatiei muncii.

Art. 104

(1) Prezenta lege intra în vigoare la 30 de zile de la data publicarii ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu exceptia art. 23 care intra în vigoare la data publicarii.

(2) La data intrarii în vigoare a prezentei legi orice dispozitii contrare se abroga.

Aceasta lege a fost adoptata în conditiile art. 113 din Constitutia României, în urma angajarii, în sedinta comuna din 29 noiembrie 1999, a raspunderii Guvernului în fata Camerei Deputatilor si a Senatului.

PREsEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

PREsEDINTELE SENATULUI

ION DIACONESCU

PETRE ROMAN

 

ANEXĂ

LISTA

cuprinzând functiile publice

I. Aparatul Guvernului si al Parlamentului

A. Functii publice de conducere

1. Secretar general al Guvernului

2. Secretar general al Senatului

3. Secretar general al Camerei Deputatilor

4. Secretar general adjunct al Guvernului

5. Secretar general adjunct al Senatului

6. Secretar general adjunct al Camerei Deputatilor

7. sef departament

8. Director general

9. Director, director adjunct

10. sef serviciu, sef sector, sef birou

B. Functii publice de executie

1. Consilier

2. Expert

3. Consultant

II. Aparatul propriu al ministerelor si al celorlalte organe centrale

A. Functii publice de conducere

1. Secretar general, secretar general adjunct

2. Director general, inspector de stat sef

3. Director general adjunct, inspector de stat adjunct

4. Director, inspector-sef

5. Director adjunct, inspector-sef adjunct

6. sef serviciu, sef sector, sef birou

B. Functii publice de executie

1. Consilier, expert, consultant

2. Inspector de specialitate, referent de specialitate

3. Inspector

III. Servicii descentralizate ale ministerelor si ale altor organe centrale din unitatile adminis-trativ-teritoriale

A. Functii publice de conducere

1. Director general, inspector-sef

2. Director general adjunct, inspector-sef adjunct

3. Director, director adjunct

B. Functii publice de executie

1. Consilier, expert, consultant

2. Inspector de specialitate, referent de specialitate

3. Inspector

4. Referent

NOTĂ:

Functiile publice specifice unor autoritati sau institutii publice centrale ori unor institutii subordonate acestora se stabilesc de conducatorii autoritatilor sau institutiilor respective, cu acordul autoritatilor ierarhic superioare si cu avizul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici.

IV. Aparatul de lucru al prefectului si al autoritatilor administratiei publice locale

A. Functii publice de conducere

1. Secretarul judetului, secretarul municipiului Bucuresti, secretarul general al prefecturii

2. Secretarul municipiului, orasului, comunei

3. sef departament

4. Arhitect-sef, arhitect-sef adjunct

5. Director general, director general adjunct

6. Director, director adjunct

7. sef serviciu, sef birou, sef sector

B. Functii publice de executie

1. Consilier, expert, consultant

2. Inspector de specialitate, referent de specialitate; gradele II si III

3. Inspector, referent

4. Inginer agronom

5. Medic veterinar

6. Perceptor

7. Agent agricol.

NOTĂ:

1. Functiile specifice din aparatul de lucru al prefectului se stabilesc prin ordin al acestuia, cu avizul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici.

2. Functiile specifice din aparatul de lucru al autoritatilor administratiei publice locale se stabilesc, la propunerea presedintelui consiliului judetean sau, dupa caz, a primarului, prin hotarâre a consiliului judetean sau, dupa caz, local si cu avizul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici.

 

Publicata în Monitorul Oficial cu numărul 600 din data de 8 decembrie 1999

BIBLIOGRAFIE

1.     Alecu I. coord.- Management în agricultura - Editura Ceres
1997;

2.     Alecu I.; E. Merce; D. Pana; L. Sâmbotin; L Ciurea; I. Bold; N. Dobrescu - Managementul exploatatiilor agricole - Editura Ceres, Bucuresti 2001;

3.     Ameur G. - Agricultural Extention - Washington D.C., 1994;

4.     Bold I., Craciun A. - Exploatatia agricola - Ed. Mirton Timisoara
1994;

5.     Bold L, Craciun A. - Structuri agrare în lume, Vol. I Ed. Mirton
Timisoara 19%;

6.     Buciuman Eugen - Integrarea agriculturii - Ed. Ceres Bucuresti
1975;

7.     Ciurea I. - Management în exploatatiile agricole - Editura Ion
Ionescu De La Brad, Iasi, 1999;

8.     Cole G. A. - Management - Theory and Practice - D.P. Publications, London, 1990;

9.     Greiner L. E. - Consulting to Management, Eglewood Cliffs N.J.
Prentince-Hall, 1983;

10. Kubr M. - Management - Consulting, A.M.C.O.R., Bucuresti, 1992;

11. Malassis Louis - Economie Agroalmentaire - Ed. Cujas, Paris,
1992;

12. Nicolescu, O.; Verboncu I.- Management, Ed. Economica, Bucuresti.

13. Oancea Margareta - Managementul în unitatile zootehnice -
Universitatea De stiinte Agronomice, Bucuresti, 1992;

14. Olteanu V. - Economia întreprinderii, Bucuresti

15. Parpala O. - Economia si Politici agrare în lume - Ed. Politica
Bucuresti 1982;

16. Pana D., Pana D.D. - Management Agro-Alimentar - Editura
Sitech, Craiova, 1999;

17. Ress, D.W. - Arta Managementului - Editura Tehnica, Bucuresti,
1996;

18. Sica Gh. - Costurile de productie în economia de piata - Editura
Lumina Lex, Bucuresti, 1993;

19. Verbonen L - Management si eficienta - Editura Nora, Bucuresti, 1994;

20. Voicu Maria Rusu C. - Conlucrarea interumana în economia de piata, Nr. 2 - Editura Danubius, Braila, 1995.

21. Brosura - Europa - Agricultura în Uniunea Europeana în pas cu
timpul
;

22. Brosura - Protectia Mediului în Uniunea Europeana;

23. FAO - Agriculture in transition. Reorffinting The Cooperative
Structure in Selected Eastern European Countries
- Rome 1994;

24. FAO - Annuary Production - Vol. 48 Rome 1995;

25. Legea 82/1993 - Constituirea Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii.

26.Legea 511/1994 - cu privire la protectia mediului înconjurator



[1] Constatin Gheorghe, Valeriu Boteanu s.a., Monografia jud. Olt, 1974, p. 147.

[2] Constantin Cojocaru, Brâncoveni - studiu monografic, Ed. INS, 1998, p. 73.













Document Info


Accesari: 14071
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )