|
|
|
|
Antidepresivele
Depresia este o stare profunda de tristete, care afecteaza aproape din populatie*: Relativ frecvent, depresia este exogena sau reactiva, fiind indusa de factori patologici (boli organice) sau psiho-sociali si familiali. Depresia poate fi si endogena, situatie in care nu se identifica factori externi declansatori.
Riscul major al bolii depresive, pe langa celelalte probleme de integrare socio-familiala, este legat de suicid, de aceea poate fi considerata o boala cu risc vital, care trebuie tratata in mod obligatoriu.
Medicamentele antidepresive sunt eficace in toate tipurile de depresie, dar sunt esentiale in depresia endogena, in care pot ameliora intregul sindrom depresiv (tulburarea profunda a afectului durerea morala, autoacuzarea, inhibitia psihomotorie, tulburarile de somn, diminuarea apetitului, scaderea libidqului).
Efectul antidepresiv se instaleaza in general dupa saptamani de tratament, dar una din manifestarile care raspund mai prompt este abulia. Abulia este o stare caracteristica bolnavului depresiv si consta in incapacitatea acestuia de a-si pune in practica ideile de sinucidere. Prin inlaturarea abuliei, in primele saptamani de tratament cu antidepresive creste riscul suicidar, deci bolnavii trebuie supravegheati foarte atent in acest interval de timp.
Unele antidepresive au efect sedativ si anxiolitic, de aceea se numesc si antidepresive sedative, fiind utile in depresiile anxioase, iar altele au efect psihostimulent si sunt numite antidepresive psihotone.
Antidepresivele pot fi utile si la copiii cu enurezis nocturn sau la cei CU hiperactivitate si fobia scolii. Se mai pot folosi in afectiuni psihosomatice in care factorul psihic poate favoriza intretinerea bolii. De asemenea, beneficiaza de aceasta terapie cenestopatiile, adica suferinta declarata de catre pacient a unui anumit organ, care apare in lipsa afectarii reale a acelui organ.
În practica se folosesc antidepresivele triciclice, care pot fi sedative (amitriptilina, imipramina, doxepina) sau psihotone (pro-triptilina, fenoxetina etc.). Aceste medicamente sunt de prima alegere in tratamentul afectiunilor depresive, avand eficacitate maxima in special in depresia endogena. Pe langa actiunile la nivel cerebral, de inhibare a recaptarii noradrenalinei si serotoninei in butonul presinaptic, ele au si efecte parasimpatolitice si alfa-adrenolitice, care in general sunt responsabile de o serie de reactii adverse. Printre acestea, sunt de mentionat efectele de tip atropinic: uscaciunea gurii, tulburari de vedere, fotofobie, agravarea glaucomului, constipatie, retentie de urina la bolnavii cu adenom de prostata. Pot aparea hipotensiune arteriala, in special cu caracter ortostatic si pot afecta toxic inima (tahicardie, aritmii cardiace, cresterea consumului de oxigen al miocardului).
Datorita acestei multitudini de reactii adverse, in prezent se folosesc mai mult antidepresivele inhibitoare specifice ale recaptarii serotoninei (SSRI) printre care sunt de mentionat fluoxetina (prozac), sertralina (zoloft), paroxetina (seroxat), fluvoxamina (fevarin) etc. Acestea au eficacitate comparabila cu a antidepresivelor triciclice, dar au mai putine reactii adverse, deci sunt mai bine tolerate si mai usor de utilizat la anumite categorii de pacienti.
Exista si o treia categorie de antidepresive, in speta inhibitoarele monoaminooxidazelor (IMAO), enzime care intervin in metabolizarea, respectiv degradarea noradrenalinei, dopaminei si serotoninei. Efectul lor este similar cu al antidepresivelor triciclice, dar datorita multiplelor reactii adverse si contraindicatii, sunt putin folosite, cu exceptia cazurilor care nu au beneficiat de antidepresivele triciclice sau nu pot suporta electrosocul sau electroconvulsiile.
|
