Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































BOLI CONGENITALE DE CORD (BCC)

medicina












ALTE DOCUMENTE

NEUROLEPTICE (ANTIPSIHOTICE)
Osteoporoza
Proceduri terapeutice pentru medicul specialist/primar īn
Cazul nr. 1
Tehnici de autoexaminare a sanilor
UROCISTITA
Alelopatia īn ecosistemele terestre
Modul de actiune a substantelor alelochimice īn plante
INFECTIILE TRACTULUI URINAR
BOLI CONGENITALE DE CORD (BCC)

BOLI CONGENITALE DE CORD (BCC)

Bolile congenitale de cord reprezinta totalitatea bolilor structurale de inima, prezente la nastere, chiar daca vor fi diagnosticate mai tārziu. Se poate discuta daca trebu 15315d37p ie incluse īn acest cadru persistenta canalului arterial la prematur (anomalie functionala) sau prolapsul valvei mitrale.



Incidenta bolilor congenitale de cord (numarul de cazuri raportate la numarul total de nascuti īntr-un anumit interval de timp) este de 4-10% (cu o medie de 7-8%). Variatiile de cifre sunt strict metodologice si se datoresc dificultatilor de diagnostic la vārstele mici, acuratetea diagnosticului nefiind posibila peste tot īn lume, de obicei facīndu-se o subestimare a numarului de cazuri. Scapa īnregistrarii cazurile cu defecte mici, care nu sunt sesizate la examenul clinic de rutina. Examenul clinic, ca unica metoda de depistare a bolilor congenitale de cord, poate genera grave erori. īn tarile cu asistenta medicala foarte bine organizata, malformatiile congenitale de cord sunt diagnosticate la nastere doar la 40-50% din cazuri, ramīnīnd ca diferenta de 50-60% din cazuri sa fie diagnosticate dupa vārsta de o luna, Autopsia sistematica aduce un procent suplimentar de "completari" ale diagnosticului īn boli congenitale de cord complexe si acest procent se ridica la 8,25% chiar īntr-o tara ca SUA.

Referitor la incidenta leziunilor specifice exista variatii īn diferite statistici, care tin īnsa mai ales de factorii subiectivi si nu de incidenta reala a leziunilor, care pare constanta, fara diferente semnificative īntre diferite grupe populationale.

Etiologia bolilor congenitale de cord

Riscul unei familii de a da nastere unui copil cu boala congenitala de cord este greu de calculat, cauzele malformatiilor cardiace fiind rezultatul interactiunii īntre factori genetici si de mediu (īn 90% din cazuri). Asocierea unei incidente crescute a stenozei pulmonare īn sindromul Noonan pledeaza

pentru un defect genetic, iar pentru exemplificarea interventiei factorilor de mediu se citeaza rubeola congenitala (leziunea cea mai comuna fiind persistenta canalului arterial) si tratamentul cu litiu īn timpul sarcinii (pentru atrezia valvei tricuspide).

Orice boala congenitala de cord cunoaste mai mult decāt un singur tip de transmitere, astfel ca riscul aparitiei recurentei īntr-o anumita familie este imposibil de calculat. Sunt implicate mai multe modalitati de transmitere genetica.

Sindroame cromozomiale. Doar 5-8% din purtatorii unei malformatii congenitale de cord au modificari de cariotip, cel mai frecvent trisomia 21 (leziunea cea mai frecvent asociata este canalul atrio-ventricular) si sindromul Turner (leziunea cea mai frecventa este coarctatia de aorta īntālnita īn 10% din cazuri).

Transmiterea mendeliana (gena mutanta unica). Numai 3% din copiii cu malformatii de cord cunosc aceasta etiologie. Pentru transmiterea autosomal dominanta se poate exemplifica cu sindromul Marian (insuficienta cardiaca si mitrala, anevrism de aorta), sindromul Holt-Oram (defect septal atrial si ventricular) sau sindromul Noonan (stenoza valvulara pulmonara sau defect septal atrial). Pentru transmiterea autosomal recesiva se poate cita sindromul Ellis van Creveld, īn care peste 50% dintre purtatori au defect septal atrio-ventricular sau atriu unic. īn sfārsit, cardiomiopatia din distrofia musculara Duchenne probeaza transmiterea X-lincata a unei cardiopatii.

Transmiterea multifactoriala (poligenica). Acest mod de transmitere presupune interventia asociata a unei predispozitii genetice (gene mutante) si a unor factori de mediu; 90% dintre malformatiile cardiace se īncadreaza īn acest grup. Riscul recurentei malformatiei īn aceeasi fratrie este de 5%, deci, inferior modelelor cu transmitere mendeliana. Riscul este majorat la patrat daca īl comparam cu populatia generala si scade la rudele de grade mai īndepartate. Riscul creste daca mai multi membrii ai unei familii sunt afectati, sau daca malformatia este severa. Acest

Cardiologie   I 221

tip de recurenta poate fi alterat prin interventia aleatorie a unor factori de mediu. De exemplu, persistenta canalului arterial se īntālneste cu o incidenta de 2,5% la rudele de gradul I (frati) si de numai 0,6% la rudele de gradul II si III; fratii probantilor cu canal arterial de dimensiuni mari au un risc de recurenta de trei ori mai mare (4,8%) fata de cei cu canal arterial de mai mici dimensiuni (1,8%). Interventia factorilor de mediu poate fi exemplificata de cresterea incidentei persistentei canalului arterial pentru copiii nascuti la mare altitudine. Daca mama sufera de boala congenitala de cord riscul este de 16%, iar pentru unele tipuri de leziuni este majorat la 26% (leziuni obstructive drepte sau stāngi).

Riscul recurentei este mai mare pentru leziunile comune īn comparatie cu leziunile mai rare si mai complexe. Conceptul de concordanta arata ca, daca probantul si persoanele īnrudite au un anumit tip de malformatie structurala, exista risc de recurenta pentru o leziune de acelasi tip. Aceasta concordanta anatomica a fost remarcata īn 25-27% din cazuri, dar nu implica acelasi grad de severitate.

Deoarece azi se poate estima ca multi dintre purtatorii unei malformatii cardiace congenitale vor supravietui si vor putea procrea, este de asteptat o crestere a incidentei bolilor congenitale de cord īn generatiile viitoare.

Factorii teratogeni. Se pot incrimina cu certitudine sau numai suspecta: litiul, amfetaminele, anticonvulsi-vantele sau tranchilizantele, precum si progestativele administrate mamei īn timpul sarcinii, ca posibili factori de mediu care ar putea induce aparitia unei malformatii cardiace, daca acestia au actionat īntr-o perioada vulnerabila a embrionului (īntre zilele 20-34 de sarcina). S-ar putea adauga īn aceasta enumerare sindromul mamei alcoolice, asociat mai frecvent cu DSV la copil. Diabetul matern, tratat sau nu, multi­plica de 2-3 ori riscul aparitiei malformatiilor cardiace. Interventia infectiei rubeolice este incriminata īn 1 % din cazurile de malformatii cadiace. Embriopatiei rubeolice, descrisa de Gregg īn 1964 i se adauga argumente pentru efectul delator al altor infectii virale cum ar fi cardiotropismul cunoscut al virusului Coxakie B si al virusului urlian (incriminat īn aparitia fibroelastozei). Pot induce malformatii si virusul gripal, herpetic, ECHO si citomegalic.

Desi suntem īnarmati cu aceste cunostinte, ele nu ne permit īnsa sa facem decāt o prevenire rudimentara a bolilor congenitale de cord, singurii factori īntr-adevar influentabili fiind factorii de mediu, care conditioneaza īnsa, numai un numar mic de cazuri.

METODE DE DIAGNOSTIC ĪN CARDIOLOGIA PEDIATRICĂ

Examenul cordului. Valoarea si limitele ausculatiei

Se considera ca examenul clinic al aparatului cardio-vascular este indispensabil diagnosticului dar nu este todeauna suficient de exact. Inspectia evidentiaza cianoza, unghii hipocratice, pulsatia vaselor de la baza gātului, modificarea peretelui toracic. Prin palpare se evidentiaza pulsul radial, femural, dimensiunea ficatului, īn timp ce percutia cordului are mica valoare īn practica clinica, īn special la nou-nascut si sugar.

īn medicina clasica se accepta ca auscultatia cordului permite sa se stabilesca tipul defectului con­genital si chiar sa se evalueze severitatea anomaliei. Astazi se recunoaste ca ausculatia cordului poate crea erori de diagnostic, īn special la nou-nascut. Unele sunete subtile, chiar daca sunt auzite de examinator, nu sunt interpretate corespunzator (sunete cu frecventa foarte īnalta, foarte joasa, de foarte scurta durata). Experienta personala īsi pune serios amprenta īn interpretarea datelor colectate prin auscultatie si doar auscultatea zilnica a unui numar de bolnavi, cu varietate de zgomote si sufluri normale si anormale, creeaza discernamāntul necesar.



Linistirea copilului īn timpul auscultatiei devine o conditie esentiala. Pentru īmbunatatirea performantei se procedeaza la schimbarea pozitiei copilului, auscultarea cordului dupa un exercitiu fizic (cresterea ritmului cardiac este suficienta pentru cresterea intensitatii suflului). Zonele de auscultatie sunt: focarul aortei (spatiul II, intercostal drept parasternal), focarul valvei tricuspide (spatiul IV intercostal stāng, parasternal) si focarul mitralei la apex (spatiul IV-V intercostal, linia medioclaviculara). Mai este recomandabil sa fie ascultate si zonele infraclavic-ulare, arterele carotide si de asemenea craniul (daca se suspecteaza un sunt arterio-venos cerebral).

Se recomanda sa fie ascultate minimum 5-6 cicluri cardiace succesive, sa se īncerce distinctia separata a celor doua zgomote cardiace, sa se evalueze durata sistolei si diastolei. Dintre copiii cu boli congenitale de cord care au un suflu perceptibil la vārsta de 2 ani, doar 20% au avut suflu perceptibil īn perioada de nou-nascut. Un suflu cardiac sugestiv pentru o boala congenitala de cord poate fi auzit pentru prima data la 4,6 sau 8 saptamāni de viata, sau chiar dupa vārsta de un an. Perceperea tardiva a unui suflu sugestiv este legata de modificarile hemodinamice ale defectelor

222       Esentialul īn PEDIATRIE

specifice, factori subiectivi sau obiectivi care interfereaza auscultatia cordului īn diferite conditii si la diferite vārste. Schimbarile hemodinamice caracteristice trecerii de la viata fetala la cea extrauterina interfereaza cel mai acut auscultatia cordului la nou-nascut. De exemplu, un sunt stānga-dreapta poate deveni audibil doar spre vārsta de 2 luni, o data cu scaderea rezistentei vasculare pulmonare, care permite o crestere a volumului suntului si aparitia unui suflu semnificativ de ejectie.

Se accepta ca exista foarte putine defecte congenitale īn care diagnosticul de leziune anatomica sa poata fi facut corect, interpretānd doar caracterele stetacustice ale suflului. Evaluarea malformatiei cardiace se face infinit mai corect si extensiv, utilizānd metode imagistice moderne, īntre care echocardio-grafia bidimensionala si Doppler se disting īn mod particular.

Examenul clinic al aparatului cardio-vascular include obligatoriu masurarea tensiunii arteriale, aparatura electronica moderna permitānd evaluari corecte, īncepānd cu perioada de nou-nascut.

Alte metode neinvazive de diagnostic

Examenul radiologie este īnca considerat o etapa valoroasa īn treptele evaluarii diagnosticului, desi numai unele aspecte sunt caracteristice, iar altele ramān doar evocatoare. Pentru vārsta de nou-nascut, informatiile obtinute nu sunt totdeauna suficiente, iar sugestiile de diagnostic procurate de acest examen clasic necesita confirmarea echocardiografica. Prin radiografia cardio-pulmonara se apreciaza volumul cordului, silueta cardiomediastinala si caracterul circulatiei pulmonare.

Volumul cordului, asa cum apare pe cliseele radiologice (supus unor factori de eroare cum ar fi expunerea īn expir, asocierea unei hipertrofii de timus etc.) este īnca apreciat cu ajutorul indicelui cardio-toracic, acceptat datorita simplitatii sale (nu atāt datorita fidelitatii). Se considera cardiomegalie umbra cardiaca care corespunde unui indice cardiotoracic de peste 0,60 la vārsta de 1 luna; de peste 0,55 la vārsta de 1 an si peste 0,50 la 2 ani.

In practica clinica se poate considera ca nu exista insuficienta cardiaca la copil, care sa nu fie asociata cu cardiomegalie.

Silueta cardiomediastinala. Evaluarea calitativa a opacitatii cardiace (aprecierea cavitatilor cordului si a vaselor de la baza) este extrem de dificila la sugar si mai ales la nou-nascut. Un cord orientat tranversal, cu vārful deplasat spre stānga, sugereaza hipertrofie

ventriculara dreapta, iar concavitatea arcului mijlociu stāng este evocatoare pentru hipoplazia arterei pulmonare. Aspectul descris realizeaza o silueta cardiaca cunoscuta sub numele de coeur en sabot, considerata clasica pentru tetralogia Fallot. Aspectul de "ou īn cuibar" este asociat transpozitiei marilor vase, iar īntoarcerea venoasa anormala supradiafrag-matica realizeaza o silueta cardiaca comparata cu un "om de zapada" (aspect datorat dilatatiei venei verticale stāngi si a venei cave superioare drepte).

Proeminenta arcului mijlociu stāng sugereaza dilatatie poststenotica, caracteristica stenozei pulmonare.

Vascularizatia pulmonara asigura 90% din densitatea plamānului normal. Desi evaluarea vascularizatiei pulmonare este dificila, deoarece implica un factor subiectiv, aprecierea vascularizatiei pulmonare este extrem de importanta īn diagnosticul bolilor congenitale de cord. Bolile congenitale "obstructive" nu se īnsotesc de anomalii ale circulatiei pulmonare.

Hipervascularizatia pulmonaraīnsoleste sun\uri\e stānga-dreapta, daca raportul flux pulmonar/flux sistemic este >2, fiind proportionale cu debitul sanguin pulmonar. Se asociaza cu hipertensiunea arteriala cinetica, fara cresterea rezistentelor vasculare pulmonare, īntr-o prima etapa. Artera pulmonara este de obicei dilatata si pulsatila. In momentul īn care se instaleaza hipertensiunea pulmonara obstructiva (prin cresterea rezistentelor vasculare) hilurile hiper-pulsatile si dilatate se asociaza cu hipovascularizatie periferica. Hipovascularizatia pulmonara este caracteristica malformatiilor cu reducerea debitului sanguin pulmonar (stenoza, hipoplazie pulmonara, atrezia valvelor pulmonare). Radiologie aceasta se exprima prin cresterea transparentei pulmonare. Aspectul este asociat unor boli congenitale cianogene, fara sa se poata demonstra o relatie directa īntre hipovascularizatia pulmonara si cianoza (tetralogia Fallot). Transpozitia vaselor mari si trunchiul arterial comun sunt boli congenitale cianogene īn care exista hiperdebit pulmonar.

Electrocardiografie se īnscrie īntre metodele clasice de evaluare ale malformatiilor congenitale de cord. Interpretarea este strict dependenta de vārsta bolnavului, desi semnificatia undelor īnscrise pe traseu este aceeasi si anume: unde P corespunde activitatii electrice a atriilor, unda QRS corespunde depolarizarii ventriculare, iar unda T repolarizarii ventriculare (avānd obisnuit acelasi sens cu unda R). Frecventa cardiaca de 130-150/minut la nou-nascut scade progresiv spre pubertate. Nou-nascutul are

Cardiologie      223

predominenta ventriculara dreapta (consecinta hemodinamicii fetale), pe cānd adolescentul manifesta predominenta ventriculara stānga. In acest context notiunea de hipertrofie ventriculara dreapta sau stānga devine patologica īn functie de vārsta. Afirmarea unei hipertrofii ventriculare pe ECG desemneaza un sindrom electric si nu un aspect anatomic. Nici o modificare ECG nu este patognomica pentru o anumita malformatie congenitala, astfel ca acest examen se īnscrie ca adjuvant īn stabilirea diagnosticului de boala congenitala de cord, pastrāndu-si nealterata valoarea īn tulburarile de ritm si de conducere.

Echocardiografīa. Ultrasonografia cu aplicatie īn cardiologie, constituie veritabila revolutie tehnica a ultimului deceniu, propulsānd la vārf valoarea diagnostica a tehnicilor neinvazive. Ultrasunetele sunt vibratii de īnalta frecventa (2-7 KHz īn pediatrie), generate de cristale piezoelectrice de quartz care transforma energia electrica īn energie mecanica (vibratii). Ele strabat structurile cardiace, si īn functie de densitatea tesuturilor īntālnite īsi schimba frecventa. "Ecourile" se īntorc la cristalul emitator (avānd de fapt rol de emitator-receptor de ultrasunete), īi modifica structura si induc alte semnale electrice, ce pot fi amplificate, analizate si īnregistrate de un computer. Fascicolul de ultrasunete este īndreptat spre cord ca si spre marile vase prin asa-numitele "ferestre echocardiografice". Se obtin veritabile "sectiuni anatomice".




Echocardiografia unidimensionala studiaza cordul īntr-o singura dimensiune (ca si cum am introduce un ac īntr-o anumita zona a cordului si am studia miscarile structurilor anatomice traversate, īn functie de timp). In practica, prin aceasta tehnica se masoara, īn diferiti timpi ai ciclului cardiac, dimensiunile cavitatilor cordului, grosimea peretilor cardiaci si a septului interventricular precum si cinetica valvelor.

Echocardiografia bidimensionala (2D) studiaza cordul īn doua planuri. Exista planuri standardizate prin diferite cai de explorare: parasternal stāng, apical, subcostal, suprasternal. Se remarca existenta unei multitudini de planuri, avānd drept scop precizarea anatomiei de ansamblu a cordului si vaselor. In plus, este posibil sa se studieze calitativ functia de contractie a ventriculilor.

Echocardiografia Doppler este un complement util al imagisticii. Se bazeaza pe principiul fizic descris de C. H. Doppler īn anul 1842, care se refera la interactiunea unei unde sonore, care īntālneste un obiect īn miscare. Ultrasunetele emise de transductor, care īntālnesc un curent sanguin, sunt īn parte

reflectate de structurile cele mai mobile ale acesteia (hematiile īn miscare). Ecoul reflectat de acestea este diferit de ecoul fascicolului de ultrasunete. Aceasta diferenta de frecventa este semnalul Doppler. Sunetul reflectat se aude si este concomitent īnregistrat si grafic, calitatile lui fiind analizate de un computer, īnregistrarea auditiva reprezinta componenta calitativa, iar īnregistrarea vizuala pe cea cantitativa. Echocardiografia Doppler permite detectarea fluxurilor vasculare intracardiace, masurarea vitezei lor si indirect, gradientele de presiune. Exista doua tipuri de echocardiografii Doppler:

a) Doppler continuu: un cristal piezoelectric emite continuu un semnal ultrasonor. Acest semnal este reflectat de elementele figurate ale sīngelui, īn special de globulele rosii, spre un cristal receptor. Cu cāt fluxul sanguin se apropie de captorul de sunete, frecventa de receptie este mai mare decāt frecventa la emisiune. Cānd fluxul sanguin se īndeparteaza de captor, frecventa scade. Diferenta de frecventa este cu atāt mai importanta, cu cāt fluxul este mai rapid. Doppler continuu permite masurarea vitezei sāngelui, chiar daca acesta este foarte mare. Are īnsa inconvenientul de a nu permite o localizare spatiala precisa a fluxului, deoarece studiaza viteza de-a lungul īntregului fascicul ultrasonor.

b)  Doppler pulsatil: utilizeaza o succesiune de emisiuni ultrasonore, īntrerupte de pauze, īn timpul carora cristalul emitator se comporta ca receptor al ecourilor reflectate. Timpul de aparitie al ecourilor reflectate permite sa se stabileasca distanta fata de locul explorat, deoarece viteza de propagare a ultrasunetelor prin tesuturi este cunoscuta. Doppler pulsatil cuplat cu echocardiografia bidimensionala permite o localizare spatiala precisa.

Doppler codat color este o varianta a metodei Doppler pulsatil. Analiza digitala si codificarea color permite o reprezentare bidimensionala colorata a fluxului sanguin. Culorile variaza īn functie de directie, viteza si caracterul laminar sau turbulent al fluxului. Culorile au fost utilizate arbitrar de construc­torul aparaturii: culoarea rosie indica un curent de sānge care se īndreapta catre transductor, iar culoarea albastra indica un curent de sānge care se īndeparteaza de transductor. Doppler color permite a se identifica rapid fluxurile normale si patologice si de asemenea, de a detecta anomaliile care pot scapa analizei bidimensionale.

Doppler continuu si pulsatil permite masurarea gradientelor de presiune prin valve, īntre vase: de exemplu īntre aorta si artera pulmonara īn cazul canalului arterial, īntre cavitatile cardiace (īn DSA si DSV), aplicānd ecuatia simplificata Bernoulli:

224       Esentialul īn PEDIA TRIE

P(PrP2) = 4(V2)2 (ecuatia simplificata Bernoulli);

unde:

V = viteza (m/s),

P = gradient de presiune.

Prin metodele echocardiografice se poate studia functia miocardica: functia de contractie a ventri­culului stāng (functia sistolica) si functia de umplere (functia diastolica). Pentru functia de contractie a ventriculului stāng se utilizeaza echocardiografia unidimensionala pentru calcularea celor patru parametrii: fractia de scurtare, index de contractie sistolica, viteza medie de scurtare a fibrei si fractia de ejectie a ventriculului stāng. In toate alterarile severe ale functiei miocardice, cum sunt miocarditele, acesti indicatori sunt anormali.

Domeniul echocardiografiei s-a diversificat, fiind utilizat pentru diagnosticul prenatal al bolilor conge­nitale de cord (echocardiografia fetala) sau pentru precizari suplimentare indispensabile chirurgului care abordeaza cardiopatii congenitale complexe (echocardiografia esofagiana).

Imaginile obtinute prin echocardiografie bidimen­sionala cuplata cu Doppler color sunt spatiale, dina­mice, asemanatoare cu structurile anatomice reale. Se pot obtine informatii foarte exacte privind forma si dimensiunile cavitatilor cordului, a valvelor, peretilor si vaselor mari. Se poate calcula cu exactitate suprafata orificiilor defectelor septale si a stenozelor valvulare; se identifica originea arterelor coronare. Echocardio­grafia se dovedeste mai putin valoroasa īn precizarea anomaliilor de īntoarcere venoasa pulmonara si stenoza aortica supravalvulara (inclusiv coarctatia de aorta) ca si īn individualizarea tuturor vegetatiilor īn endocardita bacteriana. Foloasele echocardiografiei permit renuntarea la metode invazive de diagnostic īntr-un numar apreciabil de cazuri, putāndu-se substitui angiocardiografiei (echocardiografia bidi­mensionala) sau cate teri smului cardiac (echocardio­grafia Doppler). Echocardiografia tridimensionala vine sa aduca noi amanunte investigatiei neinvazive a cordului.

Imagistica prin rezonanta magnetica nucleara (MRI - magnetic resonance imaging), achizitie tehnologica a ultimului deceniu, a permis progrese remarcabile īn evaluarea copilului cardiac. Are avantajul ca nu utilizeaza iradierea cu radiatii ionizante si este capabila sa ofere imagini īn trei planuri, dar pretul unei examinari este foarte mare (dublu fata de cel al unui examen computer-tomografic). Principiul metodei este complex.

S-a utilizat efectul modificarii speciale a protonilor (nuclei de hidrogen) pe care acestia īl sufera atunci cānd sunt plasati īntr-un cāmp magnetic puternic.

Modificarile de pozitie ale protonilor emit semnale care cu ajutorul unei aparaturi extrem de sofisticate si scumpe pot fi transformate īn imagini, cu utilitate pentru diagnostic. Efectul biologic advers al acestui cāmp magnetic de mare intensitate (īn care este plasat bolnavul īn timpul examinarii) nu a fost suficient evaluat. Sedarea bolnavului este obligatorie sub vārsta de 7 ani, iar pretul metodei limiteaza folosirea extensiva.



Desi este considerata o metoda optima pentru examinarea sistemului nervos, MRI aduce informatii valoroase si īn evaluarea detaliilor anatomice ale cordului si mediastinului, atunci cānd datele obtinute prin echografie bidimensionala sunt considerate suboptimale. Se citeaza ca indicatii pentru acest examen bolile aortei (coarctatia si stenoza aortica supravalvulara), anomaliile arterelor pulmonare, inclusiv boala vasculara pulmonara obstructiva, īntoarcerea venoasa anormala si cardiopatiile congenitale complexe.

Explorarea radioīzotopica. Principiul metodei consta din injectarea intravenoasa a unui embol radioactiv foarte concentrat (volum sub 0,5 mm3) care ajunge īn cavitatile cordului, reteaua vasculara pulmo­nara si vasele mari de la baza inimii. Radiotrasorul se detecteaza apoi dupa radiatiile gamma emise, utilizānd o gamma-camera. Pentru imagini interpretabile pentru diagnostic se utilizeaza un cristal mare de iodura de sodiu si un ordinator care amplifica, numeroteaza si trateaza cantitativ imaginea, facānd-o utilizabila pentru scopuri medicale. Explorarea radioizotopica este o metoda neinvaziva de diagnostic, care aduce date comparabile cu cele obtinute prin cateterismul cardiac. Este indicata pentru obtinerea de date referitoare la fluxul sanguin pulmonar si miocardic, a perfuziei miocardului, a perfuziei pulmonului, a detectarii sunturilor intracardiace, a infarctului miocardic sau a bolilor inflamatorii miocardice.

Volumul ventricular si fractia de ejectie ventriculara pot fi apreciate prin metoda geometrica a scintigrafiei cu pasaj unic. Se poate aprecia volumul telesistolic si telediastolic si calcularea fractiei de ejectie dupa formula:

VTD-VTS

FE= ---------------- xlOO

VTD

unde:

FE = fractie de ejectie VTD = volum telediastolic VTS = volum telesistolic

Cardiologie      225

Se mai poate calcula debitul cardiac īnmultind volumul de ejectie sistolic (numarul fractiei) cu ritmul cardiac.

Scintigrafia miocardica cu 2OlThalium utilizeaza calitatea radiotrasorului de a se fixa la nivelul miocardului, proportional cu gradul de perfuzie. Se poate aprecia perfuzia miocardului prin flux coronarian, examen indicat īn special īn anomaliile coronariene congenitale sau dobāndite (boala Kawasaki). Se mai poate utiliza pentru aprecierea raspunsului miocardic la stress sau la efort.

Pirofosfatul de "Technetium este metabolizat ca si calciu si se depune īn zonele recente de infarct, creānd imaginea unui "spot fierbinte". 67Galium se fixeaza electiv la nivelul zonelor inflamate, fiind util īn diagnosticul miocarditei, īn timp ce n Undiumpermite localizarea vegetatiilor din endocardita bacteriana.

Scintigrafia pulmonara se realizeaza prin injectarea unor macroagregate de albumina umana, marcate cu izotopi radioactivi ("TcMAA sau niIndium), care blocheaza patul vascular pulmonar proportional cu gradul de perfuzie regionala. Distributia radiotrasorului este apreciata tot cu gamma-camere, imaginea obtinuta īn plan frontal, dorsal si lateral permitānd localizarea zonei cu flux pulmonar afectat. Se utilizeaza pentru cuantificarea sunturilor dreapta-stānga sau pentru aprecierea simturilor obtinute dupa interventie chirurgicala.

Metode invazive de diagnostic

Evaluarea hemodinamica a bolilor congenitale de cord prin folosirea tehnicilor invazive de diagnostic se justifica numai daca aceste examene sunt urmate de act chirurgical. Tehnicile foarte moderne de ultrasono-grafie au redus mult numarul cazurilor cu indicatii absolute. Pentru scaderea riscurilor, atentia trebuie concentrata asupra materialului utilizat, si asupra cali­ficarii personalului care executa explorarea. Aparatura este sofisticata si costisitoare; o angiocardiografie biplan cu īnregistrare radiocinema permite efectuarea a 100 imagini pe secunda.

īn special pentru nou-nascut, administrarea substantei de contrast nu este indiferenta. Doza conventionala este de 1,5-2 ml/kg pentru o singura administrare si 4 ml/kg pentru tot examenul, īncarcarea rapida a circulatiei copilului cu o doza mai mare de substanta de contrast poate avea ca efect scaderea rapida a pH-ului, acidoza (mai importanta la bolnavii cianotici), aritmii ventriculare si cresterea rapida a osmolaritatii plasmatice, urmata de cresterea volumului circulant cu 8-10 ml, ceea ce creste mult riscul de precipitare al insuficientei cardiace.

Substanta de contrast trebuie sa fie extrem de fluida, permitānd injectarea cu mare viteza, avānd o concentratie suficie'nta de iod care sa permite un contrast fotografic bun. Exista substante de contrast neionice, de aparitie recenta, care corespund acestor deziderate.

Cateterismul cardiac si angiocardiografia sunt tehnici de diagnostic invaziv prin excelenta care aduc informatii anatomice si hemodinamice de mare exactitate. Ele ramān si astazi cele mai precise si fiabile metode pentru masurarea presiunilor, debitelor si rezistentelor. Metoda este superioara echocardio-grafiei 2D privind rezolutia spatiala si este mai putin dependenta decāt aceasta de factorul uman. Sunt indicate cu deosebire īn domeniile de esec ale echocardiografiei, cum sunt: aprecierea elementelor extracardiace, īntoarcerea venoasa pulmonara sau sistemica anormala, anatomia crosei aortice, a trunchiului si ramurilor arteriale pulmonare, ca si īn evaluarea unor elemente intracardiace (septul interventricular, calea de ejectie a ventriculului drept). Cateterismul cardiac poate deveni terapeutic, perforānd septul interatrial īn transpozitia vaselor mari, sau dilatānd eficace stenozele valvulare pulmonare, aortice si se īncearca acum dilatarea stenozelor ramurilor arterelor pulmonare.

Se poate stabili cu precizie gradul de stenoza sau regurgitare valvulara. Obisnuit se practica o cateterizare dreapta (vena femurala) si mai rar cateterizare stānga (calea arteriala retrograda, tehnica Seldinger).

Cateterismul cardiac ramāne o tehnica exacta pentru aprecierea sunturilor, evaluarea oximetriei si presiunilor intracavitare, aprecierea gradientelor de presiune īntre cele doua versante ale unei leziuni stenotice, masurarea fluxului sistemic sau pulmonar, precum si a rezistentelor vasculare pulmonare.

Cateterismul cardiac poate fi completat cu biopsie endomiocardica, utilizānd un bioptom adecvat. Se permite evaluarea histologica īn cardiomiopatia dilatativa sau hipertrofica, fibroelastoza endocardica, miocardita sau cardiomiopatia postchimioterapica (Adriamicina). Indicatia majora ramāne detectarea precoce a rejetului de grefa cardiaca dupa transplantul de cord (izolat sau cord pulmonar). Complicatiile acestei metode nu depasesc 2% din examinari.

Folosind metode si aparatura foarte moderna se poate practica angiografia cu substractie digitalica, care permite utilizarea unor cantitati sensibil mai mici de substanta de contrast (20-60% din doza conventionala) si o doza mai mica de radiatii (10%). Prin aceste remarcabile avantaje, metoda are o larga aplicabilitate īn pediatrie.












Document Info


Accesari: 3865
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )