Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza

NOTIUNI DE ANATOMIA SI FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

medicina











ALTE DOCUMENTE

Limfocitele T citotoxice
Vitaminele si pielea
Ocluzia
Medicamente antiinflamatoare, analgetice si antipiretice
Acidoza respiratorie
Examenul clinic al bolnavului reumatic
CONDUITA DIAGNOSTICA SI TERAPEUTICA IN CAZUL TRAUMATISMELOR
Tesutul adipos in obezitate
INJECTIA INTRAVENOASA, De stiut si de evitat
MODELAREA ABSORBTIEI PIROXICAMULUI SI ACIDULUI ACETILSALICILIC DIN COMPRIMATE


NOTIUNI DE ANATOMIA SI

FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

               1.1. NOTIUNI DE ANATOMIE

APARATUL RESPIRATOR. Este alcatuit din doua parti distincte:

               a) Caile respiratorii extrapulmonare, alcatuite din:

  - cai respiratorii superioare:           -cai nazale;

         - faringe:

                                      - cai respiratorii inferioare:            - laringe:

                                                                                             - trahee:

                                                                                             - bronhii principale:

               b) Plamanii.

a) Caile respiratorii extrapulmonare

Caile nazale. Reprezinta poarta de intrare a aerului, au forma aproximativ piramidala, cu baza mare in jos, iar cele doua cavitati sunt despartite de o portiune membranoasa, numita sept.

Cavitatile sunt captusite cu o mucoasa ce secreta mucus, cu rolul de a retine impuritatile. Mucoasa nazala are la baza un tesut de natura conjunctiva, foarte puternic vascularizat, asigurand incalzirea aerului pe cavitatile nazale.

Peretii proeminenti ai cailor nazale se numesc cornete nazale, iar spatiile se numesc meaturi. Meaturile maresc suprafata mucoasei nazale si micsoreaza viteza d 919g62j e deplasare a aerului in timpul inspiratiei.

In partea posterioara, cavitatile nazale comunica cu faringele prin orificiul naso-faringean sau coane. Aceste orificii pot fi inchise prin ridicarea valului palatin - luetei - inchidere ce are loc in timpul deglutitiei.

 

Faringele. Este un segment sub forma de palnie, cu orificiul mic in partea inferioara si comunica cu laringele si esofagul. Are in componenta sa musculatura striata, avand rol de a separa cele doua cai: calea digestiva si cea respiratorie.

Laringele. Este un segment lung de 5-6 cm, cu rol de a conduce aerul in plamani si in fonatie. Este format din mai multe cartilagii, cel mai dezvoltat fiind cartilagiul tiroid, orientat anterior, iar pe mijloc exista o parte mai proeminenta, marul lui Adam, fiind asezata glanda tiroida.

Deschiderea orificiului laringian se numeste glota, iar inchiderea orificiului laringian se face cu un capacel numit epiglota.

In interior sunt corzile vocale care au musculatura striata si produc sunete.

Traheea. Este segmentul aparatului respirator, care continua laringele, fiind asezata inaintea esofagului. Este formata aproximativ din 18-20 de inele cartilaginoase, avand partea posterioara subtire si elastica.

Traheea este captusita pe tot traiectul ei cu o mucoasa care prezinta o bordura de cili vibratili, ce scot impuritatile, evitand blocarea - reflex tusea. Traheea se bifurca in doua bronhii formate din inele cartilaginoase. Fiecare bronhie patrunde in plaman.

Bronhii principale. Bifurcarea traheei da nastere celor doua bronhii principale: dreapta si stanga. Fiecare bronhie principala patrunde in plamanul respectiv prin hilul pulmonar.

Bronhiile principale fac parte din pediculul pulmonar.

Pediculul pulmonar cuprinde formatiuni care intra si ies din plaman:

-         bronhia principala;

-         artera pulmonara;

-         venele pulmonare;

-         vasele si nervii pulmonari.

Bronhiile principale sunt formate fiecare din 9-12 inele cartilaginoase. Bronhiile principale constituie segmentul extrapulmonar al arborelui bronsic. Dupa patrunderea in plaman, ele se ramifica, formand segmentul intrapulmonar al arborelui bronsic.

b)Plamanii.

Reprezinta organele in care se realizeaza schimbul de gaze, O2 si CO2. Sunt in numar de doi, drept si stang, fiind asezati in cavitatea toracica de o parte si de alta a medianului.

Culoarea plamanilor variaza cu varsta si cu substantele care sunt inhalate:

-         la fumatori si la cei care lucreaza in medii cu pulberi, au o culoare cenusie-negricioasa;

-         la copii, culoarea plamanilor este roz.

Forma plamanilor este asemanatoare unui trunchi de con, cu baza spre diafragm.

Configuratia externa.

Plamanul drept este format din 3 lobi: superior, mijlociu si inferior.

Plamanul stang este format din 2 lobi: superior si inferior.

Lobii sunt delimitati de niste santuri adanci - scizuri - in care patrunde pleura viscerala.

Fiecarui plaman i se descriu:

-         2 fete: costala, in raport direct cu peretele toracic; mediastinala, la nivelul caruia se afla hilul pulmonar;

-         3 margini: anterioara, posterioara si inferioara;

-         o baza sau fata diafragmatica, in raport cu diafragmul si prin el cu lobul hepatic drept in dreapta si fundul stomacului in stanga;

-         varful, care are forma rotunjita; vine in raport cu coastele unu si doi, si corespunde regiunii de la baza gatului.

Structura plamanului. Plamanii sunt alcatuiti dintr-un sistem de canale rezultat din ramificarea bronhiei principale - arbore bronsic si un sistem de saci, in care se termina arborele bronsic - lobuli pulmonari.

Arborele bronsic reprezinta totalitatea ramificatiilor intrapulmonare ale bronhiei principale: bronhie principala ® bronhii lobare (3 pentru plamanul drept si 2 pentru cel stang) ® bronhii segmentare (cate 10 pentru fiecare plaman - cate una pentru fiecare segment pulmonar) ® bronhii interlobulare ® bronhiole terminale ® bronhiole respiratorii ® canale alveolare.

Bronhiile intrapulmonare au forma cilindrica, regulata. Pe masura ce bronhiile se ramifica, fibrele musculare netede devin din ce in ce mai numeroase, astfel incat bronhiolele respiratorii si terminale, sunt lipsite de inelul cartilaginos, dar prezinta un strat muscular foarte dezvoltat, care intervine activ in modificarea lumenului bronhiolelor si astfel in reglarea circulatiei aerului in caile pulmonare.

Arborele bronsic poate prezenta dilatatii patologice sub forma de saci, in care se strang secretii, puroi - bronsiectazii.

Lobulul pulmonar continua ultimele ramificatii ale arborelui bronsic.

Lobulul pulmonar reprezinta unitatea morfologica si functionala a plamanului, la nivelul caruia se face schimbul de gaze. Lobulul pulmonar este constituit din: bronhiola respiratorie ® canale alveolare ® alveole pulmonare, impreuna cu vase de sange, limfatice, fibre motorii nervoase si senzitive.

Alveola pulmonara - peretele alveolar este format dintr-un epiteliu, sub care se gaseste o bogata retea capilara, care provine din ramificatiile arterei pulmonare (ce aduc sange venos din ventriculul drept).

Epiteliul alveolar formeaza cu epiteliul capilarelor alveolare o structura functionala comuna - membrana alveolocapilara. La nivelul acesteia au loc schimburile gazoase prin difuziune, intre aerul din alveole, a carui compozitie este mentinuta constanta prin ventilatia pulmonara si sange.

Suprafata epiteliului alveolar este acoperita cu o lama fina de lichid - surfactant. Distrugerea peretilor alveolari reprezinta emfizemul.

 Mai multi lobuli se grupeaza in unitati morfologice si functionale mai mari - segmente pulmonare.

Segmentul pulmonar este unitatea morfologica si functionala, caracterizata prin teritoriu anatomic cu limite precise, cu pedicul bronho-vascular propriu si aspecte patologice speciale.

Segmentele pulmonare corespund bronhiilor segmentare cu acelasi nume, fiecare plaman avand cate 10 segmente. Segmentele se grupeaza la randul lor, formand lobii pulmonari.

Vascularizatia plamanului.

La nivelul plamanului exista doua circulatii sanguine:

a)      functionala;

b)      nutritiva.

a)      Circulatia functionala este asigurata de artera pulmonara care ia nastere din ventriculul drept si se capilarizeaza la nivelul alveolelor pulmonare. Circulatia functionala de intoarcere este asigurata de venele pulmonare, care se varsa in atriul stang. Se incheie astfel, circulatia mica, in care artera pulmonara continand sange neoxigenat, cu CO2; se incarca cu O2 si se intoarce prin venele pulmonare care contin sange oxigenat, rosu, la atriul stang.

b)      Circulatia nutritiva face parte din marea circulatie si aduce plamanului sange incarcat cu substante nutritive si oxigen. Este asigurata de arterele bronsice, ramuri ale aortei toracice; ele iriga arborele bronsic   . O parte din sange se intoarce in venele bronsice, care se varsa in venele azygos si acestea in vena cava superioara si atriul drept; o alta parte din sange se intoarce prin venele pulmonare in atriul stang.

Circulatia limfatica este tributara ganglionilor hilari si ganglionilor traheobronsici. De aici se varsa in final, in canalul toracic.

                   Inervatia plamanului

Inervatia plamanilor este:

a) motorie, asigurata de simpatic (fibre opstganglionare) si parasimpatic (nervul vag).

               · simpaticul are actiune:

- bronhodilatatoare si vasodilatatoare;

                           - relaxeaza musculatura bronsica;

               · parasimpaticul are actiune:

-  bronhoconstrictorie;

-  vasoconstrictorie;

-  hipersecretie de mucus.

b) senzitiva, anexata simpaticului si parasimpaticului; cele mai multe fibre senzitive sunt in legatura cu nervul vag.

Capacitatea plamanului: volumul de aer pe care il contine este de @4500-5000 cm3.

Pleura. Plamanii sunt inveliti de o foita seroasa numita pleura. Ea are rolul de a usura miscarile plamanilor prin alunecare.

Fiecare plaman este invelit de o pleura. Pleura, la randul ei, este formata din doua foite, una in continuarea celeilalte: pleura viscerala care acopera plamanul si pleura parietala care acopera peretii cavitatii toracice.

Intre cele doua pleure, exista o cavitate inchisa - cavitatea pleurala, care in mod normal este virtuala si care contine o cantitate infima de lichid, care favorizeaza alunecarea.

In conditiile patologice, cavitatea pleurala poate deveni reala, putand fi umpluta cu:

-         puroi (pleurezie);

-         sange (hemotorax);

-         aer (pneumotorax).

Cand cantitatea de lichid sau aer este mare, plamanul respectiv apare turtit spre hil (colabat) si functia sa respiratorie este nula.

Mediastinul. Toracele este impartit, din punct de vedere topografic:

-         intr-o regiune mediana - mediastin;

-         2 regiuni laterale - pleuro-pulmonare.

Mediastinul reprezinta regiunea mediana care desparte cele doua regiuni pleuro-pulmonare.

El corespunde:

-         in sens antero-posterior spatiului dintre stern si coloana vertebrala;

-         in sens supero-inferior, orificiului superior al toracelui si diafragmului.

Mediastinul contine organe apartinand aparatului respirator, cardio-vascular si digestiv, dar trebuie privit ca o unitate, datorita relatiilor stranse intre aceste organe prevenind simptomatologia comuna a acestora in cursul unor boli.

Regiunile pleuro-pulmonare sunt dispuse de o parte si de alta a mediastinului si contin plamanul si pleura respectiva.

1.2. NOTIUNI DE FIZIOLOGIE

Respiratia reprezinta un proces vital in care au loc aportul de O2 la tesuturi si eliminarea CO2 ca rezultat al metabolismului, fiind una dintre functiile vegetative si de nutritie.

Respiratia cuprinde urmatoarele etape:

1)      Etapa pulmonara cand aerul patrunde prin caile respiratorii in alveolele pulmonare;

2)      Etapa sanguina reprezentata de schimbul de gaze dintre alveolele pulmonare si sangele din capilarele sanguine;

3)      Etapa circulatorie cand are loc transportul de O2 la tesuturi si CO2 la alveole;

4)      Etapa tisulara, cand se face schimbul de gaz la nivelul tesuturilor se primeste O2 si se elibereaza CO2 in sistemul venos.

Procesul de respiratie este continuu. Oprirea lui duce in scurt timp la moartea celulelor, deoarece organismul nu dispune de rezerve de O2, iar acumularea CO2 este toxica pentru celule.

                        Ventilatia pulmonara

Aerul atmosferic este introdus in plamani prin procesul de ventilatie pulmonara, prin care se mentine constanta compozitia aerului alveolar.

a) Mecanica respiratiei. Schimburile gazoase la nivelul plamanului se realizeaza datorita succesiunii ritmice a doua procese: inspiratia si expiratia.

1. Inspiratia reprezinta un proces activ, realizat prin efort muscular, cand aerul patrunde in plamani incarcat cu O2.

Principalii muschi inspiratori sunt:

-         muschii intercostali;

-         muschii supracostali;

-         diafragma.

Prin actiunea acestor muschi, cusca toracica isi mareste volumul. Prin marirea volumului pulmonar, presiunea aerului scade in plamani, fata de cea atmosferica.

In timpul inspirului fortat intervin si muschii inspiratori accesori (sternocleidomastoidian, pectoralul mare, dintatul mare si trapezul)

2. Expiratia reprezinta un proces pasiv, prin care se elimina aerul din plamani, incarcat cu CO2. In timpul expiratiei, cutia toracica revine pasiv la dimensiunile avute anterior.

Tipuri de respiratie:

               · Tip costal superior - intalnit la femeie, cand cutia toracica se dilata antero-posterior;

               · Tip costal inferior - intalnit la barbat, cand cutia toracica se dilata transversal;

                        · Tip abdominal - intalnit la copii si batrani, cand dilatarea este mai mult verticala.    

Cele doua faze ale respiratiei pulmonare se succed ritmic, fara pauza, cu o frecventa de

14-16 / minut la barbat  si 18/minut la femeie. Frecveta respiratiei creste in functie de nevoia de O2 si de prezenta CO2.

            In timpul efortului fizic sau in caz de obstacol pe caile aeriene, expiratia poate deveni activa prin inervatia muschilor expiratori. Contractia lor comprima viscerele abdominale, care deplaseaza diafragmul spre cutia toracica si apropie rebordurile costale, reducand volumul toracelui.

     In inspiratie, prin cresterea volumului pulmonar, alveolele se destind si volumul lor creste. Ca urmare, presiunea aerului in regiunea alveolara scade. Se creeaza astfel o diferenta de presiune intre aerul atmosferic (unde presiunea ramane neschimbata) si presiunea intrapulmonara (care scade). In felul acesta aerul patrunde prin caile respiratorii pana la alveole , pe baza fortei fizice.

     In expiratie, prin retractia plamanului si revenirea la forma initiala a cutiei toracice, se intalnesc doua faze :

-         prima, in care revenirea cutiei toracice se face pe seama elasticitatii cartilajelor si ligamentelor ei;

-         a doua, in care plamanul elastic, in tendinta de a se retracta spre hil, exercita o presiune de aspiratie asupra cutiei toracice.

      Ciclul respirator(1 inspiratie +1 expiratie) are o durata de 3 secunde, ceea ce revine la 20 miscari respiratorii/ minut(normal aproximativ 12-20) = frecventa respiratorie.

In efort fizic, frecventa respiratorie poate ajunge la 40-60/minut, de asemenea in conditii patologice: febra, hipertiroidism, hipercapnie,hipoxie(tahipnee).

b) Volumele respiratorii. In timpul celor doua miscari in plamani sunt vehiculate o serie de volume respiratorii:

-         la o inspiratie normala este introdus un volum de 500 cm3 de aer (volum inspirator curent) - V.I.C.;

Dar, nu tot acest volum de aer participa la schimburile respiratorii care se fac la nivelul alveolelor , deoarece o parte din aerul inspirat ramane in caile respiratorii. Spatiul ocupat de acest volum de aer, constituie spatiul mort anatomic si are valori de aproximativ 150 cmc.

      Se mai utilizeaza notiunea de spatiu mort functional care defineste volumul de aer, care nu participa efectiv la schimburile pulmonare.

   

 In conditii normale, spatiul mort anatomic coincide cu cel functional, dar in anumite conditii patologice se produc decalaje intre aceste volume.

-         la o inspiratie fortata este introdus inca 1500 cm3 de aer (volum inspirator de rezerva) - V.I.R.;

-         la o expiratie fortata este expulzat 1500 cm3 de aer (volum expirator de rezerva) - V.E.R.;

-          Capacitatea vitala

      VIC+VIR +VER = capacitatea vitala (CV) se determina prin efectuarea unei expiratii fortate dupa o inspiratie maxima.

-         la barbat este mai mare (≈4,8 l) ;

-         la femei este mai mica (≈3,2 l).

Capacitatea vitala pulmonara - valoarea fiziologica este de aproximativ 3600-4000 ml.

CV creste in timpul efortului fizic si scade in timpul sedentarismului. Ea depinde de suprafata corporala, de varsta, de antrenament la efort.

Volumele si capacitatile pulmonare sunt importante pentru stabilirea diagnosticului si prognosticului diferitelor boli pulmonare, totusi ele nu dau indicatii directe  despre functia ventilatorie.

C.V. este o cifra aproximativa si difera de la un individ la altul, fiind influentata de efortul fizic.Masurarea acesteia se face cu un aparat numit spirometru.

                        Transportul gazelor

Este realizat de sange.

a)      Transportul O2. O cantitate mica de O2 este dizolvata in plasma sanguina, iar cea mai mare parte este transportata prin formarea unui compus instabil cu hemoglobina din sange

Hb + O2     Û     Oxihemoglobina

 tesuturi                        plaman

Se formeaza cand sangele este la plamani, ajunge la tesuturi si are loc descompunerea oxihemoglobinei.

b) Transportul CO2 (se formeaza in urma arderilor celulare)

               1. dizolvare in plasma (cantitate mica);

               2. formarea unui compus cu hemoglobina

                          

Hb + CO2   Û  Carbohemoglobina

                            Plaman                        tesuturi

              

3. prin formarea unor saruri acid (carbonat acid de sodiu si potasiu).

Cu unele gaze, hemoglobina formeaza compusi stabili care blocheaza Hb

               a) CO (monoxidul de carbon) se formeaza acolo unde se produc arderi incomplete;

               b) oxigenul in stare atomica, care poate fi eliberat de substante puternic oxidante.

                        Respiratia tisulara

In cadrul respiratiei tisulare are loc arderea substantelor cu eliberarea energie prin ardere de glucoza.

                                 enzime

C6H12O6 + 6O2                           6H2O + 6CO2I + E

                              respiratorii

                             E = 675 Kcal

Organismul transforma energia chimica in alte forme de energie:

-         energie de contractie musculara;

-         energie calorica;

-         energie electrica.

Schimbul alveolar de gaze

Aerul atmosferic ajuns in plamani prin ventilatie este condus in alveole, unde are loc schimbul de gaze intre aerul alveolar si sange, la nivelul membranei alveolo-capilare. Acest schimb se face prin difuziune, in functie de presiunea partiala a gazelor respiratorii O2 si CO2 de o parte si de alta a membranei alveolo-capilare.

      Ventilatia pulmonara normala sau normoventilatia se realizeaza la concentratii alveolare ale :

-         CO2 de 5-6%       mentinute la o frecventa respiratorie normala, de repaus(12-20/min.)

-         O2 de 14%

Hiperventilatia : cand CO2 scade si O2 creste. Procesul este complexat reflex prin apnee

si bradipnee.

Hipoventilatia: cand CO2 creste si O2 scade, compensate reflex prin polipnee.

Presiunea partiala a unui gaz in amestec (legea lui Dalton) este proportionala cu

concentratia gazului in amestec si este egala cu presiunea pe care ar exercita-o asupra peretilor recipientului , un gaz, daca acesta ar ocupa singur recipientul.

      In aerul alveolar, presiunea partiala este : pentru- O2=100 mmHg

                                                                                   -CO2=40 mmHg

     In sangele venos, presiunea partiala este : pentru - O2 = 37-40 mmHg

                                                                                    -CO2 = 46 mmHg

      Datorita diferentei de presiune, CO2 trece din sangele venos in aerul alveolar, iar O2 trece din aerul alveolar in sangele venos. Schimbul de gaze se face cu viteza foarte mare.

      Daca membrana alveolara este ingrosata (edem pulmonar, emfizem) schimbul de gaze este alterat , mai ales in ce priveste CO2 si se instaleaza hipoxemia.

      Reglarea respiratiei

Procesele metabolice avand o intensitate variabila in functie de activitatea organismului, consumul de O2 si producerea de CO2 vor fi, de asemenea, diferite. Adaptarea ventilatiei pulmonare la necesitatile variabile ale organismului se realizeaza permanent, gratie unor mecanisme extreme de fine, care regleaza ventilatiile prin modificarea atat a frecventei, cat si amplitudinii respiratiilor.

      Reglarea nervoasa : o respiratie se realizeaza prin interventia centrilor respiratori. Acestia asigura o reglare automata a respiratiei. Exista centrii respiratori primari, situati  in bulb , si centrii respiratori accesorii, localizati la nivelul puntii. Activitatea centrilor nervosi bulbopontini este modificata atat in intensitate, cat si in frecventa, sub influente nervoase si umorale.

      Influentele nervoase pot fi de doua feluri :

-         directe, de centrii nervosi encefalici ( din hipotalamus si scoarta cerebrala) sau de alti centrii vecini;

-         reflexe, de la receptorii raspanditi in organism.

Influentele nervoase direct corticale permit controlul voluntar, in anumite limite, al miscarilor ventilatorii. Ele explica modificarile respiratorii in stari emotionale, precum si reflexele conditionate respiratiei.

     Sub influenta scoartei cerebrale are loc reglarea comportamentala a respiratiei.

     Respiratia poate fi oprita voluntar(apnee) pentru cateva zeci de secunde sau 3-4 minute la cei antrenati. Actul ventilator se adapteaza unor activitati psiho-sociale (vorbitul, cantatul vocal sau la instrumente muzicale de suflat) sau psiho-fizice (eforturi profesionale). Expiratia poate fi accelerata (polipnee) sau incetinita (bradipnee)voluntar.

      Reglarea umorala a respiratiei se datoreaza influentelor exercitate asupra centrilor respiratori de catre o serie de substante. Rolul cel mai important in aceasta reglare il joaca CO2 si O2 si variatiile de pH ale sangelui si ale LCR.

      Rolul CO2 este esential si de aceea a fost denumita aceasta substanta - hormonul respirator . El actioneaza direct asupra centrilor respiratori. Cresterea presiunii de CO2 in sangele arterial cu numai 0,5 mmHg este urmata de dublarea debitului ventilator pulmonar. Scaderea presiunii CO2 determina rarirea respiratiei si chiar oprirea ei.

      Rolul O2 este de asemenea important. Scaderea O2 din sangele arterial exercita chemoreceptorii vasculari si determina intensificarea respiratiei.

CAPITOLUL II

TUBERCULOZA

1. DEFINITIE

Tuberculoza (TB) este boala infecto-contagioasa, cu caracter endemic produsa de Mycobacterium tuberculosis (bacilul Koch), caracterizata prin formarea de granuloame, cu inflamatiesi distructie tisulara importante, localizare obiºnuit pulmonarasi evolutie naturala (adica in absenta unui tratament corect) cronica, consumptiva si deseori fatala.

In acelaºi timp tuberculoza este o problema de sanatate publica intrucat intereseaza comunitatea in ansamblu (vezi capitolul X).

2. SCURT ISTORIC

Cele mai vechi dovezi ale prezentei tuberculozei la om sunt cele legate de mumiile egiptene,

avand deci o vechime de cel putin 3000 de ani.

Boala a fost bine caracterizata in secolul al XIX-lea cu trei momente importante: individualizarea clinica a bolii de catre Laennec, demonstrarea naturii transmisibile de catre Villemin si in fine identificarea Mycobacterium tuberculosis de catre Robert Koch, care pune bazele diagnosticului bacteriologic al tuberculozei.

Secolul al XX-lea aduce o revolutie terapeutica in tuberculoza cu aparitia vaccinarii BCG, urmata de descoperirea secventiala a antituberculoaselor de prima linie: streptomicina, izoniazida, etambutolul, rifampicinasi pirazinamida; ulterior au fost descoperitesi alte medicamente antituberculoase, ultima grupa fiind cea a fluorochinolonelor. Sfarºitul secolului XX a fost marcat de ideea integrarii chimioterapiei antituberculoase intr-un context de masuri socio-economice, ceea ce a condus la constituirea unor strategii cuprinse in Programe Nationale de Control al Tuberculozei.

3. ETIOLOGIE

Micobacteriile (ce constituie genul Mycobacterium) sunt bacili mici, aerobi, imobilisi nesporulati. Mycobacterium tuberculosis (MTB) sau bacilul Koch (bK) constituie agentul etiologic al tuberculozei la om. Complexul Mycobacterium tuberculosis cuprinde Mycobacterium tuberculosissi alte specii strans inrudite bacteriologic: M. bovis, M. africanumsi M. microti. M. tuberculosis, M. bovissi M. africanum determina o boala clinic similara, dar au importanta epidemiologica inegala. Raritatea M. bovis (prin controlul TB bovinelorsi pasteurizarea laptelui)si a M. africanum (restrans la arealul Africii Centralesi Occidentale) contrasteaza cu raspandirea mondiala a M. tuberculosis.

Peretele celular micobacterian este grossi bogat in lipidesi, ca urmare, relativ impermeabil

pentru moleculele polare (coloranti hidrosolubili, acizi, alcooli). Drept consecinta micobacteriile sunt rezistente la colorarea obiºnuita (colorarea cu fuxina poate fi realizata prin incalzire)si la decolorarea cu acid-alcool (i.e. sunt bacili acid-alcoolo-rezistenti = BAAR). Aceste doua proprietati stau la baza metodelor de colorare specifica prin care sunt puse in evidenta micobacteriile in microscopie (vezi examenul bacteriologic). M. tuberculosis (casi majoritatea micobacteriilor) creºte lent, avand un timp de generatie in jur de 24 ore; astfel sunt necesare minim 3 saptamani pentru aparitia coloniilor vizibile pe mediile solide de cultura cum este mediul Löwenstein-Jensen.

M. tuberculosis este un germen obligatoriu aerob, tesuturile bogate in oxigen fiind cele mai

susceptibile de a fi invadate. Este un parazit intracelular facultativ, virulenta lui fiind in mare masura

legata de capacitatea de a supravietuisi de a se multiplica in mediul intracelular al fagocitelor

mononucleare. Bacilii sunt rapid distruºi in mediul ambiant de radiatiile ultraviolete (lumina soarelui).

A. SURSE DE INFECTIE

Spre deosebire de alte micobacterii care sunt ubicuitare in natura, bK nu se multiplica in afara

organismelor, iar infectiile naturale la animale sunt foarte rare. Astfel bK este extrem de adaptat la

organismul umansi, drept consecinta, rezervorul de germeni este aproape exclusiv uman (persoane

infectate sau bolnavi), iar transmiterea infectiei este practic exclusiv interumana, pe cale aeriana.

Sursa de infectie o reprezinta bolnavul cu TB pulmonara (TBP). Gradul de contagiozitate al

unei surse de infectie este dependent de densitatea MTB in sputasi de frecventa tusei. TBP cavitara

este prototipul de sursa inalt contagioasa datorita densitatii enorme de MTB din sputa (106-109/ml de sputa)si tusei in general frecvente. Examenul microscopic al sputei este pozitiv in cazul unei densitati a MTB in sputa de minim 5000-10000/ml; astfel microscopia sputei separa cazurile pozitive (M+), considerate contagioase, de cele negative (M-) considerate putin sau deloc contagioase.

B. TRANSMITEREA INFECTIEI

Transmiterea este realizata prin intermediul nucleilor de picatura mica, ce au un diametru

cuprins intre 1-5 mm, ideal pentru a ramane suspendate in aer timp indelungat (ore)si, odata inhalate,

pentru a ajungesi a se depune in alveole. Generarea acestor particule de catre surse (bolnavii cu TBP)

cuprinde doua etape: aerosolizarea secretiilor respiratorii contaminate ale sursei prin manevre expiratorii fortate (tuse, stranutsi chiar vorbire), urmata rapid de deshidratare cu reducerea dimensiunilor particulelor rezultate. Ventilatia reduce numarul de particule infectante iar expunerea la radiatii ultraviolete (lumina soarelui) distruge MTB. Asocierea acestor metode reduce considerabil riscul de transmitere a tuberculozei.

Inhalarea particulelor infectante de catre o gazda susceptibila este urmata de depunerea acestora in alveolesi fagocitarea MTB de catre macrofagele alveolare. Supravietuireasi multiplicarea intracelulara a MTB constituie primum movens al infectiei tuberculoase. Riscul unei persoane sanatoase de a se infecta cu MTB depinde in primul rand de numarulsi gradul de contagiozitate al surselor cu care vine in contactsi de duratasi proximitatea contactului cu acestea.

La nivelul unei populatii riscul mediu de infectie este dependent in special de densitatea surselor

de infectie (in special TBP/M+)si de conditiile de convietuire (de ex. supraaglomerare),si in mai mica masura de virulenta tulpinilor de MTBsi de rezistenta indivizilor la infectie.

Transmiterea nosocomiala a tuberculozei (inclusiv a TB polichimiorezistente = MDR-TB, multidrug

resistance tuberculosis) a fost descrisa in spitalesi azile, atat la personal catsi la pacienti, constituind

o problema epidemiologicasi medico-legala.

Alte cai de transmitere sunt foarte rare, inclusiv transmiterea M. bovis pe cale digestiva de la

laptele contaminat provenit de la vaci cu mastita TB.


Document Info


Accesari: 11673
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )