Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































FRANZ JOSEPH HAYDN

personalitati












ALTE DOCUMENTE

ELENA FARAGO
Blaise Pascal
CEZAR PETRESCU
Nicolae Grigorescu
George Enescu (1881 - 1955)
Charles Baudelaire
ISAAC NEWTON
ALEXANDRU ORASCU ( 1817-1894 )
Euripide
Le Corbusier (1887-1965

FRANZ JOSEPH HAYDN

DIVERTISMENT ÎN RE MAJOR



BIOGRAFIA sI CREAŢIA COMPOZITORULUI

CLASICISMUL  este un curent ce s-a manifestat  în muzica de la mijlocul secolului al XVIII-lea si începutul seco 16416f514q lului al XIX-lea. scoala muzicala vieneza a acestei perioade este socotita pe drept cuvânt principala baza a clasicismului în muzica.

Clasicismul vienez îi are ca reprezentanti de seama pe: Joseph Haydn (1732-1809), Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) si Ludwig van Beethoven (1770-1827). Creatiile lor sunt modele de perfectiune, claritate, echilibru, simplitate si bogatie de expresie, fapt ce justifica din plin aprecierea de mai sus.

În timpul lui Haydn, Mozart si Beethoven, creatia muzicala avea o cautare deosebita. Publicul, fie diletant, fie profesionist, era un consumator de arta extrem de critic si selectiv, iar aprecierile lui  aveau o importanta hotarâtoare. Pentru publicul format din nobili, burghezi, târgoveti si meseriasi, mesajul trebuia sa fie accesibil, însotit de tehnici de compozitie mai usor de înteles. Motivul pentru care gasim melomani care provin dintr-o patura sociala atât de larga se datoreaza atât prezentei unei vieti muzicale, realizata prin intermediul ansamblurilor instrumentale  de la curtile monarhilor si din saloanele muzicale ale castelelor nobililor, cât si concertelor oferite de diverse asociatii muzicale, turneelor organizate în  Europa, dezvoltarii scolilor de muzica, aparitiei unor metode de predare a muzicii si de îndrumare pentru auditoriu, orchestrelor ambulante din orase. Printre centrele europene care au avut o contributie importanta la conturarea muzicii de tip clasic se numara Paris, Praga, Berlin, Weimar, Salzburg, Dresda, Manheim si Viena.

Clasicismul va fi martorul aparitiei unei forme care va domina muzica instrumentala pâna în ziua de astazi: sonata. Aceasta va fi precursoarea dezvoltarii concertului modern, a simfoniei, a trioului si cvartetului catre un nou vârf al rafinamentului structural si expresiv.

Muzica instrumentala a fost mult mai importanta decât muzica vocala în timpul perioadei calsice. Din ce în ce mai multe instrumente erau adaugate în orchestra, incluzând flautul, clarinetul, oboiul si fagotul. Acesta perioada este caracterizata de estomparea clavecinului în favoarea pianului si de disparitia rapida a basului continuu.

Joseph Haydn a fost compozitorul acestei perioade - cel mai respectat, cel mai onorat, cel mai aproape de gustul publicului sau. Compozitor clasic prin excelenta, Franz Joseph Haydn (n-a folosit niciodata numele de Franz), s-a nascut la 31 martie în orasul Rohrau, chiar la frontiera dintre Austria si Ungaria. Fiul rotarului Mathias Haydn si al Annei Maria Koller - bucatareasa la contele Harrach, senior de Rohrau (înainte de casatorie), baiatul a crescut ca un mic taran, însa a manifsetat înca de timpuriu aptitudini muzicale neobisnuite, asa cum, el însusi afirma: "Parintele nostru Atotputernic m-a daruit cu o asemenea înclinatie catre muzica, încât chiar la vârsta de sase ani stateam cu barbatii si cântam misa în corul bisericii si ma descurcam binisor la claviaturi si vioara".

       La vârsta de opt ani, Joseph Haydn este admis în corul catedralei Sf. stefan din Viena, unde cânta pâna la vârsta de 17 ani, când - fiind în schimbare de voce - este concediat. În jurul anului 1757, fiind invitat la resedinta baronului Karl Josef von Fürnberg, compune primele sale cvartete de coarde. Din anul 1759 functioneaza ca director muzical în serviciul contelui Ferdinand Maximilian von Morzin. Aici se casatoreste în 1760 cu Maria Anna Keller.

          În anul 1761 Joseph Haydn este angajat în calitate de Vice-Kapellmeister (Prim-Kapellmeister era Gregor Joseph Werner, la moartea caruia, în 1766, Haydn îi va prelua pozitia de Kapellmeister principal) la curtea printului Nikolaus Joseph Esterházy, o persoana cultivata, iubitor pasionat al muzicii. Haydn va ramâne timp de treizeci de ani în serviciul familiei Esterházy. Dupa moartea printului, Haydn primeste o pensie permanenta, pentru munca si meritele sale.

        În 1791, la propunerea impresarului si violonistului Johann Peter Salomon, Haydn pleaca la Londra, pentru a dirija un ciclu de concerte în stagiunea 1791/1792. Aici  scrie  primele  sase  Simfonii londoneze (nr. 93-98). În iulie 1791, Universitatea din Oxford îi acorda titlul de Doctor honoris causa. Haydn se întoarce la Viena, întâlnindu-l în drumul sau pe tânarul Ludwig van Beethoven, caruia i-a dat lectii în 1793. Succesul extraordinar obtinut la  Londra îi aduce o a doua invitatie pentru stagiunea 1794/1795. În aceasta a doua sedere, Haydn scrie ultimele sase Simfonii londoneze ( nr. 99-104 ).

             Cele mai cunoscute dintre Simfoniile Londoneze sunt: Simfonia "Surpriza" ( nr. 94 ); "Simfonia Militara" ( nr. 100 ) si Simfonia "Ceasornicul" ( nr. 101 ).

           La vârsta de 68 de ani Haydn era în plina glorie. Spre sfârsitul vietii s-a retras într-o proprietate pe care si-a cumparat-o într-un cartier periferic al  Vienei, unde a murit la 31 mai 1809.

        Haydn, altaturi de colegii sai mai tineri, Mozart si Beethoven reprezinta principala baza a clasicismului în muzica. El nu este creatorul cvartetului de coarde si nici al simfoniei, dar este cel care le-a dat titluri de noblete, aducându-le la cel mai înalt nivel. A fost supranumit ,,parintele simfoniei,, datorita celor 104 creatii în acest gen, care alcatuiesc una din cele mai interesante pagini din istoria muzicii, reflectând întreg procesul de evolutie a geniului.

        Joseph Haydn a fost unul din cei mai prolifici compozitori ai istoriei muzicii. Nu a existat nicio forma muzicala catre care Haydn sa nu-si fi întors pana sârguincioasa.

        Creatia lui Haydn însumeaza 1696 lucrari, dintre care:

§        104 Simfonii: Simfonia nr. 6, în Re major, "Dimineata"; Simfonia nr. 7, în Do major ,,Amiaza''; Simfonia nr. 8, în Sol major ,,Seara"; Simfonia nr. 26, în re minor ,,Lamentatione"; Simfoniile pariziene: ,,Ursul"; ,,Gaina"; Simfoniile londoneze: "Surpriza" (nr. 94); "Miracolul" (nr. 96), "Militara" (nr. 100), "Ceasornicul" (nr. 101); Simfonia nr. 104, în Re major "Londra".

§        Uverturi: "Întoarcerea lui Tobia"; "Regele Lear" etc.

§         Concerte pentru diferite instrumente si orchestra:

Ř     11 concerte pentru pian

Ř     7 concerte pentru vioara

Ř     1 concert pentru vioara si pian

Ř     8 concerte pentru violoncel

Ř     1 concert pentru contrabas

Ř     2 concerte pentru corn



Ř     1 concert pentru trompeta

Ř     2 concerte pentru flaut

Ř     1 concert pentru oboi etc.

§        Alte lucrari pentru orchestra:

Ř     Simfonie concertanta pentru oboi, fagot, vioara si violoncel

Ř     7 marsuri pentru orchestra

Ř     105 menuete pentru orchestra si diferite instrumente

§        Muzica de camera:

Ř     83 de cvartete

Ř     70 triouri pentru coarde

Ř     6 duouri pentru vioara si viola

Ř     6 cvintete pentru coarde

Ř     41 triouri pentru pian, vioara si violoncel

Ř     23 divertismente pentru diferite instrumente si pian

Ř     16 lucrari pentru orga

Ř     52 sonate pentru pian

§        Muzica de opera:

Ř     "Farmacistul"; "Lumea lunii"; "Orlando Paladino" etc.

§        Muzica pentru teatru de marionete: "Philemon si Baucis"

§        Muzica de scena: "Incendiul"; "Distratul" etc.

§        Oratorii: "Întoarcera lui Tobia"; "Creatiunea"; "Anotimpurile"

§        14 misse

§        8 lucrari vocal-simfonice

§        34 lucrari liturgice

§        40 arii si cantate pentru voce solo

§        90 lieduri pentru voce si pian

§        86 canoane

Joseph Haydn este si autorul melodiei imnului national al Germaniei, compusa initial în onoarea împaratului Francisc al II-lea al Austriei, în timpul razboaielor napoleoniene si introdus apoi ca "miscare a doua" în Cvartetul de coarde nr. 3 op. 76, cunoscut sub numele de  Kaiserquartett.

Desi monumentala, opera lui Haydn se caracterizeaza printr-o mare simplitate si adânca sensibilitate. Fantezia sa bogata, stilul clar l-au ajutat sa scrie în toate genurile, dar mai ales în genul instrumental în care s-a desavârsit.

Divertisment în Re major

 Unul din genurile muzicale cultivate de Haydn este si divertismentul, care se diferentiaza de celelalte forme precum sonata, concertul, simfonia, prin caracterul sau mai simplu, mai liber, mai capricios si prin dimensiunile sale mai reduse. Divertismentul are o forma libera, compozitorul lasând frâu liber fanteziei în ceea ce priveste numarul si ordinea partilor. Nu de putine ori, în divertismentul compozitorilor clasici, se distinge o legatura evidenta cu suita instrumentala sau orchestrala, prin prezenta unor dansuri specifice: menuet, vals, gavota. Influenta scolii vieneze merge pâna la introducerea formei de sonata, a variatiunilor si a rondoului sonata.




Haydn a contribuit din plin la cultivarea acestui gen muzical, el compunând un numar de 23 de divertismente pentru diferite instrumente si pian.

Printre cele 23 de divertismente se afla si Divertismentul în Re major scris de Haydn pentru violoncel si pian. Lucrarea este alcatuita din trei parti : Partea I - Adagio, Partea a II-a - Menuet, Partea a III-a - Allegro di moltto. Toate cele trei parti sunt scrise în tonalitatea Re major, iar ca prima trasatura putem observa o dinamizare din punct de vedere agogic, de la partea I catre partea a III-a.

Partea I este un lied tripartit ABA, sectiunea A este expusa de doua ori, delimitarea fiind realizata prin intermediul sectiunii B ce se încadreaza în opt masuri - Poco piů mosso. Melodia este senina, simpla, linistita si are capacitatea de a creea buna dispozitie, aceasta ultima trasatura fiind o caracteristica a divertismentului.

Sectiunea A (masurile 1-31) este împartita în doua subsectiuni, si anume: "a" (masurile 1-10) si "a' "(masurile 11-31).

"a-ul" este adus în tonalitatea de baza - Re major. Violoncelul intoneaza o melodie senina, plina de calmitate si liniste. Aceasta stare trebuie redata de interpret prin cântarea fiecarei note cu rabdare, pentru ca discursul muzical sa capete sens si culoare. Se spune ca notele mici alcatuiesc muzica, de aceea trebuie sa ne îndreptam atentia asupra treizecidoimilor si saisprezecimilor din aceasta parte lenta, cantabila, care trebuie cântate si nu expediate cu repeziciune.

Exemplu 1: 

" a' " este adus în La major si pastreaza aceeasi liniste instalata înca de la începutul divertismentului. În ceea ce priveste frazarea trebuie spus ca masurile de optimi (11 respectiv 13), merg catre primul timp al masurii pe care o preceda.

Exemplu 2:

 Masura 20 are dublu rol, si anume: este un sfârsit pentru masura 19 si un început pentru masura 21.

 Acompaniamentul pianului este simplu si contribuie la realizarea starii de liniste impusa de violoncel.

Sectiunea B (masurile 32-41) este din punct de vedere agogic putin mai miscata decât sectiunea A, fapt ce este sugerat de indicatia - Poco piů mosso. Aceste opt masuri reprezinta granita  dintre cele doua momente.

Sectiunea A readuce tempoul de început - Adagio si tonalitatea de baza, care este prezenta de data aceasta în ambele subsectiuni, spre deosebire de primul moment unde "a' " era în La major. Diferenta între "a' " din început si cel din încheiere o constituie prelungirea acestuia din urma cu o cadenta de patru masuri. si în momentul revenirii  "A-ului" trebuie tinut cont de aceleasi probleme de interpretare.

Partea  a II-a este un Menuet cu Trio, în masura ternara si are o forma tripartita A B A, prin repetarea menuetului dupa trio.

Menuetul este structurat pe o singura sectiune care se repeta alternata de o punte de patru masuri. Sectiunea "a" din deschiderea menuetului (masurile 1-12) are o melodie vioaie, jucausa, intonata la violoncel, însotit de acompaniamentul discret al pianului.

Exemplu 3:

Puntea (masurile 15-18) pregateste sectiunea "a" (masurile 19-36), care este readusa în acelasi aer de început.

Trioul este scris pe un tipar tripartit aba, permitând modulatia discursului muzical de la tonalitatea de baza a "a-ului" (masurile 37-45), catre relativa minora în sectiunea "b" (masurile 46-56) si înapoi la Re major în revenirea "a-ului" (masurile 57-69).

Prin readucerea menuetului, partea a II-a se defineste ca o structura tripartita ABA - menuetul fiind sectiunea A, iar trioul, sectiunea B.

Partea a III-a - Allegro di moltto este scrisa în masura de 4/4, în forma de sonata.

Expozitia (masurile 1-22) debuteaza cu tema I (masurile 1-8) adusa în Re major, care are un caracter vioi, decis, energic si pregnant ritmic.         Apogiaturile care sunt aduse pe timpul al doilea din prima masura trebuie executate foarte rapid pentru a face diferenta cu saisprezecimile accentuate din masura a treia.

Exemplu 4:

Urmeaza o punte (masurile 9-10) catre tema a II-a (masurile 11-16)                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                          a acestei parti, adusa în La major, care se detaseaza prin expresivitate si cantabilibate, saisprezecimile care în tema I erau scurte, aici vor fi cântate cu rabdare.                               

Exemplu  5:

Concluzia temei a II-a este expusa în cadrul masurilor 17-22.

Exemplu 6:

Dezvoltarea (masurile 23-33) adusa în La major este de mici dimensiuni si prelucreaza elemente ale temei I si ale concluziei temei a II-a. Trebuie tinut cont în executie de diferenta dintre apogiaturi si saisprezecimi, întâlnita si în expozitie.

Gama care încheie aceasta scurta dezvoltare face trecerea catre tonalitatea Re major în care va fi atacata repriza (masurile 34-53).

Diferenta dintre expozitie si repriza este facuta prin tonalitatea temei a II-a (masurile 42 cu auftakt-47), care aici va fi adusa în Re major.

Exemplu 7:

Masurile 48-53 încadreaza concluzia temei a doua, care încheie cea de-a treia parte a divertismentului într-o atmosfera optimista.

Divertismentul în Re major cât si monumentala creatie a marelui clasic vienez se caracterizeaza printr-o mare simplitate si adânca sensibilitate.













Document Info


Accesari: 7537
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )