Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza






CERCETARI ACTUALE IN DOMENIUL FITOTERAPIEI PERSPECTIVE ALE FITOTERAPIEI

medicina











ALTE DOCUMENTE

ASPECTE LEGISLATIVE ÎN MEDICINA MUNCII
PLACENTA JOS INSERATĂ
DERULARE ANALIZA CORPORALA SI NUTRITIONALA EVALUARE WELLNESS -
DEFIBRILAREA
Suplimentii nutritivi - o necesitate
Cazuri clinice - respiratie
BOLILE PRIN CARENTE VITAMINICE
Laringita
Angina pectorala
BOLI DERMATOLOGICE - tratament prin reflexoterapie


CERCETĂRI ACTUALE ÎN DOMENIUL FITOTERAPIEI PERSPECTIVE ALE FITOTERAPIEI

Timp de mai bine de un veac si anume de la mijlocul secolului trecut si pâna prin deceniul al VII-lea al secolului nostru s-a creat impresia destul de raspândita ca plantele medicinale sunt niste "fosile terapeutice", dintre care unele au persista pâna în zilele noastre, dar si aceste reminiscente vor fi treptat înlocuite de noile produse de sinteza. Realitatea nu a confirmat însa aceasta previziune, pe de o parte fiindca la o serie întreaga de medicamente de origine vegetala nu s-a putut renunta, pe de alta parte fiindca se introduc în terapeutica noi si noi medicamente realizate din plante nefolosite pâna acum. Fitoterapiei - tratamentului cu produse farmaceutice de origine vegetala - îi revine azi un rol bine definit în ansamblul terapeuticii medicamentoase.

Alaturi de fitoterapie sau mai exact în cadrul acesteia s-a conturat aromaterapia, termen folosit din anul 1928 pentru tratamentul cu plante aromatice si respectiv cu uleiuri volatile sau cu substante din compozitia lor. Termenul de fitoterapie este echivoc. El este folosit si pentru desemnarea utilizarii produselor fitofarmaceutice în protectia plantelor. Dar confuziile sunt rare în acest sens.

Mult mai dificila este desemnarea notiunii de medicament fitoterapeutic. Logic ar parea ca acesta sa se refere la medicamentele obtinute din plante. Dar situatia este mult mai complicata deoarece:

1.    Unele substante izolate initial din plante se obtin azi pe scara industriala prin sinteza totala (efedrina, papaverina, lobelina);

2.    Unele substante vegetale se transforma prin semisinteza, realizându-se în felul acesta fie compusi existenti ca atare în plante (codeina, ergometrina, vincristina) fie compusi care nu se formeaza în organismul plantelor, dar structura carora e asemanatoare cu cea a compusilor naturali de la care porneste sinteza (dionina, dihidro-ergotoxina, N-bufil, scopolamina);

3.    Unele substante se izoleaza din materia prima vegetala, deci prin definitie ar trebui sa fie considerate produse fitoterapeutice. Totusi, de obicei nu sunt încadrate în aceasta categorie (glucoza se obtine din amidonul de grâu sau de cartof; dextranii sunt metaboliti ai unui microorganism care se dezvolta pe zaharoza obtinuta din sfecla de zahar).

Exista în consecinta doua opinii sau doua criterii în baza carora un medicament este inclus în categoria medicamentelor fitoterapeutice. În acceptiunea larga a notiunii, toate medicamentele realizate din materia prima vegetala cât si cele ce contin substante caracteristice unor plante, indiferent de modul lor de obtinere - prin extractie - sau prin sinteza - se considera produse fitoterapeutice. În sens restrâns, numai ceaiurile medicinale si diferitele tipuri de extracte realizate din materie prima vegetala intra în categoria preparatelor fitoterapeutice.

Am optat pentru prima alternativa: toate substantele medicamentoase existente în plante, întreaga gama de preparate farmaceutice obtinute din plante sunt produse fitoterapeutice, primele chiar si în cazul în care sunt obtinute prin sinteza, acest mod de preparare fiind mai avantajos din punct de vedere tehnologic sau economic.

Nu putem lua însa în consideratie numai materia prima din care se realizeaza medicamentul. O serie de hormoni steroidici (corticosteroizii si derivatii lor de semisinteza) nu se mai obtin din glanda suprarenala a animalelor de abator, ci din steroli vegetali. Ori, daca ne ghidam dupa acest criteriu tehnologic, cortizona si compusii similari ar putea fii inclusi în grupul medicamentelor fitoterapeutice, ceea ce este lipsit de temei, fiind vorba de compusi care ca atare nu se gasesc în plante.

Pentru a afla ponderea produselor fitoterapeutice în ansamblul arsenalului terapeutic, ne putem orienta dupa editiile existente ale Farmacopeei Române, care prevad:

1.    Substante medicamentoase (produsi chimici);

2.    Produse vegetale si animale

3.    Preparate galenice (forme farmaceutice).

Prima categorie reprezinta 52%, cea de-a doua 13% si ultima 34%.

În cadrul celor trei categorii, posibilitatilor oferite de fitoterapie îi revine în total 31,57%.

În nomenclatorul de medicamente al Ministerului Sanatatii pentru anul 1982, pe baza caruia s-a editat volumul "Produse farmaceutice folosite în practica medicala", figureaza 666 specialitati. În general este foarte greu de apreciat în mod real ponderea pe care o au diferitele categorii de medicamente în terapeutica. Daca luam ca baza de calcul în mod formal numarul de medicamente, ne îndepartam de realitate, dat fiind ca unele preparate sunt frecvent prescrise iar altele sunt destinate tratamentului unor boli rare. Cu amendamentele necesare, din cele 666 specialitati industriale aproximativ 80 pot fi produse fitoterapeutice, reprezentând 13% din numarul total. Dificultatea unei evaluari reale revine si mai accentuat în situatiile în care acelasi medicament contine alaturi de substante vegetale si substante medicamentoase inexistente în natura.

În acest nomenclator de medicamente: sunt prevazute 330 substan& 121f58b #355;e medicamentoase, 55 plante medicinale folosite de obicei sub forma de ceaiuri medicinale simple, 30 ceaiuri medicinale compuse si 87 preparate galenice (1/3 fiind obtinute din plante). Luând în considerare si categoriile din urma, ponderea produselor fitoterapeutice este mai mare decât cele 13% care rezulta din calculul anterior referitor la specialitatile industriale.

Este deci evident rolul fitoterapiei careia îi revine o pozitie bine definita în terapeutica contemporana, cu toate limitele si posibilitatilor ei.

Un principiu care se respecta constant în fitoterapie si o face sa se deosebeasca de alopatie este extractia totala si nu folosirea de substante active izolate. Aceasta metoda este benefica prin mai multe tipuri de actiuni farmacologice:

-         prin substitutie, prin aportul unor principii care lipsesc din organismul bolnav (minerale, vitamine, aminoacizi, lipide, glucide, proteine);

-         prin inhibitia dezvoltarii unor microorganisme patogene (plante cu efect bactericid sau antiparazitar);

-         prin stimularea reactivitatii organismului (componente infinitezemale din structura unei plante);

-         prin efect trofic local (plante cicatrizante);

-         prin efectul "contraria" (plante diuretice, tonicardiace, antalgice etc.);

Daca nu este bine cunoscuta, fitoterapia poate da accidente terapeutice prin plantele toxice.

O dificultate care apare la evaluarea datelor din medicina populara, dar mai ales cu ocazia introducerii în terapeutica a unor produse fitoterapeutice, se refera la numarul mare de indicatii, uneori fara a se preciza modul de actiune. Astfel, de exemplu, la un unguent obtinut dintr-o singura specie sunt însirate zeci de actiuni: pe lânga indicatia majora în reumatologie se enumera o serie de efecte scontate, foarte diferite (mastopatii, cefalee, tromboflebite, angina pectorala, eczeme etc.).

Atunci când în fitoterapie apare un mare numar de indicatii ne putem gândi la mecanisme sistemice. Astfel, la o serie de produse vegetale recomandate în oncologie, au aparut pozitii sceptice în momentul în care s-a constatat ca nu prezinta efect citostatic. Ulterior s-a pus însa în evidenta un efect imunostimulator care ar putea permite, cel putin partial, explicarea rezultatelor clinice semnalate (Iscador, Plenisaol).

Mai multe preparate din plante sunt recomandate în inflamatii cu localizari diferite, precum si în procesele degenerative care apar dupa un debut cu caracter inflamator. În aceste cazuri este posibila existenta unei actiuni de captare sau epurare a radicalilor liberi de oxigen sau de natura exogena.

S-a dovedit experimental faptul ca mai multe produse vegetale preluate din medicina populara si utilizate în tratamentul unor viroze, induc formarea endogena de interferon. S-au semnalat de asemenea rezultate privind inhibarea replicarii unor retrovirusuri. Prin administrarea simultana a doua produse fitoterapeutice (Roviral si Carciviren) s-au relatat rezultate în infectiile cu HIV, unii pacienti devenind seronegativi HIV si asimptomatici din punct de vedere clinic.

Spre deosebire de remediile utilizate empiric medicamentele fitoterapeutice, trebuie sa fie bine definite sub raport chimic si farmacologic. În cazul principiilor active vegetale folosite ca substante medicamentoase unitare, se aplica metodele uzuale de dozare. Situatia este mai dificila atunci când produsul contine un numar mai mare de compusi proveniti de la o singura specie sau din asocierea mai multora. La o serie de medicamente din ultima categorie se dozeaza continutul în alcool (la extracte alcoolice, respectiv tincturi), în zahar (la siropuri), dar nu întotdeauna si continutul în principii active.

Principiile active din plantele medicinale sunt substante chimice farmacologic active, care determina actiunea terapeutica a acestor plante. Sunt raspândite uneori în întreaga planta, alteori se concentreaza numai în anumite organe, repartizare ce are un interes practic deosebit, de care se tine seama la recoltarea plantelor medicinale. Din aceasta cauza partile de planta care acumuleaza principii active, poarta numele acestui organ: partea aeriana - herba (sunatoarea - Hypericum perforatum), florile - flos (musetel Chamomillae flos), seminte - semen (semintele de castan salbatic - Hippocastani semen), radacina - radix (radacina de revent - Thei rhizoma), frunze - folium (frunze de menta - folium Menthae), parti ale tulpinii, de exemplu scoarta - cortex (scoarta de crusin - cortex Frangulae) s.a.

Cunoasterea compozitiei chimice a plantelor medicinale este importanta pentru stabilirea dozelor terapeutice, pentru stabilirea relatiei structura chimica - actiune biologica, de unde se pot deduce si cerceta apoi noi surse de plante cu principii active. Astfel, prezenta glicozidelor antrachinonice presupune o actiune laxativa, purgativa; prezenta mucilagiilor o actiune emolianta, a saponinelor actiune expectoranta, a taninurilor actiune astringenta.

O problema deosebita ce se pune în fata fitoterapiei este aceea a modului în care este mai activa o planta medicinala: principiul pur, izolat, amestecurile de substante izolate (exemplu. - alcaloizi) sau extracte (apos, alcoolic, eteric etc.), mentionând c a nu exista nici un solvent care sa extraga toate principiile active.

Astfel, din semintele de brândusa de toamna se izoleaza numai unul din alcaloizii pe care-i contine (colchicina), care se utilizeaza la prepararea comprimatelor ce contin 1 mg colchicina, indicate în guta; din semintele de ricin se utilizeaza uleiul apos obtinut prin presare la rece ca purgativ, din Savothamus scoparius (maturice) se utilizeaza vârfurile ramurilor pentru extragerea alcaloidului sparteina (sub forma de sulfat de sparteina) utilizat în tulburari de ritm cardiac.

În cazul capsulelor de mac si al opiului, care contin numerosi alcaloizi, se procedeaza la izolarea alcaloizilor continuti, deoarece fiecare din acestia au actiune specifica (morfina - antialgic, papaverina - antispastic, codeina - antitusiv).

Pentru cele mai multe plante medicinale, mai ales cele care nu contin alcaloizi, deci nu sunt puternic active este indicata utilizarea unui extract (apos sau alcoolic), care extrage o buna parte din principiile active continute si care are în aceasta forma o actiune mai complexa. Asa de exemplu, în cazul sunatoarei se extrag flavonoidele, uleiul volatil si hipericina, toate acestea fiind considerate principii active.

Un alt exemplu în constituie florile de tei, pentru care este indicata infuzia continând volatil saponine, flavone, mucilagii, leucoantociani, toate contribuind la imprimarea efectului terapeutic: expectorant, emolient etc. extractul de jales de gradina, (salvia officinalis) prezinta actiune estrogena, fara sa se fi identificat principiul activ responsabil în aceasta actiune; se prefera deci extractul care în plus este antimicrobian si antisudorific (datorita uleiului volatil), stomahic (datorita substantelor amare), astringent pentru afectiuni bucale (datorita taninurilor), usor coleretic-colagog (datorita derivatilor fenil propenici).

Pentru actiunea hipoglicemianta nu se cunoaste cu precizie care sunt principiile active responsabile de aceasta actiune, în cazul produselor Galenas herba, Myrtilli folium, Mori folium, Phaseeli fructus sine semine, Juglandis folium, Bardanae radix; de aceea se prefera un extract din amestecul acestor produse. S-a observat de asemenea, ca în afectiunile hepatobiliare, mentolul pur este mai putin activ decât extractul sau infuzia de frunza de menta, deoarece acestea din urma contin pe lânga mentol si acizii colagenic si cafeic care maresc actiunea coleretic-colagoga si flavone.

Din alcaloizii continuti de Vinca rosea (sascchiu) se utilizeaza numai vincaleucoblastina si vincristina în cazuri de leucemii la copii si limfosarcoame, desi acestea constituie doar o proportie foarte redusa din totalul alcaloizilor continuti de planta. În cazul musetelului efectul cel mai puternic antiinflamator este obtinut în cazul utilizarii ceaiului din flori.

Pentru radacina de valeriana efectul sedativ se datoreaza atât valepotriatilor, cât si uleiului volatil; de aceea se utilizeaza în terapeutica extractul de valeriana.

Alteori, izolarea principiului activ nu este rentabila din punct de vedere economic, iar pe de alta parte, celelalte substante componente în extract nu influenteaza actiunea. Este cazul tuberculilor de amag (Aconitum), pentru care se foloseste tinctura aconiti, foarte activa în doze mici. În cazul frunzelor de digitala se utilizeaza atât glicozidele cardiotonice izolate (digoxina - comprimate din pulberea de frunze, acestea din urma având în compozitia lor si saponine sterolice, care favorizeaza absorbtia glicozidelor cardiotonice.

Dupa izolarea unor substante în stare pura si elucidarea structurii lor s-a încercat reproducerea acestora prin sinteza. Exista numeroase exemple în acest sens: efedrina, mentolul (din menta), papaverina (din opiu) por fi obtinute astazi si pe cale de sinteza chimica actiunea unora nefiind însa identica cu a celor naturale, desi la altele efectul este asemanator.

Cercetarile actuale în domeniul fitoterapiei acopera domenii vaste din cuprinsul medicinei, de aceea ma voi opri doar la doua exemple de data recenta, publicate în revistele de specialitate, pe care le consider de importanta majora în reconsiderarea acestei farmacoterapii.

Diferite specii de Xanthium ("iarba de ghimpe")sau "holera" sunt folosite în medicina populara datorita efectului diuretic (semnalat înca din 1903 de N. Leon si confirmat experimental de E. Racz, Kotbila (1965) si de P. Petcu si colab. (1982) constatându-se un efect favorabil în adenomul de prostata.

În terapeutica se foloseste o solutie extractiva apoasa obtinuta din partile aeriene ale diferitelor specii de Xnathium si preparatul Adenostop. Actiunea antiinflamatoare a "ceaiului de ghimpe" poate fi atribuita prezentei glicozidelor sitosterolului; cercetarile experimentale si clinice constatând o scadere a greutatii prostatei si obtinându-se rezultate bune în adenomul de prostata. În urma acestor cercetari s-a introdus în terapeutica "ceaiul de ghimpe" (PLAFAR) si s-a realizat produsul ADENOSTOP picaturi (I.M.F. Cluj-Napoca - Laboratorul de microproductie).

De mentionat ca utilizarea empirica a unui decoct de fructe ("scaiuta") ca remediu diuretic, este descrisa si în medicina populara a altor tari (Argentina).

Tratamentul curent al rectocolitei ulcerohemoragica (colita ulceroasa) se efectueaza cu corticoizi ca medicatie imunosupresiva si antiinflamatoare precum si cu sulfamide antibacteriene (salazopirina). Numeroase cazuri grave sunt refractare la tratament. O asociere de infuzii din speciile Oeinum basilicum (busuioc) si Polygonum aviculare (troscot) si vitamina PP, folosita în câteva cazuri disperate, a dat rezultate salutare si fara recidiva 5 ani.

Cercetarile farmacodinamice experimentale au fundamentat stiintific aceste indicatii terapeutice punând în evidenta actiunea hemostatica antiinflamatoare si antidiareica în cazul troscotului si actiunea antiseptica si sedativa în cazul busuiocului. Aceste actiuni farmacodinamice atestate, precum si indicatiile terapeutice respective verificate de practica medicala populara româna, justifica teoretic si practic utilizarea celor doua specii în rectocolita ulcerohemoragica, cel putin pentru tratamentul simptomatic al bolii.

Produsele fitoterapeutice care ne stau la dispozitie în cadrul diferitelor clase de medicamente, vor fi prezentate în calitate de exemple, în vederea asigurarii unei priviri de ansamblu asupra sortimentului actual.

Scopul acestei treceri în revista fiind prezentarea posibilitatilor asigurate de fitoterapie nu am insistat asupra contraindicatiilor, reactiilor adverse, modul de administrare si altor elemente absolut necesare în prescrierea unui tratament de catre medic.

Deprimanti ai sistemului nervos central

În categoria medicamentelor sedative în anii din urma a crescut ponderea extractelor de radacina de odolean; acestea reduc hiperexcitabilitatea sistemului nervos central, efectul fiind comparabil cu cel al tranchilizantelor minore fata de care prezinta avantajul ca nu se cunosc contraindicatii, tratamentul este lipsit de râs. Este avantajoasa asocierea extractelor de odolean cu cele de paducel. Un asemenea medicament în compozitia caruia intra si un derivat de acid barbituric obtinut prin sinteza (fenobarbital) sunt comprimatele de EXTRAVERAL. În doze uzuale nu provoaca somnolenta, totusi poate influenta spre bine tulburarile de somn. Efectul este mai pronuntat si mai complex decât cel care se obtine cu o doza identica de fenobarbital (fara asocierea cu cele doua extracte vegetale). Din produse vegetale se realizeaza si medicamentul PASINAL, solutie pentru uz intern care contine fenobarbital, precum si bromuri. Spre deosebire de cele doua preparate mentionate, SEDINSTANT contine în exclusivitate produse vegetale si anume radacini de odelean, conuri de hamei, fructe de paducel, partile aeriene de la talpa gâstii, flori de tei si frunze de mataciune. Produsul granulat corespunde unui extract uscat care se solva instantaneu în apa administrând-o ca si cum ar fi un ceai medicinal, fata de care prezinta avantajul unei dozari mai exacte.

În parkinsonism se mai folosesc alcaloizii de matraguna conditionati sub forma de comprimate; medicamentul FOLADON contine totalul alcaloidic din radacinile acestei plante puternic active, iar în compozitia produsului FBENAL intra si fenobarbital. Se folosesc si în spasme ale musculaturii netede de la nivelul aparatului digestiv, al cailor biliare si urinare, în stari de hipersecretie (salivara, gastrica, bronsica) în rau de mare si de altitudine.

LAURONIL (comprimate) este un produs cu actiune deprimanta centrala a mobilitatii prescris în excitatii psihomotorii, în crize convulsive, dar si în parkinsonism. Se realizeaza din scopolamina, alcaloidul principal al laurului paros cultivat la noi.

Dintre cele mai puternice medicamente analgezice medicul poate sa prescrie în conditii riguros stabilite pentru medicamentele care intra în regim de stupefiante, preparatele injectabile obtinute din morfina, alcaloidul principal al macului de gradina si din derivatii acestuia. Se prescria fie ca atare (MORFINĂ, HIDROMORFON) fie în asociere cu unii alcaloizi mentionati mai sus (MORFINĂ-ATROPINĂ, hidromorfon-SCOPOLAMINĂ).

Excitanti ai sistemului nervos central

Cofeina obtinuta din boabele arborelui de cafea sau din frunzele arbustului de ceai este un excitant cortical care stimuleaza centrul vasomotor si central respirator. Se prescrie sub forma de injectii (cofeina, natriu benzoic), dar se asociaza frecvent cu substante medicamentoase analgezice, asigurând potentarea actiunii acestora.

Alcaloidul principal din cârcel, este nu numai un stimulent al SNC, un excitant al centrului vasomotor si al celui respirator, prescris în stari de hipotensiune arteriala (efedrina, comprimate si fiole), dar în combinatie cu alte substante medicamentoase se prescrie si în astmul bronsic, în diferite stari alergice.

Medicatia sistemului nervos vegetativ

În distoniile neurovegetative, un rol însemnat revine alcaloizilor de matraguna si a celor din cornul de secara. Primii, mai ales atropina, prezinta efect parasimpatolitic, cei din urma (ergotamina, ergotoxina) exercita o actiune simpatolitica. Astfel, prin asocierea celor doua tipuri de extracte (alcaloizi), pot fi diminuate oscilatiile SNV în ambele directii. Astfel de medicamente sunt BERGONAL (drajeuri) care contine si fenobarbital si DISTONOCALM (drajeuri) în compozitia caruia intra pe lânga un derivat de acid barbituric si propanolol, un beta-blocant.

Anestezicele locale si analgezice

Un reprezentant al acestei grupe este medicamentul BOICIL FORTE (injectii) care se obtine din radacinile de spânz. Prin microinfiltratii în punctele dureroase, solutia sterila se aplica în cele mai diferite dureri: nevralgii, artralgii, mialgii. În tratamentul de lunga durata se foloseste si extractul vegetal de spânz, conditionat sub forma de unguent.


Spasmolitice

În spasmele musculaturii netede se foloseste alcaloidul principal din matraguna, sub forma de injectii (sulfat de atropina). Din macul de gradina se obtine papaverina (papaverina, fiole, comprimate), alcaloid care actioneaza asupra fibrei musculare (spasmolitic musculotrop); în timp ce atropina era un spasmolitic neurotrop. Cei doi alcaloizi sunt substantele active din medicamentul Lizadon (comprimate, supozitoare) indicat în colica hepatica, nefritica, intestinala.

Medicamente cardiovasculare

Întregul sortiment de medicamente cardiotonice de la noi se realizeaza cu o singura exceptie, din frunzele de degetel lânos, care creste prin partile sudice ale tarii, dar nu se colecteaza din flora spontana, fiind una din principalele plante medicinale de cultura. Produsele DIGITALIN, DIGOXIN, LANATOZUD C, NIDACIL se deosebesc între ele prin gradul de absorbtie în caz de administrare pe cale bucala, prin taria si durata efectului. În insuficienta cardiaca, pentru tratamentul de lunga durata se prescriu picaturi comprimate, drajeuri sau supozitoare, acestea din urma mai ales în insuficienta hepatica. Injectiile (DESLAZONID) sunt folosite în stari acute, efectul lor instalându-se repede.

Alcaloidul principal din partile aeriene de maturice, sparteina, se conditioneaza sub forma de fiole (SULFAT DE SPARTEINĂ) si duce la scaderea excitabilitatii si contractibilitatii miocardului, fiind folosit în tahicardia paroxistica, extrasistole, dar si în obstretrica. Se absoarbe si în caz de administrare bucala.

În ceea ce priveste medicamentele antihipertensive, produsul HIPORIB, realizat din frunzele de coacaz negru la Târgu-Mures, are ca avantaj, absenta efectelor secundare (pe care le prezinta celelalte antihipertensive utilizate în practica).

Din clasa vasodilatatoarelor se folosesc alcaloizii extrasi din partile aeriene de saschin )VINCANINA) care regleaza circulatia cerebrala marind rezistenta creierului la hipoxie; prezinta si efecte trofice. Este indicat în accidentele vasculare cerebrale, mai ales în vederea prevenirii lor la hipotensivi, în ateroscleroza.

Derivati ai ergotoxinei din cornul de secara se prescriu în tulburari ale circulatiei sangvine periferice si cerebrale, iar în hipertensiunea arteriala în completarea tratamentului de fond (DN-ERGOTOXIN, HYDERGINE). În migrene se foloseste un alt alcaloid din cornul de secara, ergotamina, în asociere cu cofeina (COFEDOL)  în vederea prevenirii crizelor.

Medicatia aparatului digestiv

În tratamentul ulcerului gastric se prescriu pulberi compuse cu continut de frunze sau de extracte de matraguna, asociate cu compusi de aluminiu si/sau magneziu (CALMOGASTRIN) în compozitia comprimatelor de ULCEROTRAT se gaseste extract de obligeana.

În realizarea de medicamente laxative un rol important revine scoartei de crusin care se pastreaza timp de un an înainte de utilizare. În combinatie cu diverse substante medicamentoase întra în compozitia drajeurilor de LAXATIN, iar în combinatie cu extractul de radacina de revent si de cicoare în formula drajeurilor CORTELAX.

Din alge marine se obtine preparatul GALCORIN, granule, folosit în constipatia cronica în ulcer gastric si duodenal, precum si în colite.

În caz de anorexie si în stari de dispepsie se foloseste TARHEDOL, granule instantaneu solubile în apa obtinute din tintaura, radacini de papadie, galbenele, radacini de tataneasa, flori de coada soricelului, izma buna si chimion.

Un aliment dietetic obtinut din roscove se prescrie în profilaxia si în tratamentul diareei la sugari si la copiii mici (CERATOMIA), diareei.

În afectiuni ale cailor biliare se prescriu medicamente coleretice sau colagoge, ca de exemplu INSTAMIXT, preparat instantaneu solubil în apa ce contine extract de frunze de anghinare, parti aeriene de papadie, de rostopasca si de sunatoare. Extractele vegetale servesc si la obtinerea produsului BOLDOCOLIN, iar din frunze de anghinare se obtine produsul de ANGHINOL (picaturi, drajeuri).

Antitusive si expectorante

Un calmant central al tusei este codeina (CODENAL) si noscapina sau narcotina (TUSAN FORTE), ambele medicamente continând alcaloizi izolati din macul de gradina.

Un calmant al tusei (TUSOMAG) se realizeaza din tuberculii de omag, partile aeriene de lamâioara si frunze de matraguna.

Teofilina existenta în frunzele arbustului de ceai, se gaseste sub forma unui derivat în compozitia produsului MIOFILIN, folosit atât pe cale bucala, cât si intravenos.

În boli tumorale pot fi prescrisi alcaloizii de Vinarosea si anume vinblastina sau vincristina (VINKRISTIN) în leucemia acuta.

Boli ale metabolismului

În vederea prevenirii crizelor de guta, dar si în tratamentul uricemiei se foloseste colchicina extrasa din semintele de brândusa de toamna (COLCHICINĂ).

Medicamentele hepatoprotectoare se obtin din semintele de armurariu (SILIMARINA) cultivate pe suprafete mari.

În litiaza renala se pot folosi extracte de roiba în asociere cu cele de splinuta, coada calului si podbal de munte (URALYT drajeuri).

Un antiinflamator local (de contact) se realizeaza din musetel (ROZMARIN), folosit pentru gargara, intern în gastrite si colite sau pentru spalaturi vaginale.

Un antispastic antiinflamator se obtine din cimbrisor, izma buna, musetel, cerentel, mataciune, cu care se clateste cavitatea bucala în stomatite, gingivite sau se face gargara în faringite, laringite (TICIVEROL).

Produsele vegetale pe care le-am trecut în revista, reprezinta atât forme farmaceutice, ce contin un singur principiu activ cât si fractiuni cu continut de mai multe substante similare sau extracte. Unele medicamente realizate din plante reprezinta singurele sau cele mai bune posibilitati ale terapiei medicamentoase contemporane, altele pot fi considerate mai mult ca produse adjuvante cu care se completeaza medicatia de baza.

Fitoterapiei dupa cum rezulta din schitarea posibilitatilor existente îi revine un rol bine definit în ansamblul tratamentelor medicamentoase. Extinderea acestor posibilitati, crearea de noi tipuri de medicamente este menirea cercetarii stiintifice în acest domeniu.

Reconsiderarea valorii plantelor medicinale include azi o serie de aspecte fundamentale diferite de trecut:

1.    A scazut ponderea plantelor medicinale din flora spontana, mai cu seama din considerente economice si de conservare a naturii si paralel cu aceasta, culturile de plante medicinale si aromatice se extind pe zi ce trece. Principalele avantaje ale culturii plantelor medicinale si aromatice sunt:

-         în cazul speciilor ce se gasesc si în flora noastra spontana, asigurarea necesarului anual este mai usor de realizat;

-         exista posibilitatea obtinerii de materie prima mai bogata în principii terapeutice active;

-         plantele exotice, straine de flora noastra, pot servi si ele la asigurarea necesarului de materie prima;

-         populatiile din flora noastra spontana pot fi crutate, devenind în felul acesta, din ce în ce mai mult rezerve ale genofondului; pot servi la introducerea  succesiva în cultura a unor plante cu calitati biologice, chimice si farmacodinamice de valoare cunoscuta.

2.    Notiunea de "planta medicinala" a însemnat pâna nu demult aproape în exclusivitatea plante superioare cu flori. Termenul este astazi valabil si asupra unui numar mare de microorganisme si plante inferioare: bacterii, ciuperci, alge marine, licheni. Din aceste categorii de plante inferioare multe specii sunt folosite azi în vederea realizarii de cultura pe scara industriala (actinomicete, drojdii, mucegaiuri, din care se obtin antibiotice si citostatice). Aceste procedee, verificate totusi câteva decenii, au stat la baza înfiintarii culturilor de celule si de tesuturi.

3.    Alaturi de culturile clasice de plante medicinale, în conditiile de câmp, azi s-a conturat o noua posibilitate: grupe de celule prelevate din indivizii cei mai valorosi se mentin în culturi de laborator sau industriale, fara sol. În mediul de cultura în care se dezvolta aceste celule si tesuturi ajung substante ale metabolismului, din care apoi se extrag acelea care pot fi folosite pentru realizarea de medicamente.

4.    Plantele superioare cu flori, se valorifica nu numai sub forma de ceaiuri medicinale, ci din ce în ce mai mult în calitate de materie prima industriala. O serie de specialitati farmaceutice sunt realizate din plante medicinale indigene: Anghirol, Bergonal, Boicil forte, Digoxin, Ergomet, Hiposerpil, Lanatozid C, Romazulan, Tunsomag. O buna parte a materiei prime vegetale prelucrate industrial nici nu este prielnica pentru obtinerea de ceaiuri medicinale, fiindca prezinta actiune prea puternica si nu poate fi administrata în doze riguros exacte; în alte cazuri principiile terapeutice active nici nu pot fi extrase cu apa, deci nu ajung în componenta ceaiului medicinal.

5.    Actiunea medicamentului, preparat din materia prima vegetala trebuie sa fie dovedita în aceeasi masura ca si la orice alta categorie de produs farmaceutic. Un nou medicament nu poate fi introdus în terapeutica fara atestarea actiunii în experienta pe animale. Exigenta este aceeasi la orice medicament care se realizeaza din materie prima vegetala sau prin sinteza. O serie de substante izolate initial din organisme vii se obtin azi prin sinteza. În aceasta situatie originea naturala sau obtinerea prin sinteza prezinta mai mult un interes economic cel putin în acele cazuri când substanta la care se ajunge prin ambele cai, prezinta aceeasi actiune. Se folosesc multe substante vegetale în scopuri terapeutice care pot fi obtinute si prin sinteza totala, dar datorita unor mici deosebiri de structura, produsul sintetic poate fi lipsit de actiune sau daunator.

6.    Se cere nu numai confirmarea experimentala a actiunii ci si a lipsei efectelor secundare nedorite sau în orice caz absenta unor riscuri mai mari decât efectul benefic scontat. Reconsiderarea actuala a multe plante medicinale se datoreaza si faptului ca spre deosebire de medicamentele de sinteza, acestea pot fi folosite timp îndelungat, fara ca sa devina nocive. De aceea, mai ales în procesele patologice cronice care necesita de multe ori un tratament permanent de ani/decenii, multe medicamente naturale incumba mai putine pericole decât utilizarea neîntrerupta a unor produse de sinteza.

Fitoterapia va fi pusa din ce în ce mai mult la contributie. Farmacopeea viitorului îsi îndreapta din nou privirea spre natura (marea tamaduitoare).

Plantele ascund înca multe secrete. Au fost inventariate în 50 de tari, 20000 de plante folosite în toata lumea de catre medicina traditionala si moderna, de industria farmaceutica, cele mai utilizate fiind un numar de 228.

În scopul evaluarii rolului plantelor medicinale în viata diferitelor comunitati sociale si pentru a recomanda guvernelor din tarile respective modul de pastrare si utilizare a acestor plante, a fost organizata o importanta reuniune internationala asupra conservarii plantelor medicinale. Organizatori: Organizatia Mondiala a Sanatatii, Uniunea Internationala pentru conservarea naturii si Fondul Mondial pentru natura (Chiang Mai, Thailanda, 21-26 martie 1988).

Reafirmând sprijinul acestor organizatii la dezideratul - Sanatate pentru toti pâna în anul 2000 - care urmareste asigurarea populatiei globului cu cel putin o forma de asistenta sanitara primara - participantii la reuniune au adoptat în unanimitate o declaratie, în care:

-         recunosc rolul plantelor medicinale ca fiind indispensabil pentru îngrijirile de sanatate primara, indiferent ca este vorba de automedicatie sau servicii nationale de sanatate.

-         sunt alarmante consecintele scaderii din ce în ce mai mult a diversitatii plantelor medicinale în lume.

-         subliniaza gravitatea constatarii ca sunt amenintate si în pericol de disparitie multe plante care servesc la fabricarea medicamentelor traditionale si moderne.

-         face un apel catre O.N.U., institutiile specializate si statele sale membre, asupra:

1.    importantei vitale pe care o au plantele medicinale în îngrijirile privind sanatatea.

2.    disparitiei inacceptabile din ce în ce mai masive a plantelor medicinale ca urmare a distrugerii zonelor propice cresterii acestor plante si a metodelor de exploatare abuziva.

3.    Se mentioneaza ca, în sistemul actual de cooperare si într-ajutorare internationala, resursele de plante medicinale ale unei tari, au o importanta capitala pentru multe alte tari.

4.    Interesul economic pentru plantele medicinale uzate în etapa actuala reprezinta una din marile posibilitati pe care regnul vegetal îl ofera pentru productia de noi medicamente.

5.    Întregii bulversari si disparitiei constante a culturilor indigene care conditioneaza descoperirea de noi plante medicinale de care comunitatea mondiala poate profita.

6.    Urgentei necesitati privind realizarea unei cooperari si coordonari internationale pentru a pune în practica un program eficient de conservare a plantelor medicinale de asa maniera încât generatiile viitoare sa poata dispune de acestea în cantitati suficiente.

Pe plan mondial în cadrul luptei pentru protejarea mediului, S.U.A. si-au dat seama de interesul speciilor vegetale pentru farmacopeea de mâine. Dupa o ancheta s-a vazut ca 50% din medicamentele americane eliberate pe baza de ordonanta contin compusi de origine vegetala, valoarea lor fiind estimata la 3 miliarde de dolari. Din 76 de compusi farmaceutici utilizati în S.U.A., numai 7 sunt produsi prin sinteza la un cost mai mic decât daca ar fi extrasi din plante. Deci nu este de mirare ca americanii consacra enorme mijloace financiare cercetarii medicale, trecând de la plante mai putin cunoscute.

Astfel, Institutul american de lupta împotriva cancerului a elaborat un program de cercetare asupra plantelor salbatice pentru care cheltuieste 1,5 milioane de dolari anual. Au fost izolate 100000 de extracte, retinând dintre acestea 3000 pentru  experimentarea posibilitatilor anticancerigene ale acestora.

Se pun mari sperante si în leacurile florei si lumii marine. Cercetatorii americani au repertoriat 500 combinatii chimice cu efect biologic recunoscut, obtinute din plancton, alge si bureti. Unele vietati marine nu fac cancer, deoarece au un mecanism înca necunoscut de aparare contra acestei boli (se pare ca buretii contin substante anticancerigene).

Pentru farmacia viitorului, algele reprezinta o sursa inepuizabila. Se stie ca înca de multa vreme se consumau alge în hipertiroidism, ele fiind bogate în iod. Un numar de 150 de alge (rusii, verzi, negre) au efect inhibitor asupra evolutiei unor boli (anemii, reumatism, tromboze). La consumatorii de alge uscate din Peru se vede cel mai scazut procent de cardiopatii.

În contextul unui articol de fond, revista "Sante du Monde" din noiembrie 1977 arata ca arta ancestrala a herbaristilor ar trebui valorificata deoarece multe plante cunoscute de ei, au reale virtuti terapeutice, iar farmacopeele moderne ar fi prea sarace daca preparatele pe baza de plante le-ar lipsi.

Medicina moderna are - dupa cum rezulta si din aceasta lucrare - de valorificat unele din traditiile herberistilor fapt pentru care în unele tari au început sa se analizeze cu grija fierturile administrate de vindecatorii traditionali pentru a determina elementele active ale eficientei lor. Constatând încurajarea sporita a cercetatorilor de etnoiatrie si etnobotanica suntem tentati sa formulam urmatoarea întrebare: daca azi, la nivelul O.M.S. se încurajeaza cercetarile de fitoterapie traditionala de ce s-a renuntat cu atâta usurinta la acel bogat arsenal terapeutic vegetal care facea obiectul vechilor farmacopee, produse care se întâlnesc de altfel si în practicile populare? Înlocuirea acestora, dictata adesea de interesele caselor de medicamente si marilor industrii chimio-farmaceutice a adus schimbari fundamentale în orientarea farmacoterapiei, substituind terapeuticii individuale instituite de medic si muncii de laborator a farmacistilor, o medicatie bazata în exclusivitate pe produse de sinteza. Dar tot stiinta moderna atrage în mod deosebit atentia asupra efectelor adverse ale acestor produse.

În afara de cercetarile de etnografie medicala, ar mai exista o solutie poate mult mai rapida, mai ieftina si nu lipsita de eficienta. Este vorba de reconsiderarea vechilor farmacoterapii a etnofitoterapiei, selectionând din multimea acestora tot ce a facut "voga" chiar perioade îndelungate si a reprezentat arsenalul de baza al multor somitati medicale.

În acest spirit se poate aprecia ca cercetarea vechilor farmacopee considerate desuete de medicina si farmacia moderna, ofera conditii de reflectare asupra posibilitatilor de reactualizare a unor vechi remedii terapeutice.

Rezulta deci, folosirea pe scara tot mai ,larga a fitoterapiei, considerându-se prin aceasta si o încercare de impulsionare prin educatie sanitara, a totalizarii produselor vegetale mai ales în rândul populatiei, în scopul folosirii de catre aceasta a produselor de sinteza pe calea automedicatiei.

Pe de alta parte, legea sanitara înscrie obligatia pentru cadrele sanitare, de a recomanda utilizarea intensa a resurselor naturale indigene. Exista tendinta folosirii mijloacelor casnice traditionale si care de cele mai multe ori constau în utilizarea plantelor sub diferite forme, ca si a altor practici populare transmise din generatie în generatie.

În nomenclatorul magazinelor de plante medicinale (PLAFAR)  sunt înscrise produse vegetale eliminate din cuprinsul farmacopeelor curente dar puse la îndoiala populatiei. Iata deci ca un preparat din plante medicinale pregatit în mod stiintific în farmacie de persoane competente si cu respectarea "legilor artei" nu se poate obtine dar în schimb se poate prepara acasa în mod empiric.

Reconsiderarea recepturii vechilor terapeuti, retete bazate exclusiv pe produse naturale, devine o necesitate legata chiar si de igiena utilizarii medicamentelor. Fitoterapia culta traditionala ar trebui sa devina o posibilitate reala la îndemâna cetatenilor prin unele farmacii sau puncte farmaceutice desemnate în acest scop.

Reconsiderarea farmacoterapiei culte traditionale, deci si a fitoterapiei, se poate realiza prin:

-         selectionarea arsenalului terapeutic adoptat de vechile farmacopee;

-         înfiintarea în mod experimental al uni mic nucleu farmaceutic care sa fie aprovizionat si sa poata prepara aceste medicamente;

-         încurajarea medicilor dispusi sa-si orienteze o parte din prescriptii si spre domeniul farmacoterapiei vechi;

-         considerarea acestei conduite în recomandarea medicamentelor, ca o faza premergatoare eventualei administrari a medicamentelor moderne de sinteza organica în cazul când produsele farmacoterapiei culte traditionale nu ar oferi rezultatele scontate. Ar fi deci vorba de o strategie în domeniul folosirii medicamentelor, care ar consta în folosirea mai întâi a medicamentelor naturale, cu o veche proba a timpului, iar în cazul când bolnavii nu raspund favorabil la acestea, urmeaza sa li se administreze medicamente de sinteza.

Pentru un asemenea experiment s-ar angaja minimum de cheltuieli, urmând ca în functie de solicitare sa se dezvolte sau sa se renunte pe viitor la acest procedeu, care totusi ar reprezenta mai mult decât sfaturile educativ-sanitare.

Desigur, s-ar putea pleda si în defavoarea acestei pareri, argumentându-se în primul rând, ca este dificil ca publicul sa fie convins de eficienta unor retete magistrale, în locul "specialitatilor" cu care este obisnuit.

În favoarea celor expuse mai sus, sintetizez directiile sanitare sa asigure si sa promoveze dezvoltarea fitoterapiei elaborate cu prilejul primului simpozion de fitoterapie desfasurat în octombrie 1979, la Sebes-Alba. Simpozionul a avut tema:"Progrese si realizari în domeniul fitoterapiei". De-a lungul lucrarilor simpozionului s-a conturat necesitatea concentrarii eforturilor în viitor pe urmatoarele directii:

-         realizarea unui sortiment larg de produse de extractie din materii prime vegetale, din care farmaciile sa poata prepara cele mai variate forme farmaceutice, pe baza prescriptiilor medicilor;

-         standardizarea produselor fitoterapeutice în functie de continutul în principii active si de efectul fiziologic;

-         transformarea în farmacii cu profil de fitoterapie a actualelor magazine PLAFAR si încadrarea lor obligatorie cu farmacisti;

-         cresterea numarului de specii vegetale care se valorifica în scopuri medicinale;

-         extinderea cercetarilor în domeniul medicamentelor de natura vegetala în scopul diversificarii productiei si asigurarii biodisponibilitatii lor;

-         promovarea terapiei cu produse aromatice vegetale.

Trecutul nostru reprezinta un bogat laborator etnic. Datoria noastra ar fi deci, sa valorificam stiintific toate medicamentele populare. Ceea ce nu este usor fiindca acest depozit popular este un izvor de sugerari sau inspiratii. Poate ca niciodata el nu va putea fi complet "stors" de indicatiile si implicatiile pe care le ofera.

Unele elemente care noua ni se par acum neîntelese sau absurde, s-ar putea sa capete sens mai târziu: vor fi aporturi postume ale medicinii populare.

Noi nu ar trebui sa distrugem nimic, suntem datori sa punem totul în ordine: asemenea minelor parasite pe care o tehnica mai avansata le pune din nou în functie, exista si "mine de cunoastere" care asteapta sa fie reactualizate, sau cel putin pastrate sub beneficiul de inventar.

si chiar daca acest material popular nu va mai putea oferi nimic pentru sanatatea omului, el va ramâne interesant pentru teoria culturii.

Omenirea nu trebuie sa se uite pe ea însasi.

La rândul ei, medicina populara ne va aminti de noi însine, chiar daca în viitor, ea va constitui numai o imagine de muzeu. Istoria si psihologia noastra sunt în legatura si cu ea.


CONCLUZII

Desigur ca bogatul material existent referitor la medicina empirica si în special la un domeniu al ei - fitoterapia - nu poate fi epuizat în lucrarea de fata.

Trebuie mentionat si faptul ca astazi înca nu cunoastem toate realizarile stramosilor nostri în utilizarea plantelor medicinale; dar nu este mai putin adevarat ca prin extinderea si aprofundarea cercetarii plantelor medicinale traditionale indigene se pot da la iveala remedii nebanuite.

Pe masura extinderii cercetarilor au aparut lucrari noi care demonstreaza eficienta plantelor medicinale în terapeutica. Daca stramosii nostri utilizau plantele medicinale pe baza traditiei, astazi folosirea lor este fundamentata stiintific prin cercetari chimice, biologice si clinice.

Dupa cercetarea numeroaselor surse documentare vechi si actuale care ne-au stat la dispozitie, putem trage urmatoarele concluzii:

1.    Produs al unei experiente de viata multi-seculara, etnofitoterapia ofera un câmp de cercetari inepuizabil, cu rezultate surprinzatoare, utile, chiar si pentru evolutia medicinii stiintifice.

2.    Ignorata multa vreme, ea a început sa constituie obiect de studiu pentru etnografie si medici, care au cautat sa descopere în aceasta terapeutica empirica latura ei logica, stiintific valabila.

3.    S-a încercat o explicatie stiintifica pentru fiecare element în parte - plantele de leac - si s-a gasit pentru majoritatea din ele o justificare.

4.    Folosita pe scara larga în secolele trecute prin traditie, astazi este necesara o reconsiderare a fitoterapiei, pe baze moderne, stiintifice.

5.    În spiritul celor de mai sus si pentru valorificarea în vederea diminuarii ponderii tratamentelor cu medicamente de sinteza, consideram ca istoria medicinii si a farmaciei ar avea un cuvânt greu de spus, aceasta punând la dispozitie informatiile de arhiva si în general - documente - necesare cercetarilor ulterioare de laborator.

6.    În acest spirit apreciem ca fitoterapia trebuie preluata de la trecut, filtrata prin prisma cunostintelor actuale, reactualizata si redata omului suferind, daca se poate sub forma reteta magistrala, preparata de farmacist.

7.    Pe plan educativ-sanitar, literatura de popularitate în domeniul fitoterapiei, va trebui sa adânceasca mai ales studierea foarte bine cunoscute de populatie si mai ales a celor recunoscute oficinal, care au o îndelungata confirmare terapeutica prin proba timpului.

8.    Pentru aceasta, apreciem ca ar fi util ca speciile recunoscute sa fie înscrise într-o viitoare farmacopee, pentru a fi la îndemâna tuturor sau - pe cât se poate - recomandate de medic si preparate în farmacie. În felul acesta s-ar putea spera la o mai eficienta reconsiderare a medicatiei naturiste, bazata si pe fitoterapie.

9.    În sfârsit, cercetari de ultima ora, au demonstrat ca în domeniul fitoterapiei românesti un capitol distinct si totusi vast îl constituie etnofitoterapia homeopatica. Au fost identificate 152 de specii din flora spontana si cultivata a României utilizate, unele în multe sute de ani, în registru homeopatic. Acest fapt deschide larg perspectiva unui nou domeniu de cercetare, care deja nu mai poate fi neglijat. Pe de-o parte este posibil ca numarul acestor plante sa fie înca mai mare, impunându-se criterii noi în cercetarea fitoterapiei, criterii specifice homeopatiei, iar pe de alta parte, este posibil ca aceste cercetari viitoare sa contribuie la lamurirea unor aspecte înca neelucidate referitoare la mecanismul de actiune al remediilor homeopatice.

10.     Trebuie sa amintim, si nu în ultimul rând, ca orice spor de cunoastere în domeniul medicinii populare românesti este în masura sa creeze premize obiective pentru cresterea patriotismului nostru. Admirând tot mai mult înaintasii, vom dori sa ducem mai departe mesajul lor si sa-l transmitem îmbogatit, perfectionat, generatiilor viitoare.


 

BIBLIOGRAFIE

1.    Bartolomeu, D., Bartolomeu, st. - Cunoasterea plantelor cu aplicatiuni la medicina populara. Plantele ce pot folosi satenilor pentru cautarea sanatatii. Bucuresti, Inst. grafic "Eminescu", 1901.

2.    Bologa, V. L. - Începuturile medicinii stiintifice românesti, Biblioteca medico-istorica, Cluj, 1930.

3.    Bologa, V. L. - Etnoiatrie-iatrosofie. Despre medicina populara româneasca. Ed. Medicala, Bucuresti, 1970, p. 9-21.

4.    Bologa, V. L., Vatamanu, N. - Istoria medicinei universale. Medicina geto-dacilor. Ed. Medicala, Bucuresti, 1970, 820 p. (p. 189-200).

5.    Bologa, V. L., Bratescu, G., Dutescu, B., Micu, st. - Istoria medicinii românesti. Ed. Medicala, Bucuresti, 1972, 526 p.

6.    Bologa, V. L. - Contributii la istoria medicinei în R. P. R., Ed. Medicala, Bucuresti, 1955, 390 p. (p. 21-39).

7.    Borza, Al. - Despre denumirile românesti de plante medicinale populare. Despre medicina populara româneasca. Ed. Medicala, Bucuresti, 1970, p. 51-54.

8.    Borza, Al. - Dictionar entobotanic. Ed. Academiei, Bucuresti, 1968.

9.    Bratescu, G. - Apararea sanatatii ieri si azi. Studii, note si documente. (Sub redactia). Ed. Medicala, Bucuresti, 1984.

10.      Bratescu, G. - Retrospective medicale (Sub redactia). Ed. Medicala, Bucuresti, 1985.

11.      Bratescu, G. - Aspecte istorice ale medicinii în mediul rural. Studii si note (Sub redactia). Ed. Medicala, Bucuresti, 1973.

12.      Bratescu, G. - Grija pentru sanatate. Primele tiparituri de interes medical în limba româna (1581-1820), Ed. Medicala, Bucuresti, 1988, p. 214.

13.      Bujoreanu, G. - Boli, leacuri si plante de leac cunoscute de taranimea româna, Astra, Sibiu, 1936.

14.      Butura, Valer - Enciclopedie de etnobotanica româneasca, Ed. stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1979.

15.      Chirila, Pavel - Medicina naturista, Ed. Medicala, Bucuresti, 1987.

16.      Constantinescu, C. - Plantele medicinale în apararea sanatatii, Recoop, Bucuresti, 1976.

17.      Constantinescu, Gr., Elena Hatieganu-Buruiana - Sa ne cunoastem plantele medicinale, proprietatile lor terapeutice si modul de folosire, Ed. Medicala, Bucuresti, 1986.

18.      Csedo,K. - Plantele medicinale si condimentare din judetul Harghita, Tip. Tg. Mures, 1980.

19.      Czihak, J. Ch. - Istoria naturala întâia oara în limba româneasca, Iasi, 1837.

20.      Grintescu, Ghe. P. - Contributiuni la studiul plantelor de leac ale poporului român, Ed. Universul, Bucuresti, 1936.

21.      Lupascu P. Dimitrie - Medicina babelor, Analele Academiei Române, Seria II, Tom. XII, Bucuresti, 1890.

22.      Milcu, st., Dutescu, B. - Istoria stiintelor în România. Medicina. Ed. Academiei R.S.R., 1980.

23.      Mocanu, st., Raducanu, D. - Plantele medicinale în terapeutica, Ed. Militara, Bucuresti, 1983.

24.      Pantu, C. Zacharia - Vocabular botanic cuprinzând numirile stiintifice si populare ale plantelor, Bucuresti, Institutul de arte grafice si Ed. Minerva, 1902.

25.      Percek Arcadie - Terapeutica naturista, Ed. Ceres, 1987.

26.      Râmniceanu, R. - Aspecte si probleme ale medicinii contemporane, Ed. Medicala, Bucuresti 1983.

27.      Russu. I. I., Daicoviciu, H. - Dacia de la Burebista la cucerirea romana, Cluj, 1972.

28.      Russu, I. I. - Etnogeneza românilor, Ed. stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981.

29.      Russu, I. I. - Limba traco-dacilor. Ed. stiintifica, Bucuresti, 1967.

30.      Russu, I. I. - Religia traco-dacilor. Zei, credinte, practici religioase. Ed. stiintifica, Cluj, 1947, p. 144.

31.      Silva, F. - Din retetarele farmaciei verzi. Ed. Ceres, Bucuresti, 1975.

32.      Stanciu, V. - Plantele de leac, Biblioteca Semanatorul, Arad, 1916, Nr. 11.

33.      Stanciu, V. - Teza de doctorat "Comparatie între întrebuintarea populara si cea oficinala a câtorva plante folosite în medicina populara româneasca, Cluj, noiembrie, 1933.

34.      Vatamanu, N. - Originile medicinii românesti, Ed. Medicala, Bucuresti, 1979.

35.      Vatamanu, N. - Medicina veche româneasca. Ed. stiintifica, Bucuresti, 1970.

36.      Voiculescu, V. - Toate leacurile la îndemâna. Ed. Cartea Satului, Bucuresti, 1933, 331 p.

37.      Voiculescu, V. - Dictionar cronologic de medicina si farmacie, Ed. stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1975.

38.      Voiculescu, V. - "Orientari în fitoterapie" - lucrarile prezentate la primul simpozion de fitoterapie, Sebes, 6 octombrie 1979, Ed. U. S. S. M. Alba, 1981.

39.      Voiculescu, V.- "Plantele medicinale în prezent" - Editata de redactia revistei Korunk, Cluj-Napoca, 1983.


Periodice

 

1.    Bartolomeu, D. - Plantele ce servesc ca substante curative populatiunii rurale din România, Revista Farmaciei, an XV, nr. 4, 1903, p. 151-156.

2.    Gheorghiu, Em., Filofteia Mihai - Rozenblat Ana - Aspecte din farmacoterapia poporului român. Munca Sanitara, 1967, an XIV, nr. 2, p. 122-125.

3.    Gheorghiu, Em., Filofteia Mihai - Manuscrise cu elemente de farmacoterapie populara aflate la Biblioteca Academiei R.S.R. si Arhivele Statului din Bucuresti, Revista Farmacia, 1969, an XVII, nr. 5, p. 297-306.

4.    Muncitorul Sanitar - saptamânal editat de Ministerul Sanatatii, Colectia anilor 1985-1988.

5.    Negru, I. - Istoriograful G. I. Ionescu-Gion, despre medicina în trecutul Ţarilor Române, în Viata Medicala, nr. 4, 1980, p. 177-180.

6.    Pap, T. - Substante si forme farmaceutice utilizate în secolul al XVI-lea, Farmacia, 1956, an IV, nr. 4, p. 323-330.

7.    Papp, C. - Plantele medicinale indigene întrebuintate în vechile noastre farmacii, Farmacia, 1956, an IV, nr. 4, p. 330-334.

8.    Papu-Câmpeanu, J. - Plantele în poezia populara, în Comoara satelor, revista lunara de folclor, an III (1925), Blaj.

9.    Rácz, G. - Consideratii asupra valorificarii plantelor întrebuintate în medicina populara, Farmacia, 1960, an VIII, nr. 2, p. 97-104.

10.      Revista Viata medicala - anii 1980. 1981, 1985, 1986.

11.      Spielmann, I., Rácz, G. - Plantele medicinale folosite în Transilvania la începutul secolului al XIX-lea, în Farmacia, vol. XIX, nr. 3, 1971, pag. 175-178.

12.      Vatamanu, N. - Medicina geto-dacilor, în Viata medicala, 1967, vol. XIV, nr. 12, p. 851.


Document Info


Accesari: 3502
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )