Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza






MICROORGANISMELE PAINII

Alimentatie nutritie









loading...


ALTE DOCUMENTE

10 alimente care te ajuta sa-ti imbunatatesti memoria
7 zile de regim si 4 kg jos
ADITIVI ALIMENTARI de ORIGINE „NECURATA“
Fainoasele si leguminoasele
Metabolismul si nutritia
GESTIONAREA DEPOZITELOR DE GRASIME
Sa slabim si sa reducem nivelul colesterolului!
Care sunt alimentele cu “calorii negative” ?
Stimulentele
PROIECT la disciplina Principii si Metode - Untul


MICROORGANISMELE PAINII



CAPITOLUL I: PAINEA

Painea este un aliment popular in aproape toate societatile lumii cu exceptia Asiei care prefera orezul.

1.1Generalitati

Painea este un aliment popular in aproape toate societatile lumii cu exceptia Asiei care prefera orezul.

Painea este un aliment de baza preparat prin coacerea, gatirea cu abur sau prajirea aluatului. Se prepara din aluat de faina de grau, dospita cu drojdie, lasata sa creasca si in final coapta in cuptor. Datorita nivelelor inalte de gluten care dau aluatului un aspect buretos si elastic, graul este cea mai frecvent folosita cereala pentru prepararea painii, dar aceasta poate fi facuta si din secara, orz, porumb sau ovaz de obicei, dar nu intotdeauna, in combinatie cu faina de grau. Ingredientele minime sunt faina si apa, sarea fiind deseori prezenta, plus un agent de dospire cum ar fi drojdia. Painea mai poate contine condimente cum ar fi chimenul si seminte (susan, mac), folosite pentru decorarePainea poate fi mancata fie simpla, fie unsa cu unt, gem, dulceata, jeleu, marmelada, miere sau unt de arahide. Se serveste la orice temperatura, intre temperatura camerei si fierbinte.

Painea alba este facuta din faina care contine numai miezul unei graunte (endosperma). Painea neagra se face cu endosperma si 10% tarate. Painea integrala contine toate componentele bobului de grau.

1.2Istoria painii

Painea este unul dintre cele mai vechi alimente, datand din era neolitica.

Primele feluri de paine produse au fost preparate din terci de cereale, facut din graunte macinate si apa. Este posibil sa fi aparut printr-un accident in timpul gatitului sau prin experimentare cu apa si faina de graunte.

Descendente ale acestor tipuri timpurii de paine inca se mai consuma in lume, spre exemplu tortilla in Mexic, chapati in India, poa ping in China, turte de orez oatcake in Scotia, painea din porumb indian johnnycake in America de Nord si injera in Etiopia.

Acest tip de paine simpla, nedospita a format baza alimentara a multor civilizatii timpurii. Sumerienii mancau un tip de turte nedospite din orz, iar egiptenii secolului XII inaintea lui Cristos cumparau de la dughenele de pe strazi o paine numita ta.

Se considera ca painea dospita a aparut in Egipt, datorita conditiilor geografice si climaterice care favorizau cresterea unui soi de grau cu doua proprietati noi fata de soiurile anterioare. Prima proprietate a fost descoperita la inceputul Egiptului dinastic, si consta dintr-o varietate de graunte care puteau fi treierate fara a fi mai intai prajite. A doua a fost aparitia unui grau continand suficienta proteina formatoarea de gluten. Astfel s-a putut prepara o paine care crestea.

Initial, s-a crezut ca painea dospita a aparut in secolul XVII inaintea lui Cristos, dar graul capabil s-o produca era aparent foarte rar. Aceasta raritate este sugerata de faptul ca acest tip de grau nu a devenit obisnuit in Grecia antica decat in secolul IV inaintea lui Cristos in ciuda faptului ca exista un comert regulat intre Egipt si Grecia de 300 de ani.

Dospirea painii timpurii este confirmata de surse multiple. Se puteau obtine drojdii aeropurtate lasand aluatul crud expus la aer pentru o perioada de timp inainte de gatire. Pliniu cel batran scria ca popoarele din Galia si peninsula Iberica foloseau spuma de bere pentru a produce o paine mai usoara decat a altor popoare. Acele parti ale lumii antice care beau vin in loc de bere foloseau o pasta compusa din suc de struguri si faina care era lasata sa inceapa sa fermenteze, sau tarate de grau inmuiate in vin, drept sursa pentru drojdie. Cea mai comuna sursa de agent de dospire era insa o bucata de aluat oprita din ziua precedenta.

Lumea antica avea la dispozitie o mare varietate de tipuri de paine. In cartea sa 'Deipnosophistae', autorul grec Athenaeus descrie o parte din painile, prajiturile, fursecurile si patiseriile vremii. Printre cele mentionate se gaseau clatitele preparate pe gratar, painea cu miere si ulei, franzelele modelate sub forma de ciuperca si acoperite cu seminte de mac, si chiflele militare coapte pe frigare.

Tipul si calitatea fainii putea de asemenea varia, dupa cum spunea Diphilus, care a declarat ca 'painea facuta din grau, in comparatie cu cea facuta din orz, este mai hranitoare, mai usor de digerat, superioara in orice aspect. Dupa calitate, painea facuta din faina rafinata (trecuta prin sita) este pe primul loc, apoi painea din grau normal, si in cele din urma painea din faina necernuta.'

In Europa medievala, painea era nu numai aliment ci si o parte din vesela. Oamenii din acea vreme foloseau bucati de paine veche (cu dimensiuni aproximative de 15 cm pe 10 cm) drept farfurii. Dupa terminarea mesei, aceste bucati puteau fi mancate, date saracilor sau cainilor. Farfuriile din lemn au inceput sa inlocuiasca recipientele din paine in secolul XV.

Otto Frederick Rohwedder este considerat a fi tatal painii feliate. Rohwedder a inceput sa lucreze in 1912 la o masina care sa felieze paine, dar brutariile au ezitat sa o foloseasca deoarece erau ingrijorati ca painea feliata se va invechi. A avut succes de abia in 1928, cand a inventat o masina care felia si impacheta painea.

Painea alba a fost painea preferata de aristocrati timp de generatii, in timp ce oamenii saraci mancau paine neagra. Acest lucru s-a schimbat in secolul XX, painea neagra devenind favorita deoarece are o valoare nutritiva superioara, in timp ce painea alba a devenit asociata cu clasele ignorante in materie de alimentatie.

1.3Painea in diverse tari

Exista multe variatii de la reteta de baza a painii, incluzand pizza, chapati (o paine indiana), tortilla, baghete frantuzesti baguettes, pita (paine turceasca), lavash (paine armeneasca), biscuiti, covrigei uscati cu sare pretzels, naan (paine din Asia Centrala si de Sud asemanatoare cu pita), covrigi bagels, puri (paine indiana nedospita) si multe alte varietati.

In Marea Britanie si in Statele Unite, cel mai consumat tip de paine este painea moala cu coaja subtire care se vinde gata feliata si impachetata. Se mananca de obicei cu crusta, dar unele persoane pot inlatura crusta dupa preferinta sau pentru a o servi la unele mese sofisticate, cum ar fi ceaiul de societate.

In Scotia, se consuma un tip de pa 646h75g ine numita paine simpla plain bread. Feliile sunt mult mai inalte si mai subtiri, cu crusta arsa numai deasupra si dedesubtul franzelei. Aceasta paine are o textura mult mai ferma decat painea americana si britanica.

In Franta, painea este cunoscuta sub numele de pain de mie si se foloseste numai la paine prajita sau pentru umpluturi. Painea standard, sub forma de baghete sau franzele groase, are o coaja groasa si deseori bule mari de aer in interior. Unele paini mai sofisticate contin nuci, sau sunt decorate cu seminte de mac

Painea in Germania

Germania este tara de bastina a celor mai multe varietati de paine. Aproape 300 de feluri de paine si 1200 de feluri de patiserii si chifle sunt produse in aproximativ 27000 de brutarii.

In Germania se mananca cea mai mare cantitate de paine, chifle si covrigei din lume. Painea se serveste cu aproape orice masa. Un mic-dejun nemtesc consista din felii de paine sau chifle Brötchen cu mezeluri, branza, gem, miere sau altele. Painea nu este considerata un aliment de acompaniament, ci un element important al unei diete sanatoase.

Topul celor mai bune paini germane este:

Painea de secara cu grau ('Roggenmischbrot')

Painea prajita ( paine alba)

Painea integrala ('Vollkornbrot')

Painea de grau cu secara ('Weizenmischbrot')

Painea alba ('Weißbrot')

Painea din multiple cereale ('Mehrkornbrot')

Painea de secara ('Roggenbrot')

Painea cu seminte de floarea soarelui ('Sonnenblumenkernbrot')

Painea cu seminte de dovleac ('Kürbiskernbrot')

Painea mai inchisa la culoare cum ar fi Vollkornbrot sau Schwarzbrot este tipica pentru bucataria germana. Binecunoscut international este Pumpernickel care se tine la abur o vreme indelungata.

Germanii folosesc aproape toate tipurile de cereale pentru painea lor: grau, secara, orz, secara alba, ovaz, sorg, porumb si orez. Unele paini sunt facute chiar din faina de cartofi.

Stilul francez de copt paine

Francezii sunt recunoscuti pentru painea lor de artizani. Folosind cele 4 ingrediente de baza: apa, faina, drojdie si sare, ei stapanesc arta de a crea paine complexa si foarte variata in ciuda faptului ca fiecare bucata contine un amestec din aceleasi ingrediente.

Legea spune ca painea frantuzeasca poate fi facuta numai din aceste ingrediente impreuna cu acid ascorbic si faina de secara. Manipuland timpurile de crestere, tehnicile de framantare, si datorita cuptoarelor speciale de caramida, painea frantuzeasca este la fel de variata si de unica ca si regiunile tarii.

1.4 MATERII PRIME SI AUXILIARE

Materiile prime si auxiliare au un rol  bine precizat la  fabricarea panini prion compozitia lor asigurandui un anumit continut in substante valoroase din  punct  de vedere alimentar, gust si aroma, iar prin insusirile tehnologice pe care le au influenteaza asupra modului in care se desfasoara procesul de fabricatie .

FAINA

Faina reprezinta materia prima de baza,care intra in cea mai mare proportie in componenta produselor de panificatie si fainoase. Se utilizeaza in principal pentru paine faina alba de tip 650.

 Caracteristici  senzorial

Caracteristici

Faina alba

Culoare-aspect

alb-galbuie cu nuoanta slab cenusie si fine particule de tarate

           Miros

Placut, specific fainii, fara miros de mucegai, de incins sau alt miros strain

                                    Gust

Normal, putin dulceag, nici amar, nici acru, fara scrasnet la mestecare (datorita impuritatilor minerale : pamant, nisip, etc)

Caracteristici fizico-chimice

Caracteristici

Faina alba

Umiditatea , % max

14,5

Aciditate , grade

2,8

Continutul de gluten umed , % min

26,0

Indice de deformare al glutenului mm

5……12

Continutul de cenusa insolubila in acid clorhidric 10% , % max

0,2

Continutul e cenusa raportat la substanta uscata , %

max 0,65

Continutul de substante proteice raportat la substanta uscata, % min

10,5

COMPOZITIA  CHIMICA A FAINII

Principalii componenti chimici ai fainii sunt : glucidele, substantele minerale,lipidele, vitaminele, enzimele, grasimile.

Glucidele sunt substante chimice ternare, formate din C,H SI O.Ele au propietatea de a fi dulci sau de forma substante cu gust dulce.Principalele glucide sunt : amidonul, zaharurile simple si celuloza.

Amidonul este in proportie de peste 75% in faina alba. Componentele amidonului, amilaza si amilopectina, au structura si unele propietati diferite.Granulele amidonului de grau contin 17-19% amilaza , restul fiind amilopectina, aceasta alcatuire conferind amidonului propietati coloidale importante si anume : in mediu umed la temperatura de C granulele de amidon se se hidrateaza,iar la C se « umfla » datorita absorbirii pe cale osmotica a apei ; la peste C incepe gelifierea, proces in care amiloza se dizolva in apa si formeaza o solutie coloidala, iar amilopectina absoarbe o mare cantitate de apa, rezultand un clei de amidon a carui consistenta variaza in functie de cantitatea de apa folosita.

Amidonul are un rol important in in procesul tehnologic de fabricare a painii deoarece in timpul coecerii, la temperature de C granulele se umfla puternic, absorbind o mare cantitate de apa existenta in aluat, iar apoi gelifica si contribuie astfel la formarea miezului produselor. Amidonul mai are si importantul rol de a furniza zaharuri fermentescibile, care servesc drept sursa pentru formarea dioxidului de carbon necesar « afanarii » aluatului.

Celuloza, zaharoza si maltoza sunt glucide care se gasesc in faina alaturi de amidon. Acesti compusi preexistenti in faina iau parte directa la procesul de fermentatie alcoolica din aluat, pentru care se numesc zaharuri fermentescibile.

Protidele  au insusiri coloidale deosebite, absorbind o mare cantitate de apa. In faina se gasesc gliadina si glutenina, ambele asimilabile, care in prezenta apei se umfla, formand o masa elastica, numita gluten. In masa aluatului prepatat din faina de grau, glutenul formeaza un « schelet tridimensional », care confera aluatului propietati reologice specifice, dandu-i elasticitate si extensibilitate.

Clasificarea fainurilor utilizate in panificatie, pe categorii de calitate, in functie de cantitatea si calitatea glutenului

Sortul de faina,cantitatea   si calitatea glutenului

Categoria de calitate a fainii

Foarte buna

Buna(medie)

Satisfacatoare

Faina alba :

-cantitatea de gluten,%

  -calitatea glutenului, mm

peste 30

3-9

28-30

10-12

26-28

13-15

Substantele minerale sunt cunoscute sub denumirea « cenusa ». Substantele minerale din faina au un rol important, contribuind la alcatuirea valorii alimentare a painii, iar in procesul tehnologic cu un continut ridicat permite obtinerea aluatului mai bine legat.

Grasimile (lipidele) se gasesc in proportie de sub 1% in faina alba. Acestea contribuie la imbunatatirea propietatilor reologice ale aluatului si a calitatii painii. In absenta lor, aluatul se formeaza mai greu si are elasticitate redusa.

Vitaminele, compusi organici cu structura complicata, avnd rol de catalizator in procesele metabolice,se gasesc in faina in cantitati mici.

Enzimele se gasesc in proportie mai mica in faina alba. Principalele enzime din faina sunt amilazele si proteazele. Prin hidroliza amilazele descompun amidonul in decursul fermentatiei aluatului, iar proteazele scindeaza proteinele – pana la aminoacizi.

Amilazele, conduc la formarea de zaharuri fermentescibile necesare fermentatiei in vederea afanarii aluatului. Continutul in amilaze al fainii conditioneaza volumul, porozitatea, aspectul miezului, culoarea cojii si aroma painii.

Proteazele  inrautatesc insusirile aluatului, scazand consistenta si elasticitatea, intrucat glutenul este partial descompus.

INSUSIRILE TEHNOLOGICE ALE FAINII

 Insusirile tehnologice ale fainii destinate obtinerii produselor de panificatie sunt urmatoarele :

- capacitatea de hidratare pentru formarea aluatului de consistenta normala

- puterea fainii

- capacitatea de a forma si retine gazele de fermentatie

 Capacitatea de hidratare reprezinta insusirea fainii de a absorbi apa atunci cand vine in contact cu ea la prepararea aluatului.

 Ea conditioneaza randamentul si calitatea produselor. Variaza in functie de urmatorii factori :

- cantitatea si calitatea glutenului

- finetea fainii, respectiv granulatia

- umiditatea fainii

 Calitatea fainii albe se poate clasifica astfel :

- calitate foarte buna : peste 58% hidratare

- calitate buna (medie) : intre 54-58% hidratare

- calitate satisfacatoare : sub 54% hidratare

 Putera fainii reprezinta acea insusire tehnologica de a forma aluat cu anumite propietati reologice (respectiv elastico-plastice) in decursul folosirii si pentru obtinera painii.

 Capacitatea de a forma si retine gazele de fermentatie reprezinta o insusire de mare importanta a fainii, cu deosebire pentru aluatul care este supus afanarii pe cale biochimica, de aceasta capacitate depinzand volumul produselor si porozitatea miezului.

 Formarea gazelor este conditionata de continutul fainii in zaharuri simple, precum si de actiunea fermentilor care descompun amidonul pana la zaharuri fermentescibile.

 Retinerea gazelor de fermentatie in aluat depinde, in cea mai mare parte, de cantitatea si calitatea glutenului.

CONDITII DE DEPOZITARE

 Faina se depoziteaza fie in saci, in care scop se se folosesc magaziile, fie neambalata (in vrac), folosindu-se silozurile.

 Magazia de faina in saci consta dintr-o incapere care asigura urmatoarele conditii de depozitare :

- temperatura aerului de C,pe cat posibil constanta

- o buna aerisire si lumina naturala suficienta, respectiv coeficient de luminozitate     0,12

- La asezarea stivelor in cadrul depozitului se tine seama de urmatoarele distante minime : intre stiva si perete 0,4 m, intre doua stive 0,75 m,daca nu se circula si 1,5-2,5 m, daca spatiul dintre stive este si spatiu de circulatie

AFANATORII

La fabricarea produselor painii albe la tava se utilizeaza, in exclusivitate, afanatorii biochimici (drojdia) si afanatorii sarea, zaharul si apa tehnologica.

Drojdia pentru panificatie

Afanarea aluatului destinat painii se face cu ajutorul drojdiei pentru panificatie, numita si drojdie comprimata. Drojdia produce in aluat fermentatia alcoolica, cu degajare de , care afaneaza aluatul.

Drojdia pentru panificatie reprezinta o aglomerare de celule de drojdii din specia  Saccharomyces cerevisiea si se obtine in fabricile de spirt, prin fermentatia melasei de zahar, la care se adauga saruri nutritive.

Caracteristici fizico-chimice

Caracteristici

Conditii de admisibilitate

Umiditate, % max

76

Capacitate de dospire in aluat, min

90


Drojdia comprimata se depoziteaza in spatii racoroase sau camere frigorifice cu temperatura de C, special amenajate, sau in incaperi racoroase cu temperatura de C, curate, bine aerisite, cu umiditate relativa a aerului de 75-80% si fara mirosuri patrunzatoare. Pt o buna pastrare, calupurile de drojdie se scot din lazile de ambalaj si se asaza pe rafturi distantate spre a se aerisi.

Receptia calitativa a drojdiei pentru panificatie consta in verificarea masei nete a lotului primit, a numarului de ambalaje si a masei nominale.

 Sarea comestibila se utilizeaza la fabricarea painii albe la tava atat pentru a-i da gust, cat si pentru a-i imbunatati propietatile aluatului, facandu-l mai elastic.Actiunea tehnologica a sarii in aluat se datoreste faptului ca exercita un efect de deshidratare asupra glutenului, fapt pentru care acesta devine mai compact, mai rezistent si cu o stabilitate mai buna.

Proprietati organoleptice

Tipul

Sare marunta

Gust

Sarat fara gust strain

Miros

Lipsa

Culoare

Alba,se admit nuante cenusii

Corpuri straine

Nu se admit

Apa tehnologica rolul apei in aluat este dintre cele mai importante, deoarece in prezenta ei particulele de faina se hidrateaza si se formeaza glutenul, care conditioneaza obtinerea aluatului.De asemenea, apa trebuie sa aiba o duritate cuprinsa intre 5 si 20 de grade.

 Carateristici organoleptice

            Miros, grade max        

2

            Gust, grade max          

2

 

Zaharul (zaharoza) reprezinta substanta dulce cea mai frecvent utilizat

Folosit intr-o cantitate prea mare (peste 6%) la produsele afanate pe cale biochimica, zaharul – ca de altfel si celelalte substante dulci – participa la formarea melanoidinelor prin reactia Maillard, rumenind coaja produselor

Caracteristici organoleptice

Tipul

Cristal

Culoare

Alb-galbui

Aspect

Cristale uscate nelipicioase, fara aglomerari

Corpuri sraine

Lipsa :se admit max 3 mg impuritati metalice

Miros si gust

Gust dulce, fara miros si gust strain

Proprietati chimice si fizice

Tipul

Cristal

Zaharoza raportata la subst uscata % min

99,75

Substanta reducatoare, % max

0,05

Umiditate, % max

0,10

Cenusa, % max

0,03

Culoare raportata la substanta uscata, grade Stommer max

1,2

Solubiltate in apa

Solutia 10% trebuie sa fie clara fara sediment

Zaharul se depoziteaza in magazii uscate, curate si bine aerisite. Sacii cu zahar se asaza pe gratare de lemn.

1.5 OPERATII TEHNOLOGICE

a.Pregatirea materiilor prime si auxiliare

Pregatirea fainii

Pentru pregatirea fainii se efectueaza urmatoarele operatii : amestecarea loturilor de faina avand calitati diferite, spre a se obtine o masa de de calitate omogena pentru o perioada cat mai lunga de timp, astfel incat produsele fabricate sa aiba calitate superioara si cat mai constanta,cernerea, pentru indepartarea eventualelor impuritati care au patruns in faina dupa macinare si pentru afanarea prin aerisire, imbunatatirii conditiilor de fermentatie a aluatului.

Pregatirea afanatorilor

 Drojdia

Inainte de folosire, drojdia comprimata se desface in apa calda, formandu-se suspensie, cu scopul de a se realiza o distributie uniforma a celulelor bacteriene in masa semifabricatului supus fermentatiei si in acest mod, o afanare uniforma a aluatului, respectiv a painii. Pentru preararea drojdiei se foloseste agitatorul mecanic simplu.

Sarea

Sarea se foloseste dizolvata, atit cu scopul de a se repartiza uniform in masa aluatului, cit si pentru eliminarea impuritatilor minerale pe care le contine uneori. De obicei, se prepara solutia saturata de sare (concentratia circa 30g/100ml, corespunzand la densitatea de 1,2g/cm³), care se filtreaza inainte de utilizare. Pregatirea sarii se face cu ajutorul dizolvantului ca agitator, sau utilizand o instalatie continua de dizolvat Pentru prepararea sarii se foloseste dizolvatorul cu agitator.

Apa tehnologica

Apa tehnologica trebuie incalzita pana la o anumita temperatura, care variaza de obicei intre C, in functie de temperature necesara pentru aluat, temperature fainii si anotimpul de lucru.

Zaharul

Zaharul se dizolva in apa calda, in proportie de 1:4, iar solutia obtinuta se strecoara, pentru a se indeparta eventualele impuritati  care au patruns in ambalajul cu zahar sau in vasul de dizolvare, in timpul executarii acestei operatii.

b. Dozarea materiilor prime si auxiliare

Dozarea fainii. Pentru aplicarea corecta a retetei de fabricatie, dozarea fainii are un rol important, tinand seama de ponderea cu care aceasta intra in compozitia aluatului. Dozarea portiilor de faina se face utilizand cantarul semiautomat. Acesta se utilizeaza in fabricile mari. El reprezinta un mijloc perfectionat care, pe de o parte, asigura precizia dozarii, iar pe de alta usureaza munca framantorului la framantare.

Dozarea drojdiei comprimate, sarii, , zaharului si a apei: se face dozind fiecare materie in cantitatile prevazute in retetele pentru fabricarea produsului „ painea alba la tava 0,400 kg/buc”.Se face prin masurarea fie cu vase simple, gradate, fie cu ajutorul unor instalatii semimecanice sau mecanizate. Instalatiile sunt dotate cu posibilitati de citire a volumului de lichid masurat si, eventual, a temperaturii acestuia (in cazul apei).

c. Framantarea aluatului

Framantarea reprezinta acea operatie tehnologica in urma careia se obtine, din materiile prime si auxiliare utilizate, o masa omogena de aluat, cu o anumita structura si insusiri reologice.

Procesele care au loc in aluat, in framantare. Procesele esentiale care au luat loc in framantare si care alcatuiesc baza principala insusirilor lui fizice pe care trebuie sa le aiba in in procesul tehnologic sunt: legarea apei si modificarea proteinelor.

Regimul tehnologic al procesului de framantare. Regimul de framantare se refera la la durata framantarii si la temperatura pe care trebuie sa o aiba semifabricatul.

Durata framantarii, utilizand malaxoare obisnuite, cu doua viteze este in medie de 6-8 min la maia si 8-10 min la aluat. In cazul utilizarii malaxoarelor cu viteza rapida, durata framantarii este de numai 2-3 min, iar la cele ultrarapide chiar de 30 sec, timp in care, sub actiunea intensa a organelor de framantare ale masinii, se formeaza structura optima a aluatului.

Temperatura semifabricatelor trebuie sa aiba in vedere scopul urmarit in fiecare stadiu de preparare a aluatului. Astfel la maia temperatura de 29-31°C iar la aluat, urmarindu-se si si intensificarea fermentatiei, temperatura este de 31-33° C.

Controlul framantarii aluatului  se face prin stbilirea momentului in care s-au obtinut insusirile optime, ceea ce se verifica dupa aspectul masei de aluat, cum si prin urmarirea duratei framantarii si a temperaturii aluatului. Se considera aluat framantat corespunzator aluatul care este omogen, bine format, uscat la pipaire, elastic, deprinzandu-se usor de pe bratul malaxorului si peretele cuvei in care s-a framantat.

CAPITOLUL II :FAZA DE FERMENTARE A ALUATULUI

2.1 FERMENTAREA

La fermentare, drojdia de panificatie va consuma rapid stocul de zaharuri fermentescibile si, in consecinta, cantitatea de glucoza generata prin actiunea combinata a a- si b-amilazei asupra amidonului, precum si prin actiunea maltazei secretata de drojdie asupra maltozei, va fi principala sursa de zaharuri susceptibile de a interveni in reactia Maillard, dar va fi si o sursa de formare a substantelor de aroma in fermentatia primara si secundara alaturi de procesul de catabolism al drojdiilor cand se formeaza substante de aroma pe seama metabolismului proteic. Rezulta ca initial, drojdia consuma zaharurile fermentescibile din faina, care nu sunt insa suficiente pentru asigurarea nevoilor energetice ale drojdiei pe toata durata fermentatiei. Pe masura ce amilazele aluatului formeaza maltoza din amidon, pe care drojdia o poate metaboliza numai dupa o anumita perioada de inductie in care este reconstituit echipamentul enzimatic al drojdiei si anume se activeaza permeaza si maltaza, astfel incat se formeaza glucoza ce poate fi usor fermentata.

Zaharoza, in schimb este rapid transformata in glucoza si fructoza de catre invertaza drojdiei, chiar in timpul framantarii.

Cand fainurile sunt hipodiastazice, folosirea maltului sau amilazelor de origine microbiana este binevenita in vederea asigurarii nivelului optim de zaharuri fermentescibile, care sa asigure volumul optim al painii, culoarea cojii si aroma painii. Fainurile superdiastazice, la care atat amiloliza cat si proteoliza sunt intensificate nu pot fi panificate ca atare ci trebuie ameliorate prin cupajare cu fainuri hipodiastazice.

La fermentare (primara si secundara), circa 95% din zaharurile fermentescibile sunt fermentate pe calea care conduce la alcool etilic si CO2 , restul de 5% fiind fermentate prin asa zisele fermentatii secundare mai putin cunoscute care conduc la formarea de alcooli superiori, compusi carbonilici, acizi organici, esteri. In aceste fermentatii secundare pot fi antrenati si aminoacizi precum si acizi grasi. Din figura 8 se observa ca placa turnanta in metabolismul zaharurilor fermentescibile de catre drojdie este acidul piruvic, precursor al numeroaselor substante volatile ce se formeaza pe cale enzimatica si anume:

decarboxilarea acidului piruvic conduce la acetaldehida si CO2;

acetaldehida este redusa la alcool etilic de catre alcooldehidrogenaza;

acidul piruvic conduce si la formare de acid acetic si CO2 prin intermediul acetil-CoA;

acidul piruvic este redus la acid lactic de catre bacteriile care poseda lactatdehidrogenaza si aceeasta transformare este foarte importanta in cazul procedeului cu fermentare indelungata.

Prin condensarea a doua molecule active de acetat se formeaza acetoina care, la randul sau, prin oxidare conduce la diacetil si alti compusi de importanta  mare pentru aroma painii. O schema mai completa a produsilor ce se formeaza plecand de la acidul piruvic este aratata in figura de mai jos. Aminoacizi liberi din aluat sunt metabolizati de drojdie dupa mecanismul lui Ehrlich, mecanism care se deruleaza paralel cu fermentatia alcoolica. Se formeaza  alcooli  superiori in miezul painii cum ar fi izobutilic, izoamilic si 2-fenil-etilic din valina, izoleucina si respectiv fenilalanina.

Prin reducerea duratei de fermentare, se reduce aroma painii, iar prin folosirea de prefermenti in stare semilichida sau semisolida, aroma painii se imbunatateste simtitor. In cazul prefermentului semilichid (maia fluida) in care drojdia fermenteaza un mediu imbogatit timp de 2-3 ore si chiar mai mult se obtin rezultatele cele mai bune din punct de vedere al aromei painii finite.

2.2 Fermentarea aluatului

Operatia are loc dupa framantare si reprezinta o fermentare in vrac. Pentru prospatura si maia fermentarea se realizeaza in timpul cuprins intre sfarsitul framantarii si framantarea fazei urmatoare la care sunt utilizate maia, respectiv aluat, iar pentru aluat, in intervalul de timp de la sfarsitul acesteia pana la trecerea lui la operatia de divizare.Scopul operatiei de fermentare este maturizarea aluatului. Un aluat matur trebuie sa aiba la sfarsitul fermentarii capacitate buna de formare a gazelor, capacitate buna de retinere a gazelor si sa contina cantitati suficiente de substante de gust si de aroma.

Capacitatea de retinere a gazelor se modifica continuu pe durata fermentarii datorita modificarii proprietatilor reologice ale aluatului, in urma proceselor coloidale si a proteolizei din aluat. Aluatul elastic si rezistent imediat dupa framantare devine la sfarsitul fermentarii mai putin rezistent si mai putin elastic ,dar cu extensibilitate marita, ceea ce ii permite sa retina mai bine gazele de fermentare. Cresterea capacitatii aluatului de retinere a gazelor este scopul principal al procesului de fermentare, alaturi de acumularea de substante de gust si de aroma.Maturizarea aluatului este rezultatul unui complex de procese biochimice, microbiologice si coloidale, care au loc concomitent la fermentare.

Procesele biochimice, amiloliza si proteoliza, furnizeaza sursa de carbon, respectiv de azot, pentru microflora aluatului formata din drojdii, care produc fermentatia alcoolica si bacterii care produc fermentatia lactica. In aluat amiloliza are rolul sa asigure necesarul de zaharuri fermentescibile care sa intretina procesul de fermentare pe toata durata procesului tehnologic, zaharurile proprii ale fainii fiind insuficiente pentru aceasta. De aceea formarea maltozei prin hidroliza amidonului este deosebit de importanta in aluat. Ea are loc prin actiunea comuna a a- si b-amilazei

Intensitatea amilolizei depinde de continutul de enzime amilolitice active al fainii, in principal a-amilaza, si de continutul de amidon deteriorat mecanic. Explicatia consta in faptul ca dintre enzimele amilolitice, singura a-amilaza, care este prezenta in faina numai sub forma de urme sau lipseste complet, poate exercita o actiune de corodare a granulei intacte de amidon, desi cu viteza mica, fiind posibila patrunderea ulterioara a enzimei in interiorul granulei, urmata de hidroliza ei.b-Amilaza, enzima prezenta in cantitati suficiente in faina poate hidroliza numai granulele de amidon deteriorate mecanic in procesul de macinare, hidroliza ei rezumandu-se numai la portiunea de granula deteriorata, restul granulei comportandu-se ca o granula intacta. De aceea cantitatea de maltoza formata depinde de continutul de a-amilaza si mai ales de continutul de amidon deteriorat al fainii. Continutul optim al acestuia din urma in faina este de 6-9%.

Proteoliza in aluat este importanta pentru ca ea influenteaza insusirile reologice ale aluatului, de care depind capacitatea lui de a retine gazele si a-si mentine forma, insusiri care influenteaza direct calitatea painii.

Datorita proteolizei si peptizarii unei parti a proteinelor, in timpul fermentarii aluatul isi reduce consistenta, se inmoaie, cu atat mai pronuntat cu cat faina este de calitate mai slaba si-si mareste extensibilitatea. Acest lucru este dorit in cazul prelucrarii fainurilor puternice, dar nu este dorit in cazul fainurilor slabe, motiv pentru care in acest ultim caz durata de fermentare si temperatura se reduc. 

Proteoliza este activata de prezenta drojdiei in aluat , datorita continutului sau in glutation si modificarii potentialului de oxido-reducere, care are loc in sensul intensificarii insusirilor reducatoare.

Rolul principal in proteoliza il are structura , gradul de agregare al glutenului, care determina atacabilitatea lui enzimatica. In fainurile normale rolul proteazelor proprii este minor. Ele se gasesc in cantitate mica in stare activa, au pH-ul optim si temperatura optima de activitate in afara valorilor existente in aluat.

Procesele microbiologice constau in fermentatia alcoolica produsa de drojdii si fermentatia acida produsa de bacterii.

In fermentatia alcoolica drojdia fermenteaza mai intai zaharurile proprii ale fainii si numai dupa epuizarea lor incepe sa fermenteze maltoza cu viteza apreciabila. Dupa epuizarea zaharurilor proprii pana la inceperea fermentarii maltozei are loc o diminuare a degajarilor de dioxid de carbon, cunoscuta sub numele de “pauza de maltoza”. Trecerea la fermentarea maltozei are loc dupa un timp de adaptare, de inductie, in care drojdia isi sintetizeaza enzimele implicate in acest proces, respectiv permeaza maltozei si maltaza. Aceste enzime se sintetizeaza, se induc in celula de drojdie in prezenta maltozei. Adaptarea la fermentarea maltozei are loc la activarea prealabila a drojdiei, iar in absenta acesteia in fazele de prospatura si maia pentru metoda indirecta de preparare a aluatului, si in faza de aluat pentru metoda directa. Intensitatea fermentatiei alcoolice creste cu temperatura, pana la 35°C, si in aluaturi de consistenta mica. Dioxidul de carbon, format in timpul procesului de fermentatie alcoolica, exercita o actiune mecanica de intindere a retelei proteice din aluat, contribuind la desavarsirea formarii structurii glutenului si prin aceasta la imbunatatirea insusirilor  reologice ale aluatului si a capacitatii lui de retinere a gazelor.

Fermentatia lactica este produsa de bacteriile lactice, homo- si heterofermentative, aduse de faina si de drojdie in aluat. Ele fermenteaza hexozele si pentozele formand ca produs principal acidul lactic. Alaturi de acesta care reprezinta aproximativ 2/3 din aciditatea totala, se mai formeaza si alti acizi, mai importanti fiind acidul acetic si formic (aprox. 1/3 din aciditatea totala).

La temperatura de preparare a maielei si aluatului, rolul principal in formarea aciditatii aluatului il au bacteriile mezofile cu optimul de activitate de 30-35°C, cele termofile cu optimul de activitate la 48-52°C, avand un rol minor.

Acizii formati in fermentatia lactica maresc aciditatea aluatului si deplaseaza pH-ul spre valori mai acide. Aceasta influenteaza proprietatile reologice ale aluatului, activitatea enzimelor, gustul si aroma produsului. De aceea aciditatea finala a prospaturii, maielei si aluatului este luata drept indice a produsului de maturizare a semifabricatelor. Un rol deosebit il joaca acidul lactic. El imbunatateste insusirile fizice ale glutenului slab, activeaza celula de drojdie, are actiune favorabila asupra gustului produsului. Coborarea pH-ului este favorabila si pentru combaterea imbolnavirii painii de boala mezentericus si pentru prelucrarea fainurilor provenite din grau incoltit, bogate in a-amilaza.

Sfarsitul fermentarii se stabileste organoleptic prin determinarea aciditatii.

Pentru prospatura si maia, organoleptic se apreciaza volumul care, in timpul fermentarii creste de 2-3 ori si aspectul suprafetei, care la inceput este bombata si la sfarsitul fermentarii devine plana si apoi concava, datorita pierderii unei parti din dioxidul de carbon, dupa aspectul in ruptura, care trebuie sa fie poros, fara apa libera vizibila, dupa gust si miros, de alcool si dioxid de carbon. In momentul in care suprafata a devenit plana, putin cazuta in cuva, fermentatia se considera terminata. Pentru aluat se apreciaza structura in ruptura si elasticitatea. Aciditatea la sfarsitul fermentarii trebuie sa corespunda valorii optime.

2.3  PRELUCRAREA ALUATULUI

            Operatiile tehnologice care se executa in cazul fazei de prelucrare sunt:

            -divizarea aluatului, prin impartirea acestuia in bucati de masa egala, prestabilita;

            -premodelarea aluatului;

            -predospirea aluatului;

            -modelarea aluatului, prin care se obtine forma caracteristica a produselor;

-dospirea finala, care reprezinta ultima etapa a fermentatiei aluatului, in timpul careia se defineste structura porozitatii pe care o va avea produsul finit.

2.3.1 Divizarea aluatului

Din masa de aluat fermentat trebuie sa se separe bucati din care sa se obtina, dupa coacere si racire, produse de greutate prestabilita, tinandu-se seama de scazamintele in greutate care au loc la coacere si racire.

Divizarea se realizeaza, in cazul fabricarii painii, cu masini avand functionare continua. Cele mai utilizate masini de divizat sunt: masina de divizat cu camera si piston si masina cu camera de divizare.

Opereatia de premodelare

            Aluatul se imparte in doua bucati, iar fiecare bucata se modeleaza rotund.

 Predospirea aluatului

Aceasta opreatie se realizeaza prin mentinerea in stare de repaus, in conditii corespunzatoare de microclimat, a bucatilor de aluat dupa divizare sau premodelare.Durata predospirii este de 5-8 min, intr-o atmosfera conditionata, avand temperatura de circa C si umiditate relativa de 75%.Se foloseste predospitorul cu benzi suprapuse.

2.3.2 Modelarea aluatului

Operatia de modelare permite sa se obtina atat forma estetica ca a produsului, cat si o structura uniforma a miezului, prin eliminarea golurilor mari formate in timpul fermentatiei. Prin modelare porii existenti in bucatile de aluat se fragmenteaza, iar bulele mari de gaze se distrug, formandu-se un numar sporit de pori, astfel ca structura porozitatii painii se imbunatateste mult. fiecare bucata se modeleaza sub forma de fitil dupa care cele doua fitile se impletesc si se aseaza in tava pregatita

2.3.3 Dospirea finala

Scopul principal al dospirii finale este acumularea de , care conditioneaza volumul si structura porozitatii painii albe la tava, insusiri influentate de intensitatea si dinamica formarii gazelor de fermentatie si capacitatea aluatului de a le retine.Dospirea finala trebuie sa se desfasoare intr-un mediu cald si umed, cu temperatura de C si umiditate relativa de 75-80%. aciditatea finala a bucatii de aluat 3-3.5 grade.Momentul in care aluatul a ajuns la optimul de fermentatie se stabileste atat prin verficari senzoriale de catre cocator sau maistrul de fabricatie, cat si la laborator, prin determinarea aciditatii. Senzorial, se verifica volumul si propietatile fizice ale aluatului, optimul fiind considerat atunci cand bucata este dezvoltata si moale la pipaire,elastica, iar prin apasarea usoara cu degetele pe suprafata urmele formate dispar treptat.Pentru dospire se foloseste dospitorul tip dulap.

2.3.4 Coacerea aluatului

Dupa ce bucatile de aluat au dospit corespunzator, sunt supuse coacerii in timpul careia, datorita caldurii cuptorului, aluatul se transforma in produs finit. In procesul tehnologic, coacerea reprezinta cea mai importanta faza, intrucat aceasta produce schimbarea materiilor prime si auxiliare utilizate la prepararea aluatului, in produs comestibil.

Regimul de coacere

Dupa ce bucatile de aluat au dospit corespunzator, sunt supuse coacerii in timpul careia, datorita caldurii cuptorului, aluatul se transforma in produs finit. In procesul tehnologic, coacerea reprezinta cea mai importanta faza, intrucit aceasta produce schimbarea materiilor utilizate la prepararea aluatului, in produs alimentar comestibil.Coacerea aluatului reprezinta un proces hidrotermic complex, determinat de macanismul deplasarii caldurii si umiditatii aluatului supus coacerii.

Concomitent cu acest proces de baza, transformarea aluatului in produs finit comporta o serie de modificari fizice, coloidale, biochimice si microbiologice, care se desfasuara in cimpul de temperatura a camerei de coacere.

Spoirea bucatilor de aluat  contribuie la formarea  luciului cojii produsului, cit si la ameliorarea elasticitatii suprafetei aluatului, mai ales in cazul cind dospirea finala s-a efectuat in atmosfera insuficient de umeda sau in curent de aer, care a produs uscarea suprafetei bucatilor de aluat si formarea crustei.Un astfel de aluat introdus ca atare in cuptor da nastere la produse cu multe crapaturi la coaja si volum redus.

Procesele care au loc in aluatul supus coacerii:

            Coacerea aluatului reprezinta un proces hidrotermic complex, determinat de mecanismul deplasarii caldurii si umiditatii aluatului supus coacerii.

            - Incalzirea aluatului. Datorita temperaturii ridicate din camera de coacere a cuptorului  se produce schimbul de caldura intre bucatile de aluat si elementele incalzite ale cuptorului. Incalzirea aluatului este procesul care reprezinta principala cauza a tuturor celorlalte procese si modificari care au loc la coacerea produsului.

            - Modificarea amidonului. In procesul de coacere amidonul din aluat sufera cele mai mari transformari, principalele fiind degradarea termica si degradarea enzimatica.

            - Gelifierea constituie un fenomen endotermic, cosumul  de caldura folosit la distrugerea structurii micelare interioare a granulelor si divizarea acestora in micele singulare sau grupe de micele mai mult sau mai putin mari. Prin gelifiere amidonul absoarbe atat apa de hidratare proprie cat si apa de hidratare pusa in libertate prin coagularea proteinelor.

            - Modificarea proteinelor. In timpul coacerii, datorita incalzirii, proteinele din aluat sufera modificari prin denaturare, care sunt profunde in momentul cand incepe formarea miezului produsului. S-a determinat ca la aceasta temperatura se reduce brusc solubilitatea  proteinelor si anume cu peste 37%, in comparatie cu solubilitatea la 30ºC.

            - Formarea culorii cojii, ca rezultat al interactiunii de oxidoreducere a zaharurilor nefermentate din aluat si a produselor de desconpunere a proteinelor, formandu-se prin reactia Maillard, produse numite melanoidine. Faina cu putere redusa de fermentatie conduce la obtinerea de produse avand culoare  deschisa. Pentru corectarea acestui defect se adauga la prepararea aluatului zahar.

            - Formarea aromei si a gustului, ca urmare a continuarii unor transformari chimice petrecute inca din faza de fermentatie a aluatului, in urma carora rezulta, pe langa alcool etilic, o serie foarte mare de substante. Formarea unei cantitati suficiente de substante aromatice este conditionata de stadiul anterior de fermentatie a aluatului, coacerea corecta, forma si marimea produselor.

            - Pentru obtinerea cojii rumene si crocante restul procesului de coacere trebuie sa se desfasoare in mediul uscat, o astfel de coaja reprezentand garantia unei arome complete a produsului.

2.3.5 Depozitarea si pastrarea painii

Painea coapta se colecteaza cu ajutorul benzilor de transport sau folosind masa de receptie si se asaza in rastele sau ladite, care se trimit in depozit, unde se pastreaza in conditii de igiena maxima, pana se expediaza la centrele de desfacere.Depozitarea urmareste doua scopuri principale : racirea produselor in conditii optime si pastrarea calitatii lor pe o anumita durata, pana ce sunt livrate in reteaua comerciala.Principalele conditii pentru pastrarea produselor in depozite sunt urmatoarele 

- temperatura de 18-20C, cat mai uniforma, fara a fi influentata de sursele de caldura din interiorul unitatii de productie sau sau de cele din exterior

- ventilatie suficienta, lumina si umiditate relativa a aerului 65-70%.

- igiena corespunzatoare pentru produsele alimentare

CAPITOLUL IV :DROJDII SI BACTERII

Drojdiile se mai numesc si levuri – denumire care provine din: levere – a ridica; levain – aluat dospit;

Drojdiile – organite monocelulare de tip eucariot care se inmultesc prin mitoza (inmugurire), sau prin meioza (sporulare) si au drept caracteristica principala calitatea de a produce fermentarea zaharurilor simple cu formare, in conditii anaerobe, de alcool etilic si dioxid de carbon.

Drojdia ca materie prima

Se foloseste in panificatie ca agent de afanare biochimic a aluatului, apartine genului Saccharomyces, specia  Saccharomyces cerevisia de fermentatie superioara.  In fuctie de conditiile de mediu poate metaboliza glucidele simple pe cale anaeroba cand avem fermentatie pe cale aeroba( respiratia) .

 Prin ambele cai se formeaza o cantitate de energie necesara cresterii, multiplicarii si mentinerii functiei vitale ale celulii dar in cantitati diferite.  Pe cale aeroba produce mai multe boli decat pe cale anaeroba.  Drojdia intoduce in aluat un complex de componenti biochimici care pe langa realizarea afanarii aluatului intervin si in alte procese. Astfel, in prezenta drojdiei in exces stabilitatea aluatului scade deoarece glutationul din drojdie actioneaza asupra glutenului slabindu-i rezistenta prin ruperea legaturii disulfurice. De asemenea drojdia contine enzime proteolitice care participa alaturi de cele ale fainii la hidroliza proteinelor diminuand consistenta aluatului. S-a constatat ca activitatea enzimelor proteolitice din drojdie, reprezinta de fapt 25- 50 % din activitatea proteolitica care se desfasoara in aluat.  In conditii optime pe care le ofera aluatul, celulele de drojdie se inmultesc rapid inmugurind in maxim 50 min.

 Fermentatia se desfasoara optim la temeperatura de 35 grade C.  Ciclul vital al drojdiilor din genul Saccharomyces poate fi secventionat in 2 faze :  vegetativa si reproducatoare.

1)  faza vegetativa este reprezentata de celulele haploide sau diploide care se multiplica prin cicluri mitotice succesive, culturile parcurgand stadiul de crestere exponentiala si cel stationar

2)  faza reproducatoare :cuprinde conjugarea celulelor vegetative , haploide, divizandu-se si formarea de spori.

 Drojdiile folosite in panificatie se pot reprezenta in 3 forme :

Drojdia comprimata-se obtine prin cultivarea drojdiilor pure cu capacitate mare de fermentare pe un mediu nutritiv, format din melasa hidrolizata cu acid sulfuric diluat si saruri minerale, care asigura conditii optime pentru formarea biomasei de calitate superioara .   Drojdia comprimata sub forma de calup contine 70 -75%  umiditate, 15,5% proteine, 12- 14,5% glucide.   Intr-un gram de drojdie comprimata se gasesc 7 * 10 (9) celule de drojdie.   Principala caracteristica a acesteia din punct de vedere calitativ este puterea de crestere( capacitatea de dospire).

Drojdia uscata-se fabrica in mai multe variante :

drojdie uscata activa

drojdie uscata activa protejata

drojdie uscata instant

drojdie uscata cu proprietati reducatoare

In general, drojdia uscata se obtine prin uscarea in conditii controlate a drojdiei comprimate.  Pentru obtinerea unei drojdii uscate de buna calitate sunt esentiale doua lucruri :

 

1) calitatea drojdiei comprimate  de la care se pleaca, respectiv tulpina de drojdie de la care se pleaca ;

2)  procesul tehnologic de uscare.

 In vederea uscarii drojdiei presata este modelata fie sub forma de granule, sau sub forma de fidea.  Cel mai frecvent, uscarea se face cu aer cald cu o temperatura de  35 – 40 grade C, foarte important pentru mentinerea puterii fermentative a drojdiei este umiditatea, optimul fiind intre 7,5 – 8,5 %.

Drojdia lichida-reprezinta o cultura a drojdiilor existente in microbiota fainii de grau, respectiv secara sau a unei drojdii pure intr-un mediu semifluid preferat din faina si apa sub protectiabacteriilor lactice.  Microbiota fainii este formata din drojdii care produc fermentatia alcoolica si bacterii care produc fermentatia lactica . Drojdiile lichide se pot prepara cu opareala amara sau dulce.

Prepararea drojdiilor lichide cu opareala dulce

 Principiul metodei de preparare a drojdiei dupa Ostrovschi se bazeaza pe suprimarea microorganismelor nedorite din microbiota fainii sub actiunea acidului lactic si cultivarea drojdiei. In calitate de substrat si pentru drodii se foloseste oparareala de faina care este macerata in prealabil cu bacterii lactice termofile .  Acidul lactic care se formeaza si se acumuleaza suprima microbiota bacteriana nedorita permitand dezvoltarea in continuare a drojdiei .  Procesul de suprimare se imparte in 2 cicluri :

1) de cultivare care cuprinde prepararea mediului nutritiv, zaharificarea si macerarea bacterilor lactice, cultivarea cu drojdie pura urmata de fermentatie

2) de productie cuprinde consumul drojdiei gata preeparate si inlocuirea cantitatii extrase cu o cantitate corespunzatoare de mediu nutritiv

Fabricarea drojdiei cu opareala dulce

Se realizeaza astfel incat temperatura sa fie de 63-65 grade C, dupa aceasta are loc inocularea cu cultura pura de bacterie, dupa inoculare are loc fermentarea si acumularea de acid lactic, timp de 14 ore pana la o aciditate de 10-12 grade, si un pH de 3,7 – 3,9.  

 Urmeaza racirea 28-30 grade C (pentru fermentatie), si imediat dupa inoculare cu cultura pura de drojdie in panificatie, pe acest mediu pe care se cultiva drojdia microbiota nedorita este absenta datorita actiunii acidului lactic, dupa aceea are loc fermentatia alcoolica timp de 8 – 10 ore .    Dupa care drojdia lichida este trecuta intr-un vas de stocare, de unde va fi folosita in ciclul de productie.  Pe masura ce drojdia lichida este trecuta in productie, se prepara  cantitatea corespunzatoare de opareala care se reintroduce in circuit.  Dupa 40 , maxim 50 zile trebuie initiat alt proces pentru ca drojdiile salbatice pot contamina cultura cu toata protectia acidului lactic.   

 Prepararea drojdiilor cu opareala amara

 

 In prepararea drojdiilor cu opareala amara, principiul de baza este selectionarea  microorganismelor din microbiota fainii sub actiunea bactericida  a rasinilor din hamei si cultivarea in continuare a drojdiei de panificatie. Actiunea bactericida a hameiului nu se exercita asupra bacteriilor lactice, din microbiota astfel incat acumularile minime de acid lactic pot proteja drojdia de microbiota nedorita .  Variantele de obtinere ale drojdiei lichide cu opareala amara sunt multiple, dar cea,mai folosita este in schema de mai sus care presupune obtinerea unei opareli cu temperatura de 63- 65 grade C pentru a asigura o buna gelatinizare a amidonului si inocularea cu un cuib de drojdie.  Continutul de drojdie se obtine separat prin cultivarea timp de 4 ore a drojdiei presate.  Pentru o portiune de opareala semifluida ( o parte hamei, o parte faina zaharificata si fermentata pana la 8-10 grade C).

Fabricarea painii si produselor de panificatie este de fapt o biotehnologie in care se folosesc o serie de microorganisme:

drojdia de panificatie - responsabila de afanarea (cresterea) produselor de panificatie

bacteriile lactice - care se folosesc ca agenti de fermentatie lactica in cazul fabricarii painii cu maiele acide, pentru scaderea naturala a pH-ului

Pe langa aceste microorganisme utile, in procesul de fabricatie apar si alte microorganisme provenite din faina, sare, apa si celelalte materii prime folosite. Daca procesul tehnologic este condus corect si parametrii (temperaturi, umiditate etc.) sunt mentinuti in limitele recomandate de instructiunile tehnologice, nu se dezvolta microorganismele daunatoare (bacterii, mucegaiuri, drojdii).Marea majoritate a microorganismelor sunt inactivate la coacere, datorita temperaturilor mari.Rezista doar acele microorganisme care pot trece in faza de spori.Dupa coacere, suprafata painii este practic sterila, dar in timpul perioadei de racire si depozitare, pe paine se depun microorganisme prezente in aerul incintelor de depozitare si prin intermediul mainilor celor care manipuleaza painea.

Pentru a impiedica aceasta microflora de contaminare sa actioneze, se recomanda ca depozitele de paine sa fie climatizate si umiditatea relativa a aerului sa fie de circa 70%. De asemenea, se impune pastrarea unei igiene foarte stricte a depozitelor, precum si a personalului care manipuleaza painea.

Dupa aceste generalitati privind existenta microorganismelor in cereale, faina si in panificatie, sa vorbim putin despre acest nou inamic public nr.1.

Bacillus mesentericus

Bacillus mesentericus este o bacterie prezenta in mod normal in microflora cerealelor. In conditii nefavorabile de mediu (temperatura, umiditate, pH) trece din stare vegetativa in stare sporulata. Daca cerealele si faina sunt depozitate la temperaturi si umiditati ridicate ? care favorizeaza dezvoltarea microorganismelor si in cele din urma ?incingerea? produselor respective ? incarcatura cerealelor si fainii cu Bacillus mesentericus depaseste limitele normale. Daca concentratia de spori depaseste 1000 de celule/g apare asa numita boala a intinderii la paine.

Boala intinderii apare in painea in care, dupa coacere, raman viabili o cantitate importanta de endospori bacterieni. Boala este mai frecvent intalnita la faina alba in perioada de vara si se manifesta efectiv dupa 24-48 ore dupa coacere, deci cand deja produsul este in mana consumatorilor. Desi bacilul care determina boala intinderii este inactivat la temperaturi ridicate, sporii sai rezista, in general, la temperaturile normale de coacere. Dupa racirea painii, sporii care au rezistat trec din faza sporulata in faza vegetativa si se multiplica cu o viteza foarte mare. Enzimele produse de aceasta bacterie determina ruperea lanturilor proteice din miezul painii, transformandu-l intr-o masa cleioasa, cu o coloratie maronie. In acelasi timp, miezul are un miros dulceag, de fructe stricate, sesizat la ruperea painii.

Cand boala este mai avansata, la rupere se observa niste fire foarte subtiri ? are loc intinderea ? deoarece bacteriile sporulate au enzime proteolitice care degradeaza glutenul si acesta se intinde in fire. Apoi are loc si hidroliza amidonului, deoarece intr-o paine bolnava are loc o scadere a continutului de amidon de la 64 la 16%. Ca urmare, in paine apar goluri, are culoare inchisa, atat datorita melanoidinelor cat si datorita unui pigment cenusiu produs de bacterii. Boala este mai frecventa vara, racirea painii de la 45C la 25C (intervalul optim de dezvoltare al acestor bacterii) facandu-se mai lent datorita temperaturilor ambientale mari. Prin activitatea acestor bacterii intreaga paine este alterata si nu mai poate fi consumata, generand tulburari digestive.

Aparitia infectarii cu mesentericus este determinata atat de prezenta acestui microorganism in produs ? introdus odata cu faina si celelalte ingrediente care au fost infectate ? cat si de conditiile tehnologice ce pot influenta dezvoltarea sa. Intr-adevar, cu cat numarul de spori prezenti este mai mare, cu atat sunt mai multe sanse ca acest bacil sa se dezvolte in paine. Totusi, influenta cea mai mare in dezvoltarea si multiplicarea sa il au conditiile favorabile de mediu. In afara de sursele indicate mai sus o alta posibila sursa de infectare este painea veche din care multe brutarii produc crutoane, pesmet etc. Frecvent, aceste produse sunt infectate cu mucegaiuri / spori de bacterii, care se raspandesc rapid in brutarie odata ce produsele au fost scoase din ambalaj.

Determinarea gradului de infectare al fainii cu Bacillus mesentericus se poate face in doua moduri:

 microbiologic (prelevare de probe, realizare de culturi, termostatarea acestor culturi si numararea coloniilor)

 prin realizarea probelor de coacere si pastrarea acestora la temperaturi de 30?40oC si o umiditate relativa de minim 75% (termostatare) timp de 24?72 ore. Dupa cel putin 24 ore apar primele semne de boala. In functie de rezultatele acestor probe de coacere se iau masuri pentru impiedicarea raspandirii infectiei. Este o metoda simpla si la indemana oricarui brutar.

Concluzii:

Bacillus mesentericus este prezent in mod normal pe suprafata boabelor de cereale, deci nu putem spune ca graul romanesc este infectat in mod special. E ca si cum am spune ca de ani de zile apa pe care o bem contine 67% hidrogen

Oricat de neplacut ar fi, in jurul nostru exista o serie intreaga de organisme microscopice, microorganisme. Nerespectarea celor mai elementare norme sanitare si de igiena determina deteriorarea produselor de panificatie, iar masurile de remediere implica un volum mult mai mare de munca si costuri decat prevenirea infectarii.

CAPITOLUL  V:DEFECTELE PAINII DEFECTELE PAINII

Efecte:

 Scad calitatea painii

Aspect inestetic

Principalele surse ale defectelor painii:

Materii prime necorespunzatoare calitativ

Nerespectarea regimului tehnologic

Depozitare necorespunzatoare dupa coacere

Principalele defecte ale painii:

Defecte ale formei

Defecte ale gustului

Defecte ale miezului

Defectele cojii

DEFECTELE FORMEI

Principalele defecte ale formei sunt:

Forma bombata

Se datoreaza urmatorilor factori:  consistenta mare a aluatului,fermentare insuficienta a aluatului,timp scurt la dospire finala-  temperatura prea inalta la coacere

Forma aplatizata

Se datoreaza urmatorilor factori: Faina de calitate inferioara, cu gluten putin rezistent si elasticitate redusa,Fermnetatie depasita a aluatului,Consistenta mica a aluatului,Dospire finala prelungita,Coacere la temperature scazuta

DEFECTELE DE GUST 

Gust acru S-a folosit plamadeala veche sau s-a condus fermentatia la cald

Gust dulce S-a folosit plamadeala nefermentata (tanara)

Gust nesarat S-a omis introducerea sarii

Gust saratS-a pus prea multa sare din cauza fainii slabe sau aØ neglijentei in   preparare

DEFECTELE COJII  

DEFECTELE DE CULOARE

Principalele defecte de culoare:

Culoare neuniforma Datorita temperaturii neuniforme in camera de coacere (portiuni palide vs portiuni inchise)

 Culoare inchisa  Fermentatia aluatului de scurta durata,Cantitate mare de zaharuri fermescibile in aluat ,Temperature prea mare de coacere,Timp de coacere depasit
Culoare palida (deschisa) Continut scazut de zaharuri in faina, Fermentatiei depasite a aluatului,Temperaturi scazute la coacere

CRAPATURILE IN COAJA

Afecteaza: aspectul estetic, afecteaza calitatea produsului finit

 Pot fi:

Crapaturi in coaja superioara

Cauze: - faina are defecte, procesul tehnologic se desfasoara in mod necorespunzator ,dospirea alutului se desfasoara in mediu cu umiditate relative mica,cantitate prea mica sau prea mare de abur in prima faza a coacerii ,temperatura scazuta la coacere

 Crapaturi in coaja laterala

Cauze: - bucatile de aluat se aseaza in vatra cuptorului la distante prea mici ,coacerea se realizeaza la temperature foarte mici

DEFECTELE MIEZULUI

Crapaturi verticale

Cauze: - calitatea inferioara a fainii, consistenta aluatului prea mare, timp scurt de dospire finala ,coacere incompleta

 Crapaturi laterale

Cauze: - temperatura prea ridicata ,coacere depasita

Crapaturi deasupra cojii inferioare

Cauze: - faina de proasta calitate, consistenta necorespunzatoare a aluatului, timp scurt de fermentare a aluatului ,dospire insuficienta a aluatului, temperatura prea mare a vetrei cuptorului

d.         Crapaturi sub coaja superioara

Cauze: - temperatura mare a cuptoului (in special) ,fermentatie insuficienta a aluatului ,faina de proasta calitate ,dospire scurta ,consistenta mare a alutului, elasticitate si extensibilitate redusa a aluatului

e.         Miez cleios (miez umed, lipicios si neelastic), aluat cu aciditate scazuta datorita fermentatii insuficiente ,coacere la temperatura ridicata, timp scurt

f.          Miez sfaramicios :paine din faina de extractie mica ,aluat de consistenta prea mare ,aluat cu aciditate scazuta datorita fermentatii insuficiente

g.         Miez inchis la culoare se intalneste mai mult la painea alba si semialba, se prepara cu faina degradata prin pastrare necorespunzatoare

Alte defecte:

DESPRINDEREA MIEZULUI DE COAJA

Cauze: - temperatura de coacere prea mare ,utilizarea fainurilor de calitate inferioara ,fermentatia insuficienta a aluatului

POROZITATE NEUNIFORMA Cauze: calitatea necorespunzatoare a fainii consistenta prea mare sau prea mica a aluatului, framantarea aluatului timp insuficient sau depasit ,modelare slaba, superficiala, coacere la temperatura mica ,prelungirea timpului de dospire si de coacere

a. Pori mici si nedezvoltati: apar la painea rotunjita, cu miez dens si sfaramicios, la painea obtinuta din faina nematurizata sau prea veche, aluat prea consistent

b. Pori mari si neuniformi, apar la painea neuniform modelata ,la painea obtinuta din aluat de consistenta redusa, cantitate prea mare de faina la modelare

Goluri mari in miez painea cu acest defect: are gust fad, miez cauciucos si greu solubil Cauze: consistenta redusa ,faina cu insusiri tehnologice slabe, timp de dospire prea mare (datorita formarii intense de gaze)

Straturi compacte caracteristica painii cu miez dens, pori nedezvoltati si este sfaramicios ,acest defect apare sub forma de dungi orizontale sau circulare de ediferite marimi

Cauze: fermentare insuficienta sau depasita ,asezarea painii la distante prea mici pe vatra cuptorului ,temperatura de coacere prea ridicata ,faina cu schelet glutenic slab, depozitare necorespunzatoare a painii (painea asezata foarte apropiat una de alta, pe suprafete reci)


Document Info


Accesari: 1998
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )