Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































MANAGEMENTUL SI INGINERIAVALORII 1

management












ALTE DOCUMENTE

Sistemul informational al managementului
PIAŢA, CONCURENŢA, PREŢURI
ANALIZA VARIABILITĂŢII GLOBALE
Planul de afaceri
8 sfaturi ca sa va nu va pierdeti timpul cu clientii neprofitabili.
DECIZIE
4 minute si o eticheta
MANAGEMENTUL CARIEREI IN ORGANIZATIE
CONTRACTAREA , LIVRAREA SI INCASAREA PRODUSELOR FARMACEUTICE
PORTOFOLIU DE EVALUARE - Curs de formare profesionala pentru ocupatia de manager de proiect - Acceptiunile managementului de proiect

MANAGEMENTUL sI INGINERIAVALORII 1

                                        EDITURA



Mihael Chircor

Remus Zăgan

Lucia Melnic

MANAGEMENTUL sI INGINERIAVALORII

EDITURA


Cuvânt înainte

            Fie că este vorba despre analiza valorii sau despre ingineria valorii, metoda valorii reprezintă un instrument extreme de util si eficient de analiză a produselor, serviciilor si chiar a comportamentului uman. Metoda valorii poate fi considerată si o filozofie de viată, un "modus vivendi". Este greu până reusesti să faci primii pasi si începi să-i întelegi mecanismele, pentru că odată intrat  în această lume fascinantă, cu greu te mai poti desprinde.

            In România, insuficient cunoscută de unii, ignorată de cei mai multi, metoda a supravietuit totusi si asteptă vremuri mai bune

            Metoda valorii permite optimizarea unor produse (noi sau existente) sau servicii, maximizând raportul utilitate per cost. Implicit, utilitatea prosdusului, serviciului analiza/proiectat  creste iar costul scade. Numai că acest lucru se realizaeză printr-o abordare complet nouă, care are la bază analiza functională si analiza sistemică.

            Iată de ce metoda este astăzi poate mai actuală decât oricând si cu certitudine că are viitor.

            Lucrarea se adresează în egală măsură studentilor si specialistilor care doresc să se initieze în metoda valorii si este valoroasă măcar prin faptul că în aceast domeniu, cărtile românesti sunt relative rare.

            Autorii doresc să multumească si pe această cale domnului prof. univ. dr. ing.  Gheorghe Condurache si colectivului de la "Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi" Iasi pentru ajutorul, constant si consistent, acordat de-a lungul anilor.

Autorii


          Cuprins

I. INTRODUCERE                                                                                7

I.1. Definirea conceptului                                                                        7

I.2 Domenii de aplicabilitate                                                                  14

I.3 Scurt istoric                                                                         14

I.4 Obiectivele Metodei valorii                                                  15

I.5 Principiile de bază ale Metodei valorii                                               17

II. Cadrul notional cu care operează METODA

VALORII                                                                                            20

II.1 Definitii                                                                                          20

II.2 Formularea functiilor                                                                       24

II.3 Clasificarea functiilor                                                                      26

II.4 Reguli practice pentru stabilirea functiilor                             27

II.5 Elaborarea nomenclatorului de functii                                              28

II.6 Ierarhizarea functiilor unui produs                                        30

II.7 Utilitatea functiilor produsului                                                          38

II.8 Stabilirea ponderii functiilor                                                 39

II.9 Dimensionarea tehnica a functiilor                                       42

II.10 Determinarea utilitătii functiilor                                                      44

II.11 Elemente de cost                                                                          47

III. Dimensiunea economica a functiilor                      51

III.2 Reguli practice de dimensionare economica                                   55

III.3 Formalizarea matematica a problemei dimensionarii

economice                                                                                            56

IV. Analiza sistemica a functiilor                                   61

V. Etapele studiului de METODA VALORII              67

V.1 Generalitati                                                                                    67

VI. RECONCEPEREA PRODUSELOR                                             78

VI.1.Metodele de lucru intuitive                                                            79

VI.1.1 Brainstorming-ul (Metoda Osborn)                                            79

VI.1.2. Metoda Delphi                                                             81

VI.2. Cercetarea morfologica                                                                82

VI.3. Metoda Pareto ( A. B. C. )                                                          83

VI.4. Metode de lucru analitice                                                 85

VI.5. Metoda listelor de verificare (Checklist)                           86

VII. Evaluarea solutiilor                                                      89

VII.1. Dimensiunea economica a noii solutii                                           90

VII.2. Faza prezentării rezultatelor studiului

(Tehnica prezentării)                                                                             92

VIII. Utilizarea cercetărilor operationale si a principiilor analizei valorii în vederea optimizării produselor                                                                                  95

IX. Managementul valorii produsului în contextul general al managementului                                           100

IX.1. Conceptia pentru un cost obiectiv (CCO)                         101

IX.2. Conceptia pentru un cost global (CCG)                                        102

X. STUDIU DE CAZ                                                                           105

XI. STUDIU DE CAZ PRIN METODA ANALIZEI SI INGINERIEI VALORII                                                                                            127

XII. BIBLIOGRAFIE                                                                          135


I. INTRODUCERE

            I.1. Definirea conceptului

            Datorită schimbărilor rapide petrecute în plan tehnologic în ultimele decenii, valoarea se schimbă constant si nici un producător nu poate să fie multumit de realizările sale curente, deoarece acestea pot fi depăsite de proiecte mai bune. Pe de altă parte societatea modernă este sub semnul unei continui schimbări. Producătorul trebuie să analizeze în continuu proiectele sale prin prisma aspectelor functionale si a costurilor (consumului de materiale, energie si manoperă). Cu alte cuvinte el trebuie să realizeze o cercetare continuă asupra valorii. O bună valoare nu apare din întâmplare. Ea poate fi realizată în mod deliberat, printr-o actiune planificată în timpul etapelor de cercetare, proiectare fabricatie si marketing.

            In vremurile de început oamenii au supravietuit folosindu-si forta fizică. Mai tîrziu ei au învătat să-si folosească si inteligenta. Cu timpul omenirea a progresat prin utilizarea unei combinatii dintre inteligentă si fortă fizică. In zilele noastre inteligenta este componenta dominantă, iar cei ce o folosesc mai eficient ating noi cote ale dezvoltării economice si sociale.

            Bunăstarea unui popor este astăzi evaluată în functie de volumul si complexitatea productiei de bunuri materiale, global, sau raportate pe cap de locuitor. Acest criteriu de evaluare si ierarhizare al popoarelor este un lucru unanim acceptat si în acelasi timp discutabil.

           Astăzi natiunile se întrec să producă mai mult, mai bine si cu costuri mai scăzute. De aceea competitia tehnică si tehnologica este din ce în ce mai acerbă. Zona cea mai fierbinte a acestei competitii este cea a costurilor. De fapt elementele esentiale ale competitiei dintre produse au în vedere în principal costul si imaginea. Nevoia de progres stiintific si tehnic este din ce mai acută. In aceste conditii efortul de perfectionare continuă a produselor, căutarea optimului tehnico- economic al fiecărui produs este un proces continuu.

            Pe de altă parte, urmare a acestui progres tehnic oamenii din tările dezvoltate din punct de vedere tehnic si tehnologic trăiesc din ce în ce mai bine, reusesc să-si satisfăcă în măsură din ce în ce mai mare nevoile si dorintele.

            In acest context nevoia de instrumente de modernizare a produselor, de optimizare a acestora, este considerabilă. Unul dintre aceste instrumente este si metoda valorii, care se aplică în practică sub diferite forme:

-         Analiza valorii (AV);

-         Ingineria valorii (IV);

-         Planificarea valorii;

-         Managementul valorii.

            Principial toate aceste metode utilizează acelasi set de principii, diferenta dintre ele constând în momentul si locul aplicării acestor principii.

            Metoda Valorii (MV) este un instrument care îi ajută pe oameni să-si rezolve problemele legate de scăderea costurilor unor produse/servicii, fapt ce le face mai competitive.

            Cuvintele cheie care definesc conceptul de MV sunt:

-         metodologie de rezolvare a problemelor bazată pe un algoritm pas cu pas;

-         definirea produselor pe baza notiunii de "functie";

-         utilizarea creativitătii tehnice;

-         eliminarea costurilor nejustificate;

            Studiile de MV au demonstrat că marea majoritate a produselor contin între 15 si 25% costuri nejustificate, costuri a căror eliminare nu afectează calitatea si utilitatea produsului.

            Rezolvarea unei probleme prin metoda MV necesită următoarele tipuri de rationamente:

  1. Acumularea de informatii;
  2. Analiza informatiei obtinute;
  3. Creativitate tehnică;
  4. Luarea deciziei optime privind utilizarea rezultatelor activitătii de creatie tehnică.

            Toate variantele de procedee au în componenta lor cuvântul "valoare". Se consideră că un produs/serviciu are valoare dacă are parametrii tehnici si calitativi ridicati si un cost competitiv. Deci pentru a creste valoarea unui produs trebuie fie să-i crestem performantele tehnice sau să-i scădem costul.

            Necesitatea metodei MV a fost determinată de existenta unor cheltuieli nejustificate datorate fie complicării nejustificate a schemelor de principiu a produselor, de alegerea neratională a materialelor, a unor tolerante de executie excesiv de strânse, de utilizarea neadecvată a unor tehnologii. MV semnalizează nu numai consumuri excesive de resurse ci si solutii ineficiente.

                        Ciclul de viată al unui produs

            Ciclul de viată al unui produs pune în evidentă evolutia unui produs si reprezintă un instrument util de analiză al produsului si al dinamicii pie& 18218y2419s #355;ei.

            Din punct de vedere al necesitătii, etapele parcurse de un produs sunt:

  1. Necesitătii functionale, când produsul este definit ca o necesitate sub forma unor functii.
  2. Necesitatea specificată, când produsul este exprimat ca o necesitate definită din punct de vedere ethnic si contractual sub formă de specificatii.
  3. Produsul finit, realizat sub forma unui prototip.
  4. Produsul viu reprezintă produsul aflat în serviciu.

            Realizarea unui produs presupune parcurgerea a trei etape:

  1. Cercetare;
  2. Crestere;
  3. Maturitate.

            In faza de cercetare se studiază produsul si alte produse similare, in scopul determinării functiilor cerute de client.

            In timpul fazei de crestere, produsul care a dovedit că satisface cerintele clientului, este realizat la un cost competitiv si în cantităti suficiente.

            In faza de maturitate cercetarea nu mai aduce produsului îmbunătătiri evidente si de aceea producătorul se concentrează asupra mentinerii produsului pe piată.

            In figura 1.1 este reprezentat volumul total al vânzărilor în timpul celor trei faze.

Fig. 1.1

            Pentru realizarea oricărui proiect important trebuiesc parcurse 6 etape:

  1. Studiul de piată+ antreproiect

      Studiul de piată constă în:

-         identificarea potentialilor utilizatori;

-         determinarea necesitătilor;

-         evaluarea perenitătii necesitătilor.

      Antreproiectul (preconceptia) cuprinde:

-         studiul complet al necesitătilor;

-         studii preliminare care conduc la configuratiilor posibile ale produsului;

-         rezultatele anteproiectului sunt prezentate sub forma unui Caiet de Sracini Functional.

  1. Studiul de fezabilitate - constă în evaluarea posibilitătilor de realizare a proiectului din punct de vedere tehnic, economic, financiar si evaluarea fiscurilor.
  2. Conceptia produsului - are în vedere atât fabricatia cât si controlul produsului si se finalizează prin definirea definitivă a solutiilor constructive si tehnologice; toate documentele tehnice necesare sunt elaborate în detaliu.
  3. Pregătirea productiei + fabricatia - pornind de la faza anterioară, trebuiesc asigurate următoarele:

-         pregătirea conditiilor de fabricatie si control;

-         pregătirea utilajelor si a SDV-isticii necesare fabricatiei si controlului;

-         asigurarea cu materiale si a colaborărilor (subcontractarea unor repere sau subansamble);

-         studiul de mentenantă al liniei de fabricatie.

  1. Omologarea + certificarea - produsul este testat pentru a se determina dacă îndeplineste toate functiile asteptate si pentru a se cuantifica performantele sale tehnice si economice.
  2. Productia de serie - constă în fabricatia, controlul si livrarea produsului.

            Inainte de a începe un studiu de caz prin MV trebuie să avem răspuns la următoarele 5 întrebări:

  1. Ce este produsul studiat?
  2. Cât costă?
  3. Ce functi îndeplineste?
  4. Ce altceva ar trebui (ar putea) să facă?
  5. Căt ar costa alternativa?

            Răspunsul la aceste întrebari serveste ca bază în vederea fundamentării deciziilor.

            Metoda valorii (MV) este o metoda de conceptie si reconceptie a produselor care ne permite studierea sau cercetarea unui produs sau a unui serviciu, în conditii de cost minimal si în conformitate cu solicitarile clientului. Ea este o metodă cu ajutorul căreia, studiind productia de bunuri materiale si servicii, în toate fazele si elementele ei componente, într-o viziune sistemică si functională, se pot elimina cheltuielile neeconomice si nejustificate, prin realizarea unui raport optim între valorile de întrebuintare ale acestora si costurile necesare obtinerii lor.

            MV trebuie să fie condusă în momentele esentiale ale ciclului de viată al produsului si anume în faza de cercetare si după încheierea anumitor etape.

            MV este un proces de creatie, sistemic si organizat având drept scop obtinerea unui raport maxim între valoarea functiei si costul functiei.

            Conform STAS R 11272/1-79, analiza valorii (AV) este o metodă de cercetare - proiectare sistemică si creativă care, prin abordarea functională, urmăreste ca functiile obiectului studiat să fie concepute si realizate cu cheltuieli minime, în conditii de calitate care să satisfacă necesitătile utilizatorilor în  concordantă cu cerintele social-economice.

AV constă dintr-o serie de procedee sistematice, orientate către realizarea functiunilor necesare cu un cost minim, fără a neglija calitatea, fiabilitatea, performanta. Termenul "analiză" sugerează aplicarea tehnicilor asupra unor produse existente.

            Conform normei franceze NF X50-150, analiza valorii este o metodă de competitivitate, organizată si creativă, având ca scop satisfacerea necesitătilor utilizatorului printr-un demers specific de conceptie în acelasi timp functional, economic si pluridisciplinar.

            Managementul valorii este o metodologie care reuneste ansamblul mijloacelor ce concură la obtinerea competivitătii.

            Managementul valorii oferă servicii clientului/utilizatorului, întreprinderii producătoare si societătii în general. Pe de altă parte ea actionează asupra conceptiei produsului si a stării de spirit a partenerilor sociali.

            Scopul managementuluui valorii este de a pune la dispozitia pietei produse competitive care conduc către satisfacerea asteptătilor utilizatorilor, de a creste profitul întreprinderilor si de a contribui la dezvoltarea tehnică si tehnologică.

            Imgineria valorii (IV) constă în aplicarea tehnicilor de metoda valorii în principalele etape de proiectare a produselor.

            A apărut astfel o aparentă confuzie între termeni. Haideti să eliminăm această confuzie prin trasarea liniei de demarcatie dintre ei.

            Termenul de AV se potriveste mai bine analizei unor produse existente în timp ce IV este specifică fazei de proiectare.

            Cu alte cuvinte, termenii sunt utilizati nu pentru a face o deosebire între tehnici ci pentru a indica stadiul la care este aplicat procedeul: la un produs deja existent (AV) sau în faza de poriectare (IV). AV si IV au teluri comune. Ele utilizează aceleasi tehnici de lucru. Din acest punct de vedere putem discuta de MV. Deosebirea dintre ele se referă exclusiv la momentul în care se intervine asupra produsului:

-         atunci când el există si îi dorim optimizarea;

-         în faza de proiectare.

            La modul general orice produs poseda anumite functiuni mai mult sau mai putin utile în raport cu solicitarile. Ori toate aceste functiuni au un cost. Eliminarea functiunilor inutile ale unui produs în raport cu cerintele devine principala pârghie de reducere a costurilor. De aceea nu se mai achizitioneza un produs care contine un numar de functiuni, dintre care multe sunt inutile, ci trebuiesc exprimate cerintele în raport cu functiunile necesare produsului.

Astfel schema traditionala:

CERINŢE → PRODUS → (care contine functiuni utile si functiuni inutile)

este înlocuita cu o noua schema potrivit noii abordari :

CERINŢE → FUNCŢIUNI UTILE →PRODUS

Prima aplicatie industriala a ingineriei valorii a constat din

            Pe scurt AV este un proces de ameliorare a produselor sau serviciilor, iar IV este un proces de prevenire si eliminare a unor cauze generatoare de costuri inutile chiar la nivelul conceptiei produsului.

            Asigurarea valorii se realizează prin aplicarea tehnicilor de metoda valorii în faza de conceptie a produsului.

            Controlul valorii este o practică curentă utilizată de o întreprindere pentru a se asigura că se folosesc continuu tehnici de reducere a costurilor.

            Metoda valorii este pe scurt un procedeu sistematic orientat către eliminarea costurilor nejustificate.

            Obiectul metodei valorii poate fi un produs sau părti compoonente ale acestuia care îndeplinesc una sau mai multe functii, o tehnologie sau părti ale acesteia, o activitate sau o succesiune de activităti, un obiectiv sau o lucrare de investitii, etc.

            Principalele caracteristici ale metodei sunt:

-         utilizează analiza sistemică a functiilor;

-         se bazează pe munca în grup, interdisciplinară si se desfăsoară pe bază unui plan de lucru;

-         apelează la metode si tehnici analitice si intuitive, precum si la alte metode, tehnici si procedee de lucru specifice cercetării stiintifice si proiectării, ca: analiza tehnico-economică, sondajul statistic, modelarea matematică.

            Metoda valorii este un procedeu orientat către realizarea functiunilor necesare unui produs, proces sau serviciu, cu costuri minime, fără a-i afecta calitătile si performantele.

            Metoda valorii este pe scurt un procedeu sistematic orientat către eliminarea costurilor nejustificate.

            Ingineria valorii reprezinta aplicarea în practica inginereasca a "analizei valorii".

            MV reprezintă un sistem de cunoastere nou care abordează relatia functie/cost a oricărei activităti utile.

            Metoda valorii (MV) reprezintă, pentru cei ce o stăpânesc, un "modus vivendi". Ea se bazează pe stimularea creativitătii tehnice si porneste de la ideea fundamentală că orice produs, serviciu, poate fi îmbunătătit prin supunerea lui unor critici constructive.

            MV pune în discutie cele trei aspecte care vizează si determină caracteristicile, performantele si costurile unui produs:

-         conceptia;

-         materialele utilizate;

-         tehnologiile aplicate.

            Conform teoriei MV orice produs/reper posedă rezerve considerabile care îsi au obârsia în:

-         neconcordanta dintre indicatorii functionali efectiv necesari si posibilitătile produsului;

-         insuficienta informare a utilizatorilor asupra posibilitătilor produsului;

-         conservatorismul tehnic al specialistilor;

-         insuficienta informare a operatorilor asupra posibilitătilor de utilizare a materialelor, sculelor, tehnologiilor.

            In conceptia MV, produsul este studiat nu ca un obiect fizic, asa cum se procedează în cadrul metodelor clasice de reducere a costurilor, ci prin prisma functiilor pe care trebuie să le aibă pentru a servi mai bine utilizatorului. Pentru beneficiar nu prezintă interes produsul ca obiect fizic, ci din punct de vedere al serviciilor pe care i le poate aduce acesta.

            AIV face trecerea de la o logică unidimensională bazată pe costuri, la una bidimensională, bazată pe cost si necesitătile clientului.

            Obiectivul său este de a creste profitul, reducând cheltuielile dar respectând cerintele utilizatorului.

            AIV este o adevărată metodă de management pentru cei ce se ocupă de optimizarea utilizării resurselor si cresterea valorii produselor.

            AIV este un instrument de:

-         conceptie, deoarece îsi propune ca în produs să rămână numai strictul necesar satisfacerii necesitătilor pentru care acesta a fost conceput.

-         suport al deciziei, deoarece stabilesterecomandări pentru alegerea unei solutii.

-         studiu, deoarece stimuleză creativitatea, inovarea si dialogul între partenerii inteeresati.

            Incepând cu sfârsitul anilor `60 în practica inginerească din tările puternic industrializate s-a răspândit o nouă abordare de crestere a calitătii si scădere a consumurilor. Statisticile arată că pentru o unitate monetară investită într-un studiu de AIV se obtin 20 de unităti monetare.

La început MV a fost considerată o metodă inginerească de scădere a costurilor, având de aceea o tentă pur economică. Pe parcurs însă MV a devenit o metodologie orientată către analiza structural functională a produselor si de căutare creativă a solutiilor.

            Conform STAS R 11272/1-79, obiectivele urmărite a se realiza prin aplicarea metodei sunt în principal, următoarele:

-         cresterea valorii de întrebuintare a obiectului studiat si reducerea cheltuielilor de productie, în special a celor materiale. Se urmăreste ca, în final, raportul dintre valoarea de întrebuintare si cheltuielile de productie ale obiectului studiat să fie maximizat;

-         îmbunătătirea calitătii produselor si serviciilor;

-         îmbunătătirea conditiilor de muncă si de viată;

-         cresterea productivitătii muncii.

            Obiectivele urmărite a se realiza prin metoda valorii se stabilesc în functie de indicatorii tehnico-economici si sociali specifici domeniului respectiv si avându-se în vedere natura si complexitatea obiectului studiat.

            Metoda valorii urmăreste stabilirea unui raport optim între valoarea de întrebuintare a produselor si costurile de productie.

            In timp ce toate metodele clasice de reducere a costurilor pornesc de la produs si îsi propun să găsească solutiile cele mai economicoase de realizare a acestuia, MV studiază produsele plecând de la functiile lor. Metoda realizează o legătură directă între functiile unui produs si costurile necesare realizării lui. Intre nivelul functiilor si al costurilor trebuie să existe un raport de proportionalitate. MV concepe sau reconcepe produsul ignorând solutia initială.

            In vederea maximizării raportului "valoare de întrebuintare/cost" MV urmăreste cresterea valorii de întrebuintare a produsului si nu numai scăderea costului.

            Aplicarea acestei metode impune activitatea în echipa, asa cum se va remarca în continuare.

            Pentru a putea supravietui sau a se dezvolta, o întreprindere (indiferent de obiectul ei de activitate) trebuie sa elibereze resurse. Pentru o întreprindere acest rezultat se poate atinge si prin diminuarea costurilor. Dar aceasta reducere a costurilor nu se poate opera în orice conditii, ca de exemplu în conditii de calitate necorespunzatoare. MV ia în considerare aceste conditii impuse produsului si o face într-un mod original, dezvoltând o metodologie proprie.

            Exista metode clasice de reducere a costurilor, cum ar fi:

-         trecerea la productia de serie;

-         normalizarea;

-         utilizarea de procedee de fabricatie mai performante;

-         etc.

Toate metodele enumerate mai sus, ca si oricare alta metoda clasica de reducere a costurilor "pacatuieste" prin a considera produsul ca fiind perfect si prin aplicarea lor se modifica numai fazele de fabricatie sau anumite materiale.

      Spre deosebire de aceste metode clasice MV pune în discutie însasi conceptia produsului, definind precis functiunile esentiale ale produsului si eliminându-le pe cele inutile si totusi costisitoare.

      Conceptia unui produs care sa corespunda cerintelor utilizatorului si care sa poata fi realizat cu minimum de resurse reprezinta obiectul MV.

      Aceasta înseamna ca MV permite modificarea unui produs existent sau conceptia unuia nou netinând cont decât de functiunile strict necesare ale acestuia si în conformitate cu cerintele utilizatorului.

            Cele mai mari beneficii de pe urma aplicării MV se obtin prin aplicarea acestuia în faza de proiectare.

I.2 Domenii de aplicabilitate

            Domeniile de utilizare ale metodei sunt, în principal, următoarele:

-         cercetarea si proiectarea de produse noi si modernizarea celor din productia curentă;

-         cercetarea si proiectarea de noi tehnologii si modernizarea celor existente;

-         perfectionarea proceselor de servire si auxiliare din unitătile economice;

-         prestări de servicii;

-         proiectarea si realizarea obiectivelor de investitii;

     -     perfectionarea proceselor de muncă.

            Metoda valorii se aplica în vederea elaborarii unor produse mai mult sau mai putin complexe.

            Exista doua nivele de aplicabilitate a metodei valorii.

-         primul nivel se refera la modificarea unui produs deja existent;

-         cel de al doilea se refera la conceptia unui produs nou.

Este de la sine înteles ca rezultatele sunt mult mai spectaculoase atunci când concepi un produs nou si nu esti legat de nici o solutie tehnologica preexistenta, creativitatea având un câmp mai larg de manifestare.

            Aplicarea principiilor MV în cazul unor produse deja existente prezinta însa avantajul de a putea compara costurile de productie pentru produsul initial si pentru cel modificat.

            Dar MV nu este utilizata numai în domeniul conceptiei de produse, ci si în cel al prestarilor de servicii, al administratiei, în masura în care se poate aplica analiza functionala unui serviciu.

I.3 Scurt istoric

            Metoda a apărut în perioada celui de al doilea război mondial când lipsa unor materiale strategice, cerute în cantităti mari pentru productia de armament a făcut ca multi producători să se preocupe de găsirea unor solutii alternative.

            Termenul de analiza valorii este însă utilizat pentru prima dată în tehnică de către inginerul german F. Porsche în anii `30, asociat analizei monocriteriale, luându-se drept unic criteriu de analiză corelatia dintre valoarea functiei unui produs si costurile implicate de realizarea acestuia.

            Pentru mentinerea conditiilor de functionare, a fost însa necesar ca produsele la care s-au folosit înlocuitori să fie reproiectate. După terminarea războiului, când dificultătile de aprovizionare au fost înlăturate, s-a constatat că revenirea la proiectele originale nu se mai justifica, deoarece noile produse functionau la fel de bine si în plus erau mai ieftine. Pornind de la această constatare Erlicher (director în compania general Electric) si-a propus să elaboreze un sistem prin care să studieze posibilitatea schimbării solutiilor constructive si la alte produse, pentru a scădea costurile de fabricatie. Sarcina a fost atribuită lui Lawrence Miles care a dezvoltat în mod creator această problemă. El a stabilit un model de analiză functională si sistemică a produselor în vederea reducerii costurilor prin eliminarea costurilor care nu contribuie la functionalitatea produsului. Acest model a fost numit " analiza valorii".

            Parintele ingineriei valorii este deci Lawrence D. Miles, director de vânzari la General Electric. El a pus la punct metoda în 1947, dar lucra deja la ea de la începutul anilor 1940. Necesitatile productiei de razboi au condus la un necesar de materiale metalice care uneori nu putea fi acoperit. Materialele de substitutie utilizate au reprezentat o solutie fericita, ceea ce l-a determinat pe Miles sa declare: "Daca nu pot sa obtin produsul, atunci trebuie sa obtin functiile acestuia." Miles întreba: "Ce functiuni dorim sa cumparăm ? " în loc sa puna întrebarea clasica : "Ce material doresc sa cumpar ?". Potrivit acestei noi filozofii Miles nu mai cumpara un produs pentru calitatile sale ci cumpăra calitatile produsului. Astfel, constient sau nu, Miles nu mai solicita produse ci functi.

Lawrence Miles si-a definit initial procedeul său "căutare a valorii". Oficiul naval al flotei americane a utilizat ulterior termenul de "ingineria valorii", pentru a descrie utilizarea AV în faza de proiectare. înlocuirea unei cleme de alama din componenta unui frigider General Electric cu o clema din otel, aceasta aducând o economie anuala de 7.000 $. Clema de bronz trebuia sa suporte în întreg ciclul ei de viata 6 flexiuni în timp ce ea rezista practice la câteva mii. Deci s-a obtinut aceeasi functiune în conditii de cost reduse si fara afectarea calitatii. Curând alte modificari efectuate cu succes au condus la economii de un milion de dolari, ceea ce, într-o lume în care pragmatismul este dus pâna la absurd, a consacrat definitiv ingineria valorii.

            Succesul acestui nou instrument al ingineriei valorii în S.U.A. a condus la raspândirea acesteia prin intermediului filialelor concernelor americane în mai toate tarile lumii, atât în sectoarele industriale, cât si în cele publice, inclusive militare.

            Astfel ea a patruns cu succes în Marea Britanie (1952), în Japonia (1950), în Germania (1974), în Franta (1978). Dezvoltarea ingineriei valorii a impus aparitia primelor 4 standarde în Franta în 1980. In România primele standarde referitoare la "Analiza si ingineria valorii" au apărut în 1979, ceea ce plasează primele preocupări la începutul anilor `70.

I.4 Obiectivele MV

            Metoda valorii urmăreste stabilirea unui raport optim între valoarea de întrebuintare a produsului, serviciului si costurile de productie directe si indirecte pe care le generează acesta. Obiectivul de bază al metodei poate fi exprimat prin următoarea relatie matematică:

Vî / Ct = maxim                                                            (1.1)

unde Vî reprezintă valoarea de întrebuintare a produsului iar Ct costul total al acestuia.

            In afara efectelor economice imediate MV pune în evidentă si unele carente în sistemul de organizare al întreprinderii, care generează pierderi în diferite faze ale procesului de productie.

            Alte obiective ale MV sunt:

-         reducerea costurilor de productie;

-         satisfacerea în măsură sporită a cerintelor utilizatorului;

-         testarea unor noi performante prin cresterea limitată a costurilor;

-         simplificarea proceselor de fabricatie;

-         încurajarea lucrului în echipă;

-         promovarea gândirii creative.

            Scopurile AIV sunt:

-         cresterea calitătii produselor;

-         cresterea performantelor produselor;

-         scăderea consumului de materiale;

-         scăderea consumului de energie;

-         cresterea volumului productiei fără investtii majore;

-         lichidarea locurilor înguste;

-         înlocuirea materialelor deficitare;

            Caracteristici ale metodei AIV

            Conform definitiilor standardelor franceze AFNOR, AIV se caracterizează prin:

  1.  demers functional - impune formularea problemei în termeni de actiuni finale si nu în termeni de solutii, pentru a găsii ceea ce este cu adevărat esential; produsul nu este considerat ca fiind o sumă de repere ci de functii. Sinteza acestei abordări o reprezintă Caietul de Sarcini Functional.
  2. demers economic - există o permanentă raportare la costuri, unul dintre obiectivele metodei fiind si reducerea costurilor.
  3. demers pluridisciplinar - metoda se poate pune în practică numai prin lucrul în echipă.
  4. demers creativ - solutiile luate în considerare nu sunt în nici un fell imitate.
  5. demers logic, sistematic - metoda se desfăsoară urmând un plan de lucru.

Specificitatea Metodei valorii

            Majoritatea metodelor de reducere a costurilor pornesc de la un anumit obiect fizic pentru care îsi propun să determine cele mai economicoase metode de realizare.

            MV realizează o legătură directă între functiile unui produs si costurile necesare realizării lui. Intre nivelul de importantă al functiilor si cel al costurilor trebuind să existe un raport de proportionalitate. Spre deosebire de metodele clasice care îmbunătătesc ceva existent, MV concepe sau reconcepe produsul în functie de necesităti. Se urmăreste astfel realizarea unei functii ignorându-se solutia deja existentă.

            Costul produsului exprimă numai ceea ce se consumă în vederea obtinerii acestuia, fără a se exprima si ceea ce se obtine din punct de vedere al valorii de întrebuintăre a acestuia.

I.5 Principiile de bază ale Metodei valorii

            Principiile de bază ale metodei valorii sunt:

I.                    Principiul analizei functionale;

II.                 Principiul dublei dimensionări a functiilor;

III.               Principiul maximizării raportului dintre valoarea de întrebuintare si cost;

IV.              Principiul abordării sistemice a valorii de întrebuintare.

Principiul analizei functionale

            Abordarea functională a produselor reprezintă principiul de bază al metodei. Conceptia constructivă a unui produs este rezultatul solutiilor adoptate pentru materializarea tuturor functiilor produsului. De aceea, în realizarea produsului trebuie să plecăm de la nomenclatorul de functii al produsului, întocmit în prealabil. Fiecare functie este concepută separat, obtinându-se materializarea ei, apoi functiile sunt asamblate prin asamblarea corpurilor fizice respective, deoarece mai multe functii pot concura la realizarea (materializarea) unui reper.

            In MV caracteristicile functionale ale produselor sunt mai importante decât cele structurale.

            Conform standardului francez AFNOR NF X50-151 analiza functională constă în cercetarea, ordonarea, caracterizarea si ierarhizarea functiilor produsului.

            Analiza functională se aplică în faza de conceptie sau modernizare a produsului si represintă etapa fundamentală a analizei valorii.

Principiul dublei dimensionări a functiilor

            Toate functiile unui produs sau serviciu au două dimensiuni:

-         dimensiunea tehnică, exprimată printr-o unitate de măsură adecvată;

-         dimensiunea economică, exprimată prin cost; costul functiei nu se raportează deci la un corp fizic, ci la o anumită functie a produsului.

Principiul maximizării raportului dintre valoarea de întrebuintare si cost

            Pentru a fi competitiv produsul trebuie să aibă o valoare de întrebuintare cât mai mare si un cost cât mai mic. De cele mai multe ori însă costurile functiilor nu sunt proportionale cu contributia acestora la valoarea de întrebuintare a produsului. Apare astfel necesitatea stabilirii unui raport optim între functie si cost.

Principiul abordării sistemice a valorii de întrebuintare

            Obiectul studiului îl reprezintă produsul în ansamblul lui si nu un reper anume. Aplicarea MV la un reper conduce la un studiu ciuntit, care neagă însăsi esenta MV.

            Pot exista însă si cazuri când datorită complexitătii mari a produsului să se efectueze studiul de MV pe subansamble, în cazul produselor la care subansamblele componente sunt clar definite din punct de vedere al functiunilor lor.

            Abordarea sistemică presupune analiza obiectului studiat pe de o parte ca o entitate distinctă ce cuprinde elemente componente ce se găsesc în interactiune iar pe de alta ca element al unui sistem de rang mai înalt, în care produsul analizat se raportează si interactionează cu alte subsisteme.

            Oricărui întreg îi sunt proprii anumite particularităti, caracteristici. De aici rezultă că raportul calitate/cost nu poate fi ameliorat pentru componente separate ale sistemului ci numai pentru sistem. De aceea trebuie să tinem cont si de influenta sistemului anlizat asupra sistemului de rang superior. Rezultatul MV asigură de aceea echilibrul tehnico-economic al produsului analizat ca sistem.

Conceptia functională de abordare a valorii de întrebuintare în studiile de analiza valorii

            Este bine stiut că pentru beneficiar produsul în sine nu prezintă interes ca obiect fizic, ci a utilitătii lui. Noi nu cumpărăm, de exemplu, medicamente ci sănătate.

            Studiile de analiza valorii pornesc de la stabilirea functiilor necesare unui produs pentru a satisface o anumită nevoie a beneficiarului si au în vedere si costurile necesare obtinerii acestuia. Orice cost ce nu contribuie la realizarea functiilor trebuie eliminat, iar cele disproportionat de mari fată de ponderea lor trebuiesc reduse.

            Ratiunea principală a cercetării în cadrul MV este aceea că functiile îndeplinite în cadrul produsului analizat pot fi realizate mai bine si mai ieftin.

            Deoarece piesele sau subansamblele sunt purtători de functii printr-o astfel de analiză se influentează solutiile constructive, functionale, tehnologice, consumul de materiale.

            In cadrul analizei functionale pe care o realizează metoda, se studiază următoarele aspecte:

-         ce functii sunt necesare pentru îndeplinirea cerintelor impuse de beneficiar;

-         cum se pot obtine variante mai bune si cu cheltuieli mai reduse, fără a tine seama de solutiile existente;

-         cum pot fi îndeplinite functiile stabilite cu cheltuieli minime.


II. Cadrul notional cu care operează MV

II.1 Definitii

            La baza oricărei discipline stiintifice stă un set de notiuni judicios stabilite, care servesc drept "cărămizi" de constructie a întregului sistem. De regulă, aceste notiuni sunt legate între ele si de notiunile stiintelor fundamentale. Definirea precisă a notiunilor cu care urmează să operăm este extrem de importantă, indiferent de domeniul pe care urmează să-l abordăm, deoarece trebuie să stim exact la ce ne referim/raportăm, pentru a evita orice confuzie.

            Cadrul notional în MV este stabilit prin STAS 11272/1-1979. In afară de acesta si de standardele străine în domeniu (norma franceză NF X50-150, normele Society of American Nalue Engineering SAVE, etc.), considerăm importante si anumite notiuni definite în ISO 9000.

           

            ISO 9000 defineste următoarele notiuni:

            Necesitate - nevoie sau dorintă resimtită de către un utilizator.

            Cerintă - nevoie sau asteptare care este declarată, în general implicită sau obligatorie.

            Satisfactie a clientului - perceptie a clientului despre măsura în care cerintele sale au fost îndeplinite.

            Management - activităti coordinate pentru a orienta si controla o organizatie.

            Sistem de management - sitem prin care se stabilesc politica si obiectivele si prin care se îndeplinesc acele obiective.

            Organizatie - grup de persoane si facilităti cu un ansamblu de responsabilităti, autorităti si relatii determinate.

            Eficientă - relatie între rezultatul obtinut si resursele utilizate.

            Structură organizatorică - ansamblu de responsabilităti, autorităti si relatii dintre persoane.

            Infrastructură - sistem de faciltăti, echipamente si servicii necesare pentru functionarea unei organizatii.

            Mediu de lucru - ansambli de conditii în care se desfăsoară activitatea.

            Proces - ansamblu de activităti corelate sau în interactiune care transformă intrările în iesiri.

            Produs - rezultatul unui proces.

            Proiect - process unic care constă dintr-un ansamblu de activităti coordinate si controlate, cu data de început si de finalizare, întreprins pentru realizarea unui obiectiv conform cerintelor specifice si care include constrângeri referitoare la timp, costuri si resurse.

            Procedură - mod specific de desfăsurare a unei actrivităti sau a unui proces.

            Caracteristică - trăsătură distinctive.

            Informatie - date semnificative.

            Document - informatie împreună cu mediul său suport.

            Încercare - determinare a uneia sau a mai multor caracteristici în conformitate cu o procedură.

            Analiză - activitate de determinare a potrivirii, adecvantei si eficientei în ceea ce priveste îndeplinirea obiectivelor stabilite.

            Client - organizatie sau persoană care primeste un produs.

            Prin proces (procedeu) întelegem un ansamblu de mijloace si de activităti coerente care transformă elementele de intrare în elemente de iesire.

PROCES

 
                        Intrări                                                               Iesiri


            Orice activitate umană constientă este realizată printr-un proces.

            Fiecare proces are elemente de intrare sub forma unor fluxuri de materiale, utilaje, scule, dispozitive, resurse umane, energie, know-how.

            Iesirile din sistem pot fi produse, servicii, programe de calcul, etc.

            Procesul este o activitate de-a lungul căreia elementele de intrare suferă transformări si li se adaugă valoare.

            Standardul francez NF X50-150, defineste următoarele notiuni:

            Constrângere (NF X50-150) - limitarea în libertatea de alegere a proiectantului / realizatorului unui produs.

            Constrângerile apar datorită:

- unor conditii impuse produsului;

- lipsei unor mijloace;

- cerintelor pietei;

- necesitătii respectării unor norme;

- impunerii unei solutii de principiu.

            Constrângerile evoluează în timp si nu depend de loc. Constrângerile inutile trebuiesc identificate si înlăturate. Intr-un produs constrângerile se regăsesc sub formă de "functii de constrângere".

            Criteriu de apreciere (NF X50-150) -character retinut pentru a aprecia modul în care o functie este îndeplinită sau o constrângere este respectată.

            Pentru o aceeasi functie por exista criterii diferite de apreciere.  In măsura în care este posbil orice criteriu de apreciere trebuie asociat unei scări care să permită evaluarea nivelului.

            Produs (NF X50-150) - Ceea este sau va fi furnizat unui utilizator pentru a răspunde necesitătilor sale.

            Printre cele mai importante notiuni cu care se operează în cadrul MV enumerăm:

-         necesitatea;

-         utilitatea;

-         valoarea;

-         valoarea de întrebuintare;

-         functia.

            Necesitatea reprezintă o nevoie resimtită de către un utilizator.             Utilizatorii pot resimti si dorinte.

            Toate nevoile si dorintele resimtite de către un individ pot fi fundamentale sau nefundamentale. Cele fundamentele sunt cele care corespund nevoilor fundamentale, atât materiale cât si spirituale ale individului. In afara acestor nevoi si dorinte fundamentale oamenii pot resimti si alte nevoi si/sau dorinte care nu sunt fundamentale, acestea putând fi chiar si negative, dăunătoare lor în sens material si/sau spiritual. Este de aceea necesar ca prin intermediul unui sistem de valori omul să-si definească necesitătile fundamentale si să le separe de cele nefundamentale.

Deoarece suntem diferiti, este normal ca si sistemele noastre de valori (ierarhiile) să fie diferite.

            Prin actul creatiei omul are două dimensiuni: o dimensiune materială si una spirituală. Progresul într-una dintre dimensiuni nu presupune în mod automat si progresul în cealaltă dimensiune.

            Există o clasificare a necesitătilor, ierarhizate de Maslow, reprezentarea numindu-se Piramida lui Maslow. Necesitătile avute în vedere de Maslow sunt:

1 - necesitatea de împlinire - majoritatea oamenilor (nu toti) îsi dorec succesul în carieră;

2 - necesitatea de independentă - oamenii încearcă să-si conducă singuri viata personală;

3 - necesitatea de stimă - unii oameni îsi doresc ca activitatea lor să fie recunoscută de societate; nu toti oamenii însă au astfel de necesităti;

4 - necesitatea socială - omul este o fiintă socială care are nevoie de prietenie, afectiune, comunicare, etc; toti oamenii au nevoie de aceste elemente;

5 - necesitatea de sigurantă - oamenii în marea lor majoritate îsi doresc stabilitatea pe anumite planuri (material, social, etc.);

6 - necesitatea biologică - cuprinde elementele necesare corpului uman: hrană, căldură, etc; toti oamenii au nevoie de aceste elemente.


Fig.  Piramida lui Maslow

            Necesitătile pot fi:

-         obiective - care tine seama de notiuni cuantificabile, cum ar fi: performante, caracterisitici, etc;

-         subiective - care sunt mai greu de cuantificat, ca de exemplu: marcă, modă, lux, confort, estetică, elegantă, etc; actul cumpărării, chiar dacă are la bază necesităti fundamentale, are si o puternică componentă afectivă(subiectivă);

-         latente - apartine cerintelor fundamentale ale individului;

-         create - apar după lansarea pe piată a unui produs nou;

-         induse - sunt induse ce campanii de marketing sau de mentalitatea unor grupuri sociale si de cele mai multe ori nu sunt fundamentale;

-         temporare - care se manifestă î

-         de durată - care se manifestă pe intervale mari de timp.

            Piramida lui Maslow exprimă mai ales dimensiunea materială. De aceea vom încerca să construim un alt fel de piramidă care să ia în considerare si dimensiunea materială.


Fig.  Piramida necesitătilor materiale si spirituale

1 - necesitatea de ;

2 - necesitatea de ;

3 - necesitatea de ;

4 - necesitatea ;

5 - necesitatea de ;



6 - necesitatea biologică.

            Perceperea ncesitătii

            Realitatea este unică dar perceptia ei depimde de contextul în care se găseste potentialul cumpărător, de diferitele influente care pot provova devieri de la perceptia originală.

            Mai nou, perceperea realitătii poate rezulta nu numai din nevoile individului ci si din aplicarea metodelor noi de marketing, din constructiile virtuale de tip Internet.

            Pentru o perceptie cât mai corectă a realitătii, a necesitătii este util să folosim urmorul set de întrebări:

-         Care este utilitatea sa?

-         La ce/cui foloseste produsul?

-         Care este actiunea produsului?

-         Asupra cui actionează?

-         Care este necesitatea de bază căreia îi răspunde?

            Răspunsurile corecte la aceste întrebări permit evaluarea si fată de nesităi corectă si rapidă.

            De exemplu, să analizăm produsul automobil.

Care este utilitatea produsului?

- să deplaseze persoane si produse.

La ce foloseste?

- la transportul persoanelor si al alror bunuri;

Cui foloseste?

- oricărei persoane care are capacitatea si dreptul de a-l conduce;

Asupra cui actionează?

- actionează asupra carosabilului, al persoanelor si bunurilor transportate si a mediului înconjurător;

            Validarea necesitătii

            Nesitătile pot fi temporare sau se pot mentine o perioadă mai îndelungată, mergând până la cele care se resimt toată viata. Deasemeni ele se pot modifica de la o perioadă la alta, în functie de conjunctură sau de evolutia/involutia individului. De aceea înainte de a trece la proiectarea si executai produsului este necesar să se studieze stabilitatea necesitătii pe care produsul o satisface. Astăzi, progresul rapid în anumite domenii, determină o evolutie rapidă a necesitătilor utilizatorilor. Strategia firmei trebuie să tină cont de aceste realităti.

            Validarea necesitătilor este o etapă de studiu ce constă din verificarea dacă necesitatea, asa cum a fost ea definită, nu riscă să se modifice sau chiar să se anuleze. Aceste verificări se pot face utilizând chestionare, similare celui de mai jos:

-         Ce poate modifica necesitatea considerată?

-         Ce poate să o amâne?

-         Ce poate să conducă la evolutia sau anulare ei?

-         In cât timp poate ea evolua?

            Exprimarea necesitătii

            Exprimarea sau formularea unei necesităti este importantă pentru  că, cu ea operează solicitantii, fabricantii, clientii, proiectantii, etc. De aceea este necesar ca ei să aibă un limbaj comun. Calitatea unui produs depinde, în mare măsură, de răspunsul pe care-l dăm la întrebarea: "ce necesitate trebuie satisfăcută?". Exprimarea necesitătii este punctul de plecare în studiul de caz de analiza valorii. Intr-o lume în care imaginile si simbolurile au o importantă din ce în ce mai mare, uneori în detrimentul fondului problemei, exprimarea necesitătii îmbracă o puternică conotatie comercială. Practica MV a arătat că exprimarea functională a necesitătii este un factor determinant al competitivitătii. Produsele competitive au cea mai bunitate de a satisface necesitatea utilizatorului. Exprimarea necesitătii în termeni functionali, în termeni de finalitate, măreste sansele de introducere a inovatiei în etapa de conceptie.

            Utilitatea reprezinta gradul în care un produs satisface o necesitate.

Necesitatea globala a individului este satisfacuta partial de catre un produs. Utilitatea globala este egala cu suma utilitatilor partiale ale produselor.

UG =  =  = SUk                                     (2.1)

Unde Uk = utilitatea unui produs.

Uk =                              (2.2)

Daca ne referim la necesitatea pe care o poate satisface un produs, definim utilitatea intrinseca a produsului.

uk =       (2.3)

Intre utilitatea globala si utilitatea intrinseca exista o relatie de forma:

Uk = uk pk                                                                                             (2.4)

unde pk = ponderea în care produsul sau grupa de produse satisface necesitatea globala a individului.

            Valoarea reprezintă o măsură a satisfactiei consumatorului privind bunul sau serviciul cumpărat, sub aspectul calitătii, a pretului, a fiabilitătii. Atunci când consumatorul cumpără ceva, el urmăreste satisfacerea unei necesităti.

            Notiunea de "valoare" este foarte frecvent utilizată în diverse contexte. Noi vom analiza această notiune din punctul de vedere al AIV.

            Conform normei franceze NF X50-150 valoarea reprezintă judecata efectuată asupra unui produs, pe baza asteptărilor si motivatiilor utilizatorului, exprimată printr-o mărime. Această mărime creste dacă pentru toate elementele mentinute constante, satisafacerea necesitătilor utilizatorului creste si/sau cheltuielile aferente produsului scad.

            Orice produs ajuns pe piată este un punct de convergentă între producător si utilizator/client. Valoarea produsului va fi percepută diferit de producător si de utilizator.

            Pentru utilizator, produsul este apreciat prin serviciile puse la dispozitia acestuia. Utilizatorul va compara întotdeauna servicul oferit si cheltuielile aferente, chiar dacă acestea nu apar simultan, deoarece serviciul se evaluează în momentul utilizării iar cheltuielile apar pe întreaga durată de viată a produsului.

            Pentru producător, produsul este rezultatul unui ansamblu de actiuni si este considerat sub aspect tehnic si tehnologic. Producatorul va aprecia un produs comparând functiile produsului cu costurile. Pentru producător valoarea produsului este un ul dintre cele mai importante criterii de competivitate. In analiza valorii putem defini valoarea ca:

            Valoarea produsului = performantele tehnice ale produsului / costul de productie.

            Notiunea de valoare poate fi analizată din trei puncte de vedere:

  1. Valoarea de utilizare - reprezintă valoarea de răspuns a produsului la necesitătile utilizatorului;
  2. Valoarea de apreciere - este valoarea determinate de de proprietătile produsului care determină utilizatorul să-l achizitioneze. Un produs poate să să aibă o valoare de utilizare ridicată si una de apreciere ridicată sau poate avea numai o valoare de apreciere mare.
  3. Valoarea de schimb - este valoarea indicate prin comparatie cu un etalon. In schimbul unui produs pe care-l achizitionăm plătim o sumă de bani.

Valoarea de întrebuintare a mărfii arată utilitatea unui produs, determinată de proprietătile datorită cărora el poate satisface o anumită nevoie a individului si este rezultatul unei munci concrete. Capacitatea acestor bunuri de a realiza functiunile lor de utilizare în mod satisfăcător, în raport cu suma plătită, este denumită valoare de întrebuintare.

Valoarea de utilizare (Vu) - exprima ierarhizarea subiectiva a produselor, dupa necesităti. Un produs este cu atât mai valoros cu cât este solicitat înaintea altuia.

            Daca notam cu rk rangul produsului "k"

Vu =                                                                                     (2.5)

unde "n" este numarul total de produse, iar rangul produselor rk exprimă locul produsului în ordinea preferintelor utilizatorului.

            Valoarea de schimb (Vs) - exprima relatia directa între doua produse care s-ar putea schimba între ele.

Vs = qo / qk                                                                                          (2.6)

Fie doua produse "x" si "y" . Se numeste curba de indiferenta, locul geometric al punctelor din planul XOY pentru care consumatorul are aceeasi satisfactie.

            Forma unei curbe este determinata de rata de schimb sau înlocuire, adica de cantitatea de produse din a doua categorie echivalenta ca utilitate cu o unitate de produs din prima categorie. Putem spune deci, ca rata de schimb între produsele "x" si "y" este numarul de produse de tip "x" echivalente cu un produs de tipul "y".

rSy/x = Dqx / Dqy                                                                                   (2.7)

Daca rata de schimb este constanta, indiferent de cantitatea de produse, atunci curba de indiferenta este o dreapta.

            Rata de schimb este invers proportionala cu utilitatea:

rSy/x = Dqx / Dqy = uy / ux                                                                      (2.8)

unde ux reprezinta utilitatea unei cantitati de produs "x".

Valoarea de raritate - exprima relatia dintre necesitate si abundenta sau lipsa produsului. Un produs este cu atât mai valoros cu cât este mai rar.

Vr =                                     (2.9)

Aceasta notiune este utilizata în teoria economica a formarii pretului în conditii de concurenta prefecta.

Valoarea afectiva - exprima o relatie subiectiva între utilizator si produs. Aceasta marime este mai greu de cuantificat. Conteza semnificatia pe care o au produsele pentru utilizatori.

Functia reprezintă notiunea fundamentală cu care operează MV. Etimologic, termenul de functie este de origine latină. Fungi-functus înseamnă efectuare, functionare, actiune destinată atingerii unui obiectiv.

            Clarificarea notiunii de functie, ca intermediar între utilizator si producator, reprezinta una din cheile reusitei unui studiu de analiza si ingineria valorii, fiind punctul de plecare în realizarea lui.

            Exemple de functii la un radiator electric: să trasforme energia electrica în energie termică.

            Functia reprezinta primul raspuns la cererea utilizatorului. Ea dematerializeaza produsul, exprimând rolul sau, actiunea sa, ceea ce poate face si cum se comporta fata de restrictiile mediului înconjurator.

            Exista mai multe modalitat prin care se poate defini functia, care în ciuda diferentelor dintre ele atesta totusi prin elementele comune convergenta semnificatiei.

Definitia 1. Functia este un rezultat al proprietatilor produsului capabil a satisface o necesitate sau a se vinde.

Definitia 2. Functia este criteriul, proprietatea, caracteristica utila, care este necesara pentru ca produsul sa functioneze si sa satisfaca anumite exigente.

Definitia 3. Prin functie întelegem însusirea, proprietatea, caracteristica elemetara a produsului, care decurgând din necesitatea utilizatorului, confera în mod direct sau indirect utilitate si implicit valoare acestuia.

            STAS R 11272/1-79 defineste functia ca o însusire esentială a obiectului studiat în raport cu mediul si utilizatorul.

            Conform standardului francez NF X50-150 functia este un ansamblu de actiuni ale unui produs sau ale uneia dintre componentele sale exprimate exclusive în termini de finalitate.

            Functia exprimă un rezultat asteptat si nu o solutie care permite obtinerea acelui rezultat.

            De exemplu functia "asigură încălzirea une iclădiri" nu precizează mijloacele prin care realizăm acest deziderat sau sursa de energie utilizată. Aceste detalii sunt specifice unui anume echipament cu care vom dota clădirea, orice solutie adoptată trebuind să realizeze acest deziderat.

Iată câteva functii ale produsului radiator electric:

- să transforme energia electrică în energie termică;

-         să asigure protectia contra electrocutării;

-         să fie fiabil;

-         să fie usor transportabil;

-         să permită o întretinere usoară;

-         să fie estetic;

-         să asigure radierea directională a fluxului termic;

-         să permită racordarea la retea;

-         să poarte informatii.

            O functie este determinată de o parte materială a obiectului studiat (de una sau mai multe componente luate integral sau partial) si are însusiri ce determină un efect util, satisface o necesitate (socială, tehnică, economică, etc) conferind obiectului o valoare de întrebuintare.      Determinarea functiilor se efectuează studiind relatiile produsului/viitorului produs cu sistemul, cu mediul în care va fi utilizat. Aceasta se efctuează în conformitate cu o metodologie special elaborată, având în vedere să nu se uite si nici să se inventeze utilităti.

            Nivel de importantă al functiei este o mărime conventională atribuită functiilor obiectului studiat, prin compararea acestora între ele din punct de vedere al efectului lor util.

Functia exprimă anumite proprietăti ale unui produs sau serviciu pe care beneficiarul vrea să le exploateze. Fiecare obiect are de regulă mai multe functii Fj. Fiecare functie are o valoare de întrebuintare, vij iar suma valorilor de întrebuintare a functiilor reprezintă valoarea de întrebuintare a obiectului studiat Vî.

            Vî = S vij                                                                                  (2.10)

Abordarea functională a produsului constituie caracteristica esentială a metodei. Conform acesteia, produsul este o sumă de functii elementare care îi conferă valoarea de utilizare preconizată.

            Luate separat functiile sunt valori de întrebuintare partiale, care contribuie la realizarea valorii de întrebuintare totale.

            Scăderea costurilor, dezideratul dintotdeauna al producătorilor, se poate realiza pe două căi:

-         la reper;

-         functional.

Demersul "la reper" produce efecte prin scăderea consumurilor de materiale, energie si manoperă.

      Din contră la abordarea "functională" specialistul abstractizează total sistemul analizat si se concentrează exclusiv asupra functiilor acestuia. Toate functiile produsului sunt determinate împreună cu caracteristicile lor cantitative si calitative. Astfel centrul de greutate al activitătii de reducere a costului se translatează de la reper la functie. În loc să căutăm modalităti de reducere a costului reperelor vom încerca reducerea costului functiilor, în loc de reducerea numărului de repere vom încerca reducerea numărului de functii.


II.2 Formularea functiilor

            Functiile unui produs trebuiesc formulate cât mai clar, succint si plastic. Pentru formularea lor nu se recomadă utilizarea unui număr mare de cuvinte, ci doar cele strict necesare pentru un enunt precis si clar. In măsura în care este posibil se recomandă folosirea numai a unui verb si a unui substantiv.

            O functie este derivată dintr-o necesitate socială dar nu trebuie să se confunde cu aceasta.

            In figura 2.1 se ilustrează cele exprimate anterior: astfel la materializarea functiei F1 participă integral piesele P1 si P2 si partial piesele P3, P4, P6. La materializarea functiei F2 participă integral piesa P5 si partial piesele P3, P4, P6.

Fig.2.1

            Aplicatia nr. 2.1

Câteva functii ale produsul "bec incandescent":

-         produce lumină;

-         este interschimbabil;

-         protejează filamentul;

-         este element decorativ;

Câteva functii ale produsul "stilou":

-         permite scurgerea controlată a cernelii;

-         poate fi realimentat;

-         se poate atasa vestimentatiei;

-         protejează penita;

Câteva functii ale produsul "automobil":

-         transportă persoane;

-         transportă bagaje;

-         asigură protectie;

-         asigură confort;

-         permite controlul deplasării;

-         permite închiderea-deschiderea;

Câteva functii ale produsul "retroproiector":

-         proiectează folii transparente;

-         produce lumină;

-         concentrează lumina;

-         formează imaginea;

-         sustine folia transparentă;

-         răceste sursa de lumină;

Câteva functii ale produsul "masină de spălat":

-         înlătură murdăria;

-         elimină apa murdară din masină;

-         limpezeste rufele.

II.3 Clasificarea functiilor

            Există numeroase modalităti de clasificare ale functiilor:

-         conform standardelor românesti;

-         conform unor standarde străine (AFNOR, etc.);

-         conform unor organizatii profesionale prestigioase (SAVE).

            In mod normal ar trebui să utilzăm clasificările si definitiile aferente standardelor românesti. Noi vom prezenta însa si alte abordări care sunt în cazul nostrum complementare si nu contradictorii viziunii creionate de standardele românesti.

            Daca diferitele definitii ale functiilor sunt convergente dificultatea apare la clasificarea functiilor. Conform STAS R11272/1-79, functiile pot fi clasificate in:

            Dupa importanta lor:

            1. Functie principală - functia care corespunde scopului principal căruia îi este destinat obiectul studiat si care contribuie direct la realizarea valorii sale de întrebuintare.

            2. Functie secundară (sau auxiliară) - functia care serveste la îndeplinirea sau completarea functiei principale si care contribuie indirect la realizarea valorii de întrebuintare a obiectului. Ea este adesea conditionată de solutia tehnică adoptată.

            Dupa posibilitătile de măsurare:

-         Functie obiectivă - functia care poate fi caracterizată prin dimensiuni obiectiv măsurabile si cuantificabile cu ajutorul uneia sau mai multor unităti de măsura.

-          Functie subiectivă - functia care poate fi caracterizată prin efecte psihosenzoriale si sociale, organoleptice, estetice, de moda, de prestigiu, etc.

Dimensiunile functiilor subiective se estimează prin intermdiul anchetei sau sondajului statistic.

            Dupa contributia lor la realizarea valorii de întrebuintare a obiectului:

-         Functie necesară - functia care contribuie la realizarea valorii de întrebuintare a obiectului.

-          Functie inutilă - functia care nu contribuie la realizarea valorii de întrebuintare a obiectului.

-         Functie dăunătoare - care diminuează utilitatea produsului.

            După raport cu momentul efectuării analizei:

-         Functie existentă - functia necesară sau inutilă pe care obiectul studiat o are în momentul efectuării analizei.

-          Functie nouă - functia necesară, derivată din cerintele utilizatorilor, atribuită obiectului studiat dupa efectuarea analizei.

            După importantă functiei pentru produs:

-         functie primară - fără de care produsul nu ar exista;

-         functie complementară - functia care măreste utilitatea produsului;

-         functie de restrictii - care există datorită restrictiilor impuse asupra produsului;

            Aceste criterii de clasificare nu sunt limitative.

            După momentul efectuării studiului de MV functiile sunt :

-         existente;

-         noi.

            Conform normei franceze NF X50-150, functiile se clasifică în:

-         functii de serviciu (externe);

-         functii tehnice (interne).

            Functiile de serviciu reprezintă actiunea asteptată a unui produs care răspunde unei necesităti a utilizatorului. Uneori mai multe functii de serviciu răspund unei necesităti.

            Functile de serviciu cuprind functii de utilizare si functii de apreciere.

            Functiile de utilizare exprimă partea ratională, obiectivă a necesitătii

            Functiile de apreciere corespund functiilor subiective ce rezultă din motivatii psihologice, affective. Ele sunt legate de aspectul estetic (modă, gust, snobism, infatuare, etc.) sau de prezenta unui element considerat de valoare. Functiile de apreciere influentează mai ales latura comercială a produsului, facându-l mai usor de vândut.

            Exemple de functii de apreciere:

-         la un stilou: "să aibă penită de aur";

-         la o masină: "să aibă design modern";

-         la o haină: "să fie de firmă";

-         la un telefon mobil:"să fie ultimul model".

            Un produs are atât functii de utilizare cât si functii de apreciere.

            Functiile tehnice reprezintă actiunea internă asupra produsului (între componentele sale) aleasă de proiectant, pentru a asigura functiile de serviciu.

            O functie tehnică răspunde unei necesităti tehnice a proiectantului si poate fi ignorată de utilizator. Functiile tehnice nu dau direct valoare produsului. Functiile tehnice sunt suportul celor de service, fără ele acestea din urma nu ar putea fi satisfăcute.

            De exemplu răcirea motorului cu ardere internă nu este o functie a produsului ci una tehnică, dar fără aceasta functia de service a motorului de a dezvolta un moment motric nu poate fi satisfăcută. Functiile tehnice ale unui produs definesc subansamble iar utilizatorul este interesat de acestea. O functie tehnica trebuie să fie întotdeauna consecintă a unei functii de serviciu (utilitare sau de apreciere).

II.4 Reguli practice pentru stabilirea functiilor

            In scopul întocmirii corecte a nomenclatorului de functii se recomandăm respectarea următorului set de reguli:

I.                    O functie este principală si distinctă de altă functie dacă sunt îndeplinite simultan următoarele conditii:

-         adaugă prin sine însăsi valoare de întrebuintare obiectului;

-         poate exista independent de alte functii.

II.                 O functie este secundară /auxiliară dacă sunt îndeplinite simultan urmatoarele trei conditii:

  1. nu adaugă prin sineînsăsi valoare de întrebuintare (contribuie indirect la realizarea valorii de întrebuintare);
  2. conditionează existentă unor functii principale;
  3. exprimă relatii între obiectul studiat si mediul înconjurător.

III.               Trebuiesc evite formulările cu caracter global care nu definesc functii, ci grupe de functii.

IV.              Functiile derivă din necesităti sociale dar nu trebuiesc confundate cu acestea.

Dacă pentru un întrerupător electric am recurge la formularea " asigură aprinderea si stingerea lămpii" ea s-ar confunda cu necesitatea socială a lămpii de a lumina. Formularea corectă va fi: " asigura deschiderea si închiderea unui circuit electric".

V.                 A nu se confunda functiile cu efectul lor.

Pentru un motor de automobil formularea " functionează la temperatura de 860C" nu este o functie ci efectul functiei "asigură evacuarea căldurii".

VI.              A nu se confunda functiile cu dimensiunile lor tehnice.

VII.            A nu se confunda functiile cu solutiile tehnice de realizare a lor.

O functie este distinctă de altă functie dacă:

-         adaugă prin sine însăsi valoare de întrebuintare produsului;

-         poate exista independent de celelalte functii.

La produsele complexe, care au un număr mare de finctii, pentru a nu scăpa din vedere anumite functii, produsul se descompune în subansamble si repere, iar pentru fiecare subansamblu sau reper se încearcă identificarea functiilor pe care le realizaeză.

Analiza complementară în vederea definirii functiilor

            Pentru corecta definire a functiilor unui produs se recomandă efectuarea unor analize complementare, cum ar fi:

a)      Analiza secventelor de utilizare ale obiectului presupune studierea pasilor logici ce trebuiesc parcursi atunci când se exploatează corect produsul studiat.

b)      Analiza mediului înconjurător presupune studierea raportului dintre obiect si mediu ( care poate fi coroziv, iradiant, etc.)

c)      Analiza unui produs tip urmăreste realizarea unui studiu comparativ între produsul nostru si cele realizate de firme concurente.

d)      Analiza unor norme de tipul legi, standarde  poate contribui la definirea unor functii impuse de respectivele norme.

II.5 Elaborarea nomenclatorului de functii

            Prin nomenclator de functii se întelege lista tuturor functiilor necesare respectivului produs.

            Nomenclatorul de functii constituie punctul de plecare a tuturor studiilor de MV. Un nomenclator de functii nu trebuie să omită nici o functie, trebuie să contină clasificarea corectă a functiilor si dimensiunile lor tehnice.

            Intocmirea nomenclatorului de functii trebuie să înceapă prin definirea produsului si a conditiilor în care lucrează. Operatiunea cea mai dificilă constă în identificarea si separarea functiilor, mai ales în cazul produselor complexe. In aceste cazuri se recomandă să se descompună produsul în subansamble.

            Nomenclator de functii reprezintă totalitatea functiilor obiectului studiat din punctul de vedere al satisfacerii cerintelor sociale.

Exemplu de nomenclator de functii

            Nomenclatorul de functii pentru sigurantă fuzibilă este prezentat în tabelul 2.1


Tabelul 2.1

Simb.

Denumire functie

Dimensiune tehnică

Functie principală

Functie secundară

0

1

2

3

4

F1

Să asigure continuitatea unui circuit electric

Conductivitate

[1/W]

X

F2

Să asigure protectie la suprasarcini

Viteza de întrerupere a circuitului

[sec-1]

X

F3

Să asigure protectie la scurtcircuit

Viteza de întrerupere a circuitului

[sec-1]

X

F4

Să asigure protectie la incendiu

Temperatura de functionare

[0C]

X

F5

Să asigure protectie anticorozivă

Timp de corodare în mediu stqandard

[ore]x

X

F6

Să fie mentenabilă

[ore]

X

0

1

2

3

4

F7

Să fie fiabilă

[ore]

X

F8

Să fie estetică

Formă;

Culoare

X

F9

Să poarte informatii

Categorie dee informatii

X

F10

Să permită vizualizarea stării de functionare

Caracterul elem. de semnalizare ardere

X

F11

Să fie usor de manevrat

Masa

[g]

X


II.6 Ierarhizarea functiilor unui produs

            De regulă se supun optimizării prin metoda MV produse complexe, având un număr important de repre si în acelasi timp un număr mare de functii. Aceste functii se grupează în nomenclatorul de functii. Ierarhizarea functiilor, din punct de vedere al aportului lor la realizarea functiei principale este o măsură necesară.

            Spre deosebire de standardele românesti, Societatea Americană de Ingineria Valorii (Society of American Value Engineering, SAVE) clasifică functiile în patru categorii:

  1. Functia principală (task function) = descrie scopul general al existentei produsului;
  2. Functii de bază (basic functions)= functii esentiale pentru realizarea functiei principale;
  3. Functii secundare (secondary functions)= functii care contribuie la materializarea functiei de bază;
  4. Functii auxiliare (supporting functions)= functii care trebuiesc adăugate produsului pentru a-l face mai atractiv, mai usor de utilizat

            Functiile de bază si cele secundare sunt functii care se încadrează în categoria "functiilor utile", iar functiile auxiliare se încadrează în categoria "functiilor estetice".

            Există o multitudine de functii utile, de bază sau secundare eferente fiecărui produs. Produsele se pot grupa la rândul lor în grupe de produse din punct de vedere al unor varii criterii. De exemplu din punct de vedere al energiei utilizată la actionare produsele se impart în;

-         produse actionate electric;

-         produse actionate pneumatic;

-         produse actionate hidraulic;

-         etc.

            Toate produsele actionate electric au anumite functii comune:

-         asigură cuplarea la reteau de curent electric;

-         asigură protectia utilizatorului împotriva electrocutării;

-         asigură protectia produsului împotriva suprasarcinilor;

-         transformă energia electrică în energie mecanică (termică, etc).

            Determinarea acestor grupe de produse si a functiilor aferente lor este de extremă importantă deoarece nu va mai trebui să căutăm functia si unele dintre elementele ei definitorii,

            Intre functiile unui produs există corelatii logice. Intreg nomenclatorul de functii poate fi ordonat si structurat sub forma unui lant logic, a unei diagrame. Procedura de determinare a conexiunilor logice ale functiilor, a diagramei, a fost initiată în 1964 de către Charles Baytheway si este cunoscută sub numele de FAST (Functional Analysis System Technique). Diagrama rezultată în urma aplicării FAST are aspectul unei retele grafice. Există trei variante de diagrame FAST:

-         FAST traditional

-         FAST tehnic

-         FAST utilizator

            Toate cele trei metodologii utilizează aceleasi principii, si anume cea a întrebărilor: "Cum?" si "De ce?".

            Pornind de la stânga la dreapta, de la functia principală către functiile secundare, putem "naviga" cu ajutorul întrebării "cum ?". Răspunsul la întrebarea "Cum se materializează functia principală ?" conduce la identificare functiilor de bază. In acelasi mod punând aceeasi întrebare functiilor de bază si a celor auxiliare, răspunsurile permit identificarea altor functii care materializează functiile de bază si auxiliare apelate. Rationamentul poate continua, prin aceste întrebări succesive "cum?", determinăndu-se un traseu logic. "Deplasarea" de la dreapta spre stânga se face cu ajutorul întrebării "de ce ?". Punând întrebarea "de ce" unor functii secundare, răspunsurile conduc către functiile de bază si auxiliare. Aplicând aceeasi tehnică functiilor de bază, obtinem functia principală. Dacă functia aflată la dreapta unei functii analizate nu reprezintă răspunsul la întrebarea "cum ?" atunci s-a comis o greseală în realizarea diagramei FAST. Functia situată la stânga unei functii analizate trebuie să fie răspunsul la întrebarea "de ce ?"

            Functia situată la stânga alteia reprezintă ratiunea activitătii respective. Ea se numeste functie de ordin superior. Orice functie situată la stânga altei functii are un ordin superior acesteia. De exemplu, functia principală este functie de ordin superior unei functii de bază sau unei functii auxiliare iar acestea sunt de ordin superior unei functii secundare. Toate functiile aflate la dreapta functiilor de bază sunt functii secundare.

            Din multitudinea functiilor unui produs există functii care trebuiesc îndeplinite în mod obligatoriu pentru ca functia principală a produsului să poată fi obtinută. Linia care uneste aceste functii se numeste "drum critic".

            Mai putem utiliza o întrebare, si anume "când?". Răspunsul permite evidentierea functiilor care se desfăsoară în acelasi timp cu o anumită functie sau a decalajelor.

            Metoda FAST este destinată nu numai pentru formularea si clasificarea functiilor, ci si pentru dezvoltări creative.


            Aplicatia 2.2

            Pentru produsul aspirator functia principală este: "curătă suprafete", care este o functie de ordinul I. Pentru a determina functiile de bază ne punem întrebarea "cum curătă aspiratorul suprafetele?". Răspunsurile sunt:

-         generează un moment motric

-         asigură circulatia aerului

-         antrenează murdăria

-         depozitează murdăria

si reprezintă functiile de bază ale aspiratorului, care sunt functii de ordinul II.

            Functiile auxiliare, care sunt tot functii de ordinul II, unanim acceptate ca fiind necesare oricărui produs, sunt:

-         asigură comoditatea utilizării;

-         conferă încredere utilizatorului;

-         satisface utilizatorul;

-         place utilizatorului;

            Functiile secundare aferente functiei de bază "generează moment motric", care sunt functii de ordinul III, sunt:

-         asigură alimentarea cu energie electrică;

-         asigură pornirea si oprirea aspiratorului;

-         transformă energia electrică în moment motric;

-         directionează momentul motric;

Functii ordinul I     Functii de ordinul II      Functii de ordinul II             Functii de ordinul IV                                                                                                             

Fig. 2.2

            Functiile secundare aferente functiei de bază "asigura circulatia aerului" sunt:

-         asigură admisia aerului;

-         măreste viteza fluxului de aer;

-         evacuează aerul;

            Functiile secundare aferente functiei de bază "antrenează murdăria" sunt:

-         antrenează murdăria;

-         dirijează murdăria;

            Functiile secundare aferente functiei de bază "depozitează murdăria" sunt:

-         dirijează murdăria;

-         colectează murdăria;

            Functiile secundare aferente functie auxiliare "asigură comoditatea utilizării", care sunt functii de ordinal III, sunt:

-         are o masă redusă;

-         are un volum redus;




-         permite o întretinere usoară;

-         etc.

            La rândul lor functiile secundare de ordinul III pot fi materializate de functii secundare de ordinul IV. Mărimea ordinului functiilor unui produs depinde de complexitatea produsului respectiv.

            Ratiunea de a fi a produsului este de a satisface necesitătile cumpărătorului, care doreste să obtină satisfactie maxima din utilizarea produsului. Cumpărătorul doreste sa cumpere numai două functii:

-         functia utilitate;

-         functia estetică.

            Cele două functii îl satisfac pe cumpărător. Fiecare produs contine cele două functii în proportii diferite. De exemplu un diamante are numai o functie estetică, ca si un tablou de Van Gogh sau un concert de Mozart. Orice functie trebuie să fie identificată, definită si codificată.

            Functia estetică este o functie subiectivă. De fapt, functia estetică poate fi definită ca o functie care "face placere cumpărătorului". Iată câteva exemple de functii estetice:

-         materializează forma;

-         materializează culoarea;

-         generează comoditate;

-         reduce zgomotul;

-         reduce dimensiunile;

-         reduce masa;

-         reduce timpul necesar operării;

-         necesită abilităti de operare reduse;

-         conduce la un aspect plăcut;

-         miroase plăcut;

-         sună plăcut;

            In general tot ceea ce se adresează simturilor noastre si ne generează bucurie poate fi considerat ca fiind functie estetică. De aceea trebuie să luam în considerare mai mult decât cele 5 simturi. Există numeroase resorturi interioare care pot fi accesate pentru a genera bucuria cumpărătorului, chiar dacă aceste resorturi nu tin de latura pozitivă a firii umane. De exemplu putem accesa:

-         lăcomia

-         trufia

-         dorinta de mărire

-         noutatea

-         tendinta modei

            Nu putine sunt cazurile când un produs este cumpărat nu pentru utilitatea lui ci pentru a satisface una dintre aceaste trăsuri negative ale firii umane. Cum însă producătorul oferă cumpătorului functiile pe care acesta le doreste (urmare a studiilor de marketing) "vinovătia" nu este numai a celui ce produce, ci mai ales a celui care cumpără produsul pentru a utiliza functia respectivă.

            De multe ori costul aferent functiei estetice este mai mare decât al functiei utilitate.

            Scopul final al oricărei activităti umane este de a genera o functie, indiferent de numărul celor ce participă la activitatea productivă, de locul, momentul desfăsurării ei si a mijloacelor folosite. Toate produsele si serviciile se pot definii prin intermediul functiilor. Iată cel mai puternic argument pentru a utiliza functiile si pentru a definii produsele si serviciile solicitate prin tema de proiectare utilizând functiile.

            Functia utilitate este functia care satisface o nevoie materială a utilizatorului, o nevoie esentială desfăsurării vietii. Orice altă functie care nu satisface o nevoie esentială desfăsurării vietii este o functie estetică.

            Functia de bază este functia utiliate datorită căreia produsul este achizitionat.

            Functia secundară este aceea care ajută la realizarea functiei de bază.

            Un produs sau serviciu este evaluat, cuantificat prin intermediul pretului. Produsul fiind o sumă de functii, rezultă că si functiile vor trebui cuantificate si prin determinarea costului lor. Determinarea costurilor functiilor este vitală, ea elimină subiectivismul din afaceri, subiectivism atât de dăunător si care nu de multe ori conduce la faliment. Noile functii încorporate în produs sau noile preturi ale vechilor functii trebuie să fie rezultatul nu numai al unor noi informatii, cât al unei noi gândiri.

            Tehnicile de evaluare ale functiilor implică de multe ori compararea acestora, dar nu o comparare cu trecutul. Procesul de evaluare a functiilor cuprinde următoarele etape:

  1. Individualizarea si definirea functiilor si întocmirea nomenclatorului de functii;
  2. Intelegerea functiei, a actiunii si consecintelor acesteia;
  3. Determinarea dimensiunii materiale a functiei;
  4. Determinarea, utilizând creativitatea tehnică, a unor alternative de materializare a functiei respective;
  5. Determinarea costului functiei;

            Intr-o primă fază va trebui să ne concentrăm nu numai pe cuantificarea exactă a dimensiunilor functiilor, cât pe definirea directiilor de cercetare care ne-ar putea aduce beneficii.

            Aplicatia 2.3

            Produsul supus analizei prin tehnici de MV este un rezervor de combustibil cu o capacitate de 1.000 litri.

            Functia principală a produsului este de a înmagazina 1.000 litri de combustibil.

            Pentru a evalua functia principală a produsului s-a utilizat următorul set de întrebări:

  1. Care este costul depozitării celor 1.000 de litri?
  2. Care este costul depozitării a 200 de litri, utilizând 5 butoaie standardizate?
  3. Care este costul depozitării utilizând două rezervoare de 500 litri?

            Calculele economice conduc către varianta a doua.

            In 1975, în timpul unui workshop desfăsurat la Universitatea Wisconsin, s-a încercat unificarea celor trei tipuri de diagrame FAST. Spre surprinderea participantilor (cei mai valorosi specialisti americani în MV) s-a ajuns la concluzia că fiecare dintre cele trei metodologii este necesară si optimă pentru tipul de aplicatie pentru care a fost creată. S-a hotărât deci că unificarea celor trei metodologii nu este oportună, iar ele au fost acceptate si acreditate de către SAVE.

            FAST tehnic

            In diagrama FAST tehnic functiile sunt ordonate corespunzător ordinului lor. O diagramă FAST contine două zone:

  1. O primă zonă a functiilor obiectiv, functii care reprezintă ratiunea de a fi a produsului. In această zonă includem functia principală si unele functii de bază.
  2. A doua zonă o reprezintă functiile care nu reprezintă functii obiectiv, dar care au legătură cu toate elementele functionale. Aceste functii pot fi conectate la functiile secundare sau auxiliare.

            Orice functie care nu se află pe drumul critic este putin importantă. In consecintă aceste functii trebuie să aibă costuri reduse. Functiile auxiliare care depăsesc 5% din costul total sunt considerate functii care trebuiesc reproiectate pentru a li se scădea costul.

            Diagrama FAST tehnic ne oferă o viziune sugestivă a interdependentei dintre functii.

            FAST utilizator

            Esentă metodei constă în plasarea functiilor produsului în două zone.

            Toate functiile care se referă la activitităti tehnice sunt grupate într-o sectiune numită sectiunea tehnică.

            Toate functiile auxiliare, grupate în cele patru categorii deja prezentate:

-          asigură comoditatea utilizării;

-         conferă încredere utilizatorului;

-         satisface utilizatorul;

-         place utilizatorului,

sunt plasate în cea de a doua sectiune.

            Anumite functii auxiliare pot avea un mare impact asupra utilizatorului, în timp ce ele au o importantă scăzută pentru producător, din punct de vedere al costului sau al dificultătii de a le realiza. De aceea se pot realize două studii FAST: unul din punct de vedere al producătorului si altul din punct de vedere al utilizatorului. Sincronizarea celor două diagrame este necesară. Functiile aferente activitătilor tehnice ale produsului, în general, nu interesează utilizatorul.

            Pentru construirea diagramei, toate functiile se scriu pe fise individuale, după care se face sortarea lor.

            Iată în continuare câteva sfaturi practice necesare întocmirii diagramei FAST:

-         Scrieti fiecare functie pe un post-it pe care îl atasati în zona căreia functia îi apartine. Functia trebuie identificată si prin dimensiune tehnică, cost, ponderi în cost si utilitate.

-         Conectăm functiile prin săgeti cu întrebările "cum ?" / "de ce ?".

-         Functiile trebuiesc grupate pe zone, în functie de tipul de diagramă FAST: tehnic sau utilizator.

-         Diagrama FAST evidentiază verigile lipsă.

II.7 Utilitatea functiilor produsului

            In acelasi mod în care produsele au o anumita utilitate (satisfac o parte dintr-o anumita necesitate a individului), tot asa si functiile au o anumita utilitate, adica participa la satisfacerea necesitatii în mod diferit.

            Intre utilitatea unei functii si costul indus de aceasta trebuie să existe o relatie de directa proportionalitate. De aceea proiectantul trebuie sa cunoasca utilitatea fiecarei functii, pentru a distribui resursele proportional cu utilitatea, cu costul în ultima instanta.

            Un produs are o utilitate maxima (100 %), atunci când toate functiile sale sunt realizate la maxim. Acest produs poate fi considerat în acest caz "ideal" sau "perfect" în raport cu alte variante ale aceluiasi produs, în care functiile nu sunt realizate la nivel maxim. Daca notam acest produs perfect cu P0 , atunci utilitatea lui este , u0 = 1.

            Utilitatea produsului (U) este suma utilitătilor functiilor sale:

U =                                                                                           (2.11)

Unde Uj reprezintă utilitatea functiei "j" a unui produs.

In particular, pentru produsul ideal:

= 1                                                                                           (2.12)

unde Ujo reprezinta valoarea ideala a utilitatii functiei Fj în cadrul produsului perfect.

Uj = pj . uj                                                                                (2.13)

unde pj reprezinta ponderea sau importanta relativa a functiei, iar "uj" utilitatea intrinseca atasata functiei.

            Deci pentru a determina utilitatea unei functii este necesar sa parcurgem urmatoarele etape:

-         Stabilirea ponderii functiilor în utilitatea produsului ideal;

-         Determinarea utilitatii intrinseci a fiecarei functii.


II.8 Stabilirea ponderii functiilor

                    Nomenclatorul de functii si limitele dimensiunilor lor tehnice se stabilesc avându-se în vedere însusirile pe care produsul trebuie să le aibă pentru a satisface necesitatea socială căreia îi este destinat.

                    Functiile trebuie să fie formulate omogen, clar, concis, precis.

                    Ele trebuie să reflecte toate însusirile produsului pentru ca aceasta să satisfacă cerintele utilizatorilor si să corespundă unor conditii functionale impuse de mediu.

                    Nomenclatorul de functii trebuie să cuprindă numai functii necesare.

                    Un produs existent, supus analizei valorii în vederea modernizării, poate avea functii lipsă sau functii inutile în plus fată de nomeclator.

                    Pentru a putea efectua un studiu de caz de MV este necesar ca imediat după elaborarea nomenclatorului de functii să se treacă la ierarhizarea functiilor, din punct de vedere al ponderii fiecărei functii în valoarea de întrebuintare a produsului. Astfel functiile vor fi ordonate, ierarhizate, după importanta lor relativă. La capătul acestui proces vom obtine atât nivelul de importantă al functiei cât si ponderea functiei în utilitatea produsului.

                    In cele ce urmează vom expune o modalitate practică de determinare atât a nivelului de importantă cât si a ponderii functiilor.

Metoda matriceala

Metoda utilizează o matrice pătratică în care se înscriu functiile atât pe linii cât si pe coloane. Principiul acestei metode consta în compararea fiecarei functii cu fiecare. Dacă o functie are o pondere mai mare în utilitate decât cea cu care este comparată atunci în căsuta respectivă se notează 1. Dacă o functie are o pondere mai mică decât cea cu care este comparată se notează 0. Diagonala principală se completează cu 1. Comparatia se efectuează de la dreapta spre stânga. Dacă două functii au aceeasi pondere în utilitatea produsului, se sterge linia si coloana uneia dintre ele, utilizându-se o singură linie si coloană pentru ambele functii.

            Daca notam cu Fi functiile de pe linii si cu Fj pe cele de pe coloane, atunci elemetele matricei se determina cu relatia :

nij =                                (2.14)

            Valorile din căsutele simetrice fată de diagonala matricei vor fi opuse.

            Dupa completarea matricii se determina nivelul de importanta al functiei Fi , prin sumarea elementelor coloanei.

ni =                                                                                            (2.15)

Daca rationamentul este corect, sirul ni trebuie sa fie un sir de numere naturale consecutive, de la 1 la n. In caz contrar trebuie refacut rationamentul. Functiile ale caror linii si coloane au fost eliminate din rationament primesc acelasi nivel de importanta ca si functiile cu care sunt echivalente.

            Toate aceste variante au însa un mare neajuns si anume acela ca ponderile functiilor nu sunt diferentiate.

Aplicatia 2.4

            Se consideră un produs având 5 functii. In urma comparării functiilor două câte două din punct de vedere al utilitătilor se obtine matricea de mai jos:

Tabelul 2.2

x1

x2

x3

x4

x5

x1

1

1

0

1

0

x2

0

1

0

1

0

x3

1

1

1

1

1

x4

0

0

0

1

0

x5

1

1

0

1

1

ni

3

4

1

5

2

ni =

n1=3

n2=4

n3=1

n4=5

n5=2

=15

Indiferent de metoda folosita, dupa ce s-au stabilit nivelele de importantă ale  fiecarei functii se determina ponderile acestora cu ajutorul formulei:

pi =                                                                                            (2.16)

unde am notat prin:

ni = nota acordata functiei Fi sau nivelul de importantă al functiei;

pi = ponderea functiei Fi în utilitatea produsului.

p1=3/15

p2=4/15

p3=1/15

p4=5/15

p5=2/15

Metoda notelor

            Metoda notelor consta în acordarea unor note într-o plaja mai mica sau mai mare (de exepmlu de la 1 la 10) dupa cum functia este mai importanta sau mai putin importanta pentru utilizator. In acest fel se elimina sau se diminueaza neajunsurile metodei anterioare în sensul nediferentierii ponderilor functiilor.

            Pentru obtinerea unui rezultat corect se recomanda a se lua în considerare urmatoarele reguli:

  1. Când se compara între ele doua functii trebuie sa ne imaginam un produs realizat în conditii perfecte, care să satisfaca la nivel ideal cerintele utilizatorului.
  2. Pentru ierarhizarea functiilor se poate imagina urmatorul exemplu: doua variante ale produsului au cele 2 functii realizate în mod diferit. Una din variante are o functie realizata mai bine decât cealalta si invers. Varianta perfecta ne va edifica asupra functiei mai importante.
  3. Ponderea unei functii în utilitate poate fi apreciata prin ponderea pe care aceasta ar avea-o în pretul platit de utilizator.
  4. Compararea functiilor se poate realiza utilizând rata de schimb între functii, definita în sensul valorii de schimb a produselor.
  5. Nu este corect sa se apeleze exclusiv la costul functiilor.
  6. Pentru o apreciere corecta a importantei functiilor trebuie sa se apeleze si la investigatii statistice, atât în rândul utilizatorilor reali si potentiali, cât si a specialistilor si proiectantilor.

II.9 Dimensionarea tehnica a functiilor

                    Dimensiunile tehnice ale functiilor trebuie să reflecte cât mai exact insusirile exprimate prin functiile produsului si de regulă, cuprind denumirea parametrului, unitatea de măsură si valoarea parametrului respectiv. Exprimând anumite însusiri ale produsului, functiile corelează parametrii tehnici si caracteristicile constructive ale acestuia, ceea ce face posibilă dimensionarea lor tehnică. In majoritatea cazurilor dimensiunile tehnice ale functiilor exprimă performantele produsului.

                    La un produs nou, dimensiunile tehnice ale functiilor se stabilesc pe baza confruntării datelor rezultate din investigarea cerintelor utilizatorilor cu parametrii tehnici si constructivi ai unor produse similare existente, precum si cu literatura tehnică de specialitate.

                    La un produs existent, supus analizei valorii în vederea modernizării, dimensiunile tehnice ale functiilor se exprimă prin parametrii tehnici ai produsului respectiv, prevăzuti în documentatia tehnică sau determinati prin măsurări tehnice.

                    Dimensionarea functiilor subiective se face prin estimare, utilizând diverse tehnici si procedee statistico-matematice, sociologie, psihologice, experimentale etc.

                    Rezultatele obtinute în această fază se sintetizează asa cum este exemplificat în tabel 1.

                    Tabelul 2.3

Simbol

Functie

Dimensiune tehnică

Denu-mire

Unitate de măsură

Valoare

Nivel de importantă

Obser-vatii

            O functie obiectiv masurabila are cel putin o caracteristica de calitate cu ajutorul careia se poate aprecia utilitatea ei. Aceasta marime caracteristica va fi numita în continuare dimensiune tehnica. Daca unitatea de masura a caracteristicii este aleasa în mod convenabil, atunci corelatia "utilitate-dimensiune tehnica" va avea forma din figura de mai jos.

In figura 2 se observa 3 zone specifice:

  1. Zona inutila - corespunde unei dimensiuni tehnice : x<xmin .

In aceasta zona utilitatea functiei este atât de mica încât nu-l satisface pe cumparator, acesta neacceptând produsul.

  1. Zona utila - corespunde intervalului                   xmin <x < xmax
  2. Zona de supradimensionare tehnica corespunzatoare domeniului x> xmax

Utilitate


            Zona                Zona

            inutila                utila

                                                                                    Zona de

                                                                                    supradimensionare

                                                                                    tehnica

                                    xmin                              xmax                              Dimensiune tehnica

Fig. 2.3 Dimensionarea tehnica a functiilor

In aceasta zona cresterea dimensiunii tehnice nu mai are utilitate pentru utilizator, acesta nefiind dispus sa plateasca pentru dimensiuni superioare lui xmax.

            Trebuie sa mai tinem cont de faptul ca dimensiunea maxima este finita, pentru ca utilitatea functiei nu creste permanent cu cresterea dimensiunii tehnice.

            Determinarea corecta a lui xmax este o sursa importanta de economii.

            Cazul cel mai frecvent întâlnit este cel al unei functii a carei utilitate poate fi apreciata prin intermediul dimensiunii unei caracteristici tehnice. Cazul prezentat în figura 2.3 este cel al unei curbe neliniare, saturate, care poate fi modelata prin functii exponentiale, trigonometrice, etc.

            Vom prezenta în cele ce urmeaza câteva modalitati de exprimare a functiei utilitate cu ajutorul dimensiunii tehnice.

II.10 Determinarea utilitătii functiilor

Corelatia de tip Cobb-Douglas

            Conform acestei metodologii de stabilire a dimensionarii tehnice a functiilor, utilitatea se poate exprima prin formula:

U = A . xa . e-bx                                                                                     (2.17)

unde x este dimensiunea tehnica , iar pentru determinarea parametrilor A,a,b, se iau în considerare conditiile limita.

            Din conditia ca derivata I sa se anuleze în origine si pentru x = xmax rezulta:

b =                                                                                              (2.18)

            Din conditia u(xmax) = 1 → A = (  )a                                 (2.19)

            Pentru determinarea parametrului "a" este necesara o a treia conditie care de exemplu se poate obtine prin pozitionarea punctual de inflexiune la jumatatea intervalului.

Corelatia "dreapta prin originea axelor"

            Proportionalitatea directa între utilitatea functiei si marimea caracteristicii se produce daca :

u = k . x                                                                                               (2.20)

Conditia limita din care se determina "k" este în acest caz u(xmax) = 1.

Rezulta:

u =                                                                                            (2.21)

Corelatia liniara între xmin si xmax

            Daca pentru dimensiuni tehnice mai mici decât xmin utilitatea functiei este aproape nula, crescând apoi liniar, expresia corelatiei este :

u= a ( x - xmin )                                                                                    (2.22)

Din conditia u (xmin) = 1 rezulta:

u = (x - xmin ) / ( xmax - xmin )                                                                (2.23)

Corelatia logistica

            O curba asemanatoare celei Cobb - Douglas se obtine si prin aplicarea corelatiei logistice:

u = 1 / ( 1 + a e-bx )                                                                               (2.24)

Conditiile limita luate în calcul sunt:

u→1 pentru x = xmax

u = 0,5 pentru x = xmax / 2                                                                     (2.25)

u→0 pentru x = 0

Rezulta u = 1 / ( 1 + 100 e ^  )                                      (2.26)

Utilitatea functiei ca o corelatie multipla de dimensiuni tehnice

            In general functiile întâlnite în practica sunt functii complexe care nu pot fi apreciate printr-o singura caracteristica tehnica. In cele mai multe cazuri pentru a stabili legatura dintre utilitatea functiei si dimensiunile caracteristicilor tehnice care o determina se poate utiliza o corelatie multipla. Data fiind dificultatea analizei, impusa de numarul mare de dimensiuni tehnice, consideram ca este suficient de buna aproximarea utilitatii cu ajutorul unei corelatii liniare.

            Daca utilitatea unei functii este determinata de mai multi parametrii sau caractersitici tehnice, cu unitati de masura diferite si independente între ele, pentru determinarea utilitatii intrinseci a functiei unei variante constructive se poate utiliza o relatie de forma:

u =                                                                                          (2.27)

cu         dimin Ł di Ł dimax

unde :

di = dimensiunea concreta a caracteristicii tehnice;

ai = coeficientul sau factorul de proportionalitate, determinat din conditiile limita.

            Acesta este cazul cel mai simplu când se accepta ca satisfacatoare relatia dintre utilitate si caracteristicile tehnice. Daca aceasta conditie nu este acceptabila, atunci sunt necesare relatii de calcul neliniare, care necesita metode mai dificile de solutionare.

Relativitatea functiei intrinseci

            Pe parcursul derulării unui studiu de MV pot interveni unele modificari în ceea ce priveste notiunea de functie realizata la nivel perfect, adica pentru care utilitatea intrinseca este egala cu unitatea. De exemplu, în procesul de reproiectare se pot descoperi solutii mai bune decât cele considerate initial ca fiind perfecte. De aceea pentru a nu afecta calculele efectuate pâna atunci, în sensul reconsiderarii utilitatilor se poate accepta urmatoarea conventie:

Deoarece pentru o functie raportul dintre utilitatile intrinseci a doua variante poate fi supraunitar, în cazul aparitiei unei variante cu utilitate mai mare decât cea considerata initial a fi perfecta se admite ca ultima varianta are utilitatea supraunitara.

Aceasta conventie este valabila numai pentru efectuarea calculelor comparative si în nici un caz utilitatea nu poate fi supraunitara.

            Conventia facuta permite utilizarea în analiza ca produs etalon a însasi variantei existente de produs, fara a sti daca este sau nu cea mai buna, ba chiar necunoscând cu exactitate relatia dintre utilitatea si dimensiunea tehnica.

            Simpla existenta a unei dimensiuni tehnice mai mari decât xmax nu atrage dupa sine o crestere a utilitatii intrinseci. Aceasta se produce doar daca o dimensiune tehnica mai mare decât xmax conduce la o utilitate mai mare.

II.11 ELEMENTE DE Cost

            Pâna acum s-a analizat produsul exclusiv din punct de vedere al utilizatorului, luând în considerare proportia în care produsul în ansamblul sau sau functiile aferente acestuia satisfac necesitatile utilizatorului.

            Credem ca este util sa analizam produsul si din punctual de vedere al producatorului. Ne va interesa deci care este consumul de resurse necesar realizarii produsului si / sau functiilor sale.

            Costul de productie reprezinta :

-         Totalitatea cheltuielilor ocazionate de producerea unor bunuri sau servicii de catre un agent economic.

sau

-         Suma de bani cheltuita pentru producerea sau cumpararea unui bun, efectuarea unei lucrari, prestarea unui serviciu.

sau

-         O parte din valoarea productiei care include cheltuielile pentru mijloacele de productie consumate si pentru salarizarea muncii.

-                     Totalitatea consumurilor de resurse necesare la un anumit nivel  pentru realizarea unui produs sau a unei activitati.

            Standardele franceze definesc notiunile de cost si pret astfel:

            Cost (NF X50-150) - Sarcină sau cheltuială suportată de un agent economic ca urmare a producerii sau utilizării unui produs.

            Pret (NF X50-150) - echivalentul monetar al unui produs în timpul unei tranzactii comerciale.

            In tre notiunile de cost si pret există diferente fundamentale, cum ar fi:

-         notiunea de "pret" desemnează suma pentru care un produs se tranzactionează între două părti; este o marime convenită, în functie de piată. Pretul depinde de concurentăiar nivelul său este supus legii cererii si ofertei;

-         notiunea de "cost" desemnează un anumit nivel al cheltuielilor interne pe care le efectuează o entitate economică pentru a realize un produs.

Costul poate fi privit din mai multe puncte de vedere iar diferitele perspective se pot clasifica astfel:

Tabelul Nr. 2.4

Criteriul de clasificare

Tipuri de costuri

Descriere

Exemple

(0)

(1)

(2)

(3)

Modificarea volumului de productie

Variabile

Se modifică odată cu volumul

Materii prime;

Muncă

Partial variabile

Sunt în principiu variabile dar au componente fixe

Salarii

Partial constante

Sunt în principiu constante dar au componente variabile

Întretinerea utilajelor

Constante

Nu se modifică odată cu volumul productiei

Amortizarea utilajelor

Repartiza-rea pe fiecare produs

Directe

Se pot individualiza pe fiecare produs

Materii prime;salarii

Indirecte

Sunt comune pentru mai multe produse

Administratie

Relatia cu procesul de productie

Operationale

Se referă la operatiile tehnologice

Materiale

Administra-tive

Nu au legătură cu procesul

Dobânzi; Penalizări

Continutul de muncă

De muncă trecută

Materiale si utilaje

Materiale

De muncă vie

Operatii efectuate de oameni

Salarii, cercetare

Decizional

Contabile

Sunt înregistrate în evidenta contabilă

Materiale , taxe.

Incrementale

Se referă la orice schimbare de cost total

Relevante

Sunt afectate de decizii manageriale

Costuri de exploatare

De portunitate

Se referă la pierderi realizate în raport cu situatia ideală

Costul renuntării la o comandă avantajoasă

Discretionale

Sunt determinate de deciziile managerilor

Cercetare

Tehnice

Sunt determinate de productie

Materiale, energie, muncă

Înglodate

Sunt create de decizii anterioare si nu pot fi modificate

Amortizare

Ireversibile

Sunt fixate printr-o decizie anterioară

Asigurări, taxe.

Continutul economic

Elemente de cheltuieli

Au în vedere natura cheltuielilor

Materiale, energie, amortizări, salarii, obligatii angajator.

Articole de calcul

Au în vedere fazele de realizare a cheltuielilor

-         directe

-         indirecte

Responsa-bilitatea efectuării

De conceptie

Sunt determinate de solutia constructivă si tehnologică

Costuri normate

De executie

Sunt determinate de nerespectarea proiectului

Abateri de la norme

De utilizare

Sunt determinate de imperfectiunea proiectului

Service

Locul de realizare

De atelier

Sunt consumurile efectuate la nivelul atelierului

Costuri directe

De sectie

Contin si cheltuielile generale de sectie

Intretinere utilaje

Complete



Contin si cheltuielile generale ale unitătii

Cheltuieli administrative

            Una dintre cele mai dificile probleme în MV este aceea de a determina categoria de cost de productie cea mai adecvata pentru a fi studiata.

            Asa cum s-a subliniat în capitolele anterioare MV acorda o mai mare importanta utilitatii decât pretului, care exprima mai fidel valoarea produsului. In acest context este de preferat utilizarea mai rara a expresiei banesti a costului si mai frecvent a semnificatiei fizice a consumului de resurse.

            Resursele consummate pentru realizarea unui produs pot fi:

-         resurse intelectuale;

-         resurse fizice;

-         resurse materiale;

-         resurse energetice.

Pentru simplificare, putem considera ca elementele costului de productie sunt:

·        consumuri materiale - cm

·        consumuri cu resurse umane - cr

c = cm + cr [ lei / produs ]                                                                     (2.28)

Mai general putem scrie ca :

c =                                                                                              (2.29)

unde ci reprezinta consumul specific din resursa "i" pentru realizarea produsului (materii prime, energie, utilaje, resurse umane, cheltuieli generale, etc.).

"ci" poate reprezenta la fel de bine si costul reperului sau al operatiei.

            Costul total al unui produs reprezintă suma costului de achizitie plus costurile aferente întretinerii, asigurării, reparatiilor si al dezafectării produsului.

Costul global = Costul de achizitie + Costul de utilizare + Costul de întretinere + Costul de modificare+ Costul de dezafectare.

            Costul real al unui produs nu este determinat de suma de bani cu care-l cumpărăm, ci de costul global al produsului.

            Costul de achizitie al produsului nu trebuie confundat cu costul total. Costul total al produsului este o notiune strâns legată de notiunea de "durată de viată a produsului". Atunci când cumpărăm un produs, cumpărăm de fapt o anumită functie pe care dorim să o utilizăm un timp mai îndelungat (durată de viată a produsului), cu exceptia produselor de unică folosintă. Functiile produsului trebuie să fie active pe întreaga durată de viată a produsului. De-a alungul acestei perioade produsul consumă resurse ocazionate de întretinerea curentă, reparatii, materiale consumabile, dezafectare. Toate aceste costuri se cumulează cu costul de achizitie, rezultând costul total. Utilitatea produsului trebuie si ea raportată la durata de viată a serviciului.

            De exemplu functia principală a unui automobile este să transporte persoane si bagaje. Aferent produsului automobil avem un cost initial si o durată de serviciu, de-al lungul căreia autoturismul trebuie întretinut, reparat, alimentat cu carburant. Ca urmare automobilul transportă persoane parcurgând un număr de kilometrii. Costul total per kilometru va rezulta împărtind costul total la numărul de kilometrii.


III. Dimensiunea economica a functiilor

            Un important element de descurajare al celor ce doresc sa utilizeze MV îl constituie faptul ca evidenta contabila a consumurilor de mijloace este dificil de tinut, daca nu imposibil la nivel de produs sau de element component al produsului. Ori pentru a stabili cât costa o functie, care de cele mai multe ori este determinata de o parte dintr-un reper (sau mai multe), trebuie sa adâncim analiza peste limita evidentelor contabile uzuale. Dimensiunea economica a functiilor trebuie sa stabileasca relatia care exista între nivelul dimensiunilor tehnice si al costurilor componentelor fizice ale produsului pentru ca în final sa se poata compara utilitatea functiei cu costul ei.

            Dimensionarea economică a functiilor reprezintă operatiunea prin care se determină costul fiecărei functii. După finalizarea acestei etape obtinem deja primele solutii de micsorare a costurilor, în conditiile în care produsul îsi păstrează utilitatea.

            Dimensionarea economică a functiilor se realizează parcurgând următoarele etape:

-         elaborarea diagramei de relatii dintre repere si functii;

-         determinarea matricei de incidentă aij ;

-         determinarea matricei cotelor de participare kij ;

-         repartizarea costurilor reperelor pe functii;

-         calculul costului functiilor.

            Rezolvarea problemei dimensiunii economice a functiilor constă în determinarea costulrilor aferente diferitelor functii ale produsului. După cum am stabilit încă din capitolul introductiv fiecare functie a unui produs are o dimensiune tehnică si una economică. Produsul în ansamblul său are un cost total, care se obtine prin însumarea costurilor diferitelor elemente componente ale produsului (repere si/sau subansamble). In fazele incipiente ale procesului de optimizare a produsului prin MV determinăm costul produsului si nomenclatorul functiilor. Determinarea costului fiecărei functii permite trecerea la următoarea etapă a studiului, cea de analiză sistemică.

Dimensionarea economică a functiilor se poate realiza luând în considerare costul global al reperelor sau anumite componente ale acestora, ca de exemplu costul materialelor sau al manoperei. Putem astfel să realizăm optimizarea produsului din punct de vedere global sau al costurilor materialelor sau al costurilor manoperei. Luănd în considerare cele expuse mai sus putem realiza dimensionarea economică a functiilor global sau detaliat.

Metoda globală de dimensionare economică a functiilor se realizează utilizănd valorile globale ale costurilor reperelor, nefiind necesară detalierea costurilor pe elemente componente.

            Metoda detaliată de dimensionare econom,ică a functiilor se realizează utilizând nu costul global al reperelor ci costul materialelor sau al manoperei sau al cheltuielilor indirecte. Desigur că în această variantă volumul calculelor este mult mai mare dar rezultatele finale obtinute astfel sunt mai valoroase.

Conform STAS 11272/2-79 costurile aferente elementelor componente ale produsului care materializează functiile acestuia se înscriu asa cum este exemplificat în tabelul 3.1.

           Costurile din coloana "Elementele componente ale produsului" se repartizează pe una sau mai multe functii ale produsului, corespunzător cu gradul de participare a elementelor componente respective la realizarea acestor functii si se înscriu în coloanele functiilor respective.

                    Tabelul 3.1

Nr.

Elemente componente ale

Simbolul functiilor

Costuri

Obser-vatii

Crt.

produsului (repere, operatii)

F1

F2

F3

F4

...

Fn

inutile

Denu-mire

Cost [lei]

Cost lei

lei

Total

Algoritmul general de dimensionare economica a functiilor

            Repartizarea costului produsului si al componentelor sale pe functii necesita un rationament logic, o analiza a principiilor de constructie si functionare, a caracteristicilor materiale, reperelor si operatiilor care compun produsul.

            In general, un reper sau o opearatie contribuie la realizarea uneia sau mai multor functii. Relatiile care se stabilesc între functii si repere (operatii) sunt redate mai jos.

            Pentru a realiza dimensionarea economică a functiilor, trebuie să subliniem următoarele notiuni de bază:

-         functia Fj este materializată de o parte a reperului studiat Ri , de unul sau mai multe repere luate integral sau partial;

-         Fiecare reper Ri are un cost ci ;

Dimensionarea economică a functiilor poate fi realizată global (dacă ne raportăm la costul global al reperelor si al produsului) sau detaliat (dacă ne raportăm la anumite componente ale costurilor, ca de exemplu consum de materiale, salarii, etc.). Si într-un caz si în celălalt, etapele ce trebuiesc parcurse sunt:

-         elaborarea diagramei de relatii dintre piese si functii;

-         determinarea matricei de incidentă aij ;

-         determinarea matricei cotelor de participare kij ;

-         repartizarea costurilor reperelor pe functii;

-         calculul costului functiilor.

I.                    Elaboarea nomenclatorului de functii;

II.                 Elaborarea diagramei de relatii dintre repere si functii;

Pentru realizarea diagramei de relatii dintre piese si functii este necesar să se cunoască diagrama de montaj a produsului studiat. Matricea poate fi elaborată numai pe baza unui rationament ingineresc, logic, asupra functionării fiecărui reper analizat.

III.               Stabilirea ponderii de participare a fiecărei piese la functii;

Se efectuează aprecierea cantitativă a participării reperului Ri la materializarea functiei Fj . Această apreciere se face pe baza cunoasterii obiectului studiat si are de aceea un caracter subiectiv.

IV.              Repartizarea costurilor (globale sau pe componente) pe functii;

Repartizarea costurilor pe functii se face cu ajutorul relatiei

Cij = Ci Kij                                                                               (3.1)

V.                 Calculul costurilor si ponderii functiilor în costul total al produsului.

Costul functiei Fj se calculează cu relatia

CFj = cij                                                                                        (3.2)

            Ponderea fiecărei functii în costul total al produsului se determină cu relatia:

pj =                                                                                           (3.3)

pj se referă numai la functiile principale, costul functiilor secundare repartizându-se pe functiile principale cărora le crează conditii de existentă.


Fig. 3.1 Diagrama relatiilor repere-functii

            In sens strict matematic, pentru o varianta de produs, dimensiunea economica a functiilor consta în determinartea succesiva a urmatoarelor elemente:

  • Incidenta reperului ( operatiei ) / functie - aij = 1 daca resursa Ri determina functia Fj
  • Cota de participare a reperului "i" la costul functiei  "j" - kij (=1)
  • Costul functiei "j" datorate reperului "i" - Cij = aij kij Ci
  • Costul functiei - CFj =                                                    (3.4)
  • Ponderea functiei în cost (dimensiunea economica) - pj

kj = CFj /                                                                              (3.5)

            Daca un reper participa la realizarea mai multor functii trebuie sa stabilim cât din costul acesteia revine unei functii si cât celeilalte.

            Dimensionarea economică a functiilor reprezintă operatiunea prin care se determină costul fiecărei functii. După finalizarea acestei etape obtinem deja primele solutii de micsorare a costurilor, în conditiile în care produsul îsi păstrează utilitatea.

III.2 Reguli practice de dimensionare economica

            Pentru a facilita rationamentul de dimensionare economica a functiilor se impun anumite precizari:

  1. Dupa modul în care un reper, o operatie sau un element de cost participa la realizarea functiilor deosebim:

a)      repere, operatii, elemente de cost care participa la realizarea unei singure functii, caz în care aij =1 , kij = 100%, cij = ci

b)      repere, operatii, elemente de cost care contribuie la realizarea mai multor functii, în proportii riguros determinate. Pentru acestea, parametrii de dimensionare economiça sunt determinati.

aij=1 ; kij<100% ; cij<ci

c)      repere, operatii, elemente de cost care determina mai multe functii, în proportii greu de determinat.

  1. Pentru a diminua riscul unor interpretari eronate în dimensionarea economica a functiilor se recomanda respectarea câtorva reguli de baza:

a)      In tabelul de dimensionare economica se va efectua atât analiza dinspre repere spre functii, cât si invers, dinspre functii spre repere.

b)      Pentru a fi convinsi ca un element de cost contribuie la realizarea unei functii este utila modificarea acestuia, în sensul cresterii, micsorarii sau eliminarii. Daca functia îsi modifica utilitatea, putea trage concluzia ca exista o legatura între acel element si functie.

c)      In acelasi sens, pentru determinarea cotei de participare a elementului de cost la realizarea functiilor este necesara modificarea elementului, pentru a constata în ce masura acesta induce modificari ale functiilor. Cu cât o functie este mai puternic influentata de un reper, cu atât va avea un coeficient mai mare de determinare la reperul analizat.

III.3 Formalizarea matematica a problemei dimensionarii eonomice

            Urmatorul pas ce trebuie facut în dimensionarea economica a functiilor îl constituie determinarea relatiei care exista între dimensiunile caracteristicilor de calitate si costuri.

            Telul nostru este de a afla cât costa cresterea cu un anumit procent a utilitatii unei functii sau a unei caracteristici tehnice.

            De exemplu:

  • Grosimea unui perete al unei carcase sau al unei constructii, este proportionala cu costul de productie, daca se folosesc aceleasi materiale. La schimbarea materialelor se modifică legătura.
  • Aspectul estetic al unui produs poate fi îmbunatatit prin perfectionarea tehnologiei de realizare, în limitele aceleasi solutii constructive si în acest caz exista o relatie între dimensiune si cost, dar se mai poate obtine si o ameliorare a aspectului prin schimbarea solutiei constructive, caz în care nu mai exista nici o relatie între cele doua marimi.

Daca acceptam existenta unei relatii între marimea dimensiunii tehnice a functiei si costul produsului (reperului), formalizarea matematica este urmatoarea:

            Costul unei functii este dat de relatia:

CFj =                                                                                   (3.6)

            Daca între dimensiunea tehnică a reperului prin care se apreciaza reperul Ri , notata cu yi si costul acesteia exista relatia:

Ci = fi(yi)                                                                                              (3.7)

si daca între dimensiunea tehnica a functiei, xj , si dimensiunea tehnica a reperului yi, exista relatia

yi = jij(xj)                                                                                            (3.8)

atunci între costul reperului Ri si dimensiunea tehnica a functiei se poate stabili relatia:

Ci = fi(jij(xj)) = Fij(xj)                                                                         (3.9)

Deci:

CFj = = Fj(xj)                                                                (3.10)

Relatii matematice între costul si dimensiunea tehnica a reperului / operatiei

            Concretizarea functiei fi(yi) se poate realiza sub urmatoarele forme:

  1. Relatia proportionala.

Ci = aiyi+bi                                                                                    (3.11)

Relatia indica posilitatea existentei unor costuri variabile si a unora constante.

Sunt posibile situatiile în care bi = 0 si/sau panta dreptei este negativa

(ai <0 ). Această formalizare se recomandă în special atunci când costurile constante sunt importante.

  1. Relatia patratica:

Ci = aiyi2+biyi+ ci                                                                           (3.12)

Relatia este sugerata de faptul ca frecvent îmbunatatirea calitatii unui produs se realizaeza prin cresterea  costului mai rapid decât a performantelor.

  1. Relatia hiperbolica ( de inversa proportionalitate )

Ci = ai / yi+bi                                                                                       (3.13)

Astfel de relatii se întâlnesc în cazul în care dimensiunea tehnica este invers proportionala cu utilitatea. De exemplu dimensiunea de gabarit sau masa unui aparat sunt invers proportionale cu costurile. Eroarea de masurare este de asemeni invers proportionala cu costurile.

Relatii matematice între dimensiunea tehnica a functiei si dimensiunea tehnica a reperului / operatiei

            De aceasta data va trebui sa concretizam expresia functiilor jij(xj). Distingem mai multe situatii:

  1. Dimensiunea tehnica a functiei coincide cu dimensiunea tehnica a reperului. In acest caz,

yi = xj , = jij(xj) = 1                                                                       (3.14)

De exemplu:

Lungimea tehnica a unui cablu de alimentare este dimensiunea tehnica a functiei "permite cuplarea la retea" dar este în acelasi timp si dimensiunea tehnica a reperului.

  1. Relatia de proportionalitate între dimensiunea tehnica a functiei si cea a reperului.

yi = jij xj                                                                                              (3.15)

De exemplu:

            Intre grosimea stratului anticoroziv si durata de corodare exista o relatie de proportionalitate.

Intre grosimea unei haine si gradul de izolare termica exista o relatie de proportionalitate.

  1. Relatie de inversă proportionalitate:

yi = jij/xj                                                                                        (3.16)

Relatii matematice între costul reperului si dimensiunea tehnica a functiei

            In cele ce urmeaza ne vom referi la functia Fij(xj).

            Aceasta functie se obtine prin compunerea functiilor fi(yi) si jij(xj) .

            Din combinarea solutiilor prezentate în paragrafele anterioare rezulta urmatoarele tipuri de relatii:

                                                                                    Tabelul 3.3

Nr. crt.

Ci = fi(yi)

yi =jij(xj)

Ci = Fij(xj).

1

aiyi+bi

1

ai xj  + bi

2

aiyi+bi

jij xj

ai jij xj  + bi

3

aiyi+bi

jij / xj

ai jij / xj  + bi

4

aiyi2+biyi+ ci

1

aixj2+bixj+ ci

5

aiyi2+biyi+ ci

jij xj

aij2ij xj2+bijij xj+ ci

6

aiyi2+biyi+ ci

jij / xj

aij2ij / xj2+bijij / xj+ ci

7

ai / yi+bi

1

ai / xj+bi

8

ai / yi+bi

jij xj

ai / (jij xj )+bi

9

ai / yi+bi

jij / xj

(ai / jij) xj+bi

Relatia matematica între costul si dimensiunea tehnica a functiei

            In cele ce urmeaza ne propunem sa concretizam relatia :

CFj = = Fj(xj),                                                               (3.17)

care stabileste relatia între costul functiei si dimensiunea tehnica a acesteia.

            Daca în aceasta relatie vom înlocui expresiile lui Fij cu cele din tabelul de mai sus vom obtine relatii de tipul:

CFj = ( ai xj  + bi )                                                                   (3.18)

CFj = ( aixj2+bixj+ ci )                                                             (3.19)

CFj = ( ai / xj+bi )                                                                    (3.20)

            Aceste relatii reprezinta corelatii multiple liniare, patratice sau hiperbolice ale costului functiilor în raport cu dimensiunile lor tehnice.

            Pentru a nu complica inutil rationamentul ne-am limitat (fara a limita gradul de generalitate al solutiei) la situatiile în care functia are o singura dimensiune tehnica.

            "aij" are semnificatia unei marimi de control, care nu poate lua decât valoarea 1 daca kij ą 1. Daca nu se întâmpla asa, s-a produs o inconsecventa în rationament.

            In cele ce urmeaza vom analiza diferite tipuri de relatii între costul functiei si costul (costurile) reperelor:

  1. Functia este determinata integral de un reper.

In acest caz costul functiei este egal cu costul reperui.

CFj = Ci = fi(yi)                                                                              (3.21)

Daca dimensiunea tehnica a reperului este proportionala cu costul acesteia, vom avea:

CFj = Ci = aiyi+bi                                                                           (3.22)

  1. Functia este determinata de mai multe repere care îsi transfera integral costul.

Costul functiei este egal cu suma costurilor reperelor:

CFj = Ci = fi(yi)                                                               (3.23)

  1. Functie determinata de o parte dintr-un reper

Costul functiei este în acest caz egal cu cota parte a costului reperului aferent.

CFj = kij Ci                                                                                     (3.24)

Daca,

Ci = aiyi+bi                                                                                    (3.25)

atunci,

CFj = kij (aiyi+bi)                                                                            (3.26)

  1. Functie determinata de parti ale unor repere

Costul functiei este în acest caz suma costurilor partiale determinate de repere:

CFj = kij Ci                                                                                   (3.27)

Daca,

Ci = aiyi+bi                                                                                    (3.28)

atunci,

CFj = kij (aiyi+bi )                                                                   (3.29)

IV. Analiza sistemica a functiilor

            Obiectivul analizei sistemice a functiilor este identificarea functiilor supradimensionate din punct de vedere economic, adică a functiilor ale căror costuri sunt mult mai mari decât valoarea lor de întrebuintare.

            Pentru atingerea acestui obiectiv, se compară pentru fiecare functie cele două categorii de ponderi, determinate anterior:

-         ponderea functiei în valoarea de întrebuintare ki 

-          ponderea functiei în costul de productie pj

Pentru un produs ideal, din punct de vedere al conceptiei si al realizării, ierarhizarea functiilor după ponderea în valoarea de întrebuintare trebuie să coincidă cu ierarhizarea după ponderea în costul de productie.

Proportionalitatea dintre cele două tipuri de ponderi se exprimă prin relatia:

pj = a kj

            In planul kjOpj fiecărei functii îi corespunde un punct.

            Pentru un produs real functiile vor fi localizate în planul kjOpj atât pe o dreaptă de regresie cât si în vecinătatea ei. Prin intermediul acestei reprezentări grafice putem evalua în ce măsură există disproportii între costurile functiilor si contributia lor la valoarea de întrebuintare a produsului.

Punctele care reprezinta functii se pot situa:

-         pe prima bisectoare : pj=kj , situatia ideală;

-         deasupra primei bisectoare; aceasta corespunde situatiei când   pj>ki , adică ponderea în cost este mai mare decât ponderea în utilitate si deci functia este supradimensionată economic;

-         sub prima bisectoare, pj<ki , situatie ce indică faptul că ponderea functiei în cost este mai mică decât cea în utilitate.

              pj (ponderea functiei în cost)


kj

Fig. 4.1 Analiza sistemica - dreapta de regresie

            Pentru aprecierea gradului în care se respecta proportionalitatea se foloseste metoda corelatiei, determinându-se prin metoda celor mai mici patrate, dreapta de regresie prin originea axelor.

pj = a kj                                                                                                (4.1)

unde:

a =                                                                                         (4.2)

este panta dreptei de regresie.

            Modul în care se respecta proportionalitatea este apreciat prin indicatorul "S "care reprezinta suma abaterilor patratice ale punctelor reale fata de cele teoretice. S se numeste entropia sistemului si arată gradul de împrăstiere a punctelor Fj. Cu cât S este mai mic, cu atât punctele Fj se află mai aproape de dreapta pj=aki .

S = ( pj - a ki )2                                                                            (4.3)

            Aceasta suma trebuie sa fie cât mai mica. Ideal ar fi ca S®0, conditie care se atinge atunci când dS/da = 0

De regula se considera ca daca S < 0,01 produsul este bine echilibrat sub aspectul proportionalitatii celor doua dimensiuni.

            Analiza sistemica permite clasificarea functiilor produsului în trei categorii:

  1. Functii supradimensionate din punct de vedere economic - situate deasupra dreptei de regresie pentru care kj - a pj > 0 ( Fk );
  2. Functii bine dimensionate din punct de vedere economic - situate în apropierea dreptei de regresie ( Fl , Fm , Fn );
  3. Functii subdimensionate din punct de vedere economic - situate sub drepta de regresie pentru care kj - a pj < 0 ( Fr )

Analiza si ingineria valorii are în vedere în special functiile din prima categorie, în sensul ca reproiectarea produsului vizeaza eliminareasupradimensionării economice a acestor functii.


Considerarea functiilor auxiliare

            Atunci când am procedat la clasificarea functiilor produsului am pus în evidenta în afara de functiile utile si functii secundarea sau auxiliare.

            Aceste functii nu au utilitate dar costa. Exista doua modalitati de evidentiere a acestora:

  1. Sa fie reprezentate ca atare , adica pe axa ordonatei . In aceasta situatie putem utiliza în locul unei drepte ce trece prin origine o dreapta de forma:

kj = a pj + b                                                                                   (4.4)

Aplicând metoda celor mai mici patrate obtinem expresiile lui "a" si "b".

  1. Sa se transfere costul functiilor auxiliare catre functiile principale pe care acestea le  "ajuta". Aplicând acest procedeu, va trebui sa corectam ponderea functiilor principale "ajutate" în cost, prin adaugarea partii care revine acestora, din costul si din ponderea  în cost a functiilor auxiliare:

k`j = kj + kja                                                                                   (4.5)

unde:

kj = ponderea initiala a functiei principale Fj în costul produsului.

k`j = noua pondere în cost a functiei Fj

kja = partea din ponderea functiei auxiliare care revine functiei Fj.

      Consideram a doua varianta mai corecta, pentru ca functiile auxiliare nefiind sesizate de catre utilizator, trebuie sa-si transfere costul către functiile principale, adica al acelora care au utilitate si sunt rezultatul direct al cerintelor utilizatorului.

Analiza utilitate / cost sau utilitate/pondere în cost

      Dreapta de regresie se stabileste între utilitate si ponderea în cost a fiecarei functii:

pj = a Uj                                                                                         (4.6)

Uj = pj uj                                                                                        (4.7)

unde:

pj este unic determinata pentru varianta etalon a produsului;

uj = utilitatea intrinseca a functiei pentru solutia concreta analizata;

pj = ponderea functiei în cost, pentru varianta etalon, calculata prin raportarea la costul acestei variante, astfel încât:

pj = 1                                                                                     (4.8)

Daca se adauga o functie noua, aceasta va primi o pondere prin comparatie directa cu cele existente, astfel ca:

pj ą 1                                                                                     (4.9)

Aceasta diferenta este perfect justificata prin faptul ca este vorba despre un produs nou.

            Modificarea costului fata de varianta etalon va conduce de asemenea la modificarea ponderii în cost, implicit

pj ą 1                                                                                     (4.10)

ceea ce sugereaza consecventa în analiza.

            Dupa determinarea, pentru varianta reproiectata, a utilitatii functiilor produsului, precum si a costului se pot calcula ponderile functiilor în utilitate si în cost, folosind variantele reproiectate.

Analiza sistemica pe elemente de cost

            Daca se noteaza cu "cij"costul cu care resursa Ri (materiale, energie, manopera) participa la realizarea costului functiei Fj si cu "c" costul total al produsului, se determina ponderea fiecarui tip de resursa în costul functiei:

kij = cij / c

unde cij reprezintă costul functiei "j" aferentă resursei "i".

Costul functiei Fj este:

CFj = cij = c kij                                                                      (4.11)

Ponderea functiei în costul total este:

pj = CFj / c =  kij                                                                           (4.12)

Cu aceasta formula, dreapta de regresie devine:

pj = a Uj = kij = Uj ai                                                            (4.13)

unde ai este panta dreptei de regresie a dependentei dintre costul resursei Ri si utilitatea functiei Fj, Uj.

Concluzii

1.      Incadrarea functiilor în functii supradimensionate sau bine dimensionate din punct de vedere economic se poate realiza pentru fiecare gen de resursa în parte.

2.      O functie poate sa fie bine dimensionata în ceea ce priveste o anumita resursa, dar supradimensionata în privinta altor resurse.

3.      Analiza se poate limita la o singura resursa.

Conceperea si reconceperea produselor

            In fig. 4.2 am prezentat în cordonate kjOpj pozitia functiilor în raport cu dreapta de regresie, care le împarte în doua categorii:

-         supradimensionate din punct de vedere economic (deasupra dreptei de regresie);

-         bine dimensionate din punct de vedere economic (sub drepta de regresie).

Principiul maximizarii raportului dintre utilitate si cost sugereaza cinci posibilitati de îmbunatatire:

1. U ­ , C ®                                                                    

  1. U ­ , C ­
  1. U ­ , C Ż
  2. U Ż , C Ż
  3. U ® , C Ż

Una dintre modalitatile practice de îmbunatatire a solutiei constructive, proprie MV o constituie reproiectarea functiilor supradimensionate din punct de vedere economic.

      Cele cinci modalitati de reconcepere se regasesc în posibilitătile de modificare a acestor functii.


pj

                                                                        5

                                                4

                                        3

                            2

                  1

                                                                                                            kj

Fig. 4.2

            Necesitatea apropierii functiilor supradimensionate de dreapta de regresie conduce la un algoritm de selectare a posibilitatilor de îmbunatatire a produsului, care sa conduca la o eficienta maxima.

  1. Se ordoneaza functiile în ordine descrescatoare a supradimensionarii economice.
  2. Se ordoneaza reperele sau operatiile care determina aceste functii în ordine descrescatoare a costului cu care participa la realizarea lor.
  3. Se abordeaza în studiul de reconcepere a reperelor/operatiilor în ordine descrescatoare a costurilor.

In felul acesta se obtine maximum de efect, spre deosebire de o abordare haotica.













Document Info


Accesari: 4356
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )