Emil Racovita (1868-1947)

Biolog roman. A fost membru si presedinte (intre 1927 si 1929) al Academiei Romane si profesor la Universitatea din Cluj (1920-1947). A participat, impreuna cu Amunds 828f52i en, la expeditia cu nava 'Belgica' (1897-1899), in calitate de naturalist, in Antarctica, unde a adunat un bogat material stiintific botanic si zoologic si a facut cercetari devenite clasice asupra balenelor. A fost subdirector al statiunii zoologice marine de la Banyuls-sur-Mer (Franta), avand aceeasi functie si la laboratorul de anatomie comparata de la Sorbona, si codirector al revistei internationale 'Archives de zoologie experimentale et generale'. A infiintat la Universitatea din Cluj primul institut de speologie din lume (in 1920) si a predat primul curs de biologie generala din Romania. Racovita este fondatorul biospeologiei, definita de el ca stiinta a formelor de viata din mediul subteran (pesteri si panze freatice de apa). In problemele evolutiei biologice a aparat doctrina evolutionista de denaturari si de atacurile idealismului. Cercetarile sale asupra sistematicii, ecologiei si evolutiei animalelor subterane au contribuit la dezvoltarea unei perspective filogenetice in sistematica. Mare iubitor al naturii tarii, Emil Racovita este unul dintre initiatorii ocrotirii monumentelor naturii din Romania.

A publicat pe langa materiale de specialitate si altele privind organizarea invatamantului superior si a cercetarii stiintifice. Principalele lucrari: 'Essai sur les problemes biospeologiques' (1907), 'Speologia' (1927), 'Evolutia si problemele ei' (1929).