Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Reinhold Messner

personalitati












ALTE DOCUMENTE

VERONICA MICLE
ION CREANGA (1839-1889)
Henri Coanda
Michelangelo Buonarroti
LEONHARD EULER
Pitagora (ap. 580 - ap. 500 ī.e.n.)
VASILE ALECSANDRI
Kovalevskaya Sofia
Augustin Louis Cauchy (21.08.1789 - 23.05.1857)
AUREL VLAICU

Reinhold Messner

  Reinhold Messner este fara īndoiala cel mai celebru alpinist īn viata. S-a nascut īn 1944 īn Vilnoss, īn Tirolul de Sud si a īnceput sa se catere de la vīrsta de 5 ani. Pīna sa īmplineasca 20 de ani deja urcase cele mai grele rute din Dolomiti si Alpii de Vest īmpreuna cu fratele sau, Gunter. A fost si īnceputul introducerii filosofiei sale legate stilul de catarare, stilul alpin, care presupune ascensiunea cu bagaj minim. Fratele sau a murit mai tīrziu īn timpul primei lor expeditii īn Himalaya.




  A devenit o legenda vie dupa ce a reusit sa escaledeze Everestul fara surse suplimentare de oxigen, sa urce acelasi vīrf si Nanga Parbat īn ascensiune solitara si mai ales dupa ce a fost primul om de pe planeta care a urcat pe toate cele 14 vīrfuri de peste 8000 de metri. De asemenea a fost cel de-al treilea om care a escaladat cele 7 vīrfuri cele mai īnalte de fiecare continent. Reinhold Messner considera īnsa cea mai mare realizare a sa traversarea dintre Gasherbrum I si II, performanta realizata īmpreuna cu Hans Kammerlander īn anul 1984.Īn 1975 īmpreuna cu Peter Habeler au pornit la cucerirea masivului himalayan utilizīnd stilul perfectionat pe coamele si crestele muntilor Alpi. Momentul atingerii vīrfului Gasherbrum I este considerat acum ca introducerea stilului alpin de sascensiune la scara mondiala. Un aspect important īn biografia lui Reinhold Messner este ca si pīna īn prezent este singurul care a reusit ascensiunea Nanga Parbatului pe fata Rupal (o varianta de escaladare extrem de periculoasa) si probabil singurul care a reusit sa urce Everestul cu adevarat de unul singur.
A devenit celebru si bogat, un om mereu īn atentia presei, care nu a avut nicodata intentia sa se multumeasca cu ceea ce a facut. Dupa ce a stabilit noile repere ale alpinsimului modern a trecut la cucerirea Antarcticii. si nu oricum, ci pe jos. Īn 1990 a fost din nou primul care a reusit traversarea continentului ghetii pe jos. A īncercat mai tīrziu cu Arcticul īnsa de data aceasta fara succes. Ī noua īncercare nu este exclusa. Astazi Reinhold Messner, īn vīrsta de 58 de ani, este membru al Parlamentului European, reprezentīnd partidul
verzilor din Italia. A renuntat, cel putin declarativ, la ascensiuni. Ceea ce nu l-a īmpiedicat īnsa ca la un moment dat, pe parcursul anului 1996, sa īsi faca aparitia, chiar daca foarte scurta, la baza de pe Gasherbrum I. Iar īn 2000 a īncercat sa escaladeze Nanga Parbat pe o ruta ce nu a fost īnca strabatuta. A trebuit sa renunte datorita conditiilor extrem de dificile.
Reinhold Messner ramīne un reper important īn istoria alpinismului si aventurii umane īn conditii extreme indiferent de ce va face īn viitor si va continua sa inspire multe generatii de alpinisti de acum īncolo.

SELECŢIUNI DIN ASCENSIUNILE sI EXPEDIŢIILE LUI Reinhold Messner

1950 - 64 Peste 500 de ascensiuni īn Alpii de Est, īn special īn Dolomiti
1965 Ortler, fata de nord
1966 Yerupaja
1966 Yerupaja Chico
1966 Walker Spur, Grandes Jorasses
1966 Rocchetta Alta di Bosconero, fata de nord
1967 Civetta, fata de nord-vest
1967 Agnér, Creasta de nord-est
1968 Marmolata, fata de sud
1969 Marmolata di Rocca, fata de sud (solitar)
1969 Civetta ("Philipp Flamm", solitar)
1970 Nanga Parbat (8125m, fata Rupal, prima ascensiune)
1971
Expeditii īn Nepal, Pakistan, Persia, Africa de Est, Noua Guinee
1972 Manaslu (8156m, Fata de Sud)
1972 Noshaq (7492m)
1973 Pelmo, fata de nord
1974 Eiger, fata de nord (īn 10 ore)
1974 Aconcagua (6959m, fata de sud)
1975 Gasherbrum I, fata de nord-vest (prima ascensiune a unui vīrf de peste 8000m īn stil alpin)
1976 McKinley (6193m)
1978 Everest (8850m, prima ascensiune fara surse suplimentare de oxigen)
1978 Nanga Parbat (8125m, fata Damir, prima ascensiune solitara a unui vīrf de peste 8000m)
1978 Kilimanjaro (5963m)
1979 K2 (8611m)
1979 Ama Dablam (interventie de salvare)
1980 Everest, fata de nord (8850m, prima ascensiune solitara)
1981 Shisha Pangma (8012m)
1982 Kangchenjunga, fata de nord (8598m)
1982 Gasherbrum II (8035m)
1982
Vīrful Broad (8048m)
1982 Cho Oyo (8222m, īncercare pe timpul iernii)
1983 Cho Oyo (8222m, īn stil alpin)
1984 Gasherbrum I si II (prima traversare īntre doua vīrfuri de peste 8000m)
1985 Annapurna, fata de nord-vest (8091m)
1985
Dhaulagiri, creasta de nord-est (8167m, īn stil alpin)
1986 Makalu (8485m, ascensiune nereusita pe timpul iernii, dar reptata cu succes pe timpul verii)
1986 Lhotse (8511m)
1986 Muntele Vinson (4897m, Antarctica)
1987 Expeditie īn Buthan si Pamir
1990 Traversarea Antarcticii (via Polul Sud, pe jos - 2800km)
1991 Traversarea Bhutanului (east to west)
1992 Traversarea desertului Takla Makan (dinspre sud spre nord)
1993 Traversarea Groenlandei (dinspre sud-est īnspre nord-vest, 2200km)
1994
Shivling (6543m)
1994 Ruwenzori (5119m, Uganda)
1995 Īncercare de traversare a Arcticii (din Siberia īn Canada)
1995 Belucha (4506m, Altai, Siberia)
1997 Expeditia Karakorum
1998 Expeditie īn Muntii Altai (Mongolia)
2000 Travesarea Georgiei de Sud (pe urmele lui Shackleton)
2000
Nanga Partbat (8125m, īncercare de deschidere a unei noi rute)




RM: Buna seara doamnelor si domnilor, dragi prieteni.

Poate ca stiti ca pe līnga faptul ca de multi, multi ani practic alpinismul sunt de asemenea un fermier de munte si am cīteva proiecte de practicare a agroturismului, īn special īn Alpi si Dolomiti. De asemenea sunt interesat de muzeele montane, astfel īncīt interesul meu pentru munte este mult mai larg decīt alpinismul īn sine. Ca unul interesat de problematica zonelor montane, dar si ca membru al Parlamentului Europei, tinīnd cont de importanta Muntilor Carpati - munti impresionanti nu atīt ca īnatime, cīt ca suprafata- am fost interesat sa vin si sa vad care sunt problemele locale si cum acestea ar putea fi rezolvate pe viitor. Cam atīt despre mine, va rog sa-mi puneti īntrebari si voi raspunde cu placere.

Care credeti ca este potentialul Muntilor Apuseni din punct de vedere al turismului montan?

RM: Cred ca principala problema aici este legata de clienti, atīta timp cīt concurenta este acerba pe plan mondial. Ce aveti nevoie īn Apuseni este sa stiti exact care este segmentul de piata caruia sa va adresati si cum sa gasiti clienti pentru asta. Cred ca exista o nisa de piata pentru turismul calare si pentru tracking, acestea īn combinatie cu excursii lungi, elemente care lipsesc īn Alpi, Pirinei si alte zone montane ale Europei.

Care considerati ca este cea mai valoroasa performanta alpina a dumneavoastra?

RM: Trebuie facuta distinctia īntre trei tipuri de abordari ale muntelui - una sportiva, celelalte doua - mentale. Sunt un catarator, un alpinist de mare altitudine si pe de alta parte am traversat pe jos teritorii īntinse. Aceste activitati sunt atīt de diferite īncīt trebuie de la bun īnceput sa facem o distictie clara īntre ele. Nu-mi place sa spun la modul general "aceasta este cea mai buna performanta" dar as putea spune ca īn catararea pe stīnca cea mai buna performanta a fost ascensiunea solitara a fetei sudice a Vf. Marmolada īn Dolomiti, īn ceea ce priveste alpinismul de mare altitudine este vorba despre prima ascensiune solitara a Vf. Nanga Parbat īn 1978 iar īn domeniul traversarilor mentionez traversarea Groenlandei pe lungime, de la sud la nord.

stim cu totii ca ati fost de la īnceput un opozant daca nu chiar un dusman al pitoanelor de expansiune cu progresare pe stīnca. Ce parere aveti īn acest moment despre acest lucru, astazi fiind folosit pentru asigurare nu pentru īnaintare sau trecere?

RM: Desigur fiecare este liber sa urce muntele asa cum vrea, dar eu personal nu am folosit niciodata pitoane de expansiune sau oxigen suplimentar si nu m-am folosit de sateliti īn expeditiile mele. si asta pentru ca eu cred ca altfel nu mai exista aventura. Aventura īnseamna expunere - esti afara, esti pe drumul tau, e responsabilitatea ta. E o definitie foarte drastica a aventurii dar eu cred īn ea. Niciodata nu voi folosi extra oxigen, sateliti sau telefoane īn expeditiile mele.




Care este diferenta dintre dificultate si risc ?

RM: Cīnd te afli pe munte realizezi ca exista o multime de dificultati pentru care noi, fiintele umane, nu suntem foarte bine pregatiti. Pentru ascensiuni la altitudine exista animale mai bine pregatite decīt noi. Mult mai important este sa īntelegem diferenta dintre risc si pericole. Muntele e acolo, la locul lui. Muntele este plin de riscuri doar īn masura īn care ni le asumam, altfel riscul nici macar nu exista. Īn cazul unei avalanse īn munte, daca nu este nimeni acolo atunci nu exista nici un pericol. Dar daca noi suntem acolo exista cīteva pericole: avalanse, furtuni, īnghet sau chiar lipsa de oxigen. Noi trebuie sa ne asteptam la asta, altfel suntem prosti. Daca acceptam aceste pericole si īncercam sa cucerim muntele, aceste pericole devine riscuri, pentru ca noi ni le-am asumat. Īn acest caz arta alpinismului este ocolirea pericolelor. Acesta este managementul riscului. Un bun alpinist este un bun manager al riscului.

Ce parere aveti despre "comercializarea Himalayei" si de mizeria care ramīne īn urma expeditiilor internationale?

RM: E un fapt cunoscut ca sunt multe expeditii comerciale īn Himalaya, asa cum au fost si īn Mont Blanc cu 150 de ani īn urma. La īnceputuri Mont Blanc a fost un munte destul de dificil. Destul de repede īnsa, ghizii din Chamonix au īnceput sa-i īnsoteasca pe cei doritori de ascensiune asa īncīt o multime de oameni pot sa escaladeze Mont Blanc-ul fara dificultati si riscuri deosebite. Acelasi lucru se īntīmpla acum si īn Himalaya. Acum se pot "cumpara" ascensiuni īn Cho Oyn, Gasherbrooms sau Everest. Beneficiind de sprijinul localnicilor care pregatesc terenul se pot cumpara acum nu bilete ci voiaje pentru īntīlnirea cu muntele, totul incluzīnd asigurare, masa, recipiente de oxigen si ghidare. Īn acest fel totul devine mult mai simplu. Dar exista totusi pericole. Am vazut cu totii ce s-a īntīmplat cu John Krakow īn 1996 īn marea tragedie de pe K2. Aceste expeditii comerciale vor avea loc si īn viitor. Dar sunt sigur ca atunci cīnd majoritatea oamenilor de pe strada vor īntelege cu adevarat ca acest mod de escaladare nu are mare valoare totul se va sfīrsi.

Se īntīmpla deseori ca oameni sa vina la mine si sa-mi zica: "Am fost pe Everest!". Eu īi īntreb: "Ai urcat cumva īmpreuna cu un orb sau cu unul fara picioare?". si ei ma īnteleg imediat. Daca un orb poate sa urce pe Everest, e clar ca trebuie sa fie foarte pregatit (am un respect deosebit pentru persoanele fara vedere care urca pe Everest).

Īn ce masura, īn Occident, se pune accentul pe traditiile locale īn practicarea turismului rural (apropos de nisa de piata) si īn ce masura acest lucru poate constitui un avantaj pentru noi?

RM: Eu spun ca agroturismul īn general este posibil doar daca sunt īndeplinite trei conditii. si anume este nevoie mai īntīi de cultura locala care trebuie sa fie baza baza activitatilor economice, iar mai apoi este nevoie de turism si agricultura, preferabil de bio-agricultura. si daca toate acestea sunt īndeplinite atunci se poate reusi oriunde īn lume. Īn cazul īn care cultura locala a fost pierduta atunci trebuie facute toate eforturile ca aceeasta sa fie recuperata. si de aceea spun ca voi, aici īn Carpati, trebuie sa luptati pentru pastrarea culturii locale, asta īnsemnaīnd produsele si animalele de aici, metodele de preparare a carnii etc. si daca reusiti acest lucru pe termen lung atunci aveti toate sansele sa intrati īntr-o competitie reala cu celelalte regiuni, pentru ca, nu-i asa, toata lumea lupta pentru un loc pe piata. Prin cultura locala aveti de fapt īn posesie ceva ce ceilalti nu au si nu pot sa aiba.

De ce ati decis la un moment dat sa practicati alpinismul solitar?

RM: Am practicat īntr-adevar alpinismul solitar desi eu nu sunt ceea ce se numeste un catarator solo tipic. Am practicat aceasta forma de alpinism din dorinta de a vedea daca sunt īn stare sa realizez cele mai grele lucruri de unul singur si de aceea m-am catarat solo, am escaladat doua vīrfuri, Everest si Nanga Parbat. si planuiesc pentru anul 2004 traversarea unui desert deoarece pīna īn prezent nu am avut ocazia sa practic actiuni de acest gen de unul singur. Dar repet, eu nu sunt un alpinist solitar clasic, īn majoritatea lucrurilor pe care le-am facut am avut parteneri.

Ati avut un model dupa care v-ati ghidat īn viata?

RM: Nu as putea spune ca am urmat un anumit model sau un erou, dupa cum spun americanii. Dar sunt cīteva personalitati pe care le-am apreciat īn mod deosebit, ca de exemplu īn catarare pe Paul Preuss, īn alpinism de altitudine mare īn mod special pe Hermann Buhl iar pe gheata pe Ernst Shackleton (care a murit īn 1921 si probabil este mai putin cunoscut). Aceste persoane sunt importante pentru mine nu numai din prisma realizarilor lor ci si pentru filosofia dupa care s-au ghidat, mai ales īn cazul lui Paul Preuss. Au reusit sa combine īntotdeauna abilitatile mentale cu cele practice, si de aceea īi apreciez. Nu am fost si nu sunt impresionat de performantele pur sportive, ma intereseaza personalitatile complexe.

Ce ne puteti spune despre Hans Kammerlander?

RM: Hans si cu mine am fost parteneri si am facut multe expeditii īmpreuna. A fost un specialist īn alpinism de altitudine mare, un catarator foarte rapid. A combinat cu succes alpinismul de altitudine cu schiatul, īn care era un adevarat profesionist. Īnsa lucrurile pe care el le-a realizat nu au fost inovative.

Ne puteti spune care este diferenta īntre ascensiunile solitare si cele īn echipa?

RM: Ascensiunea īn echipa presupune mai multe aspecte importante pentru dinamica unui grup: logistica, motivarea partenerilor si gasirea caii celei mai democratice de a lua decizii de grup. Īn schimb, daca esti singur, nu trebuie decīt sa īti urmezi propria vointa. Īnsa īn acelasi timp trebuie sa faci toate lucrurile de unul singur si probleme care apar sunt mai ales de ordin mental si nu fizic. Sa fii de unul singur īn asemenea conditii este extrem de dificil dar toate se pot īnvata. Pentru mine personal este mai usor acum sa merg de unul singur īn expeditii deoarece nu trebuie sa depind de nimeni.

Toata lumea stie cine este Reinhold Messner, dar prea putini stiu cine a fost Jerzy Kukuczka. Ce ne puteti spune despre el?

RM: Jerzy Kukuczka a fost īn mod cert cel mai bun alpinist de altitudine mare īn anii 80. A fost un alpinist de succes, mai ales din punct de vedere mental si de aceea reusit sa escaladeze foarte repede toate cele 14 vīrfuri de peste 8000 de metri. A facut o singura greseala, fatala, pe versantul sudic al Lothse dar s-a bucurat de o popularitate enorma īn Polonia, tara lui natala. Sunt mīndru sa spun acum ca am fost printre primii care l-au promovat si īn Occident prin cartile pe care le-am publicat. Din pacate nu a apucat sa se bucure pe deplin de faima sa īn Vest pentru ca la cītiva ani a facut acea greseala pe Lothse care l-a costat viata.

Exista sau nu asa numita zona a mortii la altitudini de peste 7000 de metri? Este pura speculatie sau este adevar?

RM: Exista īn momentul de fata doua definitii, una avansata de alpinisti iar una de catre mediile stiintifice. Dupa unele studii ale unor medici si fizicieni a reiesit ca fiinta umana nu poate petrece mai mult de cītiva ani la altitudini de peste 5600 de metri fara a recurge la surse artificale de oxigen, īn consecinta prima definitie ar fi ca zona mortii īncepe la peste 5600 de metri. A doua defintie spune ca ca zona mortii īncepe la altitudini de peste 7800 de metri si ca fiinta umana nu poate sta mai mult de 3,4 zile fara surse suplimentare de oxigen. Organismul nostru īncepe sa piarda energie, iar dupa cīteva zile se pierde si capacitatea de a gīndi coerent. Ambele variante sunt acceptate acum si au fost publicate recent īn Germania īntr-o carte de specialitate.

Se spune, conform teoriilor actuale, ca la īnaltimi de peste 8000 de metri se petrec fenomene ireversibile la nivelul creierului uman. Dumneavoastra cum ati reusit fara surse suplimentare de oxigen?

RM: Īntr-adevar, daca urci la altitudini mari numeroase celule nervoase vor muri. Dar acelasi lucru se īntīmpla si daca bei prea mult. Īntrebarea e de fapt cīt de des faci asemenea lucruri. Eu am escaladat de 18 ori vīrfuri de peste 8000 de metri (4 dintre ele le-am escaladat de cīte doua ori) si īnca sunt capabil sa gīndesc. La fiecare 4 ani mergeam la o clinica din Zurich unde mi se faceau analize aprofundate aspura creierului. Fac acelasi lucru si acum, dar la un interval de 5 ani. S-au facut acelasi gen de studii si cu Kukuczka, cu Loretan si altii. Concluziile au relevat faptul ca īn realitate nu exista mari diferente. Memoria de scurta durata este cea mai afectata dar per ansamblu suituatia nu este deloc grava.

Se spune ca īnainte de prima expeditie īn Himalaya v-ati pregatit īntr-o camera barica, este adevarat?

RM: Este partial adevarat. Īn sensul ca am facut asemenea experiente īnsa niciodata īnainte de a porni īntr-o expeditie. Un om de stiinta si-a exprimat la un moment dat scepticismul fata de posibilitatea de a urca la asemenea altitudini fara surse suplimentare de oxigen. A fost ca un fel de pariu pe care eu l-am acdeptat. Au pregatit un avion special cu o camera barica si m-au ridicat la 8800 de metri (īnaltimea Everestului) si se asteptau ca eu sa īmi pierd cunostinta. Ceea ce nu s-a īntīmplat deoarece eram deja aclimatizat cu asemenea īnaltimi, experimentul desfasurīndu-se la putine zile dupa ce eu revenisem dintr-o expeditie īn Himalaya. Īn acest moment nu ar fi posibil sa fac acelasi lucru deoarece nu sunt aclimatizat, īnsa īn mod normal, dupa o perioada de aclimatizare se poate urca chiar si la īnaltimi mai mari decīt Everestul fara a-ti pierde cunstiinta.

Care considerati ca este vīrsta optima pentru a merge īn Himalaya, atīt din punct de vedere fizic cīt si mental?



RM: Pentru vīrfurile de altitudine mare vīrsta cea mai potrivita este undeva īn jurul a 40 de ani, īntre 35 si 45 de ani. Vīrsta nu este īnsa o problema esentiala, totul tine mai degraba de vointa.

Īn cazul unui debutant care credeti ca este metoda cea mai potrivita de abordare a muntilor Himalaya, cel clasic sau cel alpin?

RM: Cīnd am pornit prima data īntr-o expeditie īn Himalaya exista doar stilul clasic, nimeni nu avea cunostinta de alte stiluri. Practic am inventat stilul alpin, īn 1975, dupa mai bine de 5 ani de observatii. Am īnteles repede ca stilul clasic a devenit prea greoi, prea costisitor, ca nu mai era īn pas cu tendintele de atunci. Asa ca īn 1975 am trecut la stilul alpin pe care l-am practicat ca atare si combinat cu stilul clasic.

Care a fost principala dumneavoastra motivatie ca alpinist?

RM: Raspunsul nu e complicat. Cīt am fost tīnar am fost atras de catarare si eram interesat īn special de deschiderea de noi linii, trasee pe care nimeni sa nu le poate repeta. Am utilizat mai ales cataratul liber. Eram naiv Am devenit interesat de alpinismul de mare altitudine īn momentul īn care am īnteles ca pot schimba toate canoanele: ca nu se poate urca solo la peste 8000 de metri, ca nu se poate merge īn īn Himalaya fara oxigen, ca nu poti sa īi escaladezi daca nu sunt mai multi oameni pe līnga tine si mai ales fara serpasi. Am stiut ca toate acestea sunt simple gogorite. si la 45 de ani escaladasem toate vīrfurile de peste 8000 de metri Īmi ramasesera Groenlanda, Antarctica si Arctica care mi-au dat sansa sa fac lucruri noi. Īn prezent noul meu tel, noul meu vīrf de peste 8000 de metri este un lant de muzee al muntelui īn Tirolul de Sud. Posed aceeasi motivatie, aceeasi dorinta puternica de a face totul perfect ca si atunci cīnd aveam 20 de ani si ma cataram pe o stīnca. Pentru mine nu exista diferente, investesc aceleasi energii, toata vointa mea, toate prieteniile si toti banii pentru a face bine. si cred ca am abilitatea asta de a balansa īntre autodistrugere si a da totul. Un adevarat alpinist investeste totul īn actiunea pe care si-a propus-o, daca spune poate atunci nu ajunge departe.

Va considerati norocos, domnule Messner?

RM: Nu as putea sa raspund la īntrebare fara sa fi definit mai īntīi ce īnseamna noroc. Pot spune ca am fost norocos de cīteva ori altfel probabil ca nu m-as afla aici, īn prezenta dumneavoastra. Dar am fost si foarte prevazator. Daca s-ar face un studiu pe 1000 dintre cei mai de succes alpinisti care au activat īntre anii 1800 si zilele noastre ar reiesi ca jumatate dintre ei, barbati sau femei, au murit acasa, iar cealalta jumatate s-au sfīrsit undeva prin munti. S-ar putea spune ca jumatate dintre cei 1000 de alpinsti au avut noroc iar restul nu. Am facut pīna acum peste 3500 de ascensiuni si expeditii īn toata lumea si am supravietuit. Fratele meu a murit tīnar īmpreuna cu partenerii sai. Am cunoscut multi cataratori foarte buni care au murit, cum ar fi de exemplu Kukuczka, sau Wanda Ruthkiewicz. Au fost foarte buni dar nu au putut face fata presiunii pīna la capat. Poate ca altii, nu la fel de talentati, au reusit sa supravietuiasca si mai tīrziu au devenit alpinisti de renume. E vorba de noroc, dar nu numai. Daca mizezi totul pe noroc si risti poate ca reusesti o data, de doua sau trei ori, īnsa īn cele din urma totul se va termina tragic.

Ati iubit toata viata muntele. V-ati gīndit vreodata sa renuntati la alpinism?

RM: Am renuntat la un moment dat pentru o vreme. Am fost internat īntr-o clinica din Elvetia īn timp ce eram student, moment īn care am renuntat la catarat pentru o jumatate de an. Apoi am revenit la universitate si am īnteles: calea mea este muntele.

Cum puteti comenta semnificatia religioasa tibetana a masivului Himalayei conform careia pe fiecare vīrf traieste o zeitate?

RM: Pot sa spun ca sunt anumiti munti cum ar fi de exemplu Kaylat care au o semnificatie extrem de importanta pentru localnici. si de aceea nu ar trebui sa fie escaladati. Īn cazul Everestului si Cho Oyn-ului lucrurile sunt diferite deoarece nu mai sunt considerati ca munti sacri. Am respectat si respect religia tibetana si nu am avut nici un fel de probleme cu tibetanii cīt timp am fost acolo. Am avut ocazia de escalada si Kaylat, care este muntele sacru din regiune, dar am declinat oferta autoritatilor chineze din respect pentru localnici.

Īn ce masura v-au afectat din punct de vedere spiritual ascensiunile īn Himalaya?

RM: Este o experienta spirituala daca ajungi acolo, īntr-adevar īnsa nu īn sensul ca poti sa īl simti pe Dumnezeu. Natura si lantul acela de munti uriasi au o dimensiune divina, īn sens religios, panteistic. si cred ca cei mai multi alpinisti pot sa īi īnteleaga pe Milarepa (filosof tibetan, n.r.) si Espinoza. Ei au reusit sa exprime foarte bine ce se īntīmpla atunci cīnd cineva are o relatie foarte puternica cu natura.

Ati fost vreodata solicitat pentru escalada tehnica īn pesteri?

RM: Am intrat īn cīteva pesteri īnsa nu ca specialist. Sunt interesat de pesteri īnsa locul meu e totusi la suprafata.

Ce credeti despre cei care īsi asuma riscuri pentru diferite motive, cele mai multe comerciale?

RM: Nu pot sa fiu decīt sceptic fata de activitati de genul bunjee-jumping (saritura cu coarda elastica, n.r.). Nu are nimic de a face cu asumarea unui risc, e doar un spectacol. Īnsa daca cineva merge īn munti īnseamna īn mod automat asumarea unor riscuri, altfel nu poate sa urce din ce īn ce mai sus. Un alpinist se gaseste īntr-o situatie mentala total diferita. De aceea nu īmi plac toate activitatile acestea de genul bunjee-jumping-ului. Alpinsimul īnseamna responsabilitate si expunere, te afli īntr-o situatie īn care daca faci o greseala nu se va gasi nimeni sa te ajute. Este foarte dificil sa decizi ce trebuie sa faci si e nevoie de o abordare pas cu pas. Altfel, lucrurile se schimba. Ce facem noi este o abordare clasica a aventurii - a ceea ce consideram noi ca fiind aventura. Astazi, orice poate fi o aventura - ca de exemplu saltul cu o coarda de pe un pod. Dar asta cred ca nu este aventura. Īntr-adevar, ai nevoie de o oarecare putere sa faci asta. Dar nu are nimic de a face cu abilitatile tale de supravietuire. Īn cazul nostru, noi decidem cu abilitatile noastre fizice si mentale cum vom supravietui. si fiecare dintre noi īncearca sa supravietuiasca, pentru ca instinctul nostru primar e acela de supravietuire. Chiar si acela care merge pe munte cu intentia de a se sinucide va uita acest gīnd si va īncerca sa supravietuiasca.

 

Considerati muntele o lupta sau o provocare?

RM: Eu nu lupt īmpotriva muntelui, e mai mult sau mai putin o provocare īn mintea mea - pentru ca muntele īn sine e doar o formatiune geologica. Provocarea o inventez eu. Fiecare dintre expeditiile mele īncepe ca o idee īn mintea mea. Asta este de fapt singura speranta a tinerilor alpinisti. Alpinismul nu este un capitol īnchis pentru generatiile viitoare; ei vor trebui sa-l reinventeze. Fiecare generatie trebuie sa reinventeze alpinismul.

Ce credeti despre concursurile de catarare?

RM: Sunt īn regula. Īn urma cu 15 ani cīnd au īnceput astfel de concursuri am fost sceptic. Dar cīnd astfel de concursuri au īnceput sa se desfasoare īn sala totul a devenit ok. Aceste concursuri pot fi periculoase daca se tin afara si nici nu este posibil sa gasesti aceleasi circumstante pentru toti concurentii. Īn sala īnsa este altceva. Cred ca astfel de concursuri sunt prea putin spectaculoase ca sa devina interesante pentru televiziune si de aceea riscul nu este foarte mare. Daca astfel de concursuri se desfasoara īn aer liber vor apare aceleasi probleme ca īn alte sporturi: dopajul, periculozitatea si lipsa controlului. Cataratul nu este facut pentru concursuri īn aer liber, dar este potrivit pentru concursuri īn sala unde devine un sport care, repet, nu atrage prea mult televiziunea. Iar astazi un sport nu poate trai fara televiziune. Daca nu esti īn stare sa transformi activitatea ta īntr-un show de televiziune vei pierde - nimeni nu va fi interesat. Trebuie tinut cont si de costurile mari pentru ca trebuie sa aduci cei mai buni concurenti de peste tot din lume, trebuie sa le oferi premii. Cine va plati toate astea?

Toata lumea cunoaste realizarile dumneavoastra. Legat de prima dumneavoastra expeditie īn Himalaya - ati realizat ceea ce v-ati propus?

RM: Niciodata nu m-am īntrebat ce voi obtine īn urma unei ascensiuni. O expeditie, o tura, o catarare sunt importante doar īn timp ce le realizezi. Nu dupa. Dupa - īncep sa ma gīndesc la ce va urma. Ceea ce am facut - ramīne ca biografie. Sunt mult mai interesat de ceea ce voi face mīine si asta ma mentine creativ si tīnar. Am 58 de ani si īnca spun ca ceea ce am facut este doar biografie, ceva ce nu e foarte important. Important este ceea ce urmeaza.












Document Info


Accesari: 1419
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )