Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Modele de diagnoza organizationala

management












ALTE DOCUMENTE

ÎNVĂŢĂTURA DESPRE ALEGERE
Proiect de obtinere a certificatului de calificare - Mediul de afaceri al unei de afaceri al unei agnetii de turism
Management intrebari si raspunsuri
Propunere pentru un model de management al instantelor din Slovenia
COMUNICATIILE SI TELECOMUNICATIILE IN CADRUL BIROURILOR
Teste grila Managementul Inovarii
Toti managerii trebuie sa fie lideri, dar nu toti liderii pot sa fie manageri
MLM
INTREPRINDEREA
Managementul Proiectelor

MODELE DE DIAGNOZA ORGANIZATIONALA

Dupa parcurgerea acestui modul veti sti:



  1. Sa definiti demersul de diagnoza organizationala.
  2. Sa definiti conceptele cheie ale celor mai importante modele de diagnoza organizationala (modelele Galbraith, Weisboard, McKinsey si Porras).
  3. Sa enumerati principalele beneficii ale utilizarii modelelor teoretice multiple in demersul de diagnoza organizationala.

Conducatorii organizatiilor atat din segmentul de stat cat si din cel privat incep sa investeasca un volum in continua crestere de efort si resurse financiare pentru dezvoltarea si schimbarea organizationala. Cel mai frecvent se apeleaza (si asta in special in societatile occidentale) la un consultant extern. Din pacate multe eforturi de a planifica si implementa schimbarea organizationala sunt sortite esecului. Acest lucru se intampla fie datorita faptului ca solutiile oferite nu sunt viabile, corecte sau nu pot fi implementate, fie datorita faptului ca se aleg metode si strategii de diagnoza eronate, care conduc la rezultate indezirabile, ceea ce nu numai ca nu rezolva problemele organizatiei, dar si genereaza noi probleme sau le amplifica pe cele existente.

Una dintre explicatiile posibile ale faptului ca se inregistreaza multe erori in procesul de schimbare organizationala este aceea ca de cele mai multe ori managerii sau chiar consilierii organizationali esueaza in evidentierea nevoilor primordiale de schimbare, a strategiilor disponibile pentru a implementa schimbarea si a resurselor de care organizatia dispune pentru a face acest pas. De cele mai multe ori se opereaza schimbari administrative si de structura (sau design organizational), fara a se tine seama de ariile in care este intr-adevar nevoie de schimbare.

Scott Adams subliniaza pertinent ca:

“Consilierii iti vor recomanda sa faci tot ceea ce nu faci acum. Sa centralizezi tot ceea ce este descentralizat. Sa aplatizezi structurile ierarhice fiindca acestea sunt dispuse pe prea multe niveluri. Sa diversifici tot ceea ce este concentrat. Cu o foarte mica probabilitate se va gasi un consilier care sa-ti recomande sa pastrezi totul asa cum este si sa incetezi sa investesti bani in consilieri ineficienti. Si mai rar vei gasi un consilier care sa identifice cu adevarat care este problema cu care se confrunta organizatia, fiindca de cele mai multe ori cauza principala a marilor probleme ale organizatiei este in fapt cel care ii angajeaza pe acesti consilieri” (Scott Adams, “The Dilbert Principle”, Harper Business, New York, 1996).

Diagnoza organizationala cuprinde totalitatea investigatiilor ce constau in utilizarea conceptelor, a modelelor teoretice si a metodelor dezvoltate de stiintele sociale, pentru a examina starea curenta a unei organizatii, dinamica ei si pentru a-i ajuta pe clienti sa identifice si sa formuleze problemele reale cu care se confrunta organizatia, sa gaseasca si sa implementeze strategii optime de rezolvare a acestora, sporind astfel eficienta organizatiei (Harrison & Shirom, 1999).

Cu toate ca in unele studii, termenul de diagnoza organizationala este utilizat ca sinonim al termenului de evaluare organizationala (Lawler, Nadler & Cammann, 1980; Lawler, Mirvis & Cammann, 1803), in conceptia lui Harrison si Shirom, termenul de diagnoza organizationala are o conotatie mai larga. Evaluarea implica estimari sumative ale functiilor organizatiei si ale proiectelor pe care aceasta le dezvolta, precum si colectarea unor informatii necesare factorilor decizionali din organizatii, fara a contura insa clar problemele reale ale organizatiei si cauzele acestora. Diagnoza organizationala vizeaza organizatia ca intreg, si se adreseaza tuturor sub-sistemelor sale. In urma unui proces de evaluare organizationala vor fi furnizate clientilor informatii referitoare la stilurile de conducere adoptate de lideri, la interactiunile din cadrul grupurilor, in timp ce in urma procesului de diagnoza prin sectiune, se identifica si se formuleaza problemele reale ale organizatiei, se aleg strategiile rezolutive optime si se elaboreaza algoritmul de rezolvare pentru aceste probleme.

Demersul de diagnoza organizationala este de fapt o etapa a deciziilor strategice, chiar in conditiile in care acestea nu presupun strategii extrem de structurate. Realizand o diagnoza sistematica, examinand posibilitatile de actiune, factorii decizionali responsabili de stabilirea politicii organizationale, vor depasi practicile uzuale de evaluare si interventie in organizatii, care dupa cum arata cele mai multe studii, sunt in mare masura ineficiente. Din pacate insa, diagnoza prin sectiune poate intampina dificultati din partea factorilor decizionali din organizatii. In special datorita timpului relativ redus de implementare, diagnoza prin sectiune poate fi gresit inteleasa. Reprezentarea pe care cei mai multi dintre manageri o au despre un proces de diagnoza organizationala care premerge schimbarea organizationala este aceea a unui proces indelungat si laborios. La baza diagnozei prin sectiune sta interactiunea dintre modelele teoretice ale functionarii organizatiilor cu metodele de evaluare si interventie in diferite probleme specifice. O sa prezentam mai detaliat aceasta strategie de diagnoza intr-un paragraf ulterior.

Teoriile organizarii ofera practicienilor metode de analiza diferentiata a fenomenelor organizationale. Ca si teoriile, modelele permit consilierilor sa se centreze asupra unui numar redus de particularitati organizationale in vederea identificarii cauzelor ce determina problemele organizatiei. In principiu, teoriile constau intr-o serie de concepte si asertiuni partial validate (o teorie nu poate fi in intregime validata). Asertiunile se refera la relatiile dintre concepte si in special la relatiile cauzale dintre acestea. Modelele teoretice se centreaza asupra unui numar mai redus de concepte si sunt mai putin interesate in stabilirea unor relatii cauzale intre acestea. De obicei in modelele teoretice conceptele sunt operationalizate in constructe ce pot fi evaluate. Un astfel de model teoretic in psihologia organizationala este modelul care explica puterea intra-organizationala ca un control strategic al contingentelor organizationale (Hickson, Hinings, Schneck & Pennings, 1971). Un alt model care se suprapune in parte peste cel expus anterior considera ca puterea intra-organizationala are la baza legitimitatea, expertiza si abilitatea de a-i recompensa pe membrii organizatiei (French & Raven, 1959). Unele modele se refera insa mai degraba la grupuri de variabile care interactioneaza, cum sunt spre exemplu modelele situationale ale fenomenului conducerii. Modelele pot contribui intr-o mai mare masura la procesul de diagnoza, deoarece sunt mai putin complexe (iau in considerare un numar mai redus de variabile), vizeaza mai ales interactiunea dintre variabile si nu relatiile cauzale si sunt mai putin specifice (se pot aplica unui numar mai mare de situatii). Mai mult, modelele teoretice pot servi ca mijloace de integrare si interpretare a datelor care vor fi comunicate clientilor.

Diagnoza organizationala se poate constitui ca o prima etapa a unui proces mai laborios de schimbare si dezvoltare organizationala. Utilizand diferite modele de diagnoza organizationala se pot pe de o parte identifica acele conditii din interiorul sau exteriorul organizatiei care ii limiteaza eficienta, genereaza probleme, iar pe de alta parte se pot identifica factorii relationati direct cu eficienta organizationala. Cunoscand pe de o parte factorii care limiteaza performanta organizatiei, iar pe de alta parte factorii care o potenteaza, se pot elabora strategii de schimbare organizationala, strategii ce vizeaza ambele categorii de factori.

Modelul lui Galbraith (1977)

Modelul lui Galbraith considera functionarea organizationala ca raspuns al interactiunii dintre cinci arii sau dimensiuni specifice (sarcinile specifice, structura organizationala, membrii organizatiei, sistemul de recompense si procesarile informationale din cadrul organizatiei). Autorul sustine ca functionarea organizationala optima apare in conditiile in care fiecare dintre aceste dimensiuni este compatibila cu toate celelalte, iar in conditiile in care apar incompatibilitati intre cele cinci dimensiuni se inregistreaza si disfunctii organizationale.


Cea mai importanta dimensiune in opinia lui Galbraith este claritatea sarcinilor de munca. Aceasta dimensiune este privita si ca punctul de plecare pentru toate celelalte dimensiuni. Odata ce tipurile de sarcini specifice au fost clar stabilite, se poate trece la discutarea structurii organizatiei. Structura organizatiei va fi astfel aleasa incat prin implementarea sarcinilor specifice de munca sa se permita atingerea scopurilor declarate ale organizatiei. In continuare se trece la alegerea persoanelor care vor indeplini sarcinile specifice si vor ocupa pozitiile conturate de structura organizationala. In stransa conexiune cu aceasta dimensiune se ia in discutie sistemul prin care aceste persoane vor fi recompensate pentru activitatile pe care le desfasoara. Pentru a permite functionarea optima a organizatiei, trebuie de asemenea luat in discutie modul in care vor fi procesate informatiile de catre organizatie (care sunt strategiile de rezolvare a problemelor si care sunt strategiile decizionale care vor fi folosite). Intre aceste dimensiuni exista relatii bine definite, fiecare dintre ele fiind conectata cu toate celelalte. Prin urmare, daca se decide sa se efectueze o schimbare in una dintre aceste dimensiuni, va trebui sa se aprecieze care va fi influenta acestei schimbari in celelalte dimensiuni (cum va influenta aceasta schimbare celelalte dimensiuni).

Asumptia centrala a acestui model este aceea ca pentru a functiona adecvat, o organizatie trebuie sa integreze optim functionarea celor 5 dimensiuni citate.

Limitele acestui model constau in faptul ca nu ia in considerare pentru demersul de diagnoza, impactul factorilor de mediu asupra functionarii organizationale. De asemenea nu se specifica suficient de clar modul in care diagnosticianul poate culege informatiile in demersul de diagnoza si modul in care acestea trebuie integrate.

Modelul lui Weisboard (1978)

Modelul de diagnoza organizationala elaborat de Weisboard este unul dintre cele mai des citate modele. Autorul a construit acest model distiland experienta practica de consiliere. A rezultat asa-numitul model al celor sase cutii. Weisboard propune sase puncte in care diagnosticianul trebuie sa caute sursele simptomelor organizationale. Modelul se adreseaza nu atat consilierilor organizationali, cat managerilor, deoarece asumptia de baza a acestui model este ca se poate evalua functionarea unei organizatii fara a face apel la nici o abordare teoretica. Pentru a evidentia sursele simptomelor organizationale este suficient sa se evalueze cele sase dimensiuni propuse in model. Caracterul intuitiv al modelului si lipsa apelului la o abordare teoretica traditionala au facut din el cel mai des citat model de diagnoza organizationala in literatura de specialitate (French & Bell, 1995; Harrison & Shirom, 1999), cel mai indicat model de diagnoza in situatii de criza si in special atunci cand procesul de diagnoza trebuie finalizat intr-un timp foarte scurt sau atunci cand consilierii nu sunt familiarizati cu abordarea organizatiilor ca sisteme deschise (Burke, 1982). Punctul de plecare al acestui model de diagnoza este identificarea produselor organizationale in legatura cu care atat clientii externi cat si membrii organizatiei sunt nemultumiti. Odata identificate aceste produse nesatisfacatoare, se va trece la identificarea surselor in interiorul modelului. Fiecare din cele sase elemente ale modelului contine cele mai frecvent citate cauze ale simptomelor organizationale.

Sursele de eficienta se refera la procedurile interne de coordonare si control, la comunicarea organizationala, la strategiile de management al cunostintelor care au efecte pozitive in functionarea organizationala. Relatiile se refera atat la interactiunile care se stabilesc in cadrul organizatiei intre indivizi, cat si la cele care se stabilesc intre indivizi si grupuri, respectiv intre organizatie si mediul sau extern. In modelul lui Weiboard, locul central este ocupat de factorii relationati cu conducerea. Conducerea este un punct de integrare al celorlalte 5 dimensiuni. Eficienta factorilor care tin de conducere poate reduce discrepantele care genereaza simptome organizationale disfunctionale, tot asa precum ineficienta acestor factori le pot accentua. Autorul considera ca rolul factorilor legati de conducere este cu atat mai important in demersul de diagnoza cu cat deciziile de schimbare si dezvoltare organizationala care vor rezulta in urma acestui demers, vor fi implementate cu sprijinul sau chiar de catre cei care conduc organizatia.

Pentru fiecare din cele 6 dimensiuni, diagnosticianul trebuie sa identifice disfunctionalitatile care pot sa apara. Astfel se urmareste daca pentru o anumita dimensiune, exista discrepante intre starea actuala (ceea ce este organizatia de fapt) si cea dezirabila (ceea ce ar trebui sa fie de fapt organizatia). O alta categorie de discrepante sunt acelea dintre actiunile declarate ale membrilor organizatiei si actiunile lor reale (discrepante intre actiunile realizate efectiv in cadrul organizatiei si cele declarate).Un ultim aspect pe care diagnosticianul trebuie sa-l urmareasca sunt deficitele de relationare dintre cele 6 dimensiuni analizate. In legatura cu cele 6 dimensiuni, asumptia centrala a modelului propus de Weisboard este aceea ca gradul de afectare al functionarii organizationale este cu atat mai mare cu cat discrepantele identificate (din cele trei categorii amintite mai sus) sunt mai accentuate.


 



 

 

 

Cu toate ca exista suficiente argumente empirice in favoarea acestui model (Weisboard, 1978), si chiar o serie de cercetari care sustin rolul central al factorilor de conducere in dinamica organizatiei (Gersik,1991), cele mai multe studii organizationale nu sustin teoretic acest model (Hanna & Freeman, 1984; Hintzberg, 1984; Harrison & Shirom, 1999). Unele cercetari sustin faptul ca impactul factorilor de conducere asupra performantei organizationale este doar unul periferic (Hannan & Freeman, 1984). Alte cercetari sustin ca relatia dintre factorii care tin de conducere si performanta organizationala este mediata de stadiul de dezvoltare al organizatiei (Mintzberg, 1984). Prin urmare, o critica majora adusa acestui model este lipsa de fundamentare stiintifica.

Pe de alta parte, autorul nu a specificat clar care sunt criteriile pe baza carora se stabileste existenta unor discrepante si care este exact impactul acestora asupra eficientei organizationale. O alta limita importanta a modelului este si aceea ca exclude din analiza o serie de segmente cruciale in functionarea organizatiei. Acestea sunt resursele economice si dinamica lor, resursele tehnologice si cultura organizationala.

Mediul organizational si relatiile sale cu organizatia sunt insuficient specificate. Mediul organizational este unul turbulent si complex, impactul sau asupra functionarii organizationale fiind dificil de ignorat. Prin urmare, analiza mediului organizatiei nu trebuie sa lipseasca dintr-un demers de diagnoza organizationala.

Cu toate aceste limite, modelul este, dupa cum am specificat, sustinut de o serie de rezultate empirice si prin simplitatea sa este usor de aplicat, iar datele obtinute sunt relativ usor de interpretat.

Modelul McKinsey (modelul celor 7 “S”) (1982)

Modelul McKinsey a fost propus de Peters si Waterman in lucrarea “In Search for Excelence” publicata in anul 1982. Autorii sugereaza ca orice proces de diagnoza organizationala trebuie sa tina seama de cel putin sapte variabile care interactioneaza. Deoarece in limba engleza toate aceste variabile incep cu litera “s”, modelul mai este cunoscut si ca modelul celor 7 “S”. Aceste variabile sunt:

v     Structura organizatiei (STRUCTURE);

v     Strategia de segmentare si atribuire a sarcinilor specifice (STRATEGY);

v     Membrii organizatiei (STAFF);

v     Stilul de conducere (STYLE);

v     Sub-sistemele organizatiei si functiile pe care acestea le indeplinesc (SYSTEMS);

v     Valorile impartasite de membrii organizatiei  sau cu alte cuvinte cultura organizationala (SHARED VALUES);

v     Abilitatile si sursele de eficienta ale organizatiei (SKILLS) (Peters & Waterman, 1982).

O contributie importanta a modelului este faptul ca aduce in discutie diagnoza culturii organizationale (a sistemului de norme si valori impartasite de membrii organizatiei). Ca si in modelul anterior, compatibilitatea dintre cele sapte variabile este vazuta ca principala sursa a eficientei organizationale. Una dintre diferente este, asa cum spuneam, faptul ca in modelul McKinsey se aduce in discutie explicit rolul culturii organizationale, in timp ce in modelul lui Galbraith cultura organizationala este vazuta ca o rezultanta a functionarii integrate a tuturor celorlalte dimensiuni si nu se specifica explicit necesitatea evaluarii culturii organizationale.


Modelul lui Porras (1987)

Modelul propus de Porras este in fapt o teorie mai elaborata privind diagnoza organizationala si schimbarile strategice din cadrul organizatiilor. Conform acestei abordari, simptomele disfunctionale ale unei organizatii (le conceptualizam ca pe indicatori ai functionarii inadecvate a organizatiei) sunt determinate de o serie de probleme (P) care decurg la randul lor din problemele centrale ale organizatiei (PC). Autorul propune o analiza comprehensiva a organizatiilor pe patru segmente. Primul segment este acela al factorilor sociali, urmat de acela al factorilor fizici, tehnologia si la final factorii care tin de organizare. In figura numarul 4 sunt prezentate cele patru segmente pe care trebuie sa fie analizata functionarea organizationala, precum si o harta a relatiilor de determinare intre problemele centrale (PC1 si PC2) (identificate in sfera tehnologica si cea a factorilor sociali), problemele specifice (P1,…, P4) pentru cele patru segmente si in final simptomele disfunctionale ale organizatiei (S1,…, S10).


Doua (factorii tehnologici si factorii sociali) din cele patru segmente se refera la procesele organizationale, iar celelalte doua segmente se refera la structuri organizationale (factorii fizici, respectiv factorii care tin de organizare). Cea mai mare importanta pentru procesul de diagnoza il au factorii care tin de organizare si factorii sociali (in aceasta ordine). Prin urmare si procesul de diagnoza organizationala trebuie sa porneasca de la analiza acestor doua sub-segmente. Diagnosticienii trebuie sa identifice problemele cheie (sau problemele centrale) care determina in fiecare dintre cele patru sub-sisteme probleme care pot sa aiba un caracter independent sau dimpotriva, pot sa se afle intr-o relatie de determinare reciproca. In figura patru, prin litera S se simbolizeaza simptomele organizationale disfunctionale, prin litera P problemele periferice, iar prin literele PC problemele centrale ale organizatiei care se afla la baza tuturor simptomelor disfunctionale. Sagetile reprezinta relatiile de determinare dintre probleme (cu statut de cauza) si simptomele organizationale disfunctionale (cu statut de efect).

Demersul de diagnoza organizationala incepe prin identificarea problemelor curente din cele 4 segmente de analiza. Consilierii se pun de acord asupra relatiilor de determinare dintre problemele reale ale organizatiei si simptomele organizationale disfunctionale. Se stabilesc de asemenea relatiile de reciprocitate (reprezentate in figura de mai sus prin sagetile bidirectionale) dintre cauze (problemele organizationale) si simptomele organizationale disfunctionale. Toate procedurile de remediere a problemelor reprezentate in diagrama de functionare a organizatiei au la baza aceasta conceptualizare teoretica reprezentata intr-o forma grafica in figura 4.

Pasi demersului de diagnoza organizationala in acceptiunea lui Porras sunt:

·         Identificarea simptomelor organizationale disfunctionale care apar in cele 4 segmente de analiza;

·         Organizarea disfunctionalitatilor in categorii (probleme centrale, probleme periferice si simptome);

·         Identificarea conexiunilor dintre aceste trasaturi disfunctionale;




·         Cartografierea relatiilor identificate la punctele anterioare, si reprezentarea lor intr-o diagrama similara celei prezentate in figura 4;

·         Prezentarea rezultatelor si a propunerilor de remediere a problemelor in vederea schimbarii si dezvoltarii organizationale.

Acelasi model teoretic sta si la baza evaluarii interventiei in organizatie.

Modelul propus de Porras aduce doua contributii majore la dezvoltarea modelelor de diagnoza organizationala. Pe de o parte propune o evaluare comprehensiva atat a structurilor cat si a proceselor organizationale in vederea identificarii disfunctionalitatilor care pot sa apara. Pe de alta parte, propune reprezentarea grafica a rezultatelor demersului investigativ, reprezentare care permite o mai buna intelegere atat din partea diagnosticianului cat si din partea managerilor organizatiei care se vor implica ulterior in implementarea solutiilor propuse de echipa de diagnoza.

Cu toate ca aduce inovatiile mentionate, modelului lui Porras prezinta si cateva limite. Una dintre limitele importante este absenta sustinerii teoretice pentru segmentarea demersului de analiza pe cele patru dimensiuni. Aceste dimensiuni influenteaza in mod cert eficienta organizationala, dar exista si alti factori ce pot influenta eficienta (cum este de exemplu cultura organizationala).

De asemenea se porneste apriori de la asumptia ca variabilele continute in cele patru segmente sunt cele asupra carora trebuie sa se intervina pentru eficientizarea functionarii organizatiei. Este indicat mai degraba ca pentru demersul de diagnoza sa se urmeze un algoritm care porneste de la identificarea simptomelor organizationale si a determinismului acestora, iar dupa ce aceste relatii de determinare sunt clare sa se treaca la propunerea unor strategii de schimbare si dezvoltare organizationala.

Utilizarea modelelor multiple in diagnoza organizationala

In ultimele trei decenii s-au impus trei abordari teoretice in ceea ce priveste organizatiile. Prima considera organizatia ca un sistem deschis si este mai comuna in cercetarile americane, cea de-a doua considera organizatiile ca structuri, iar cea de-a treia considera organizatiile ca politici si este mai comuna in cercetarile europene.

Cea mai potrivita acceptiune pentru diagnoza organizationala este aceea a organizatiei ca sistem deschis, dar aceasta acceptiune teoretica poate fi utilizata in combinatie cu celelalte acceptiuni.

Este chiar indicata utilizarea unor modele multiple in demersul de diagnoza organizationala. Fiecare model aplicat ofera un set de informatii, prin combinarea carora se poate ajunge la o intelegere mai profunda a organizatiei. Specificitatea abordarilor teoretice limiteaza cunoasterea fenomenelor organizationale, utilizate simultan, insa ele sporesc comprehensiunea. In urmatorul caz se poate identifica dezavantajul utilizarii unui singur model in evaluarea organizationala:

Studiul de caz 1

Intr-o companie de transport se propun o serie de restructurari si este ales un nou consiliu director. In opinia noului consiliu de conducere, compania a avut de suferit din pricina abordarii paterne a fenomenului conducerii in fosta administratie, care a dus la lupte interne si incheierea unor intelegeri si contracte paguboase pentru organizatie. Noua conducere dorea sa orienteze firma spre un control operant al contingentelor si nu spre negocieri interdepartamentale repetate, care in opinia lor consuma resurse si impiedica dezvoltarea organizatiei. Pentru aceasta aparenta problema a fost solicitat sprijinul unei firme de consultanta. Una dintre primele chestiuni expuse consilierilor a fost aceea ca la nivelul managementului de varf se rasfrangeau o multime de probleme marunte referitoare la grupurile de munca. In general aceste probleme se refereau la relatiile interpersonale si la favoritismele pe care le faceau anumiti lideri de grup, precum si la grupurile de interese care adesea se stabileau in organizatie, impiedicand dezvoltarea acesteia. De asemenea se dorea imbunatatirea strategiilor decizionale si sporirea coordonarii operatiilor de teren (referitoare la activitatile desfasurate in domeniul transporturilor). Consilierii i-au intervievat pe membrii consiliului director, pe liderii departamentelor, au consultat documentele formale ale companiei si au adunat date referitoare la comunicare si strategiile decizionale. Au recomandat apoi o restructurare administrativa si structurala menita sa reduca presiunea asupra managementului de varf. Cu toate ca aceste  recomandari erau justificate ca design organizational, multe dintre aceste propuneri au fost percepute ca amenintari in randul membrilor mai vechi ai organizatiei. Schimbarile de structura impreuna cu introducerea testarilor standard pentru personal i-ar fi impiedicat pe vechii lideri sa-si pastreze pozitiile. In chiar primul pas al implementarii, liderii care au simtit aceasta amenintare s-au opus schimbarii. In consecinta a fost ales un nou consiliu de conducere a carui viziune era mai apropiata de traditia si cultura organizatiei dinainte de propunerea reformei.

Pe scurt, consiliul de conducere a dorit sa aduca organizatia la un mod de functionare adaptat legilor pietei, pornind de la reorientarea spre un control al contingentelor dinspre vechiul sistem bazat pe intelegeri, negocieri si grupuri de interese. Consilierii angajati sa faca diagnoza organizatiei au sustinut aceasta idee, propunand o transformare de structura in vederea sporirii eficientei si performantei organizatiei. In principiu s-a utilizat modelul organizatiei ca structura (asumptia de baza este ca organizatia este o structura, un instrument care poate fi modificat si optimizat in vederea sporirii eficientei sale). Este evident faptul ca practicienii au omis modelul organizatiei ca politica. Au omis sa ia in considerare aliantele si grupurile informale din vechea organizatie. In mod cert, in vechea forma, organizatia functiona in principal ca o suma de politici, reducerea la o simpla structura a determinat esecul implementarii modificarilor cerute. Desigur a fost subestimat si efectul pe care il poate avea violarea normelor si valorilor fundamentale din cultura organizatiei. Deci este evident ca implementarea unui algoritm de schimbare organizationala necesita mai mult decat o modificare de structura si procese. O analiza sistematica a culturii organizationale, a politicilor din interiorul acesteia, ar fi ajutat la implementarea schimbarii prin reducerea rezistentei fata de schimbare a membrilor organizatiei.

Utilizarea modelelor multiple in diagnoza organizationala are urmatoarele beneficii:

1.      Permite o mai ampla cunoastere a organizatiei, implicit a normelor si a valorilor acesteia, a culturii organizationale, a asumptiilor de baza si a reprezentarilor pe care aceasta le genereaza;

2.      Permite elaborarea unor strategii de modificare a acestor asumptii (si implicit a reprezentarilor) care determina aparitia simptomelor;

3.      Permite evitarea erorilor comune de diagnoza care apar datorita utilizarii unui singur cadru teoretic. Cele mai comune erori care apar sunt:

v     Managerii utilizeaza o serie de teorii implicite proprii pentru a implementa schimbari organizationale. De obicei, daca aceste schimbari au urmari benefice, managerii isi atribuie aceste succese, dar daca implementarea acestor schimbari duce la rezultate nefavorabile, s-a constat tendinta managerilor de a atribui aceste insuccese unor factori externi incontrolabili (schimbari in sistemul legislativ, caderi ale pietei, etc.) (Bettman & Weitz, 1983).

v     Modelul managementului calitativ se bazeaza pe asumptia ca succesul organizatiei depinde in directa masura de satisfacerea expectantelor clientilor actuali, iar continua imbunatatire a calitatii produselor sau serviciilor va spori eficienta organizatiei. Concentrarea asupra imbunatatirii continue a produselor si serviciilor poate avea insa un succes limitat in ceea ce priveste competitivitatea firmei sau cotarii acesteia pe piata (Short & Venkatraman, 1992).

v     Adesea solutiile de schimbare alese de manageri sunt cele care au dat rezultate bune in alte companii, dar acestea nu vor avea cu necesitate efecte pozitive atunci cand sunt aplicate in propria organizatie. Decontextualizarea solutiilor nu este deci o strategie viabila chiar daca simptomele organizationale sunt aceleasi. Membrii organizatiei construiesc de fapt baza functionala a organizatiei. Prin modul in care ei interactioneaza, interpreteaza conditiile organizationale, provocarile si oportunitatile oferite de aceasta, precum si in functie de reprezentarile pe care le impartasesc, ei isi modeleaza comportamentul organizational (Pennings, 1992; Whetten, 1987).

4.      Permite adaptarea strategiilor manageriale de schimbare la contextul specific al organizatiei. Nu se poate prevedea cu certitudine care va fi rezultatul aplicarii unei astfel de metode intr-o organizatie (de unde si largul dezacord in ceea ce priveste multe tehnici de interventie organizationala). Analiza organizatiilor pe mai multe dimensiuni permite pe de o parte alegerea tehnicilor potrivite, iar pe de alta parte adaptarea acestora la mediul organizational.

Dincolo de aceste avantaje clare ale utilizarii cadrelor teoretice multiple in diagnoza organizationala, ea ramane un deziderat destul de greu de atins, deoarece opereaza cu date complexe, care uneori sunt dificil de inteles pentru manageri. Pe de alta parte, multe dintre abordarile teoretice din prezent sunt in mod evident lipsite de aplicabilitate practica.

Analiza organizatiei se va realiza pe cel putin doua dimensiuni. Prima dimensiune se refera la analiza aspectelor formale ale organizatiei, iar cea de-a doua dimensiune se refera la analiza aspectelor informale ale organizatiei.

Atunci cand consilierul solicita unui angajat sa descrie organizatia in care munceste, de obicei acesta descrie aspectele formale ale acestei organizatii. Acestea sunt bine definite si sunt cunoscute de catre toti membrii organizatiei. Ele se refera la structurile organizationale, la modalitatea de conducere in organizatie (ierarhia si sistemul de conducere), la definirea posturilor de munca  si a departamentelor. Un pas important in diagnoza organizationala este deci cunoasterea acestor aspecte formale ale organizatiei. In acest sens, consilierul trebuie sa adune informatii despre:

·         structura organizatiei;

·         rolurile cheie in organizatie;

·         cum opereaza structurile ierarhice in luarea deciziilor;

·         care sunt nivelele ierarhice de conducere;

·         care este sistemul de remunerare si recompensa;

·         dinamica organizatiei.

Pentru demersul diagnostic, consilierul trebuie sa aiba acces la o serie de acte oficiale ale organizatiei. In primul rand trebuie sa cunoasca relatiile formale (contractuale) care se stabilesc intre organizatie si angajatii acesteia. Astfel el trebuie sa cunoasca conditiile de angajare, de promovare si cele de evaluare a performantelor profesionale ale angajatilor. De asemenea trebuie sa cunoasca clauzele pentru conditiile speciale de munca sau pentru activitatile deosebite pe care le poate, sau trebuie sa la realizeze angajatul. In al doilea rand diagnosticianul trebuie sa cunoasca specificul organizatiei, domeniul de activitate al acesteia si relatiile cu alte organizatii. Toate aceste informatii servesc la conturarea unei imagini comprehensive a organizatiei. Informatiile obtinute din aceste documente formale, aproximeaza de fapt imaginea pe care organizatia o are, sau doreste sa o creeze despre sine insasi.

Este necesar ca aceasta imagine sa fie cunoscuta deoarece de multe ori se pot identifica discrepante intre ceea ce organizatia doreste sa fie si ceea ce este ea de fapt. Bineinteles ca vom exclude sferei noastre de interes discrepantele cu o evidenta tenta ilegala. Nu vom considera deci necesar sa propunem strategii de schimbare intr-o organizatie in care exista discrepante clare intre profilul real al organizatiei si activitatile reale care se desfasoara in cadrul ei. Scopul declarat de a ameliora problemele unei organizatii care are ca scop declarat producerea si comercializarea bauturilor alcoolice si de fapt comercializeaza ilegal tigari, nu este unul care sa ne aduca rezultate productive.

Trebuie insa sa analizam discrepantele care pot sa apara intre aspectele formale si cele informale ale unei organizatii. Aceste discrepante pot fi o sursa importanta de stres pentru membrii organizatiei. Ele sunt de obicei trecute cu vederea si nu se discuta deschis despre aceste discrepante.

In cadrul organizatiei se dezvolta si o serie de modele informale de influenta, putere si autoritate. Uneori la nivel organizational poate deveni operanta o adevarata cultura implicita care sa submineze scopurile declarate ale organizatiei.



Noii angajati afla rapid, inca de la inceputul procesului de socializare, care sunt persoanele de la care pot afla informatii relevante, care sunt persoanele care se bucura de respectul celorlalti si care sunt liderii informali ai grupurilor de munca. Nu intotodeauna un sef de echipa, desemnat de organizatie este si o autoritate recunoscuta. Este posibil ca cea mai mare autoritate sa o aiba o alta persoana din grupul de munca. Acest lider informal influenteaza atat relatiile interpersonale cat si performanta efectiva a grupului de munca. Extrapoland la nivelul organizatiei, este posibil ca din punct de vedere formal, organizatia sa aiba o anumita structura, ierarhie prin care sa-si propuna atingerea scopurilor. Pot aparea insa discrepante fata de aceste aspecte formale pe care si le stabileste organizatia. Sistemul de remunerare si recompensa folosit ii poate favoriza sau defavoriza pe unii dintre angajati. Functionarea defectuoasa a unor departamente sau grupuri formale poate influenta negativ functionarea altora.

Este de asemenea posibil ca managerii sa fie atat de centrati asupra indeplinirii sarcinilor incat sa ajunga sa-si trateze subordonatii ca simple masini de lucru. Aceste disfunctionalitati pot sa devina evidente sub forma unor simptome organizationale disfunctionale (absenteism, satisfactie redusa, fluctuatie accentuata).

Pornind de la ideea ca modul impartasit in care angajatii unei organizatii percep si interpreteaza mediul organizational, sarcinile de munca si scopul organizatiei se constituie in ceea ce numim cultura organizationala (Trompenaars, 1993) si tinand cont de faptul ca o cultura organizationala se poate constitui intr-un sistem informal de reguli care le permite angajatilor sa reactioneze rapid si eficient in situatii specifice (Deal & Kennedy, 1982), concluzionam ca este important pentru consilier sa cunoasca acest sistem informal de reguli pentru a-si ghida interventiile. Fara a cunoaste acest sistem informal, consilierul opereaza intr-un vacuum informational, neintelegind deplin sistemul complex din care provine angajatul.

Pe langa aspectele formale si cele informale ale functionarii unei organizatii, mai trebuie sa tinem seama de o serie de unele aspecte implicite, inconstiente care influenteaza functionarea organizatiei ca sistem. In multe cazuri dinamica organizatiei este influentata de o serie de factori care nu apar nici in politicile organizationale si nici in sistemele informale ale acesteia. Acestia sunt factorii ascunsi, inconstienti care de cele mai multe ori scapa demersului de diagnoza organizationala.


De cele mai multe ori demersul de diagnoza organizationala se centreaza pe studierea elementelor formale si a celor informale ale organizatiei. Existenta asumptiilor si a regulilor implicite se citeste doar in particularitatile comportamentului organizational care nu pot fi explicate pe baza factorilor formali si informali.

Sistemul de reguli si asumptii implicite se formeaza in timp pe baza interactiunii membrilor organizatiei cu mediul organizational. Este un sistem care nu poate fi definit clar, dar poate fi studiat prin analiza atenta a comportamentului organizational. Intr-un studiu realizat in 1990, Trist si Murray au aratat ca structurile sociale si diferite tipuri de culturi organizationale pot fi utilizate de angajati ca mecanisme inconstiente de aparare impotriva anxietatii. Acelasi studiu dovedeste ca este posibil ca tensiunile si conflictele intrapersonale sa fie proiectate in organizatie. In aceste conditii orice schimbare a mediului organizational va schimba aceste proiectii care au un rol important pentru reducerea anxietatii membrilor organizatiei. Acest mecanism de aparare evidentiat de studiul lui Trist si Murray este inca ignorat datorita tentei sale evident psihanalitice. Este insa important sa luam in considerare aceasta modalitate defensiva care poate fi utilizata de membrii organizatiei.

De cele mai multe ori, disfunctionalitatile semnalate de membrii organizatiilor sunt legate de promovare, conflictul sau ambiguitatea de rol, competitia pentru putere, oportunitatile oferite de organizatie (in special problemele legate de favoritism si tratarea inadecvata din partea superiorilor). La baza acestor probleme cu care se confrunta angajatii unei organizatii sta anxietatea generata de perceperea incertitudinii in ceea ce priveste pozitia sa in organizatie si drepturile de care acesta se bucura in aceasta. Aceste griji personale influenteaza performanta specifica la locul de munca.

Pentru multi angajati, organizatia nu inseamna doar obtinerea unui loc de munca si prestarea unor activitati pentru care sunt remunerati. Multe studii referitoare la comportamentul organizational, descriu angajati care isi identifica existenta cu cea a organizatiei in care lucreaza. Acestia se implica atat de mult in organizatie incat opun rezistente la orice tentativa de schimbare organizationala, chiar si atunci cand aceste schimbari ii pot favoriza. In astfel de cazuri consilierul trebuie sa ia in considerare si sa studieze aspectele inconstiente care influenteaza comportamentul individual in context organizational, dar isi pun amprenta si asupra organizatiei ca intreg.

Rezumatul  modulului 2

Diagnoza organizationala este o investigatie ce se foloseste de instrumente si proceduri stiintifice pentru a furniza informatii pe baza carora sa se poata elabora strategii viabile de schimbare si dezvoltare organizationala. Informatiile obtinute se refera la structura si dinamica organizatiei ca intreg, nu doar la aspecte particulare ale acesteia cum face evaluarea organizationala. Cadrul conceptual cu care se lucreaza are o mare importanta in ghidarea consilierului spre identificarea strategiilor rezolutive potrivite pentru ameliorarea simptomelor organizationale disfunctionale.

Fiecare dintre modelele prezentate in text identifica punctele cheie ale functionarii organizationale si directioneaza demersul de analiza spre aceste dimensiuni. Astfel modelul lui Galbraith (1979) considera ca functionarea organizatiei este determinata de interactiunea dintre structura organizationala, membrii organizatiei, sarcinile pe care acestia le au de indeplinit, sistemul de recompense din cadrul organizatiei si modul in care se proceseaza informatiile in organizatie. Conform modelului lui Weisboard, demersul de diagnoza organizationala trebuie sa se centreze asupra strategiei, structurii, conducerii, recompenselor, relatiilor si a surselor de eficienta din cadrul organizatiei. In modelul propus de McKinsey se propun 7 variabile care trebuie analizate: structura, strategia, membrii, stilul de conducere, valorile si resursele organizationale. Porras identifica patru factori implicati in determinarea eficientei organizationale: factorii tehnologici, cei sociali, cei fizici si cei care tin de organizare. Fiecare din cele patru modele de diagnoza organizationala propune analizarea unor componente comune (cum sunt structura organizationala si strategiile organizationale) in demersul de diagnoza organizationala, dar se centreaza pe aspecte diferite. Astfel modelul lui Galbraith se centreaza asupra sarcinilor de munca, cel al lui Weisboard asupra surselor de ineficienta organizationala, cel al lui McKinsey asupra culturii organizationale, iar cel al lui Porras asupra factorilor care tin de organizare si a celor sociali.

La baza demersurilor de diagnoza organizationala stau trei acceptiuni teoretice majore: cea care descrie organizatia ca structura, ca sistem deschis si respectiv cea care descrie organizatia ca politica. Tendinta actuala este aceea de a utiliza modele multiple in demersul de diagnoza organizationala. Acest lucru permite o cunoastere mai ampla a organizatiilor. De asemenea prin utilizarea modelelor teoretice multiple in demersul de diagnoza organizationala se pot elabora strategii viabile de schimbare si dezvoltare organizationala, evitandu-se erorile comune de diagnoza care pot sa apara in conditiile utilizarii unui singur cadru teoretic.

Itemi de autoevaluare - MODULUL 2

1. Spre deosebire de evaluarea organizationala, diagnoza:

a)       Implica estimari sumative ale functiilor organizatiei;

b)       Ofera informatii referitoare la stilurile de conducere adoptate de lideri;

c)       Se adreseaza tuturor sub-sistemelor organizatiei;

d)       Contureaza clar problemele organizatiei si cauzele acestora.;

2. Puneti in legatura modelul de diagnoza organizationala cu caracteristicile aferente lui:

1.       Modelul lui Galbraith;

2.       Modelul lui Weisboard;

3.       Modelul lui McKinsey;

4.       Modelul lui Porras;

a)       Discuta explicit rolul culturii organizationale;

b)       Se focalizeaza asupra claritatii sarcinilor de munca;

c)       Propune o diagnoza care nu face apel la nici o abordare teoretica;

d)       Considera a fi cei mai importanti pentru demersul de diagnoza factorii care tin de organizare si cei sociali;

e)       Ia in considerare 7 variabile;

f)        Este cel mai indicat in situatii de criza.

3. Care sunt cele trei abordari teoretice majore privind organizatiile?

4. Printre beneficiile implicate in utilizarea modelelor multiple in diagnoza se numara:

a)       Adaptarea strategiilor manageriale de schimbare la contextul specific al organizatiei;

b)       Continua imbunatatire a calitatii produselor sau serviciilor;

c)       Elaborarea unor strategii de modificare a asumptiilor tacite non-adaptative;

d)       Cunoasterea mai profunda a normelor si valorilor organizatiei.

5. Spre deosebire de teoriile organizarii, modelele:

a)       Sunt mai specifice;

b)       Constau intr-o serie de concepte si asertiuni partial validate;

c)       Sunt mai putin complexe (iau in considerare mai putine variabile);

d)       Vizeaza relatiile cauzale dintre variabile.












Document Info


Accesari: 8533
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )