Disfunctii-paradoxuri ale sistemului de guvernare corporativa- dilema insiderilor

Disfunctii-paradoxuri ale sistemului de guvernare corporativa- dilema insiderilor

Sunt de precizat anumite detalii in ceea ce priveste rolul consiliului de administratie si

al managerilor:

Pentru a evidentia necesitatea reducerii costurilor relatiei de agentie dintre manageri si investitori se poate folosi asadar contractul de management. Astfel, se pot evidentia obligatiile managerilor si modul de impartire a beneficiilor rezultate din activitatea firmei intre investitori si manageri. Asigurarea succesului firmei si implicit a intereselor investitorilor se poate obtine prin imprimarea unui caracter stimulativ contractului de management. Respectivul deziderat se poate realiza prin prevederi cum ar fi:

a) determinarea unei perioade de timp adecvate pentru derularea contractului. In mod normal, daca exista prevederi realmente stimulative pentru manageri, iar durata contractului este indelungata se creeaza cel putin din punct de vedere teoretic premisele unei reduceri a divergentelor dintre investitori si manageri;

b) conceperea si utilizarea unor indicatori de performanta ai firmei cu un grad ridicat de relevanta pentru aprecierea activitatii desfasurate de manageri;

c) gasirea unor mecanisme eficiente de legare a nivelului salariului de rezultatele economico -financiare ale firmei. Experientele practice acumulate releva o corelatie pozitiva intre nivelul salariului managerilor si performanta firmei.

Dezavantajul principal al contractului de management cu caracter stimulativ este acela ca se creeaza ocazii pentru tranzactii oneroase in folosul managerilor. Pentru aceasta se pot folosi variatiile conjuncturale ale preturilor produselor fabricate si /sau ale serviciilor prestate, ale factorilor de productie, datele contabile sau politica investitionala. Evitarea producerii unor asemenea fenomene negative se poate obtine prin utilizarea unor metode adecvate de control al activitatii desfasurate de manageri. Astfel, randamentul echipei managerilor se poate exprima in unitati monetare si este remarcabil sa aiba un caracter progresiv. De asemenea dispozitivele de control utilizate trebuie sa puna in evidenta tendintele de evolutie pe termen lung a factorilor care conditioneaza performanta firmei si fluctuatiile pe termen lung. La evaluarea randamentului managerial este necesar sa se tina seama de ansamblul prestatiilor furnizate precum si de formele de remunerare indirecta sau implicita care sunt mai dificil de pus in evidenta.

Monitorizarea eficienta a calitatii activitatii desfasurate de manageri este dependenta de reducerea asimetriei informationale dintre investitori si manageri. Atingerea respectivului

obiectiv nu se poate realiza numai prin simpla crestere a cantitatii de informatii pe care managerii trebuie sa le furnizeze investitorilor.

Astfel, acordarea unei atentii deosebite analizarii unor date intermediare privind activitatea firmei (raportari trimestriale, lunare) poate avea efecte negative din cel putin dou 222i87c a motive:

a) se blocheaza o serie de resurse umane si materiale ale firmei in procese de generare si prelucrare de informatii suplimentare;

b) se stimuleaza in mod implicit o tendinta a managerilor de a supraestima rezultatele economico-financiare pe care le inainteaza actionarilor, ceea ce poate conduce la o instabilitate crescuta a activitatii firmei.

Rezulta deci ca informatia care este pusa la dispozitie investitorilor de catre manageri trebuie sa fie nu numai abundenta ci si bine structurata. In acest fel se pot crea conditiile unei aprecieri corecte a situatiei economico - financiare a firmei si a calitatii muncii desfasurate de manageri.

In acelasi timp nu poate fi omis faptul ca cerintele privind respectivele informatii provenite din partea investitorilor pot fi contradictorii. Din punct de vedere al intereselor,

investitorii nu alcatuiesc un grup compact. Practica economica a aratat ca se pot manifesta uneori puternice divergente de interese intre actionarii care detin proportii insemnate din capitalul social al firmei si micii actionari.

Cresterea gradului de concentrare a proprietatii ar avea la prima vedere o influenta pozitiva asupra guvernarii corporative. Detinerea actiunilor in cat mai putine maini sporeste posibilitatile de control asupra activitatii desfasurate de manageri. Drept urmare, ar trebui sa se asiste la o crestere a coerentei actiunilor vizand maximizarea profitului, intarirea pozitiei pe piata a firmei, sau asimilarea de noi produse si tehnologii. Studii efectuate in tarile cu economie de piata consolidata releva influenta deosebita pe care marii actionari o au asupra activitatii managerilor. De exemplu, in Germania se poate deduce o anumita corelatie intre gradul de concentrare al actiunilor si fluctuatia managerilor, iar in Japonia, de regula, in firmele cu mari actionari managerii sunt inlocuiti daca nu obtin rezultate scontate.

O structura concentrata a proprietatii in cadrul firmelor prezinta si o serie de riscuri. Astfel, marii investitori pot fi tentati sa modeleze dezvoltarea companiei in functie de propriile lor interese in detrimentul micilor actionari. Prin utilizarea drepturilor de control de care dispun marii investitori, pentru a-si maximiza bunastarea, pot determina redistribuirea patrimoniului firmei in defavoarea altor categorii de interese, sau incalcand principiul alocarii eficiente a resurselor disponibile.

In aceste conditii apar premisele efectuarii unor plati de dividende speciale catre marii investitori sau a exploatarii unor relatii de afaceri numai in folosul acestei categorii de interese, ajungandu-se practic la o expropiere a micilor actionari. Lipsa de protectie a intereselor micilor actionari poate avea efecte comparabile cu cresterea gradului de monopolizare la nivelul ramurilor economice, care se traduce prin reducerea preocuparii pentru inovarea tehnologica sau generarea de stimulente pentru cresterea calitatii capitalului uman de care dispun managerii si salariatii.

Experientele din diferite tari cu economie de piata releva faptul ca relatiile dintre grupurile de actionari nu pot fi reduse doar la raporturile dintre marii si micii actionari. In fapt, se asista la un joc al coalitiilor intre diferite categorii de actionari. Ca atare, pot aparea o serie de necorelari intre ponderea detinuta in totalul capitalului subscris si puterea exercitata in cadrul firmei. La aceasta contribuie si folosirea unor procedee juridico - financiare cum ar fi:

participari incrucisate, drept de vot multiplu, perioade de asteptare pentru exercitarea de control a activitatii firmei.

In conditiile extinderii utilizarii tehnologiilor informationale, cresterii posibilitatii de evaluare a activitatii firmelor precum si aparitiei si dezvoltarii investitorilor institutionalizati (fondurile de investitii), raporturile dintre manageri si actionari se modifica in favoarea celor din urma. Asimetria informationala se reduce, ceea ce face ca actionarii sa poata controla eficient activitatea managerilor. Se ajunge astfel la un "capitalism al investitorilor", care conduce la o aparenta limitare a marjei de manevra a managerilor.

In acest nou context se produce o remodelare a raporturilor dintre manageri si salariati. Evolutia relatiilor industriale nu este insa unica ea depinzand de o multitudine de factori intre care se pot aminti:

a) intensitatea concurentei pe piata produselor oferite spre comercializare de catre firma;

b) presiunea exercitata de mediul economic pentru sustinerea proceselor de inovare organizationala si tehnologica;

c) situatia de pe pietele financiare;

d) situatia de pe piata controlului companiilor (raportul dintre cererea si oferta de manageri);

e) raportul dintre cererea si oferta de meserii si profesii necesare pentru desfasurarea activitatii firmei.

Daca presiunea exercitata de actionari pentru cresterea profitabilitatii firmei se va intensifica, managerii vor incerca sa o transfere total sau partial asupra salariatilor. In ramurile dominate de organizarea de tip taylorist si de un grad scazut de sindicalizare presiunile exercitate asupra salariatilor vor fi cele mai mari. Astfel se va creste intensitatea muncii sau se     vor testa diferite forme de flexibilizare a organizarii productiei si a muncii indiferent daca sunt sau nu in interesul lucratorilor (contract de munca pe durata determinata, salarizare pe baza de randament). Desigur ca acest comportament al managerilor va determina o inasprire a relatiilor industriale, sau chiar conflicte de munca.

Daca insa firma este caracterizata printr-un inalt grad de sindicalizare ridicat sau actioneaza in domenii unde inovarea tehnologica este vitala pentru mentinerea si consolidarea pozitiei pe piata, managerii vor favoriza extinderea consultarilor cu organizatiile sindicale sau alti reprezentanti ai lucratorilor. In acest cadru se incearca sa se reconcilieze interesele nu intotdeauna convergente ale managerilor si salariatilor. Astfel, relatiile industriale depasesc cadrul negocierilor colective dintre patronat (manageri) si sindicate referitoare la marimea salariilor, la organizarea productiei la nivelul locurilor de munca si se trece la abordarea unor probleme privind dezvoltarea pe termen lung a companiilor sau imbunatatirea calitatii capitalului uman al salariatilor. Structurile organizationale ale firmelor se modifica de la ierarhii traditionale in care exista o diferentiere bine definita intre functiile si activitatile desfasurate de lucratori in cadrul firmei, catre o descentralizare a adoptarii deciziei si o extindere a delegarii de responsabilitate. Pentru atingerea acestui obiectiv se utilizeaza comprimarea nivelurilor manageriale, folosirea pe scara larga a lucrului in echipa, o flexibilitate crescuta in definirea profesiilor si meseriilor. Respectiva tendinta a facut ca inca din 1992 peste 80% dintre companiile americane, care sunt de regula prezentate ca adepte ale unui stil taylorist de organizare a productiei si a muncii, sa conceapa programe de participare a salariatilor la procesele de luarea deciziei in cadrul firmei, ponderea fortei de munca manageriale implicate fiind cuprinsa intre o cincime si o treime. De asemenea, este necesara o analiza a specificitatii marilor teme ale guvernarii corporative in contextul unei economii in transformare : raportul dintre insideri si outsideri, exercitarea controlului asupra companiei de catre diferite grupuri de actionari (outsideri), rolul sistemului bancar si a pietei de capital.

Din acest punct de vedere se contureaza un fenomen deosebit de interesant, acela al dilemei insiderilor, o concentrare a pozitiilor contradictorii ale functiei manageriale in acelasi mediu de actiune pe tipuri similare de organizare.

Prin schimbarile transformationale in politica si practica functionarii firmelor, care au condus la trecerea de la sistemul specific economiei centralizate, in care toate firmele erau detinute de stat, iar desemnarea directorilor erau facute in acelasi regim, la un sistem specific peioadei de transformare caracterizat prin cel putin doua trasaturi primare:

- firmele foste de stat au fost corporatizate (transformate in societati pe actiuni), chiar daca structura lor de proprietate nu este clar definita;

- puterea discretionala a statului de a numi si demite managerii firmei s-a diminuat considerabil, dar nu au aparut organisme care sa controleze in mod eficient activitatea manageriala.

Prin urmare, constatam practic o crestere considerabila a rolului insiderilor (manageri si salariati) in special in economiile in tranzitie sau transformare, modificare sustinuta nu numai de disfunctiile de definire a drepturilor de proprietate, ci si de efectele stagnarii economiei de comanda din anii 1980, cum ar fi negarea partiala a acestui tip de economie si crearea unei autonomii necontrolate a intreprinderilor. Iar, pe fondul unei inflatii accentuate, comportamentul de stimulare a managemntului si salariatilor prin intermediul salariului si a altor accesorii legate de calitatea de angajat, si doar in subsidiar urmarirea cresterii profitului impreuna cu masuri de restructurare a activitatii, au intensificat fenomenul de decapitalizare, reducand substantial stimulentele pentru potentialii investitori puternici, doritori sa ia parte la privatizarea respectivelor firme. Mai mult utilizarea in aceasta situatie a metodei MEBO de privatizare sau a privatizarii de masa nu a rezolvat problema recapitalizarii pentru dezvoltarea pe termen lun a firmelor, ci a intarit puterea insiderilor, mai ales a managerilor, in toate tarile unde a fost aplicata . Acum apare ca fenomen o delimitare a noilor firme aparute in economia acestor tari, cu o delimitare intre firmele private (nou infiintate de catre capitalul privat, de regula capital domestic, de regula IMM-uri) si firmele privatizate (cu fost capital public, privatizat prin diferite metode, acum mari intreprinderi straine). Conform multor studii de specialitate firmele private reactioneaza mai bine fata de cele privatizate la cerintele legilor economiei de piata, cel putin din punct de vedere a unui control superior a activitatii managerilor de catre proprietari si implicit a mai multor stimulente acordate in scopul maximizarii profitului. Totusi, din punct de vedere a marimii firmei in conditii de turbulente inerente unei economii in transformare, cele mari, de regula cele privatizate sunt relativ dezavantajate fata de cele private, mai mici, mai usor adaptabile. Din aceast motiv, se manifesta poate o anumita reticienta a creditorilor sau altor categorii de investitori in a finanta activitatea firmelor privatizate, pe motiv de lipsa de reactie, ineficienta a mangementului cu lacune de experienta in conducere, in cunoasterea pietei, si o concentrare a atentiei preponderent asupra activitatii pe termen scurt a firmei. Situatia este intretinuta de ideea ca transpunerea in practica a gandirii teoretice catre practicieni este oprita de comportamentul inertial, inadaptat unei economii in transformare al unei importante parti a managerilor, iar stilul de selectare a acestora se mentine dupa sabloanele vechi, neurmarindu-se adaptabilitatea lor la conditii noi, viteza de reactie la schimbari, spiritul creativ, puterea de decizie, prioritatea deciziilor etc.

Un alt exemplu tipic de disfunctie in domeniu este cel al sistemului de guvernare corporativa din Romania, unde datorita lipsei unui management participativ, si a existentei numai a modelului traditional, in forma pura sau hibrida, exista o slaba exercitare a functiei de control. In ultimii 12 ani de economie de tranzitie, s-au inregistrat numeroase situatii in care membrii consiliului de administrare ai unei companii mari controlate de stat sau managerii acestora erau actionari majoritari la societati private. Trecand peste orice conflict de interese (legal reglementate), acesti membri ai consiliului de administratie sau manageri stabileau relatii de subcontractare ori de distributie, in beneficiul companiilor la care erau actionari, deci propriul beneficiu. Marfurile subcontractate erau astfel achizitionate la preturi mari, iar livrarea produselor finite se facea cu un discount substantial, pentru a marii valoarea comisioanelor.

Prin urmare, functiile companiei controlate de stat (de maximizare a profiturilor si functia sociala) erau serios incalcate si grav afectate.

Disiparea actionariatului, cu precadere la societatile comerciale privatizate, reprezinta un obstacol de intarire a guvernarii corporative. Iar daca proprietatea nu este destul de diversificata creste excesiv riscul pentru activitatea firmei, marii investitori fiind tentati sa

modeleze activitatea firmei dupa propriile interese, in detrimentul celor ale micilor actionari, managerilor sau chiar ale salariatilor. Mai mult, neinformarea permanenta de catre administratori si lipsa de transparenta a datelor prezentate actionarilor minoritari, cu privire la situatia financiara a firmei pot deteriora grav activitatea firmei.

Nu in ultimul rand, nu trebuie ignorata cultura de intreprindere, analizarea proceselor culturale din cadrul firmei pentru completarea analizei structurii guvernarii corporative.

In ceea ce priveste factorii externi, lipsa unui cadru de reglementare adecvat in materie de reguli unitare si standardizate de contabilitate, garantiile contractuale sau raspunderea in legatura cu efectuarea platilor prin efecte de comert (cec, bilet la ordin, trata) ridica serioase probleme financiare companiei, indiferent de natura sau marimea ei, sau de persoana in calitate de actionar.

Diferente intre modelele de guvernare corporativa anglo-saxon si german

Anii 1980 au adus un volum fenomenal de preluari corporative si restructurari de activitati; in principal s-a putut distinge un nivel fara precedent al cumparariilor de intreprinderi de catre management si salariati (Leverage Management Buy Out- LBOs) si al preluarilor de firme de catre speculatorii de active (raiders). Totusi, in pofida acestei resurgente a preluarilor, in anii 1990 LBOs si preluarile specilative in America nu au reaparut, dar a ramas mostenirea acestora in zilele de astazi, actionarii, administratorii si managerii firmelor aplicand in practica, in guvernarea corporativa , punctele forte ale LBOs din anii 1980.

Inainte de anii 1980, guvernarea corporativa americana era foarte diferita de cea de azi, directorii executivi detineau parti neinsemnate din pachetul de actiuni al firmei, stimularea lor fiind facuta prin masuri traditionale de performanta: volumul vanzarilor sau cresterea profiturilor, in timp ce conducerea firmei si nici actionarii nu se implicau prea activ in activitatea firmei.

In anii 1980, lucrurile au luat o intorsatura pozitiva, valul de preluari a trezit un pic managementul si mai ales actionarii companiilor, creandu-se un raspuns al pietelor de capital la deficienta guvernarii corporative. In perioada 1968-1996, sapte ani de preluari masive de firme din noua au fost in anii 1980. Mai mult, s-a evidentiat emergenta LBOs si a speculatorilor de active, dar astazi, chiar daca exista o reabilitare a achizitiilor, speculatorii si preluarile ostile nu mai sunt atat de frecvente datorita poate beneficiilor proprii obtinute de actionari si manageri din urma acestor tranzactii. Insa, sfarsitul anilor 2002 aduce activitatea speculatorilor de active corporative pe piata britanica, datorita ingustarii marginilor de profit ale oligatiunilor, subevaluarii activelor si ignorarii de catre investitori a companiilor de marime mijlocie.

Observand succesul pietei americane, al pietei de capital, tari ca Germania si Japonia au inceput sa isi orienteze sistemul de guvernare corporativa mai aproape de cel al Statelor Unite, cu toate ca multi indivizi au criticat anii 1980, spunand ca preluarile speculative si LBO erau orientate pe termen scurt, reprezentau "ipotecarea" viitorului guvernarii corporative, dar in acelasi timp toti le practica si azi.

Analizand insa sistemul german de guvernare corporativa, putem sesisa particularitati combinate cu cele ale sistemului american, dar si elemente complet diferite datorate complexului de imprejurari, culturii corporationale, valorilor culturale, modelelor de raportare si armonizare interna-contabila si legislativa, a problemelor intalnite si modalitatilor legale de solutionarea acestora.

Pornind de la descrieri primare a celor doua sisteme renan si anglo-saxon, se va dezbate posibilitatea de integrare si armonizarea a utilizarii unui mod comun de operare in contextul colaborarii pe acest plan la nivel european. Astfel, daca am porni de la faptul ca Europa Continentala este dominata de corporatii globale familiale (Peugeot-Franta, Quandts (BMW)- Germania, Agnellis-Italia etc) in timp ce in Marea Britanie si SUA familia are o putere virtual absenta in detinerea marilor corporatii globale, vom observa ca cel mai frecvent motiv citat care sta la baza acestei dispersii sunt reglementarile legislative din aceste zone. De exemplu, Marea Britanie detine un sistem legislativ de protectie a investitorilor minoritari deosebit de riguros, cel mai clar exemplu rezida in frecventele preluari de firme, codul preluarilor de firme (takeover code) solicita firmelor care preiau alte firme sa ofere tuturor actionarilor companiei tinta acelasi pret pe actiune.

Practica, sau nevoia de integrare au demonstrat ca o aplicare consistenta a politicilor de armonizare legislativa, dar si contabila, a modelelor de raportare a activitatii corporatiilor in contextul unor valori culturale diferite si nuantate mai cu seama de factori tehnici si politici reprezinta o provocare importanta in a fi solutionata cel putin in Uniunea Europeana.

Sursa primara de referinta pentru regulile contabile ale Directivei a Patra din "Directivele Legislative ale Companiei" din cadrul UE a fost identificata de Nobes (1983) ca fiind Actul Companiilor Publice Germane (Aktiengesetz) din 1965, prin care regulile de evaluare a activelor in concordanta cu preferinta germanilor pentru colectivism si guvernare a stakeholderilor (insiderilor) au fost impuse in tari cu valori individualiste si cu guvernare corporativa de tip anglo-saxon. De aceea, consecintele acestui proces de armonizare sunt amplu ilustrate de problemele intalnite de Marea Britanie dupa ce ASC (Accounting Standards Committee- Comitetul Standardelor de Contabilitate) a impus revizuirea si implementarea standardelor de evaluarea a activelor conform directivelor incorporate in Actul Companiilor din 1981.

Primul obiectiv al reglementarilor contabile a fost imbunatatirea formularelor de de raportare financiara in sensul facilitarii comparabilitatii acestora prin gasirea unor elemente de standardizare a politicilor contabile, chiar daca exista diferente notabile la orice nivel.

In 1980, Hofstede a identificat patru factori descriptivi pentru diferentele internationale dintre valorile culturale referitoare la locul de munca: evitarea incertitudinii, puterea distantei, masculinitate (versus feminitate) si colectiviesm (versus individualism). Primele doua caracteristici se refera la functionarea unei organizatii in cadrul unei societati, in timp ce ultimele doua descriu caracterul organizational (Hofstede 1987). Bindon si Gernon (1995) au realizat sondaje pentru aceste patru valori culturale in toate tarile Uniunii Europene reiesind urmatoarele date si interpretari:

Tabel : Scorul Hofstede al valorilor culturale in Marea Britanie si Germania

Indicele evitarii incertitudinii (gradul pana la care membrii unei societati se simt confortabil cu incertitudinea si ambiguitatea) pentru Germania era de 64, aproape dublu scorului obtinut in Marea Britanie, dar ambele tari aveau acelasi grad de masculinitate (preferinta a societatii pentru implinire, eroism, asertivitate si succes material), totusi Germania a punctat 85 fata de 65 Marea Birtanie pentru indicele de colectivism (preferinta pentru un cadru social foarte stans in care individul se asteapta de la rude, clan, echipa sau grup sa aiba grija de el in schimbul unei loialitati certe). De aici s-a raspandit analizarea existentei cauzale a unor relatii intre valorile culturale si cele contabile nationale, identificandu-se profesionalismul (versus controlul statutoriu- legislativ) si flexibilitatea (vesus uniformitate) pentru caracterizarea autoritatilor din sistemul contabil si a valorilor contabile ale optimismului (versus conservatorism) si ale transparentei (versus secretizare), sistemul german reiesind a fi mai legat de lege, mai uniform, mai conservativ si mai secretizat fata de cel britanic. Dar aceste caracteristici fac sistemul german de guvernare corporativa mai reglementat in privinta mediului de reglementare contabila.

In privinta utilizarii practicilor de guvernare corporativa de substituire a datoriilor cu capitaluri proprii sau prin LBOs, acestea din urma ar conduce la reducerea fluxului de numerar disponibil pentru capitalurile proprii si ar crea un stimulent pentru management in imbunatatirea eficientei operationale conducand la adaugarea de valoare pentru companie.

Scopul general pentru guvernarea corporativa este sa furnizeze o protectie superioara catre partile contractante (manageri, actionari, creditori, si salariati) dincolo de cea stipulata in contractele private. In conditii de informatii incomplete sau asimetrice cauzate de partile contractuale sau de imperfectiunea pietei, se ajunge la ineficienta firmelor datorata deciziilor investitii favorabile pentru una din parti si nefavorabile pentru una sau mai multe alte parti contractuale. De aceea, o caracteristica a sistemului german de guvernare corporativa este importanta deosebita acordata angajatilor si reprezentantilor acestora, si nu atat de mult actionarilor firmelor, caracteristica inscriptata in spiritul legii germane prin reglementari de tip legislativ-contabil, puterea de a adopta anumite reguli contabile fiind detinuta de directorii executivi si Consiliul de Supraveghere si doar foarte rar de adunarea generala a actionarilor.

Interesele salariatilor sunt salvgardate si promovate de legea co-determinarii care solicita ca Directorul de Resurse Umane sa aiba un loc in managementul executiv al firmei si chiar in Consiliul de Supraveghere, pozitie la fel de importanta si egala cu cea detinuta de banci, ca investitori directi ai firmei. In general, grupurile non-actionari sunt mai puternice cu cat firma este mai mare, iar daca veniturile anticipate sunt sub costul capitalului, atunci actionarii sunt penalizati. Aceasta masura salvgardeaza valoarea financiara a capitalului intreprinderii si reflecta de drept situatia guvernarii corporative germane.

In contrast cu aceste politici si reglementari se alfa cele uzitate in Marea Britanie, care sunt semnificativ diferite. Conducerea firmei contine numai persoanele votate de Adunarea Generala a Actionarilor (A.G.A.), desi in principiu cei care monitorizeaza managementul firmei in numele actionarilor sunt directorii neexecutivi. Interesele creditorilor si ale salaritilor nu sunt reprezentate in mod explicit, iar adoptarea practicii contabile se face de catre A.G.A. Dar trendul este imbunatatirea contabilitatii manageriale a actionarilor, desi protectia creditorilor opereaza ca o constrangere iar mentinerea rezervelor de capital servind mai mult ca exemplu neutru pentru incurajarea reinvestirii sumelor in exces obtinute de actionari, neurmarindu-se in mod concret echilibrul intereselor intreprinderii, creditorilor si angajatilor impotriva actionarilor.

Tendinta germana catre colectivism si evitarea incertitudinii compartaiv cu cea britanica este consistenta cu o dependenta superioara in cazul Germaniei de mecanismul non-piata pentru rezolvarea conflictelor de interese dintre partile contractante.

In termenii guvernarii corporative, exista motive prin care evitarea incertitudinii poate, in general, sa fie asociata pozitiv cu colectivismul. Astfel interesele actionarilor sunt mai bine servite cand exista o flexibilitate mai mare pentru adaptarea la evenimente neprevazute, excluzand nevoia de a proteja interesele partilor contractante. Iar, daca evitarea incertitudinii este slaba, guvernarea corporativa si procesele legate de reglementarile de legislatie si contabilitate tind sa reflecte interesele actionarilor. Intr-o cultura colectivista, nevoia de rezolvare a conflictelor de interese dintre grupuri diferite permite structurilor guvernarii corporative sa protejeze interesele furnizorilor de capital si munca, iar aceasta situatie reduce gradul de favorizare intre parti, limitand incertitudinea asociata cu comportamentul oportunist.

In cazul corporatiilor cotate international, indiferent de tara de origine, situatia armonizarii practicilor si metodelor de contabilizare devine si mai complexa , dar totodata si mai ardenta in contextul unei accelerari de ritm a globalizarii.

Urmarind scopul analizarii guvernarii corporative se desprind cateva idei de avansat si dezvoltat, cum ar fi faptul ca guvernarea corporativa nu presupune numai supravegherea si stimularea in scopul obtinerii de performante, ea trebuie sa incurajeze experimentele si difuziunea practicilor avansate, sa aduca o contributie decisiva nu numai in apararea intereselor investitorilor ci si la asigurarea stabilitatii sociale, incurajarea mobilitatii si cresterii calitative a capitalului uman, desfasurarea ordonata a proceselor de productie, evitarea unei miscari haotice a preturilor relative, stransa corelare cu valorilor culturale. Asadar, este de realizat ideea ca modelarea guvernarii corporative este necesar a fi integrata in conditiile procesului de transformare, in strategia entitatiilor nationale de dezvoltare sustenabila, aliniandu-se la restructurarea principalelor ramuri din economie sau la reforma sectorului serviciilor sociale.

Toate acestea vor crea premisele viitoarelor performante economice si vor creste capacitatea de adaptare a economiei nationale la modificarile impuse de integrare si globalizare sau vor fi ele insele derivate din aceste fenomene.