Joc si educatie

Joc si educatie

Pentru a studia relatiile dintre joc si educatie este necesar sa se reexamineze istoria ideilor despre joc de la Erasmus, pentru a releva toate semnificatiile pe care i le atribuie limbajul, diversele practici pedagogice?Gilles Brugere alege gradinita pentru legatura sa cu cele doua statute ale jocului:pe de o parte cel pe care il are familia si gradinita, martor al vivacitatii, creativitatii, sociabilitatii, unde sunt admise spontaneitatea si frivolitatea si, pe de alta parte, minor, cel pe care il are sco 949h72j ala primara care privilegiaza studiul, seriozitatea si efortul.Lunga istorie a dragostei pentru joc si educatie releva intotdeauna aceeasi ambiguitate.Faptele tradeaza adesea discursurile si releva atitudini care ar putea fi esalonate pe o axa de incredere-neincredere in libertatea copilului:1-Condescendenta cu privire la odihna necesara, a unei supape la excesul de energie, chiar o evadare (utila, daca este efemera) in imaginatie.Jocul liber, spontan,lipsit de recreere, vede "coltul de joaca",este astfel o concesie inevitabila.2-Confiscarea aderarii si jubilarii ludice in pofida unui obiectiv de invatare.Este un siretlic, o imbracaminte seducatoare, dar inselatoare de un efort ingrat.Acest calcul al adultilor ii antreneaza la selectionarea si transformarea jocurilor existente sau la inventarea lor pentru a dirija si controla jocurile curate, educative si moralizatoare.Riscul este de a vedea aceste jocuri ucigand jocul propriu-zis.

3-Permiterea jocului pentru a crea un teren favorabil observarii indivizilor si grupurilor.

4-Increderea in valoarea intrinseca a jocului, paranteza in viata reala a copilului, permitand experiente motrice, psihice si mai ales relationale, pe care constrangerile societatii le interzic

Aceasta incredere poate sa mearga pana la regretarea anumitor carente ludice si sa conduca la a invata jocul, furnizand jucarii, idei, continuturi,scenarii.Este una din derivatele posibilitatilor

catre manipulare(punctul 2).Permitand alierea relatiilor intre joc si educatie, Gilles Brugere evidentiaza cateva puncte tari:

*Ruptura romantica (Schiller, Rousseau, Jean-Paul Richter, Hoffmann, Frobel.) de la care plecand, copilul fiind considerat ca o fiinta totala si originala,care nefacand ceva important,cand se supune vocii naturii, propriile sale jocuri au o valoare educativa intrinseca.

*Nasterea unei noi stiinte, psihologia copilului (Wallon, Piaget, Melanie Klein.) care da sens jocului liber al copilului, dar ale carei observatii prudente sunt uneori "solicitate" de catre pedagogi.

Instructiunile" pentru gradinita (1905,1921) si actiunea Inspectorilor (Jeanne Gerard a cautat aderarea dascalilor la formule de tranzitie intre joc si munca si a creat termenul de joc educativ;

Pauline Kergomard a incercat sa puna jocul, activitate serioasa si formatoare, in centrul pedagogiei).

*Actiunea curentului "Educatia Noua" (Claparede, Ferriere, Decroly, Maria Montessori, Freinet,

Cousinet, Dewey.) ale caror teze pot, paradoxal, sa ajunga la negarea jocurilor la scoala.Pe de o parte, el afirma nevoia de libertate, de activitate, de spontaneitate, de imaginatie, de relatii sociale, de contacte remarcabile cu grupurile (care sprijina nevoia de joc).Pe de alta parte tinde sa dea muncii aspectele psihologice ale jocului:libera alegere, placerea de a invinge obstacolele,    

de a coopera, de a ajunge la un rezultat.El constata ca copilul poate fi pasionat de "munca" chiar daca este in serviciul proiectelor pe termen lung.Autorii citati vorbesc despre"munca-joc", despre

"munca spontana"sau despre inutilitatea botezarii jocului sau muncii, aceasta activitate care nu este "constrangere".Astfel, specificitatea jocului in jocuri e uitata si chiar, prin comparatie cu munca "adevarata", cu placerea de a cunoaste, jocurile pot parea lipsite de sens.Vom regasi acelasi paradox la profesorul Hubert Montagner care nu are nevoie de notiunea de joc pentru a intelege si imbunatati comportamentele sociale ale copiilor de varsta mica, la Tony Laine (Actiunea catre educatia noua, octombrie 1973) pentru care nu exista diferenta intre munca libera si joc, precum si in "pedagogia proiectului" anilor 1980 sau bucuria pentru a invata a lui Snyders.

Unde ne aflam astazi, dupa Gilles Brugere?

*Gradinita franceza oscileaza mai putin intre satisfacerea nevoii de exprimare a copilului, care tinde spre jocul liber si datoria de a-l invata pe copil ce este bun pentru el.Ea privilegiaza constrangerile invatarii structurate (prelectura, prematematica, grafica.) dandu-le aparente ludice. Alternarea eclectica nefiind o pozitie care poate fi considerata, Instructiunile Oficiale par sa atribuie o vocatie prioritar didactica acestor activitati.

*Un nou mod de a considera jocul (nu natural, ci cultural) face invechite discursurile despre valoarea educativa a jocului."Trebuie sa admitem ca profitul lui este scazut pagina 245), in orice caz nedemonstrat.El participa la "dezvoltarea cognitiva", putin de invatare.

*Solutia este in reconstruirea "unui cadru teoretic de referinta" care poate da "jocului jocuri" vocatiilor sale particulare.Acela pe care il propune Gilles Brugere se inspira puternic din Scoala

PALO ALTO: cadru social, grupuri de reguli, decizii libere, metacomunicare.Am citit déjà lucrul acesta la Pierre Parlebas, ale carui definitii si notiuni (cvasi-jocuri,jocuri traditionale, jocuri institutionalizate) si notiuni universale de logica interna.sunt absente din aceasta teza.

Contributiile interesante ale lui Gilles Brugere sunt sintezele pe care el le propune pentru situatia ludica, atitudinea ludica, cultura ludica, dialectica "frivol-serioasa"si folosirea pedagogica a unei activitati originale care fixeaza/da jocului satisfactie si muncii- finalitate.