Conceptul “curriculum” provine din limba latina: “curriculum” (singular) si “curricula” (plural) insemnau “alergare”, “cursa”, “drum”. Acumularile din teoria si practica educationala au facut ca, in timp, semnificatiile acestui concept complex sa evolueze de la o acceptiune initiala, restrictiva, pana la cea moderna:
in sensul sau restrans, traditional (acceptat pana la jumatatea secolului al XIX-lea), conceptul era superpozabil cu cel de continut al invatamantului; el se referea la un set de documente scolare sau universitare care cuprindeau planificarea continuturilor instruirii, un program de invatare oficial, organizat institutional
in sens larg, in acceptiune moderna, curriculumul este abordat intr-o viziune globala si sistemica asupra actiunilor educative, a componentelor acestora si a interactiunilor care le caracterizeaza.
Astfel, curriculumul scolar reprezinta un proiect pedagogic care valorifica multiplele si complexele interdependente ce se stabilesc intre urmatoarele componente:
1. continuturile instructiv-educative vehiculate in vederea atingerii obiectivelor prestabilite, continuturi fixate in programele scolare si universitare
2. obiectivele educationale generale formulate pentru disciplina de studiu, profilul scolii, nivelul de invatamant sau obiectivele operationale ale activitatii educative
3. strategiile de predare si invatare in scoala si in afara scolii
4. strategiile de evaluare a eficientei activitatii educationale.
Continutul invatamantului reprezinta vectorul principal al procesului de invatamant. El consta intr-un sistem de valori - cunostinte, abilitati, strategii, comportamente, atitudini, proiectate in documente scolare oficiale (planuri de invatamant, programe si manuale scolare) si transmise in cadrul procesului instructiv-educativ derulat in institutiile de invatamant. Continutul invatamantului valorifica elementele cunoasterii umane din stiinta, tehnica, arta, morala, religie etc., relevante pentru procesul de formare si modelare a personalitatii.
|
