Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...

















































Nikolai Vasilievici Gogol

personalitati












ALTE DOCUMENTE

Charles Augustin de Coulomb ( 1736-1806 )
MIHAI VITEAZUL (1593-1601)
Frederic Chopin
Johannes Brahms
George Bacovia (1881-1957)
Vladimir Ilici Lenin
ALDRIN, EDWIN
Alexandr Sergheevici Puskin
Ernest Chausson (1855-1899)
Albert Einstein (1879-1955)

Marele scriitor Nikolai Vasilievici Gogol, genialul satiric, care a demascat fara crutare orinduirea feudala, a jucat un rol urias in istoria vietii sociale si a literaturii ruse. m4d20dt

..... demult n-a mai existat in lume un scriitor, care sa fi avut o insemnatate atit de mare pentru poporul sau, cum a avut-o Gogol pentru Rusia" ) - scria N. G. Cernisevski.

Biciuind orinduirea autocrat-feudala din Rusia tarista, Gogol, scriitor realist, a dezvaluit cu forta de nestavilit a risului sau monstruozitatea societatii mosieresti birocratice, al carei caracter antipopular L-a infierat, demascindu-L. Opera lui Gogol a exercitat o uriasa influenta asupra dezvoltarii literaturii ruse, consolidind curentul realismului critic. Toti marii scriitori din secolul al XlX-lea au invatat la scoala gogoliana a demascarii claselor exploatatoareV. I. Lenin a subliniat strinsa legatura dintre literatura democratica rusa si traditiile gogoliene. In articolul "inca o campanie impotriva democratiei", V. I. Lenin, citind cuvintele lui Nekrasov: ...Veni-va oare vremea mult dorita (O, vino, vino mai curind!) Clnd in popor Nu Blucher sau milordul Cel nating vor fi vestiti, Ci Gogol si Bielinski indragiti ! scria ca "Vremea dorita de unul dintre vechii' democrati rusi a venit... Cartea democratica - arata Lenin -a devenit un produs de piata. Aceasta noua literatura de piata era imbibata pe de-a-ntregul cu acele idei ale lui Bielinski si Gogol care au facut ca acesti doi scriitori sa-i fie atit de dragi lui Nekrasov si oricarui om cinstit din Rusia..."). "Ideile lui Bielinski si Gogol", despre care vorbeste Lenin, sint in primul rind ideile de lupta pentru eliberarea maselor populare de sub jugul mosieresc-autocrat. Aceste idei si-au gasit expresia in critica si demascarea multilaterala a orinduirii autocrat-feudale, a caracterului ei antipopular. Tocmai aceste idei il apropie pe Gogol, in ciuda inconsecventei conceptiilor s 17317m1215r ale, in ciuda ratacirilor si greselilor sale, de democratul-revolutionar Bielinski. Gogol a dezvaluit in imagini artistice tocmai acele aspecte ale realitatii din Rusia iobagista, pe care marele critic democrat-revolutionar le ataca cu atita minie si inversunare in articolele sale.



Raportul Comitetului Central la Congresul al XlX-lea al Partidului a subliniat uriasa insemnatate a satirei in epoca sovietica si a admirabilelor traditii Ale literaturii clasice ruse, traditiile lui Gogol si Scedrin, pentru scriitorii sovietici.

In literatura sovietica traditia gogoliana joaca un rol activ, contribuind la crearea unei literaturi care sprijina ceea ce este nou in lupta impotriva a ceea ce este vechi, impotriva a ceea ce este sortit pieirii si impiedica progresul. In aceasta consta rolul istoric al lui Gogol, care a infierat cu focul satirei sale tot ceea ce era daunator si putred in societatea rusa din epoca feudalismului, contribuind in felul acesta la nasterea noului. .

Nikolai Vasilievici Gogol s-a nascut la 20 martie (1 aprilie stil nou) 1809, in tirgusorul Bolsie Soro-cinti din judetul Mirgorod, gubernia Poltava. Parintii lui N. V. Gogol, Vasili Afanasievici Gogol-Ianovski si sotia sa Maria Ivanovna faceau parte din patura mosiereasca din Ucraina. Printre mosierii din imprejurimi Vasili Afanasievici Gogol avea reputatia unui erudit cu preocupari literare si teatrale. Viitorul scriitor si-a petrecut anii copilariei la mosia tatalui sau, in satul Vasilievka, linga orasul Mirgorod. viitor, la felul in care si-ar fi putut pune fortele in slujba omenirii. Pentru a-si descoperi adevarata chemare si a-si gasi o slujba in care sa poata fi "intr-adevar de folos omenirii", el isi enumera in minte "toate functiile si toate rangurile" din aparatul de stat. Intr-o scrisoare din 1827, catre o ruda a sa P. P. Kosearovski, Gogol scrie ca de doi ani se ocupa cu "studiul dreptului altor popoare" si "a legilor naturale, fundamentale pentru toti", si jura ca clin "scurta viata" sa nu piarda "nici o clipa fara a face binele".

Aceasta sete de activitate in folosul societatii, activitate al carei sens ii era inca nelamurit, vehementa condamnare a vietii fara un scop inalt, si-au gasit expresia in prima sa opera care a ajuns pina ia noi, poemul "Hans Kuchelgarten". Eroul acestui poem, inceput probabil inca in perioada cind Gogol se gasea la Nejin (scriitorul L-a datat in 1827), nazuieste, ca si autorul lui, spre o viata plina de activitate si cauta sa se rupa de marginita existenta mic-burgheza :

Mereu, cu-nlreaga lui fiinta,

Robit de-o apriga dorinta

De parca tainic nazuia

Sa prinda-n suflet lumea-ntreaga )

Aceste inflacarate visuri de tinerete despre viitorul sau il atrageau pe Gogol spre capitala, spre Petersburgul indepartat si ademenitor, unde nadajduia sa poata face dovada talentului sau si sa-si astimpere setea de-a fi de folos omenirii.

In vara anului 1828 Gogol termina gimnaziul din Nejin si se intoarce la mama sa, la Vasilievka, de unde pleaca la Petersburg in luna decembrie a aceluiasi an, impreuna cu prietenul sau A. S. Dani-Icvski.

Gogol soseste la Petersburg la sfirsitul lui decembrie 1828. impreuna cu Danilevski, el inchiriaza o locuinta ieftina de pe strada Gorohovaia, unde stateau mai ales mici functionari.

Petersburgul L-a intimpinat cu raceala pe tinarul entuziast sosit dintr-un fund de provincie. In scurt timp, dupa ce Gogol a cunoscut mai indeaproape capitala, visurile de-a fi de folos omenirii s-au stins.

Neincetatele esecuri l-au coplesit pe Gogol. Chiar din prima scrisoare pe care o scrie din Petersburg mamei sale (3 ianuarie 1829) razbate dezamagirea ; el se plinge ca-L "apasa uritul", ca e silit sa stea degeaba de aproape o saptamina. Insuccesele il fac sa primeasca "cu indiferenta or-ice". Scrisorile de re-comandatie cu care venise la Petersburg nu i-au servit la nimic, Gogol nu a izbutit sa-si gaseasca o slujba. Scumpetea vietii din capitala depasea modestele posibilitati ale tinarului. Aceasta explica de ce in aceeasi scrisoare el se plinge ca : "... Petersburgul mi s-a parut cu totul altfel de cum mi-i inchipuiam ; il credeam mult mai frumos, mai plin de maretie, dar ceea ce unii au scornit despre Petersburg si raspindesc pe seama lui sint de-a dreptul minciuni. Ca sa-ti poti duce zilele de azi pe miine, adica sa maninci o data pe zi ciorba de varza si casa, costa mult mai scump decit ti-ai putea inchipui... Toate acestea ma determina sa traiesc ca intr-un pustiu ; ma vad nevoit sa renunt la cea mai mare placere a mea - aceea de a ma duce la teatru..."

Gogol sufera o amara dezamagire si pe tarim literar. Sperantele pe care si le pusese in poemul "Hans Kuchelgarten" au fost inselate. Publicat in 1829 sub pseudonimul "V. Alov", poemul nu s-a bucurat de succes si a fost intimpinat cu recenzii ironice. Ranit in mindria sa de scriitor, Gogol re-tiage din librarii aproape toate exemplarele si le distruge.

Abatut si descurajat de aceste insuccese, scriitorul hotaraste pe neasteptate sa paraseasca Rusia. Dar el nu zaboveste mult timp in strainatate: Abia ajuns la Lubeck in Germania, el se si inapoiaza in patrie. Nici incercarea de a intra in teatru n-a fost incununata de succes ; autenticul talent de actor realist al lui Gogol era strain de maniera conventionala de joc pe care o pretindeau directiile teatrelor.

La sfirsitul anului 1829 Gogol izbuteste in sfirsit sa capete un post neinsemnat de functionar la Departamentul domeniilor statului si al edificiilor publice. El nu ramine insa mult timp in acest post si in aprilie 1830 capata o alta slujba, de copist, la Departamentul domeniilor. Iata ce s-a ales din visurile tinarului Gogol de a ocupa o slujba de inalta insemnatate in stat I

Situatia lui materiala nu era nici ea imbucura' toare. Dupa moartea tatalui sau, veniturile familiei se micsorasera simtitor. Mosia fusese ipotecata. Mama lui Gogol, Maria Ivanovna, reusea din ce in ce mai greu sa-si intretina fiul si s-o scoata Ia capat cu gospodaria.

Gogol indura in acesti ani lipsurile si mizeria pe care le indurau Ia Petersburg majoritatea functionarilor a caror situatie nu era asigurata de pe o zi pe alta. "Cu gerul m-am obisnuit putin - scria el cu o trista ironie mamei sale la 2 aprilie 1830 - caci toata iarna am dus-o in mantaua de vara".

Gogol ramine aproape un an la Departamentul domeniilor, reusind cu greu sa ajunga la functia de subsef de birou. Cariera functionareasca ii facea insa sila. In tot timpul acestui an, Gogol frecventase regulat Academia de arte, studiind pictura. Aici, el a cunoscut indeaproape artistii si viata lor, pe care le va descrie mai tirziu in nuvela "Portretul". Gogcl si-a reluat de asemenea si preocuparile literare. De data aceasta, el renunta insa la poemele romantice visatoare de genul lui "Hans Kuchelgarten" si isi

indreapta atentia spre felul de trai al poporului ucrainean si spre folclorul lui, pe care le cunostea atit de bine.

In scrisorile adresate mamei sale, Gogol o roaga sa-i vorbeasca despre obiceiurile si moravurile ucrainene, rugind-o sa-i scrie "citeva cuvinte despre colinde, despre Ivan Kupala, despre rusalce... In popor circula o sumedenie de datini, povestiri de groaza, legende, tot felul de snoave..." Scriitorul avea nevoie de aceste informatii pentru ciclul de povestiri ucrainene care aveau sa alcatuiasca peste putin timp primul volum al "Serilor in catunul de iinga Di kanka".

Prin activitatea literara Gogol si-a realizat inalta chemare spre care nazuia inca din adolescenta.

In numerele pe februarie si martie 1830 ale revistei "Otecestvennie zapiski" a aparut (nesemnata) prima povestire a lui Gogol: "Basavriuk", sau "Seara din ajunul de Ivan Kupala". In almanahul "Severniie tveti" ("Florile nordului" - n. t.) pe anul 1831, Gogol publica un capitol din romanul istoric "Hatmanul" (ramas neterminat). In acest timp Gogol face cunostinta unor oameni de litere: scriitorul si criticul O. M. Somov, colegul de redactie al lui A. A. Delvig la "Literaturnaia gazeta", poetul V. A. Jukovski, criticul si editorul P. A. Pletnev. Acestia il simpatizeaza pe tinarul scriitor, ajutindu-L sa capete postul de profesor de istorie la asa-numitul Institut patriotic (o scoala pentru fiicele de ofiteri).

In sfirsit, la 19 mai 1831, Gogol isi indeplineste vechea dorinta de a-L intilni pe Puskin. In felul acesta a luat nastere trainica prietenie dintre cei doi scriitori. Gogol gaseste in Puskin un frate mai virstnic si o calauza pe tarim literar.

La stringerea legaturilor dintre cei doi scriitori, contribuie si faptul ca in vara anului 1831 Gogol s-a mutat la Pavlovsk, in apropiere de Tarskoe Selo (astazi orasul Puskin), unde locuia marele poet. Peste vara, Gogol sa angajat ca profesor particular al fiului bolnav al printesei Vasilcikova, strabatind deseori pe jos cei patru kilometri ce-L desparteau de Tarskoe Selo. "Aproape in fiecare seara - povesteste el intr-o scrisoare catre A. S. Danilcvski - ne intilneam Jukovski, Puskin si cu mine". Puskin si Jukovski scriau pe atunci basme populare, iar Gogol isi termina primul volum al "Serilor". Sub impresia intilnirilor cu Puskin, Gogol ii scria lui Jukovski la

10 septembrie 1831 : .....cred ca acuma se inalta uriasul edificiu al poeziei cu adevarat ruse".

In septembrie 1831 prima parte a "Serilor in catunul de Iinga Dikanka" a vazut lumina tiparului, fiind primita cu entuziasm nu numai de colegii de breasla ai scriitorului, ci si de cercurile largi ale pu- blicului. Puskin a salutat cu entuziasm aparitia "Serilor". "Iata adevarata voie buna, sincera, nesilita, lipsita de afectare, de fasoane. Si cita poezie pe alocuri! Cita sensibilitate 1 Toate acestea sint atit de neobisnuite in literatura noastra de astazi, incit nici pina acum nu m-am dezmeticit de sub impresia lor..." )

In "Serile in catunul de Iinga Dikanka" Gogol a creat o imagine a Ucrainei care a intrat pentru totdeauna in literatura rusa. Aceasta incintatoare imagine, profund lirica, e strabatuta de dragostea pentru Ucraina si pentru poporul ei. Ea este evocata de Gogol prin admirabile descrieri poetice si mai cu seami prin zugravirea poporului, prezent in fiecare personaj prin insusirile sale caracteristice, umorul, vitejia, optimismul si dragostea sa de libertate. Zugravita de Gogol, Ucraina a aparut pentru prima data cititorului cu tot farmecul si pitorescul ei, cu poezia privelistilor sale, cu poporul sau plin de barbatie si iubitor de libertate.

In oamenii din popor, Gogol descopera cele mai inalte trasaturi si insusiri omenesti: dragostea de patrie, simtul demnitatii omenesti, mintea agera si limpede si adevarata noblete si omenie. Fierarul Vakula, Gritko, Danila Burulbas sint o intruchipare a trasaturilor pozitive care si-au gasit expresia in dumele si baladele populare.

Vakula (din "In noaptea de ajun") nu-si pierde cumpatul in nici o imprejurare. El il sileste pe necuratul sa-i slujeasca, si nici in palatul tarinei nu se pierde cu firea. In tot ceea ce face, Vakula e insufletit de sentimental dragostei sale devotate pentru Oksana, pe care Gogol o zugraveste cu o exceptionala caldura si gingasie, pline de lirism.

Tablourile vietii iobage, ale napastuirii taranilor de catre mosieri, lipsesc aproape cu desavirsire din "Serile in catunul de Iinga Dikanka". Gogol nu voia sa infatiseze poporul inrobit, napastuit, ci min-dru, liber, cu toata frumusetea si forta sa sufleteasca, cu tot optimismul lui plin de viata. In legatura cu aceasta trebuie sa reamintim particularitatile dezvoltarii istorice a poporului ucrainean care, pastrind traditiile cazacesti de libertate, a fost facut iobag relativ tirziu, la sTirsitul secolului al XVIII-lea. Flacaii din "O noapte de mai", care isi pun in gind sa-si bata joc de "primarul" pe care tot satul il uraste, nu sint numai niste cheflii care se tin de sotii; ei isi apara drepturile; in sufletul lor mai dainuie inca vie amintirea libertatii cu care se falea cindva cazacimea: "Ce sintem noi, mai flacai, slugile lui ? Nu sintem si noi de-o seama cu el ? Sintem, slava domnului, cazaci liberi ! Sa-i aratam, flacai, ca sintem intr-adevar cazaci liberi I" )

In crearea fermecatoarelor chipuri pline de poezie ale fetelor - Ganna din "O noapte de mai", Pidorka din "Seara in ajunul de Ivan Kupala", Oksana din "In noaptea de ajun" - Gogol se foloseste in larga masura de cintecele populare, gasind in acestea minunatele trasaturi si culorile pline de caldura sufleteasca in care-si zugraveste eroinele, cind ginditoare si gingase ca Ganna, cind pline de o exuberanta veselie ca Oksana.

In "Serile in catunul de linga Dikanka", Gogol zugraveste cu dragoste profunda viata plina de voie buna a fetelor si flacailor, firile bogate si integre ale oamenilor din popor, care nu renunta la simtamintele si pornirile lor firesti. Dincolo de coloritul romantic al povestirilor lui Gogol, se intrevede insa limpede viata de toate zilele a satului ucrainean din acel timp, viata care era departe de a fi idilica.

Gogol a zugravit realist in povestirile sale ucrainene, personaje si caractere pline de o bogatie de culori care le este proprie, stralucitoare prin sagalnicul lor umor popular si care nu numai ca nu sint conventionale, dar, dimpotriva, oglindesc in chip fij del realitatea. Sa ne amintim indraznetul tablou realist din "Iarmarocul de la Sorocinti", trupesa Hivrea care nu mai stie ce sa faca pentru a intineri, prostanacul ei sotior Solopi Cerevik, lasul si infumuratul fecior de popa, amator de coltunasi si placinte, ca-re-i da tircoale Hivreei - toate aceste personaje sint absolut reale, rupte din viata. Descrierea iarmarocului cu zarva lui, cu larma multimii, cu carutele pline de faina si de griu, cu dughenile de pinze-turi si giuvaericale, vadeste de asemenea maturizarea maiestriei realiste a lui Gogol, care mai tirziu avea sa se manifeste cu plenitudine in opera lui.



In povestirile sale, Gogol a redat in primul rind frumusetea si poezia pe care le descoperise in viata poporului. Dupa cum spune Bielinski, "Serile in catunul de linga Dikanka" sint o culegere de schite poetice a caror actiune se petrece in Malorusia, schite pline de viata si de farmec. Tot ce poate avea mai frumos natura, tot ce poate avea mai ademenitor viata la tara a oamenilor simpli, tot ce e mai original si mai tipic in popor, toate acestea stralucesc in culori de curcubeu, in cele dintii visuri poetice ale domnului Gogol..." )

In "Serile in catunul de linga Dikanka", Gogol recurge deseori la elemente fantastice, introducind in povestirile sale draci si zgripturoaice. Fantasticuli gogolian este insa de un gen aparte. El nu are nimic comun cu misticismul scriitorilor si poetilor romantici din apusul Europei. Fantasticul lui Gogol nu este decit lumea fantastica, hazlie sau tragica, din basmele si legendele populare.

Gogol vede in acest fantastic popular latura legata de viata de toate zilele. Acest element il atrage prin simplitatea sa naiva. Dracul zugravit de Gogol e un las si un bicisnic in stare numai de pezeven-ghilicuri marunte ; asa apare el, de pilda, in povestirea "In noaptea de ajun", incercind s-o incinte pe Soloha si gelos pe ceilalti curtezani ai ei. Vrajitoarele din focul iadului unde ajunge zaporojeanul din "Ravasul pierdut" joaca carti si fac cotcarii. Elementul fantastic devine aici in primul rind un mijloc satiric.

In povestiri ca "Locul fermecat" sau "Ravasul pierdut", fantasticul se impleteste cu elemente din viata reala de toate zilele. in "Ravasul pierdut" fantasticele aventuri ale cazacului ametit de bautura sint infatisate ca o nalucire de betiv, ca palavrageala unui laudaros.

In unele episoade din "Serile in catunul de linga Dikanka", in caracterele si tipurile comice apar limpede inca de pe acum unele aspecte ale vietii sociale, conturindu-se maniera satirica a viitoarelor opere ale lui Gogol.

Sa luam bunaoara pe fruntasii si bogatanii satului de felul "primarului" din "O noapte de mai" sau Ciub din "Noaptea de ajun", uriti de toti taranii. Ei ne sint prezentati napastuindu-si consatenii, opusi prin trasaturile lor morale personajelor pozitive din popor. La aceste personaje, infumurarea prosteasca, lacomia, multumirea de sine badaraneasca, se impletesc cu necinstea. Evtuh Makogonenko, primarul din "O noapte de mai", nu e numai trufas, ci si crud. Betivul Kalenik, caruia bautura i-a dat curaj, mormaie: "... nu-mi pasa de primar. Ce-si inchipuie el, dracu' sa-L ia pe taica-saut ca daca e primar si mare si tare in sat, nu-i mai poti ajunge nici cu prajina la nas ?"

Volumul lui Gogol "Serile in catunul de linga Dikanka" a aparut intr-un moment cind literatura rusa nutrea un deosebit interes fata de Ucraina, interes care s-a manifestat prin aparitia unei serii intregi de opere din viata ucraineana. "Serile in catunul de linga Dikanka" au adus in literatura rusa un suflu nou, plin de prospetime. insemnatatea lor nu consta numai in faptul ca au facut cunoscuta cititorului rus fermecatoarea poezie a poporului ucrainean, dar chiar in aceste prime povestiri ale lui Gogol au aparut limpede tendintele sale democratice, care-i dezvaluiau cititorului o lume noua, viata poporului.

Desi intr-o forma inca atenuata, Gogol infatiseaza aici si fortele vrajmase adevaratei frumuseti si fondului sanatos din viata poporului. Iata de ce in lumea poetica, plina de vraja a "Serilor in catunul de linga Dikanka", razbat accente triste, pline de tragism. Tragica e soarta eroului din "Seara in ajun de Ivan Kupala", a nevoiasului Petrus, care numai cu pretul crimei poate capata averea ce-i va ingadui sa se casatoreasca cu fata pe care o iubeste. Bogatia este insa iluzorie si nu-i aduce celui care intra in stapinirea ei fericirea asteptata. Ori de cite ori viata poporului se loveste de otrava realitatii ioba-giste, in "Seri" rasuna un accent profund tragic. Asa, de pilda, veselul "Iarmaroc de la Sorocinti", plin de umor sagalnic, stralucind in cele mai luminoase culori ale vietii de toate zilele, se incheie pe neasteptate cu un acord trist, deprimant.

Povestirea "O razbunare cumplita", care prevesteste aparitia epopeii eroice "Taras Bulba", ocupa un loc aparte printre povestirile din "Serile in catunul de linga Dikanka", inchinate vietii de toate zilele a satului ucrainean. "O razbunare cumplita" vorbeste iJespre trecutul Ucrainei, despre lupta cazacimii pen-' tru neatirnarea rationala impotriva sleahticilor polonezi. Gogol si-a creat povestirea pe baza unor teme peicare le-a preluat din cintecele si dumele ucrainene, care povestesc legenda populara a cutezatorului cazac Danilo Burulbas si vitejeasca lupta a cazacimii pentru patria sa.

Dar in ,,O razbunare cumplita", alaturi de eroismul patriotic, de figurile lui Danilo si ale cazacilor, care anunta viitoarele chipuri de cazaci din "Taras Bulba", apare si o alta tema, o tema tragic, intrupata in figura tatalui K.aterinei, hainul vrajitor strain de popor. In aceasta povestire, eroismului popular i se opune figura monstruoasa, demna de dispret, a tradatorului de patrie zugravit de Gogol in -.culorile sumbre ale unui grotesc fantastic.

In "Serile in catunul de linga Dikanka" Gogol n-a intentionat sa dea pur si simplu o descriere etnografica a vietii poporului, ci sa dezvaluie trasaturile fundamentale ale firii oamenilor din popor. La baza procedeelor artistice ale scriitorului nu stau modele livresti, literare, ci viata insasi si creatia populara, cea mai fidela :si mai deplina expresie a caracterului national.

Viziunea romantica asupra vietii poporului si a naturii Ucrainei constituie trasatura fundamentala a primului ciclu de povestiri ale lui Gogol. Scriitorul a studiat temeinic firea oamenilor din popor si s-a inspirat din operele populare care o oglindesc. In felul acesta, Gogol a avut posibilitatea de a imbina organic elementul romantic cu zugravirea realista a vietii. Cind romantismul "Serilor" e rupt de viata si contrazice viata, atunci si principiile artistice ale lui Gogol capata in multe privinte un alt caracter Asa de pilda, in "Seara in ajun de Ivan Kupala" si in "O razbunare cumplita", romantismul ia nu numai un colorit tragic, dar se si rupe de adevarui vietii, idealizind prejudecatile din popor, dindu-le o interpretare mistica. inca de pe atunci, in aceste tendinte spre un romantism abstract, spre o viziune tragica a realitatii, se contureaza intr-o oarecare masura inconsecventa conceptiei despre lume a scriitorului. Cu toate acestea, in "Serile in catunul de linga Dikanka" sentimentul vietii de toaie zilele, care strabate creatia poporului insusi, predomina a-supra tendintelor izolate de romantism abstract.

In 1832 a aparut partea a doua a "Serilor in catunul de linga Dikanka", in care era publicata povestirea "Ivan Feodorovici Sponka si matusica sa". Aceasta povestire a marcat o noua etapa pe drumul perfectionarii de catre Gogol a metodei realiste de zugravire a vietii, asa cum este ea. In aceasta povestire Gogol descrie cu o zdrobitoare ironie existenta parazitara a reprezentantilor mediului mosierilor de provincie.

Ivan Feodorovici Sponka inaugureaza galeria "creaturilor" lui Gogol, care se continua in linie directa cu eroii povestirii "Cum s-a certat Ivan Iva-novici cu Ivan Nikiforovici" si mai departe, pe aceeasi linie, cu Podkoliosin din "Casatoria". Nimicnicia si platitudinea ideilor si sentimentelor, lasitatea si saracia launtrica, frica de viata - iata trasaturile principale ale lui Ivan Feodorovici. El este opus elementului popular din "Serile in catunul de linga Dikanka", caracterelor mindre si iubitoare de libertate ale oamenilor din popor.

Dupa aparitia "Serilor in catunul de linga Dikanka", Gogol devine un scriitor cunoscut. El se consacra cu pasiune muncii literare si pregateste pentru tipar povestirile care aveau sa alcatuiasca mai tirziu ciclul "Mirgorod". Cercul cunostintelor sale literare devine din ce in ce mai larg.

In dezvoltarea scriitoriceasca a lui Gogol, Puskin a jucat un rol deosebit de insemnat, urmarind cu atentie dezvoltarea lui artistica si ideologica. Legatura dintre Gogol si Puskin constituie un minunat exemplu de colaborare creatoare. Aceasta colaborare L-a ajutat pe Gogol sa-si gaseasca drumul cel bun in literatura, consolidind pozitia lui realista.

Subliniind uriasa influenta a lui Puskin in dez-voltareatajentului lui Gogol, care si-a creat cele mai bune opere in perioada prieteniei cu marele poet, M. Gorki scria : "...indrumat de Puskin, Gogol a pasit pe-o cale justa pe care s-a mentinut cu dirze-nie; atita timp cit a urmat aceasta cale, el a creat cele mai bune opere ale sale, pe care noi le-am preluat datorita continutului lor sanatos, datorita veridicitatii lor, pentru ca sint revolutionare...")

Gogol L-a socotit intqtdeauna pe Puskin un model si un ideal de om rus In articolul "Citeva cuvinte despre Puskin" Gogol scria: "Puskin constituie un fenomen extraordinar si unic al vietii spirituale a poporului rus : Puskin intruchipeaza omul rus ajuns pe culmile dezvoltarii sale, asa cum L-a intrezarit el ca va fi poate peste doua secole. Natura Rusiei, sufletul rus, limba rusa si caracterul rus s-au oglindit in Puskin cu puritatea si frumusetea plina de seninatate cu care o priveliste se oglindeste pe suprafata convexa a unei lentile".

In 1832, in drum spre Vasilievka, Gogol s-a oprit la Moscova, unde a facut cunostinta cu M. P. Pogo-din, S. T. Aksakov, M. N. Zagoskin, cu renumitul actor M..S Scepkin, cu M. A. Maximovici, un bun cunoscator al folclorului ucrainean, si cu altii.

In acesti ani Gogol e plin de viata si sclipitor de umor. Locuinta lui din Petersburg, compusa din doua camarute, se afla pe strada Malaia Morskaia. Seara se adunau la el prieteni, de obicei fostii sai colegi de liceu, mai ales mici functionari, invatatori, literati incepatori - raznocinti datorita pozitiei lor sociale. In acest cerc democratic Gsgol se simtea in largul sau. "La reuniuni - povesteste unul din participanti - domnea voia-buna iar josnicia si fatarnicia erau satirizate cu multa verva".

In acesti ani, proiectele si planurile literare ale lui Gogol sint extrem de vaste. In afara de povestiri, el lucreaza la o istorie a Ucrainei si viseaza chiar sa elaboreze o uriasa lucrare istorica si geografica cu titlul "Pamintul si oamenii". El face totodata demersuri pentru a ocupa catedra de istorie de la Universitatea din Kiev, pregatindu-se sa se mute in acest oras.

Aceasta mutare nu a avut insa loc. In toamna anului 1834 Gogol a fost numit profesor de istorie universala la Universitatea din Petersburg. El isi pregatea temeinic prelegerile facind multe insemnari, conspecte si planuri. La inceputul activitatii sale ca profesor, Gogol vorbea cu inflacarare, impre-sionindu-si profund studentii prin vastitatea si noutatea problemelor pe care le ridica, prin frumusetea poetica a expune-rii.

Dar peste putin timp si activitatea didactica L-a dezamagit pe Gogol; el a inceput sa neglijeze pregatirea prelegerilor, expunerile sale au devenit monotone, iar la sfirsitul anului 1835 a parasit universitatea. Activitatea stiintifica a lui Gogol ca istoric s-a oglindit intr-o serie de articole despre probleme de istorie: "Cu privire la Evul Mediu", "Despre predarea istoriei generale", "Privire asupra formarii Malorusiei", "Al-Mamun" si altele.

In 1835 apar doua carti ale lui Gogol: "Arabescuri" si "Mirgorod". In "Arabescuri" au fost incluse povestirile din Petersburg: "Nevski Prospekt", "insemnarile unui nebun", "Portretul". In "Mirgorod" au intrat: "Mosierii de altadata", "Taras Bulba", "Vii" si "Cum s-a certat Ivan Ivanovici cu Fvan Nikifo-rovici".

In "Arabescuri" Gogol n-a publicat numai "Nevski Prospekt", "Portretul" si "insemnarile unui nebun", ci si citeva articole de istorie si arta in care se ocupa de viata popoarelor, de trecutul lor istoric si indeosebi de dezvoltarea Ucrainei pe care o iubea. Ideea principala care uneste cuprinsul "Arabescurilor" intr-un singur tot este aceea a caracterului popular al artei, a specificului culturilor nationale ti al dezvoltarii lor.

In articolul "Despre cintecele maloruse", Gogol, care era un bun cunoscator al acestora si s-a ocupat de culegerea lor, vorbeste despre uriasa insemnatate istorica si poetica a creatiei populare, indeo sebi a cintecelor populare: "Abia in ultimii ani ai acestei epoci - scrie Gogol - cind orientarea catre specificul popular si poezia populara a fiecarei natiuni a devenit actuala, cintecele maloruse, ignorate pina acum de societatea culta si pastrate numai in popor, au inceput sa atraga atentia".

Tocmai aici, in creatia populara, Gogol "cauta expresia firii oamenilor simpli, incercind sa descifreze destinele istorice ale poporului sau. Gogol arata ca istoricul care doreste sa cunoasca "adevaratul trai, caracterul specific, toate meandrele si nuantele sentimentelor, framintarilor, emotiilor, suferintelor si bucuriilor poporului pe care il descrie - trebuie sa se adreseze cintecelor populare, acest viu si graitor letopiset al poporului". Pentru Gogol, poporul este eroul principal al istoriei si purtatorul constiintei nationale. Aceste idei si-au gasit expresia in nuvela "Taras Bulba", inspirata din "dume" - cintecele populare ucrainene cu subiecte istorice.

In "Mirgorod" ca si in "Serile in catunul de linga Dikanka", Gogol descrie realitatea ucraineana. Dar, din multe puncte de vedere, aceasta realitate se deosebeste de aceea din "Seri". In "Mirgorod" autorul nu, se mai ascunde sub chipul blajinului prisacar Panko Roscovanul, care istoriseste legendele populare. Gogol apare ca un scriitor satiric care demasca viata mosiereasca din timpul sau.

In "Mosieri de altadata" si in "Cum s-a certat Ivan Ivanovici cu Ivan Nikiforovici", scriitorul prezinta cu o uriasa forta de generalizare laturile monstruoase- ale realitatii - in toata platitudinea lor. In aceste povestiri se afla mai putin "elan liric" decit in "Seri", observa Bielinski, "in schimb mai multa profunzime si exactitate in descrierea vietii")

In "Serile in catunul de linga Dikanka" contradictia tragica dintre luminoasa nazuinta a poporului catre o viata curata si Iptrna de frumusete si trista realitate iobagista era interpretata inca in mod romantic. in "Mirgorod" aceasta contradictie dobindeste un caracter social, realist.

In vara anului 1832, Gogol pleaca in Ucraina, in satul sau natal Vasilievka. Aceasta calatorie reimprospateaza impresiile pe care i le lasase realitatea ucraineana, inriurind in felul acesta povestirile din "Mirgorod".




Sistemul economiei naturale feudale intrase in contradictie cu relatiile capitaliste care se dezvoltau in Rusia dind grele lovituri inchistarii feudale st schimbului direct de produse. Intr-o scrisoare din Vasilievka catre I I. Dmitriev, Gogol face o descriere justa a acestor contradictii.

"Ce mai lipseste, pasamite, acestui tinut? O vara splendida, imbelsugata! O puzderie de grine, de fructe, si tot felul de zarzavaturi! Poporul insa e sarac, mosiile sint ruinate, darile nu sint demult platite. Totul se datoreste lipsei cailor de comunicatie. Din aceasta cauza, localnicii au cazut intr-o stare de lene si somnolenta. Mosierii isi dau ei insisi seama ca numai cu productia de grine si cu fabricarea spirtului nu e cu putinta sa-si sporeasca cit de cit veniturile. Ei incep sa priceapa ca e timpul sa se apuce de manufacturi si fabrici, dar capitaluri nu sint, ideea aceasta fericita vegeteaza pina ce moare, si, ca sa mai uite de necazuri, ei alearga dupa fleacuri".

"Mosieri de altadata" este un adevarat prohod al modului de viata patriarhal al mosierilor, desi Gogol simpatizeaza cu unele aspecte ale acestei traditii patriarhale, fara sa aprobe insa tendintele care atrageau dupa sine noile relatii capitaliste. Din aceasta cauza povestirea are doua taisuri.

Gogol nu idealizeaza insa modul de viata patriarhal al mosierilor "de altadata". El isi da seama nu numai de decaderea acestui mod de viata, dar si de absurditatea lui si de faptul ca e perimat istoriceste.

In zugravirea veridica a existentei vegetative si a dragostei miscatoare dintre cei doi batrini, eroii "Mosierilor de altadata", Bielinski vedea un triumf al realismului lui Gogol, care a reusit sa cuprinda aspectele contradictorii ale realitatii, sa dezvaluie viata in toata plenitudinea ei... «Tocmai aceasta este sarcina poeziei realiste - scria criticul in articolul "Despre nuvela rusa si nuvelele domnului Gogol"; sa extraga din proza vietii poezia vietii, sa zguduie sufletele cu zugravirea fidela a acestei vieti. Si cit de viguroasa si de adinca este poezia domnului Gogol, cu toata simplitatea sa exterioara, cu faptele marunte pe care le infatiseaza. Sa luam, bunaoara, "Mosieri de altadata": ce gasim aici? Doua parodii la adresa omenirii, a doua fiinte care timp de citeva decenii nu fac decit sa bea si sa ma-nince, sa manince si sa bea, iar apoi asa cum se intimpla de cind lumea, sfirsesc prin a muri. Dar de unde acest farmec ? Pentru ca vedeti intreaga platitudine, intreaga uritenie a acestei vieti animalice, hide, caricaturale, si cu toate acestea luati parte activa la framintarile personajelor nuvelei, rideti de ele dar fara rautate si apoi plingeti impreuna cu Philemon si Baucis ).»

Prin logica launtrica a personajelor si prin ironia fina, abia perceptibila, cu care le infatiseaza, Gogol ne lasa sa intelegem ca viata "mosierilor de altadata" are, in fond, un caracter profund egoist. Ea este o viata desarta si lipsita de sens, o viata nedemna de om. Universul miniatural a lui Afanasi Ivanovici si al Pulheriei Ivanovna este rupt de tot ceea ce ii inconjoara, viata lor este searbada ti meschina si numai obisnuinta ii leaga unul de celalalt.

In povestirea "Cum s-a certat Ivan Ivanovici cu Ivan Nikiforovici", Gogol dezvaluie cu vigoare ingrozitoarea desertaciune spirituala si morala a vietii mosierilor de provincie, a intregii orinduiri feudale.

Lumea "irationala a hazardului", cum scria despre aceasta povestire Bielinski, lumea "monstrilor morali", reflecta realitatea feudala care ucide tot ceea ce este omenesc in om. "Mare plictiseala si pe lumea asta, domnilor !" ) - cu aceste cuvinte isi incheie Gogol, plin de amaraciune, povestirea.

Comice in aparenta si exagerate grotesc, personajele sale sint totodata profund tipice, dezvaluind esenta parazitismului social si a monstruozitatii spirituale a mosierilor feudali.

Gogol descopera in rindurile poporului si in trecutul sau eroic caracterele cu adevarat pozitive, pline de curatenie morala si de elan sufletesc, integre si bogat inzestrate. El atribuie figurii de erou a lui Taras Bulba, a fiului sau, Ostap, si a celorlalti cazaci, trasaturi de o neintrecuta forta epica. «"Tanas Bulba" - arata Bielinski - este "o epopee divina zugravita cu un penel sigur si indraznet... imaginea puternica a vietii eroice a unui popor tinar... un tablou urias intr-un cadru atit de strimt, tablou vrednic de Homer"»).

Prezentarea de mare amploare epica a luptei eroice a poporului impotriva sleahticilor polonezi determina patosul patriotic al lui "Taras Bulba". In aceasta povestire Gogol arata legaturile strinse de prietenie dintre popoarele fratesti rus si ucrainean in lupta lor comuna pentru independenta.

Nu intimplator Gogol vorbeste despre cazacime ca despre "o izbucnire minunata a fortei rusesti": Gogol considera, potrivit adevarului istoric, ca formarea cazacimii a avut loc in primul rind din rindurile fugarilor din cnezate, iobagi care isi parasisera stapinii, care se unisera pe o noua baza, democratica, pentru a lupta pentru independenta lor. "In locul voivcMatelor de altadata, a oraselelor razlete, pline de crescatori de ciini si soimi boieresti - scria Gogol - in locul cnezilor maruntei, vesnic invrajbiti intre ei si gata sa-si vinda ofasele, se ivira acum sate de temut- curene si ocolite) legate intre ele prin aceeasi primejdie care le pindea si prin ura pe care o nutreau impotriva cotropitorilor pagini. Este indeobste cunoscut de toti din istorie, cum luptele neincetate pe care le-au dus, precum si viata lor plina de zbucium, au mintuit Europa de navalirile napraznice, care amenintau s-o nimiceasca".

In Taras Bulba, Gogol nu a realizat un ventional de viteaz, ci L-a inzestrat cu trasaturi istorice concrete. Tn eroul sau, el da imaginea veridica, plina de viata, a cazacului din acele vremuri aprige cind in Ucraina "se desfasurau ciocniri si lupte pentru unire". Numai in rarele rastimpuri de liniste intre batalii, Taras se reintoarce la viata pasnica de familie; restul timpului, el este un ostas care se consacra cu trup si suflet faptelor de arme si slujirii patriei. Asa cum L-a zugravit Gogol, "Bulba... era una din acele firi care nu se puteau ivi pe lume decit in cumplitul veac alk cincisprezecelea, in acest ungher, pe jumatate nomad al Europei, pe vremea cind toata stravechea Rusie de miazazi, parasita de cnejii ei, fusese pustiita si pirjolita pina in temelii de navala nestavilita a cotropitorilor mongoli ; cind, vaduvit de casa si caminul lui, omul de aici ajunsese cutezator; cind isi dura salas pe locul de curind mistuit de pojar, sub ochii vecinilor neinduratori si ai primejdiei fara capat, obisnuindu-se sa le priveasca drept in fata, nestiutor de e sau nu vreun lucru de temut pe lumea asta ; cind duhul slav, de veacuri pasnic, se incinsese in viitoarea luptelor, cind se ivise cazacimea - aceasta izbucnire napraznica si nestavilita a firii rusesti..."

Gogol priveste cazacimea ca pe o reprezentanta atit a caracterului ucrainean, cit si a celui rus, unite prin dezvoltarea lor istorica comuna. In ochii lui Gogol, cazacimea, si in primul rind figura lui Taras Bulba, apar ca o manifestare tipica a caracterului rus. Cazacimea era "intr-adevar o izbucnire minunata a puterii rusesti, o scaparare in sinul poporului izbit de aminarul suferintei". Aratind ca in cazacime, firea ruseasca izbucnise "napraznica si nestavilita", Gogol adauga : "Taras era unul dintre pol-kovnicii vechi, neaosi : parea anume facut pentru o viata zbuciumata de lupte si era drept din fire pina la brutalitate". Firea lui dreapta, care ajunge pina la brutalitate, precum si democratismul lui Taras, sint nemijlocit opuse luxului si efeminarii caracteristice sleahticilor polonezi si reprezentantilor cazacimii care ii imitau.

Taras este un fiu viteaz al poporului si al epocii sale. El nu cunoaste sovaiala, si stie ce vrea in orice imprejurare, iar neinfricarea si barbatia lui izvorasc din simtamintul dragostei fata de patrie, pe care o slujeste neprecupetit.

Caracterele puternice si integre ale oamenilor care sint gata sa-si jertfeasca viata pentru independenta patriei, vitejia plina de abnegatie in slujba "fratiei de arme", taria sufleteasca si eroismul in batalii, superba poezie a libertatii cazacesti - toate acestea au un caracter profund popular.

Sa ne amintim scena plina de dramatism in care Taras Bulba isi omoara fiul, pe Andri, cazacul carc-si tradase patria si poporul. Devotamentul si dragostea de patrie sint pentru Taras mai presus decit simtamintele personale si legaturile de singe.

In cuvintarea pe care o rosteste pentru a-i imbarbata pe cazaci, Bulba vorbeste de simtamintul sfint al fratiei de arme si de nobila slujire a patriei :

"Tatal isi Iubeste copilul, mama isi iubeste copilul si copilul isi iubeste la rindul sau tatal si mama. Dar asta nu inseamna nimic, fratilor: pentru ca si fiara isi iubeste puiul. Dar numai omului ii este dat sa se inrudeasca prin suflet si nu numai prin singe. Tovarasi au mai fost undeva si pe alte meleaguri, dar tovarasi ca pe pamintul rusesc, nu... Nu, fratilor ! Sa iubesti asa cum iubeste un suflet de rus, nu numai cu mintea, dar cu tot ce ti-a dat dumnezeu, cu toata fiinta ta... - spuse Taras, inso-tindu-si vorba cu un gest al miinii, ca si cum ar fi inlaturat celelalte cuvinte, apoi clatina din capul sau carunt, mustata ii tremura si urma : Nu, asa nu poate nimeni sa iubeasca !"

Taras Bulba, fiul sau Ostap si ceilalti cazaci sint inzestrati cu adevarate trasaturi de croi populari. Patria, pentru care sint gata sa infrunte cele mai cumplite chinuri si chiar moartea, este pentru ei mai presus de orice. Nici Taras, ars pe rug, nici Ostap, schingiuit in chip barbar, nu-si pierd curajul, ei stiu ca moartea lor nu este zadarnica, ca aceasta moarte va inteti minia si ura maselor populare impotriva asupritorilor.

Moartea lui Taras capata caracterul unei apoteoze eroice. Dusmanii il pironesc de un copac, il ard pe rug, dar Taras e mai puternic decit durerea si chinurile pe care le indura. Credinta in dreptatea cauzei sale, increderea in biruinta poporului, ii umplu inima de barbatie. Poporul care-si apara patria e de ne-infrint: "Oare se pot gasi pe lume focuri, cazne sau vreo alta putere in masura sa fringa puterea ruseasca ?" - se intreaba Gogol, povestind eroica moarte a lui Taras.

Nu numai Taras, dar si ceilalti eroi ai epopeii lui Gogol isi dau seama ca sint partasi la cauza intregului popor in lupa dreapta pentru neatirnarea nationala. Izvorul eroismului si al abnegatiei cazacilor se afla tocmai in constiinta faptului ca ei se contopesc cu intregul popor.

Povestirea lui Gogol vorbeste nu despre soarta unui singur erou sau a citorva numai, ci dspre soarta intregului popor. Tabloul Siriei zaporojene. ), al radei cazacesti), episoadele impresurarii orasului, maretul tablou al luptei de la Dubno, iata citeva din momentele esentiale din care ia nastere suflul epic al povestirii.

Bielinski scrie ca «"Taras Bulba" este un fragment, un episod din mareata epopee a vietii unui intreg popor. Daca in vremurile noastre mai e cu putinta o epopee homerica, atunci iata modelul ei cel mai inalt, idealul si prototipul ei !» )

Vorbind astfel, Bielinski se referea la insasi esenta si caracterul eroic al povestirii lui Gogol ca epopee populara, care infatiseaza viata intregului popor si caracterul lui eroic. «Daca se spune ca in "Iliada" - continua Bielinski - se oglindeste intreaga viata a Greciei din perioada ei eroica, atunci numai tra tatele de poetica si de retorica din secolul trecut ne pot opri sa spunem acelasi lucru si despre "Taras Bulba" in ce priveste Malorusia din secolul al XVI-lea. Si,» intr-adevar, nu apare aici intreaga cazacime cu civilizatia ei stranie, cu viata ei de petreceri, cu lenevia si lipsa ei de griji, cu activitatea ei neobosita, cu orgiile ei clocotitoare si cu navalirile ei singeroase? Spuneti-mi, ce-i lipseste acestui tablou ca sa fie complet ? Ce trebuie adaugat pentru ca el sa fie complet ? Oare nu a fost totui smuls din adincul vietii, oare nu se simte aici pulsatia puternica a vietii?»).

Caracterul popular, caracterul epic al lui "Taras Bulba" si-au gasit o deplina si stralucita expresie in forma acestei povestiri poeme eroice, in stilul ei, izvorit din "dumele ucrainene" si de asemenea din "bilinele" si cintecele populare ruse cu subiecte istorice. Digresiunile in tonul cintecului popular dau povestirii un caracter solemn, grandios. Asa e, fle pilda, digresiunea lirica-epica dinaintea descrierii luptei dintre zaporojeni si polonezi : "In felul vulturilor isi roteau cazacii ochii peste tot cimpul, cautind sa patrunda cu privirea soarta lor intunecata, ascunsa in departare... Pina departe s-or rostogoli capetele motate, cu smocurile lor de par incilcit si incleiat de singe inchegat si cu mustatile pleostite. Iara vulturii s-or napusti din zbor asupra lor, ca sa le smulga si sa le scoata ochii de cazac ! Dar cita slava in aceasta tabara a mortii, care se intinde atit de slobod, in toata voia ei ! Nici o infaptuire mare nu e sortita pieirii, cum nu-i e sortita nici slava cazaceasca, ce nu se va irosi ca un fir de praf de pusca, picat de pe buza armei. Si s-o gasi intr-o zi un cobzar batrin, cu barba alba pina tti piept, ori poate unul cu parul nins, dar inca in toata virtutea, cu sufletul plin de har, care o sa povesteasca despre ei cu slove rasunatoare si pline de putere. Si slava lor o sa umple lumea si toti urmasii le-or pomeni numele..."

In acest imn de slava inaltat cazacilor, se vorbeste despre nemurirea poporului, despre faptele de vitejie savirsite pentru fericirea poporului, pe care urmasii lor le vor afla din cintecele cobzarului cu parul nins de vreme. Eroica moarte in lupta inegala pentru salvarea patriei nu va ramine fara urme, ci va da nastere unor noi generatii de luptatori, caci "pina departe rasuna puternicul cintec". Un ast fel de cintec puternic, inspirat din dumele si din cintecele populare, este si "Taras Bulba" al lui Gogol.

Gogol s-a format ca scriitor in anii de crincena reactiune care au urmat dupa inabusirea rascoalei decembristilor. Caracterizind sfertul de veac care trecuse de la evenimentele din 14 decembrie 1825, Gherten scria: «La suprafata Rusiei oficiale, a "imperiului de fatada", se vedeau numai pierderile, numai reactiunea salbatica, persecutiile barbare, in-tetirea despotismului...»

Dar in acelasi timp, «pe dinauntru se desiasura o munca uriasa, o munca surda si tacuta, dar neintrerupta si plina de energie : pretutindeni, nemultumirea se facea simtila din ce in ce mai puternic...»)



Operele lui Gogol au fost si ele expresia acestei nemultumiri din ce in ce mai puternice, care a contribuit la trezirea constiintei sociale.

Alaturi de monstruoasele aspecte ale jugului feudal si politist-birocratic, Gogol vedea inca de pe atunci si laturile negative ale orinduirii burgheze victorioase in plina dezvoltare. Tn articolul "Sculptura, pictura si muzica" din "Arabescuri", referin-du-se la secolul al XlX-lea, Gogol il caracterizeaza ca pe un "secol al capriciilor si voluptatilor - in slujba luxului". Scriitorul uraste caracterul indolent si corupt al acestui veac burghez, "egoismul lui cum' plit de rece", neobrazarea speculantului, ca si mecanismul birocratic al cancelariilor, care strivesc omul si ucid tot ceea ce este viu in el.

"Veacul nostru, al nouasprezecelea, a capatat de mult fizionomia anosta a bancherului" - scria Gogol in povestirea "Portretul". Acest spirit mercantil, negustoresc, il ingrozeste pe Gogol si determina ascutimea satirica a ciclului de povestiri din Peters-burgj.

Scriitor umanist, Gogol infiereaza cu rninie relatiile sociale care deformeaza si schilodesc personalitatea omului. Umanismul sau nu este insa abstract; acest umanism este indreptat impotriva racilelor din viata de toate zilele, impotriva oprimarii exercitate de orinduirea birocratica-feudala si a nedreptatilor ei, impotriva egoismului, a lipsei de, omenie si a desertaciunii spirituale a reprezentantilor ei. Dupa cum spunea Gherten, domnia lui Nicolae I se bizuia in egala masura pe spiritul cazon si pe cel birocratic ; necrutatoarea masina birocratica politieneasca a statului feudal se impletea cu nesatioasa lacomie a inaltilor demnitari si a mosierilor, cu exploatarea creseinda si cu saracirea poporului. Gogol s-a ridicat cu curaj impotriva acestor aspecte ale realitatii, impotriva celor mai variate manifestari ale tiraniei, ale formalismului nimicitor si ale coruptiei cercurilor guvernante din orinduirea tarista.

Parasind lumea plina de seninatate si frumusete caracteristica vietii poporului, Qogol incepe sa zugraveasca existenta murdara, monstruoasa a claselor corupte, care traiesc numai pentru satisfacerea placerilor lor. Potrivit aprecierii cit se poate de juste a lui Gherten - "el lasa deoparte poporul si se concentreaza asupra celor doi dusmani de moarte ai acestuia : birocratul si mosierul. Nimeni pina la Gogol n-a intocmit un curs atit de complet de anatomie patologica a birocratului rus. Rizind in hohote el patrunde fara mila in cele mai tainice unghere ale sufletului murdar si Itain al birocratului").

In povestirile sale din ciclul petersburghez, Gogol zugraveste viata din capitala vechiului imperiu nobiliar, dezvaluind ascutitele contradictii sociale, crin-cena nedreptate pe care o indurau oamenii simpli.

In povestirea "Nevski Prospekt" sint deosebit da puternic subliniate contrastele capitalei, opozitia dintre cei ce muncesc, oamenii cinstiti si saraci, visatorii de o mare noblete sufleteasca, ca pictorul Piskariov si josnica multumire de sine a celor de teapa locotenentului Pirogov.

Scriitorul prezinta flagrantele contradictii pe care le masca falsa stralucire de pe Nevski Prospekt, unde se perinda sirurile de calesti si suvoaiele de trecatori sclivisiti. Nevski Prospekt este "expozitia celor mai bune lucruri produse de om" - spune ironic Gogol. Dar la aceasta expozitie totul e minciuna, totul e corupt, totul se supune necrutatoarelor legi ale societatii impartita in clase, unde, ca la tejgheaua celei din urma tarabe, pina si sentimentele umane devin un obiect de vinzare-cumparare. . Soarta pictorului Piskariov e tragica. Dar ea este totodata rezultatul unei implacabile necesitati sociale. Profunzimea sentimentelor sale, inaltul devotament cu care s-a consacrat artei, credinta sa in bine si frumos, toate acestea sfirsesc printr-o amara dezamagire care-i provoaca moartea, dupa ce in prealabil isi daduse seama de egoismul si venalitatea mediului inconjurator, vazindu-si iluziile spulberate.

In aceasta societate c poate duce bine numai infumuratul si insolentul locotenent Pirogov, reprezentant tipic al ei ; Bielinski a subliniat contrastul din tre soarta lui Piskariov si cea a lui Pirogov, care de fapt este expresia contradictiilor intregii orinduiri sociale: "O, ce inteles adine in acest contrast! Si ce efect produce ! Piskariov si Pirogov, unul e in mor-mint, iar celalalt, multumit si fericit... Da, mare plictiseala si pe lumea asta, domnilor !"...)

insusi Gogol relateaza ca Puskin a remarcat exceptionalul sau talent de a zugravi "platitudinea o-mului banal" Povestirea "Nasul" este consacrata si ea demascarii acestei platitudini. Caracterul satiric si fantastic totodata al subiectului pune intr-o puternica lumina odioasa figura a functionarului carierist, a omului searbad si multumit de sine, a carui tipica intrupare este maiorul Kovaliov.

In "insemnarile unui nebun" si in "Mantaua" (terminata in 1841) Gogol reda tragismul situatiei omului sarac. Aceste povestiri rasuna ca un protest plin de indignare impotriva relatiilor sociale nedrepte, "insemnarile unui nebun" cuprind povestea tipi ca, nespus de dureroasa, a unui mic functionar intr-o orinduire sociala care il distruge sufleteste. In aceasta orinduire, spune insusi eroul "tot ce-i mai bun pe lume cade in miinile kamerjunkerilor sau ale generalilor. Gasesti si tu o biata comoara ; crezi ca ai sa pui mina pe ea ; cind colo ti-o insfaca ori un kamerjunker, ori un general..." Popriscin, eroul povestirii, nu poate indura nedreptatea, umilintele farn de sfirsit, vesnica nesiguranta in care traieste. El isi pierde mintile. it'JCoitj£l

Povestirea "Mantaua" reda si ea soarta unui mic Functionar, ATcaki Akakievici Basmacikin. Groaznicul sau sfirsit riu este provocat numai de pierderea noii mantale pe care si-o facuse. Acest sfirsit este in primul rind o consecinta a nedreptatii relatiilor sociale.

In "Mantaua" Gogol apare ca un militant pentru demnitatea omului pe care orinduirea autocrata o calca in picioare, ca un scriitor umanist aparator al celor ce muncesc, al obijduitilor si exploatatilor, schiloditi fara crutare si pustiiti sufleteste de orinduirea birocratica-mosiereasca. Vorbind despre Gogol, creatorul "Mantalei" si al "Revizorului", Cerni-sevski scria ca el este "un om care iubeste adevarul si uraste nedreptatea... un aparator plin de noblete sufleteasca al fratilor sai mai mici").

"Mantaua" este o marturie a nedreptatii strigatoare la cer din societatea in care omul e transformat in rob, iar viata liii e lipsita de orice bucurie.

Gogol, autorul povestirilor din Petersburg, a invatat mult de la Puskin. In "Capitanul de posta", Puskin a creat pentru intiia oara in literatura rusa figura "omului marunt", jertfa a egoismului inaltei societati.

Akaki Akakievici cade jertfa necrutatoarei masini birocratice lipsite de orice urma de omenie. Functionar neinsemnat, raznocinet sarac, Akaki Akakievici nu e capabil sa lupte, el nu-si poate apara drepturile si totul se incheie prin moartea tot atit de trista si de neobservata ca si viata lui. "A disparut pentru totdeauna o fiinta care n-a gasit aparare la nimeni, nimanui n-a fost draga si n-a interesat pe nimeni...", spune Gogol despre moartea lui Akaki Akakievici.

Sentimentul de compatimire pentru Akaki Akakievici intareste forta demascatoare a povestirii si asprul rechizitoriu pe care Gogol il face "ilustrelor personalitati" fara suflet, vinovate de moartea micului functionar. Qogol creeaza imaginea satirica a "ilustrei personalitati", care prevesteste necrutatoarea satira scedriniana impotriva "pompadurilor." ) Egoismul fara inima, vanitatea meschina, trufia care se imbata de propria-i putere, acestea sint trasaturile caracteristice ale "ilustrei personalitati".

"Mantaua" nu este numai povestea sarmanului Akaki Akakievici Basmacikin, ci si o ampla satira sociala. Gogol reda cu un exceptional realism atmosfera stupida si inumana a cancelariei, relatiile absurde, fatarnice, dintie oameni, care se reduc doar la ploconirea "inferiorilor" si Ia samavolnicia obraznica si despotismul celor suspusi. Alaturi de "Revizorul" sj de "insemnarile unui nebun", "Mantaua" este una din cele mai puternice si mai aspre demascari ale regimului birocratic din timpul lui Nicolae I.

"Portretul" ocupa un loc insemnat in ciclul po: vestirilor petersburghczc. Aceasta nuvela ridica problema rolului si destinului artei in societatea contemporana cu Gogol, in care arta era transformata in marfa servind doar capriciilor citorva privilegiati. In "Portretul" Gogol istoriseste viata pictorului Ceartkov, care de dragul banilor isi distruge talentul devenind un simplu mestesugar. In "Portretul" rasuna cu o deosebita forta protestul lui Gogol impotriva orinduirii burgheze-capitalisle, demascarea nefastei puteri destructive a banilor.

Ajungind un pictor la moda, Ceartkov incepe sa se imbrace elegant, sa conduca cucoanele la expozitii, sa discute cu superficialitate si cu multumire de sine creatiile marilor maestri, dar aceasta n-ar fi inca nimic : el isi pierde totodata si talentul cu care era inzestrat odinioara. Egoismul calculat, vanitatea, nepasarea fata de tot ce nu e aur, au inabusit orice simtamint omenesc in sufletul lui Ceartkov. Prin aceasta Gogol arata cit de indisolubil sint legate puritatea morala a artistului si creatia sa. Patima aurului nu numai ca transforma artistul intr-un mestesugar, dar il duce la pierzanie ca om, iar prabusirea sa morala il lipseste de forta creatoare, de inspiratie, caci un om de nimic, cu constiinta patata, nu e capabil sa creeze o opera cu adevarat mareata. Ceartkov devine pentru totdeauna sclavul aurului :

.....toate sentimentele si elanurile lui nu mai aveau alta tinta decit aurul. Aurul devenise pasiunea lui, idealul, teama, desfatarea si telul lui".

Faptul ca s-a transformat intr-un simplu furnizor de portrete pentru impopotonarea saloanelor mon dene, il face pe Ceartkov sa-si piarda talentul, ajungind la un sfirsit tragic.

Redind in chip convingator esenta distrugerii unui talent, Gogol introduce totodata in "Portretul" si unele elemente fantastice mistice, iar in a doua parte a povestirii dezvolta ideea religioasa a ispasirii.

Aceste abateri de la principiile descrierii realiste l-au facut pe Bielinski sa riposteze cu severitate: "... ideea nuvelei ar fi fost admirabila, daca poetul ar fi inteles-o in spiritul zilelor noastre : el a vrut sa ne prezinte in Ceartkov un artist talentat care, ros de patima banilor si ispitit de o reputatie ieftina, isi iroseste talentul distrugindu-se pe sine insusi. Aceasta idee trebuia sa fie realizata simplu, fara plasmuiri fantastice ; ea trebuia sadita in solul realitatii de toate zilele: in acest caz, Gogol, cu talentul sau, ar fi creat o opera sublima").

"Caleasca", scrisa imediat dupa povestirile din ciclul petersburghez (in 1835), dar fara sa fie legata de acest ciclu din punct de vedere tematic, ocupa un loc aparte printre povestirile lui Gogol. In "Caleasca" Gogol descrie viata provinciei ruse, schitind in culori vii si sugestive momente din viata mosierilor provinciali. Povestirea are unele contingente cu prima parte a "Sufletelor moarte" la care Gogol ince puse sa lucreze in aceasta perioada. Valoarea acestei povestiri consta in coloritul viu, desavirsita maiestrie a tablourilor din viata de toate zilele, in matura maiestrie a artistului si in puternica demascare satirica a societatii mosieresti.

Gogol subliniaza in trasaturi concise desertaciunea vietii mosieresti, risipa, nimicnicia spirituala a eroului acestei povestiri, mosierul Certokutki. Prin eleganta sa superficiala, prin vanitatea, insolenta si frivolitatea sa, el apare ca un fel de varianta a contelui Nu'in al lui Puskin: "In general, traia boiereste, cum se spune prin judete si gubernii. Se insurase cu o femeie destul de draguta, luase pentru ea o zestre de 200 de suflete si citeva mii de ruble bani gheata. Banii isi gasira numaidecit intrebuintarea pentru cumpararea a sase cai intr-adevar minunati, pentru aurirea clantelor de la usi, pentru o maimuta domesticita si pentru un majordom frantuz. Cele doua sute de suflete, impreuna cu alte doua sute, proprietatea lui personala, au fost amanetate in vederea nu stiu carei manipulatii comerciale, Til-tr-un cuvint, era un mosier care tinea la rangul lui".

Intimplarea cu caleasca, «are formeaza subiectul povestirii, dezvaluie pina la capat atit fanfaronada prosteasca cit si caracterul josnic, de nimic, al acestui mosier parazit, obisnuit sa arunce praf in ochii lumii si care se pomeneste pe neasteptate intr-o situatie ridicola si compromitatoare.

Prin povestirile sale, Gogol a deschis drumul curentului realist dintre 1840 si 1850, in fruntea caruia a stat Bielinski. Dezvoltind temele de protest social si concentrindu-si atentia asupra prezentarii omului simplu - infatisat inca de Puskin in "Capitanul de posta" si de Gogol in "Mantaua" si "insemnarile unui nebun" - scriitorii din asa-numita scoala naturala ) (Nekrasov, Scedrin in operele sale de tinerete, Grigorovici si altii) au dezvaluit cu veridicitate contradictiile flagrante ale vietii.

In mai 1835 Gogol ia un concediu si pleaca, tre-cind prin Moscova, la Vasilievka, unde ramine pina in toamna. La Moscova, in casa lui M. P. Pogodin, el citeste prima versiune a comediei "Casatoria" (intitulata pe atunci "Logodnicii"), al carei text definitiv avea sa fie terminat abia in 1842.

Sederea scriitorului la Moscova a aratat cit de popular si de iubit era el in cercurile progresiste de cititori. S. T. Aksakov povesteste puternica impresie pe care Gogol a produs-o asupra lui si a altor iubi tori de literatura : "Studentii erau cu totii incintati de el si au fost primii care au raspindit in Moscova vestea despre acest nou si mare talent". Tot atunci scriitorul s-a intilnit pentru intiia data cu Bielinski, care a jucat un rol insemnat in evolutia sa artistica.

Critica reactionara L-a primit cu ostilitate pe Gogol, atacindu-L in chip violent, odata cu apariti3 "Mirgorodului" si a "Arabescurilor".

Realismul, veridicitatea povestirilor lui Gogol, care demascau josnicia si monstruozitatile orinduirii feudale, nu puteau fi pe placul, cercurilor reactionare de la cirma Rusiei, pentru care, aceste cuceriri artistice reprezentau o primejdie. Vorbind despre "Cum s-a certat Ivan Ivanovici cu Ivan Niki



loading...











Document Info


Accesari: 3272
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )