Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC DE ACCIDENTARE SI DE IMBOLNAVIRE PROFESIONALA

medicina












ALTE DOCUMENTE

10 alimente pentru o vedere buna
Departamente de oncologie, chemoterapie
Patologia inflamatiilor proliferative
ACCIDENTE ALERGICE
Hipertonia osmotica extracelulara prin hipernatremii relative
MANEVRE CLINICE FOLOSITE IN EVALUAREA CLINICA A BOLII VARICOASE
Herpesuri
Dureri de genunchi
TRANSPLANTUL DE ORGANE
INVELISUL CORPULUI UMAN - PIELEA

IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC DE ACCIDENTARE

sI DE ĪMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ




Indiferent ca se aplica sau nu un management stiintific al securitatii si sanatatii īn munca, doua operatii sunt strict necesare īn activitatea preventiva: identificarea si evaluarea riscurilor . Importanta lor este relevata si de faptul ca sunt statuate ca obligatorii prin Normele generale de protectie a muncii , iar raspunderea realizarii lor este atribuita atāt conducerii firmei , cāt si personalului din cadrul compartimentelor de protectie a muncii.

1. IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC sI A SUBSTRATULUI

LOR CAUZAL

Identificarea factorilor de risc si a substratului lor cauzal este o actiune complexa, care necesita īmbinarea mai multor procedee, adaptate de fiecare data conditiilor respectivei firme.

Īn principiu, se procedeaza astfel:

- se analizeaza vizual, prin studiu de caz, simulare etc., pentru fiecare loc de munca , pe rānd , toate elementele sistemului de munca aferent si se stabilesc , pe aceasta baza , ce deficiente, abateri, caracteristici s.a. ar putea conduce la accidente sau īmbolnaviri profesionale ;

- se efectueaza determinari cu ajutorul metodelor si mijloacelor specifice, īn cazul factorilor comensurabili sub aspectul nivelului sau concentratiei sau pentru care se pot realiza analize ale naturii elementelor componente ;

- se analizeaza starea de morbiditate sau diversele simptome care ar pute 17117u206r a indica prezenta unei afectiuni datorate conditiilor de munca ;

- se identifica elementele depistate īn listele prestabilite de factori de risc si factori de substrat cauzal ;

Ordinea de executare a acestor operatii nu este predeterminata , dar trebuie parcurse toate pentru a se obtine un rezultat corect.

Īn continuare vom īncerca sa prezentam fiecare grupa de factori de risc , cu modalitatile concrete de manifestare si efectele actiunii lor asupra executantului , iar acolo unde s-a impus s-au dat explicatii suplimentare pentru factorii de substrat cauzal , ca suport pentru analizele pe care le au de efectuat proiectantii sistemului de MSSM.

1.1. Factorii de risc proprii executantului

Studiile si analizele efectuate privind fenomenul de accidentare si īmbolnavire profesionala au relevat incidenta majora a factorilor de risc proprii executantului.

Īn raport cu factorii de risc obiectivi , cu exceptia unor cazuri reduse ca numar

( calamitati naturale , de exemplu ) , factorii subiectivi - proprii executantului - se situeaza si la originea acestora , deoarece omul este elaboratorul si totodata cel care verifica si poate interveni asupra celorlalte elemente ale sistemului de munca: mijloacele de productie, mediul si sarcina de munca.

Indiferent de repartitia sarcinilor īntre om si masina, activitatea de munca pe care o desfasoara executantul cuprinde patru secvente principale: receptionarea si constituirea informatiei ; elaborarea si adoptarea deciziilor ; executia ; autoreglarea.


Ponderea acestor secvente īn structura diferitelor posturi de munca sau a unuia si aceluiasi post, īn perioade de timp diferite, poate varia , dar prezenta tuturor este obligatorie.

Modul cum executantul realizeaza aceste secvente defineste comportamentul sau de munca - totalitatea faptelor, actelor, reactiilor ( motorii , verbale , afective ) prin care o persoana raspunde solicitarilor sarcinii de munca .

Din punctul de vedere al securitatii muncii , distingem un comportament normal, care nu conduce la periclitarea sanatatii sau integritatii anatomo-functionale a executantului si un comportament inadecvat, care poate favoriza sau declansa un accident sau o īmbolnavire profesionala .

Comportamentul normal presupune doua componente:

- evitarea riscurilor prin respectarea prescriptiilor tehnice si a reglemen-tarilor privind securitatea si sanatatea īn munca referitoare la modul īn care trebuie īndeplinita sarcina ;

- neutralizarea situatiilor de risc create, ceea ce implica sesizarea rapida a acestora ( chiar anticiparea lor ), a elementelor critice , prelucrarea rapida a informatiilor, decizia si executia ei prompte si rapide.

Comportamentul inadecvat sub aspectul securitatii si sanatatii īn munca se manifesta prin conduite nesigure sau necorespunzatoare situatiilor obisnuite sau neobisnuite de munca. Altfel spus , el reprezinta abaterea executantului de la modul ideal de īndeplinire a celor patru secvente ale activitatii prin care se realizeaza sarcina de munca , abatere care poate consta īntr-o omisiune sau o actiune gresita.

Īn consecinta , factorii de risc de accidentare si īmbolnavire profesionala proprii executantului se pot subsuma unei erori la nivelul verigilor de baza ale activitatii de munca: erori de receptie, prelucrare si interpretare a informatiei; erori de decizie; erori de executie; erori de autoreglaj.

Deosebit de importanta pentru stabilirea masurilor de prevenire este cunoasterea substratului cauzal al comportamentului inadecvat din punctul de vedere al securitatii si sanatatii īn munca. La modul general, comportamentul īn munca reprezinta concretizarea capacitatii de munca a individului si reflecta relatia dintre nivelul exigentelor adresate executantului ( sub forma sarcinii de munca ) si capacitatea sa de a le raspunde .

1.2. Factorii de risc proprii sarcinii de munca

Sarcina de munca se īncadreaza printre notiunile cu ajutorul carora se defineste orice activitate de munca: functii, sarcini, activitate, operatii, procese, comportament, cerinte etc. Dintre acestea , functiile care constituie unitati majore ale muncii , pot cuprinde una sau mai multe sarcini si sunt foarte variate , corespunzator scopului proceselor de munca.

Functia implica responsabilitatea īn raport cu scopurile sistemului, are o anumita frecventa īn ciclul de munca , include sarcini si operatii care cer cunostinte , deprinderi specifice , realizeaza unul sau mai multe scopuri prin folosirea unor metode , procedee , strategii si , chiar īn cadrul unor cerinte de viteza, precizie, cantitate, calitate etc.

Un executant poate īndeplini o functie singur sau īmpreuna cu masina. Aceeasi functie poate fi īndeplinita de executanti aflati īn posturi diferite , pe linii diferite sau īn cadrul aceleiasi instalatii.


Sarcina este eprezentata de un grup de actiuni legate temporar si realizate cu aceleasi elemente informationale si mijloace de munca; este o unitate subordonata functiei, are o anumita frecventa, un scop (subordonat scopului functiei), necesita anumite cunostinte si deprinderi si trebuie sa se īncadreze unor cerinte restrictive: viteza, precizie etc.

Operatia este cea mai mica unitate a muncii si este subordonata sarcinii; se poate caracteriza īn raport cu:

- continutul - obiecte , reguli , procedee , obiective ;

- structura - modul de organizare a elementelor componente ;

- cerinte impuse - ansamblul conditiilor care trebuiesc respectate de

operator pentru a atinge obiectivele muncii ( para-

metrii actiunii : viteza, precizie, adecvare la reguli ).

Metoda de munca reflecta modul īn care se realizeaza sarcina si operatiile īn conditiile tehnologice concrete si de īnzestrare tehnica ; cuprinde, īn general, ordinea de succesiune eficace a elementelor operatiei , alcatuirea rationala a mānuirilor si miscarilor īn conditii tehnico-organizatorice precizate.

Īn raport cu aceste notiuni definitorii ale activitatii de munca, se desprind factorii de accidentare si īmbolnavire profesionala proprii sarcinii de munca:

􀂃 continut sau structura necorespunzatoare a sarcinii de munca īn raport cu scopul sistemului de munca sau cu cerintele impuse de situatiile de risc , respectiv :

           - operatii , reguli , procedee gresite ;

           - absenta unor operatii ;

           - metode de munca necorespunzatoare (succesiune gresita a opera-tiilor, mānuirilor, miscarilor ) ;

􀂃 cerinte sub / supradimensionate impuse executantului , respectiv necores-punzatoare posibilitatilor acestuia.

Prima categorie de factori are la baza o insuficienta cunoastere a tehnologiilor si metodelor prin care se poate ajunge la realizarea scopului procesului de munca.

Modul īn care pot conduce la accidentare si / sau īmbolnaviri profesionale este evident , deoarece determina eroarea la nivelul executantului.

A doua grupa de factori provine din neluarea īn considerare a variabilei umane, respectiv din stabilirea nerationala a parametrilor actiunilor umane.

Īn consecinta , dificultatea si complexitatea sarcinii fie se situeaza sub posibilitatile executantului , fie le depaseste , provocānd sub sau suprasolicitarea organismului sau. Īn ambele situatii are loc scaderea capacitatii de munca , datorata oboselii , īntr-un interval mai mic decāt cel normal , cu efecte usor de banuit .

1.3. Factorii de risc proprii mijloacelor de productie

Dupa natura actiunii lor, factorii de risc de accidentare si īmbolnavire profesionala proprii mijloacelor de productie se pot īmparti īn trei categorii: de natura fizica , chimica si biologica .

► Factori de risc de natura fizica. Īn aceasta categorie sunt inclusi factorii de natura mecanica si cei de natura termica.

♦ Factorii de natura mecanica sunt reprezentati de :


Miscarile periculoase. Statisticile arata ca cele mai multe accidente de munca avānd cauze de natura obiectiva se datoreaza organelor īn miscare ale masinilor. Īn functie de rolul lor īn cadrul procesului de munca , miscarile masinilor, ale mecanismelor, organelor de masini, pieselor etc. pot fi:

􀂃 functionale :

- normale īn intervalul de timp de functionare , fara restrictii īn legatura cu declansarea , īntreruperea , dozarea vitezei ;



- cu pericolul autodeclansarii contraindicate ( autopornire prin auto-aprindere , contact electric etc.; prin actionarea involuntara sau din greseala ) ;

- cu pericolul īntreruperii imprevizibile ;

- cu momente de pericol īn cazul īn care nu pot fi sau nu sunt controlate īn sensul declansarii , īntreruperii sau dozarii vitezei ;

􀂃 nefunctionale : devieri de la traiectoriile normale ; recul ; balans ; socuri la pornire sau oprire; desprinderea si proiectarea de corpuri, particule; ruperea unui element de legatura, desprinderea, desfacerea unei legaturi.

Toate aceste categorii de miscari constituie surse potentiale de accidentare, putānd produce vatamari sub forma de striviri, taieturi, contuzii, strapungeri etc.

Prin urmare , riscurile mecanice sunt reprezentate , īn general , de purtatorii de energie cinetica ai unui echipament tehnic , respectiv de elementele aflate īn miscare ale acestuia , numite elemente periculoase.

Accidentarea se produce prin contactul executantului cu un element periculos. Spatiul situat īn interiorul sau īmprejurul unui echipament tehnic īn care prezenta oricarei persoane o expune pe aceasta riscului de accidentare mecanica este numit zona de risc mecanic sau zona de pericol mecanic.

Zonele de pericol mecanic pot avea configuratiile cele mai diverse.

Miscarile (elementelor mobile ) desfasurate īn zonele de pericol mecanic au fost denumite miscari periculoase. Ele se manifesta īn cazul miscarii de rotatie ale unui singur element , ale mai multor elemente, al miscarilor de translatie si al celor combinate.

Dintre parametrii care pot determina caracterul periculos mentionam :

- valorile ridicate ale turatiilor sau vitezelor de translatie ale elementelor īn miscare ;

- masele mari ale elementelor aflate īn miscare ;

- valorile momentelor de torsiune ;

- valorile fortelor de actionare ale elementelor īn miscare ;

- amplitudinea miscarilor ;

- forma si rugozitatea suprafetelor elementelor aflate īn miscare ;

- modul de fixare a pieselor aflate īn rotatie ;

- distanta īntre partea rotitoare si partea fixa ;

- distanta minima dintre partea mobila si partea fixa ;

- jocul componentelor ;

- dimensiunile deschiderilor etc.

Caracteristicile enumerate, precum si altele asemanatoare , trebuie considerate, analizate si apreciate , de la caz la caz , pentru fiecare element mobil al echipamentului tehnic , precum si pentru zonele de pericol mecanic.

Suprafetele sau contururile periculoase. Prin natura si forma lor acestea pot fi īntepatoare , taioase , alunecoase, abrazive, adezive. Prin contactul dintre executant si diversele parti ale mijloacelor de productie sau obiectelor muncii care prezinta asemenea caracteristici se pot produce vatamari cauzate de alunecare si cadere ( fracturi , luxatii ) , taiere , īntepare etc.


Utilajele sub presiune sau vid. Acestea pot genera īn cazul supra-presiunii explozii , iar īn cazul lucrului īn vid implozii.

Principalele utilaje si instalatii care lucreaza sub presiune sunt compresoarele , autoclavele si recipientele butelie de gaze comprimate.

Pericolul de explozie , īn cazul recipientelor butelie sub presiune , este deosebit de mare la temperaturi ridicate ( īn cazul amplasarii acestora īn apropierea unor surse de caldura). De asemenea, daca īn recipientele sub presiune se depoziteaza substante puternic corosive , exista riscul producerii unor neetanseitati care pot conduce la explozii.

Principalele cauze potentiale ale accidentelor la utilajele sub presiune sunt:

- dimensionarea necorespunzatoare a utilajelor, īn raport cu conditiile de lucru;

- umplerea necorespunzatoare a autoclavelor si recipientelor butelie ( lipsa unui spatiu de siguranta suficient de mare, necesar īn cazul dilatarii continutului , ca urmare a unor cresteri necontrolate ale temperaturii ) ;

- lipsa aparatelor de masura si control ale presiunii si temperaturii ( manometre, termometre ) ;

- lipsa dispozitivelor de siguranta ( discuri de explozie , supape de siguranta , membrane de siguranta , capace de protectie etc. ) ;

- manevrarea necorespunzatoare a recipientelor , lovirea unuia de celalalt sau de obiecte tari , rasturnarea , supunerea lor la trepidatii ;

- pastrarea buteliilor la soare , īn apropierea surselor de caldura sau īn locuri cu substante corosive ;

- depozitarea īn aceeasi incapere a recipientelor butelie care contin substante incompatibile ( oxigen si hidrogen, oxigen si amoniac, amoniac si clor, clor si hidrogen , clor si oxigen etc. ) ;

- deschiderea brusca a ventilului buteliilor si recipientelor ;

- introducerea gazelor comprimate īn recipiente butelie, īn vase de sticla sau alte recipiente care functioneaza la presiuni mai reduse ;

- defectiuni ale reductoarelor de presiune ;

- ungerea ventilelor si a manometrelor de la recipientele care contin oxigen cu uleiuri sau grasimi.

Instalatiile, utilajele si aparatura care lucreaza sub vid pot , de asemenea , sa constituie surse generatoare de factori de risc de accidentare. Riscurile de implozie apar cel mai frecvent īn urmatoarele cazuri:

- defecte ale materialului ( tensiuni remanente sau neregularitati struc-turale ) ;

- neetanseitati ale instalatiilor , īn special cānd se lucreaza cu produse care , īn contact cu aerul, formeaza amestecuri explozive ;

- lipsa unor paravane de protectie sau cosuri de protectie īn caz de implozie ;

- reducerea brusca a presiunii īn instalatie ;

- vibratia puternica a recipientelor sub presiune redusa ;

- variatii bruste de temperatura si presiune īn instalatii ;

- īncalzirea cu flacara a aparatelor de distilare īn vid.

Atāt īn cazul exploziilor cāt si al imploziilor, vatamarile produse constau , īn general , īn mutilari partiale sau totale ale victimei.

Vibratiile excesive ale sculelor, utilajelor, instalatiilor, cladirilor etc.

Un sistem material scos din pozitia de echilibru , prin aplicarea sau suprimarea unei forte , īncepe sa se miste. Daca miscarea sistemului fata de starea de referinta este alternativa , aceasta se numeste vibratie sau oscilatie.


Vibratiile īntālnite īn tehnica sunt variate si pot fi clasificate dupa mai multe criterii.

. Dupa fortele care actioneaza īn timpul miscarii sistemului material:

- vibratii neamortizate - forta rezistenta este nula ;

- vibratii amortizate - forta rezistenta este negativa ;

- vibratii autoīntretinute - forta rezistenta este pozitiva ;

- vibratii libere - forta perturbatoare este nula ;

- vibratii fortate - forta perturbatoare este diferita de zero.

. Dupa numarul gradelor de libertate ale sistemului: vibratii cu un grad de libertate, cu doua sau mai multe grade de libertate.

. Dupa felul miscarii : vibratii de translatie, de rotatie, de torsiune.

. Dupa evolutia īn timp: vibratii periodice , aperiodice si aleatorii.

◆ Factorii de risc de natura termica. Īn numeroase ramuri industriale exista locuri de munca unde, prin natura sarcinii de munca, executantul poate intra īn contact cu obiecte sau suprafete cu temperaturi excesive : ridicate sau coborāte.

◆ Factorii de risc de natura electrica . Majoritatea instalatiilor, utila-jelor si masinilor sunt actionate electric. Curentul electric poate constitui factor de risc de accidentare īn munca īn doua situatii :

- realizarea contactului dintre organismul uman si partile componente ale mij-loacelor de munca aflate sub tensiune - factor de risc direct ( final ) ;

- cresterea brusca a energiei termice radiate datorita rezistentei conductorului - factor indirect ( intermediar ) .

Prima situatie apare īn cazul :

- atingerilor directe , respectiv prin contactul cu elemente conductive ale instalatiei electrice care se afla normal sub tensiune , este scoasa de sub tensiune , dar a ramas īncarcata cu sarcini electrice datorita capacitatii, prin omiterea descarcarii acestora dupa deconectare ; a fost scoasa de sub tensiune , dar se afla sub o tensiune indusa pe cale electromagnetica de alte instalatii , prin omiterea legarii la pamānt a elementelor deconectate;

- atingerilor indirecte, produse prin contactul cu un element conductiv care īn mod normal nu este sub tensiune , dar care a intrat accidental sub tensiune (deteriorarea izolatiei , contacte electrice cu alte elemente aflate sub tensiune etc.), prin el trecānd " curenti de defect " ( curenti care circula pe alte cai decāt cele destinate trecerii curentului electric ) ;

- tensiunii de pas , respectiv la atingerea simultana a doua puncte de pe sol ( considerate la o distanta de 0,8 m ) aflate la potentiale diferite ca urmare a scurgerii prin pamānt a unui curent electric ; tensiunile de pas pot sa apara īn apropierea unui conductor cazut la pamānt , a unei linii aflate sub tensiune sau īn apropierea unei prize de pamānt de exploatare sau de protectie prin care trece un curent electric.

A doua situatie se produce atunci cānd rezistenta conductorului nu este corespunzatoare intensitatii curentului care-l parcurge , fie din constructie , fie din cauza unei variatii īntāmplatoare a intensitatii curentului (curenti suplimentari indusi) sau cresterii rezistentei datorate degradarii conductorului.

Īn toate cazurile are loc o crestere a radiatiei calorice , suficient de mare pentru a provoca aprinderea īmbracamintei exterioare a conductorului. Īn functie de celelalte


conditii de munca ( mai ales daca sunt prezente īn cantitate mare substante inflamabile sau explozive ) se produc incendii si / sau explozii.

Curentul electric, īn calitate de factor de accidentare in munca, poate provoca doua tipuri de leziuni:

- electrotraumatismul, care consta īn arsuri si metalizari ale pielii datorate caldurii dezvoltate de arcul electric format la punctele de contact sau la trecerea curentului electric;




- electrocutarea, respectiv trecerea curentului electric prin organism.

► Factorii de risc de natura chimica . Īn functie de proprietatile chimice datorita carora diverse substante utilizate īn procesul de munca devin surse generatoare de accidente si īmbolnaviri profesionale , distingem īn principal substantele toxice , caustice, inflamabile , explozive , cancerigene .

Substantele toxice. Acestea sunt cele care , patrunzānd īn organism , au o actiune daunatoare , perturbānd functiile acestuia si provocānd intoxicatii acute sau cronice. Intoxicatia acuta are loc atunci cānd substanta toxica patrunde īn organism īn cantitate mare si īntr-un interval scurt de timp , generānd tulburari intense si imediate ; īn situatia contrara - cantitati mici īn interval mare de timp - apare intoxicatia cronica.

Substantele toxice pot patrunde īn organism pe cale respiratorie ( inhalare ) , prin piele ( cutanat ) sau prin tubul digestiv ( ingerare ) .

Patrunderea toxicelor pe cale respiratorie este cazul cel mai frecvent īn industrie (circa 90 % din intoxicatii) si are consecintele cele mai grave , deoarece absorbirea acestora la nivel celular si molecular se face mai rapid. Ca stare de agregare fizica , asemenea substante se regasesc sub forma de gaze , vapori , fum , ceata , aerosoli sau praf.

Patrunderea toxicelor prin piele are loc , īn special , īn cazul substantelor toxice lichide ( benzina , toluen , xilen , derivati halogenati ai metanului si benzenului etc. ) .

Ingerarea substantelor toxice este mai rar īntālnita , fiind posibila numai din neglijenta .

Riscul specific de accidentare si īmbolnavire profesionala īn cazul mijloacelor de productie este de patrundere a toxicelor prin piele.

Actiunea toxicelor asupra organismului poate fi locala , numai asupra anumitor organe ( de exemplu , benzenul actioneaza asupra sistemului nervos central ) sau generala , cānd afecteaza toate tesuturile si organele ( de exemplu, acidul cianhidric sau hidrogenul sulfurat ). Nu se poate face īnsa o delimitare precisa dupa criteriul tipului de actiune, deoarece majoritatea substantelor toxice au, īn acelasi timp, si o actiune generala si una locala asupra organismului.

Actiunea toxica a substantelor din aceeasi clasa variaza īn functie de compozitia lor chimica.

De exemplu , toxicitatea hidrocarburilor creste o data cu numarul de atomi de carbon din molecula. Daca īn molecula unei substante toxice se īnlocuieste hidrogenul cu oxigen , sulf sau gruparea hidroxil ( OH ) , toxicitatea creste brusc ; acelasi efect īl are introducerea grupei " amino " sau " nitro " īntr-un nucleu aromatic.

De asemenea , toxicitatea creste o data cu gradul de nesaturare : etanul este mai putin toxic decāt etilena , iar aceasta , la rāndul ei , este mai putin toxica decāt acetilena ; oxidul de carbon este toxic , īn timp ce bioxidul de carbon nu prezinta o astfel de caracteristica etc.

Substantele caustice. Acestea sunt substante care , īn contact cu organis-mul, provoaca arsuri. Arsurile chimice constituie accidente si se caracterizeaza prin


leziuni organice de intensitate diferita , īn functie de natura , concentratia si durata contactului cu substanta caustica.

Substantele inflamabile. Inflamarea este o ardere de scurta durata a amestecului de vapori ai unui lichid combustibil cu oxigenul din aer si se produce īn urma cresterii locale a temperaturii datorita unei surse externe de caldura. Notiunea de inflamare este legata , deci , numai de lichidele combustibile , spre deosebire de aprindere , care este comuna tuturor substantelor combustibile , indiferent de starea de agregare .

Caracteristic fenomenului de inflamare este faptul ca arderea se produce si īnceteaza brusc , deoarece caldura degajata nu este suficienta pentru īncalzirea īntregii cantitati de lichid care sa asigure īn continuare formarea vaporilor.

Punctul de inflamabilitate ( Pi ) este reprezentat de temperatura minima la care vaporii unei substante formeaza cu aerul un amestec inflamabil. Īn functie de punctul de inflamabilitate , lichidele pot fi grupate īn urmatoarele categorii:

- lichide inflamabile: Pi < 28 ŗC (exemplu: benzen , eter etilic , sulfura de carbon , acetat de butil , acetona , alcool metilic etc. ) ;

- lichide usor inflamabile : 28 ŗC ≤ Pi ≤ 45 ŗC ( exemplu : petrol lampant, gazolina , terebentina , benzina nafta , brom-pentan , ciclohexilamina etc. ) ;

- lichide combustibile: Pi > 45 ŗC ( exemplu: fenol , anilina , pacura , motorina , uleiuri , acizi grasi etc. ) .

Pe lānga pericolul de incendiu datorat substantelor inflamabile , īn industrie se pot produce incendii ca urmare a autoaprinderilor produse de acumulari de caldura provenite din procese chimice sau biochimice care au loc īn īnsasi masa substantelor. Fenomenul de autoaprindere se manifesta atāt la substantele inflamabile , cāt si la cele combustibile.

Autoaprinderea de natura chimica are la baza fenomenul de oxidare si se poate produce īn cazul substantelor care au o capacitate intensa de combinare cu oxigenul din aer. Pentru ca īn timpul reactiei chimice de oxidare sa se atinga temperatura de auto-aprindere , este necesar ca substanta combustibila sa aiba o suprafata mare de contact , iar mediul ambiant sa prezinte o temperatura ridicata.

Autoaprinderea de natura biochimica se datoreaza acumularii de caldura īn interiorul masei de substanta , ca urmare a activitatii biologice a microorganismelor.

Īn desfasurarea acestui proces se deosebesc urmatoarele faze:

- faza biologica sau īnceputul de fermentatie , cānd temperatura creste pāna la 55 ŗC ;

- faza īnceputului de carbonizare , cānd temperatura se situeaza īn intervalul 55-100 ŗC ;

- faza de īnnegrire a produsilor mai putin stabili, cānd temperatura ajunge la 140-150 ŗC ;

- faza de carbonizare, cānd se ajunge la temperatura de autoaprindere a substantei date.

Substante explozive. Exploziile de natura chimica sunt rezultatul unei reactii chimice foarte rapide , cānd īntr-un timp foarte scurt rezulta produsi noi , cu degajare de caldura.

Explozia , īn sensul cel mai restrāns al cuvāntului , este un fenomen chimic ( un proces de transformare chimica a materiei ) care se desfasoara rapid , īnsotit de o degajare tot atāt de rapida a unor cantitati apreciabile de caldura si gaze sau vapori puternic īncalziti , care produc un lucru mecanic de deplasare sau distrugere .

Substantele explozive se descompun sub actiunea temperaturii , cu formare de cantitati mari de gaze. Numeroase substante , īn contact cu aerul , formeaza amestecuri explozive.


Amestecurile explozive sunt caracterizate de limite de explozie - superioare si inferioare - care reprezinta cantitatea maxima , respectiv minima , de substanta , exprimata īn procente , care formeaza cu aerul un amestec exploziv.

Substantele cancerigene sunt cele care genereaza tumori maligne , caracterizate printr-o īnmultire excesiva a tesuturilor unor organe . Īn numeroase legislatii nationale se interzice complet utilizarea industriala a unor astfel de substante , al caror efect este sigur cancerigen.

► Factori de risc de natura biologica . Īn mod deosebit īn industria farmaceutica , īn laboratoarele de analize medicale , ca si īn cercetarea medicala obiectul muncii īl constituie culturi sau preparate cu microorganisme generatoare de maladii infectioase : bacterii , virusuri , spirochete , ciuperci , protozoare.

De asemenea, exista procese de munca unde se lucreaza cu plante periculoase ( de exemplu , ciuperci otravitoare ) , precum si cu animale periculoase ( serpi veninosi etc.), care pot provoca accidente si / sau intoxicatii acute profesionale , decese , raniri, īntepaturi etc.

4. Factorii de risc proprii mediului de munca

Mediul de munca este cea de a patra componenta a sistemului de munca si include , pe de o parte , mediul fizic ambiant ( conditiile de microclimat , iluminat , zgomot , vibratii , radiatii , noxe chimice , presiunea mediului , factori biologici etc.) , iar pe de alta parte, mediul social ( relatiile , atitudinile , interactiunile , modurile de comportament etc. ). Influenta conditiilor de mediu asupra celorlalte elemente poate sa fie considerabila ; mai ales asupra executantului pot produce atāt efecte fiziologice , cāt si psihologice , sub forma de vatamari sau stari patologice.

Factorii de risc proprii mediului fizic de munca se clasifica dupa cum urmeaza :

♦ Factori de risc de natura fizica. Aceasta prima grupa de factori include mai multe subgrupe , dintre care amintim :

􀂃 Microclimatul locului de munca cuprinde : temperatura excesiva a aerului ( ridicata / scazuta ) ; umiditatea necorespunzatoare a aerului ( ridicata / scazuta) ; viteza mare a curentilor de aer .

Factorii de microclimat actioneaza asupra mijloacelor de productie , caz īn care īndeplinesc rolul de factori de risc indirecti si asupra executantului ca factori directi.

Īn calitate de factori indirecti , influenta lor se concretizeaza īn ansamblul transformarilor termochimice care se produc la nivelul mijloacelor de productie , transformari care perturba functionarea normala a acestora si pot genera accidente sau boli profesionale.

Influenta asupra executantului se traduce īntr-o serie de transformari fiziologice.

Temperatura mediului ambiant determina fenomenul de termoreglare a organismului , care are drept rol mentinerea starii de echilibru termic al acestuia.

Umiditatea relativa a aerului poate afecta direct organismul uman. Scaderea acesteia sub 30% produce uscarea mucoaselor oculare si respiratorii. Munca īn aer uscat sporeste riscul de īmbolnavire , din cauza scaderii capacitatii de aparare a organismului fata de flora microbiana din aer.

Cresterea umiditatii relative peste 70% devine daunatoare prin īmpiedicarea eliminarii normale a transpiratiei , perturbānd procesul de termoreglare.


Viteza curentilor de aer are o influenta deosebita asupra starii de confort termic ; la aceeasi temperatura , īn functie de viteza lor , curentii de aer pot provoca disconfort , iar la depasirea anumitor limite perturba termoreglarea.

􀂃 Presiunea excesiva a aerului ( ridicata / scazuta) , precum si supra-presiunea īn adāncimea apelor.

Īn conditii normale, presiunea atmosferica exercitata asupra organismului uman este echilibrata de contrapresiunea din interior ( a plasmei sanguine , a tesuturilor , cavitatilor organismului etc.) si de ea depind schimburile de gaze dintre organism si atmosfera.

La cresterea sau scaderea presiunii atmosferice, proportia gazelor din aer nu se modifica , īn schimb variaza numarul moleculelor pe unitatea de volum (creste la presiuni ridicate si scade la presiuni reduse). Aceste modificari au consecinte asupra solubilitatii gazelor īn tesuturile organismului, generānd tulburari specifice.

􀂃 Zgomotul excesiv ; ultrasunetele. Din punct de vedere al perceperii lor de catre organul auditiv, oscilatiile acustice se clasifica īn: infrasunete, cu frecventa sub 20 Hz, sunete, cu frecvente īntre 20 si 20.000 Hz si ultrasunete, cu frecventa peste 20.000 Hz.

Īn mediul industrial , infrasunetele , sunetele si ultrasunetele se supra-pun atāt īn ceea ce priveste componenta spectrului oscilatiilor generate de masini si utilaje , cāt si īn privinta actiunii lor asupra organismului executantilor. Numai īn mod exceptional se īntālnesc exclusiv oscilatii cu frecventa sub 20 Hz sau peste 500 Hz , frecventa care reprezinta limita superioara de percepere a analizorului acustic. Totusi , la fiecare loc de munca predomina o anumita gama , imprimānd caracteristici specifice mediului fizic ambiant.

Zgomotul este definit , cel mai des , ca un sunet nedorit. Sunetul este senzatia auditiva provocata de vibratia acustica ( deci īn domeniul audibil ) a particulelor unui mediu elastic īn jurul unei pozitii de echilibru.

El apare ca urmare a vibratiilor unui corp , asa īncāt sursele sonore pot fi grupate īn raport cu natura fortelor care produc aceste vibratii :




- surse producatoare de zgomot prin actiune aerodinamica , īn aceasta grupa fiind cuprinse curgerile laminare de fluid prin orificii sau curgerile turbulente;

- surse producatoare de zgomot prin actiune electromagnetica ;

- surse producatoare de zgomot prin actiune termica.

􀂃 Iluminatul necorespunzator. Cercetarile experimentale au demonstrat ca 80% din solicitarea nervoasa umana se poate atribui excitatiilor optice. Cantitatea cea mai mare de informatii primite de catre om īn procesul muncii o formeaza semnalele luminoase receptionate de analizorul optic . Īntrucāt purtatorul de mesaj īn transmiterea si receptionarea semnalelor optice īl constituie semnalele luminoase , calitatea transmisiei si receptiei informatiilor este conditionata de calitatea iluminatului.

􀂃 Radiatiile neionizante care intereseaza īn mod deosebit din punctul de vedere al securitatii si sanatatii īn munca sunt: undele radiometrice de īnalta frecventa, microundele , radiatiile infrarosii , ultraviolete si laser.

Radiatiile de īnalta frecventa reprezinta partea din spectrul radiatiilor electromagnetice care corespunde undelor radio de la cātiva kilometri la 50 cm.

Microundele au lungimi de unda cuprinse īntre 0,04 cm si 50 cm.

Orice obiect care se gaseste īn cāmpul electromagnetic care se formeaza īn jurul instalatiilor de īnalta frecventa absoarbe o parte din energia acestuia.


Energia absorbita de organismul uman depinde de caracteristicile cāmpului electromagnetic ( intensitate , frecventa ) , de durata de expunere , de distanta fata de sursa de energie , de microclimat ( temperatura , umiditatea si viteza aerului ) si de particularitatile organismului ( regiunea iradiata , rezistenta electrica ).

Actiunea undelor de īnalta frecventa si a microundelor asupra organismului este cu atāt mai puternica cu cāt intensitatea si frecventa acestora sunt mai mari , respectiv cu cāt lungimea de unda este mai mica. Durata de expunere are o importanta deosebita deoarece efectul microundelor este cumulativ.

Radiatiile infrarosii sunt radiatii electromagnetice cu lungimi de unda cuprinse īntre 0,76 si 425 µ . Ele sunt emise de obiectele calde , motiv pentru care se mai numesc si radiatii termice sau calorice.

Īn functie de actiunea lor biologica , radiatiile infrarosii pot fi īmpartite īn doua categorii:

- radiatii de unda scurta ( 0,76 - 1,4 µ ) , care patrund adānc īn organism ;

- radiatii de unda lunga ( 1,4 - 25 µ ) , care sunt absorbite de straturile superficiale ale epidermei.

Radiatiile infrarosii cu lungimea de unda peste 25 µ sunt nepericuloase pentru organism , avānd o intensitate mica si fiind practic absorbite de aer.

Actiunea biologica a radiatiilor infrarosii se manifesta prin efecte locale asupra epidermei si mucoaselor expuse , precum si prin efecte generale asupra īntregului organism.

Radiatiile ultraviolete - actiunea cea mai puternica asupra organismului o prezinta radiatiile cu lungimi de unda scurte ( 2000 - 2800 Å ).

Radiatiile cu lungimi de unda īntre 2800 si 3150 Å influenteaza tegumentele , iar peste 3150 Å actiunea biologica este foarte slaba.

Īn cazul unor expuneri masive , radiatiile ultraviolete pot sa produca arsuri la nivelul pielii si mucoaselor mergānd pāna la gradul II , iar la doze foarte mari de ultraviolete are loc o degenerescenta a tesuturilor.

La nivelul ochilor, expunerea excesiva la radiatii ultraviolete conduce la aparitia unor leziuni acute ale conjunctivelor sau corneei , cunoscute sub denumirea de electro- sau fotooftalmie.

Radiatiiile laser - laserul ( " Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation " ) este o sursa de lumina coerenta , ale carei unde sunt īn acord de faza īntre ele. Lungimea de unda a razelor este īn general cuprinsa īntre 0,30 µ si 0,60 µ īn regiunea spectrului de unde electromagnetice , cuprinzānd dome-niul vizibil ( 0,4 - 0,75 µ ) , ultraviolet ( sub 0,4 µ ) si infrarosu ( peste 0,75 µ ).

Concentratia de energie si focalizarea exceptionala a razelor laser constituie pericolul principal pe care acesta īl prezinta pentru organismele vii , īn general si pentru om , īn special.

􀂃 Radiatiile ionizante sunt radiatii corpusculare sau necorpusculare care au proprietatea de a crea, prin interactiunea lor directa sau indirecta cu materia , atomi sau molecule īncarcate electric ( ioni ) .

􀂃 Potentialul electrostatic . Fenomenul de īncarcare a corpurilor cu sarcini electrice este explicat īn prezent prin doua teorii.

Teoria energetica a īncarcarii arata ca transferul electronilor de la un corp la altul se poate efectua la simplul contact al celor doua corpuri. Daca aceste corpuri , īn contact , sunt separate brusc , electronii ( sarcinile electrice care au migrat) nu mai au timp suficient pentru a reveni pe corpul initial si astfel nu se mai realizeaza compensarea , straturile superficiale ramānānd neegale. Unul dintre corpuri va avea


exces de electroni (deci este īncarcat negativ) , iar celalalt ramāne īn deficit de electroni (deci īncarcat pozitiv).

Teoria bazata pe stratul dublu electric , a lui Helmholtz , implica existenta la suprafata corpurilor a unui potential electric diferit de cel din interior , rezultānd un cāmp electric cu potential de suprafata.

􀂃 Calamitatile naturale. Acestea formeaza ultima categorie īn grupa factorilor de risc de natura fizica. Sub aceasta denumire sunt cuprinse: trasnetul , inundatiile , vāntul puternic , grindina , viscolul , alunecarile , surparile si prabusirile de teren sau copaci , avalansele , seismul etc. Toate pot actiona īn calitate de cauze directe ale unor accidente , īn majoritatea situatiilor mortale.

♦ Factori de risc de natura chimica . Īn categoria factorilor de munca de natura chimica proprii mediului de munca sunt incluse:

- gazele, vaporii, aerosolii toxici ;

- gazele, vaporii, aerosolii caustici ;

- pulberile īn suspensie īn aer , gazele sau vaporii inflamabili ;

- pulberile īn suspensie īn aer , gazele sau vaporii explozivi ;

- pulberile pneumoconiogene.

Actiunea primelor patru grupe asupra organismului uman poate fi regasita la prezentarea facuta la categoria factorilor de risc de natura chimica proprii mijloacelor de productie.

􀂃 Pulberile pneumoconiogene. Atmosfera de la locurile de munca are īntotdeauna un continut de pulberi , dintre care cele mai periculoase sunt cele invizibile, cu diametrul mai mic de 5 microni.

S-a constatat ca o parte dintre ele pot provoca transformari pulmonare , numite generic " pneumoconioze ". Pulberile generatoare de pneumoconioze sunt numeroase , atāt de natura minerala , cāt si vegetala : pulberi cu continut de bioxid de siliciu, azbest , silicati naturali , carbune , unele metale ( beriliu , aluminiu , carburile metalelor dure ) , fibrele de lāna , de bumbac etc.

♦ Factori de risc de natura biologica. Īn cazul īn care īn procesul de munca se utilizeaza microorganisme, acestea pot sa ajunga īn suspensie īn aer, provocānd afectiuni pulmonare: infectii, alergii etc., generate de bacterii, virusuri, richetii, spirochete, ciuperci, protozoare.

♦ Caracterul special al mediului . Īn ultima categorie de factori de risc proprii mediului fizic de munca se īncadreaza caracterul special al acestuia īn anumite procese de munca : subteran , acvatic , subacvatic , mlastinos , aerian , cosmic. Reprezentānd un mediu care nu este propriu existentei omului , va produce suprasolicitarea psihica a executantului , tradusa prin oboseala exce-siva , manifestari depresive etc., mergānd pāna la psihoze de claustrofobie , fotofobie s.a.

♦ Factorii de risc proprii mediului social de munca reprezinta o alta componenta a mediului de munca.

Īntre executant si colectivitatea īn cadrul careia īsi desfasoara activitatea se creeaza legaturi , dependente si interferente care variaza īn functie de nivelul integrarii īn colectiv si care exercita o influenta determinanta asupra comportamentului sau.

Conceptiile si obiceiurile din cadrul unei colectivitati , precum si modul cum apreciaza grupul respectiv riscul , determina īntr-o masura foarte mare comportamentul sub aspectul securitatii si sanatatii īn munca.


Relatiile care se stabilesc īntre membrii implicati īn realizarea unui proces de productie , atāt pe orizontala cāt si pe verticala , alcatuiesc " mediul social " sau " ambianta sociala " de munca.

Factorii de risc de accidentare si īmbolnavire profesionala proprii mediului social de munca sunt de natura relatiilor interumane.

Climatul social neadecvat sub raportul securitatii si sanatatii īn munca este caracterizat de : relatii primare si competente necorespunzatoare nivelurilor de responsabilitate , structura comunicationala defectuoasa , neconcordante īntre relatiile formale si informale etc. .

Relatiile primare necorespunzatoare se manifesta prin perturbari si īntreruperi de relatii īntre membrii colectivitatii , formal asimilate , ceea ce are drept consecinta faptul ca echipa de munca , īn calitate de formatie sociala , nu mai functioneaza īn conformitate cu scopul sau .

Dintre motivele perturbarilor de acest gen putem enumera :

􀂃 adaptarea insuficienta a unei persoane ;

􀂃 lipsa de asimilare īntr-un grup de munca ;

􀂃 izolarea noului venit ;

􀂃 dezacordul dintre structurile de grup ;

􀂃 tensiuni īntre categoriile de vārsta ;

􀂃 relatii insuficient consolidate īntre membrii colectivitatii .

Relatiile cu colegii de munca ( relatii pe orizontala ) sunt mai semnificative si mai importante īn ceea ce priveste producerea accidentelor decāt relatiile cu superiorii ( relatii pe verticala ) , deoarece contactul social este de durata mai mare īn primul caz .

Deficientele din sistemul de comunicare conduc la perturbarea activitatii , la disfunctii cu repercusiuni directe īn planul securitatii muncii .

Lipsa de satisfactie īn munca constituie o importanta cauza de accidentare .













Document Info


Accesari: 16192
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )