Comunicarea - element de baza al procesului de instruire

Comunicarea - element de baza al procesului de instruire

4.1. Precizari conceptuale

a)      comunicarea intrapersonala - atunci cand emitatorul si receptorul sunt una si aceeasi persoana; este in acelasi timp o practica terapeutica care asigura dezvoltarea personalitatii atat in plan cognitiv cat si emotional;

b)      comunicarea interpersonala - atunci cand emitatorul si receptorul sunt persoane distincte;

c)      comunicarea de grup - o forma a comunicarii interpersonale, cu particularitatea ca desi emitatorul si receptorul sunt persoane diferite, numarul acestora poate sa fie mai mare de unu, putand fi mai multi emitatori si mai multi receptori, ceea ce determina o multitudine de opinii, de mesaje, cu rol activizator in dezvoltarea unor idei noi, in rezolvarea de probleme, etc.; acest tip de comunicare a determinat aparitia si utilizarea tehnicilor de dezvoltare a creativitatii prin intermediul grupului (brainstormingul, sinectica, Phillips 6-6, etc.);

d)      comunicarea publica - tot o forma a comunicarii interpersonale, cand emitatorul este unic, iar receptorul este constituit dintr-un public mai larg ( prelegerile universitare, conferintele, alocutiunile publice, discursul electoral, etc.); acest tip de comunicare se suprapune de cele mai multe ori cu oratoria;

e)      comunicarea de masa - este identificata generic prin termenul de ,,mass-media'' si se caracterizeaza de cele mai multe ori prin stadiul de intentionalitate pentru ca nu se poate cunoaste intotdeauna specificul receptorilor, finalitatile comunicarii, daca comunicarea si-a atins sau nu scopul; de asemenea feedback-ul din partea receptorilor este intarziat, slab si incomplet .

2. In functie de instrumentele si natura canalelor de transmitere a mesajului:

a)      comunicarea verbala - forma de comunicare in care instrumentul de transmitere a mesajului este limbajul verbal, iar canalul utilizat este cuvantul; detine rolul primordial la nivelul comunicarii umane, iar normalitatea si eficienta sa sunt date de: exigente de ordin sintactic, exigente de ordin semantic si exigente de ordin pragmatic

b)      comunicarea paraverbala - se realizeaza prin intermediul unor elemente ce insotesc cuvantul si vorbirea: caracteristicile vocii, particularitatile vorbirii, accentul, intonatia, etc.; exista situatii in care comunicarea paraverbala este forte importanta ( actorie, activitatea didactica, radio si televiziune, etc.); cercetari in domeniu au evidentiat faptul ca indicii paraverbali pot ajuta la distingerea unor emotii precum teama, dezgustul, admiratia, amuzamentul sau iubirea; un rol important in comunicarea paraverbala il detine tacerea -    ,,retorica tacerii" pentru ca in doze bine masurate si in anumite contexte tacerea poate transmite diferite semnificatii mai eficient decat cuvintele.

c)      Comunicarea nonverbala - se realizeaza prin limbajul gesturilor (expresia fetei, privirea, pozitia corpului, etc.), un limbaj devenit universal.

Comunicarea paraverbala si comunicarea nonverbala mai poarta denumirea si de metacomunicare. Metacomunicarea poate insoti comunicarea verbala, sugerand sau accentuand anumite aspecte ale mesajului. De aceea este foarte important sa nu existe contradictii intre comunicarea verbala si metacomunicare, stiut fiind faptul ca ascultatorul preia mai repede mesajul din metacomunicare decat din cele auzite.

4.3. Principii ale comunicarii umane ( dupa D. Salavastru):

• Comunicarea este inevitabila. Acest principiu este valabil numai atunci cand doua persoane interactioneaza si cand ,,activitate sau inactivitate, vorbire sau tacere, totul are valoare de mesaj'' ( P.Watzlawick ). Se evidentiaza astfel faptul ca, comunicarea nu are loc numai daca este planificata sau este realizata in mod constient. Comunicam in mod constant, in diverse moduri chiar si atunci cand nu ne propunem acest lucru si nu suntem constienti de ceea ce comunicam.
• Comunicarea este un proces care se desfasoara la doua niveluri: informational si relational.

Nivelul informational este determinat de continutul comunicarii( mesajul) care este de natura informationala, iar nivelul relational contine indici de interpretare a continutului comunicarii. Relatia poate fi exprimata verbal, dar mai ales nonverbal si paraverbal si poate fi inteleasa si in functie de contextul in care se efectueaza comunicarea. De asemenea, nivelul relational realizeaza o comunicare asupra comunicarii propriu-zise - o metacomunicare, iar aptitudinea de a metacomunica reprezinta o conditie esentiala pentru o buna comunicare.

• Comunicarea este un proces continuu - subliniaza caracteristica comunicarii de a se desfasura sub forma unui flux continuu de schimburi informationale intre cei care comunica, desi la prima vedere, comunicarea este perceputa cel mai adesea ca un proces liniar de actiune si reactiune, de stimul si raspuns, de cauza si efect.
• Fiintele umane folosesc doua moduri de comunicare: digital si analogic. Comunicarea analogica se realizeaza atunci cand obiectele sunt reprezentate prin ceva semanator (de exemplu, un desen), iar comunicarea digitala se realizeaza cand obiectele sunt desemnate printr-o denumire convenita, prin nume. Se observa deci, ca comunicarea analogica are raporturi mai directe cu ceea ce exprima, in comparatie cu comunicarea digitala care stabileste o relatie arbitrara intre obiect si numele sau. Doar in comunicarea interumana se regasesc ambele tipuri de comunicare, pentru ca omul este singurul organism capabil sa utilizeze ambele moduri de comunicare - digital si analogic.
• Orice proces de comunicare este simetric sau complementar, dupa cum se intemeiaza pe egalitate sau pe diferenta; se subliniaza astfel raporturile de egalitate sau ierarhice care se evidentiaza intr-o comunicare. Atunci cand relationarea se realizeaza de la egal la egal, interactiunea si deci comunicare este simetrica, iar cand intr-o relationare participantii se gasesc pe pozitii diferite (superior-inferior), dar care se armonizeaza, se solicita unul pe celalalt, relationarea este complementara.
• Comunicarea este ireversibila pentru ca fiecare act de comunicare este ireversibil, pentru ca odata produs nu se mai poate interveni asupra lui; chiar daca incercam sa atenuam efectele unui mesaj prin retragerea cuvintelor, nu reusim decat sa revenim asupra mesajului initial printr-un alt mesaj, nu si sa-i anulam efectele. De aceea este important ca in relatiile interpersonale sa acordam o mare atentie construirii mesajului astfel incat sa nu transmitem ceva ce o sa regretam mai tarziu.
• Comunicarea presupune procese de ajustare si acomodare pentru ca eficienta comunicarii depinde de modul in care reusim sa transmitem un mesaj cat mai pe intelesul interlocutorului. De aceea, uneori este nevoie de un proces de ajustare si acomodare cu codurile de exprimare ale celuilalt, cu deprinderile sale lingvistice.

4.4. Comunicarea didactica

Comunicarea didactica reprezinta acea forma de comunicare prin care persoane cu o pregatire speciala transmit cunostinte, formeaza deprinderi si atitudini, initiaza activitati intr-un cadru organizat si in institutii specializate, in scopuri instructiv-educative.

Comunicarea didactica reprezinta baza pe care se desfasoara procesul de predare-invatare -evaluare si are mai mult caracter psihopedagogic decat psiholingvistic deoarece vizeaza producerea unor influente si schimbari din perspectiva unor obiective cu caracter instructiv -educativ si nu doar simple influente reciproce intre emitator si receptor.

In limbajul uzual notiunea de comunicare didactica se asociaza cu comunicarea educationala, fara a se face diferentierile corespunzatoare. Astfel, actele de comunicare prin care ii influentam pe ceilalti intr-un cadru nonformal sau informal, intra in sfera comunicarii educationale.

Comunicarea didactica trebuie sa indeplineasca simultan urmatoarele conditii:

comunicarea trebuie sa fie un act intentionat care urmareste schimbari asupra celui care recepteaza, la nivel cognitiv, afectiv si comportamental;

comunicarea trebuie sa se desfasoare intr-un cadru organizat, dupa anumite principii,

comunicare se desfasoara in institutii specializate sau intr-un cadru apropiat acestora.

Orice disfunctionalitate in cadrul procesului de comunicare la nivelul activitatii instructiv-educative poate constitui un obstacol in realizarea unei comunicari didactice eficiente.

Astfel, se pot distinge urmatoarele tipuri de blocaje:

a) blocaje la nivelul emitatorului/receptorului

b) blocaje determinate de relatiile dintre participanti (emitator-receptor, receptor-receptor)

c) blocaje determinate de canalul/modalitatea de transmitere a mesajului

d) blocaje determinate de particularitatile domeniului in care se realizeaza comunicarea didactica.

Remedierea sau chiar preintampinarea acestor neajunsuri tin in primul rand de calitatea mesajului transmis de catre profesor/formator catre elev/cursant, utilizarea unor termeni adecvati, a caror semnificatie este cunoscuta de catre toti participantii asigurand un inalt grad de receptare.

De asemenea discursul profesorului trebuie sa contina atat date, fapte, observatii, experiente, cat si explicatii, interpretari si argumentari, o greseala frecvent intalnita fiind aceea de a mentine discursul didactic la un nivel constant de abstractizare (fie prea ridicat, fie prea scazut, in raport cu capacitatile cursantului).

Cursantii trebuie formati in spiritul dialogului real, in sensul ca acesta trebuie obisnuit cu situatia de a propune puncte de vedere alternative la o idee, observatie;

dialogul avand drept consecinta deschiderea cursantului spre argumentare, spre dezbatere, nu doar in relatie cu formatorul, ci si cu ceilalti cursanti.

Fiind o comunicare de tip social, comunicarea didactica eficienta este determinata de tipul de relatie existent la nivelul emitator-receptor, receptor-receptor.

Pentru cei implicati in comunicarea didactica, sunt importante cele 5 reguli ale comunicarii eficiente (Jean-Claude Abric):

- Sa asculti

- Sa observi

- Sa analizezi

- Sa te exprimi

- Sa controlezi

Pentru formator, respectarea acestor exigente inseamna de fapt a evidentia o anumita competenta comunicationala. Aceasta competenta este intr-o oarecare masura innascuta, dar mai ales se dobandeste prin efort si implicare personala.

Ca principale caracteristici ale acestei competente pot fi amintite:

a) inteligenta, ca instrument de cunoastere, intelegere, inventie si reusita in solutionarea unor situatii-problema aparute pe parcursul procesului instructiv-educativ;

b) memoria exprimata prin rapiditatea stocarii informatiilor, in recunoasterea si reproducerea acestora in mod selectiv;

c) capacitatea de comunicare manifestata in :

-fluenta vorbirii( bogatia vocabularului )

-asociatii rapide intre idei

-logica a ideilor

-expresivitate

-incarcatura emotionala;

d) gandirea logica, sistematizata si divergenta, care ofera posibilitatea unei analize sub multiple aspecte, ducand la mai multe variante de solutii;

e) spiritul de observare dezvoltat, curiozitate stiintifica si initiativa;

f) imaginatia constructiva necesara depasirii cadrului didactic al formarii, cu deschidere catre probleme de viata;

g) atentia concentrata, dar si distributiva in planul continutului comunicarii, modalitatii de expunere, ritmului de vorbire si reactiei auditorului la mesajul transmis;

h) dictia, constand in pronuntarea clara si corecta a cuvintelor, cu accente logice pe ideile de baza si scurte pauze psihologice pentru a sublinia esentialul.