Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































TEHNICA EXAMINĂRII MACROSCOPICE A ORGANELOR sI CARCASELOR: OBSERVARE sI INTERPRETARE

medicina












ALTE DOCUMENTE

FORMULARUL DE EVALUARE A SATISFACŢIEI CLIENTULUI
MORFOLOGIA MODIFICĂRILOR POST-MORTEM sI RELEVANŢA LOR ÎN APRECIEREA SALUBRITĂŢII CARCASELOR sI ORGANELOR
BULETIN DE ANALIZE MEDICALE Nr...LIPIDOGRAMĂ
Sindromul Reiter
TEHNICI DE INVESTIGARE
RAPORT DE ASISTENTA TEHNICA
Otita medie supurata
ZMEUR

TEHNICA EXAMINĂRII MACROSCOPICE A ORGANELOR sI CARCASELOR: OBSERVARE sI INTERPRETARE

Examinarea organelor si carcaselor dupa taiere se va face numai la lumina naturala a zilei sau la lumina de neon (care sa imite lumina naturala), de minimum 550 lucsi.



Examinatorul trebuie sa aiba cel putin doua cutite: unul pentru tesuturile normale si unul pentru cele cu modificari.

Metodele macroscopice de examinare sunt: inspectia, palpatia si sectionarea.

INSPECŢIA

Se apreciaza aspectul general al tesuturilor si organelor, volumul, culoarea, existenta diferitelor modificari de suprafata.

Pentru aprecierea aspectului general al tesuturilor si organelor, examinatorul trebuie sa aiba solide cunostinte de anatomie, sa cunoasca particularitatile anatomice ale fiecarei specii si ale diferitelor categorii de vârsta.

Aprecierea volumului

Volumul organelor parenchimatoase (splina, ficat, pulmon, encefal etc) se apreciaza tinând cont de aspectul marginilor, al capsulei, al unghiului pe care îl formeaza organul cu planul de examinare, precum si al liniei de sectionare. Organele parenchimatoase marite în volum au marginile rotunjite, capsula bine întinsa, sub tensiune, formeaza cu planul de examinare un unghi mare, spre valoarea unui unghi drept. În cazul splinei marite în volum, la sectionare marginile sectiunii se îndeparteaza una de cealalta, "rasbuzeaza". Organele reduse în volum au marginile ascutite, formeaza cu planul un unghi ascutit, iar capsula este încretita.

În aprecierea volumului pulmonului se va tine seama de colabarea sau necolabarea acestuia la deschiderea cutiei toracice. În mod normal pulmonul fara leziuni colabeaza la deschiderea cutiei toracice (aspect turtit, încretit al suprafetei), dar în cazul unui pulmon cu leziuni, acesta nu mai colabeaza. Astfel, 343o144d se va evita folosirea aprecierii "pulmon marit în volum", fiind înlocuita cu cea de "pulmon înalt".

Volumul organelor cavitare (stomac, intestin, vezica urinara etc) se apreciaza în functie de gradul lor de plenitudine sau de distensie al acestora. Astfel, acestea pot fi destinse de aer, de continut fiziologic (alimente, urina etc), de diferite materiale patologice (puroi, sânge, corpuri straine).

Aprecierea culorii

Culoarea este un element important de evaluare a starii de normalitate sau a diferitelor stari patologice. Se va porni întotdeauna de la ideea ca un organ prezinta o culoare normala caracteristica, variabila în functie de specie, vârsta sau stare fiziologica (ex. musculatura scheletica la bovine este rosie, la gaina este roz). Culoarea apreciaza la lumina naturala si se descrie cât mai plastic posibil (culoare alba asemanatoare portelanului, culoare galben lutoasa, culoare alb varoasa, alba sidefie). Se evita formularile de tipul: "culoare închisa", "culoare deschisa". Este observat în practica faptul ca nuantele prezente nu sunt întotdeauna definite. De cele mai multe ori, o culoare constatata la inspectie este la rândul ei un amestec de mai multe culori. Se folosesc frecvent în practica formulari de genul:

ü      alb-cenusiu, cenusiu-galbui, rosu negricios, rosu vânat, verzui-cenusiu;

ü      culoare citrina: expresie folosita mai ales în cazul colectiilor patologice de lichid, acestea fiind limpezi, cu nuanta galben pai;

ü      culoare marmorata: organul poate prezenta amestecuri de culori diferite, în proportii variabile (rosu deschis, rosu negricios, roz, roz cenusiu etc).

Aprecierea particularitatilor de suprafata

Formatiunile de suprafata se încadreaza de regula în doua categorii: convexitati si concavitati. Cei mai uzitati termeni care denota convexitati sunt:

ü      chist/chisturi: formatiuni aproximativ sferice formate dintr-un perete (capsula) ce delimiteaza o cavitate plina cu continut lichid, mai rar solid;

ü      nodul/noduli: formatiuni sferice, solide, compacte pe sectiune;

ü      abces/abcese: colectie de puroi delimitata de o capsula;

ü      vezicula: colectie de lichid, bine delimitata, localizata pe piele sau mucoase (ex. mucoasa bucala);

ü      tumefactie/tumefiere: zona de denivelare-îngrosare a unei regiuni anatomice acoperita de piele, fara limite precise de delimitare.

ü      depozit/pelicula/membrana: material patologic dispus pe o suprafata, cu grade variabile de aderenta la substrat.

Formatiunile de suprafata care reprezinta concavitati sunt:

ü      eroziunea: distrugere superficiala a pielii sau mucoaselor;

ü      ulcerul: distrugere profunda a pielii sau mucoaselor;

ü      cicatrice: zone de vindecare a unei leziuni initiale;

ü      caverna: leziune a organelor parenchimatoase, caracterizata prin pierdere de tesut.

Este remarcat faptul ca atât în cazul particularitatilor de culoare, cât si a celor de suprafata trebuie comentate si descrise potrivit extinderii (suprafata sau volumul în care se produce acea modificare):

ü      caracter focal/în focare - atunci când modificarile sus mentionate au limite precise de delimitare;

ü      caracter difuz - modificarile surprind suprafete sau fragmente mari sau un organ în totalitate;

ü      caracter focal cu tendinta de confluare - focarele descrise nu mai au tendinta precisa de delimitate, tind sa se uneasca cu alte leziuni similare din vecinatate;



ü      caracter generalizat - aceeasi leziune poate fi regasita în mai multe organe.

PALPAŢIA

Prin palpatie se apreciaza consistenta. Consistenta normala difera de la organ la organ. Palpatia se efectueaza initial superficial, apoi profund, prin malaxare bimanuala. În general consistenta poate fi mai crescuta sau mai scazuta decât normal.

Principalele situatii de modificare a consistentei sunt urmatoarele:

ü      consistenta turgescenta: este o consistenta ferma-elastica; prezenta ei este caracteristica organelor care au o cantitate de sânge mai mare decât cea obisnuita;

ü      consistenta flasca: termen folosit mai ales pentru exprimarea consistentei muschilor; este consistenta normala a carnii;

ü      consistenta friabila: denota o scadere a consistentei obisnuite, organele afectate se rup si se sectioneaza cu usurinta, marginile sectiunii sau rupturii sunt neregulate;

ü      consistenta ramolita: denota o scadere grava a consistentei, la sectionare tesutul are tendinta de scurgere, este noroios sau se racleaza usor;

ü      consistenta crepitanta/buretoasa: denota prezenta gazelor în structura organului; este considerata patologica pentru toate organele, exceptie face pulmonul;

ü      consistenta pastoasa/de aluat: denota prezenta lichidelor patologice în structura unui organ; la compresiunea unui organ cu consistenta pastoasa se constata pastrarea amprentei mâinii;

ü      consistenta casanta: denota o crestere a consistentei; cu toate ca la palpatie organul este mai dur decât de obicei, acesta se rupe si se sectioneaza cu usurinta;

ü      consistenta indurata/dura: în grade diferite de exprimare, este patologica, cu exceptia oaselor.

SECŢIONAREA

Sectionarea este o metoda obligatorie, care se executa chiar daca la inspectie si palpatie nu au aparut modificari. În practica se folosesc doua categorii de sectiuni:

ü      sectiuni obligatorii - se fac dupa o anumita metodologie, specifica fiecarui organ sau regiuni în parte,

ü      sectiuni facultative/suplimentare - sunt folosite cu scopul elucidarii situatiilor neclare sau nedepistate prin sectiunile obligatorii.

Sectionarea permite de asemenea aprecierea culorii, luciului si umiditatii în profunzimea organelor si tesuturilor, precum si continutul diferitelor structuri cavitare sau canaliculare. În plus, se va urmari rezistenta pe care o opune organul la sectionare (se apreciaza astfel si consistenta) si prezenta de formatiuni patologice în profunzime.

Examinarea în abator se realizeaza pe fluxul tehnologic sau la sala sanitara.

La punctul de sângerare se urmareste modul cum se face emisiunea sanguina, cantitatea si caracterul sângelui, culoarea si coagulabilitatea acestuia. La jupuire se observa eventualele leziuni subcutanate. La eviscerare se determina existenta eventualelor colectii intracavitare (lichid apos, sânge, puroi etc.).

Indiferent de sistemul tehnologic folosit se examineaza întâi organele si apoi carcasa, deoarece organele ilustreaza cu mai mare fidelitate diferitele stari patologice, comparativ cu musculatura, care reactioneaza mai tardiv si mai discret. În plus, leziunile descoperite la organe indica tehnica dupa care trebuie examinata carcasa, aplicarea unor tehnici mai amanuntite, cu sectiuni mai profunde în musculatura, în limfocentrii musculari sau chiar în oase atunci când organele sunt afectate.

EXAMINAREA CAPULUI (LA BOVINE)

Obiective urmarite:

ü      efectuarea unui examen de ansamblu

ü      examinarea cavitatii bucale si a limbii

ü      examinarea limfonodurilor

Examenul de anamblu al capului se face prin inspectie si sectionare.

La inspectie se urmareste prezenta unor deformari, fracturi, a unor formatiuni patologice.

Sectionarea musculaturii maseterine se executa obligatoriu la toate bovinele mai mari de 3 luni, pentru depistarea chisturilor produse de eventuali paraziti. În acest sens se fac una sau doua sectiuni paralele cu planul osos al mandibulei, care sa decoperteze o suprafata musculara cât mai mare. La ovine nu se sectioneaza muschii maseteri si nici limfonodurile capului.

Examinarea cavitatii bucale si a limbii urmareste examinarea botului, a narilor, buzelor, a mucoasei bucale în ansamblu, a faringelui. Examenul limbii se face prin inspectie si palpatie. Prin inspectie se apreciaza volumul, dimensiunile, culoarea, prezenta de formatiuni patologice (vezicule, ulcere etc.), iar la palpatie apreciem consistenta. Sectionarea limbii se efectueaza pe axul longitudinal, doar în urmatoarele situatii: modificari de consistenta si când s-au depistat chisturi în muschii maseteri si cord.

Examenul limfonodurilor regionale se realizeaza prin inspectie, palpatie si sectiuni obligatorii. Se vor examina: limfocentrul retrofaringian, mandibular si parotidian.




Un limfonod se considera normal când nu are volumul si consistenta modificata, iar la sectionare se constata o diferentiere neta de culoare între zona periferica (corticala) si zona centrala (medulara). În general, corticala are culoare cafenie, iar medulara alb-cenusie.

Sectionarea se face diferit în functie de aspectele înregistrate la inspectie si palpatie. Daca nu sunt modificari evidente se fac mai multe sectiuni paralele perpendiculare pe axul longitudinal al limfonodului. Daca limfonodul este modificat se face o singura sectiune pe axul longitudinal.

La suine, la care capul ramâne atasat la carcasa, examenul începe cu "tacâmul de organe", care cuprinde limba, laringele, esofagul, traheea, pulmonii, cordul si ficatul.

EXAMINAREA PULMONULUI

Obiective urmarite:

ü      examinarea pleurei viscerale

ü      examinarea parenchimului pulmonar

ü      examinarea limfocentrilor loco-regionali

Pleura viscerala (foita transparenta aderenta la suprafata pulmonului) se examineaza prin inspectie, urmarindu-se aspectul, culoarea, umiditatea, grosimea, prezenta diferitelor formatiuni patologice (depozite, aderente etc.)

Pulmonul se examineaza prin inspectie, palpatie si sectiuni obligatorii.

La inspectie se apreciaza volumul, culoarea, prezenta formatiunilor de suprafata (chisturi, abcese, noduli etc.). Palpatia se face prin malaxare bimanuala, începând cu lobul apical si terminând cu lobul diafragmatic, pentru a aprecia elasticitatea pulmonului, prezenta de consistente anormale, dar si a unor formatiuni patologice profunde. Pulmonul se sectioneaza obligatoriu, chiar daca la inspectie si palpatie nu au fost depistate modificari. Se efectueaza câte o sectiune transversala în fiecare lob diafragmatic, la limita dintre treimea mijlocie si posterioara si se executa compresiuni dinspre vârful pulmonului, pentru a examina continutul bronhiilor si bronhiolelor. În cazul existentei de modificari se executa sectiuni suplimentare care vor interesa zona modificata.

Examenul limfocentrilor se face prin inspectie, palpatie si sectionare. Se vor examina: limfocetrul traheo-bronsic si cel mediastinal, prin inspectie, palpatie si sectionare, la fel ca la limfocentrii capului.

EXAMINAREA CORDULUI

Obiective urmarite:

ü      examinarea sacului pericardic

ü      examinarea cordului propriu-zis

Examinarea sacului pericardic se face prin inspectie, palpatie si sectionare obligatorie.

La inspectie se apreciaza forma, culoarea, grosimea, eventuale modificari. Sectionarea pericardului se face printr-o incizie ce pleaca de la baza cordului spre vârf, în asa fel încât sa permita colectarea lichidului pericardic. Pericardul trebuie sa fie lucios, de culoare alba-sidefie si tansparent.

La cordul propriu-zis se examineaza epicardul, miocardul si endocardul.

Epicardul se examineaza o data cu miocardul. Se apreciaza forma, volumul, culoarea, consistenta, precum si prezenta eventualelor formatiuni patologice. Sectionarea cordului este obligatorie. Aceasta intereseaza examinarea cordului stâng si drept. În cordul stâng se face o incizie ce pleaca de la mijlocul atriului, se continua spre ventriculul stâng si merge pâna la vârful cordului. În cordul drept se face o incizie ce pleaca de la artera pulmonara se continua spre ventriculul drept si apoi în sus, pentru deschiderea atriului drept. Pe suprafata de sectiune apreciem grosimea miocardului, culoarea acestuia, prezenta de formatiuni patologice.

La ovine si caprine nu se sectioneaza cordul.

EXAMINAREA FICATULUI

Obiective urmarite:

ü      examinarea capsulei hepatice (capsula Glisson)

ü      examinarea parenchimului hepatic si a canalelor biliare

ü      examinarea limfocentrilor portali

Examinarea capsulei hepatice se face odata cu parenchimul hepatic, urmarindu-se grosimea, transparenta, luciul, culoarea, depozitele de suprafata, aderentele.

Examinarea parenchimului hepatic se realizeaza prin inspectie, palpatie si sectionare obligatorie (cel putin la rumegatoare). La inspectie se apreciaza culoarea, care variaza de la cenusiu-cafeniu cu reflexe metalice la ficatul "cald", pâna la cafeniu-ciocolatiu, dupa racire. Palpatia se executa pe ambele fete, pentru a aprecia consistenta si prezenta de formatiuni în profunzimea parenchimului. Consistenta ficatului este elastica, asemanatoare cu cea a albusului de ou fiert tare. Sectionarea se realizeaza pe fata viscerala a ficatului, în "V" si intereseaza parenchimul si canalele biliare. Se executa o incizie oblica în lobul stâng, orientata spre scizura ventrala, cât mai aproape de hil si perpendiculara pe parenchim si o sectiune sagitala în lobul drept, plecând de la baza lobului Spiegel si pâna la scizura ventrala. Se apreciaza aspectul pe sectiune, culoarea, rezistenta la sectionare, dar si aspectul canalelor biliare si continutul acestora.

Limfocentrul portal este situat la nivelul hilului hepatic. Cuprinde 1 - 2 limfonoduri de forma discoidala si se examineaza dupa principiul general de examinare a limfonodurilor.

EXAMINAREA SPLINEI

Obiective urmarite:

ü      examinarea capsulei splenice

ü      examinarea pulpei splenice (a parenchimului splenic)

Examinarea se face prin inspectie, palpatie si sectionare obligatorie.

Examinarea capsulei splenice urmareste grosimea, transparenta, luciul, culoarea, depozitele de suprafata, aderentele, precum si eventualele formatiuni nodulare sau chistice de suprafata. Palparea se face strângând splina între primele doua degete, pe toata lungimea sa. Consistenta splinei trebuie sa fie elastica, usor pastoasa. Sectionarea este obligatorie si se realizeaza pe toata lungimea sa. Se analizeaza aspectul pulpei splenice.

EXAMINAREA RINICHILOR

Obiective urmarite:

ü      aprecierea maniamentului perirenal

ü      examinarea rinichiului propriu-zis



Maniamentul perirenal (tesutul adipos din jurul capsulei renale) se examineaza prin inspectie, apreciindu-se gradul de dezvoltare, culoarea si consistenta acestuia. În anumite stari patologice, maniamentul perirenal sufera modificari cantitative si calitative.

Rinichii se examineaza dupa eviscerare si decapsulare prin inspectie si palpatie. Daca se contata modificari se va recurge si la sectionare. Prin inspectie se apreciaza forma, volumul si culoarea. Prin palpatie se apreciaza consistenta si prezenta eventualelor formatiuni patologice. Rinichiul normal are culoare cafenie-bruna si consistenta ferma.

Sectionarease realizeaza pe marea curbura, astfel încât sa intereseze toate zonele, pâna la bazinet.

EXAMINAREA MASEI GASTRO-INTESTINALE

Masa gastro-intestinala se examineaza imediat dupa eviscerare, înainte sa ajunga la sectia de triperie (matarie), astfel încât sa se poata corobora datele acestui examen cu cele ce reies dupa examinarea celorlalte organe si a carnii.

Obiective urmarite:

ü      examinarea compartimentelor gastrice

ü      examinarea intestinelor

ü      examinarea limfocentrului regional (mezenteric)

Compartimentele gastrice se examineaza prin inspectie, apreciindu-se aspectul seroasei si grasimii peritoneale. Daca apar modificari se va recurge la deschiderea compartimentelor gastrice prin sectionare, apoi la golirea de continut, examinarea acestuia si examinarea mucoasei gastrice.

Examinarea intestinelor se face prin inspectie si palpatie, apreciindu-se integritatea, starea de plenitudine, culoarea, eventualele formatiuni de suprafata. Palparea se face între degete, evaluându-se elasticitatea peretelui intestinal. În caz de modificari se sectioneaza intestinul pe marea curbura, apreciindu-se continutul si mucoasa.

Examinarea limfocentrului mezenteric se face urmarind aceleasi elemente ca si în cazul altor structuri limfonodale.

EXAMINAREA STRUCTURILOR APARATULUI GENITAL

Examinarea uterului nu se face în mod obisnuit dupa sacrificarea femelelor. Daca se constata însa modificari se examineaza prin inspectie, palpatie si sectionare, urmarindu-se volumul, culoarea, consistenta, continutul si mucoasa.

Examinarea testiculelor

În cazul masculilor castrati pot fi întâlnite sechele ale castrarii

În cazul masculilor necastrati, examinarea testiculelor intereseaza pentru depistarea eventualelor procese inflamatorii, asociate cu boli deosebit de grave la taur, berbec si vier, fiind posibila transmiterea lor la om.

Examinarea glandei mamare

Glanda mamara ramâne atasata la carcasa si va fi examinata odata cu aceasta.

Obiective urmarite:

ü      examinarea parenchimului glandular

ü      examinarea limfocentrului retromamar

Parenchimul glandular se va examina prin inspectie si palpatie. Când se constata modificari se fac si sectiuni în parenchim. La inspectie se urmareste volumul si integritatea glandei mamare, eventualele leziuni ale pielii (vezicule, ulcere, etc.). Prin palpare superficiala si profunda se pot decela eventuale modificari în profunzimea glandei. La sectionare se va aprecia aspectul tesutului glandular si continutul canalelor galactofore.

Examenul limfocentului retromamar se face prin inspectie, palpatie si sectionare, la fel ca în cazul celorlalte pachete limfonodale.

EXAMINAREA CARCASELOR

În vederea examinarii, carcasa de bovine se poate prezenta întreaga, ca semicarcasa sau parcelata în sferturi.

În mod obisnuit, carcasa se examineaza doar prin inspectie si palpatie, apelându-se la sectionare doar în cazuri speciale:

ü      când la examenul capului s-u depistat leziuni de tipul chisturilor;

ü      când la examenul organelor si limfonodurilor viscerale s-au gasit leziuni cu caracter nodular;

ü      când s-au constatat mirosuri sau modificari anormale de culoare;

ü      în cazul animalelor foarte slabe (cahectice).

Initial se face o inspectie de ansamblu a carcaselor, urmata de o examinare amanuntita, sistematica a carcaselor sau semicarcaselor, atât la exterior cât si la interior.

La inspectie de ansamblu a carcaselor se apreciaza:

ü      exteriorul carcasei

ü      gradul de dezvoltare al maselor musculare

ü      aspectul tesutului conjunctiv subcutanat

Deoarece carcasele (semicarcasele) sunt suspendate de picioarele din spate, examinarea începe de la partea posterioara catre cea anterioara.

Examinarea exteriorului carcaselor urmareste simetria articulatiilor, modificarile de culoare si aspect ale musculaturii, prezenta si gradul de dezvoltare al maniamentelor, prezenta de modificari patologice.

La animalele sacrificate în viata, în regiunea gâtului este prezenta plaga de sângerare, care în mod normal este rosie, cu buzele infiltrate cu sânge. În cazul în care taierea s-a facut în agonie sau dupa moarte se constata o culoare rosie difuza a tesutului conjunctiv subcutanat dupa jupuire (în mod normal trebuie sa aiba culoare alba-sidefie la animalele la care sângerarea a fost completa).

Examinarea interiorului carcaselor va urmari aspectul musculaturii coapsei, zona bazinului si aspectul maniamentului din zona lombo-sacrala, musculatura abdominala (cu accent pe zona flancului stâng la rumegatoare), diafragma, cavitatea toracica, precum si suprafata de sectiune a oaselor (oasele bazinului, coloana vertebrala, coaste, stern).

La suine, examinarea semicarcaselor începe cu pielea, care se examineaza pe toata suprafata. În plus fata de bovine, la examenul interiorului carcaselor se va aprecia suprafata de sectiune a slaninei si a soricului.












Document Info


Accesari: 4323
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )