Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...

















































Managementul constituentilor externi

management












ALTE DOCUMENTE

4 greseli pe care trebuie sa le eviti in discutiile cu angajatorii
ACTIVITATEA ORGANIZATIEI
FUNDAMENTAREA STRATEGIEI
ANALIZA UNEI PROBLEME MANAGERIALE
-ANALIZA CONSUMATORULUI SI DIVERSIFICAREA- -GAMEI DE PRODUSE IN FUNCTIE DE ACEASTA-
Analiza SWOT a carierei
Analiza Swot a companiei:
Sistemul de calitate pentru instante
Propunere pentru un model de management al instantelor din Slovenia
Managementul investitiilor

Managementul constituentilor externi

Agentiile publice nu trebuie doar sa-si organizeze bine procesele interne, sa-si gestioneze bugetul, resursele umane si performanta, dar trebuie īn acelasi timp sa gestioneze si relatiile externe, relatiile cu organizatii din sectorul privat sau voluntar ca si relatiile cu publicul īn general. Gestionarea relatiilor cu actorii interesati īntr-un anumit domeniu de politici (stakeholders) este cruciala pentru īndeplinirea obiectivelor unei organizatii publice; ea nu functioneaza independent de cerintele, aspiratiile, peceptiile si nevoile actorilor pentru care a fost īnfiintata, prin urmare managementul constituentilor externi (stakeholder-ilor) devine crucial īn noile abordari ale managementului public.




Īn modelul traditional functionarii publici se rezuma la relatiile formale interne birocratiei, cele care urmaresc canalele formale de comunicare descrise de organigrama, lasā 10210c22k nd relatiile cu alte organizatii si mass media īn seama politicienilor. Conditia de neutralitate a functionarului public presupune si o conditie de anonimitate si discretie; functionarul este un tehnocrat, un executant care implementeaza si nu īsi asuma raspundere publica pentru scopuri, ci doar pentru mijloace, pentru felul īn care aplica procedurile.

Participarea cetatenilor la guvernare se facea doar ciclic, atunci cānd erau chemati la vot pentru a confirma sau sanctiona anumiti politicieni. Serviciul public era controlat de profesionisti (functionarii publici) care ar fi reprezentat interesele utilizatorilor de servicii. Īncercarile actuale de reformare a guvernarii implica si anagajarea publicului, īn diverse forme, īn luarea deciziei; astfel se reconstruieste īncrederea īn guvernare asigurāndu-se ca pe agenda administratiei se regasesc nevoile si aspiratiile cetatenilor. Apelul la mecanisme de investigare a opiniei publice, sondaje, focus grupuri, studii panel este tot mai generalizat īn substantierea unor masuri de politici publice īn democratiile occidentale.

OECD (2001) argumenteaza ca angajarea cetatenilor este "un element central al bunei guvernari"; astfel, beneficiile ar include:

- cresterea calitatii procesului de elaborare a politicilor publice prin obtinerea si includerea mai multor informatii relevante, perspective, puncte de vedere, solutii īn procesul decizional;

- facilitarea unei interactiuni mai rapide si mai consistente īntre guvern si cetateni;

- cresterea responsabilitatii si transparentei care determina cresterea reprezentativitatii si a īncrederii.

Formele participarii sunt comunicarea (fluxul unidirectional de comunicatii de la furnizorii de servicii catre cetateni), consultarea (dialogul īntre parti, flux bidirectional de informatii) si co-productia (implicarea activa a publicului īn deciziile de politici si furnizarea de servicii) (Martin, 2003, 192 - 193)

Īn contextul anagajarii publicului īn deciziile de politici, pe lānga formele de participare singulara sau comunitara, se pune si problema intereselor organizate, a grupurilor ce urmaresc consecvent influentarea politicilor publice. Grupurile de interese au potential de influenta sporita fata de cetatenii singulari īn virtutea capacitatii lor de organizare, a faptului ca actioneaza colectiv īn numele intereselor multor actori. Ele erau īnsa percepute īn modelul traditional ca fiind modalitati ilicite de influentare a politicilor publice. Miscarile sociale nu erau vazute ca modalitati legitime de influentare a agendei publice, acestea din urma fiind doar mecanismele institutionale consacrate: partidele politice si institutiile statului (guvernul si parlamentul).

Īn plus, abordarea traditionala vede īn lumea exterioara manifestarea unor amenintari, singurul "management" eficient fiind centrat pe restrictionarea accesul publicului la informatii. J. Stiglitz[1] (1999) analizeaza normele colective ale discretiei, dar si functiile sociale ale acesteia īntr-o birocratie . Īn administratia birocratica clasica discretia este o norma care insuleaza si protejeaza grupul functionarilor de intruziunea politicienilor, dar si a publicului si se asigura ca informatiile care ajung la presa si la public sunt doar cele care īi pun īntr-o lumina favorabila. Se gasesc cu usurinta si "justificari sociale" ale discretiei, precum confidentialitatea, protejarea interesului national, evitarea conflictelor sociale, numai ca astfel se ajunge la privatizarea afacerilor publice, statul si functionarii sai fiind conceputi ca reprezentantii interesului colectiv si singurii capabili sa decida īn numele acestuia. Discretia faciliteaza accesul inegal si netransparent la resurse al anumitor grupuri de interese care mentin relatii apropiate si mituiesc functionari publici (generāndu-se astfel capital social īntre politicieni, functionari si grupuri private ce sustine norme disfunctionale, precum discretia si loialitatea fata de grupul al celor care īmpartasesc secrete) īntretinānd inevitabil coruptia administratiei.

Nu īnsa doar relatia cu presa si cu societatea civila este opaca, dar si celelalte componente ale managementului constituentilor externi - respectiv relatiile cu departamente ale aceleiasi organizatii, dar si cu alte organizatii publice sau private (Allison, 1982). Administratia clasica este integrata īntr-o structura functionala, ierarhica, anterior proiectata pentru a-si īndeplini obiectivele si a centraliza informatia la centru astfel ca nu se pune problema "gestionarii" relatiilor inter-departamentale; orice implicare manageriala īn aceasta directie ar fi disfunctionala si incontrolabila atāt timp cāt ea nu este parte din relatiile formalizate descrise de Constitutie si celelalte reglementari. Coordonarea se realizeaza prin reguli si organigrame īn interiorul birocratiei, iar relationarea institutionala este doar atributul politicienilor. Deasemenea, relatiile cu organizatii independente sunt lasate īn seama politicului, ca dealtfel orice "interferenta" a mediului ce nu poate fi abordata īn cadrul formal, reglementat caruia organizatia publica i se supune: altfel spus, flexibilitatea si autonomia manageriala sunt puternic limitate īn relatiile cu mediul, functionarii fiind doar aplicantii destoinici ai regulilor - ce nu este prevazut de reguli nu poate fi abordat de catre administratie.

Īn noile abordari, relatiile cu constituentii externi (diversele grupuri de actori interesati īn solutionarea unei probleme colective) trebuie eficient gestionate de catre birocratie. "Lumea exterioara nu mai este privita ca o amenintare careia i se raspunde cu refuzul de a divulga informatii sau cu restrictionarea accesului, ci devine o preocupare a organizatiei si a managerilor publici" (Hughes, 1998:192). Gestionarea participarii cetatenilor la decizie, fie īn forme individuale sau agregate (sub forma grupurilor de interese) presupune īnsa actiune politica din partea managerului, presupune argumentarea unor puncte de vedere, asumarea unui program, a unor principii, valori, deziderate. Din nou se observa ca delimitarea wilsoniana īntre functionarii politici si cei publici devine foarte relativa si chiar se estompeaza devenind chiar disfunctionala din perspectiva noilor abordari (atāt noul management public, cāt si, mai ales, noua guvernare).

Īn plus, la nivelul perceptiei publice actiunea grupurilor de interese[3] devine acceptabila si legitima atunci cānd aceasta are loc īn conditiile transparentei si liberei circulatii a informatiei. Grupurile de interese se organizeaza si īsi asuma obiective comune īn mod transparent, īn conditii de responsabilitate sociala, si perceptia asupra lor se transforma treptat din amenintari īn entitati "functionale": ele faciliteaza comunicarea publicului cu statul, sustin prin expertiza formularea de politici, legitimeaza politicile, dar si cererile membrilor lor. Ele ramān īn afara guvernului, īnsa actiunea lor este "institutionalizata" reprezentānd vectori ai nintereselor organizate īntre societate si guvern. Ele au evoluat treptat īn comunitati de politici, spatii insitutionalizate ce ofera celor afectati de o anumita politica sansa de a interveni īn formaularea acesteia. Dezvoltarea comunitatilor de politici "nu este doar un raspuns la modificarea relatiei de putere dintre agentii si ministerele sau departamentele de linie, ci si la tendinta de reprezentare comprehensiva a intereselor, ceea ce duce la cresterea legitimitatii agentiilor īn sine." (Pross, 1986, apud. Hughes, 1998:197)



Retele si comunitati de politici

Comunitatea de politici este acea parte a sistemului politic care, īn virtutea responsabilitatilor functionale, a intereselor sale si a expertizei, are un cuvānt de spus īn determinarea deciziilor politice īntr-un anumit domeniu. Este formata din agentii guvernamentale, grupuri de interese, organizatii private, experti, oameni din media.

Se contureaza doua perpective:

Retelele ca relatii interpersonale, perceputa mai degraba informal;

Retelele ca legaturi structurale īntre actori colectivi publici si privati.

Īncepānd cu anii '70 - '80 formuarea de politici a devenit mai complexa, mai specializata si fragmentata pe masura ce statele si-au extins sfera de actiune īn societate si economie. Īn exercitiul de guvernare, statul avea nevoie de cooperarea actorilor non-statali cu experienta si expertiza īn domeniu. Formularea si implementarea de politici se realizeaza īn contexte mai descentralizate, mai slab institutionalizate, cooptānd atāt agentii guvernamentale cāt si actori privati.

La īnceput, retelele erau formate din guvern (politicieni), birocratie si corporatiile de afaceri, reprezentānd interesele economice: triunghiul de fier. Treptat retelele devin mai comprehensive, reprezinta mai multe interese si astfel capata legitimitate; ele devin īn acelasi timp mai coezive, auto-organizate si tot mai independente fata de stat. Guvernarea se realizeaza īntr-o masura tot mai mare prin intermediul retelelor, adeseori scurt-circuitānd procesul democratic: ele detin controlul, dar responsabilitatea revine statului.

Comunitati de politici se dezvolta din conceptia originara a retelelor; comunitatile sunt mai stabile, mai integrate si mai coezive, ele presupun o mai mare similitudine a obiectivelor si perceptiilor membrilor, īn timp ce, īn varianta initiala retelele erau mai slab cuplate, mai divergente si conflictuale. "Comunitatile de politici se afla la un capat al continuumului si implica relatii apropiate īntre un numar limitat de participanti, īn timp ce retelele sunt la celalalt capat si presupun legaturi slabe īntre multi participanti ce interactioneaza fluctuant" (Loffler, 2003: 171).

Tipologia "Rhodes" a retelelor de politici

Tipul de retea

Caracteristicile retelei

Comunitate de politici

Stabilitate, acces puternic restrictionat, interdependenta verticala, articulare orizontala limitata.

Retea profesionala

Stabilitate, acces puternic restrictionat, interdependenta verticala, articulare orizontala limitata, serveste interesele unei profesii.

Retea interguvernamentala

Participare limitata, interdependenta verticala limitata, articulare orizontala extensiva.




Retea de producatori

Apartenenta fluctuanta, interdependenta verticala limitata, serveste interesele unor producatori.

Retea specifica unei probleme

Instabila, implica un numar mare de membri, interdependenta verticala limitata.

Rhodes, 1997:38.

Aparitia comunitatilor de politici are loc pe fondul scaderii puterii si influentei birocratiei; monopolul acesteia asupra informatiei dispare; birocratia are nevoie de sprijinul si suportul comunitatilor pentru a-i sustine existenta īn competitia cu alte birouri, pentru a o legitima (apara interese reale) si pentru a-i conferi credibilitate. Acolo unde acestea nu exista, birocratia are interesul de a le forma.

Birocratia poate gasi īn grupurile de presiune un aliat īn sustinerea politica a bugetelor anumitor domenii. Agentiile intra īn competitie pentru fonduri unele cu altele, īn interiorul guvernului, iar comunitatile devin aliatele agentiilor īn competitia interna asupra resurselor. Agentiile au nevoie de grupurile de interese pentru obtinerea legitimitatii; relatia se inverseaza: traditional grupurile de interese depindeau mai mult de birocratie, acum birocratia are nevoie de grupurile de interese. Pe de alta parte, relatia este una simbiotica, birocratia poate fi vazuta īn acelasi timp ca reprezentānd interesele anumitor grupuri īn cadrul guvernului.

Sabatier (1988) - propune termenul de "coalitie de sprijin" (advocacy coalition) - actori ce īmpartasesc un set de credinte, valori (scopuri de politici plus perceptii despre cum s-ar putea īndeplini acestea). Aceasta actioneaza īntr-un sistem de parametri sociali stabili (structura sociala) si constitutionali (reguli) si conditii socio-economice globale variabile. Mai multe coalitii interactioneaza īntr-o comunitate, exista pluralism, ele determinānd sensul politicilor adoptate.

Managementul constituentilor externi devine o functie vitala a administratiei īn conditiile scaderii legitimitatii statului si a functionarilor acestuia īn calitate de unici reprezentanti ai intereselor colective. Participarea cetatenilor si a intereselor organizate īn luarea deciziei amelioreaza doua probleme funamentale ale managementului īn sectorul public: problema expertizei, dar si cea a legitimitatii. Cu cāt participarea este mai larga, iar conditiile de participare presupun sanse egale pentru toate grupurile, cu atāt creste calitatea actului de guvernare prin cresterea reprezentativitatii, dar si a expertizei. Complexitatea societatilor actuale si gradul ridicat de interdependenta al relatiilor sociale care genereaza costuri tranzactionale si externalitati determina cresterea nevoii de guvernare, de solutionare colectiva si normare a tot mai multor aspecte ale vietii cotidiene. Guvernarea se exercita mai mult prin instrumente indirecte (īn special reglementari, recomandari) decāt prin taxare si interventie economica directa. Sensul īn care sunt formulate si impuse reglementarile afecteaza īn mod diferit grupurile sociale, iar participarea acestora īn luarea deciziei constituie o premisa esentiala īn asigurarea dreptatii sociale (distributive, cāt si procedurale); cu cāt participarea efectiva este mai mare cu atāt justetea perceputa a guvernarii este mai mare, respectarea normelor mai buna si gradul de īncredere a cetatenilor īn institutii mai mare.

Īn acest context rolul managerilor publici este mai degraba acela de brokeri, de mediatori īntre diverse grupuri, de asigurare a participarii cāt mai multor grupuri, de constituire si mentinerea a parteneriatelor īntre organizatii publice, private, nonprofit, dar si sectorul informal. Ei trebuie sa asigure un echilibru echitabil īntre contributiile fiecarui grup si recompensele pe care le primeste astfel īncāt sa asigure    continuarea participarii fiecaruia; participarea implica angajarea de resurse, atāt umane, cāt si financiare si logistice īn solutionarea problemelor colective. Asigurarea sanselor printr-un sistem performant de educatie (īn special prin īnvatarea pe parcursul vietii - life-long learning) garanteaza si egalizarea sanselor individuale de acces la decizie si distribuirea echitabila a resurselor, reducerea inegalitatilor si a nedreptatilor sociale ceea ce conduce la cresterea participarii īn gneral. Investitia īn sistemul de educatie si īn dezvoltarea cunoasterii sunt īn acest sens prioritati ale statelor ce urmaresc cresterea calitatii guvernarii.




Joseph Stiglitz (nascut īn 1943), laureat al Premiului Nobel īn 2001, a fost Economist sef al Bancii Mondiale si Vice Presedinte al aceleiasi institutii īntre 1997 si 2000, distingāndu-se ca unii dintre criticii politicilor economice neo-clasice ale Bancii.

Grupuri de interese sau de presiune (cel de-al doilea termen este īnsa mai putin acceptabil) sunt grupuri ce reprezinta interese si īncearca sa influenteze politicile publice.



loading...











Document Info


Accesari: 1160
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )