EON Moldova

management

2. 2. Momente memorabile privind privatizarea Electrica –DFEE Moldova si transformarea sa în EON Moldova

CONEL a fost scietatea comercială pe actiuni al cărei actionar unic era statul român. Compania, a fost nfiintată ca urmare a restructurării fostei Regii Autonome de Electricitate-Renel, n temeiul hotărârii de Guvern 365 la 02. 07. 1998. SC Electrica S. A. -Filiala Moldova transformată prin privatizare n EON Moldova reprezintă ultima verigă a unui lant de transformări succesive, acoperind o istorie de peste patru decenii.

Reorganizarea SEN prin transformarea RENEL în societate comerciala si prin despartirea activitatilor de baza: producere, transport, distributie energie electrica a dus la înfiintarea societatilor comerciale distincte: SC Transelectrica SA, SC Nuclearelectrica SA, SC Hidroelectrica SA, SC ELECTRICA SA.

În zona NE s-a infiintat initial FDFEE MOLDOVA SA cu sediul la BACĂU si îsi desfăsoară activitatea de distributie n baza licentei emisă de ANRE cuprinzând urmatoarele Sucursale de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice : Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava, Vaslui.

Activitatea de distributie constă n exploatarea, intretinerea si dezvoltarea retelei de distributie n scopul transmiterii energiei electrice de la producători, operatori de transport sau alti distribuitori la consumatorul final, conform contractelor ncheiate, n conditii corespunzătoare de sigurantă si calitate.

E. ON ENERGIE a achizitionat pachetul majoritar de actiuni de 51% si ELECTRICA SA a păstrat 49%,¹ iar FDFEE ELECTRICA MOLDOVA SA,

Revista Piata Financiară nr.2 / februarie 2006

începând cu data de 04. 10. 2005 se numeste E. ON MOLDOVA .

Electrica a vândut în 2005 patru dintre filialele sale de furnizare si distributie a energiei electrice, respectiv Electrica Dobrogea si Banat, preluate de firma italiană Enel, Electrica Moldova - achizitionată de grupul german E. ON, si Electrica Oltenia, către compania cehă CEZ.

Ministerul Economiei si Comertului a numit , n urma unei licitatii deschise n calitate de consultanti financiari, un consortiu condus de Banc of America Securities Limited. Activitatea consultantului a fost structurată n două faze principale , respectiv:

Faza I - Pregătirea privatizării – a cuprins activitătile de analiză juridică si a cad 12212j910m rului de reglementare, analiză diagnostic si ntocmirea Strategiei de privatizare;

Faza II - Implementarea strategiei aprobate, care se referă la pregătirea tranzactiei si asigurarea asistentei pe parcursul procesului de privatizare.

În cadrul primei faze, Consultantul a realizat o analiză sintetică a cadrului juridic si de reglementare n care SC FDFEE Electrica Moldova SA , si desfăsoară activitatea , n vederea identificării lipsurilor, inconsistentelor si obstacolelor posibile n privatizare. De asemenea, Consultantul a realizat analiza diagnostic a societătii din punct de vedere tehnic, comercial, financiar, juridic si a efectuat si o evaluare preliminară a Electrica Moldova.

Ulterior, pe baza datelor culese, a fost ntocmită Strategia de privatizare a societătii, prin care a fost stabilit procentul de actiuni ce trebuie vândut, precum si procesul si criteriile utilizate n precalificarea investitorilor potentiali.

În cadrul celei de-a doua faze, societatea a fost pregătită pentru privatizare si a fost oferit suportul si asistenta necesară vânzătorului n ncheierea tranzactiei de privatizare. Anuntul de privatizare a fost publicat n presa română si internatională de specialitate ( inclusiv n Financial Times, editia Internatională, n data de 28 apr. 2004). Anuntul solicita scrisori de exprimare a interesului din partea investitorilor strategici ce trebuiau să ndeplinească următoarele criterii:

- experientă tehnică si operatională corespunzătoare – numărul de clienti si cantitatea de energie vândută să fie cel putin egale cu cele ale Electrica Moldova;

putere si resurse financiare adecvate – valoarea totală a activelor si a capitalurilor proprii să le depăsească de trei ori pe cele ale Electrica Moldova, să furnizeze informatii care să ateste un profil de credit puternic;

experientă satisfăcătoare si implicare n tranzactii similare;

În data de 27 aug. 2004 CEZ, E. ON si Union Fenosa au depus Documentele de Pozitie pentru FDFEE Electrica Moldova, acestia fiind practic singurii investitori rămasi n competitie. În toamna anului 2004 a demarat procesul de analiză diagnostic al investitorului (faza a doua a accesului echipelor sale n Camerele de Date ale filialei), precum si etapele de discutii pe grupuri de lucru.

În urma analizei ofertelor, Comisia de negociere a declarat câstigătoare a procesului de privatizare oferta depusă de E. ON pentru Filiala Electrica Moldova.

Sub rezerva ndeplinirii tuturor conditiilor pentru pre-finalizare si finalizare, EON a dobândit cu efect de la data finalizării, un număr de actiuni reprezentand 51% din capitalul social al FDFEE Electrica Moldova. Acest lucru s-a realizat prin cumpărarea unui număr de actiuni reprezentând aproximativ 24, 62% din capitalul social al FDFEE Electrica Moldova de la SC ELECTRICA SA si subscrierea unui număr suplimentar de actiuni n cadrul unei majorări a capitalului social al DFEE Electrica Moldova. Valoarea tranzactiei corespunzătoare achizitiei de către E. ON a pachetului de 51% din actiunile Electrica Moldova este de 100 milioane Euro.

În anexe am prezentat modul în care se va realiza transferul între branduri în procesul de reorganizare si de transformare a Electrica Moldova în EON Moldova.

2.3. Prezentarea EON MOLDOVA

Ce înseamna E.ON”

“E.ON” este forma în limba engleza a termenului grecesc “aion”. Acesta apare deasemeni în una din cele mai cunoscute citate din romanul Faust II de Goethe.

Prin Eon – în greceste se traduce secol, vesnicie; in limbajul filozofic al Greciei antice se intelegea “durată”, perioade mari de ani, de obicei 1000 ani.

În Roma imperială târzie apare o personificare a termenului si Eon începe sa fie venerat ca zeu.

Reprezentarea iconografică îl prezintă ca pe un bătrân voinic, cu cap de leu si cu gura rânjită având în jurul trupului încolăcit un sarpe.

În Biblie durata temporară a unui aion este relativizată si ajunge să fie sinonim cu expresia “veacul veacurilor”, cu vesnicia.

Pauza dupa litera “E”da numelui o tenta moderna, sugerând o asociere ca “Energy-on” sau “Electricity-on”. Concizia si specificitatea denumirii reflecta caracteristicile - cheie pe care toate brandurile de succes le au în comun: niveluri de impact si de recunoastere foarte mari si deasemeni pozitii pe piata clare.

Sigla E.ON de culoarea rosie, vibranta, “organica” dar totusi puternica , cât si foarte originala smulge imediat si cu precizie asocieri pe care realizatorii acestuia le-au anticipat. Având în vedere faptul ca privatizarea poate aduce si o schimbare a brandului putem spune că “Obiectivul campaniilor de rebranding este de a informa toti consumatorii, publicul larg si partenerii despre noul nume al companiei. Daca E.ON nu este înca un nume cunoscut în tara, aceasta situatie nu va dura. Pentru campania de rebranding au fost constituite patru echipe specializate. Activitatea de relatii publice si comunicare este o munca de echipa care nu se poate dezvolta în afara unei colaborari creative a tuturor celor care fac parte efectiv din program sau au interventii punctuale legate de probleme specifice. Echipa Task Force 1, creata cu acest scop ne transmite ca: odata ce au avut loc actiuni în cadrul unei afaceri, acestea vorbesc, încep sa comunice imediat cu publicul.

CAP. I INTEGRARE EUROPEANĂ

1. 1. Provocarea marketingului in Europa

John A. Quelch, Robert D. Bazzel si Eric R. Salama, The Marketing Challenge of 1992 – consideră că, desi marketingul în sine a fost esential pentru succesul competitiv al Europei după anul 1992, studiile elaborate pentru Comisia Europeană ignoră în mare măsură sau , dimpotrivă, iau drept bune procesele de marketing, prin care se pot câstiga majoritatea beneficiilor. Ei afirmă că elaborarea noilor produse pentru europiată, rationalizarea sistemelor de distributie si dezvoltarea unor noi programe de publicitate si promovare, necesită o atentie sporită.

Nevoia unei initiative care să utilizeze potentialul latent al CEE –Comunitatea Economică Europeană, ca grup economic capabil să concureze efectiv cu SUA si Japonia, este imediat vizibilă din analiza performantelor CE, de la întemeierea ei în 1957 până la publicarea Cartei Albe în 1985.

De-a lungul acestei perioade, Europa a pierdut constant teren fată de ceilalti membri ai triadei. Cu toate acestea, deosebit de îngrijorător era faptul că , in urma recesiunii declansate de criza petrolului din 1979, Europa si-a revenit mult mai greu decât SUA si Japonia, în ciuda reducerii cursului de schimb cu 35%. Mai grav, Europa a pierdut teren si în sfera industriilor viitorului, bazate pe noile tehnologii, în vreme ce înregistra succese în sfera unor industrii în declin ca pielăria si încăltămintea, lemnul si mobila, textilele si confectiile. Prin urmare performantele Europei erau optime în sferele în care cercetarea –dezvoltarea erau relativ lipsite de importantă si în care economiile la scară puteau fi deseori realizate la nivelul pietei nationale, de exemplu: alimente, băuturi, tutun, textile, confectii, si materiale de constructii.

Recunoasterea amenintării la adresa competitivitătii Europei nu era nouă, si fusese subiectul unor permanente comentarii si critici, încă din anii `60. Ceea ce era diferit la începutul anilor `80 era identificarea barierelor netarifare puse în calea comertului si fragmentarea pietelor europene, ca principal factor ce contribuia la o performantă competitivă lipsită de strălucire. Analizele ce ilustrau dezavantajele generate de standardele nationale contradictorii si de irosirea cercetării si dezvoltării prin duplicări inutile, au fost sprijinite de cerintele industriei pentru standarde europene, mai largi, si pentru eliminarea discriminărilor între guvernele nationale din cadrul comunitătii. Evident, comunitatea nu reusea să înfăptuiască viziunea arhitectilor săi, asa cum fusese ea prezentată initial în Tratatul de la Roma din 1958, care cerea:

- înlăturarea barierelor vamale si a oricăror altor măsuri de reglementare care ar impiedica fluxul liber de importuri si exporturi;

- stabilirea unei politici comerciale si a unor tarife vamale comune fată de tările nemembre;

- politică concurentială comună, pentru a împiedica conflictele între membri;

politici de transport comune si libera deplasare a oamenilor , serviciilor si capitalului între statele membre;

- coordonarea politicilor si procedurilor economice ale statelor membre, pentru a realiza echilibrul competitiei internationale.

Esecul de a realiza această Europă unită a fost chiar mai dezamăgitor, când ne gândim la avantajele esentiale pe care s-ar putea baza o coalitie efectivă.

Asa cum arată James Dudley (1992 Strategies for the Single Market – Strategiile anului 1992 pentru o piată unică – Kogan Page, 1990):

Jumătate din comertul mondial se desfăsoară în Comunitatea Europeană. PIB-ul combinat al tuturor membrilor acesteia reprezintă cel de-al doilea bloc economic al lumii, după America de Nord. CE avea o populatie de aprox. 323 milioane de oameni, ceea ce o face cea de-a doua piată, ca populatie, după India.

Ea detinea 228 dintre primele 1000 de companii ale lumii, după Japonia, cu 310 si SUA cu 345. Europa avea 115 companii ale căror profituri depăseau 200 milioane lire, în comparatie cu Japonia, cu 258 si SUA, cu 205. Chiar si asa CE avea un deficit de tehnologie de 10. 6 miliarde de lire fată de concurentii săi, Japonia si America de Nord.

Ca în orice altă situatie competitivă, schimbările ce urmau reprezintau atât amenintări cât si oportunităti, ducând atât la câstiguri cât si la pierderi ale firmelor competitive, în functie de răspunsul acestora în fata unui mediu aflat in schimbare.

În general, se consideră că a crea o piată unificată ar fi benefică pentru firme, industrii si natiunile membre. Acestea fiind spuse, este limpede că multe dintre respectivele convingeri sunt bazate pe ideea că aceste firme, industrii si natiuni vor fi mai degrabă câstigătoare, decât posibile învinse.

Obiectivul afirmat pentru 1992 era de a asigura miscarea liberă a bunurilor, serviciilor, capitalurilor si a oamenilor , între cele 12 state membre ale Comunitătii Europene. În acel moment Piata unică a devenit o zonă fără bariere interne. Pentru a se realiza acest lucru a fost necesar să se elimine barierele fizice , tehnice si fiscale. Aceasta nu a însemnat că s-a format o piată europeană unică, uriasă si uniformă, de 320 milioane de oameni. Au existat încă douăsprezece piete nationale diferite, iar în cadrul fiecăreia au fost sub-piete, în timp ce majoritatea companiilor mici si mijlocii au putut să efectueze schimburi comerciale intre ele.

Limbile, culturile, stilurile de viată, operatiunile industriale, comerciale si de vânzare cu amănuntul au rămas specifice de la tară la tară si de la regiune la regiune. Au existat în continuare bănci nationale separate, monede individuale, sisteme de educatie si legislative diferite, si alte deosebiri fundamentale.

Asta nu înseamnă că în 1992 pietele internationale necomunitare, America de Nord, Orientul Mijlociu si bazinul Pacificului de Răsărit au fost ignorate. Realizarea unei unice piete europene a fost menită nu numai să ofere oportunităti interne, ci si să ofere o bază mai puternică companiilor comunitare, de care acestea aveau nevoie pentru a concura mai eficient pe marile piete mondiale. Astfel, desi deplasarea peste frontiere în cadrul Comunitătii trebuia să fie liberă începând cu 1991, facilitând astfel exporturile si reducându-le costurile,

pentru a exploata oportunitătile si a contracara amenintările, firmele au apelat la aceleasi concepte si disciplină pe care marketingul international le-a folosit întotdeauna , însă o dată cu complexitatea suplimentară a Europei anului 1992, ele au fost nevoite să devină extrem de competitive.

Fiecare companie a trebuit să examineze situatia individuală si să determine ce fel de oportunităti există pentru produsul sau serviciul său precum si modul în care acestea au putut fi exploatate. Companiile au fost nevoite să ia în considerare amenintările cu care s-au confruntat, venite din partea concurentilor cu oferte mai atractive.

Evaluându-si cu sinceritate aspectele pozitive si cele negative firmele erau constiente că într-un mediu aflat în continuă schimbare punctele tari pot deveni puncte slabe si viceversa. Urmăreau permanent cum să armonizeze structura costurilor, preturile, calitatea produselor, ambalajele, tehnologia, distributia si potentialul marketingului pe piata europeană si pe cele concurente. Identificau si analizau segmentele de piată si oportunitătile reale de care se putea profita, dacă aceste segmente de piată necesitau produse si servicii noi sau pe cele deja existente, dacă existau facilităti de dezvoltare sau acestea trebuiau create.

1. 2. Profilul UE, Simboluri, Institutii, Asistentă financiară UE

Profilul organizatiei

Uniunea Europeană este o comunitate de natiuni si popoare europene, din 2007 în număr de 27, reunite în jurul unor valori politice, economice, culturale si sociale comune.

Repere istorice

La baza aparitiei Comunitătilor Europene stă declaratia din 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, care prezenta un plan pus la punct împreună cu Jean Monnet, comisar al planului de modernizare a Frantei de după război.

“Declaratia Schuman” a devenit realitate la 18 aprilie 1951 prin semnarea, la Paris, de către 6 tări (Belgia, Olanda, Luxemburg, RF Germania, Franta, Italia) a Tratatului instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui si Otelului (CECO), care a intrat în vigoare la 23 iulie 1952.

Primele succese înregistrate de CECO a determinat ministrii de externe ai celor 6 tări fondatoare să încerce continuarea procesului în domeniul economic, astfel ca în anul 1956 au fost semnate Tratatul Comunitătii Europene a Energiei Atomice (CEEA) si Tratatul Comunitătii Economice Europene (CEE), care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

În cei aproape 50 ani de existentă au fost patru valuri de aderare:

1973 Danemarca, Irlanda si Marea Britanie

1981 Grecia

1986 Spania si Portugalia

1995 Austria, Finlanda si Suedia

După aceste extinderi succesive, denumirea tot mai des folosită pentru această structură a fost cea de Comunitatea Europeană, subliniind astfel unicitatea centrelor de decizie care există de fapt încă din anul 1967, când s-au unificat Comisiile si Consiliile de Ministri ale celor trei comunităti (Parlamentul European si Curtea de Justitie au fost comune încă de la înfiintarea CEEA si CEE).   După intrarea în vigoare a Tratatului de la Mastricht, la 1 noiembrie 1993, Comunitatea Europeană a fost denumită Uniunea Europeană (UE). În mod concret, Comunitatea Europeană continuă să existe ca parte esentială a Uniunii Europene, fiind de altfel complet integrată deoarece domeniile Politică Externă si de Securitate Comună (PESC) si Justitie si Afaceri Interne (JAI) au încă la bază cooperarea interguvernamentală, cu toate că Tratatul de la Amsterdam transferă o serie de competente si în aceste domenii de la nivel national la nivel comunitar. În acelasi context, din noiembrie 1993 Consiliul CE devine Consiliul UE, fiind desemnat astfel în special în continutul actelor adoptate în domeniile PESC si JAI. În ceea ce priveste Comisia CE, aceasta a devenit Comisia Europeană.

Sub presedentia lui Valéry Giscard D"Estaing, Conventia pentru Viitorul Europei a propus, dupa luni de dezbateri si negocieri, un Proiect de Constitutie pentru Europa. Acest text a fost tradus în limbile oficiale ale statelor membre si a fost semnat oficial de sefii de State si de Guverne pe 29 octombrie 2004 la Roma. Procesul de ratificare în statele membre s-a făcut dupa regulile lor constitutionale (aprobarea parlamentara si/sau referendum).

Procesul de extindere

În prezent Uniunea Europeană numără 27 membri , la 01.01.2007 au fost acceptate ca membre România si Bulgaria. Ca si tări candidate mai sunt: Croatia si Turcia.

Uniunea Europeană se bazează pe o Comunitate ce evoluează către Uniunea Economică si Monetară, precum si pe cooperarea între statele membre în domeniul politicii interne si externe.

Uniunea Europeană are misiunea de a organiza, într-o manieră coerentă si solidară, relatiile între statele membre prin:

- promovarea progresului economic si social (realizarea Pietei Unice începând din 1993, lansarea monedei unice europene din 1999);

afirmarea identitătii europene pe scena internatională (ajutoare umanitare europene tărilor terte, politică externă si de securitate comună, interventii pentru gestionarea crizelor internationale, pozitia comună a statelor membre în cadrul organizatiilor internationale);

- instaurarea unei cetătenii europene (care completează cetătenia natională fără a o înlocui, si care conferă cetăteanului european anumite drepturi politice si civile);

- crearea unui spatiu al libertătii, securitătii si justitiei (strâns legat de functionarea Pietei Unice si de libera circulatie a persoanelor);

- mentinerea si dezvoltarea acquis-ului comunitar (ansamblul textelor juridice adoptate de către institutiile europene, inclusiv tratatele fondatoare).

Simbolurile UE

Drapelul european este albastru, cu 12 stele. A fost adoptat initial de catre Consiliul Europei, în 1955, si a devenit drapelul oficial al Comunitatii Europene în mai, 1986. Numarul stelelor nu are legatura cu numarul statelor membre; ele formeaza un cerc si sunt dispuse precum orele pe cadranul unui ceas, simbolizând plenitudinea si perfectiunea.

Imnul european adoptat în iunie 1985 de catre Consiliul european de la Milano, este „Oda bucuriei”, preludiul celei de-a patra parti a Simfoniei a IX-a de Beethoven.

Moneda unica europeana – Euro – a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1999 si a început sa fie distribuita, în bancnote si monede începând cu 1 ianuarie 2002. Sigla monedei este litera inspirata din litera greceasca epsilon si de prima litera a cuvântului Europa, iar cele doua linii paralele simbolizeaza stabilitatea.  

Institutii

Parlamentul European este singura institutie a Uniunii Europene aleasa prin vot universal direct de catre cetateni, o dată la cinci ani.

Parlamentul exercită trei puteri fundamentale: puterea legislativa, puterea bugetara si puterea de control politic asupra institutiilor europene.

Parlamentul participă la procesul de adoptare al legislatiei UE si controlează activitatea Comisiei Europene. Sediul oficial al Parlamentului European este la Strasbourg unde eurodeputatii se întălnesc o săptămână pe lună în sesiuni plenare.

Sesiunile de scurtă durată se desfăsoară la Bruxelles unde se află  birourile permanente ale Comisiilor si deputatilor.

Secretariatul Parlamentului îsi are sediul la Luxemburg.

Membrii parlamentului european sunt grupati în functie de partidele politice cărora le apartin si nu în functie de nationalitate. Dupa alegerile din iunie 2004, Parlamentul European are 732 de deputati. Conform Tratatului de la Nisa,  până în anul 2009 România va avea 35 de deputati. Presedintele PE pentru o perioadă de doi ani si jumătate (până in 2007) este Josep Borrell Fontelles (Spania).

Consiliul Uniunii Europene este principala instantă de decizie a UE si asigura reprezentarea intereselor nationale, a statelor membre si a guvernelor lor la nivel comunitar fiind compus din ministrii guvernelor statelor membre, responsabili de un anumit domeniu. Toate lucrarile Consiliului sunt pregatite sau coordonate de Comitetul Reprezentantilor Permanenti (COREPER), compus din reprezentantii permanenti ai statelor membre la Bruxelles. Lucrarile acestui Comitet sunt pregatite de circa 150 de grupuri de lucru compuse din delegati ai statelor membre.

Reglementările adoptate sunt obligatorii pentru toate statele membre si devin parte a legislatiilor nationale.

Consiliul Uniunii Europene are sediul la Bruxelles.

Comisia Europeana este institutia cea mai "revolutionara" din sistemul comunitar, fiind motorul integrationist al Uniunii.

Comisia Europeana, apreciată drept " gardianul respectarii tratatelor", este organul executiv al Uniunii Europene. În conformitate cu protocolul asupra largirii Uniunii Europene din Tratatul de la Nisa, Comisia încorporeaza un comisar din fiecare stat membru numiti pentru un mandat de 5 ani (potrivit Tratatului Constitutional, acest sistem va fi reconsiderat pâna în 2014). În prezent Comisia are 25 de comisari .

 Fiecare comisar este responsabil de un anumit portofoliu sau un anumit domeniu politic la fel ca ministrul unui guvern.

Comisia Europeană este condusă de un presedinte, în prezent această functie fiind ocupată de Jose Manuel Barroso ( Portugalia).  

Rolul Comisiei Europene este de a asigura respectarea prevederilor tratatelor fundamentale ale UE, de a propune legislatia comunitară si de a asigura aprobarea ei. Fondurile si programele UE (inclusiv cele destinate tărilor din afara UE) intră în administrarea Comisiei Europene.

Sediul Comisiei Europene este la Bruxelles.

În alcatuirea noii Comisii Europene, presedintele comisiei, José Manuel Baroso a combinat extinderea UE si responsabilitatea pentru Balcanii de vest într-un singur portofoliu al comisarului finlandez Olli Rehn. Acest pas crucial evidentiaza recunoasterea existentei unei continuitati a diverselor eforturi actuale ale Uniunii Europene în regiune si procesul de extindere al UE. În plus, acest lucru ar trebui sa usureze dezvoltarea unor politici mai coerente si credibile percepute ca politici care conduc gradual la aderarea la UE.

Uniunea Europeana are o mare nevoie de o strategie pentru extindere. Totusi, pâna în acest moment, dezbaterea s-a axat în mare masura pe posibila aderare în viitor a Turciei. Pare logic acum sa înceapa o discutie în care aderarea Turciei si a Balcanilor de Vest sa fie tratata ca un singur proces, prin care 100 de milioane de oameni ar putea deveni în final cetateni UE. În plus, va fi posibil ca acest proces sa fie finalizat în urmatorii zece ani, astfel încât cetatenii tuturor acestor state sa poata participa la alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2014.

Curtea de Justitie este Curtea Supremă a UE în domeniile în care se aplică legislatia comunitară. Curtea are drept misiune sa asigure respectarea atât a ordinii juridice comunitare în interpretarea si aplicarea tratatelor constitutive ale Comunitatii Europene cât si a dispozitiilor luate de institutiile comunitare competente. Sediul Curtii de justitie este la Luxemburg.

Curtea de Conturi verifică legalitatea si regularitatea veniturilor si cheltuielilor Uniunii în vederea unei bune gestionări a bugetului european.

Membrii Curtii de Conturi sunt alesi de către Consiliu după consultarea cu Parlamentul, pe baza propunerilor statelor membre, pe un mandat de 6 ani. Alegerea presedintelui se face de către membrii Curtii, pentru o perioadă de 3 ani. Sediul Curtii de Conturi este la Luxemburg.

 Asistenta financiară UE

Asistenta financiara acordata României de Uniunea Europeana în perioada 1992-1999 s-a ridicat la suma de aproximativ 1, 2 miliarde euro. Pentru a atinge obiectivele propuse în strategia de pre-aderare si pentru a veni în întâmpinarea nevoilor tarilor candidate, Consiliul European de la Berlin a decis sa dubleze asistenta financiara începând cu anul 2000 si sa creeze alte instrumente specifice: instrumente structurale de pre-aderare. În perioada 2000-2003, România a primit aproximativ 660 milioane euro pe an, prin cele trei instrumente de pre-aderare: PHARE, ISPA si SAPARD.

PHARE - instrumentul principal de asistenta, concentrându-se asupra a doua mari prioritati: constructie institutionala (întarirea capacitatii administrative si institutionale) si sprijinirea investitiilor (finantarea de investitii pentru a aduce firmele si infrastructura la standarde europene). Rolul programului a continuat sa creasca, scopul sau devenind acela de a sprijini pregatirile pentru integrarea în UE, prin masuri concrete având drept obiectiv îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga. PHARE oferă asistenta structurala la nivel regional (constructie institutionala si investitii pentru coeziunea economica si sociala) si finanteaza masuri în domeniul cooperarii trans-frontaliere si al securitatii nucleare.

În cadrul finantarii PHARE, România beneficiaza de programe specifice, cum sunt cele în domeniul securitatii nucleare, si de programe/actiuni destinate mai multor beneficiari (informare si comunicare, protectia mediului si extindere, programe pentru finantarea unor proiecte mici, cooperare statistica, facilitati de finantare pentru municipalitati si pentru întreprinderi mici si mijlocii, SIGMA, TAIEX, anti-frauda si protejarea intereselor financiare ale comunitatii europene).

SAPARD (Programul Special de Aderare pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala)

Având drept obiectiv stabilirea unui cadru comunitar pentru sprijinirea dezvoltarii rurale durabile în tarile candidate, rezolvarea problemelor care afecteaza ajustarea pe termen lung a sectorului agricol si a zonelor rurale si sprijinirea implementarii acquis-ului comunitar în materie de politica agricola comuna si politici aferente.

1. 3. Integrarea în UE a sistemului energetic national

Acordul European reprezinta cadrul legal de desfasurare a relatiilor dintre România si Uniunea Europeana. Documentul a fost semnat la data de 1 februarie 1993 si ratificat prin Legea nr. 20/1993. Prin ratificarea Acordului European, România si-a exprimat interesul de a deveni membru UE si de a întreprinde masuri graduale în vederea atingerii acestui obiectiv.

Acordul European a intrat în vigoare la data de 1 februarie 1995, România depunând cererea de aderare la UE la data de 22 iunie 1995.

Cerintele UE privind statele candidate la aderare se bazeaza pe concluziile Consiliului European de la Copenhaga (1993) care au stabilit conditii foarte clare, numite ulterior "Criteriile de la Copenhaga" pe care statele candidate trebuie sa le îndeplineasca pentru a deveni membre ale UE:

- stabilitatea institutiilor ce garanteaza democratia, statul de drept, drepturile omului si protectia minoritatilor;

existenta unei economii de piata functionale si capacitatea de a face fata presiunii concurentiale si fortelor pietei din Uniunea Europeana;

- capacitatea de asumare a obligatiilor de stat membru, inclusiv cele privind aderarea la obiectivele uniunii politice, economice si monetare.

În ceea ce priveste energia electrică, Presedintele Comisiei Europene a decis că a sosit momentul pentru spargerea monopolurilor pe care companiile furnizoare de energie le detin la nivel national, prin noi reglementări legislative.

Speriat de dependenta crescută a pietelor europene fată de furnizorii rusi si algerieni, în materie de gaz natural, José Manuel Durao Barroso a decis că a sosit momentul pentru schimbări majore în regulile jocului cu resurse energetice la nivel european. "Gigantii nationali, furnizori de energie trebuie sa fie confruntati cu un grad crescut de competitie sau să fie fragmentati pentru a trasforma sectorul", se arată într-un articol al cotidianului "Financial Times". Într-un interviu acordat acestui ziar, Barroso a declarat: "În termeni de energie, vă pot spune că sunt din ce în ce mai convins că avem nevoie de o nouă legislatie pentru reglementări". În termeni concreti, Barroso vrea să evite monopolizarea pietelor interne ale statelor UE de către companii nationale, cum sunt EDF în Franta, Electrabel în Belgia sau RWE în Germania. Acestea fixează practic preturile, detinând monopoluri de facto asupra stabilirii ofertei pretului la energie pe pietele tărilor UE. În conditiile în care dependenta fată de energia rusească este în continuă crestere, Barroso vrea să realizeze o flexibilizare a pietelor de energie, companii din alte tări putând să introducă pe piete noi oferte avantajoase pentru clientii care înainte aveau o singură alegere în materie de furnizori de energie.

Prin separarea si descentralizarea productiei, a furnizarii, transportului si distributiei, prin aparitia operatorilor de transport, de sistem, de distributie, de masura, de piata, s-a ajuns la o piata concurentiala, guvernata de trei concepte fundamentale:

TRANSPARENŢĂ, COMPETITIVITATE, FLEXIBILITATE.

Noua piata de energie din România a înregistrat progrese importante, garantând, pe de o parte, consumatorilor libertatea de a-si alege furnizorul de energie electrica într-un mod transparent si nediscriminatoriu, iar, pe de alta parte, libertatea producatorilor si furnizorilor de a stabili tranzactii cu energie electrica în conformitate cu regulile pietei libere. Noul concept al pietei de energie asigura neutralitatea operatorilor, prin separarea activitatilor de operare de cele de natura pur comerciala pe care producatorii si furnizorii le dezvolta. Beneficiile unui grad de deschidere de 83, 5%  se vad deja în concentrarea scazuta pe partea de cumparare în piata spot si se vor vedea si mai mult anul viitor când vom ajunge la o deschidere totala.

Punerea în functiune la 1 iulie 2005 a platformei pietei de echilibrare în cadrul Transelectrica (printr-o investitie de circa 1, 8 milioane euro) a reprezentat o transformare fundamentala în mecanismele pietei de energie electrica din România, cu efecte imediate:

◙ A permis operatorului pietei de energie electrica OPCOM sa functioneze pentru prima data ca o bursa adevarata de energie electrica, stabilind cu o zi înainte cotatii orare pentru energia electrica tranzactionata.

◙ A permis tuturor participantilor la piata sa tranzactioneze în mod voluntar energia electrica pe bursa, atât la vânzare cât si la cumparare, si sa îsi echilibreze în acest fel pozitiile rezultate în urma contractelor bilaterale încheiate. A permis operatorului de transport si sistem sa conduca tehnic sistemul electroenergetic national, prin utilizarea unui mecanism de piata, cel al pietei de echilibrare.

◙ Lansata simultan, piata pentru ziua urmatoare, operata de OPCOM, a atins o cota medie anuala de 7% în primul an de la lansarea noului mecanism, peste media europeana. De altfel, OPCOM este una dintre cele mai performante burse de energie din regiune.

Prin Tratatul de aderare semnat de România la 25 aprilie 2005, la Luxemburg, tratatele constitutive ale Uniunii devin parte integrantă a legislatiei României, iar principiul suprematiei dreptului comunitar asupra dreptului intern a devenit aplicabil si în tara noastră. Din acest motiv, stadiul alinierii legislatiei interne la acquis-ul comunitar se impune ca o necesitate, orice discrepantă între normele unionale si legislatia românească putând să creeze dezechilibre în piata internă. În esentă, sistemul energetic national a fost supus transformării prin trecerea de la modelul centralizat monopolist si integrat pe verticală la un model competitiv si flexibil, functional în cele mai multe state ale Uniunii Europene.
Încă de la începutul negocierilor pentru aderare, statul român a urmărit prevederile Directivei 96/92/EC privind piata internă de electricitate si a încercat să transpună treptat în legislatia românească prevederile acesteia.

Introducerea concurentei pe piată

Restructurarea sistemului energetic a fost începută în 2000 prin divizarea CONEL, separându-se la acel moment activitătile de producere, de transport, de distributie-furnizare a energiei electrice. Restructurarea a continuat prin crearea celor opt filiale de distributie si furnizare a energiei electrice ale SC Electrica SA si scăderea gradului de concentrare a pietei de producere a energiei electrice prin desprinderea din Termoelectrica SA a unor producători independenti de energie electrică, printre care Complexurile Energetice Turceni, Rovinari si Craiova, Electrocentrale Deva, Electrocentrale Bucuresti, Electrocentrale Galati.
Prin transpunerea Directivei nr. 96/92/EC, la nivelul producătorilor si furnizorilor, piata devine treptat concurentială, directiva recomandând totusi mentinerea controlului statului pentru activitătile de transport si distributie. Producătorii, furnizorii si consumatorii eligibili trebuie să aibă acces la reteaua electrică în conditii nediscriminatorii, accesul putând fi refuzat doar în cazul în care operatorul de retea nu dispune de conditii care să permită asigurarea acestui serviciu public.

Directiva impune separarea activitătii de furnizare de energie de cea de distributie. Bineînteles, această separare a activitătii de furnizare a energiei electrice a operatorilor actuali de distributie trebuie să fie dublată de un cadru normativ care să asigure respectarea principiului liberului acces la retea deoarece este greu de imaginat ca o divizare a unei companii în două societăti diferite, detinute însă de acelasi actionar, va crea automat premisa respectării regulilor de piată liberă.

Următoarea tintă - liberalizarea totală

România a continuat procesul de aliniere la legislatia europeană si după aparitia Directivei 2003/54/CE privind regulile comune pentru piata internă a energiei electrice, care a abrogat Directiva 96/92/CE. Aceasta prevede liberalizarea completă a pietei de electricitate pentru consumatorii industriali până în ianuarie 2007 si pentru toti consumatorii până în iulie 2007.
Liberalizarea pietei energiei electrice din România a continuat în conformitate cu noul acquis comunitar, astfel încât, începând cu 1 iulie 2005, gradul de deschidere către concurentă a pietei de energie electrică a fost ridicat la 83, 5%, toti consumatorii industriali fiind declarati consumatori eligibili.

De la 1 iulie 2007, piata energiei electrice va fi liberalizată 100%, toti consumatorii fiind astfel declarati consumatori eligibili¹.

Această liberalizare totală a pietei de energie electrică va trebui sustinută prin adoptarea unei legislatii în domeniu care să acopere lacunele din prezent sau, după caz, de modificarea legislatiei actuale pentru ca această deschidere a pietei

către concurentă să fie reală. În acest sens, asteptăm cu nerăbdare modificarea

Legii energiei si a Legii pentru eficientă energetică si sperăm că vom avea reglementări adecvate sistemului de piată liberă si că vor dispărea reminiscentele normative de dinainte de restructurarea totală a pietei de energie electrică.
Nu sunt greu de observat contradictiile dintre diverse prevederi ale Legii energiei, ale Codului Comercial al Pietei Angro de Energie Electrică si ale diverselor regulamente si norme emise de Autoritatea Natională de Reglementare în domeniul Energiei, ANRE, contradictii care pot fi considerate minore din punct de vedere legislativ, dar cu un impact deosebit în desfăsurarea activitătilor participantilor la piată. Nominalizăm aici, ca exemplu, statutul operatorului de măsură ce trebuie stabilit în concordantă cu regulile unei piete libere care are ca obiectiv principal respectarea drepturilor tuturor participantilor la piată.²
Desi gradul de deschidere a pietei energiei electrice în prezent este foarte ridicat, în practică sunt contracte încheiate pe piata liberă de energie electrică ce acoperă un procent foarte mic din energia electrică consumată la nivelul tării. Tributari ai unui sistem integrat, liberalizarea reală a pietei de energie depinde încă de realizarea unor investitii majore, astfel că atragerea de capital privat în domeniul energetic nu mai apare doar ca o cerintă de îndeplinit de pe ordinea de zi a aderării, ci chiar ca o necesitate. În acest sens, ar trebui ca în următoarea perioadă să asistăm la demararea unor noi proiecte de anvergură în domeniul reabilitărilor si modernizărilor si chiar constructiei de unităti noi în aria producerii de energie electrică si la continuarea procesului de atragere de capital privat în celelalte arii ale sectorului, unde necesarul de investitii este un element hotărâtor pentru respectarea liberului acces la retea.

De asemenea, un aspect deloc de ignorat este cel al reglementărilor referitoare la sursele regenerabile de energie, privite în Uniunea Europeană ca o alternativă la energia „murdară“ produsă pe bază de petrol, gaze naturale, cărbuni si energia nucleară. Directiva 2001/77/EC privind promovarea producerii de energie electrică din surse regenerabile de energie a fost transpusă în legislatia românească prin Hotărârea de Guvern nr. 443/2003 modificată de Hotărârea de Guvern nr. 958/2005. Directiva lasă la latitudinea statelor membre si a statelor candidate alegerea unei scheme de promovare a energiei electrice din surse

regenerabile de energie (E-SRE). În unele state a fost adoptat sistemul prin care întreaga energie realizată din surse regenerabile este achizitionată de stat la un pret reglementat pe tipuri de tehnologii, care să încurajeze producătorii de energie din

surse regenerabile. În România a fost adoptat sistemul cotelor obligatorii.

dupa Revista Tribuna Economica, nr.1/2007

Brosura “Energie” Centrul de resurse juridice Bucuresti si Uniunea Europeană

Acest sistem presupune stabilirea de către ANRE a unei cote de energie produse din SRE ce trebuie să fie achizitionată în mod obligatoriu de furnizorii de energie electrică. Îndeplinirea obligatiilor se dovedeste prin numărul de certificate verzi achizitionate în cursul unui an. Sistemul presupune penalităti în cazul în care

obligatia nu a fost respectată de furnizor. Certificatele se acordă producătorilor de E-SRE în functie de cantitatea produsă si livrată în retea, pentru fiecare MWh primind câte un Certificat Verde. Producătorul vinde pe piata energiei si primeste pretul pietei, diferenta pentru acoperirea costurilor de producere fiind recuperată prin vânzarea certificatelor verzi pe piata certificatelor verzi.

Sursele regenerabile eligibile să participe în sistemul de tranzactionare a Certificatelor Verzi sunt: vânt, soare, biomasă si energia hidroelectrică produsă în centrale cu o putere mai mică sau egală cu 10 MW, puse în functiune sau modernizate începând cu anul 2004. Pentru energia produsă în hidrocentrale cu putere mai mare de 10 MW s-a considerat că nu este necesară aplicarea unor scheme suport, deoarece este deja competitivă.

Realitatea este că tehnologiile de producere a energiei solare si eoliene nu cunosc o dezvoltare importantă în România. Explicatia este că acestea necesită investitii costisitoare, ce impun o amortizare pe termen lung sau un pret necompetitiv pe piata internă la energia electrică produsă prin acest tip de centrale. Piata energiei produsă din biomasă ar putea prezenta însă interes deoarece sursele de biomasă (reziduuri forestiere, agricole sau alte reziduuri biodegradabile) se găsesc în cantităti mari, existând în prezent câteva proiecte care se bazează pe această sursă de energie. Însă, având în vedere că din puzzle-ul legislativ privind piata certificatelor verzi în România lipsesc anumite piese fără de care nu putem spune că avem o piată reală, functională, investitorii care poate ar considera interesantă dezvoltarea unui astfel de proiect în România sunt retinuti de ideea de a astepta până la momentul la care legislatia va fi completată, armonizată si adoptată astfel încât să poată fi aplicată si în practică.

Unul dintre motivele pentru care legislatia internă a energiei „curate“ si cea a certificatelor verzi are lacune la acest moment ar putea fi si dezinteresul statului român în dezvoltarea acestui sub-sector al energiei electrice, dezinteres justificat de faptul că România beneficiază de energie produsă în centrale hidroenergetice într-un procent suficient cât să acopere cotele obligatorii pentru participantii la piată, nereprezentând astfel o prioritate de organizare si reglementare. Pe de altă parte, tinta asumată de România în negocierile de aderare la UE este de a avea o cotă obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie de 33% E-SRE din consumul national brut de energie, însă acest nivel al cotei va trebui să fie atins abia în anul 2010.
Indiferent însă în cât timp se va realiza acest proces, este evident că din ce în ce mai mult se conturează necesitatea unor reguli clare si integrate în cadrul legislativ general.

Integrarea pietei de electricitate din România cu pietele din Europa

Una din cerintele fundamentale pentru integrarea pietei de electricitate din România cu piata unică de electricitate din Europa o reprezintă armonizarea cadrului legislativ si de reglementare din România cu reglementările europene în materie.

Documentele normative de bază referitoare la organizarea si functionarea pietei unice pentru energie si produse energetice în Europa sunt:

◙ Directiva UE 92/96 privind crearea pietei unice de Electricitate în Europa.

◙ Directiva UE 30/98 privind crearea si functionarea pietei gazelor naturale în statele UE.

◙ Tratatul Cartei Europene a Energiei si protocoalele sale, care au fost semnate de România si ratificate de Parlament.

Memorandumul de la Atena privind crearea pietei regionale de electricitate în sud-estul Europei.

Integrarea pietei de electricitate din România cu pietele din Europa presupune ca o conditie obligatorie interconectarea Sistemului Energetic National (SEN) cu retelele din cadrul Uniunii pentru Coordonarea Transportatorilor de Energie Electrică (UCTE). În acest scop, infrastructura SEN trebuie modernizată si testată pentru a răspunde cerintelor de ordin tehnic privind siguranta în functionare. Încă din 1992 a fost demarat un program de promovare a unor lucrări de investitii în centralele electrice de producere si în retelele electrice de transport, conform unor studii de fezabilitate elaborate cu consultanti străini în cadrul programelor de asistentă tehnică finantate prin programul PHARE.

Ca urmare a acestor eforturi, în acest an au fost finalizate si trecute cu rezultate bune probele pentru verificarea capabilitătii tehnice a SEN si a sistemului energetic al Bulgariei în vederea interconectării lor cu retelele UCTE. În prezent, sistemul energetic românesc functionează interconectat cu sistemele din Balcani (Bulgaria, Grecia, Serbia, Macedonia, etc. ) respectând toate procedurile si regulile UCTE.

1.4. Integrarea EON în Uniunea Europeană si Cooperare internatională

Prin prisma semnarii Tratatului de Aderare la Uniunea Europeana în aprilie 2005 si integrarii României în Uniunea Europeana la 01. 01. 2007, strategia Guvernului României în domeniul cooperarii internationale este focalizata si în anul 2007 pe principalele obiective legate de procesul de aderare care au impact asupra activitatii ce vizează furnizarea si distributia energiei electrice.
Actualul guvern se preocupă în continuare de prospectarea pietei externe

pentru atragerea de capital privat în sectorul distributie energiei electrice prin

identificarea si atragerea investitorilor potentiali, respectiv a unor parteneri

interesati în continuarea privatizării sectorului distributiei energiei electrice, în contextul angajamentelor asumate de România în negocierile cu Comisia Europeana.

Reprezentarea EON Moldova în cadrul organismelor si organizatiilor internationale de profil este dată de organizatiile la care aceasta este afiliată:

CIRED - Congrčs International des Réseaux Electriques de Distribution

CIRED - principala organizatie internatională activă în domeniul distributiei energiei electrice .

EURELECTRIC – Uniunea Industriei de Electricitate.
CNR CME - Comitetul National Român al Consiliului Mondial al Energiei. IGRE – Consiliul International al Marilor Sisteme Electrice de Înaltă Tensiune.

ECEEE - Consiliul European pentru Eficientă Energetică , etc.

calitativi si cantitativi conveniti.

E.ON Moldova oferă clientilor în cadrul activitătii de furnizare a energiei electrice o gamă variată de servicii specifice, la un înalt grad de profesionalism si promtitudine:

- furnizarea energiei electrice la toate categoriile de consumatori în conditiile stabilite prin contractul de furnizare;

- asigurarea iluminatului public si publicitar, iar pe baza de contract, înlocuirea consumabilelor aferente retelei de iluminat;

- asigură activitatea de exploatare- pentru instalatiile de gestiune proprie căt si pentru cele de la consumatori pe bază de contract de service;

- asigură remedierea operativă a defectelor din instalatii electrice din gestiunea proprie si a celor de la consumatori pe bază de contract de service;

Rebranding

Privatizarea Electrica Moldova prin preluarea pachetului majoritar de actiuni de catre E. ON Energie AG aduce dupa sine si schimbarea actualului brand (rebranding).

Proiectul de rebranding a fost construit tinând cont de prioritati, atât în ceea ce priveste partea de comunicare interna si externa, cât si partea de implementare, urmând ca toate actiunile sa se desfasoare în functie de data oficiala a schimbarii brandului. Acest moment a fost 1 octombrie 2005, de când E ON este actionarul majoritar la Electrica FDFEE Moldova. Această schimbare a actionariatului atrage după sine schimbarea denumirii firmei în E. ON Moldova si a logo-ului

Se poate observa simplificarea radicală a denumirii (culori, dimensiuni)

Este obligatorie utilizarea noului nume si noului logo în tot ceea ce înseamnă corespondentă, inscriptionări.

Toate aceste elemente permit diferentierea fată de ceilalti competitori pe piată. Constructia brandului are un caracter obligatoriu pentru a asigura unitatea în patru directii: competenta, tonalitate, imagine si utilizare.

În anexe este prezentat în imagini modul de rebranding, schimbarea brandului conform noului actionar majoritar E. ON Energie.

Elementele noului brand sunt continute într-o colectie de manuale numite generic CD de la corporate design. Acestea sunt: logo-ul, fontul, culorile si arcul EON.

Cele patru elemente constituie cărămizile strict definite cu ajutorul cărora sunt constituite elementele care asigură vizibilitatea brandului .

Elementele de identitate asigură diferentierea fată de concurentă si asigură o recunoastere rapidă a corporatiei.

energetic este o practica normala datorita existentei unor particularitati ale industriei energetice. Aceste particularitati, au fost considerate pentru multa vreme drept certitudini si au fost date de:

- monopolul natural constituit de activitatile de transport si distributie a energiei;

- rolul esential al energiei pentru comunitate;

- caracterul strategic al sectorului energetic

Liberalizarea pietei de energie electrica a impus necesitatea adoptarii unor acte legislative care sa reglementeze probleme precum:

a) formarea pietei prin aparitia mai multor entitati, ceea ce presupune:

- separarea activitatilor de producere, transport, distributie si furnizare;

- licentierea si autorizarea participantilor la piata;

- accesul tertilor la retea;

- introducerea elementelor de concurenta între participantii la piata;

b) reglementarea pietei:

- înfiintarea autoritatii de reglementare;

- înfiintarea unui operator independent de sistem;

- dreptul consumatorilor de a-si alege furnizorul (eligibilitatea consumatorilor);

- reglementari tehnice si comerciale;

- asigurarea transparentei în relatiile dintre participantii la piata;

Fig. 2.6. Evolutia gradului de deschidere a pietei de energie