Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Metode de recuperarea b.f.t. in mana si articulatia pumnului posttraumatic (fracturii, luxatii, entorse)

medicina












ALTE DOCUMENTE

10 alimente pentru o vedere buna
Tratamente clasice si naturiste pentru amigdalita
ESCHERICHIA
LUCRARE DE DIPLOMA INGRIJIREA BOLNAVULUI CU NEVROZA ASTENICA
EFECTUL AGONISTILOR SI ANTAGONISTILOR ALFA SI BETA ADRENERGICI ASUPRA ANHIDRAZEI CARBONICE – STUDII IN VIVO
INCIDENTA COMPLICATIILOR TROMBOTICE LA PACIENTII CU POLICITEMIE VERA
LAGOSA
Ingrijiri postoperatorii
CANCERUL BRONHOPULMONAR – TEST GRILA
Kinetoterapie - Statistica descriptiva

Metode de recuperarea  B.F.T.  in mana si articulatia pumnului  posttraumatic (fracturii, luxatii, entorse)        



PARTEA  I.

I.   GENERALITATII – definitie, clasificare, date epidemiologice.

    Mana  omului  a  constituit obiectivul  a  numeroase  studii  de  paleontologie, antropologie  si  embriologie.  Aceste  lucrari  subliniaza  in general un paradox: daca  din punct de vedere  morfologic mana  pastreaza vestigii  anatomice ances-trale ( fiind derivata fara transformari  prea mari dintr-un timp primitiv in filoge-nia speciilor )  in  schimb din punct  de vedere functional mana este apogeul pro-ceselor de evolutie  orientata catre  prehensiune delicata si de forta  cat si catre o perceptie senzoriala fina.

    Importanta  senzoriala a mainilor pentru viata sociala si profesionala a omului este considerabila.

    Tandemul „creer-mana” organ de executie, permite actul complex al prehensi-unii si in plus, ca organ de informare, degetele sunt un adevarat receptor senzori-al care permit  omului sa palpeze organele  din jur si sa interpreteze  informatiile vizuale.

    Progresele  mecanizarii si automatizarii au dus la reducerea meseriilor manua-le si  artizanale  fara  a  scadea  importanta  functionala considerabila a mainilor.

    Mana  reprezinta  cel  mai complicat  segment de  membru din organism. Atat sructutra,  cat  si  functia  sa  sunt  adaptate  complexitatii  activitatii  umane.   Suprafata, proportional  enorma  din cortexul  cerebral care  controleaza  aceasta  activitate,  este  o dovada a complexitatii acestui adevarat  ‘’organ’’.

    Mana  nu  este  doar  organul  prehensiunii  ( pentru prizele globale sau pentru cele de mare finete ) si ale  celei  mai  importante  sensibilitati  discriminative, ci este, in acelasi timp,  organul  sensibilitati umane, a expresivitatii a profesionali-tatii  celei  mai  elaborate.  In   fond  tot  restul  membrului  superior, umar,  brat, antebrat,  pumn nu au decat rolul de a pune mana  in pozitia  cea  mai  favorabila pentru o actiune determinanta.

  

    Mana  poate  fi  sediul  mai  multor   afectiuni ( infectii, reumatism inflamator sau degenerativ ),   dar  in   marea   majoritate  a  cazurilor  suferinta  mainii este de cauza traumaica si un caz din trei traumatisme necesita  tratament  specific de recuperare. In S.U.A. se  inregistreaza anual peste doua milioane de traumatisme de munca ale mainii, care necesita scoaterea din munca;  iar  75%  dintre acestea determina disfunctie de diferite grade ale mainii.

    Tipurile lezionale ale  microtraumatismelor  mainii  sunt cele obisnuite: plagi, contuzii, luxatii, entorse si fracturi care pot interesa  toate  structurile anatomice: pielea,  ligamentele,  muschii,  tendoanele,  articulatiile,  oasele,  vasele si nervii.

    Mana mai  prezinta o serie de sindroame,  boli  disfunctionale,  in a caror etio-patogenie,  microtraumatismul  joaca  un  rol  determinant.

    Traumatismul  determina in fond  abaterea de la normalitatea anatomofunctio-nala  a  mainii.  Aceasta  normalitate,  o  putem  defini  prin  urmatoarele  criterii prezente atat in prehensiune cat si in alte miscari pe care le face mana:

Ø       Absenta durerii;

Ø       Echilibrul muscular;

Ø       Mobilitatea articulara.

    Tratamentul   recuperator  al  deficitului  functional  al mainii este dificil, cere promtitudine,   cunostinte  exacte   asupra  anatomiei  functionale,  experienta  si multa perseverenta.



     Mana  suporta greu imobilizarea,  chiar de scurta durata,  redorile si retractile devenind ulterior  foarte  greu  reductibile. Este foarte dificil de gasit intodeauna echilibrul si raportul  just intre imobilizare si remobilizarea  mainii traumatizate.

     Mana  traumatica  prezinta  patru  grupaje  mari  clinico-recuperatorii ( Wynn Parry):

1.     Leziunile de tendon

2.     Paraliziile nervilor periferici

3.     III.Mana rigida

    Ultimul grup nu  intra in  preocuparea acestei monografii; cel de al treilea este un grup polimorf, care are trasaturi  comune  incapacitatea de  mobilizare           a degetelor, ca urmare a unor  fracturi,  leziuni de tesuturi moi, tulburari   reflexe  algodistrofice  sau  toate  la  un loc, ca  in  striviri, ce  transforma mana  intr-un segment rigid  ’’inghetat’’ .  Acest  grup mai are comun  tripticul  obiectivelor recuperatorii, mobilizarea articulara + tonifierea musculara + coordonarea sau abilitatea gestica.

   

    Traumatismul pumnului si a mainii propriu-zise este un ansamblu al tulburari-lor de ordin local si general  produse  prin  actiunea  unui  agent  voluntar a carui forta depaseste rezistenta tesuturilor asupra carora actioneaza,  producand printre altele: entorse, fracturi, luxatii.

    Fractura – prin fractura se intelege o intrerupere totala sau partiala a continuitatii unui os, aparuta in urma uni traumatism.  

    Fractura nu este numai un simplu accident traumatic cu repercursiune locala, ci un proces patologic complex, care angajeaza intreg organismul. Fractura este de si o boala generala(dereglari posttraumatice generale), declansata mai ales prin intermediul sistemului nervos.

    In mod clasic fracturile se impart in:

    Fracturi inchise (segmentele sunt acoperite integral de piele)

    Fracturi deschise (tegumentul si straturile de sub el au fost lezate fie de agentul vulnerant,fie de fragmentele osoase – dinauntru in afara – si osul ajunge in contact cu exteriorul).

    Fracturile  directe sunt cele produse cand agentul traumatic fractureaza osul chiar la nivelul de aplicare a socului violent. Sunt mai frecvent intalnite la oasele neacoperite de muschi: clavicula, tibie.

    Fracturile indirecte sunt cele in care traiectul de fractura se afla la distanta fata de punctul de aplicare a traumatismului si se produc prin: flexie, rasuciri, tractiuni, presiuni etc.                                                                                                                                                              

    Entorsa - forma minora a traumatismelor articulare, in care nu se pierde contactul permanent intre suprafetele articulare si consta din intinderea sau ruptura unuia sau mai multor ligamente ale unei articulatii.

    In functie de violenta miscarii, entorsele pot fi:

    Usoare – de gradul I = o intindere brusca a tesuturilor;

    Gravede gradul II si III = rupturi ale unora sau mai multor structuri conjunctive si ligamentare periarticulare.

    Luxatia - este leziunea care consta din pierderea contactului normal dintre suprafetele articulare ale oaselor care formeaza o articulatie (deplasarea capetelor osoase ale unei articulatii).

    Dupa modul de producere luxatiile pot fi:

    Complete – cand cele doua suprafete articulare nu mai au nici un contact intre ele. 

    Incomplete – cand mai exista un oarecare contact.



II.   ETIOPATOLOGIE – cauze, mecanisme, anatomie patologica

    In etiologia traumatismelor se intalnesc factori mecanici, fizici, chimici si biologici.

Ø       Factorii mecanici produc traumatisme prin obiective taioase sau ascutite, prin caderi sau loviri;

Ø       Factorii fizici produc leziuni traumatice diverse: arsuri, degeraturi, iradieri, electrocutari;

Ø       Factorii chimici produc traumatisme numite coroziuni;

Ø       Factorii biologici produc leziuni traumatice prin: intepaturi, muscaturi, sfasieri, etc.




Anatomie patologica.

    In fracturile falangelor si metacarpienelor nu este o problema consolidarea deficitara a articulatiilor adiacente. Cateva principii generale trebuie retinute:

Ø       Mobilizarea degetelor trebuie sa se faca in flexie;

Ø       Imobilizarea sa fie cat mai scurta, sa fie suspendata chiar inainte de consolidarea completa si mobilizarea sa inceapa imediat;

Ø       Imobilizarea determina foarte repede „dezastrul” functional pentru articulatii;

Ø       Degetele care nu sunt absolut necesare a fi imobilizate vor fi continuu mobilizate activ;

Ø       Edemul este cel mai periculos dusman al functiilor mainii si el trebuie tratat ca atare imediat.

    In majoritatea cazurilor luxatiile sau subluxatiile care sunt insotite de rupturi capsulare sau smulgeri osoase. Imobilizarea de scurta durata prin proteze este obligatorie.

    In ordinea frecventei fracturile mainii sunt ale bazei metacarpului (capatul distal), ale diafizei falangelor, ale colului metacarpienelor (capatul proximal) si fractura luxatiei a policelui.

a)     Fracturile metacarpienelor diafizare sau de col.

    Sunt imobilizari cu atele pe fata dorsala pe o durata de trei saptamani, timp in care se misca mereu degetele. Imediat dupa suspendarea imobilizarii se incepe mobilizarile active. Fracturile colului si capului de stal metacarpian pot da uneori (daca apar deplasari), redari in articulatiile metacarpofalangelor.

    b)  Fracturile falangelor

    Cele mai obisnuite sunt ale falangei proximale deviata dorsal, iar al falangei mijlocii poate devia dorsal sau volar in functie de sediul fracturii in raport cu insertia flexorului superficial al degetelor. Pozitia de imobilizare este cu pumnul in dorsiflexie, iar durata de imobilizare este de 2-3 saptamani (cu inceperea imediata a mobilizarii). Luxatiile articulatiilor mainii se imobilizeaza deasemenea 3 saptamani. Orice amanare a inceperii recuperarii va determina pierderi inevitabile de mobilitate si va necesita o asistenta recuperatorie complexa ca si in cazul fracturilor complicate. Aceste complicatii pot fi considerate de fapt sechele si sunt:

Ø       Consolidarea cu angulatii va determina redorea marcata articulara, ce va fi recuperata prin tratament intensiv, dar niciodata nu se va obtine o recuperare completa;

Ø       Aderenta tendonului extensorului la calus- cand aderenta nu este prea severa tratamentul conservator rezolva functional redorea instalata. Daca aderenta este importanta trebuie intervenit chirurgical pentru eliberarea tendonului;

Ø       Algoneurodistrofia mai ales in fracturile de metacarp si mai rar in cele de falanga.

Leziuni de tendon.

    Pot fi rupturi partiale sau sectionari complete, pot interesa doar tendonul sau ruptura se face la zona de insertie pe os, cu smulgeri de fragment osos. Evident ca aceste leziuni intereseaza, in primul rand chirurgul, care va rezolva chirurgical (sutura, grefa) sau ortetic in functie de situatie, leziunea respectiva.recuperatorul trebuie sa cunoasca insa cand si cum trebuie inceputa si executata recuperarea functionala, in functie de tendoanele lezate si de tipul interventiei.

                                           A. Tendoanele flexorilor.

    Atitudinea terapeutica este diferita, in functie de sediul lezional.

    1. Lezarea tendoanelor flexorilor in zona pumnului.

    Caderile in geam, pe pietre ascutite, pe bucati de tabla sau prin taieturi de cutit, lezeaza tendoanele flexorilor superficiali si, de mai multe ori, si tendoanele flexorilor profunzi. In aceasta zona sunt lezati frecvent nervii median si cubital. Numai rareori se observa o leziune de nervi in aceste conditii fara interesare de tendoane. Inversul situatiei nu mai este insa valabil.



    2. Lezarea tendoanelor flexorilor in palma.

    Apare in aceleasi conditii ca si leziunile din zona pumnului. Sunt ceva mai frecvente la muncitorii care lucreaza cu obiecte taioase sau in cazul unor explozii. Sutura tendoanelor se impune . in cazurile simple, necomplicate practic nu este necesara recuperarea in servicii de specialitate. In cazurile complicate, se aplica acelasi program ca la leziunile tendinoase complicate din zona pumnului.

    3. Leziunile tendoanelor din zonele palmara distala si a degetelor proximal (zona tecilor). In aceasta zona cunoscuta, sutura tendoanelor are de cele mai multe ori un prognostic nefavorabil pentru functia mainii. Sutura tendoanelor, in  teaca lor stramta, determina imediat dupa interventia tumefieri de tendon cu necroza ischemica consecuti-va. Nu se indica deci suturi precoce, ci plastii (grefoane de tendon fie fie precoce, fie tardive, dupa cateva saptamani). Rezultatele plastiilor nu sunt nici ele intotdeauna excelente, peste 75% din pacienti ramanand cu un deficit oarecare  de flexie a degetelor (pulpa nu atinge santul distal palmar).

    4. Lezarea tendoanelor in zona distala a degetelor.

    Sectionarea tendoanelor flexorilor profunzi la degete, distal, nu ridica probleme deosebite. Sutura lor este uneori posibila, alteori se renunta la ea si se reinplanteaza capul proximal al tendonului (cel distal se indeparteaza). Se produce, bineanteles, o scurtare de tendon, dar tendoanele flexorilor profunzi permit scurtari pana la 1,3 cm, fara aparitia de perturbari functionale.

         

                                           B. Tendoanele extensorilor.

    Lezarea tendoanelor extensorilor este mai rara decat aceea a flexorilor si, in general, pune mai putine probleme chrurgului.

    Tendoanele extensorilor, sectionate nu se retracta (cu exceptia extensorului lung al policelui), deci pot fi suturate cu usurinta, fara delabrari).

1.     Ruptura tendoanelor la nivelul falangei distale.

    Apare de obicei in situatia unei flexiuni brutale a ultimei falange. Uneori, tendonul se smulge de la locul de insertie antrenand si un mic fragment osos.

    2. Ruptura tendoanelor la nivelul falangei a 2-a.

    Lezarea tendoanelor la acest nivel se produce in general prin lovirea directa sau strivire cu sau fara smulgere osoasa.

   

                                           Lezarea nervilor

    Dupa traumatisme pot sa fie lezati nervii mainii care sunt:

    1. Nervul radial care are ca urmare caderea mainii si imposibilitatea de a extinde degetele, imposibilitatea de a face abductia policelui, cu tulburari senzitive pe fata dorsala a maini.

    2. Lezarea traumatica a nervului median care are ca urmare deficitul de flexie si extensie a pumnului, imposibilitatea de flectare a policelui si a degetului mediu, hipoestezie a mainii.

    3. Lezarea traumatica a nervului cubital are ca urmare imposibilitatea de flectare a falangelor distale 4 si 5, deficit de flexie a pumnului.

    Imposibilitatea de a tine o hartie intre police si index si hipoestezie a margini cubitale a mainii.

 

III.   CRITERII DE SUSTINERE A DIAGNOSTICULUI:

a). Examenul clinic – semne subiective si obiective.

    Examinarea mainii bolnave se bazeaza pe culegerea de date in numar cat mai mare necesare pentru stabilirea diagnosticului si conduita tratamentului. Examenul va cuprinde investigatii anamnezice, clinice, neurologice, vasculare si examene paraclinice. Se va acorda atentie miscarilor posibile pe care le poate efectua bolnavul si felul cum reactioneaza la comenzi.

    La examenul clinic al traumatismelor trebuie avut in vedere urmatoarele elemente: localizari, forma, dimensiuni, directie, aspect, profunzime, prezenta si tipul hemoragiei, alte particularitati. Vor fi notate modificari tisulare din imediata vecinatate a leziuni traumatice: echimoze, edem, hemartroza, hidrartroza.

    Simptomele obisnuite sunt: durerea, tumefactia articulara, redoarea ticulara care de multe ori determina impotenta functionala a mainii cu retracturi musculare si cicatrici vicioase ale tegumentului. Alt aspect este atrofia musculara sau algoneurodistrofia.

    Anchiloza articulara care poate fi fibroasa sau osoasa unind prin punti fibroase sau osoase extremitatile osoase articulare (calus vicios).

    Laxitatea articulara ceea ce duce la luxatii si subluxatii si uneori entorse cu rupturi ale capsulei si ale elementelor articulare. In functie de gravitatea acestei luxatii se poate ajunge la o instabilitate grava articulara in functia ei, necesitand interventia operatorie.

    Semnele clinice ale unei luxatii sunt dominate de imposibilitatea de a  face miscarea intr-un anumit plan.

    Alt semn clinic datorita imobilizari prelungite ale articulatiei apar sechelele musculare cum ar fi: hipotrofii, atrofii, retracturi musculare, sechele osoase cu osteoporoza de imobilizare, in final cu pierderea capacitatii de munca.

    Apar aderente capsulo-ligamentare si musculo-ligamentare la metacarpiene si interfalangiene.

    Semnele radiologice completeaza examenul clinic orientand conduita si tratamentul mai ales in: entorse, luxatii, fracturi. Diagnosticul se pune pe baza examenului radiologic.

b). Investigatii paraclinice – ex. radiologic probe de laborator.

    In fracturi examenul radiologic precizeaza diagnosticul, evidentiaza felul fracturii si constituie un ajutor pretios in stabilirea conduitei de tratament.

    Examenul radiologic in cazul entorselor si luxatiilor indica pozitia anormala a extremitatilor osoase, tipul si gradul luxatiilor precum si eventualele fracturi asociate.

    Beneficiind de tratament ortopedic, chirurgical si medicamentos de urgenta, fracturile cunosc in general o evolutie favorabila in cazul in care fragmentele osoase isi restabilesc continuitatea, ligamentele, tesuturile conjunctive cutanate isi refac integritatea anatomica si isi reiau functiile.













Document Info


Accesari: 7061
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )