Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Conflictele si natura lor

sociologie












ALTE DOCUMENTE

SCURT ISTORIC AL BUNELOR MANIERE
Love SMS
GRUPUL ETNIC
V-ati intrebat vreodata in ce fel iubiti fiinta de langa dumneavoastra
CHESTIONAR SOCIOLOGIE URBANA
Citate Atitudine
TIMIDITATEA - BOALA SOCIALA
PATOLOGII SI TERAPII COMUNICATIONALE Manipularea
MESAJE DE DRAGOSTE
ORDINEA SOCIALA LA RASCRUCEA DINTRE ETNICITATE SI GENUL SOCIAL

Conflictele si natura lor

1. 1. Notiuni generale




Daca cercetam notiunea conflictului din perspectiva istoriei, prima definitie stiintifica a acestui comportament uman o vom gasi īn filosofia lui Aristotel. Īnainte cu 2300 de ani el a formulat una dintre cele mai nepieritoare metafore a conflictului: relatia dintre "stapān si slujitor" , referindu-se la conflictul dintre ratiune si sentiment. Dupa parerea lui, acestea sunt īntr-un conflict continuu, stapānul (ratiunea, īntelepciunea) controlānd si dirijānd sluga (reactiile primitive, uninteligente, spontane a omului).

Acea idee a "sentimentelor periculoase" a influentat timp īndelungat civilizatia vestica; crezarea ca sentimentele negative conduc la conflicte si conflictele la rāndul lor cauzeaza divergente a marcat o epoca īntreaga. Pornind de la acest punct de vedere, conflictul era considerat un comportament uman negativ, care trebuia eliminat si schimbat cu ratiunea.

Īn evul mediu filozofii erau preocupati de conflictele dintre virtute si culpa, dintre bine si rau, parerea generala a acestei epoci fiind ca conflictul trebuie eliminat si īnlocuit cu bunatatea, iar īn epoca moderna s-a dorit īnlocuirea conflictului (a raului) cu adevarul.

Darwin era primul savant din epoca moderna, care a considerat conflictul o parte din teoria evolutiei, iar Freud este primul psihiatru a carei teorie se bazeaza pe conflictele interpsihice, considerānd conflictul o parte a mintii umane. Morton Deutsch sustine īn teoria sa ca conflictul nu trebie eliminat, ci transformat, el diferentiānd conflictele constructive de cele destructive.

O verificare a defintiilor conflictului īn literatura de specialitate 16516w2216q are ca rezultat o diversitate de definitii (acest fapt este valabil la toate stiintele socio-umane, datorita lipsei unor notiuni general acceptate). Definitiile difera prin varietatea aspectelor incluse, generalitate si exactitate.[1]

Stephen P. Robins defineste conflictul ca fiind un process care īncepe cānd o parte precepe ca o alta parte a afectat negativ, sau este pe cale sa afecteze negativ ceva, care are o anumita valoare pentru prima parte.[2] Din acest punct de vedere, conflictul poate fi conceputa ca a fi divergenta perceputa de interese, o credinta ca aspiratiile curente ale partilor nu pot fi atinse simultan, sau ca interactiunea unor personae ori grupuri interdependente, care percep scopurile incompatibile si interferenta reciproca īn atingerea acestora.

Dupa Zamfir si Vlasceanu (1993), notiunea de conflict īnseamna o opozitie deschisa, lupta īntre indivizi, grupuri, clase sociale, partide, comunitati, state cu interese economice, politice, religioase, etnice, rasiale, divergente sau incompatibile, cu efecte disruptive asupra interactiunii sociale. Īn functie de localizarea lor īn spatiul social, conflictele se pot produce la orice nivel al organizarii sociale: de la cele specifice rapoturilor interindividuale si intergrupale (īntre prieteni, sot - sotie, membrii unui grup de munca etc.), la cele de nivel organizational (īntre conducerea administrativa si specialistii tehnici, īntre sindicat si patronat, īntre salariati si reprezentantii sindicali etc.), sau la cele de mivel macrosocial (īntre grupari sau partide cu interese politice diferite sau grupuri si categorii sociale cu interese divergente, de genul dintre o confederatie sindicala si guvern (Vlasceanu, 1993).

Bruke (1972) consider ca conflictele se produc īn maniera cvasi-sistematica īntre obiectivele unui individ sau serviciu, care s lovesc de vointa altuia, vazuta ca fiind īmpotriva intereselor proprii. O atitudine similara o adopta si Myers (1989), īn conceptia caruia conflictul este o incompatibilitate perceputa a actiunilor si scopurilor.

Īn general conflictul este considerat ca o pozitie reciproca sau o agresiune raportata īntotdeauna la o tendinta, scop invizibil. La baza conflictului stau ciocnirile dintre interese particulare (ale grupurilor sau organizatiilor), conditiile existente, parerile si convingerile de grup, conditiile sistemului social-economic, pe de o parte si interesele general-umane, legitatile economice, juridice, politice, tendintele dezvoltarii societatii īn ansamblu, pe de alta parte.

Conflictul, afirma Moscovici (1976), este o sursa de energie si vitalitate īn masura īn care el este cel care reanima credintele, stimuleaza pasiunile si revigoreaza simbolurile, pe scurt, creste nivelul de creativitate si participare selectiva.[3]

Robert Callahan foloseste termenul de conflict pentru a descrie inclusiv starile afective ale indivizilor (ostilitate, frustrare, neliniste), starile cognitive (constientizarea situatiilor conflictuale) si cele comportamentale - de la rezistenta pasiva pāna la agresiunea declarata.[4] Studiile recente arata ca managerii nu fac distinctie īntre conflictele emotionale si conflictele structurale, ceea ce īnseamna ca nu conflictul īn sine sau tipologia lui constitue o problema, ci conflictul nerezolvat. Intentiile de rezolvare a conflictelor sunt decizii, prin care se stabileste actionarea īntrun anumit mod īn cadrul unei situatii conflictuale, dar pentru a putea fi pregatit sa se reactioneze la comportamentul celeilalte parti, mai īntāi trebuie cunoscute intentiile pe care acesta le are. Multe conflicte intra īn faza de escaladare pentru ca nu se cunosc, sau nu īn totalitate, intentiile celeilalte parti, dar pe de alta parte, poate aparea si o dedublare, deoarece comportamentul nu reflecta īntotdeauna intentiile unei persoane.

Taxonomia intentiilor de abordare a conflictelor se poate realiza prin folosirea a doua dimensiuni: gradul de cooperare sau dorinta de satisfacere a dorintelor celuilalt (cāt de cooperanta este fiacre parte īn a satisface interesele celeilalte parti), si gradul īn care o parte īncearca sa-si satisfaca propriile interese (cāt de asertiva este fiecare parte īn urmarirea propriilor interese). Practic, cele doua dimensiuni creeaza cadrul distributiv si interogativ al rezolvarii conflictelor, dar nici una din aceste intentii de abordare nu este mai performanta īn sine, ci fiecare īsi are rolul ei, īn conformitate cu situatia īn care se desfasoara episodul conflictual.

Acest model, cunoscut sub denumirea Thomas-Kilmann defineste cāteva optiuni de management al conflictului, care pot varia din punct de vedere al utilitatii, īn functie de contextul īn care sunt folosite. Modelul nu trebuie vazut ca norma de comportament, desi autorii dovedesc o oarecare īnclinatie spre colaborare. Susan Schneider si Jean-Louis Barsoux propun cazul ideal al unei echipe de manageri, compusa din persoane din diverse parti ale lumii, care ar putea sa gestioneze conflictele. De exemplu, un manager dintr-o tara unde exista dezechilibru īn distribuirea puterii, ar putea fi tentat sa evite conflictul si sa-l transfere spre vārful ierarhiei, unde pāna la urma se poate transforma īn confruntare. Un alt manager, dintr-o tara īn care primeaza cultura orientata spre relatii, fa vi īnclinat mai degraba spre o pozitie de acceptare īn conflict.[5]

Stilul competitiv este caracterizat prin dorinta de a-si satisface propriile nevoi, fara a lua īn considerare impactul asupra celeilalte parti - una din parti a conflictului este foarte astensiva si nu tine seama de efectul actiunilor asupra celorlalti, adica se maximeaza interesul propriu si se minimeaza interesul celuilalt, conflictul īncadrāndu-se īn termenii stricti de cāstig - pierdere. Cānd puterea este folosita, apare elementul coercitiv, posesiunea puterii fiind un determinant al tipului de decizie care este utilizat pentru a rezolva un conflict.



Stilul colaborativ descrie o situatie īn care toate partile implicate īn conflict īncearca sa satisfaca īn totalitate interesele tuturor partilor. Īn acest caz sunt maximizate si impunerea interesului propriu si si cooperarea, īn speranta obtinerii unui acord, unde nimeni nu trebuie sa piarda. Accentul cade pe o situatie de tip cāstig - cāstig, īn care se presupune ca solutionarea conflictului poate aduce ambelor parti o situatie mai buna.

Stilul ocolitor reflecta dorinta de a suprima un conflict sau a se retrage din el. Desi conflictul este recunoscut, acest stil implica dorinta retragerii sau politica strutului, ascunderea capului īn nispi. Eficienta stilului este de-a binelea limitata, fiindca problema īn fond nu se schimba, ci, cel mult, este amānata.

Stilul īndatoritor este un act voluntar, prin care unul dintre parti considera necesara a pune imediat capat conflictului prin a acorda celeilalte parti ceea ce doreste. Acest stil este mai rar īntālnit, si presupune cooperarea cu cealalta parte pe fondul nesustinerii interesului propriu, aceasta fiind situatia īn care o parte este dispusa sa se auto-sacrifice.

Stilul concesiv apare cānd fiecare dintre parti este dispus sa cedeze ceva, sa faca unele compromisuri necesare. Īn aceasta abordare nu exista īnvins sau cāstigator bine definit, fiindca se combina cu jumatati de masura impunerea interesului propriu si cooperarea, si se accepta o solutie care afecteaza rationalitatea conflictului.

Prin concluzie, se poate afirma ca intentiile sunt variabile īn timp datorita faptului ca schimbarea desfasurarii evenimentelor poate impune alte reactii si reconceptualizarea pozitiilor. Totusi, exista o anumita constanta īn alegerea intentiei de abordare a conflictelor īn functie de variabilele individuale si situationale ale organizatiei. Practica dovedeste ca īntr-o confruntare unele persoane doresc sa cāstige - cu orice pret, unele persoane doresc atingerea unei solutii optime, unele sunt curtenitoare, iar unele sunt multumite daca īmpart (prin compromis) rezultatele procesului conflictual, chiar daca acestea nu sunt cele mai bune.

            Īn ciuda intentiilor traditionale de rezolvare a conflictelor, prezentate si detailate anterior, īn unele organizatii, care īnvata, se impune tot mai mult un nou termen: transformarea conflictului. Desi aceasta notiune o īntālnim la Johan Galtung, creatorul metodei Transcend, care propune pace prin abordarea transformativa - Conflict Transformation by Peaceful Means; Lederach descrie poate cel mai bine evolutia acestei abordari care urmareste obtinerea pacii īn organizatii. Termenul de transformare acorda o īntelegere mai cuprinzatoare, care poate fi evidentiata la mai multe niveluri. Ideea de transformare nu sugereaza faptul ca eliminam pur si simplu conflictul sau ī-l controlam, ci mai degraba arata natura lui dialectica -  conflictul social trece prin anumite faze previzibile, care transforma relatiile si organizarea sociala.[6]

            Cānd conflictul depaseste spatiul intrapsihic, putem vorbi de conflict social. Von Rosenstiel (1980) ofera o definitie generala a acestuia: "Un conflict interindividual, asa zis conflict social, exista cānd īntre doua  parti, compuse fiecare din cel putin o persoana, se observa tendinte de actiune incompatibile."[7] Aceasta defintie pune accent pe tendinta de actiune si mai putin pe atitudini siconcepti, elemente ce sunt resimtte ca deranjante sau blocante pentru part.

1.      2. Schimbarea schemelor de comunicare

Conflictul schimba schemele de comunicare, afecānd astfel relatiile si organizarea social, transformānd perceptiile despre sine, despre ceilalti, cāt si problemele aflate īn disputa.

            Modelul lui Lederach se bazeaza pe un process participative, care urmareste crearea schemelor de transformare a conflictului, incluzānd etape cum ar fi:

descoperirea - participantii se angajeaza si interactioneaza cu propria lor īntelegere asupra modeului īn care functioneaza conflictul

recunoasterea si structurarea īn categorii - pune participantii īn situatia de a crea propria lor teorie, pe baza experientei trecute si pe īntelegere, fiind important contributia procesului de īnvatare

evaluarea - o data ce participantii au descoperit ce este conflictul si cum se rezolva, ei pot īncepe sa evalueze ce i-a ajutat si ce nu din modul cum au gestionat conflictul

adaptare si recreare - aceasta este ocazia de a adapta modalitatile curente de gestionare a conflictului sau de a explora noi strategii, prin analizarea practicilor din culturi si contexte diferite

aplicarea practica - stadiul final al īnvatarii rezolvarii conflictelor implica exercitii prin care se experimenteaza noile idei si opinii, membrii organizatiei fiind capabili sa foloseasca noile cunostintele si aptitudini īn situatii de confruntare.[8]

Faptul ca īn organizatiile care īnvata compromisul si colaborarea creeaza o coalitie dominanta īn rezolvarea conflictelor rezulta ca abordarea transformativa īsi va gasi mai repede terenul de manifestare īn acest tip de organizatii si nu īn cele īnchise, plafonate si sortite, īn cele din urma, esecului.

            Īn cazul unui process de rezolvare a conflictelor prin abordarea transformativa obiectivul cheie este un accord care da satisfactie reciproca partilor si īmbunatateste situatia ambelor parti, obiectul principal a abordarii transformative fiind chiar 'schimbarea īn bine " a partilor. Abordarea transformativa īsi are success atunci, cānd partile experimenteaza succesul atāt īn capacitatea de a se īntari pe sine, cāt si capacitatea de relationare cu ceilalti, adica partile obtin īmputernicire si recunoastere.

1.      3. Clasificarea situatiilor conflictuale

Termenul "conflict" exprima īn general un blocaj al mecanismelor normale de luare deciziilor, un individ sau un grup īntāmpinānd dificultati īn efectuarea alegerii actiunii sale. Aceste fenomene conflictuale sunt īmpartite īn trei clase principale:

1. conflictele individuale privind luarea deciziei personale

2. conflictele organizationale ale unui grup sau ale unui individ dintr-o organizatie

3. conflictele inter-organizationale.

Conflictul individual apare atunci, cānd un individ īntāmpina dificultati īn luarea unei decizii; conflictul organizational sau intra-organizational reflecta tensiunile, opozitiile sau contradictiile dintre un individ si organizatia din care face parte sau īntre membrii organizatiei. Ele tin de inacceptabilitate (solutia aleasa nu este satisfacatoare), incomparabilitate (individual nu poate deosebi decizia preferata dintrun ansamblu de variante posibile) si incertitudine (el nu poate evalua consecintele alegerii). Conflictul inter-organizational priveste confruntarea dintre doua sau mai multe organizatii.




            O idee interesanta rezultata din analizele efectuate de J. March si H. Simon asupra colectivitatilor umane este accea, ca o organizatie, daca nu simte nevoia de a lua decizii comune, ar putea tolera numeroase dezacorduri printer membrii ei. La polul opus se afla acele organizatii īn care deciziile pur individuale devin decizii commune pentru īntreaga organizatie, ceea ce determina o conflictualitate mai puternica. Decizia comuna, luata prin consultarea grupului s-a impus īn fata deciziei individuale, datorita avantajelor nete pe care le prezinta. [9]

Īn practica organizationala, de multe ori problemele depasesc ca amploare posibilitatile de abordare ale unei singure personae, iar abordarile interdisciplinare obliga la constituirea unor echipe mixte pentru obtinerea unor solutii originale. Gāndirea sistematica, dirijata flexibil si fara prejudecati, capacitatea de a "produce" idei, stimulata de actiunea convergenta a mai multor indivizi creative, sunt cāteva elemente care permit elaborarea unor decizii mult mai favorabile decāt cele individuale, ulterior cu un potential conflictual mult scazut. De asemenea, practica a dovedit, ca grupurile de manageri tolereaza riscul, avānd īn acelasi timp sanse ridicate de a evita esecul, gratie unei posibilitati mai mari de a gasi o solutie acceptabila.

1.Din punct de vedere al esentei lor, exista conflicte de substanta si conflicte afective, primele manifestāndu-se cu o mai mare  intensitate atunci, cānd indivizii urmaresc atingerea propriilor scopuri prin intermediul unor grupuri. Conflictele de substanta sunt puternice īn sistemele de conducere autoritare, unde cei care desin posturile de decizie cheie īsi impun propriile rationamente, avānd drept argument experienta īndelungata. Reducerea starilor conflictuale se realizeaza prin orientarea spre acele obiective, care permit realizarea unui consens. Conflictele afective se refera la relatiile interpersonal, fiind generate de stari emotionale. Starea de suspiciune, ostilitatea, tensiunea social, explozia emotionala sunt modalitati de manifestare a unor asemenea conflicte. Īn timp ce conflictele de substanta sunt specifice structurilor si raporturilor ierarhice, conflictele afective fac parte din sfera valorilor, a relatiilor sau a intereselor, ele fiind īnsotite de puternice emotii negative, de receptarea stereotipa a celor aflati de cealalta parte a baricadei.

            2. Putem īnsira situatiile conflictuale īntr-o alta clasificare, īn funtcie de nivelul la care se manifesta sau ce nivel ocupa subiectii care iau parte la conflict, existānd: conflicte intra-personale, conflicte inter-personale, conflicte intra-grup, conflicte inter-grup si conflicte īntre organizatii.

La nivelul intra-personal sau intra-psihic conflictul apare la nivelul personalitatii unui individ, sursele de conflict incluzānd idei, gānduri, valori, emotii, predispozitii sau obiective personale care intra īn conflict unele cu altele. Īn functie de originea si sursa conflictului intra-psihic, acest domeniu este studiat īn mod traditional de diferite domenii ale psihologiei, de la psihologia cognitiva, psihoanaliza, teoria personalitatii la psihologia clinica sau psihiatrie.

Al doilea nivel major apare īn relatiile dintre persoane, adica conflictul inter-personal. Aceastea sunt conflicte īn care o persoana o frusteaza pe alta de atingerea obiectivului propus. Se definesc doua tipuri de conflicte interpersonale: cel consensual (cānd ideile, opiniile, credintele partilor aflate īn conflict sunt incompatibile) si competitia pentru resurse limitate (cānd persoanele implicate īn conflict percep ca doresc aceleasi resurse limitate).

Conflictul intra-grup apare īn interiorul unui grup, pe fondul presiunii pe care acesta o exercita asupra membrilor sai. Conflictele inter-grupuri se manifesta cu un caracter mai complex, ele aparānd adesea īntre subdiviziunile functionale ale organizatiei. Aceste conflicte īn general duc la cresterea coeziunii grupului si la a loialitatii dintre membrii acestuia. Īmportanta care este acordata muncii īn echipa, propune angajatului o identificare puternica cu echipa din care face parte, iar identificarea cu un grup anume, pregateste terenul pentru conflictele organizationale.

3. Datorita pozitiei ocupate a actorilor implicati īn conflict, putem distinge conflicte simetrice si conflicte asimetrice. Conflictele apar frecvent īntre parti care au pondere diferita, aceste conflicte fiind asimetrice.

4. Dupa gradul de intensitate putem mentiona disconfortul (ce este un sentiment intuitiv, ca lucrurile nu sunt normale, chiar daca starea conflictuala nu poate fi definita precis), incidentele (ce irita un timp si sta la baza unor conflicte mai mult sau mai putin intense daca nu este uitata - un incident īn sine putānd sa fie o problem simpla, dar daca este gresit īnteleasa, poate escalada īn tensiune), neāntelegerea (care este o forma de conflict cauzata de perceptii gresite, lipsa de legaturi īntre parti si o comunicare defectuoasa), tensiunea si criza (ele fiind forme extreme a conflictelor).

5. Īn ceea ce priveste forma conflictului, putem deosebi: conflicte latente - care sunt determinate de consecintele unor episoade conflictuale anterioare; conflicte īntelese - care apar odata cu constientizarea existentei unor conflicte latente, si conflicte manifestate - care se exprima prin comportament, reactiile cele mai frecvente fiind apatia, atitudinea dramatica, ostilitatea deschisa sau agresivitatea.

6. Din punct de vedere a duratei si a evolutiei, exista: conflicte spontane, acute si cronice. Conflictele spontane apar brusc, sunt greu de prevazut, sunt de scurta durata si de obicei se manifesta la nivel interpersonal. Conflictele acute au o evolutie scurta, dar sunt deosebit de intense, īn timp ce conflictele cronice au cauze ascunse, greu de identificat, cu evolutie lenta si de lunga durata.

7. Ideea dezirabilitatii unor conflicte pozitive conduce la clasificarea conflictelor īn functie de efectele sau rezultatele pe care le au īn organizatii, astfel aparān conflicte functionale (care sustin obiectivele si imbunatatesc performantele) si conflicte disfunctionale (care blocheaza activitatile).

1.      4. Conflicte functionale

Demarcatia īntre conflictele functionale si cele disfunctionale nu este clara, nici un nivel al conflictului neputānd fi considerata ca fiind acceptabil sau nu īn orice circumstante. Tipul de conflict care īn anumite conditii este distructiv sau puternic disfunctional, īn alte conditii poate sa creeze conditii prielnice de dezvoltare organizationala. Singurul criteriu care poate diferentia cele doua forme de conflict este performanta organizatiei. Din moment ce organizatia este creata si functioneaza pentru a atinge anumite scopuri, se poate accepta ca functionalitatea conflictului trebuie evidentiata prin analiza impactului sau asupra organizatiei si nu asupra indivizilor care o compun. Nu trebuie omis nici faptul, ca impactul conflictului asupra īntregii organizatii poate depinde si de modul īn care percep indivizii conflictul respectiv.[10]



Majoritatea oamenilor consider ca toate conflictele sunt disfunctionale pentru ca reduc cooperarea si functionarea optima a echipei, produc violenta si ostilitate si conduc la reducerea performantelor generale ale organizatiei, dar conflictele pot avea si aspecte productive, iar o enumerare a funtiilor si beneficiilor conflictelor ne poate pune serios pe gānduri:

- prin conflict persoanele sunt capabile sa accepte perspectivele celorlalti, devenind mai putin egocentrice

- conflictul stimuleaza dezvoltarea psihologica personal, persoanele devenind mai riguroase si mai realiste īn autoevaluarile pe care le fac

- conflictul stimuleaza evolutia personal

- conflictul promoveaza constiinta de sine si de ceilalti, cunoasterea problemelor ajutānd la o mai buna īntelegere a persoanelor furioase, frustrati sau chiar īnspaimāntati

- discutarea conflictului determina membrii organizatiei sa fie mai constienti de problemele interne si mai capabili sa le rezolve

- conflictul promite schimbarea organizationala

- conflictul īntareste relatiile si ridica moralul atāta vreme, cāt persoanele pot realiza ca relatiile lor sunt sufficient de puternice pentru a face fata conflictului.

Desi īn faza de incipienta sunt greu de identificati, conflictele functionale īmpiedica stagnarea, provoaca noi obstacole si īncurajeaza rezolvarea lor.

Potrivit lui Durkheim[11], functionalitatea conflictului este cu atāt mai puternica, cu cāt rolul coeziunii si al solidaritatii nu este de a suprima concurenta, competitia, ci de o modera, si nu īn ultimul rānd, conflictele sunt forta de creativitate si inovare.



[1] Bogįthy Zoltįn, Conflicte īn oranizatii, Ed. Eurostampa, Timisoara, 2003, pg. 16.

[2] Adrian Petelean, Natura conflictelor si intentiile de rezolvare a acestora, www.markmedia.ro, 18-24 oct.2004

[3] Bogįthy Zoltįn, Conflicte īn oranizatii, Ed. Eurostampa, Timisoara, 2003, pg. 17.

[4] Adrian Petelean, Natura conflictelor si intentiile de rezolvare a acestora, www.markmedia.ro, 18-24 oct.2004

[5] Adrian Petelean, Natura conflictelor si intentiile de rezolvare a acestora, www.markmedia.ro, 18-24 oct.2004

[6] Adrian Petelean, Natura conflictelor si intentiile de rezolvare a acestora, www.markmedia.ro, 18-24 oct.2004

[7] Bogįthy Zoltįn, Conflicte īn oranizatii, Ed. Eurostampa, Timisoara, 2003, pg. 18.

[8] Adrian Petelean, Natura conflictelor si intentiile de rezolvare a acestora, www.markmedia.ro, 18-24 oct.2004

[9] Adrian Petelean, Disconfort, incident, neāntelegere, tensiune sau criza?, www.markmedia.ro, 21-28  noi.2004

[10] Adrian Petelean, Conflicte functionale si disfunctionale, , www.markmedia.ro, 18-24 oct..2004

[11] Adrian Petelean, Conflicte functionale si disfunctionale, , www.markmedia.ro, 18-24 oct..2004












Document Info


Accesari: 12467
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )