Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































CONTROLUL SOCIAL SI DEVIANTA

sociologie












ALTE DOCUMENTE

MOBILITATEA SOCIALA
ADAPOST PROTECTIE CIVILA
Test de Igiena corporala
Homo videns- Imbecilizarea prin televiziune si post-gandirea de Giovanni SARTORI
GHID DE ACTIVITATI PENTRU VOLUNTARI ZI ANTIFUMAT
Cuvinte frumoase pentru indragostiti
ADOLESCENTUL SI SOCIETATEA
FAMILIA
Femeia moderna si criza de timp
CUM NE IMBRACAM ?

CONTROLUL SOCIAL sI DEVIANŢA

8.1. Ce este controlul social, forme si stiluri de manifestare



Īn fiecare societate, exista "o schema a vietii colective" : fiecare individ stie cum sa se comporte īn anumite situatii, stie ce asteapta ceilalti de la el si la ce reactii se poate astepta el de la ceilalti īn urma actiunilor sale. Atunci cānd apar comportamente neasteptate,  atipice, care nu se īncadreaza īn modelele recunoscute si acceptate social, ele vor fi sanctionate. Sanctiunile reprezinta unul din elementele controlului social. Īn sensul sau cel mai general, controlul social reprezinta ansamblul mijloacelor si mecanismelor socio-culturale care reglementeaza, orienteaza, modifica sau influenteaza comportamentele indivizilor īn societati, īn vederea conformarii lor la sistemul valoric-normativ si mentinerii echilibrului societatii ca sistem.

Am putea spune ca, initial, teoriile despre controlul social au fost dezvoltate ca raspunsuri la interogatiile filosofilor secolului XVII privind posibilitatea convietuirii oamenilor, a desfasurarii vietii sociale īn conditiile īn care oamenii au atitudini egoiste unii fata de altii, sunt, asa cum sustinea Hobbes : "Homo, homini, lupus". Mai tārziu, E. Durkheim a efectuat o analiza a moralitatii ca actiune " a societatii īn interiorul nostru", ca fapt social rezultat din interiorizarea normelor. K. Marx indica constrāngerea exercitata de institutii (mai ales de stat), ca factori de control social.

G.H. Mead abordeaza tema controlului social, explicānd procesul interiorizarii normelor prin dezvoltarea Eului subiectiv, prin constientizarea asteptarilor pe care altii le au fata de tine.

S. Freud construieste supraeul ca autoritate sociala interiorizata, care functioneaza ca si constiinta. Iata, deci, ca teoriile despre controlul social au aparut īnainte ca notiunea de control social sa fie inventata si uilizata īn sociologie.

Conceptul de control social a fost introdus īn sociologie la īnceputul secolului XX de catre scoala americana a "jurisprudentei sociologice" (E. A. Ross, R. Pound,  L. Brandeis, O.W. Holmes) pentru a desemna pārghiile principale prin care societatea īsi asigura - prin diferite mijloace - functionalitatea si stabilitatea. Īn conceptia lui E.A. Ross 1 ordinea sociala nu este niciodata spontana sau instinctiva, fiind asigurata atāt ca efect al presiunilor psihologice directe, al sugestiilor si actiunilor de stimulare de c& 18218g620s #259;tre diverse forte sociale, cāt si ca actiune dirijata a institutiilor cu rol de reglare a comportamentelor. Īn opina lui Ross, legea reprezinta cel mai specializat si cel mai perfect mecanism de control īn societate, este fundamentul ordinii sociale.

Reprezentantii scolii "jurisprudentei sociologice" au inclus īn controlul social nu numai mijloacele si regulile indisolubil legate de sanctionarea comportamentelor indezirabile, ci si pe cele care stimuleaza, promoveaza conduitele dezirabile social, respectiv : obiceiurile, moravurile, uzantele, educatia, arta, etica etc. Acest fapt l-a determinat pe J. Carbonnier sa considere ca acest concept este "o forma mai īndulcita a constrāngerii sociale".2

Īn acelasi context, Szczepanski 3 sublinia faptul ca fiecare grup, colectivitate, societate dezvolta o serie de masuri, sugestii, modalitati de convingere, sisteme de persuasiune si presiune, interdictii, constrāngeri, sanctiuni (ajungānd pāna la constrāngerea fizica), sisteme si modalitati de manifestare a recunostintei, acordare de premii, distinctii prin care conduc comportamentul indivizilor si grupului spre modele acceptate de valori si de actionare spre realizarea conformismului membrilor. Acest sistem īl vom numi sistemul controlului social. Sociologul polonez, mai sus amintit, a sesizat ca nu toate comportamentele si actiunile indivizilor sunt supuse īn aceeasi masura controlului social. Fiecare om detine o anumita sfera particulara, are dreptul la o anumita zona "privata", care limiteaza controlul social, care poate fi mai mare sau mai mica, īn functie de : a) tipul de societate (autoritara sau democrata, traditionalista sau moderna etc.), b) coeziunea grupului (cu cāt aceasta este mai mare, cu atāt controlul social ese mai puternic), c) caracterul institutiilor din care individizii fac parte (īntr-o organizatie paramilitara, controlul social este extrem), d) pozitia indivizilor īn grup (īn comparatie cu un om de rānd, de exemplu, presedintele tarii este supus la un control social mult mai mare).

Faptele necesare, indispensabile desfasurarii vietii colective, sunt mult mai controlate decāt faptele care nu au decāt o importanta individuala. Astfel, societatea este mult mai interesata de modul īn care un director de scoala coordoneaza activitatile educative, decāt de modul īn care el īsi petrece sfārsitul de saptamāna. Cu cāt o actiune se refera mai mult la viata grupului, cu cāt ea constituie o amenintare a grupului ca īntreg cu atāt mai mare va fi represiunea asupra ei. De altfel, rostul controlului social, asa cum opineaza J. Cazeneuve4, este "sa orienteze comportamentul membrilor societatii īntr-un sens conform cu mentinerea acestei societati". El include īn sistemul controlului social ansamblul proceselor de socializare si īndeosebi al presiunilor pe care le sufera fiecare om din partea altor membri ai societatii.

Din perspectiva altor sociologi, ca de exemplu W.G. Sumner5, "reglarea comportamentelor membrilor societatii are loc īn cea mai mare masura, prin intermediul asa numitor "folkways" (cutume sau traditii populare) si "mores" (moravuri)". Principala conditie a vietii sociale - subliniaza autorul citat - este adaptarea omului la mediu, adaptare ce da nastere la diverse grupuri de solidaritate, unite prin credinte, convingeri si moravuri comune. Īn calitatea pe care o au "folkways" contribuie la solidaritatea sociala, au un caracter reglativ si imperativ pentru comportamente. Ele reprezinta pentru grupul social cam ceea ce reprezinta deprinderile pentru individi. Atāt "folkways" cāt si "mores" constituie mijloace informale de control social ce se perpetueaza de la o generatie la alta prin intermediul socializarii.

R.E. Park si E. W. Burgess, īn lucrarea "Inroduction to the Science of Sociology" (1921) distingeau existenta a trei modalitati sau forme de exercitare a controlului social īn societate :

- formele spontane, elementare de control social (de exemplu, adaptarea individului spontana, la comportamentul unei multimi sub presiunea ei) ;

- opinia publica (ce joaca rolul de autoritate sociala neinstitutionalizata) ;

- institutiile si reglementarile juridice (care functioneaza ca autoritati imperative institutionalizate) .

Conform teoriei functionalist-structuraliste (T. Parsons),  regulile sociale indica individului normele sociale permise de societate pentru diferite situatii, dupa care īsi orienteaza activitatea si alege din alternativele posibile pe aceea pe care o considera cea mai buna. Parsons accentueaza asupra ideii ca supunerea fata de norme nu se datoreaza unor factori de control social coercitiv, ci unui comportament natural, firesc, datorat internalizarii valorilor sociale.

Interpretarile pe care sociologii le dau astazi controlului social pot fi grupate īn doua mari categorii : a) interpretari restrictive, care pun accentul pe caracterul institutionalizat si coercitiv al controlului social si b) interpretari normative, care trateaza controlul social sistemic, ca ansamblu de actiuni umane īndreptate catre "definirea deviantei si stimularea reactiilor sociale īn prevenirea si respingerea ei "6.

Allan V. Horowitz 7 remarca faptul ca īn functie de diferite norme utilizate de catre diferitele subculturi, definitiile deviantei nu implica īn mod obligatoriu consensul normativ. Homosexualitatea, de pilda, sustine sociologul american, poate fi, pe rānd, considerata ca indiciu alimoralitatii, al bolii sau al unui stil libertin de viata. Variatele stiluri si forme de control social sunt īncorporate īn relatii sociale concrete si corespund contextelor sociale īn care opereaza (Horowitz).

Īn opinia lui Sorin M. Radulescu, principalele criterii de clasificare a formelor de control social sunt :

a)            dupa instantele din care emana, controlul social exercitat de institutii cu caracter statal (tribunale, īnchisori, spitale de psihiatrie etc.), de diferite grupuri sociale(familie , scoala , grupuri de vecinatate, asociatii, organizatii etc.) sau de catre anumiti indivizi ce au o anumita autoritate īn grup (capul familiei, preotul, seful ierarhic etc.) ;

b)           dupa modul īn care este exercitat controlul social, este organizat formal, realizat de institutii specializate si spontan (informal), realizat prin traditii, obiceiuri, prin opinia publica etc. ;

c)            dupa directia actiunii exercitate, controlul social poate fi direct (explicit), īmbracānd forma aprobarilor, amenintarilor, sanctiunilor etc. si indirect (implicit), realizāndu-se prin zvonuri, sugestii, manipularea prin intermediul propagandei sau publictatii etc.;

d)           dupa mijloacele utilizate : controlul social stimulativ (pozitiv), efectuat prin intermediul aprobarilor, recompenselor, indicatiilor, sugestiilor etc. si controlul social coercitiv (negativ) prin tabuu-ri, sanctiuni punitive, interdictii etc.;

e)            dupa mecanismele de reglare normativa la care apeleaza, controlul  social are caracter psihosocial (sugestia, convingerea, persuasiunea, manipularea etc.), caracter social propriu-zis (institutii sau organisme cu caracter statal, juridic, politic, adminstrativ etc.) si cultural (obiceiuri, moravuri, conventii, traditii etc.)

f)            dupa metodele (tipurile de sanctiuni) adoptate īn rapot cu conduitele deviante, putem vorbi despre controlul social penal (pedepsele), compensator (plata unor daune), conciliator (negocieri, īntelegeri mutuale) si terapeutic (resocializare).

Pornind de la ultimul criteriu de clasificare (de la tipurile de sanctiuni adoptate īn raport cu comportamentul durabil), Horowitz 8 prefigureaza existenta mai multor "stiluri" de control social : penal, al carui obiectiv principal consta īn a "produce durere sau alte consecinte neplacute celor care au comis acte blamabile" ; compensator, care implica obligarea violatorilor normei de a compensa victimele pentru  prejudiciile si daunele suferite (accentul cade pe reinstaurarea starii normale perturbata de actul deviant) ; conciliator, care faciliteaza descoperirea unor solutii prin negocierea mutuala īntre partile implicate, fara antrenarea sanctiunilor coercitive ; terapeutice, care are ca principal obiectiv modificarea personalitatii indivizilor devianti prin manipularea unor sisteme simbolice ce-si propun sa-i readuca la "normalitate". Conform acestui ultim stil, individizii sunt tratati ca victime ale unei boli, care nu poate fi controlata de ei īnsisi, motiv pentru care sunt supusidiagnosticului si tratamentului medical.

8.2.         Criterii de definire a fenomenului deviantei

Ideea ca pentru a īntelege societatea trebuie sa īntelegem si fenomenele deviantei care apar īn interiorul ei, cāstiga tot mai multi partizani. Comportamentul deviant, īncepānd cu deceniul patru, devine un concept cheie īn sociologie, cu timpul constituindu-se o noua ramura a sociologiei : sociologia deviantei.

Temele traditionale ale sociologiei deviantei, care-i contureaza de fapt obiectul de studiu sunt : infractionalitatea, problema violentei, alcoolismul, pornografia, prostitutia, consumul de droguri, homosexualitatea, lesbianismul, invaliditatea, sinuciderile, tulburarile si bolile psihice.9

Definitia sociologica a deviantei a fost elaborata cu precadere de doi autori : Sellin si Merton. Cel dintāi definea devianta ca ansamblul comportamentelor īndreptate contra normelor de conduita sau ale ordinii institutionale. Īn aceeasi termeni defineste si Merton fenomenul deviantei. Acesta este ansamblul comportamentelor care ameninta echilibrul sistemului sau, cu alte cuvinte, ansamblul comportamentelor disfunctionale. Dictionarul de sociologie, coordonat de C. Zamfir si L. Vlasceanu, precizeaza ca devianta este un act de conduita care violeaza normele scrise sau nescrise ale societatii sau ale unui grup. Ea se refera la tipul de comportament care se opune celui conformist, conventional si include nu numai īncalcarile legii (infractiuni, delicte), ci orice deviere, abatere de la regulile de convietuire. Un evantai larg de conduite pot fi incluse īn categoria fenomenelor deviante : de la conduitele bizare, excentrice, la cele imorale (indecenta, obscenitatea) si pāna la cele cu caracter antisocial. Putem spune ca, desi cele mai multe comportamente deviante presupun īncalcarea normelor juridice, o parte dintre ele nu sunt periculoase pentru societate (sunt "infractiuni fara victime"). Pentru clarificarea conceptului, o prima distinctie se cuvine a fi sesizata : īntre fenomenul deviantei si cel al anormalitatii. Pe de o parte, avem de-a face cu un concept sociologic (cel de devianta), pe de alta, cu unul psihopatologic (cel de anormalitate). Cel de pe urma caracterizeaza incapacitatea individului (validata medical ) de adaptare la exigentele vietii sociale si de exercitare adecvata a rolurilor sociale.



Conform paradigmei "actionaliste" (a teoriei actiunii umane), care pare cea mai potrivita pentru abordarea problematicii sociologiei deviantei 10, devianta reprezinta un fenomen normal īn sens durkheimian. Fiind un tip de actiune umana, ea este sustinuta fie de actionalitate, fie de irationalitate si depinde de perceptia membrilor societatii asupra actiunii si ordinii sociale. Īn acest sens, A.K. Cohen remarca faptul ca "nu poate exista o societate de sfinti īntrucāt procesul de redefinire sociala opereaza continuu, pentru  a asigura ca toate pozitiile pe o scala mergānd de a imoralitate la virtute vor fi mereu completate si ca īntotdeauna, unele vor fi mai sacre decāt altele".11

Īn legatura cu definitiile deviantei, mai īnainte propuse, ar mai fi necesare cāteva observatii clarificatoare.

Devianta este o notiune relativa din cel putin doua motive : a. pentru ca sistemul normativ difera de la o societate la alta si ceea ce īntr-o societate reprezinta o īncalcare a normei, īntr-o alta reprezinta dimpotriva, un comportament conformist si b. pentru ca "legea reprezinta un important factor de schimbare sociala care poate induce modificari īn receptarea contextului normativ al unei societati si se poate transforma chiar ea sub impactul unor schimbari sociale". Din aceasta cauza, chiar īn sānul aceleiasi societati, anumite conduite considerate la un moment dat ca infractionale, ulterior sunt apreciate fie ca simple abateri morale, care ies de sub incidenta legii, fie chiar conforme cu sistemul valorico-normativ. Un exemplu concludent pentru primul caz este urmatorul : exista societati musulmane care permit poligamia sau consumul de droguri, interzicānd īnsa consumul de alcool sau carne de porc, fapte ce-si pierd valabilitatea īn celelalte societati sau, mai mult decāt atāt, sunt apreciate īn sens contrar. Pentru cel de al doilea caz, putem gasi numeroase exemple chiar si īn realitatea romāneasca : daca īn epoca dictaturii comuniste demonstratiile stradale īmpotriva politicii guvernamentale erau incriminate de lege, astazi legile permit astfel de actiuni ; daca īn urma cu 50 de ani cuplurile consensuale, celibatul erau considerate ca deviante (din punct de vedere moral), astazi exista o mult mai mare toleranta fata de aceste forme alternative la casatorie.

O alta observatie care trebuie facuta vis a vis de definirea deviantei este ca nu orice act care se abate de la norma trebuie apreciat ca deviant. Inovatiile se īnscriu īn acest caz : desi ies din tiparele normei, ar fi absurd sa le apreciem ca deviante. Pe de alta parte, daca este sa luam īn calcul, pe de o parte, marea diversitate a normelor dintr-o societate si pe de alta parte, creativitatea conduitelor umane, am putea spune ca orice individ uman, īntr-un anumit moment al vietii sale īncalca norma devenind deviant.

Toate aceste observatii constituie argumente ce sustin caracterul relativ si echivoc al notiunii de devianta, atāta vreme cāt ceea ce este considerat deviant īntr-o societate sau īntr-o epoca este dezincriminat īntr-o alta societate si īntr-o alta epoca.

Īn sociologia deviantei, se face si delimitarea dintre devianta pozitiva si devianta negativa. Prima este echivalenta cu schimbarea sociala si se refera la acele actiuni deviante care pun sub semnul īntrebarii fundamentele ordinii sociale existente, pecetluind afirmarea unor noi tendinte de organizare sociala, descoperirea unor noi mijloace de realizare a scopurilor sociale etc. Nesupunerea civila ar putea fi o astfel de forma de devianta pozitiva?

Devianta negativa este echivalenta cu nerespectarea sistemului axiologic-normativ, ea se concretizeaza īn actiuni care depasesc limitele socialmente acceptabile de toleranta. Aceasta delimitare reliefeaza faptul ca devianta are nu numai un caracter distructiv, ci si unul constructiv. Ea se manifesta constructiv īn urmatoarele trei situatii :12 a) cānd ofera o "supapa de siguranta" membrilor societatii prin prevenirea acumularii excesive de tensiuni, nemultumiri, conflicte care ar putea pune īn pericol ordinea sociala ; b) cānd mobilizeaza resursele colectivitatii, contribuind la afirmarea si īntarirea valorilor sociale fundamentale (E. Durkheim); c) cānd stimuleaza schimbarea sociala prin punerea sub semnul īntrebarii a legitimitatii normelor, redefinirea sistemului normativ, modificarea rolului mijloacelor de control social.

Īn finalul acestei analize, sa zabovim putin asupra diferentelor care exista īntre fenomenul de devianta si cel de anomie. Trebuie spus, īn primul rānd, ca devianta nu este echivalenta cu absenta normelor, cu anomia, cu dezorganizarea asociala. Termenul de anomie vine din grecesul a nomos (fara lege) si semnifica o stare de dereglare a unui sistem sau subsistem social datorita dezintegrarii normelor ce reglementeaza comportamentul indivizilor si asigura ordinea sociala.

Termenul sociologic de anomie a fost consacrat de E. Durkheim care l-a folosit mai īntāi īn lucrarea sa "La Division du travail social" (1893) pentru a desemna una din cauzele proastei functionari a diviziunii muncii si, mai tārziu (1897) īn lucrarea "Le suicide", pentru a desemna un anumit tip de sinucidere īn cadrul celor posibile (sinucideri "egoiste", "altruiste", "anomice" si "fataliste").

Anomia este o stare sociala caracterizata prin "suspendarea temporara a functionalitatii vechilor reglementari", prin tendinte antinormative cel putin īn prima ei faza, de negare a oricarui fel de normativitate īntrucāt este perceputa coercitiva īn mod exclusiv.

Revolutiile, rasturnānd vechea ordine sociala, constituie situatii anomice tipice pentru ca provoaca dezorientare normativa, confuzie īn sistemul reperelor care ar trebui sa orienteze conduitele. Analizānd "marile tragedii" ale Revolutiei ruse, P. Sorokin 13 constata ca starile anomice generate de revolutii sunt urmate, cu necesitate, de tendinte de "pervertire a comportamntului uman", cu alte cuvinte, de tendinte deviante. Revolutiile, sustine sociologul american, antreneaza aparitia urmatoarelor comportamente individuale si sociale :

- disparitia vechilor obiceiuri si dezvoltarea altora noi īntr-o scurta perioada de timp, si nu īn cāteva decenii, asa cum s-ar fi īntāmplat īn conditii obisnuite ;

- adoptarea rapida a unor noi forme de gāndire si conduita īn domeniul religios, moral, estetic, politic, profesional etc.;

- "biologizarea individului, transformarea sa īntr-o fiinta primitiva care reactioneaza numai la stimuli neconditionati";

- "eliberarea" indivizilor de sub autoritatea normelor morale sau legale declarate a fi de natura prejudicianta pentru libertatea individului ;

- transformarea actelor de crima si tālharie īn actiuni motivate īn numele "luptei pentru libertate, fraternitate si egalitate" ;

- amplificarea reactiilor verbale si scrise ale publicului (īnmultirea mittingurilor, a discursurilor īn public, a articolelor de presa, a pamfletelor etc.);

- īnmultirea infractiunilor avānd ca obiect proprietatea ;

- cresterea numarului de divorturi, a delictelor sexuale si a altor tipuri de delicte ce afecteaza morala publica ;

-  pervertirea conduitei de munca, dezvoltarea parazitismului, tendinta de a dobāndi bunuri fara depunerea nici unui efort util ;

- modificarea raporturilor de autoritate si subordonare, care caracterizau vechea ordine sociala, negarea ierarhiilor si a autoritatii legii.

Accentuānd asupra caracterului socant al schimbarilor induse de revolutii īn sistemul normativ, īn comportamentul unor largi categorii de populatii, P. Sorokin arata ca :"Sclavii care pāna ieri erau supusi fata de stapānii lor, pierd orice sens al obiedientei, arestāndu-i si asasināndu-i (.) Un individ pasnic si inimos devine un asasin crud si sāngeros. Īn  cursul cātorva zile sau saptamīni, un monarhist devine republican, un individualist, socialist ; o persoana credinciosa, un ateu . ".14

Revenind la marile teorii despre anomie, constatam ca, dupa Durkheim, R.K.Merton este cel car īsi aduce o substantiala contributie, conceptia lui bucurāndu-se de un imens succes pāna īn anii '70. Versiunea lui Merton se concentreaza asupra organizarii si reglarii sociale īn analiza aparitiei si frecventei comportamentului deviant. Dupa anii '70, influenta teoriei lui Merton a pierdut din forta pe care o avusese, producāndu-se o deplasare a conceptului de anomie din domeniul organizarii sociale, īn cel al integrarii sociale, concomitent cu centrarea tot mai serioasa pe individ. Dupa aceasta data, s-a mai produs o schimbare notabila a sensului, anomia devenind sinonima cu alte notiuni, ca de exemplu : frustrare, alienare, stare de insecuritate, izolare psihica etc.

8.3.         Diferite teorii despre devianta

S-a īncercat sa se raspunda la īntrebarea :"de ce oamenii se angajeaza īn comportamente deviante?" de pe pozitiile mai multor stiinte : ale biologiei, psihologiei si sociologiei.

Vom prezenta succint continutul explicatiilor biologice si psihologice, urmānd sa zabovim mai mult asupra teoriilor sociologice privind fenomenul deviantei.

Īn epocile premoderne, mult timp s-a crezut ca oamenii actioneaza  irational, deviant pentru ca sunt posedati de "spiritele rele". Se īncerca gasirea cauzelor comportamentului deviant īn fortele supranaturale. Īn secolul XIX, descoperirile biologice au facut ca aceasta explicatie sa cedeze īn favoarea alteia īn acord cu noile cunostinte īn biologie.

Cea mai cunoscuta explicatie a formulat-o C. Lombroso (1876), un medic care si-a desfasurat activitatea īn īnchisorile italiene. Din diferite masuratori fizice pe care le-a realizat asupra detinutilor, el a constatat ca acestia aveau trasaturi fizice distincte : frunte īngusta, pometi proeminenti, urechi mari si labartate, si mult par pe corp. Adoptānd perspectiva evolutionista, el a sustinut ca deviantii, mai precis criminalii, sunt "atarici", respectiv subdezvoltati din punct de vedere biologic.

Mai tārziu, un psihiatru britanic, Charles Goring (1913) a combatut teoria lui Lombroso, sustinānd ca nu exista diferente fizice esentiale īntre criminali si necriminali. Ulterior s-a revenit asupra ideii ca persoanele criminale constituie un tip fizic distinct.15 Astfel, Sheldon (1949) sustine ca tipul anatomic mezomorf (musculos si atletic) este mai pobabil sa devina criminal decāt tipul ectomorf (īnalt, slab, fragil) sau endomorf (scund si gras). Tot cam pe aceleasi pozitii se situeaza si sotii Gluck (1950), desi ei sustin ca legatura dintre criminalitate si caracteristicile fizice este o legatura indirecta, intermediata. Īn viziunea lor, mezomorfii au un anumit tip de personalitate (insensibili fata de ceilalti, ei pot reactiona la frustrare cu comportament agresiv).

Sociologul american Norman Goodman supune dezbaterii rezultatele unor cercetari recente privind comportamntul criminal, īn confomitate cu care persoana care are un model cromozomial, care contine un cromozom masculin (x y y), poate fi mai īnclinata spre comportamente violente. S-a constatat ca modelul (x y z) este mai raspāndit printre barbatii criminali decāt printre cei care nu au savārsit crime. Concluzia lui N. Goodman este ca numarul subiectilor studiati a fost prea mic - īn cazul respectiv - pentru a putea stabili cu certitudine existenta unei legaturi īntre comportamenteul criminal si prezenta unui cromozom masculin suplimentar. Īn sprijinul punctului de vedere mai sus enuntat, sunt citate studiile realizate de Wilson si Herrnstein (1995), care sustin ca factorii biologici au un efect nesemnificativ asupra comportamentului criminal si ca "mediul social este cel care joaca un rol important īn stimularea sau inhibarea oricarei influente pe care caracteristicile biologice o pot avea asupra unui astfel de comportament".16

8. 4. Teorii sociologice ale deviantei

Sociologii furnizeaza mai multe paradigme explicative īn legatura cu fenomenul deviantei. Ele difera īn functie de punctele de vedere, conceptiile, teoriile cu privire la cauzele deviantei.

·        Astfel, scoala de la Chicago (R.E. Park, L. Wirth) ne ofera o interpretare bazata pe modelul "patologiei sociale" si "dezorganizarii sociale", īn cadrul careia devianta este īnteleasa ca abatere de la norma de conduita presupusa a fi universal valabila. Cauza abaterii o reprezinta perturbarile "patologice" ale īntregul organism social, care se manifesta cu mai multa putere īn cursul proceselor de modernizare, industrializare, urbanizare.




·        O alta teorie intitulata "teoria asocierii diferentiale" sau a "transmiterii culturale" (E. Sutherland, 1940) sustine ca devianta (criminalitatea) este īnvatata īn cursul socializarii si este transmisa mai departe la fel ca si conformitatea. Interactiunea individului cu valorile si normele grupurilor deviante, īnsusirea normelor regulilor, simbolurilor acestor grupuri de catre individ īl va determina sa adopte comportamente deviante. Angajarea īn acte deviante depinde de gradul de influenta pe care grupul deviant īl are asupra indvidului de timpul pe care individul īl petrece īn acest grup.

Comportamentul deviant este rezultatul adoptarii unei subculturi deviante. Contintul procesului socializarii sta la baza diferentei īntre comportamntul deviant si cel nedeviant. Se constata īnsa ca, desi toti oamenii vin īn contact cu valori si norme antisociale, nu toti vor adopta comportamente antisociale. Pentru a analiza efectele interactiunii individului cu grupul deviant, trebuie sa mai luam īn calcul si alti factori importanti cum ar fi : vārsta individului, frecventa si intensitatea contactului.

·        Conform teoriei functionaliste (T. Parsons) devianta este un esec al solidaritatii sociale. Ea creeaza disfunctii īn relatiile dintre rolurile sociale ale indivizilor, facāndu-i sa reactioneze ostil fata de normele si valorile societatii sau sa le ignore. Devianta perturba īntreg echilibrul stabilit īntre functiile si structurile sistemului social, deoarece ea desemneaza situatia īn care indivizii refuza sau sunt incapabili sa-si exercite rolurile sociale.

·        Teoria controlului social (Hirschi, Nye, Reckless etc.). Īntrebarea cheie de la care pleaca fondatorii acestei teorii este urmatoarea : "De ce, chiar si īn zonele cu o rata īnalta a criminalitatii, unii tineri nu ajung delincventi?"

Cauzele deviantei - sustin gānditorii mai sus numiti - rezida īn lipsa unui control intern efectuat de individ, precum si īn lipsa unui control extern adecvat efectuat de catre societate. Controlul intern īl ajuta pe individ sa se "izoleze" de subcultura delincventa din mediul īnconjurator.

Devianta apare si atunci cānd legaturile dintre individ si societate sunt slabe, cānd controlul social informal lipseste si dimpotriva, atunci cānd legaturile indivizilor cu societatea si controlul social informal sunt puternice, fenomenul deviantei este absent.

Īn 1969, Hirschi a lansat ideea ca legaturile puternice dintre indivizi si societate se definesc īn principal prin urmatoarele caracteristici : atasament, angajament, implicare.

Atasamentul se refera la faptul ca aflati īn relatii cu alti oameni importanti pentru ei, indivizii vor actiona īn mod responsabil, luānd īn consideratie si opiniile, sentimentele, preocuparile semenilor lor ; raportul dintre indivizi si comunitate este puternic.

Angajamentul se refera la faptul ca atunci cānd actorii sociali sunt angajati īn anumite relatii ( de familie, profesionale) sunt multumite de statutele sociale pe care se afla, ei sunt mai interesati de mentinerea sistemului decāt de schimbarea lui si tind sa se conformeze valorilor si normelor societatii si sa-si tempereze eventualele īnclinatii deviante.

Īn aceste conditii, nu e de mirare ca sloganul mobilizator al partizanilor schimbarii sociale din America anilor '60 era 17 :"nu aveti īncredere īn nimeni peste 30 de ani".

Implicarea se refera la faptul ca oamenii care sunt antrenati īn activitati nedeviante relationeaza cu oameni nedevianti, cu oameni care respecta sistemul normativ īmpartasind cu ei aceleasi credinte, opinii, reguli sunt mai rezistenti, mai refractari chiar fata de actiunile deviante.

Reprezentantii acestei teorii sustin ca devianta este o conditie "naturala" a indivizilor, de aceea nu trebuie explicata. Ceea ce trebuie explicat nu este devianta, ci controlul social, conformismul care rezulta din mecanimsele controlului social.

Teoriei controlului social i se reproseaza incapacitatea de a explica actiunile deviante īntreprise de oameni cu statut superior, aparent "respectabil" si care sunt bine integrati īn comunitatile lor, asa cum ar fi crima gulerelor albe.

O alta dificultate a teoriei consta īn faptul ca nu explica comportamentul celor integrati īn subculturi deviante, ale caror legaturi sociale puternice si sistem normativ sunt condamnate de majoritatea societatii. Īn concluzie, problema nu este numai integrarea īn comunitate ci si natura sistemului de valori si norme ale respectivei comunitati.

Lipsa de integrare a indivizilor īn societate poate fi īn anumite circumstante cauza, iar īn altele efectul comportamentului deviant.

Cauza deviantei este explicata de alti sociologi prin asa numita tensiune structurala. Se īnscriu aici interpretarile care se bazeaza pe modelul anomiei (Durkheim, Merton). Asa cum aratam mai īnainte, devianta este un rezultat al perioadelor de schimbare sociala care perturba cāmpul valorico-normativ, dezorienteaza conduitele indivizilor determināndu-i sa adopte comportamente adaptative deviante.

Merton (1938) sustine ca devianta este produsul nepotrivirii, conflictului dintre scopurile sociale (sustinute cultural) si mijloacele legitime, institutionale, oferite de societate īn vederea atingerii acelor scopuri.

Neavānd acces la aceste mijloace, indivizii adopta mijloace ilicite, dar mult mai eficiente de realizare a scopurilor propuse. Nu toti indivizii detin succes profesional sau financiar, prin mijloace adecvate, legitime nici chiar īntr-o societate a succesului cum este numita SUA. Cei care nu au mijloacele necesare pentru a parcurge un nivel superior de educatie, de specializare īntr-un anumit domeniu este putin probabil sa se bucure de "succese", fapt ce induce un oarecare sentiment de anomie ce poate determina adoptarea unor modalitati deviante de adaptare. Īn conceptia lui Merton, adaptarea devianta poate īmbraca patru forme principale :18 inovatia, ritualismul, marginalizarea si rebeliunea.

Inovatia, ca forma de adaptare devianta, se refera la situatia īn care individul accepta scopurile culturale standard dar nu si mijloacele standard (promovate de societate) pentru atingerea acestor scopuri. Un caz concret este atunci cānd ne folosim de informatii "confidentiale" (obtinute pe cai oculte) pentru a obtine profit īn afaceri.

Ritualismul se refera la situatiile īn care indivizii nu accepta sau se fac ca nu īnteleg scopurile sociale dar care actioneaza totusi īn conformitate cu cerintele societatii : este tipic cazul birocratului preocupat mai mult de completarea corecta a formularelor decāt de rezolvarea solicitarilor cuprinse īn interiorul acestora. Este vorba despre respectarea exagerata a regulilor, procedeelor, deci a mijloacelor īn detrimentul scopurilor.

Marginalizarea defineste acea situatie īn care individul a abandonat atāt scopurile cāt si mijloacele standard. El elimina contradictia dintre atingerea scopurilor si lipsa mijloacelor, respingāndu-le si pe unele si pe celelalte si retragāndu-se din mecanismul social, abandonānd societatea.

Dupa Merton, acesta este cazul cersetorilor, alcoolicilor, drogatilor, bolnavilor mentali. Marginalizarea este o forma de alienare pasiva.

Rebeliunea (alienare activa) este un mod de adaptare prin care persoana, nereusind sa accepte scopurile si mijloacele sociale, le īnlocuieste cu alte scopuri si mijloace. Este cazul militantului pentru drepturi civile, al revolutionarului, protestatarului etc.

Potrivit teoriei tensiunii structurale, sursa deviantei nu se afla īn individ, ci īn structura sociala.

Devianta este explicata si din perspectiva paradigmei "conflictului" (Quinney, Turk, Walton, Spitzer, Young etc.) Aceasta teorie īsi gaseste radacinile īn conceptia marxista cu privire la caracteristicile orānduirii capitaliste si anume : dominanta proprietatii private asupra mijloacelor de productie, repartitia inegala a resurselor, goana dupa profit, competitia acerba īntre agentii economici. Devianta este, deci, un produs al inegalitatii sociale si al competitiei nemiloase care determina grupurile sociale defavorizate sa adopte mijloace deviante de supravietuire. Acest tip de societate permite agentilor de control social sa īnfaptuiasca discriminari īn privinta īnregistrarii si sanctionarii comportamentelor deviante. Īn acest sens, Quinney (1974, 1980) afirma ca proprietarii mijloacelor de productie (capitalistii) controleaza sistemul legal, fapt ce le permite sa defineasca drept devianta orice actiune care le-ar ameninta privilegiile si proprietatile. Īn aceleasi coordonate se īnscrie si conceptia lui Spitzer (1980), care subliniaza faptul ca autoritatea capitalistilor asupra sistemului legal le permite utilizarea lui pentru apararea propiilor lor interese si pentru mentinerea sub control a celor care ameninta functionarea societatii capitaliste. El sustine ca proprietarii joaca un rol cheie īn a-i defini devianti din punct de vedere social pe cei care nu vor sa desfasoare activitatile necesare functionarii mecanismului capitalist sau care nu manifesata respectul cuvenit fata de autoritati, fata de ordinea ierarhica capitalista.

Teoria conflictului, ca si teoria tensiunii structurale, muta sursa deviantei dinspre individ spre structura sociala. Limitele ei deriva chiar din unele presupozitii fundamentale pe care se īntemeiaza. Astfel, ea considera ca bogatii sunt atotputernici si ca sunt liberi sa defineasca dupa bunul plac orice act inconvenabil pentru ei ca act deviant.

"Aceasta teorie 19 ignora consumatorul sau legile pentru protejarea muncitorilor care restrānng libertatea de actiune a capitalistilor", ignora faptul ca "exista legaturi īmpotriva trusturilor care īmpiedica anumite companii sa controleze evenimentele dupa bunul lor plac", precum si faptul ca chiar īn tarile socialiste care limiteaza cel mai mult inegalitatile sociale, exista manifestari ale fenomenului de devianta.

Teoria etichetarii este un nou model explicativ al deviantei. Cum apare aceasta teorie? Stanton Wheeler, profesor cercetator īn sociologia deviantei (SUA), īntr-un interviu cu Mihail Cernea 20 sesiza ca īn primele patru decenii ale secolului, interesul cercetatorilor deviantei era polarizat īn jurul efortului de a raspunde la doua īntrebari :1) cum putem explica variatiile (dupa aria geografica, zona oraselor, legislatia īn vigoare, dupa diferitele categorii sociale etc.) īn rata criminalitatii? 2) cum putem explica de ce tocmai un anumit individ ajunge la comportament delincvent sau la crima? Iata, deci, continua autorul mai sus mentionat, ca īn aceasta perioada cercetatorii nu-si puneau īntrebarea : de ce acest comportament este considerat deviant sau criminal. Dupa cel de al doilea razboi mondial, situatia se schimba fundamental : apar noi modele de teoretizare sociologica a deviantei, termenul de devianta este utilizat cu o frecventa crescānda, este elaborat conceputl de "labelling"(etichetare).

Tot acum Frank Tannenbaum si Edwin Lemert au subliniat importanta problemelor pe care le ridica denumirea unei conduite date drept delincventa, crima sau devianta. A proceda astfel, sustin cei doi autori, īnseamna a eticheta sau stigmatiza respectiva persoana si a-i īngreuna revenirea la un mod de viata obisnuit. Una din cele mai clare abordari a acestei teorii a realizat-o Howard Becker, care, īn lucrarea "The Outsiders", facea urmatoarea insertiune explicativa : "īnsasi grupurile sociale constituie devianta, aplicānd aceste reguli la anumiti indivizi si etichetāndu-i drept marginali".

Rationamentul pe care el īl dezvolta īn aceasta lucrare porneste de la īntrebarea "ce anume face dintr-un act, un act criminal". Pe scurt, raspunsul ar fi urmatorul : nu ceva care este imanent actului īnsusi face dintr-un act un act criminal, ci etichetarea oficiala. Initial, el a ajuns la acest raspuns, constatānd ca īn legislatia americana, existau atāt lucruri inofensive cāt si lucruri periculoase care, dupa īmprejurari, erau considerate uneori ca deviante, iar alterori ca acceptabile. La rāndul sau, Stanton Wheeler constat ca majoritatea crimelor gulerelor albe (exemplu, propaganda īnselatoare a unor produse, "violarea reglementarilor antitrust īn lumea afacerilor) la īnceput primesc sanctiuni foarte blānde : i se solicita persoanei sa renunte la a le mai comite si abia īn ultima instanta se acorda o modesta sanctiune penala (cel mult 1 an īnchisoare). La polul opus, furtul unor cauciucuri de automobil poate fi pedepsit cu pāna la 15 ani īnchisoare īn unele state din SUA. Putem spune ca, īn conformitate cu aceasta teorie, devianta nu are realitate īn sine, ci numai prin procesul sau de definire, de "etichetare" a unor comportamente ca fiind deviante. Nici un comportament nu este īn mod inerent sau īn mod automat deviant. Diversele societati (si īn cadrul acestora diversele grupuri) eticheteaza diferite actiuni ca deviante.



Ceea ce este important pentru aceasta teorie nu este actul de devianta propriu-zis ("devianta primara"), ci devianta secundara, etichetarea publica ca deviant si, ca urmare, acceptarea identitatii deviante de catre persoana care a savārsit actul. Aceasta acceptare poate fi considerata ca un stigmat care schimba fundamental constiinta de sine a respectivei persoane si duce la o "cariera devianta" (Goffman, 1963). Cu alte cuvinte, nu violarea normei conteaza (pentru ca toti sunt "devianti" īntr-un mod sau altul) ci etichetarea, stigmatizarea persoanei care a violat norma.

Cercetarile sociologice care au succedat aceasta teorie au scos īn evidenta cāteva dintre limitele ei. Īn 1980, Gove constata ca unii delincventi se angajeaza īn infractiuni diverse, cu toate ca nu au fost prinsi niciodata si deci nu au fost expusi deviantei secundare, respectiv etichetarii si stigmatizarii. Pe de alta parte, pentru anumite categorii de oameni, faptul de a fi etichetati este mai degraba un stimulent pentru a-si schimba comportamentul decāt pentru a persevera īn comiterea de infractiuni. De asemenea, asa cum sesiza M. Cernea, īn orice societate unii comit prejudicii corporale altora, se īncalca dreptul la proprietate, nu se respecta contractele etc. Ori, abordarea acestor actiuni ca simple activitati de etichetare "ar fi o greseala si o trivializare".

8.5. Statistica criminalistica

Frecventa cu care se produc actele delincvente difera nu numai de la o tara la alta, ci chiar si īn interiorul aceleiasi societati, de la o regiune la alta (ea este mai ridicata īn regiunile metropolitane decāt īn cele urbane mici, suburbane sau rurale). Cercetarile sociologice evidentiaza faputl ca SUA are cea mai ridicata rata a criminalitatii comparativ cu celelalte societati industrializate ale lumii. Ca explicatie a acestui fapt, cercetatorii sugereaza urmatorii cātiva factori : centrarea pe succesul individual, mari inegalitati economico-sociale, rata īnalta a mobilitatii sociale si geografice (care reduce controlul social).

Īn continuare, vom face cāteva aprecieri referoitoare la statisticia criminalitatii īn SUA.

Relativ la aceasta problema, Norman Goodman, īn "Introducere īn sociologie" a tinut sa faca īn primul rānd urmatoarea constatare : exista mai multe crime decāt sunt īnregistrate statistic. Departamentul de justitie al SUA estimeaza ca ar putea fi de 3 ori mai multe crime decāt se raporteaza (multe crime nu sunt īnregistrate pentru ca victimele nu sunt identificate sau nu figureaza īn rapoartele birocratiei).Studiile īn domeniu asociaza delincventa cu vārsta, genul, clasa sociala si rasa.

Īn privinta vārstei, se constata ca cei mai multi criminali sunt adolescenti sau putin peste 20 de ani, sunt deci tineri si foarte tineri. Acest grup de vārsta rerezinta peste 40% din crimele violente si aproximativ 50% din toate delictele īmpotriva proprietatii. Pe de alta parte, este mai probabil ca "crimele gulerelor albe" (delapidari, fraude, reclame false, manipulare a actiunilor si a obligatiunilor, īnselare la pret, poluarea mediului, vānzarea clandestina de alimente daunatoare sau de droguri etc.) sa fie comise de cei care sunt mai īn vārsta.

Asociind delictele cu genul studiile arata ca barbatii comit de 4 ori mai multe delicte īmpotriva proprietatii decāt femeile si cam de 9 ori mai multe acte violente.

Unele delicte sunt tipic masculine (violul) si altele tipic feminine (prostitutia).

Se observa ca agentii care aplica legea sunt mai reticenti īn a eticheta femeile drept criminale decāt īn a eticheta barbatii. Cānd prejudecatile legate de gen vor fi tot mai rar īntālnite si pe masura ce drepturile femeilor si barbatilor devin egale (Alder si Alder, 1979)s-ar putea ca diferenta īn ratele crimelor sa scada.

Corelarea deviantei cu clasa sociala evidentiaza faptul ca un procent mai mare de delincventi apartin clasei de jos comparativ cu clasa mijlocie sau de sus. Īn acelasi timp, mai multe victime provin din clasa de jos decāt din celelalte. si nu īn ultimul rānd, probabilitatea de a fi arestati si condamanti e mai mare pentru reprezentantii clasei de jos.

Infractionalitatea este strāns legata si de factorul rasa. Asa, spre exemplu, frecventa cu care africanii-americani sunt arestati este mai mare decāt procentul din populatia totala pe care acestia īl reprezinta. Īn 1996, cānd ei reprezentau 12% din populatie, ei formau cam 28% din arestarile pentru delicte grave, 33% pentru delicte īmpotriva proprietatii, 45% delicte īmpotriva persoanei (FBI, 1987).

Statistica privind starea infractionalatii īn Romānia evidentiaza existenta unei situatii relativ mai putin alarmante decāt cea existenta īn SUA. Comparativ īnsa cu situatia existenta īn uma cu 10 ani, lucrurile nu sunt deloc īmbucuratoare : daca īn 1989 au fost depistati 55.737 infractori, īn 1999 numarul acestora a crescut de peste 4 ori, ajungānd la 239.346.

Desi numarul infractorilor minori īn 1999 nu reprezinta mai mult de 7% din numarul total al faptelor penale īn tara, īn raport cu anul 1989 el a crescut aproape de 8 ori (de la 2868 la 16.119). Īn topul delincventei juvenile cele mai multe infractiuni sunt cele de furt (17 059) si tālharie (761) ; uremaza apoi vatamarile corporale (273), violurile (110), prostitutia (87), omorurile (24).

Cea mai mare parte a micilor infractori au vārste cuprinse īntre 14 si 17 ani ; aproape 40% din minorii delincventi sunt elevi īn clasa a V-VIIIa si aproape 50% din fetele care se prostitueaza.

Īn privinta sexului, datele statistice arata ca majoritatea infractiunilor sunt comise de baieti (peste 90%).

Īn privinta mediului de rezidenta observam ca si īn Romānia delincventa juvenila este mai frecventa īn mediul urban decāt īn cel rural : 71% din furturi si 71% din tālharii, 63% din omoruri si 57% din loviturile generatoare de moarte sunt savārsite de minori īn orase.

Consumul de alcool joaca un rol important īn determinarea generarii infractiunilor. El sta la baza cazurilor de lovituri cauzatoare de moarte (88%) si a cazurilor de viol (55%). Mai mult de 1/3 din omorurile comise de minori s-au produs sub influenta alcoolului.

Note:

1              G. A. Theodorson, A. G. Theodorson, A Modern Dictionary of Sociology, N.Y., Thomas and Growell Company, 1969, apud. Dan Banciu, Sorin M. Radulescu, Marin Voicu, Introducere īn sociologia deviantei, Ed. st. si encicl., Buc., 1985, p. 56.

2              Jean Carbonnnier, Sociologie juridique, Paris, Armand Colin, 1972, apud Dan Banciu, Sorin M. Radulescu, Marin Voicu, op. cit., p. 57.

3              J. Szczepanski, Introd. īn sociologie.

4              J. Cazeneuve, Les pouvoirs de la television, Paris, Gallimard, Idees, 1970, p. 118.

5              D. Banciu, Sorin M. Radulescu, Marin Voicu, op. cit., p. 57.

6              Sorin M. Radulescu, Homo Sociologicus, p. 272.

7              Allan Horowitz, The Logic of Social Control, N-Y., 1990, apud S. M. Radulescu, op. cit., p. 272.

8              Allan V. Horowitz, op. cit., p. 11, apud S. M. Radulescu, op. cit., p. 273-274.

9              Marshall B. Clinard, Robert F. Meier, Sociology of Deviant Behaviour, N.Y., Montreal, London, 1979, apud. S. M. Radulescu, op. cit., p. 19.

10            Sorin M. Radulescu, Homo Sociologicus, sansa, Buc., 1994, p. 34.

11            Albert K. Cohen, The Elasticity of Evil : Changes in the Social Definition, apud. S. Radulescu, op. cit., p. 34.

12            C. Zamfir, L. Vlasceanu, Dictionar de sociologie, p. 168.

13            P. A. Sorokin, The Sociology of Revolution, N.Y., 1967, apud Sorin M. Radulescu, op. cit., p. 35-36.

14            Ibid.

15            N. Goodman, op. cit., p. 144-145.

16            Ibid.

17            N. Goodmann, op. cit., p. 147.

18            N. Goodman, op. cit., p. 149.

19            N. Goodman, op. cit., p. 150.

20                  M. Cernea, op. cit., p. 69.













Document Info


Accesari: 5133
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )