Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload






























Cancerul de col uterin

medicina


Cancerul de col uterin




Uterul este un organ situat pe linia mediana la nivelul pelvisului, intre vezica urinara si rect, continuāndu-se in partea inferioara cu vaginul. Uterul este impartit in trei portiuni: colul uterin, portiunea inferioara care se deschide la nivelul vaginului, corpul uterin, portiunea superioara si istmul, o zona ingusta de legatura intre corp si col.




Colul uterin are o portiune denumita exocol aflata in portiunea superioara a vaginului si vizibila la examenul ginecologic cu valve si o portiune denumita endocol care se poate vizualiza numai partial. Zona de trecere intre epiteliul pavimentos al exocolului si cel cilindric al endocolului este locul in care debuteaza majoritatea tumorilor colului u 737x238h terin.

Care sunt factorii de risc pentru aparitia cancerului de col uterin?

In Romānia cancerul colului uterin reprezinta cea mai frecventa neoplazie a tractului genital feminin si a doua cauza de deces prin cancer la femei (dupa cancerul mamar).
Incidenta cancerului de col uterin este semnificativ crescuta la femeile din clasele socio-economice inferioare, cu debut al vietii sexuale la vārsta tānara, parteneri sexuali multipli, istoric de promiscuitate sexuala, numar mare de sarcini, fumatoare. Prin contrast, este putin frecvent la nulipare si la cele cu viata sexuala inactiva. Fara a se recunoaste unanim un rol etiologic, exista peste 20 de tipuri de virusuri papilloma (HPV) asociate cu cancerul de col uterin. Rolul agentilor virali continua sa fie controversat.

Cum evolueaza cancerul colului uterin?

Carcinomul epidermoid (cea mai frecventa forma) are originea, uzual, la jonctiunea cilindro-scuamoasa (denumita si zona de transformare) a colului uterin. De obicei se asociaza cu leziuni de displazie si carcinom in situ, demonstrānd progresia unor astfel de leziuni catre cancer invaziv, care poate dura intre 10-20 ani. Leziunile sunt la inceput mici, iar depistarea si tratarea lor corecta duce la vindecarea bolii. Daca invazia la nivelul colului progreseaza, cresterea tumorii se evidentiaza clinic prin aparitia unei ulceratii superficiale sau a unei tumori exofitice care predomina in vagin. Sunt invadate din aproape in aproape vaginul, parametrele, iar in stadii avansate chiar vezica urinara si/sau rectul.

Datorita retelei limfatice bogate pe care o are uterul, precoce in evolutia bolii pot aparea metastaze (tumori secundare cu originea in tumora primara de la nivelul colului) in ganglionii limfatici pelvini sau chiar lomboaortici. Diseminarea hematogena (in alte organe) este mai putin frecventa, dar relativ comuna in stadiile avansate; metastazele apar la nivelul plamānilor, ganglionilor limfatici mediastinali si supraclaviculari, oaselor si ficatului.

Care sunt semnele de aparitie a bolii si cum se pune diagnosticul?

Formele incipiente de boala sunt asimptomatice, ele se descopera numai in cadrul procesului de screening prin examen citologic Papanicolau. Pe masura ce tumora creste, pacienta poate acuza sāngerari pe cale vaginala, spontane sau la contactul sexual. De cele mai multe ori se asociaza o secretie vaginala cu evolutie trenanta. Durerea nu este comuna, ea apare in stadii avansate, fiind determinata de o multitudine de cauze: necroza tumorala, inflamatie pelvina asociata, invazia unui ureter, a vezicii urinare sau rectului.

Diagnosticul leziunilor precursoare (preinvazive): investigatiile incep cu examen citologic Papanicolau. Terminologiei clasice Papanicolau i s-au adaugat in timp cele de displazie si CIN, ultima abordare fiind reprezentata de clasificarea Bethesda (TBS) care grupeaza leziunile precursoare neinvazive ale colului in categoriile grad scazut (LSIL) si grad inalt (HSIL), fiecare dintre ele cu algoritmul propriu de tratament si urmarire. Daca citologia este anormala dar fara prezenta unei leziuni vizibile pe col, se efectueaza colposcopia, metoda care analizeaza foarte atent suprafata exocolului uterin si portiunea initiala a canalului cervical.

Biopsia
ghidata colposcopic si eventual chiuretajul endocervical pun diagnosticul. Daca exista displazie severa, citologica sugereaza carcinom in situ sau jonctiunea scuamocilindrica a colului nu se poate vizuliza in intregime se practica conizatia, reprezentānd excizia printr-o manevra speciala a zonei suspecte de la nivelul colului.  Conizatia reprezinta atāt o metoda diagnostica cāt si, pentru unele cazuri, terapeutica.

Diagnosticul leziunilor invazive:  leziunile vizibile (macroscopice) de la nivelul colului uterin se biopsiaza, eventual se face si chiuretajul endocervical daca leziunea se prelungeste spre canalul cervical, examinarea la microscop a materialului excizat punānd diagnosticul de malignitate.

Dupa confirmarea malignitatii, evaluarea preterapeutica a cazului necesita efectuarea altor investigatii: examene uzuale (radiografie toracica, examene de sānge, ECG) si alte investigatii complementare utile pentru aprecierea extensiei loco-regionale a bolii (tomografie computerizata abdomino-pelvina, urografie, eventual cistoscopie sau rectoscopie daca exista suspiciune de invazie a organelor vecine).



Stadializarea bolii - ce este si care este semnificatia ei?

Cancerul de col uterin confirmat histopatologic se incadreaza intr-un anumit stadiu. Stadializarea reprezinta incadrarea pe grupe a cazurilor cu aceeasi gravitate, acelasi prognostic si tratament similar. Stadiul I cuprinde bolile limitate la uter (cu prognosticul cel mai bun), stadiile II si III tumorile extinse in pelvis, in afara uterului, iar stadiul IV cancerele de col invadante in vezica urinara sau rect si cele cu metastaze la distanta.

Care este tratamentul cancerului de col uterin?

Tratamentul se bazeaza pe chirurgie si radioterapie.
Tratamentul chirurgical cuprinde metode conservatoare (cum este conizatia in carcinomul in situ) sau radicale - cea mai utilizata este histerectomia totala cu cu anexectomie bilaterala (se rezeca uterul impreuna cu ambele ovare) si limfadenectomie pelvina (excizia ganglionilor limfatici pelvini).

Radioterapia este o metoda de tratament de baza, fiind folosita ca tratament exclusiv, pre- sau postoperator. Se utilizeaza iradierea externa (cu fotoni, folosind acceleratorul liniar sau aparatele de telecobaltoterapie) si brahiterapia (sau iradierea intracavitara, adica introducerea de surse radioactive la nivelul uterului sau vaginului). Pentru stadiile incipiente (IA, IB, IIA) radioterapia exclusiva si chirurgia au rezultate similare. Pentru restul stadiilor tratamentul este de obicei combinat radio-chirurgical.

De retinut:

  • Pacienta cu sāngerare vaginala la contactul sexual, hemoragie abundenta si prelungita in perimenopauza sau hemoragie anormala inainte de instalarea menopauzei trebuie sa se prezinte la medicul de familie sau specialistul ginecolog pentru completarea investigatiilor;
  • Cancerul de col uterin trebuie diagnosticat in faza de carcinom intraepitelial, reducāndu-se in acest fel prevalenta cancerului invaziv si mortalitatea;
  • Este mai usor de depistat un cancer de col decāt de tratat; colul uterin este usor de investigat, astfel incāt examenul ginecologic anual ofera posibilitatea diagnosticului leziunilor precursoare si tratamentul lor adecvat;
  • Se recomanda examen citologic Papanicolau pentru femeile asimptomatice peste 20 ani si pentru cele sub 20 ani sexual active; se fac 2 teste consecutive anual, apoi cel putin un test la fiecare 3 ani pāna la vārsta de 65 ani;
  • Atentie la prevenirea bolilor cu transmitere sexuala; se recomanda folosirea prezervativului in cazul in care exista parteneri multipli;
  • Consultul pacientei cu cancer de col uterin confirmat histopatologic trebuie facut in echipa chirurg - radioterapeut inainte de inceperea oricarui tratament.

Dr. Stefanel Vlad Medic specialist radioterapie oncologica Sectia Radioterapie, Spitalul Clinic de Urgenta Militar Central
Dr.
Carol Davila Bucuresti
Tel.: 224.94.05 / 552; 0744.150.846






Document Info


Accesari: 6064
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )