Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































MODIFICĂRILE CIRCULAŢIEI SANGUINE, LIMFATICE sI ALE LICHIDULUI INTERSTIŢIAL

medicina












ALTE DOCUMENTE

SIFILISUL
TEHNICA EXAMINĂRII MACROSCOPICE A ORGANELOR sI CARCASELOR: OBSERVARE sI INTERPRETARE
Aparitia in Europa a epidemiei de ciuma
Sindromul de izoimunizare Rh si de grup sanguin
Manifestari clinice - Diabet zaharat
GLUCOZA DIN CEREALE, SURSA DE ENERGIE PENTRU CREIER
SCUTIRE MEDICALA - ADEVERINŢĂ MEDICALĂ
PLACENTA JOS INSERATĂ
MODIFICĂRILE CIRCULAŢIEI SANGUINE, LIMFATICE sI ALE LICHIDULUI INTERSTIŢIAL

Circulatia sanguina se realizeaza īn interiorul organelor printr-un sistem de vase de calibre foarte mici denumite capilare. In mod o 13213t1917n bisnuit sāngele nu circula prin toate capilarele existente. Unele dintre ele (capilare de rezerva) se deschid numai īn conditiile unei solicitari suplimentare (functie marita, redistribuire a sāngelui īn organ, inflamatie, procese de reparatie etc).

Schimburile dintre capilare si lichidul interstitial si cele dintre lichidul interstitial si celule sunt guvernate de doua tipuri de presiune: presiunea hidrostatica si presiunea coloid-osmotica. Presiunea hidrostatica este reprezentata de forta cu care sāngele apasa pe peretii vasculari; ea descreste spre capilare si vene. Ca urmare a acestei presiuni apa, ionii si moleculele cu masa mica parasesc vasul si ajung īn lichidul interstitial. Presiunea coloid-osmotica este generata de macromoleculele proteice din sānge, actioneaza prin retinerea apei īn vas si favorizeaza intrarea ionilor si a altor molecule din spatiul extravascular īn sānge.

Cele doua tipuri de presiune sanguina sufera variatii esentiale īn decursul unor stari patologice. Consecintele cele mai importante ale acestor modificari sunt: cresterea permeabilitatii vasculare, diminuarea shimburilor metabolice, repartizarea anormala a apei īn diferite structuri ale organismului etc.

TULBURĂRI ALE CIRCULAŢIEI SANGUINE

Circulatia sanguina īn diversele tesuturi si organe se realizeaza prin:

ü      artere (artere de calibru mare, mijlociu, mic, arteriole, acestea formeaza circulatia arteriala), ca mijloc de aport al sāngelui arterial oxigenat catre tesuturi si organe;

ü      vene (venule, vene de calibru mic, mijlociu, mare, acestea formeaza circulatia venoasa), ca mijloc de evacuare a sāngelui venos, neoxigenat, īncarcat cu dioxid de carbon.

ü      capilarele realizeaza unirea celor doua categorii de vase īn intimitatea tesuturilor si organelor, fiind cele mai fine structuri vasculare (nu pot fi observate cu ochiul liber, ci numai la microscop). Acestea, īmpreuna cu arteriolele si cu venulele alcatuiesc microcirculatia.

Principalele modificari ale circulatiei sanguine īn diferite tesuturi si organe sunt: hiperemia, ischemia, staza, hemoragia, tromboza, embolia, coagularea intravasculara diseminata, infarctul.

Congestio=acumulare, īngramadire

  HIPEREMIA

 

Sinonime: hiperemia activa, congestie arteriala, congestia activa

Reprezinta cresterea volumului de sānge arterial dintr-un tesut sau organ. Este necesar de precizat faptul ca modificarile de volum se produc strict īn spatiul intravascular.

Cauzele care duc la instalarea hiperemiei sunt diverse, de natura fiziologica sau patologica. Fiziologic, orice organ cu o functie sporita, accelerata va prezenta o acumulare suplimentara de sānge arterial (hiperemia tubului digestiv īn timpul digestiei, glanda mamara īn timpul lactatiei, uterul gestant, musculatura īn timpul efortului). Patologic, hiperemia īnsoteste īndeosebi procesele inflamatorii acute, fiind rezultatul interventiei mediatorilor chimici care se sintetizeaza īn procesul inflamator.

Macroscopic, organele afectate au culoare rosie aprinsa, sunt usor marite īn volum, iar pe sectiune se scurge o cantitate mare de sānge arterial (rosu deschis). Hiperemia pielii poarta denumirea de eritem si este usor de diagnosticat la animalele cu piele depigmentata sau īn zonele lipsite de par. La animalele vii sau la scurt timp de la taiere pielea apare colorata īn rosu, difuz sau sub forma de pete, tumefiata.

Ischein= a opri

Haima=sānge

 


2. ISCHEMIA

Este definita ca reducerea sau suprimarea aportului de sānge arterial īntr-un teritoriu limitat sau īn toata masa unui organ. Cauzele care determina instalarea ischemiei sunt urmatoarele:

-         compresiune externa realizata de dezvoltarea īn imediata vecinatate a vasului a unor leziuni care reduc dimensiunile lumenului vascular sau datorita modificarilor de topografie ale unor organe;

-         īngrosarea peretelui arterial datorita acumularii īn grosimea sa a unor materiale patologice, care vor micsora lumenul arterial;

-         blocarea partiala sau totala a lumenului datorita formarii unor structuri patologice (trombi sau emboli);

-         spasmul vascular (contractie brusca, sustinuta a peretelui vascular indusa de inervatia vasoconstrictoare) determinat de expunerea la temperaturi joase sau datorita actiunii unor substante cu rol vasoconstrictor.

Clasificarea ischemiilor se poate face īn functie de mai multe criterii:

-         durata: persistente si temporare;

-         modul de instalare: acute si progresive;

-         gradul de blocare a lumenului vascular: partiale sau totale.

Macroscopic, ischemia se manifesta prin diferite grade de decolorare tisulara, care poate merge pāna la palid-albicios.

Cele mai importante consecinte ale ischemiei sunt īn strānsa corelatie cu gradul de obliterare a vasului si cu durata fenomenului ischemic (cantitate insuficienta de oxigen īn teritoriul afectat - hipoxie, lipsa oxigenului - anoxie, modificari de metabolism, moartea teritoriului afectat). Sensibilitatea la ischemie variaza īn functie de organul afectat, fiind foarte grava atunci cānd se localizeaza īn creier, miocard sau rinichi.

Anemia este o afectiune sistemica si reprezinta scaderea numarului de eritrocite/ml de sānge si scaderea cantitatii de hemoglobina existenta īn acestea. Morfologic, pielea devine foarte palida, iar mucoasele capata nuanta alba-sidefie (asemanatoare culorii portelanului).

Se caracterizeaza prin acumularea excesiva de sānge venos īn diferite organe. Aportul cu sānge arterial īn teritoriul respectiv este īn general normal, dar drenarea sāngelui prin arborele venos este defectuoasa, ca atare, sāngele se acumuleaza īn exces īn acel teritoriu. Diminuarea circulatiei venoase este la rāndul ei indusa de cauze diverse:

ü      compresiunea unei vene prin leziuni care s-au dezvoltat īn imediata vecinatate;

ü      rasucirea (torsiunea) trunchiurilor venoase care se realizeaza cu ocazia unor modificari topografice ale unor organe;

ü      blocarea partiala sau totala a lumenului venei datorita prezentei unui tromb;

ü      insuficienta cardiaca (se traduce prin incapacitatea cordului de a prelua tot sāngele sosit prin circulatia venoasa).

Staza poate fi acuta si cronica, localizata si generalizata.

Staza acuta este cel mai adesea localizata, afectānd numai un singur organ (splina, intestin, stomac). Morfologic, splina cu staza apare marita īn volum (splenomegalie), turgescenta, de culoare rosie-negricioasa, iar la sectionare se scurge o cantitate crescuta de sānge venos, rosu-negricios. Parenchimul splenic este ramolit, se racleaza cu usurinta. Stomacul si intestinul cu staza au peretele īngrosat, de culoare rosie-vānata sau rosie-negricioasa, puternic infiltrat cu sānge.



Īn cazul pielii si al mucoaselor leziunea este desemnata cu termenul de cianoza, tesuturile respective capatānd o culoare vanata.

Staza cronica se instaleaza atunci cānd circulatia de īntoarcere este afectata īn mod treptat, gradual. Cea mai frecventa cauza a stazei cronice este insuficienta cardiaca.

Īn staza hepatica, se constata initial o crestere a volumului si greutatii ficatului. Culoarea parenchimului este rosie-negricioasa, iar la sectionare se scurge o cantitate mare de sānge rosu-negricios. Īn cazul unei leziuni vechi, persistente, se instaleaza hipoxia, iar ficatul capata un aspect caracteristic, cunoscut sub denumirea de "ficat muscat" (denumirea provine de la asemanarea dintre culoarea ficatului cu cea a nucsoarei - muscade). Morfologic, leziunea se traduce prin alternanta de zone diferite ca nuanta: zone de culoare galbuie (reprezinta teritoriile degenerate din cauza hipoxiei locale) si zone de culoare rosie-negricioasa (reprezinta reteaua vasculara venoasa supraīncarcata cu sānge). Īn cazul leziunilor vechi are loc si o crestere a cantitatii de tesut conjunctiv din stroma hepatica, ceea ce va duce la cresterea consistentei ficatului.

Īn staza pulmonara, morfologic se constata un pulmon īnalt, care nu a colabat, de culoare rosie-negricioasa, din care, la sectionare se scurge o cantitate sporita de sānge rosu-negricios.

Haima=sānge

Rhagio=a curge

 


Reprezinta modificarea circulatorie prin care sāngele paraseste lumenul vasului. Sāngele extravazat poate ajunge īn interiorul organismului - hemoragie interna sau īn exteriorul organismului - hemoragie externa. Sunt descrise trei mecanisme care determina instalarea hemoragiilor:

ü      ruperea peretelui vascular, a cordului sau a altor organe (per rhexis) sunt consecinta traumatismelor sau a scaderii rezistentei acestora;

ü      prin diapedeza (per diapedesis), sunt rezultatul cresterii permeabilitatii vasculare determinata de toxine bacteriene, substante toxice anorganice, carente īn vitamine si minerale care contribuie la echilibrarea permeabilitatii vasculare si coagulabilitatii sāngelui, favorizānd iesirea din vas a sāngelui;

ü      prin fenomene de erodare a peretelui vascular (per diabrosis), produse de dezvoltarea īn grosimea acestuia a unor procese inflamatorii sau tumorale.

Īn functie de vasul de sānge afectat hemoragiile por fi:

ü      arteriale;

ü      venoase;

ü      cardiace (ruperea cordului);

ü      capilare;

ü      mixte.

Odata iesit din patul vascular, sāngele se poate infiltra īn structura diferitelor organe, exprimāndu-se morfologic sub forma de puncte sau pete de culoare rosie, denumite diferit īn functie de dimensiuni si aspect:

ü      hemopericard - hemoragie īn cavitatea pericardica;

ü      gastroragie - hemoragie stomacala;

hemoragie intestinala.

Sāngele acumulat poate fi īn cantitate variabila, are culoare rosie aprinsa sau negricioasa si poate fi lichid, partial coagulat sau sub forma de coaguli. Īn general, hemoragiile mici nu au consecinte grave, dar hemoragiile mici si repetate pot provoca anemie. Hemoragiile mari provoaca anemie severa si chiar soc hipovolemic, putānd determina moartea animalului.

Trombos - cheag de sānge




 


5. TROMBOZA

Reprezinta fenomenul de coagulare intravasculara a sāngelui īn timpul vietii, avānd ca rezultat formarea unor formatiuni patologice denumite trombi - aglomerari de hematii si leucocite toate dispuse īntr-o retea de fibrina.

Formarea unui tromb este conditionata de trei factori care intervin simultan:

ü      leziunea peretelui vascular permite eliberarea locala a unor substante (factori de coagulare) care joaca rol important īn coagulare;

ü      scaderea vitezei de circulatie a sāngelui favorizeaza aglomerarea fibrinei si a celulelor sanguine;

ü      modificari esentiale ale concentratiei factorilor de coagulare sanguini īn sensul cresterii acesteia.

Morfologic, trombii prezinta un cap care adera la locul leziunii vasculare, un corp si o coada orientata īn sensul circulatiei sanguine. Trombul apare ca o masa solida, uscata, friabila, de culoare cenusie, negricioasa sau cu straturi alternative cenusii si negricioase.

Īn functie de vasul afectat se pot īntālni:

ü      embolii solide (fragmente de tromb, paraziti, grupuri de celule sau fragmente de parenchim desprinse din organe zdrobite);

ü      embolii gazoase (bule de gaz care au patruns īn circulatie prin injectii intravenoase sau ca urmare a diferentelor de presiune a diferitelor gaze din compozitia aerului);

ü      embolii grase (picaturi de grasime care au fost eliberate īn urma unor fracturi si vehicularea maduvei osoase prin sānge);

Marea majoritate a emboliilor provin din organism (embolie endogena) si sunt de cele mai multe ori rezultatul desprinderii de fragmente din trombi. Mult mai rar sunt īntālnite cele exogene. Embolii pot bloca partial sau total lumenul vasului īn care s-au oprit. Cea mai importanta consecinta a emboliei este generata de blocarea lumenului unei artere, cu instalarea ulterioara a ischemiei. Fenomenul poate implica īn aceeasi masura si lumenul unei vene, cu producere consecutiva de staza. Embolii septici si cei formati din celule tumorale contribuie la raspāndirea proceselor respective īn organism constituind procesul de metastazare.

7. INFARCTUL

Reprezinta distrugerea sau moartea unui teritoriu dintr-un tesut sau organ datorita blocarii circulatie sanguine care iriga acea zona.

Avānd īn vedere tipul de vas afectat se disting:

ü      infarcte arteriale;

ü      infarcte venoase.

Infarctele arteriale se produc de obicei īn urma trombozei sau emboliei. Datorita lipsei oxigenului īn teritoriul afectat se creaza o stare de anoxie care va genera moartea teritoriului irigat de vasul blocat. Infarctele arteriale pot fi:

ü      infarcte albe (ischemice);

TULBURĂRILE CIRCULAŢIEI LICHIDULUI INTERSTIŢIAL

Īn organism apa este distribuita īn trei compartimente:

ü      celular (aprox. 67%),

ü      vascular (aprox. 8%)



Lichidul interstitial este lichidul aflat īn spatiul extracelular, el favorizānd diferitele schimburi care se realizeaza īntre spatiul vascular si cel celular.

Oidema = tumefiere, umflatura

  1. EDEMUL

Edemul reprezinta o crestere a cantitatii de lichid interstitial.

Mecanismele care conduc la instalarea edemelor vizeaza īn primul rānd dezechilibrele care afecteaza cele doua tipuri de presiune care asigura echilibrul īntre lichidul din spatiul vascular, extravascular si intracelular.

Cresterea presiunii hidrostatice reprezinta un mecanism care actioneaza ca urmare a instalarii anterioare a stazei mai ales īn teritoriile capilaro-venoase. Odata cu presiunea crescuta ce actioneaza pe peretii vasculari va creste si permeabilitatea vasculara, favorizānd extravazarea lichidului īn spatiul extravascular. Acestea sunt edemele de staza si sunt induse de obicei de insuficienta cardiaca.

Scaderea presiunii coloid-osmotice este generata de scaderea concentratiei proteice, īn special de albumina din sānge si reprezinta un al doilea mecanism de producere a edemelor. Aceasta situatie se creaza īn conditiile unor carente proteice, absorbtie intestinala deficitara creata de bolile parazitare intestinale, cānd organismul pierde o cantitate importanta de proteina prin urina sau cānd ficatul nu sintetizeaza albumina īn cantitate suficienta. Datorita deficitului proteic, cantitatea de lichid extracelular va creste favorizānd aparitia edemului.

Acumularea ionilor de sodiu īn spatiul interstitial va favoriza acumularea excesului de lichid. Acest mecanism actioneaza īn conditiile unei eliminari insuficiente de sodiu prin urina (edemele renale), datorita unor leziuni renale sau īn cazul unor dereglari hormonale.

Leziunile peretilor vasculari care au ca rezultat cresterea permeabilitatii vasculare sunt generate īndeosebi de unele toxice ingerate sau cele care provin din distrugerea unor structuri proprii organismului. Unele dintre acestea actioneaza īn mod direct asupra spatiilor dintre celulele endoteliale, marindu-le si favorizānd iesirea lichidului din vase (edemele toxice). Acelasi fenomen are loc īn cadrul inflamatiilor acute, ca rezultat al interventiei unor mediatori chimici, care permit traversarea plasmei īn spatiul extravascular (edemele inflamatorii).

Lichidul de edem poarta denumirea de transsudat, fiind sarac īn proteine si celule, transparent, usor galbui. Īn contact cu aerul, cu acizii si prin īncalzire nu coaguleaza. Exsudatul este lichidul care se formeaza īn edemele inflamatorii. Acesta difera de transsudat prin continutul mare īn proteine, lucru ce īi confera o capacitate sporita de coagulare īn contact cu aerul, acizii si prin īncalzire.

Din punct de vedere evolutiv se cunosc:

ü      edeme acute;

ü      edeme cronice.

Īn functie de caracteristicile lichidului acumulat si mecanismele care au dus la instalarea edemului se deosebesc:

ü      edeme neinflamatorii;

ü      edeme inflamatorii.

Dupa extindere sunt descrise:

ü      edemul localizat;

2. HIDROPIZIA

Hidropiziile sunt forme particulare de edem, īn care transsudatul se acumuleaza īn cavitatile naturale ale organismului. Mecanismele care conduc la formarea acestor acumulari sunt identice cu cele descrise la edem.

Termenii folositi pentru denumirea diferitelor acumulari de lichid se formeaza adaugānd la prefixul hidro- denumirea stiintifica a cavitatii afectate:

ü      hidrotorax - acumulare de lichid īn cavitatea toracica, duce la colabarea pulmonului si insuficienta respiratorie;

ü      hidroperitoneu (ascita) - acumulare de lichid īn cavitatea peritoneala, este consecinta cresterii presiunii hidrostatice īn sistemul venos abdominal;

ü      hidropericard - acumulare de lichid īn cavitatea pericardica, exercita compresiune asupra cordului, determinānd insuficienta cardiaca;

ü      hidrocefalie - lichidul se acumuleaza īn encefal determinānd compresiunea acestuia.

TULBURĂRILE CIRCULAŢIEI LIMFATICE

1.STAZA LIMFATICĂ

Staza limfatica are īn esenta aceleasi mecanisme mentionate anterior īn cadrul stazei sangvine fiind rezultatul blocarii partiale sau totale a lumenului vaselor limfatice prin trombi, emboli, leziuni cu caracter nodular sau chistic care creaza compresie īn imediata vecinatate. La aceste cauze se adauga procesele inflamatorii sau tumorale care se dezvolta īn interiorul limfonodurilor. Acestea dezorganizeaza structura histologica, oprind circulatia limfei pe un anumit sector. Leziunea devine evidenta macroscopic doar atunci cānd sunt afectate trunchiuri limfatice subcutanate de calibru mare, acestea devenind evidente sub piele sub forma de coarda limfatica.

Cea mai importanta consecinta a stazei limfatice este edemul limfatic. Datorita cresterii presiunii hidrostatice īn vasul afectat, permeabilitatea vasculara creste permitānd extravazarea limfei.

2. LIMFORAGIA

Limforagia este reprezentata de iesirea limfei din lumenul vaselor limfatice. De cele mai multe ori se constata limforagie ca urmare a ruperii acestora prin traumatism sau ca urmare a distrugerii peretelui prin formarea īn vecinatate a unor tumori. Macroscopic, revarsarea limfei se constata īn cazul ruperii unor vase limfatice mari. Ruperea canalului toracic va duce la acumularea limfei īn cavitatea pleurala (chilotorax), iar ruperea vaselor limfatice de la nivelul mezenterului va determina chiloperitoneu. Īn ambele situatii se constata acumularea īn cavitati a unui lichid laptos care coaguleaza lent īn contact cu aerul.

3. TROMBOZA LIMFATICĂ

Este generata de coagularea limfei īn interiorul vaselor limfatice. Formarea trombilor limfatici poate fi o consecinta a stazei limfatice sau a unor inflamatii care localizeaza īn peretele vasului limfatic sau īn teritoriile imediat apropiate.













Document Info


Accesari: 9605
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )