Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




REVISTA LICEULUI TEORETIC "AUREL VLAICU" BREAZA

profesor scoala


EDITORIAL





Pentru ca suntem în luna ianuarie, luna în care s-a nascut marele scriitor român, ne-am gândit sa vorbim în acest editorial de "regele cugetarilor omenesti". (Titu Maiorescu).

Mihai Eminescu face parte din marii clasici ai literaturii române, alaturi de I.L.Caragiale, Ion Creanga si Ioan Slavici. Este un scriitor care trebuie comemorat pe data de 15 ianuarie. Astfel, în memoria sa, an de an se organizeaza diferite evenimente, la care iau parte elevi pasionati de operele sale, acestia recitând, cântând celebrele sale poezii, sau jucând piese de teatru adecvate acestui eveniment.

Mihai Eminescu s-a nascut într-o familie simpla, atât rudele pe linie paterna(Eminovici), cât si cele pe linie materna(Jurascu). El îsi face aparitia pe la mijlocul secolului trecut, 1850, într-o lume nepregatita a-i asculta si întelege vorbirea. si-a petrecut primii ani ai copilariei la Botosani, urmând mai târziu sa se mute cu parintii si cei cinci frati mai mari la Ipotesti.

Refuzase sa urmeze o scoala, dar cu toate ca mai târziu nu obtine atestate scolare, care sa-i demonstreze cunostintele, accepta cursurile universitare la Viena si Berlin, cu sprijin financiar din partea familiei si a Societatii "Junimea". Cei patru ani de studii universitate îi completeaza si consolideaza cunostintele din diferite domenii.

Eminescu îsi încheie anii de facultate cu numeroase realizari, printre care diversele proiecte literare: poezie, proza, dramaturgie din care publica putine, dar suficiente pentru a fi numit de Titu Maiorescu "poet în adevaratul sens al cuvântului". Reîntoarcerea de la studii, reprezinta o perioada de maxima inspiratie, acesta scriind aproximativ 15000 de pagini, în 44 de caiete.

Nevoit a-si obtine banii necesari pentru a putea trai, Mihai Eminescu este obligat sa ocupe functii precum: bibliotecar la Universitatea din Iasi, revizor scolar, redactor la "Curierul de Iasi" si din 1877 redactor la ziarul conservator "Timpul" în Bucuresti. Între aceste profesii, Mihai se dedica pasionat celei de gazetar.

Meritul sau profesional naste confruntari publice, care îi întaresc convingerea ca "geniul nu poate fi fericit" si nu este înteles de cei din jurul sau. Odata cu publicarea volumului "Poesii", în decembrie 1883, încep a i se aprecia abia acum, adevarurile si frumusetile operei sale.

Disparitia omului, în iunie 1889, nu atenueaza interesul, acum din ce în ce mai mare al celor din jur pentru creatiile sale. Astfel, Titu Maiorescu doneaza manuscrisele Academiei Române. Mai târziu, între 1939 si 1991, se tiparesc cele 16 volume reprezentative ale poetului.

În opinia mea, Mihai Eminescu ne-a oferit si ne ofera în continuare scrieri despre descoperirea si evidentierea originilor folclorului literar, despre locul omului în lume, despre istorie.

Prima sa creatie lirica publicata se numeste "La mormântul lui Aron Pumnul", dedicata profesorului sau de limba româna Aron Pumnul. Apoi, Iosif Vulcan în revista "Familia" îi transforma numele din Eminovici în Eminescu. În anul 1870, la Iasi, în "Convorbiri literare", dupa numai trei poezii publicate, este declarat cel mai reprezentativ poet al generatiei tinere.

Într-unul din manuscrisele sale, Eminescu considerându-se omul spiritualitatii populare, spunea astfel: "geniul m-a sorbit din popor, cum soarbe soarele un nour din marea de amar...".

Dupa cum am mai spus, Mihai Eminescu a scris doine, balade, basme, proverbe si zicatori, dar si creatii inspirate din popor, anume proza sau poezie: "Luceafarul", "Sara pe deal", "Floare albastra", "Ce te legeni", astfel creatia în proza ocupa un loc mai putin valoros decât cel ocupat de poezie si publicistica.

Una dintre creatiile inspirate din popor este "Doina", care utilizeaza muzicalitatea versurilor populare, evocând conditia omului de geniu. În poem sunt îmbinate elemente specifice doinei de jale cu cele specifice doinei de revolta.

În 1876, descoperim un grup de poeme cu tema religioasa: "Colinde, colinde", "Învierea", "Rugaciunea", "Ramâi asupra mea", ultimele doua fiindu-i dedicate Sfintei Fecioare.

Ne putem considera a fi "contemporani lui Eminescu", fiindca descoperim cu uimire cât de adevarate sunt si azi ideile sale, cât de simplu este mesajul sau literar, pe care demult nimeni nu-l întelegea.

Mihai Eminescu trebuie comemorat an de an, iar noi, elevii, sa ne aducem aminte cine a fost el!


ADINA TOCITU, CLS. a X- a B



BALUL BOBOCILOR



Liceul este o perioada în care trebuie sa traiesti orice clipa la superlativ. Sa te descoperi, sa te îndrepti spre viata de adult, sa legi strânse prietenii.

Primul an de liceu, consider ca este cel mai frumos. Cunosti oameni noi: colegi, profesori, parca si vechii colegi sunt alte persoane.

Elevii claselor a XII-a le ureaza bun venit bobocilor într-un mod original: Balul Bobocilor.

Iata ca anul acesta, a fost deosebit decât cele de pâna acum. Balul Bobocilor, editia 2009, a avut loc pe data de 13 decembrie si s-a desfasurat la" Casino" Sinaia.

Cei doisprezece concurenti, fete si baieti, au încântat prin unicitate, atât spectatorii, cât si juriul. Concurentii s-au facut remarcati ori prin tinuta, ori prin felul lor de a fi si prin naturalete.

Totusi, în spatele a tot ce s-a întâmplat, au fost clasele de a XII-a, carora le multumim pentru originalitatea de care au dat dovada în organizarea acestui eveniment.

La început, schimbarea locatiei în care avea loc Balul Bobocilor de obicei cu "Casino" Sinaia, a multumit 89% din elevii liceului, doar 11% spunând ca trebuia respectata traditia balului, dar, cu timpul, vazând reusita organizatorilor aproape tuturor le-a placut.Astfel, iata câteva pareri ale spectatorilor: "spectacolul a fost foarte frumos, singurul inconvenient a fost ca în sala era racoare", "mi-a placut foarte mult locatia si tema si în special proba surpriza", "a fost reusit, dar sincer m-am cam plictisit".

Organizatorii au dat dovada de originalitate de la începutul pâna la sfârsitul balului. Spectatorii, în numar de 400, au primit masti confectionate de elevii liceului pentru a da un strop de mister balului.

Spectacolul a nceput cu un mix al lui Dj Hooligan unde au dansat" The Draculas Girls", dupa care ntre probe au fost numerosi invitati: Sorana si Mihai, Sandra si Ionut (dans sportiv), trupa de teatru" Oglinzi" de la Colegiul" Cantacuzino", Sinaia, trupa de dans" The Draculas Girls" din Târgoviste, Iuliana, o eleva a liceului nostru care ne-a c ntat c teva melodii, iar la sfârsit si-au facut aparitia Dj David si Dony , care ne-au încântat cu piesele lor devenite deja hituri.

Fericitii câstigatori ai Balului Bobocilor 2009 sunt: Gabriela Dumitrescu si Alexandru Iordache. Mentionam ca locurile secunde apartin Ioanei Voinea si lui Florin Paun, iar pe locurile III Nasulea stefania si Turtoi Radu.

Trebuie mentionate si premiile de popularitate oferite Ioanei Voinea si lui Alexandru Iordache. Felicitari tuturor!

Speram ca la anul, balul sa capete aceeasi valoare, reusind sa încânte si sa capteze publicul.



Interviu cu Miss Boboc 2009


1. Ce te-a determinat sa participi la acest bal

Cu siguranta 242f54c ca obtin o experienta placuta si amintiri frumoase din viata de boboc, dar si testarea de sine.


2. Cum te-ai simtit înainte de a urca pe scena, stiind ca sunt 400 de persoane care se uita la tine?

Foarte emotionata, ca toti concurentii, de altfel. Tot timpul înainte de a intra pe scena, repetam în gând ce aveam de zis la prezentare, dar dupa m-am încurcat.


3. Care crezi ca a fost cea mai grea proba si de ce?

Probele, în general, mi s-au parut usoare, dar daca ar fi sa aleg una care mi s-a parut mai grea si la care am avut cele mai multe emotii, as alege, probabil, proba de aptitudini, deoarece dansul l-am pregatit în ultimele 3 zile, un timp cam scurt.


4. La proba surpriza, ai avut de prezentat un obiect mai neobisnuit. Cum ai reactionat când ai vazut coaja de portocala?

M-am gândit sa inventez ceva care sa capteze atentia publicului, sa fiu originala.


5. Te asteptai sa câstigi?

Nu chiar, dar speram. Concurenta a fost destul de strânsa. Daca stiam eu ca sunt cea mai buna, da, ma asteptam, dar dupa cum am zis, concurenta a fost presanta.




Interviu cu Mister Boboc 2009


1. Ce te-a determinat sa participi la acest bal?

Eram hotarât înca de anul trecut sa particip. Eram sigur ca o sa ma distrez mai mult ca participant si asa a fost.


2. Cum te-ai simtit înainte de a urca pe scena, stiind ca sunt 400 de persoane care se uita la tine?

Initial nu am avut emotii, dar când a intrat primul concurent, Florin¸ au început sa îmi tremure picioarele.Când am defilat, parca mi-au mai trecut asa emotiile ca tipa toata lumea. si când m-am prezentat, m-am încurcat. Am vazut acolo juriul si..pff., dar oricum publicul a râs când m-am încurcat.


3. Care crezi ca a fost cea mai grea proba si de ce?

Cea mai grea a fost proba surpriza pentru ca îmi era teama ca n-o sa încap în acel cadru din lemn, dar uite ca am câstigat-o.


4. Te asteptai sa câstigi?

În mintea mea, batalia se dadea între mine si Florin. Batalia între ghilimele.

-Dar sperai?

Da, îti dai seama ca-mi doream.


5. si la popularitate, când ai vazut ca toata lumea te place si tipa, cum te-ai simtit?

Da, si acolo am avut emotii.


Interviu cu Dj David si Dony


1. Cum v-ati simtit alaturi de noi în seara aceasta?

Foarte bine...foarte bine!


2. Sunteti multumiti de public?

De public suntem multumiti. Cu sunetul...a fost putin cam slab.


3. si v-au placut bobocii nostri?

Boboacele (râde). Da, normal.


4. Acest bal v-a adus aminte de anii de liceu?

Toate balurile ne aduc aminte de liceu.


-Va multumim mult ca ati venit.

-si noi va multumim.


Interviu pentru organizatori

1.Ce v-a determinat sa organizati Balul Bobocilor de anul acesta în alta locatie decât cea obisnuita?

ALEX ANDREI:

Dorinta de schimbare, de ridicare a stachetei.Am dorit ca Balul Bobocilor de anul acesta sa ramâna în istoria liceului ca fiind cel mai bine organizat si speram ca si cel mai apreciat.

ADINA VINTILOIU:

Am dorit sa schimbam traditia si sa ridicam nivelul de cultura din liceu. Speram ca vom fi apreciati pentru initiativa noastra si, cu siguranta 242f54c , vom duce la bun sfârsit tot ceea ce ne-am propus.


2.V-a fost greu sa alegeti participantii?

ALEX ANDREI:

Nu, a fost o preselectie obisnuita în cadrul careia le-am pus 2-3 întrebari despre ei pentru a vedea care sunt cei mai dezinvolti si nu se pierd în fata publicului.Suntem convinsi ca i- am ales pe cei mai buni participanti si ca va fi o lupta stransa pentru câstigarea mult râvnitelor titluri de Miss si Mister Boboc.

ADINA VINTILOIU

Preselectia a decurs în conditii normale, bobocii ne-au împartasit calitatile si defectele lor si au fost foarte deschisi fata de noi. Cei care au fost putin emotivi au primit ajutor din partea noastra, astfel, adresându-le câteva întrebari despre ei.


3.Cum s-au descurcat participantii la repetitii?

ALEX ANDREI:

S-au descurcat destul de bine, dar a durat un timp sa-i facem sa înteleaga faptul ca e vorba de ceva mult mai serios si trebuie sa fie mai punctuali si mai atenti.O sa vedeti la bal ca sunt niste copii inteligenti si frumosi care vor avea o prestatie frumoasa si la sfârsit se vor bucura cu totii de acest Bal al Bobocilor. Speram, totodata, ca munca noastra sa fie apreciata în mod egal de elevii si profesorii liceului nostru si prin acest spectacol sa ambitionam generatiile urmatoare în realizarea a ceva mult mai bun.Nici noua nu ne-a fost usor, dar ne-am descurcat.

ADINA VINTILOIU:

Unii dintre participanti si-au dat mai mult interesul, altii mai putin. A durat un timp pâna am reusit sa-i convingem ca este vorba de ceva serios si ca ei trebuie sa fie punctuali si sa trateze totul cu seriozitate.


4.Sunteti multumiti de ce ati realizat? A iesit totul cum va doreati sau chiar mai bine?

ALEX ANDREI:

Personal, sunt mai mult decât multumit de rezultat, pot sa spun ca balul a iesit mult mai bine decât ne-am fi asteptat.Se pare ca munca noastra nu a fost în zadar si am demonstrat înca o data ca suntem un colectiv unit si capabil sa duca totul la nivelul urmator.


ADINA VINTILOIU:

Eu personal sunt foarte multumita de ce am realizat, cu siguranta 242f54c si colegii mei sunt de acceasi parere. Adevarul este ca balul a iesit mult mai bine decât ne-am asteptat si speram ca munca noastra sa fie apreciata, atât de elevi, cât si de domnii profesori ai liceului. Dupa cum s-a observat munca noastra nu a fost în zadar si a iesit un Bal al Bobocilor de neuitat.


5.Ce sfaturi aveti sa le dati pe viitor bobocilor?

ALEX ANDREI:

Sa ramâna cu amintiri placute dupa acest bal si sper ca experienta asta sa fi fost una productiva pentru ei si sa îsi stapâneasca emotiile pe viitor, sa fie putin mai curajosi pentru a avea parte de cât mai multe satisfactii.

ADINA VINTILOIU:

As putea sa le dau un singur sfat, acela de a ramâne întotdeauna încrezatori si plini de viata ca pâna acum si cu siguranta 242f54c vor avea parte de satisfactii pe viitor.



DOAMNA DOROBANŢU-unul dintre membrii juriului

1.Cum vi s-au parut concurentii?

Nu stiu care a fost metodologia de selectie, dar în mod cert, concurentii au fost bine alesi. Cred, de asemenea, ca repetitiile au fost serioase, deoarece fiecare concurent stia exact ce are de facut pe scena si au oferit un spectacol deosebit. Fetele au fost dragute, îmbracate, în general, potrivit vârstei si momentului. Mi-a placut, în mod deosebit, tinuta Ioanei Voinea, care s-a remarcat înca din primul moment. Baietii mai putini ca numar, dar s-au straduit sa fie la înaltimea colegelor lor.

2.A fost greu  sa decideti cine o sa câstige?

Destul de greu, punctajul a fost foarte strâns. Ioana, Gabriela si stefania au fost foarte apropiate ca punctaj. Ţinuta lor a fost deosebita, gratioase în dans, spontane si dezinvolte în conversatie, aveau practic sanse egale de câstig.Nu am stiut care va fi rezultatul pâna în ultima clipa, când dupa introducerea notelor fiecarui membru al juriului se schimba mereu clasamentul. Monalisa, Mirabela si Romina au fost, de asemenea, la înaltimea concursului. Desi a trebuit desemnata o "miss", practic toate fetele pot fi declarate niste câstigatoare. Baietii, doar patru, din pacate, au fost seriosi si plini de importanta momentului. Alexandru s-a remarcat însa din prima clipa, chiar daca a încurcat mediana cu mediatoarea la proba de cunostinte! Ha, ha!

3.Credeti ca probele au fost potrivite?

Cu siguranta 242f54c , da. De-a lungul timpului am fost si în alte jurii la balul bobocilor si pot spune cu siguranta 242f54c ca nu a fost nimic exagerat sau fortat. Totul a fost adecvat momentului si vârstei concurentilor.

4.Cum s-au descurcat cei care au organizat acest bal?

Exceptional. Le-as da un 10 cu felicitari pentru balul propriu-zis. Am ceva rezerve pentru partea a doua a spectacolului, când "formatia" (asa au numit-o ei, dar nu prea stiu de ce?!) a cam facut de râs si momentul si locatia.

5.Ce v-a placut cel mai mult în seara balului?

Locatia aleasa a fost deosebita. Nu stiu daca multi elevi au vizitat pâna acum" Casino-ul" Sinaia în interior, dar si numai pentru atât si deplasarea la Sinaia a meritat din plin. Daca mai punem la socoteala si prima parte a spectacolului, putem spune ca balul a fost deosebit. Momentele dintre probe au fost bine alese si invitarea unor elevi de la alte licee mi s-a parut inspirata. Pentru toate acestea as dori sa îi felicit sincer pe organizatori si sa le multumesc pentru ca mi-au facut onoarea sa ma invite în juriu.



BEATRICE DUICULESCU, CLS. a X-a B

RALUCA SMĂRĂNDESCU,CLS. a X-a B











PAGINI DIN JURNALUL UNOR ADOLESCENTE





Draga jurnalule,




Nu stiu daca exista cineva care poate uita primele zile de liceu, atunci când mergi spre scoala cu bucurie, dar parca si cu nostalgie nestiind ce te asteapta cu adevarat. Eu sunt sigura ca nu le pot uita! Pasim catre o alta etapa a vietii, iar ca s-o trecem trebuie sa fim constienti ca avem nevoie sa depasim multe obstacole.

Prima zi de scoala îmi pare ca o vad si acum.Bucati parca rupte dintr-un film îmi revin în minte si asa am început sa scriu în acest jurnal.

Ma duceam grabita spre scoala, cu buchetul de flori care îmi zâmbea în mâna, emotionata, nerabdatoare sa pasesc pe treptele liceului. Chiar daca ma îndreptam spre aceeasi scoala si stiam ca ma voi afla între aceiasi pereti ca si pâna acum, de fapt, totul mi se parea diferit. Acum, pe usa clasei intrau alti colegi, pe care eram nerabdatori sa-i cunoastem, iar la catedra stateau alti profesori.

Au devenit zile deosebite. Începeam sa ne cunoastem, sa ne dam seama ce înseamna a fi liceean. Nu mai eram acei copii.Acum pe lânga toata noutatea momentului si noi eram asa, ne schimbasem.Voiam sa facem multe activitati, sa începem sa ne gândim la viitorul nostru.

Chiar daca de- abia am pasit pe treptele liceului si nu sunt în masura sa explic ce înseamna aceasta perioada, pot spune deja ca este cea mai frumoasa si ca nu vreau sa o las sa treaca fara sa petrec multe momente deosebite asa încât sa completez numeroase pagini de jurnal.



SORINA GORAN, CLS a IX-a B






Jurnalul unei eleve de clasa a X-a



Adolescenta




Adolescenta este perioada în care trebuie sa te bucuri de orice clipa, de orice moment. Trebuie sa profiti de orice sansa care ti se ofera si, orice prilej de cunoastere sau distractie sa nu-l lasi sa treaca pe lânga tine.

Este perioada descoperirilor de sine, a întrebarilor, a prieteniilor adevarate, si a nemultumirilor în mare parte.

Adolescenta este perioada viselor, a idealurilor, a dorintelor. O perioada care trebuie traita din suflet. Vrem mai mult decât ni se ofera si aspiram la idealuri, speram sa le putem atinge, dar este vârsta la care doar visam si ne dorim ca pe viitor aceste dorinte sa ni se îndeplineasca.

Trec si eu prin aceasta perioada. si toate aceste rânduri pe care le astern pe-o foaie alba, sunt gândurile mele de adolescenta. Descopar si eu acum ce înseamna adolescenta.

Ieri m-am certat cu mama. Simt ca nu ma întelege! Îmi spune ca m-am schimbat si ca sunt tot timpul nervoasa. Sincer, nici eu nu ma pot întelege si nu stiu ce vreau, dar doresc sa fiu ascultata, sa mi se ia în seama punctul de vedere. Pâna si cu prietenii ma cert. Parca nu suntem pe aceeasi lungime de unda. E numai vina lor, a lor si a mamei, nu stiu ce vor de la mine.

Totusi, nu e numai vina lor din dorinta de a ma face remarcata si ascultata, îmi exprim nemultumirile. Voi încerca sa fiu mai temperata. Atunci când cineva nu ma întelege sau greseste, decât sa pornesc o cearta, mai bine ramân calma si îmi controlez comportamentul.

Ieri, dupa cearta cu mama, am decis sa ies prin oras sa ma relaxez putin. Dintr-o data am zarit, mergând foarte grabit, un baiat nou venit în liceul nostru. Parca am simtit un fior ce m-a cuprins din cap pâna în picioare.

Descopar oare, un sentiment nemaiîntâlnit pâna acum? Uite ca am ajuns si la vârsta la care descopar iubirea si sentimentele pe care le implica ea. In curând voi descoperi si dezamagirea, dar voi încerca sa depasesc momentul, pentru ca dupa ploaie rasare întotdeauna soarele.

Sunt o fire mai copilaroasa si refuz sa cred ca în curând nu voi mai fi un copil, si ca va trebui sa pasesc într-o alta lume, cea a unui adult. Poate ca atunci când va veni acea clipa, cu totii ne vom da seama ca am ramas aceiasi, ca iubim la fel, ca râdem cu aceeasi pofta si ca am ramas si vom ramâne tot timpul, în interiorul nostru, copii.



ADINA TOCITU, CLS a X-a B



Adolescenta




Ce este adolescenta? Multi se întreaba acest lucru si multi raspund: este cea mai frumoasa perioada a vietii, si daca as putea sa o retraiesc, as face-o.

De fapt, este adevarat. Adolescenta este singura perioada din viata în care nu suntem nici prea mici ca sa nu putem face anumite lucruri, dar nici prea mari ca sa avem prea multe responsabilitati. Totul se rezuma la scoala, teme, iesit în oras, distractie si alte hobby-uri pe care le au unii adolescenti.

În fond, trebuie sa profitam de acesti ani, pentru ca sunt unici si singurii în care avem destul timp sa facem lucrurile care ne plac si sa ne formam o personalitate.

În adolescenta, de asemenea, cunoastem prima data sentimentul care ne cutremura corpul si sufletul, iubirea. Dupa cum spune si L.Rebreanu " iubirea e ceva poetic, eteric si romantic, ceva scaldat în serenade, oftari ascunse si visari la luna ".

Putem asocia adolescenta cu iubirea, ambele având un rol vizibil în viata cuiva, lasând amintiri placute, dar si neplacute, care dau un sens vietii, care o condimenteaza, care pot reda suflarea unui corp, ce i-a fost luata odata cu aparitia acestor doua trairi.

Nimic în lume nu este nefolositor, nimic nu este creat fara un scop si orice are o trasatura specifica. La fel si în adolescenta, toate lucrurile se întâmpla cu un scop, si chiar daca sunt nerusite, trebuie sa învatam din greseli.

Asadar, cel mai bun sfat pentru tineri ar fi sa aiba grija cum traiesc perioada adolescentei, pentru ca nu o vor uita niciodata.



BEATRICE DUICULESCU, CLS. a X a B



ATELIER DE 
CREAŢIE...


DAR

ANDRA CHIŢU, VII A


As iubi linistea,

Dar singuratatea ei ma doare.

As iubi cântecul,

Dar prea trist îi este sfârsitul.

As iubi soarele,

Dar nu îi înteleg lumina..

As iubi noaptea,

Dar parfumul ei negru doare.

As iubi zarea,

Dar infinitul ei e prea departe.

As iubi seninul.

Dar vântul îi poate înflori norii.

As iubi oceanul,

Dar viata mi se pare în valuri.

As iubi pamântul,

Dar el ma leaga de monotonie.

As iubi iubirea,

Dar ea nu este întotdeauna împartasita.

Te-as iubi profound

Daca ai fi TU.


ÎN ŢARA LUI PRĂJITURĂ


DINU SOREANU, III C



Susu-I jos si josu- I sus,

Rasaritu-I la apus

Apusu-I la rasarit,

Asa cum v-am povestit.


Estu-I vest si vestu-I est,

Descazutul   este rest,

Adunarea-I scazatoare,

si scaderea-I adunare.


Trei ori trei , de nu stiti oare ,

Fac   cinci pasari calatoare ,

Înotând   cu zel si spor

Drept la mine pe covor.


Cascati ochii , mari si mici ,

Ca sa m-ascultati aici,

În Ţara lui Prajitura-s

Zapacit peste masura.








MARIONETELE


TEODORA BUNEA, II B


O marioneta, doua marionete,

Patineaza pe trotuar,

Vesele si jucause

Fiindca astazi au aflat,

Ca-n spectacolul cel mare,

Ele au rolul principal.


Dar deodata Chitaila

Le-anunta-n graba mare,

Ca rolul lor a fost furat

De un june ne-nsurat.


Dintr-o data cea mai mica,

Pe un plâns s-a asezat,

si un lac de lacrimi curse,

Ce pe june l-a-necat!

 



STEAUA CĂZĂTOARE

VALENTINA PINŢĂ, VII A


Afara ploua ne-ncetat

Iar stropii bat în geam.

Printre norii grei si negri

O lumina calatoreste discret.

Era o stea ca de gheata.

Am întins mâna încet

si a cazut.

Era o stea cazatoare

Ce dorinta-mi poate împlini

Închid ochii, ma gândesc profund

si tresar.usa s-a deschis

Acum visul mi s-a naruit.

E-o noua zi.





















ANII

IOANA DURICU, IX A


Anii s-au scurs

S-au dus usor

Lasând mereu în urma lor

Inimi de piatra si mult dor

Eu te iubesc, chiar te ador!

Plutesc mereu

În preajma ta.

Parfumul tau,

Lacrima grea

Nicicând nu voi putea uita

Privirea ta!



AUGUST



BIANCA DELIU, XII B

Întoarce-ma în August,

pe trotuarul colorat

unde stam si te priveam

cu tricoul meu-nflorat;

unde stam si cugetam

la ochii tai dungati.

mai stii?...era marti.

eu vreau în August!


Te-am gasit la colt de strada

În August.

la pâine era coada

si în noi era August.

nu stiai cum ma cheama,

dar m-ai chemat la tine,

si-am venit în August

si era atât de bine!


Mergeam în August pe poteca

calcam pe pietre-ndragostiti;

mi-ai spus ca vom fi fericiti,

ca nu o sa ploua peste noi,

ca vom fi mereu doi.

Vreau în August pe poteca!


Nu mai e August,

si mi-e dor de mine.

stii ca miroase parul meu a tine?

vreau în August,

hai pe poteca unde mâncam nuci

si ne iubeam

te rog, vino, hai sa ma duci

în August când ne doaream!




SPERANŢA


BIANCA PICIOREA, VII A


Ploaia îmi bate la geam,

Spunându-mi sa nu mai sper.

Pentru ca speranta a murit de mult.

Dar eu nu o ascult,

Iau picaturile de ploaie

si pe frânghia lor

Ma înalt spre luna, spre stele,

Décor de ostiri e împrejuru-mi

si-mi revin.

Speranta e în vis.





REGRET


ADELINA ILIE, XII A


Ai murit. Ai murit si-atât.

Mi-am dorit doar câteva clipe cu tine,

Tot ce mi-am dorit vreodata.

Te iubeam. Te iubeam si-atât.

Da. înca te mai iubesc.

si stii ca ai fost un las?

Mi-ai farâmat sufletul

si l-ai pierdut în ceata noptii

fara sa-mi spui un cuvânt.

si toate astea pentru ce?

Pentru ca te-am iubit?

Nu. pentru ca ai.

Acum eu te pierd în amintiri,

Te pierd printre vise,

Încerc sa uit ce-a fost.

Dar tu. tu ai o putere atât de mare

asupra gândurilor mele

încât nu cred c-as putea sa te uit vreodata.


O ZI DIN VACANŢĂ

ADELIN FLOSTOIU, IV A


M-am gândit sa petrec o zi din vacanta într-un mod cu totul deosebit.M-am trezit dis-de-dimineata, am iesit afara, am urcat dealul din spatele casei, unde parca mi s-a parut ca am intrat într-o alta lume.

Regele soare si-a impus stapânirea pe marele albastru, cerul. Roua cea rece era asternuta pe iarba verde si pufoasa. Stoluri de pasari zburau deasupra mea împreuna cu fluturi de diverse culori care dansau.

Cerul era senin de un albastru pur, iar racoarea diminetii se facea simtita.

M-am asezat la umbra unui stejar înalt si batrân cât lumea. Dintr-o data am auzit un latrat care m-a speriat de mama focului. Am simtit ca îmi iese inima din piept. Apoi, fiinta care latra si-a aratat fata. Din fericire era dragul meu câine, Biju, care nu era singur, era cu bunicul meu.Venise dupa mine sa îmi propuna sa mergem mai departe în padure la cules de ciuperci.

Bunicul cunostea mai multe specii de ciuperci comestibile, asa ca am cules din belsug. Cu rucsacul plin ne-am oprit într-o poienita si am mâncat cu multa placere din sendvisurile pregatite de mama si aduse de bunicul.

stia ca ne va fi foame. Pentru ca prin apropiere susura un izvor cristalin de munte, bunicul a propus sa bem din apa limpede a izvorului.

Razele calde ale soarelui se îngânau cu vocile noastre.Mirosul suav al floricelelor ne umplea sufletul de liniste si de pace.

De atunci, am hotarât ca de fiecare data când am ocazia, împreuna cu Biju sa mergem în mijlocul naturii fermecatoare care mi-a furat inima.


 




















LACRIMILE UNUI ÎNGER


LACRIMI DE ÎNGER ALICE RĂDAC, VII B



Se aude un zgomot din cer,

Apoi se vede o lumina, care

Încetul cu încetul dispare.

Începe sa ploua cu picaturi mari,

Picaturi mari de cristal.

Se stie ca este un fenomen neobisnuit.

Se stie un singur lucru:

Acolo, sus, în cer.

Plânge un înger.



Aceste lacrimi se prefac în sânge,

si umplu, pe rând, pe rând,

Câte un izvor, pârâu, lac.orice apa,

si fiecare îsi iese din matca,

Inundând zarile.

Se stie. se stie.

Îngerul s-a înecat în lacrimi de sânge.



POVESTEA CUVÂNTULUI


MARA CRISTE, V B


Într-un ghiozdan de pe o banca, pe o pagina din cartea de romana, traieste o familie de litere. Litera P se pregateste pentru prima lui zi de scoala. Ea vrea sa fie o litera foarte silitoare, pentru ca atunci când va creste vrea sa devina directrul unui dictionar.Dar pâna atunci mai e mult. Trebuie sa termine generala, apoi liceul, Facultatea de Litere de Tipar, sa se angajeze la dictionar si, în final, sa ajunga director. Însa pentru început trebuie sa ajunga la scoala, sa-si cunoasca colegii si profesorii.

Prima zi de scoala a trecut cu repeziciune. P si-a cunoscut învatatoarea O.M.. A doua zi a învatat un cuvânt nou: SPIRIDUs ( drac mic, vioi si poznas), facându-si, astfel, doi prieteni buni R si D, care, de ademenea, vor sa lucreze într-un dictionar.

Iata ca P învata la Facultatea de Litere de Mâna, alaturi de colegii ei din clasa :S, I, R, I, D, U si s împreuna cu care a format primul cuvânt care a ramas în sufletul celor opt prieteni pentru totdeauna.


 
















UNDE EsTI COPILĂRIE.


ANDRA sERBĂOIU, IX B


Într-o zi însorita de vara am iesit cu prietenii în parc.

Nu suntem foarte mari, asa ca înca ne place sa ne jucam, sa alergam, sa ne distram. Suntem firi foarte energice.

Ajunsi în parculetul din apropierea scolii începem sa ne jucam. Leaganele,toboganele si multe alte jucarii frumos colorate ne atrag spre noi aventuri. O minge galben-portocalie ne face cu ochiul si ne mangâie cu razele sale de pe bolta senina, de un albastru incredibil. Iarba din împrejurimi, si ea încântata de venirea noastra, parca ne atinge usor gleznele cu fire de matase.Lacustele, melcii si celelalte vietati mici se pierd în superbul verde al ierbii ce se întinde în zare si creeaza impresia unor valuri ce se zbat în mare, în momentul în care vântul sufla melodios si gingas asupra ei. Lalelele, trandafirii,crizantemele,

crinii si multe alte


flori rosii, galbene, albe, roz formeaza o paleta viu colorata care parca se închina în fata noastra, îmbiindu-ne cu mirosul lor proaspat si bucurându-ne ochii cu acesta priveliste formata din trupurile lor firave.

Dupa o superba zi ca aceasta e timpul sa mergem acasa. Chiar în momentul în care am ajuns la poarta casei si ne luam la ramas-bun, cineva ma striga. Era mama. Voia sa ma duc în casa, deoarece era ora mesei de seara. Intru în curte, dar .Mai departe nu stiu ce s-a întâmplat. Ma trezesc si observ acelasi lucru. Ma ridic si ma duc la oglinda unde vad acelasi chip plin de riduri, acelasi par alb ca varul, aceleasi mâini cu care am muncit ani de zile. Ridic privirea din nou spre oglinda si cu ochii înlacrimati îmi pun aceleasi întrebari din ultimii câtiva ani: ,,Unde esti copilarie?,Unde si când te-am pierdut?"












CEASORNICARUL FARĂ CEAS


CLAUDIA DOBROSLAV, IX B


Obisnuiam sa îmi fac veacul în atelierul unui ceasornicar. El nu avea treaba cu mine ,nici nu ma baga în seama. Dar eu pe el,da. Îl cautam mereu printre arcusoare si rotite, numere si cadrane, dar nu-l gaseam. Cu toate acestea stiam ca este acolo si stiam ca la o anumita ora gaseam firmituri pe jos, un adevarat festin pentru mine.

Dar azi nu erau, nici pe masa, nici sub masa, nici pe scaun, nici sub scaun. Nu este ceva grav. Mai am provizii pentru azi, pentru mâine, iar poimâine trebuie sa gasesc.

Am cautat si azi si pe masa, si sub masa, si pe scaun, si sub scaun, dar nu sunt, asa ca îmi astept masa...firimiturile...E ceasornicar , o fi uitat oare cât este ceasul ? Sau poate mai rau...

si am început sa plâng ca o termita ce sunt pâna când...pâna când a venit, suparat ca i-a ramas clepsidra în urma. De batrânete , i s-a crapat sticla, nisipul s-a umezit si nu a mai curs.


UN NOU ÎNCEPUT

ANDREEA ENACHE, VII B


Pâna azi am avut o multime de întrebari. Exista o raza de soare care straluceste chiar si înainte de a apune? Exisa o floare ce împrastie parfum pe zâmbetul fiecaruia chiar si înainte de a se ofili? Exista o picatura cazuta din cer care desi e mica tot o simti? Exista un suflet în doua trupuri? Am aflat raspunsul fiecareia.

Fiecare lucru are un început. Primul cuvânt, primul pas, prima lacrima, primul zâmbet, primul an de gradinita, primul desen, primele greseli, primele nazbâtii.

Fiecare lucru este obtinut, daca îti doresti! Daca începi ceva termina cu un zâmbet! Daca încerci ceva si nu reusesti ce faci?...Renunti?...Nu! Continua si vei învinge!

Fiecare lucru are o semnificatie. O licarire de soare? Te porneste la drum. O furnica? Un model pentru tine în viata! Un fulg de nea? Te-nvata sa fii pur. O gargarita? Zboara liber ca ea! Un pian? Cânta-ti viata!

Fiecare lucru e însotit de cineva. Orice obiect are o culoare. Orice buchet are flori. Orice ploaie terminata ne dezvaluie în raza soarelui curcubeul. Orice iarna are brad de Craciun. Orice lucru este posibil!



PARFUM DE TOAMNĂ

RALUCA STĂNESCU, VIII C


Niciodata nu am stiut ce e mai dulce: despartirea sau regasirea? Cât de greu poate sa fie sa afli ce simti cu adevarat? Cât de profund sau cât de puternic este un sentiment. Nu vei sti niciodata.

Asa a început totul: prima zi de scoala în a doua treapta a cunoasterii vietii de copil. Parfumul monoton si învechit al toamnei pastra în adâncul lui o esenta tare a nesigurantei. Toti stiam ce se va întâmpla, dar. parca ne era teama de ceva ce nici macar nu am putut afla. Întâlnirea cu toate chipurile atât de familiare din anii precedenti, nu foarte schimbata de trecerea ireversibila a timpului, încet, încet, ne-a îmbarbatat. Totul din jurul scolii se transforma într-un univers al culorilor, al luminilor maiestre. Jocul gingas al frunzelor acoperea vorbele purtate de bataia armonioasa si linistita a vântului. Din acest décor mirific, strasnic aparea triumfatoare vedenia anilor trecuti. O usoara teama a strapuns fara voie sufletele micsorate de atâta emotie. Toata lumea elevilor era scoala. Nimic nu mai hoinarea în simtirea noastra plapânda.


De-a lungul timpului, emotiile au disparut, iar dorinta de a fi cel mai bun te facea tot mai puternic. Momentele atât de intense si clipele, uneori mai putin placute permanent vor întregi cei patru ani care temeinic se vor scurge. Clipele de tristete sau de fericire profunda mereu vor ramâne ca niste comori pretioase, fara seaman. Admiratia si respectul sunt valori ce ne-au încoltit în sufletele parca neschimbate. Tot acele inimi luminoase si sensibile au ramas prada trairilor emotionante.

Final.? Ce sentiment atât de patrunzator. Nu stiu cum va fi! Curiozitatea ma rascoleste, dar nesiguranta ma încatuseaza în propria ratiune.

Orice sfârsit este un nou început. Orice esec este un pas al încercarii, iar orice încercare te face mai încrezator.










PROFESOR LA ASCULTAT.


doamna profesoara

stefania Stroe


1. Ce v-a determinat sa alegeti meseria de profesor?

La început am fost curioasa, iar dupa primul an de profesat am început sa descopar ce înseamna aceasta meserie si am început sa o îndragesc. Cu cât trec anii, cu atât îmi place mai mult...


2. Daca nu ati fi fost profesoara, ce alta meserie v-ati fi ales?

Meseria de profesor este o meserie adoptata, adevarata mea "meserie" este aceea de artist plastic, iar cea mai profunda latura este sculptura. Iar daca vreti sa ma întrebati ce meserie mi-as fi ales daca nu as fi fost artist plastic, raspunsul este ARTIST PLASTIC...


3. Educatia vizuala va ajuta sa va apropiati mai usor de elevi?Sa va dati seama mai repede de caracterul si comportamentul lor?

Educatia vizuala, cea pe care noi ne straduim sa o facem împreuna la scoala, este mult legata de o relatie foarte apropiata si sincera, elev-profesor. Arta este calda, întinsa, în arta lucrurile sunt foarte sincere si destul de deschise, directe. Profesorul trebuie sa fie deschis, iar elevul va raspunde cu aceeasi moneda.


4. Cum vi se par elevii liceului nostru? Sunteti multumita de munca lor, pe care o fac la ore?Sunt pe masura asteptarilor dumneavoastra?

Elevii liceului, cum am spus în mai multe rânduri, m-au surprins placut, iar povestea venirii mele la acest liceu si mai ales ramânerea mea aici este legata de aceasta surprindere. Am ales liceul dintr-o întâmplare, dintr-o conjunctura. Îmi închipuiam un liceu de provincie, cu putine pretentii si cu multe rezerve, cu elevi putin interesati si blazati. Primul an a venit cu aceasta surpriza placuta descoperind elevii de gimnaziu cuminti si foarte dornici sa învete, iar cei de liceu interesati si implicati în activitati deosebite. Am descoperit în copii lucruri neîntalnite în celelalte scoli în care am mai predat. Ca sa raspund si la întrebare, raspunsul este DA, sunt la înaltimea asteptarilor mele si le multumesc.


5. V-ar placea sa aveti un spatiu special amenajat în care sa va desfasurati orele?

Uau, DA! Este dorinta cea mai mare pe care as putea sa o am în scoala în care lucrez. si... nu pentru mine, ci pentru copii. Lucrul într-un atelier de creatie este mult mai diferit decât cel într-o sala de clasa clasica...adica materiale, spatiu, atmosfera, teme mult mai accesibile...


6. Cum vi s-a parut proiectul în care elevii liceului nostru au colaborat cu studentii din Bucuresti? Va asteptati la un asemenea rezultat?

Proiectul a fost surprinzator chiar si pentru mine. Neasteptat, pentru ca, cu greu te poti gândi ca se poate întâmpla o colaborare asa de mare într-un oras mic. Rezultatul este minunat! Studentii au fost la înaltimea elevilor, iar elevii la înaltimea studentilor.Colaborarea ideala. Multumesc înca o data d-nei profesoare Cerasella Craciun, pentru proiectul minunat pe care l-a adus în liceul nostru.


7. Daca ati putea, ce ati schimba în liceu?Legat de aspect, chiar si de regulament.

Aspectul....scrie în proiect! Dar as adauga ceva înauntru, mai multe laboratoare-ateliere. Privind regulamentul, as schimba înfatisarea uniformei, dar ideea de uniforma as pastra-o!si.... as gândi ceva care sa va tina în scoala cât mai mult, sa nu va mai doriti sa iesiti din curtea scolii în fiecare pauza...ca de exemplu, un post de radio al liceului...ce ziceti?





PROFESOR DE ASCULTAT


doamna profesoara

Vlad Camelia



1.Ce ne puteti spune despre cursul acesta de estetica pe care îl oferiti tinerilor ?

Estetica  este un domeniu vast si care se adreseaza unui







segment social amplu. Acest curs reprezinta o provocare, un mod de a "forta " perceptia elevilor si a-i conduce totodata într-un univers al valorilor autentice. Am gasit în

Liceul" A. Vlaicu" profesori  care au considerat util acest curs si au încurajat prezenta mea aici. Acest lucru ma onoreaza.


2.Ce v-a determinat sa alegeti aceasta profesie?

Aceasta profesie îti ofera posibilitatea de a naviga într-un ocean de frumusete, dar si sansa de a readuce în actualitate , elemente estetice uneori uitate. Frumosul, în maretia lui, ne face sa ne plecam fruntile cu piosenie si recunostinta în fata acestei uriase mosteniri pe care o numim Patrimoniu Cultural Universal.

3.Care este prima dumneavoastra

impresie depre elevii liceului nostru?

Pentru mine este o surpriza placuta sa constat  ca exista interes din partea elevilor si ma bucur ca pot sa particip efectiv la formarea lor prin cultivarea frumosului.


4.Cum va simtiti sa stiti ca elevii care participa la cursul dumneavoastra sunt profund interesati de acesta?

Nu stiu daca sunt profund interesati, asa cum spui tu. Este poate prea devreme pentru astfel de aprecieri, dar faptul ca revin la acest curs optional, îmi arata într-o oarecare  masura, ca se bucura de interes.


CALABREAZA



Dans, pasiune, munca, emotii, folclor sunt doar câteva dintre cuvintele ce ne definesc ansamblul.Înfiintat de 4 ani, Ansamblul Folcloric "Calabreaza" cu o experienta câtusi de putina, este format din elevi de toate vârstele, tineri, frumosi, mai mult sau mai putin talentati si . foarte optimisti.

Prichindeii ce se încurcau pe scena "Casei de Cultura" si carora le citeati emotiile în priviri, au devenit acum niste adolescenti perseverenti, fara teama de a calca pe scena.

Pornind spre a deslusi tainele dansului si ale talentului, usor, usor, munca noastra a fost si rasplatita, participând la festivale nationale si internationale de unde fiecare a avut ceva de învatat, dobândind totodata si o experienta unica. În cadrul festivalelor

folclorice internationale, împreuna am participat în vara anului 2008 în Turcia-Gelibolu si în 2009 Serbia-Kikinda.

Dansul popular împreuna cu cântecul si strigaturile ce îl însotesc formeaza un tot armonios ce nu poate fi despartit. Portul popular, cu care ne mândrim la fiecare aparitie, constituie un element important în dans si el variaza în functie de regiunile tarii. Pe vremuri, costumul popular varia de la cel mai simplu, folosit în

timpul muncii agricole, pâna la cele mai frumos ornate, cele folosite la nunta.

Putini sunt cei ce ne înteleg dragostea fata de dans, putini sunt cei care îsi amintesc traditia folclorica româneasca, si putini sunt cei ce transmit mai departe traditia. Fara traditii ar însemna ca fiecare generatie sa reia totul de la inceput. De aceea, încercam sa pastram si sa ducem mai departe traditia si obiceiurile românesti, dansul popular constituind o comoara din tezaurul nostru românesc.




GABRIELA DUMITRECU, CLS. a IX-a B






SPORTUL



Ce este sportul?


Este foarte dificila elaborarea unei definitii exacte pentru cuvântul sport, deoarece este o notiune care se modifica in continuu.

Totusi se poate spune ca, în general, un sport reprezinta o activitate de natura fizica ce poate implica ideea de competitie.

Sporturile se pot categorisi în individuale (de exemplu, atletism, haltere, tir) sau de echipa (de exemplu, baschet, canotaj). Desi sunt numite sporturi în mod gresit, unele ramuri (fotbal, baschet, handbal etc.) sunt de fapt jocuri

sportive.





Etimologie


Cuvântul sport are o lunga istorie, luând originea chiar din cuvântul latin deportare care printre sensurile sale însemna si a iesi afara pe poarta, adica a iesi în afara zidurilor orasului pentru a se dedica activitatilor sportive. De la acest termen îsi trag originea si provensalul" deportar", spaniolul "deportar" si francezul "despoter"



(divertisment, distractie); de la acest cuvânt francez a luat, în engleza din al XIV-lea secol, origine termenul" disport" care în preajma secolului al XVI-lea a fost prescurtat în sport.




Istoria sportului


Studiul sportului în istoria umana ne poate da semne semnificative de la schimbarile sociale survenite de-a lungul secolelor si ale celor ce privesc acelasi concept al sportului în diferite culturi.

Conceptul de sport ca o activitate care implica abilitatile umane de baza (fizice si mentale), pentru a exercita în mod constant, si, prin urmare, îmbunatatirea lor pentru a fi utilizate într-o mai fructuoasa folosire, sugereaza faptul ca sportul este, probabil, la fel de vechi ca dezvoltarea inteligentei umane. Pentru omul primitiv activitatea fizica a fost doar un mod de a-si îmbunatati cunostintele de natura si de stapânire a mediului în jurul lui.



Preistoria


În timpul secolului al XIX-lea s-au descoperit numeroase exemple de arta preistorica în Franta, de exemplu, la Lascaux, în Africa si în Australia, care arata cum în timpuri preistorice, s-au efectuat ceremonii, ritualuri, care au inclus o activitate fizica pentru participanti. Unele din aceste descoperiri au fost marcate înapoi la cel putin 30.000 de ani.






Sportul în România


La noi în tara,sportul nu este atât de dezvoltat ca în tari, cum ar fi Anglia,Franta,Germania,Spania etc.,unde în multe categorii de sport sunt câstigate trofee an de an.

De exemlpu, în categoria fotbal,trofeul UEFA Champions League a fost câstigat de doar o singura formatie româneasca,o singura data si, anume, de catre F.C. Steaua Bucuresti în anul 1986 la Sevilla.

Formatia cu cele mai multe astfel de trofee este F.C. Real Madrid din Spania care are în palmares 10

astfel de cupe.





Importanta sportului pentru sanatate


Sportul este o activitate foarte importanta pentru toate persoanele,deoarece acesta revigoreaza întreg organismul si

ajuta la pastrarea sanatatii si vitalitatii.Lipsa acestuia poate avea consecinte grave,de la lipsa poftei de mâncare,obezitate,fragilitatea sistemului imunitar pâna la diabet.

Studiile arata ca unul din patru români sufera de obezitate,ceea ce clasifica România în fruntea acestui clasament.

Este dovedit ca persoanele care practica activitati sportive îsi prelungesc viata si o fac mai placuta fata de cei în caz contrar.





VLĂDUŢ DUŢĂ, CLS. a IX-a B





CE ESTE GOLFUL?


Regulament


Golful este jocul în care o minge este lovita cu crosa dintr-o zona special amenajata, numita "teeing ground", catre o alta zona, care contine o cupa (gaura), zona numita "putting green". Scopul jocului este sa duci mingea de pe teeing ground pe green (în cupa steagului) din cât mai putine lovituri. O runda înseamna parcurgerea a 18 green-uri.


Exista doua moduri principale de joc, în primul câstigatorul este desemnat în functie de gaurile




câstigate respectiv pierdute (match play), iar în al doilea câstigatorul este desemnat în functie de câte lovituri a fost nevoie pentru a completa o runda (stroke play).


Exista trei principii importante care trebuie tinute minte atunci când joci golf:

- Joaca mingea asa cum o gasesti.

- Joaca pe teren asa cum este.

- Daca nu poti face nici una din acestea, actioneaza cum este corect.

Pentru a face ceea ce este corect trebuie sa stii regulile.











" LAC DE VERDE" GOLF BREAZA




La 55 de minute de Bucuresti se afla Breaza,un loc preferat de multi oameni saturati de zgomotul orasului mare si doritori de relaxare.În Breaza exista complexul "Lac de verde", singurul club de golf de lux din România.


Conversatie cu presedintele Federatiei Române de Golf:


- Ce fel de teren de golf ati ales si ce are special întregul complex "Lac de Verde"?


Terenurile de golf sunt de noua si de 18 green-uri, altele pot avea 36 de green-uri. O competitie poate avea loc pe un teren de noua sau 18 green-uri. si m-am gândit ca pe lânga acest teren de golf sa facem în asa fel, încât lumea sa vina într-un mediu curat. Am sadit niste pomi, avem vreo 5.000 de trandafiri de diverse specii si culori. Ne-am gândit sa fie totul ca o gradina botanica unde lumea poate sa vina si sa se recreeze. Avem si plante medicinale pe ceea ce numim "Drumul sanatatii", acolo unde lumea vine în week-end si poate sa se plimbe. În acest complex mai avem si centru de fitness si de sanatate, unde, în afara de golf, lumea poate sa vina si în vacanta. Complexul mai detine si doua terenuri de tenis, un centru de echitatie si un centru de conferinte pentru eventualele team building-uri. În Breaza mai exista si un Heliopad pentru cei care vor sa aterizeze sau sa închirieze pentru 20 de minute un elicopter. La doua minute distanta cu masina avem o proprietate pe care se practica paintball-ul, tir cu arcul etc. Centrul are o locatie foarte buna pentru ca este aproape de Bucuresti; poate reprezenta un mod alternativ de relaxare. El se afla la 50-55 minute de Bucuresti si în acelasi timp la 25 minute de Sinaia.

Target-ul meu e sa atrag foarte multe familii si foarte multi copii.


- Este un teren de golf conform standardelor europene?


În România la ora actuala exista un teren de golf la Alba-Iulia de noua green-uri, mai exista un teren la Clubul Diplomatic din Bucuresti unde sunt numai sase green-uri si mai exista si acest teren de noua green-uri care este amenajat asa cum ar trebui sa fie. În general, se joaca noua green-uri si noua green-uri înapoi, deci în total 18 green-uri. "Lac de verde" este singurul club de golf de lux din România. Datorita faptului ca avem atâtia membri si atâta lume care ne sprijina, îsi permite sa dea lectii gratuite copiilor. La ora actuala sunt 70 de copii din Breaza care au învatat sa joace golf la noi. De asemenea, si în acest an vom pastra traditia organizând trei campionate de juniori. Premiul consta într-o donatie, echipament, haine, bani.


- Ce fel de turnee gazduieste "Lac de verde"?


Anul acesta am avut deja turneul sponsorizat de Clubul Profesionist "Lac de verde" sub egida Federatiei Române de Golf creata anul trecut în octombrie. Vom avea turneul sponsorizat de BMW, Cupa Carlsberg, Cupa Toshiba, Cupa Henkel si, probabil, Cupa Regal. Am vorbit cu Excelenta Sa si în functie de timpul permis vom avea si aceasta sansa.

Eu, în calitate de presedinte al Clubului "Lac de verde" si presedinte al Federatiei Române de golf, pot sa afirm ca ne dorim sa facem lumea sa înteleaga ca golful a fost un sport de elita, un sport regal si ar trebui sa devina un sport de familie si un sport de prieteni. Este un nou curent care vine din America, unde exista o cultura pentru sport si pentru petrecerea timpului liber. Campionatele sunt cele care ne aduc bani datorita faptului ca anumite firme doresc sa-si promoveze serviciile. La aceste campionate participa atât jucatori români, cât si jucatori straini: americani, englezi, indieni, australieni etc.


- În ce alte activitati planuieste Federatia sa se implice?


- Dorim sa ne afiliem la European Golf Asociation, Fundatia Europeana de Amatori. Dorim sa avem si noi campionii nostri. O conditie în alegerea terenului este si pozitia soarelui; trebuie sa poti juca atât dimineata, cât si seara. Ideal ar fi ca soarele sa fie lateral. Iarna pentru winter-green zapada se taseaza, se folosesc mingi portocalii si se redefinesc cupele.

GEORGE COJOCARU, CLS. a IX -a









Un ajutor pentru ei, O multumire pentru noi


Poate fi considerat un lucru neimportant sau o pierdere de timp, însa voluntariatul este o activitate care tine de vietile noastre, si, în special, de sufletul si mentalitatea oamenilor.

Cu totii stim ca multi copii au nevoie de ajutorul nostru, oricât de mic ar fi acesta, dar, din pacate, din ce in ce mai putine persoane se gândesc la cât de greu o duc aceste suflete sau cât de mult sufera datoria poate, neputintei.

scoala noatra este una dintre institutiile în care elevii participa la actiuni de voluntariat lucru de care putem fi foarte mandri.

Liceeni din diferite clase merg saptamana de saptamana la copiii de la Scoala Speciala, oferindu-le o mana de ajutor.

Îndrumati de doamna profesoara Alina Nicola, câtiva elevi ai clasei a IX-a B am luat parte la o actiune initiata de Asociatia "Sfânta Parascheva" din orasul nostru. În fiecare vineri, mergem la o clasa de gimnaziu, a V-a A, unde îi ajutam pe acesti mici "titirezi" sa înteleaga mai bine si sa desprinda tainele anumitor materii.

În primle doua ore a fost putin mai greu deoarece nu stiam cum sa-i luam, cu ce anume sa începem, dar mai ales cum sa îi facem atenti, ei fiind niste copii foarte energici, agitati...

Pe parcurs ne-am obisnuit si am început sa colaboram din ce in ce mai bine. Putem spune ca traim oarecum viata lor scolara, si orice nota buna pe care ei o iau ne bucura, gândindu-ne ca o particica a reusitei lor o reprezinta si contributia noastra.

Înaintea vacantei de iarna, am lasat putin scoala, si am încercat sa facem cu ei un lucru care sa le placa, dar de care sa le si aminteasca de timpul petrecut împreuna cu noi ori de cate ori îl vor privi, si anume un decor pentru masa de Craciun.

Rasplata noastra a fost extraordinara: zâmbetul lor, multumirea noastra, si... bucuria tuturor!

Pentru noi a fost, este si va fi in continuare o experianta placuta, o lectie de viata si o legatura strânsa între noi, ca si colegi, cât si între copii si doamna profesoara.

Nu vom putea uita niciodata chipurile lor pline de bucurie si caldura cu care ne asteptau în fiecare saptamâna!


ANDRA sERBĂNOIU, CLS. a IX a B



DAVID DEEJAY & DONY


La Balul Bobocilor 2009, organizat la Sinaia, am avut ocazia de a-i asculta live pe Dj David si Dony. Cu totii am dansat pe ,,Sexy Thing" si am fredonat ,,So bizzare". Dar oare stim suficiente lucruri despre ei? Let's find out!



David DeeJay, pe numele real Adi Colceru, s-a nascut pe data de 10 decembrie 1980, la Bârlad. Artistul a studiat vioara înca din clasa întâi, însa a descoperit ca acest instrument nu este tocmai pasiunea lui, asa ca s-a lasat si a renuntat la scoala de specialitate, începând sa compuna piese cu ajutorul calculatorului. În 2003 s-a mutat în Bucuresti, pas care s-a dovedit a fi decisiv pentru cariera lui. Dupa mutarea sa, a lucrat cu mai multi producatori autohtoni, iar în 2007 a debutat cu ,,Sexy Thing". ,,Daca ma întrebati ce stiu sa fac cel mai bine, va raspund ca stiu sa orchestrez. Prin urmare, am lucrat la mai multe piese. Apoi am lucrat si cu Gabi Huiban si asa am ajuns sa colaborez cu Laurentiu Duta si m-am mutat la studioul lor", fiind producator pentru 3SE si alti interpreti români: Akcent, TNT si Hi-Q. Dj David a lansat patru discuri single, doua dintre ele ajungând în top 10 în clasamentul difuzarilor radio din România. Pentru trei dintre ele, Dj-ul a colaborat cu Dony (Cornel Donici de la formatia Refflex).


În afara timpului petrecut în studioul lui Laurentiu Duta, Colceru mai aparea ca Dj în cluburi: ,,stiu exact pe ce muzica se misca lumea cel mai bine si asa am început sa studiez piesele care transmit acea atmosfera care îi determina pe toti sa danseze si sa se simta bine . Indiferent de ritm, orice piesa are o stare pe care o transmite foarte usor. Asa am început sa fac piese care sa mearga în club, dar si la radio, si asa a aparut", povesteste DJ-ul despre compunerea primului single, ,,Sexy Thing". Adi a colaborat cu Dony, dorind ca proiectul sa ramâna cât mai mult timp unul anonim, pentru a nu exista speculatii de plagiat. Piesa a primit numeroase difuzari în România, ajungând pe locul 5 în clasamentul anului 2008 din aceasta tara, David Deejay fiind cel mai bine plasat muzician român în acest top. În Bulgaria, cântecul a ajuns pe locul 37, stationând 2 editii în acest clasament. ,,Sexy Thing" a obtinut premiul pentru ,,Cea mai buna piesa dance" în cadrul Romanian Muzic Awards 2008, festivitate ce a avut loc la Iasi. Cel de-al doilea single lansat, ,,Nasty Dream", a fost tot o colaborare cu Dony, cântecul ajungând pe locul 4 în topul difuzarilor din România. În martie 2009, DJ-ul a realizat un remix pentru ..The Balkan Girls", piesa cu care Elena Gheorghe a reprezentat România la Concursul Muzical Eurovizion 2009. Pe 30 aprilie 2009 Colceru a lansat simultan doua piese. ,,I can feel" a avut premiera la Vibe FM, Ela Rose fiind interpreta cu care a lucrat pentru acest single, iar ,, So Bizzare" (în colaborare cu Dony) a fost prezentat pentru prima oara la Radio 21. Aceste doua cântece au fost compuse în studioul sau, DAV7 Production. Astfel, David Deejay este primul român ce lanseaza doua discuri single în aceeasi zi. ,,So Bizzare" a urcat pâna pe prima pozitie în România,iar ,,I Can Feel" s-a clasat pe locul 14 în clasamentul românesc.



Cornel Donici, cunoscut sub numele de Dony, s-a nascut pe data de 20 noiembrie 1981 la Brasov, si este zodia Scorpion. A absolvit Liceul Auto din Brasov si a studiat Facultatea de Administratie Publica.

Îi place foarte mult sa se distreze si sa asculte muzica neagra. Printre favoritii sai se numara Sean Paul, Craig David, Kevin Little, Justin Timberlake. Face sport si se uita la MTV când are timp. A început sa cânte de mic în corul Bisericii. Îi place primavara foarte mult, îi plac datinile, muntele. Nu rateaza niciun film cu Keanu Reeves, Johnny Depp, Angelina Jolie.




Raluca Smarandescu

clasa a X-a B




DIVERTISMENT



Dialog între doi batrâni :

El : Mai tii minte , draga, când eram tineri, ce frumosi eram ?

Ea : Mai ales eu ...

El : Iar acum ne-am ramolit si zbârcit...

Ea : Mai ales tu.



Culmea rabdarii: "Sa fii român."



Culmea fotbalului:

"Sa dai gol pe bune si sa ratezi la reluare."



Culmea electricitatii:

"Sa gâdili un bec si sa râda cei de la RENEL."



Culmea culmilor :"EVEREST"



Culmea CULMILOR

"Ar fi culmea sa o mai stii si pe asta !!!"




Culmea ceasului desteptator:

"Sa sune ocupat..."





La ora de gramatica, se analizeaza propozitia "Iata, vaca are coada".

Cum analizeaza un elev:

- "Iata" este subiect pentru ca este scris cu litera mare si este început de propozitie.

"Vaca" este atribut pentru ca asa îi zice mama fiicei ei.

"Are" este conjunctie pentru ca leaga cuvantul vaca de coada.

"Coada" este predicat pentru ca se misca.







HOROSCOPUL ELEVULUI




BERBEC(21.03-20.04)

Esti cam agitata în aceasta perioada. O fi din cauza apropierii tezelor sau din cauza tuturor celor petrecute odata cu organizarea Balului Bobocilor?Cert este ca trebuie sa lasi deoparte joaca si distractia în exces si sa te apuci de treaba pentru ca se vor acumula prea multe si apoi îti va fi mult mai greu sa înveti. În ceea ce-ti priveste prietenii, nu prea va întâlniti decât în week-end, dar si când va strângeti cu totii.party, show si multa buna dispozitie sunt cuvintele cheie.


TAUR(21.04-21.05)

LENEA-este cuvântul care te caracterizeaza cel mai bine în aceasta perioada. Nu ai chef de nimic, iar la scoala vii mai mult pentru a nu lua absente.Este adevarat totusi ca mai citesti pe la fizica, pe la româna.ca apoi nu mai ai pe unde ,,sa scoti camasa".Dar odata cu trecerea zilelor, starea acesta va disparea, iar elevul model va reveni in forta. În gasca voastra nimic nu s-a schimbat. Va distrati, dar aveti limite destul de bine stabilite. Încercati si voi sa experimentati lucruri noi, sa desfasurati cât mai multe activitati care sa va amuze, sa va recreeze.

GEMENI(21.05-21.06)

Tu si scoala sunteti cei mai buni prieteni de vreo doua luni si ceva. Ai început anul acesta cu dreptul si se pare ca asa vrei sa continui. Ţine-o tot asa si asta te va ajuta, mai ales ca ai început sa cresti prestigious în ochii profesorilor. stii cum se spune ,,de la bine spre mai bine". Activ în clasa, activ în gasca. Cu totii se întreaba de unde mai ai atâta energie sa te împarti între scoala, prieteni si familie, însa faptul ca multumesti pe toata lumea îti da tie putere si te face sa radiezi fericire.


RAC(22.06-22.07)

Nu esti tu elevul ce se remarca de fiecare data la ore, dar ce sa faci? Încerci sa nu scazi prea mult din valoarea notelor, însa nici nu ai 10 pe linie, ca doar nu esti perfect!Mai strâmbi din nas pe la matematica, mai oftezi putin pe la chimie, si uite asa mai trece o zi de cursuri. Spre deosebire de scoala, în grupul tau de prieteni esti tot timpul pionul principal, chiar daca ceilalti mai au câte o problema sau sunt suparati din diverse motive, atunci când va întâlniti totul se schimba. Zâmbetul tau larg si buna dispozitie îi ajuta pe toti.



LEU(23.07-23.08)

Ce ora avem?...Dam lucrare?...Ne asculta?...Astea sunt întrebarile tale obisnuite. Nu mai stii ce scuza sa inventezi ca nu ai învatat sau cu cine sa mai stai în banca pentru a copia. Mai pune si tu mâna pe carte pentru ca profesorii deja ti-au cam ,,fumat" minciunile si nu mai tine. Faptul ca nu prea înveti te afecteaza mai ales în relatia cu ai tai. Încearca sa schimbi câte ceva prin catalog, si vei vedea câta încredere vor avea apoi în tine.


FECIOARĂ(24.08-24.09)

Nu prea ai chef de învatat în perioada asta. Nimeni nu întelege de ce. Profesorii sunt complet uimiti si dezamagiti.Nu stiu ce s-a întâmplat cu elevul atent, pregatit ora de ora si a carui mâna o vedeai mereu pe sus. Nici macar prietenii nu-ti mai intra în voie. Eviti sa te întâlnesti cu ei, inventând scuze pe care nici macar tu nu le crezi. I-ai pus pe toti pe gânduri.Revino-ti cât mai repede în fire, altfel vei avea de suferit.


SCORPION(24.10-22.11)

Nu prea te omori cu învatatul, dar asta nu înseamna ca nu ai note satisfacatoare. Ai si tu norocul tau.!E adevarat de asemenea ca multor profesori le place veselia ta, însa sunt si câtiva pe care îi deranjeaza, dar asta nu te afecteaza deloc. Îti place stilul tau si îti e de ajuns. Prietenii abia asteapta sa va întâlniti si sa râdeti ore în sir, ca de fiecare data. Nimeni nu mai are o gasca precum a voastra. La voi distractia vine de la sine.


BALANŢĂ(23.09-23.10)

Ai atât de multe de facut încât nici nu stii cu ce sa începi si cu ce sa termini. În ultimul timp te-ai implicat în foarte multe activitati si de-abia mai apuci sa înveti. Dar chiar daca zodia ta sugereaza nehotarâre, vei vedea ca vei avea putea sa le faci pe toate si sa iei si note bune. Ai niste prieteni super care te ajuta în orice problema.Asa cum tu le-ai oferit întotdeauna sprijinul, acum a venit randul sa te înteleaga si sa te sustina si ei.si se pare ca se descurca de minune.


SAGETATOR(23.11-21.12)

La scoala te descurci de minune. Esti încântat de rezultatele tale, ca de altfel si ai tai, care au început sa fie foarte îngaduitori si generosi cu tine. Chiar daca esti multumit de realizarile tale la scoala, abia astepti sa vina vacanta; atâta concentrare asupra învatatului te-a cam oboist! Astepti cu nerabdare sa-ti petreci cât mai mult timp cu prietenii si sa faceti trasnaile care sunt caracteristice de câtva timp. Începutul vacantei anunta multa voie buna si distractie.







Cele 7 minuni ale comunismului:



1. Toata lumea avea de lucru.

2. Desi toata lumea avea de lucru, nimeni nu muncea.

3. Desi nimeni nu muncea, planul se realiza peste 100%.

4. Desi planul se realiza peste 100 %, nu puteai cumpara nimic.

5. Desi nu gaseai nimic de cumparat, toata lumea avea de toate.

6. Desi toata lumea avea de toate, toti furau.

7. Desi toti furau, niciodata nu lipsea nimic.






Moare un programator si, dupa moarte, ajunge în Iad.

Dupa o saptamâna, suna Satana la Dumnezeu:

- Doamne, ce nebun mi-ai trimis, a distrus toate cazanele, a ucis toti dracii, alearga prin tot Iadul si striga în gura mare "Unde-i iesirea spre nivelul 2?"






CLAUDIA DOBROSLAV, CLS. a IX a B

RALUCA CRAINIC, CLS. a IX a B

VLAD STOICHI, CLS. a IX a B

ANDRA sERBĂNOIU, CLS. a IX a B







COLECTIVUL DE REDACŢIE



REDACTOR sEF: Vernica Victor


EDITORIALIST: Tocitu Adina


REDACTORI: Dumitrescu Gabriela

serbanoiu Andra

Sichim Iuliana

Chircu Raluca

Crainic Raluca

Bran Catalina

Cojocaru George

Duta Vladut

Nasulea stefania

Dobroslav Claudia

Goran Sorina

Tocitu Adina

Duiculescu Beatrice

Smarandescu Raluca


TEHNOREDACTOR: Vernica Victor


GRAFICĂ: Voinea Ioana

Sichim Iuliana


PROFESORI COORDONATORI: Nicola Alina

Lixandru Monica

Mitrea Carmen

Bran Camelia

Cazan Laura

Cuprins




EDITORIAL


BALUL BOBOCILOR


PAGINI DIN JURNALUL UNOR ADOLESCENTE


ATELIER DE CREAŢIE


PROFESOR LA ASCULTAT


PROFESOR DE ASCULTAT


CALABREAZA


SPORTUL


CE ESTE GOLFUL?


"LAC DE VERDE" GOLF BREAZA


UN AJUTOR PENTRU EI, O MULTUMIRE PENTRU NOI


DAVID DEEJAY&DONY


DIVERTISMENT


HOROSCOPUL ELEVULUI



Document Info


Accesari: 8361
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )