Digestia intestinala - Studiu bilei si al sucului pancreatic

Digestia intestinala - Studiu bilei si al sucului pancreatic

Bila este produsul de secretie al ficatului care se dreneaza din canaliculele biliare în vezica, unde se concentreaza prin reabsorbtia apei 848f53i si se amesteca cu mucina, secretata de glandele vezicale. De aici prin canalul coledoc, ce se deschide în duoden prin sfincterul Oddi, bila ajunge în intestin, unde îsi exercita functia digestiva.

La specii de animale cu vezica biliara, bila se descarca în valuri, în functie de necesitatile digestive. La cele fara vezica (cabaline, caprioare, porumbel, bibilica), bila se varsa continuu, pe masura formarii ei.

Din punct de vedere organoleptic, bila este un lichid de culoare galbuie, la majoritatea speciilor, cu nuanta brunie la carnivore si verzuie la ierbivore si pasari.

Are gust amar si pH. variabil, între 7 - 8,6 (6-7,5), variazǎ în functie de specie si în functie de sediul bilei recoltate, deosebindu-se o bilǎ intrahepaticǎ ( canale biliare ) si alta extrahepaticǎ ( vezica biliarǎ ).

În compozitia bilei, apa, ajunge pâna la 90%. Din substantele organice predomina sulfatii, fosfatii, bicarbonatul de Na. Substantele organice sunt reprezentate în principal de pigmentii, sarurile si acizii biliari alaturi de care mai exista acizi grasi superiori, colesterol, etc.

Pigmentii biliari

Se formeaza din descompunerea Hb, provenitǎ în principal din eritrocitele uzate fiziologic (îmbatrânite). Aceasta descompunere are loc în organele cu tesut reticulo-histiocitar (structuri ale sistemului fagocitar mononuclear - SFM). De aici pigmentii ajung în ficat unde prin hepatocite se dreneaza în canaliculele biliare si se amesteca cu bila.

Pigmentii biliari nu au rol în digestie. Ei sunt doar produsi de excretie, eliminati pe cale digestiva, imprimând culoarea caracteristica fecalelor.

În situatii patologice, hepatite, obstructii mecanice ale canalului coledoc, etc., pigmentii biliari neputând fi eliminati pe cale naturala trec în sânge si sunt dispusi la nivelul mucoaselor aparente sau a pielii rezultând o coloratie galbuie, corespunzatoare sindromului de icter (galbenare).

Procesul de formare a pigmentilor biliari urmeaza 3 etape, cu stadiul final de bilirubina (pigmentul principal la majoritatea speciilor cu exceptia ierbivorelor si a pasarilor la care bilirubina este redusa la biliverdina).

Alti pigmenti biliari: bilicianina, bilifuxina, coletenina.

Saruri biliare

Se formeaza prin conjugarea la nivel hepatic a acidului colic cu glicerolul sau taurina, rezultând glicocolatul si taurococolatul de Na, ca principale saruri biliare. La carnivore exista numai taurococolatul.

Sarurile biliare au rol major în digestie. Prin proprietatile lor tensio-active (scaderea tensiunii superficiale) ele emulsioneaza fin grasimile.

Au si rol coeretic (stimuleaza secretia de bila). Au rol în activitatea si stimularea secretiei de enzime lipolitice, în special lipaza pancreatica.

Sarurile biliare si acizii biliari formeaza asa-numitul "circuit entero-hepatic" prin care, în proportie de 90% , acesti produsi sunt reabsorbiti de la nivel enteric, de ficat, în vederea recircuitarii.

Acizii biliari

Îndeplinesc rol de baza în digestie, prin faptul ca se combina cu acizii alimentari, la nivel intestinal, marindu-le gradul de hidrosolubilitate si facilitând astfel absorbtia lor.

Sucul pancreatic

Este produsul de secretie al pancreasului exocrin, care ajunge în duoden prin canalele secretoare SANTORINI si WIRSUNG, unde îsi exercita actiunea digestiva, participând intens la procesele chimice ale digestiei intestinale, deoarece poseda aproape toate enzimele.

Din punct de vedere organoleptic, sucul pancreatic are aspect apos, pH = 7 - 8. Ca si compozitie, sucul pancreatic contine 99,6% H₂0 si 0,4% reziduu uscat, reprezentat de substante anorganice, în principial: bicarbonati, fosfati, sulfati de Na si substante organice, reprezentate de proteine (în principal sub forma de enzime), lipide si glucide.

Sucul pancreatic contine toate enzimele necesare digestiei, care sunt grupate în cele 3 clase de baza: PROTEAZE, LIPAZE, AMILAZE.

1. Proteaze

TRIPSINA este ferment proteolitic de baza, secretat sub forma inactiva (tripsinogen); este activat de Ca, de enterokinaza si pe cale autocatalitica. Desface legaturi polipeptidice în care sunt angajati aminoacizi bazici ( argininǎ, leucinǎ ), coaguleaza sângele, dar nu coaguleaza laptele. Actioneazǎ la un pH de 7 - 8.

CHIMOTRIPSINA este ferment cu activitate proteolitica mai slaba; este secretata sub forma inactiva (chimotripsinogen) si activata pe cale autocatalitica si respectiv de cantitati mici de tripsina. Actioneaza asupra legaturilor peptidice, la care participa aminoacizii: triptofan, fenilalaninǎ, etc.

CARBOXI si AMINOPEPTIDAZA sunt enzime protolitice, care, împreuna cu dipeptidazele intestinale, formeaza gruparea proteazica, numita EREPSINĂ.

2. Lipazele

LIPAZA PANCREATICĂ este principala enzima lipolitica a organismelor, care actioneaza asupra grasimilor neutre, fin emulsionate, descompuse pâna la acizi grasi si glicerol. Are o buna activitate la pH = 6 - 7,5.

AMILAZELE (enzime glicolitice)

AMILAZA PANCREATICĂ - este principala enzima amilolitica a organismului, care actioneaza asupra amidonului, descompunându-l pâna la stadiul final (maltoza), trecând prin produsi intermediari (dextrine). Este mult mai activa decât amilaza salivara, actionând si asupra amindonului crud. Este prezenta la toate speciile de animale.

Alte enzime glicolitice: maltoza, lactoza, invertoza.

Recoltarea bilei si a sucului pancreatic

Se poate face la animale n viata numai prin modele experimentale efectuarea de fistule acute pe canalele secretoare. Pentru sucul pancreatic se poate folosi "modelul micului pancreas" care consta în izolarea functionala a unei portiuni din pancreas.

Excitatiile transmise pe filetele parasimpatice ( nervul vag) stimuleaza secretia de bila si suc pancreatic, în timp ce, cele transmise pe filetele ortosimpatice inhiba secretia acestora.

În acest context, pentru sporirea secretiei de bila sau suc pancreatic se pot administra substante PSM: pilocarpina, acetilcolina iar pentru reducerea secretiei, substante PSL: atropina.

Examenul de laborator al bilei

1. Reactia pentru mucina

Într-o eprubetǎ se pune 3 ml. bila, apoi adǎugǎm 5 -10 picǎturi acid acetic 10 -20%. Formarea unui precipitat albicios, care se dizolva n exces de reactiv, indica o reactie pozitiva.

2. Reactia pentru proteine

Într-o eprubetǎ se pune 3 ml. bila care se poate dilua 1:1 cu H₂O dist. si se adauga 5-10 picǎturi acid acetic concentrat. Formarea unui precipitat albicios care se dizolva în exces de reactiv, indica reactia pozitiva.

3. Reactia pentru evidentierea sarurilor biliare.

a) Reactia PETTERKOFER

P.L: prin tratarea    bilei cu H₂SO₄ conc., se obtine un inel rosu, care se datoreaza oximetilfurfurolului eliminat de zaharul introdus în reactie.

Materiale: bila, apǎ distilatǎ, cristale de zahar, H₂SO₄ conc., eprubeta, cilindru gradat.

T.L: Într-o eprubetǎ se pune 3 ml. bila diluata 1:2 (cu H₂O dist); în aceasta se adauga 3-4 cristale de zahar, dupa care, cu un cilindru se preling 4 ml H₂SO₄ conc. pe peretii eprubetei.

Formarea unui inel rosu, la limita de demarcatie între cele 2 lichide, indica reactie pozitiva.

b) Reactia HAY-CRAFT

P.L: bila, prin continutul în saruri biliare, are proprietati tensioactive (scade tensiunea superficiala).

T.L: Într-o eprubetǎ se pune ml. H₂O; se presara la suprafata niste floare de sulf, care va pluti initial.

Se adauga 2-3 picaturi de bila, în urma caruia floarea de sulf cade la fundul eprubetei, deoarece bila scade tensiune superficiala a H₂O.

4. Reactia pentru evidentierea pigmentilor biliari

a) Reactia cu ac. azotic-fumans (concentrat) sau GMELLIN

P.L: prin tratarea    bilei cu HNO₃ conc. se obtine o gama de inele diferit colorate, care corespund pigmentilor biliari continuti.

Materiale: HNO₃ fumans, bila, H₂O dist., eprubete, pipete.

T.L: Într-o eprubetǎ se pune 4 ml. bila diluata 1:4 cu H₂O dist., apoi, cu o pipeta, se depune la fundul eprubetei, 1,5 - 2 ml HNO₃ fumans. În acest timp se formeaza niste inele diferit colorate, care indica tipul de pigmenti biliari continuti. Gama de culori, începând de jos este:

- verde - biliverdina

- albastru - bilicianina

- violet - bilifuxina

- galben - coletelina

b) Reactia pentru biliverdina cu solutie LÜGOL

Într-o eprubetǎ se pune 2 ml. bila, adǎugǎm 1 picǎturǎ mica de sol. Lügol. Coloratia verzuie sau un inel verde indica reactia pozitiva.

5. Evidentierea actiunii emulsionante a bilei

P.L : Bila, datorita continutului în saruri biliare, care au proprietati tensioactive, emulsioneaza grasimile, marind suprafata lor de contact cu enzimele lipolitice.

T.L: Într-o eprubeta punem 2 ml. de bila, adaugam 1 ml. H₂O dist., apoi 0,5 ml. ulei vegetal. Se acopera cu pulpa degetului si se omogenizeaza bine. În scurt timp se observa formarea unei emulsii bogate, la agitare se constata ca exista numeroase sferule de grasime.

Examenul de laborator al sucului pancreatic

Prepararea sucului pancreatic

În laborator poate fi preparat prin 2 metode:

1) Din pancreas de vitel care împreuna cu un fragment mic de intestin se spala si se curata bine, se taie, se mojoreaza, se omogenizeaza cu 1 l. de ser Tyrode. Se filtreaza si se adauga NaCl împotriva putrefactiei.

2) Din produse farmaceutice: triferment, zimogen, etc. O tableta de triferment, dupa îndepartarea glazurii, se dizolva în 10 ml. apa distilatǎ

1. Evidentierea actiunii emulsionante a sucului pancreatic

P.L: sucul pancreatic, datorita alcalinitatii si proprietatii de a forma sapunuri, emulsioneaza fin grasimile.

T.L.: într-o eprubeta punem 2 ml. suc pancreatic, apoi 1 ml. ulei vegetal. Se acopera cu pulpa degetului si se omogenizeaza. Se constata formarea unui strat abundent de emulsie (sferule de grasime).

2. Evidentierea actiunii diastatice a sucului pancreatic

P.L.: Sucul pancreatic, prin continutul sau în amilaza, hidrolizeaza amidonul pâna la stadiul final de maltoza. Prin reactia Fehling se poate confirma actiunea diastatica.

T.L.: ntr-o eprubetǎ se iau 5 ml. solutie de amidon 1%, la care se adaugǎ 1 ml. suc pancreatic. Initial continutul este opalescent, iar în timp de 5-8 min. va deveni transparent constituind un prim indiciu al actiunii amilolitice. Dupǎ 8-10 min. jumǎtate din continutul eprubetei se va trece într-o altǎ eprubetǎ si se adaugǎ 1-2 picǎturi solutie Lügol. Prin reactia de culoare se evidentiazǎ stadiul hidrolizei, adicǎ nu mai apare culoarea albastrǎ. Cealaltǎ jumǎtate din continutul eprubetei se foloseste pentru a efectua reactia Fehling cu 5-6 picǎturi Fehling I si 5-6 picǎturi Fehling II. Aparitia unui precipitat slab cu nuante rosii confirmǎ actiunea diastaticǎ. În caz de culoare albastrǎ, se mai asteaptǎ câteva minute.

3.Actiunea lipoliticǎ a sucului gastric

P.L.: Sucul pancreatic, prin continutul în lipazǎ, descompune grǎsimile în acizi grasi si glicerol. Emanarea acizilor grasi în mediul de experientǎ va determina scǎderea pH-ului.

Materiale: suc pancreatic, ulei vegetal, hârtie de pH, HCl 0,1%, eprubete cu dop, baie de apa sau termostat.

T.L.: Într-o eprubeta punem 10 ml. suc pancreatic, se masoara pH-ul cu hârtie indicatoare. Daca este mai mare de 7 se tamponeaza la 7 folosind HCl, picatura cu picatura. Daca este 7 sau mai mic de 7 ramâne asa.

Într-o eprubeta cu dop punem 5 ml. din sucul pancreatic respectiv, adaugam 2 picaturi ulei vegetal. Eprubeta cu dop se mentine la 37ºC, în baia de apa, sau termostat.

La intervale de 5 min. se masoara pH-ul , de 3 ori. Se va constat o scadere a pH-ului cu aproximativ 0,5 unitati, la fiecare interval de 5 min., ceea ce corespunde actiunii lipazei pancreatice.