Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































DESCRIERE SI EXPLICATIE

sociologie












ALTE DOCUMENTE

Acest este un chestionar sincer care iti va dezvalui multe despre adevaratul tau sine
MA VOI INGRASA DACA MA LAS DE FUMAT
CHESTIONAR SIDA
MODURI SI SISTEME DE OPERARE FOLOSITE DE TRAFICANTII DE DROGURI
STRATIFICARE SI MOBILITATE SOCIALA
SECRETUL: LEGEA ATRACTIEI (1)
« TRADITIA POPULARA OLTENEASCA »
Terorismul contemporan
REZIDUURILE. CLASIFICAREA REZIDUURILOR.
CRIZA DE ORIGINALITATE LA ADOLESCENTI

DESCRIERE SI EXPLICATIE

"Vad, simt, deci remarc, privesc si gindesc."

Roland Barthes




1. Text descriptiv, text narativ, text argumentativ

Cimpul antropologiei si indeosebi cimpul ei textual poate fi caracterizat printr-o serie de tensiuni majore: apropiat si indepartat, inauntru si in afara, unitate si pluralitate, universal si particular, concret si abstract, sensibil si inteligibil, pe scurt descriere si explicatie. Este important sa intelegem ca nu numai teoria antropologica, ci in general modul de gindire care este specific rationalitatii stiintifice se constituie in ruptura cu universul senzatiei si mai ales cu vazul. Din acest punct de vedere si numai din acest punct de vedere, fotografia - care reprezinta, poate, modelul tuturor celorlalte forme de descriere despre care a fost vorba in aceasta carte - este considerata drept aparenta. in multe privinte, ceea ce numim stiinta cauta inca sa lupte impotriva iluziei senzatiilor, mai precis impotriva naivitatii impresiei optice; stiinta actuala ar fi stiinta a ceea ce este invizibil si ascuns, asa cum gindeste Bachelard atunci cind scrie: "De ce nu am accepta sa instituim abstractia ca demersul normal si fecund al spiritului stiintific?". Descrierea ar fi un fel de moment de geneza si in acelasi timp de tinerete a disciplinelor recent aparute, asa cum este a noastra, incapabile inca de a accede la maturitatea unei veritabile explicatii. Iar atunci cind, in interiorul acestor discipline, ajun 333j91d g, in sflrsit, sa se constituie ipoteze teoretice - totdeauna prin trecere de la particular la general (Aristotel: "nu exista stiinta decit ca stiinta a generalului"), de la vizibil la invizibil -, aceasta se realizeaza dis-creditind descrierea.

in aceste conditii, statutul scrierii descriptive ramine problematic. Un statut care imi pare analog statutului scrierii narative din interiorul unui text argumentativ. intr-un astfel de text, naratiunea nu este in elementul ei pentru ca este considerata intotdeauna oarecum subordo­nata explicatiei. Ea ocupa o pozitie ierarhic inferioara, comparabila in ultima instanta cu aceea pe care o are descrierea in raport cu nara­tiunea intr-un text care se prezinta, de data aceasta, ca o povestire. Naratiunea este subordonata explicatiei (stiintifice), asa cum descrie­rea este angajata in serviciul naratiunii (romanesti). Daca in povestire descrierea este un moment care permite pregatirea a ceea ce toata lumea asteapta (actiunea dramatica), in explicatie naratiunea are rolul de a-l face pe cititor sa ajunga la ceea ce este considerat drept singurul aspect demn de interes si respectabilitate: demonstratia.

A descrie este un verb tranzitiv: descriem un peisaj pentru a povesti. A povesti este tot un verb tranzitiv: povestim o istorie pentru a explica. in aceste conditii, povestirea nu are nici o demnitate stiintifica. Ce sa mai spunem atunci despre descriere ? Furnizoare de informatii, aceasta are cel mult o functie de ilustrare, niciodata de explicare. "Textul stiintific propriu-zis - scrie Jeanne Favret-Saada -este consacrat rezultatelor decodarii operate de etnograf" (1994, p. 53) si trimite tot ceea ce a permis sa se ajunga la el in cvasi--ilegalitatea unei ilustratii care risca sa ramina multa vreme doar in vecinatatea stiintei.


2. Actualitatea descrierii ca text particularizant si scepticismul fata de explicatie ca discurs generalizant

Consecintele unei atari pozitii de desconsiderare aroganta a particu­larului si a concretului conduc la restabilizarea prin generalizare a tot ceea ce a contribuit la destabilizarea descrierii etnografice, adica la reintroducerea indirecta a etnocentrismului si a normativului. Pe de alta parte, probabil ca teoria - care cauta sa inteleaga realul demon-strindu-l, reducindu-l la un numar limitat de sisteme inteligibile si sa ajunga la punctul de vedere al punctelor de vedere - nu este intotdea­una foarte lucida cu privire la ea insasi. Admitind chiar ca explicatia explica ceea ce nu este ea, teoria are tendinta ca, prin autoreferen-tialitate, sa nu se (re)cunoasca drept ceea ce este. Atunci cind se reflecta pe sine, deseori o face in sensul optic al refractiei si al reproducerii. Putini cercetatori au curajul lui Levy-Bruhl. Acesta si-a elaborat intrega opera pe baza distinctiei teoretice dintre "gindi-rea primitiva" si "gindirea logica", iar la sfirsitul vietii, in Carnete, ne spune:  "M-am inselat total".

Traim astazi in Occident o epoca de criza care nu are decit inconveniente. Am devenit sceptici in ceea ce priveste preten­tiile metalimbajelor si ale "superconceptelor", cum le numeste Wittgenstein. Un numar din ce in ce mai mare de cercetatori au inceput sa se interogheze asupra conditiilor de producere a propriilor cercetari si sa acorde o atentie deosebita povestirii. impotriva vanitatii cunoasterii, descrierea - care, facind legamint de saracie, a decis sa se limiteze la vaz - este obiectul unei reveniri in actualitate. Trebuie sa recunoastem ca discursurile teoretice au imbatrinit brusc. Astazi, speculatiile functionaliste ale lui Malinowski nu mai prezinta nici un interes, in vreme ce Argonauts of the Western Pacific si Coral Gardens and their Magic ramin printre marile carti de invatare a etnologiei, iar daca inca o citim pe Margaret Mead, o facem, in pofida teoriei culturaliste, pentru descrierile sale vii si exacte cu privire la barbatii, femeile si copiii din Bali si Samoa. Acum douazeci de ani, marea majoritate a antropologilor erau inca mai mult sau mai putin "structu­ralisti" sau "structuralo-marxisti". Ce ne vom mai aminti peste citiva ani din opera lui Levi-Strauss, cind cele mai teoretice dintre textele sale au imbatrinit deja considerabil? Dupa parerea mea, Tristes Tropiques, La Pensie Sauvage, descrierile fotografice ale satelor din Mato-Grosso, si, mai ales, Leton inaugurale au College de France, in care antropologul isi incepe expunerea cu un "omagiu" adus "gindirii superstitioase", estimeaza ca "in fata teoreticianului obser­vatorul trebuie sa aiba ultimul cuvint, iar in fata observatorului, indigenul" si incheie subliniind cit de mult le datoreaza el indienilor din Brazilia, in fata carora se considera ca un "elev".

A arata si a demonstra

Nu antropologia serveste drept fundament pentru etnografie, ci invers, incit anumiti maestri ai disciplinei noastre (ma gindesc in special la Boas) considera ca orice sinteza este intotdeauna prematura, iar multi dintre aceia care au contribuit in perioada contemporana la reinnoirea cercetarii, inclusiv a cercetarii teoretice - James Clifford in Statele Unite, Jeanne Favret-Saada in Franta - prefera sa se autocalifice drept "etnografi". Trebuie sa reamintim aici ca descrierea etnografica, care consta mai mult in a prezenta decit a reprezenta, nu se limiteaza doar la modalitatea sa textuala. Ea este utilizata intr-unul dintre domeniile disciplinei noastre aflat astazi in plina expansiune: domeniul muzeografiei, care este o activitate de conservare, de expunere si de restaurare.



Daca se impune sa reintroducem vederea intr-un demers (stiinta) care se construieste impotriva ei - urmind o directie deschisa de pionieri ca Diderot, Malinowski, Merleau-Ponty - si sa-i restituim intreaga legitimitate unei activitati care consta in a arata, iar nu numai in a demonstra, aceasta se datoreaza faptului ca ritualurile pe care le observam, evenimentele neasteptate pe care le intilnim pe teren si ale caror vibratii le simtim pina in corpul nostru, descrierile pe care le facem, precum si expozitiile pe care le prezentam mai ales in cadrul muzeelor de etnografie nu au echivalent teoretic. "incercati sa va conturati imaginea unui copac in general - scrie Jean-Jacques Rousseau -, niciodata nu veti reusi, fara voie va trebui sa il vedeti mic sau mare, rar sau stufos, luminos sau intunecat." Descrierea este indiferenta la ideile generale. Este un gind "sub raportul capacitatii emotionale, iar nu conceptuale", dupa cum spune Pierre Klossowski despre Nietzsche. Chestionarea sa permanenta, orientata intotdeauna inspre ceea ce particularizeaza, este fizica, nu metafizica. Zdrun-cinind pretentiile gindirii explicative ce urmareste sa controleze multitudinea detaliilor, pe care cauta sa le dizolve in unitatea concep­tului, discursul descriptiv merita sa fie apreciat pentru el insusi, in autonomia sa, iar nu considerat ca un obstacol sau, in cel mai bun caz, ca o escala in itinerariul care ar conduce la stiinta.

Acest ultim aspect nu este, desigur, de la sine inteles. Este, oare, posibil sa existe o etnologie exclusiv descriptiva? Prin atitudinea sa categoric antiteoretica, un cercetator ca Boas nu a adus, oare, disci­plina noastra intr-un impas? Pe scurt, vrind sa negam sau sa ignoram speculativul, nu sintem condamnati, oare, la "specular"1?

3. Lectia lui Wittgenstein : speculatiile explicative si metoda descriptiva

in incercarea de a raspunde la aceste diverse intrebari, cred ca avem nevoie de o meditatie, iar ea ne este oferita de gindirea lui Wittgenstein, care constituie o contributie inestimabila, nu atit pentru analiza limbajului in general, cit pentru conditiile producerii textului descriptiv (etnografie) si explicativ (antropologie). Reconsiderind tot ceea ce afirmase in tinerete, Wittgenstein scrie:  "si eu credeam ca analiza trebuie sa aduca la lumina lucruri ascunse" si spune despre el ca a devenit "un pictor", iar "adesea", adauga el, "un pictor foarte slab". De ce trebuie sa rezistam cu toate fortele tentatiei explicative si sa ne limitam la o sarcina infinit mai modesta, dar totodata mult mai delicata si exigenta: descrierea? Pe de o parte, stiinta, prin teoriile sale explicative, nu accede nicidecum la un grad superior al cunoasterii. Explicatia cauzala mai ales - a se consulta in acest sens studiul lui Wittgenstein (1982) asupra lucrarii Creanga de aur a lui Frazer - nu adauga nimic la intelegerea unei culturi care ne este straina, ci opereaza numai substituirea unui mit cu un altul. Explicatia nu face decit sa intretina iluzia ca este posibil sa degajam legi. Pe scurt, teoriile stiintifice sint "ipoteze superflue care nu explica nimic" (1982, p. 25) si reproduc sub o alta forma "magie" si "superstitie". Pe de alta parte, nu totul poate primi o explicatie. "Savantii care ar vrea intotdeauna sa aiba o teorie!!!" (1982, p. 36) nu pot inte­lege ca exista hazard, absurditate, non-sens, ca fiintele umane sau grupurile sociale pot actiona asa cum o fac "fara un motiv anume" ("Sohandeln sie eben", scrie Wittgenstein).

in aceste conditii, metoda nu poate consta decit intr-o "pura descriere", singura care ne permite sa scapam de "magie" si "super­stitie", iar acestea din urma trebuie cautate acolo unde se constituie: in chiar inima limbajului. Cu cit mergem mai mult in sensul unei generalizari explicative, cu atit ceea ce credem ca se lumineaza devine mai obscur. Pentru Wittgenstein, problema majora cu care se con­frunta stiintele sociale si mai ales antropologia consta intr-o lipsa de intelegere a "logicii limbajului nostru" care trebuie "clarificata" nu prin explicatii, ci prin descrieri exacte ale acestei logici.

Acesta este sensul numeroaselor axiome care puncteaza de la un capat la celalalt cea de-a doua parte a operei lui Wittgenstein ("Dorim descrierea, nu explicarea", "Nu ginditi, ci priviti", "Multumeste-te sa pictezi ceea ce vezi"). Descrierea inseamna in primul rind des­criere a limbajului si, mai ales, a farselor pe care acesta nu inceteaza sa ni le joace. "Trebuie sa priviti practica limbajului, atunci o veti vedea" (Fiches, § 501).


"Asteptam - fara nici o indreptatire - o explicatie, cind solutia dificultatii ar constitui-o o descriere, cu conditia sa ii acordam rangul care i se cuvine in ierarhia reflectiilor noastre. Cu conditia sa ne oprim la ea si sa nu incercam sa mergem dincolo de ea."




Wittgenstein, Fiches, § 314

"intrucit totul apare limpede sub ochii nostri, nu e nimic de explicat. Caci ceea ce este ascuns, de exemplu, nu ne intereseaza. st Greseala este ca noi cautam o explicatie acolo unde ar trebui sa concepem faptele ca «fenomene originare». Acolo unde ar trebui sa spunem: se joaca cutare sau cutare joc de limbaj. Nu se pune problema sa explicam un astfel de joc prin experientele traite de noi, ci sa constatam jocul de limbaj."

Wittgenstein, Investigations philosophiques, § 654-655

"Doriti explicatii in loc sa doriti descrieri. si, in consecinta, o luati pe un drum gresit."

Wittgenstein, Manuscrits, nr. 155

4. Miscarea dus-intors de la vedere la cunoastere si de la cunoastere la vedere

Una din lectiile pe care le putem invata din lectura lui Wittgenstein (care a insotit in permanenta redactarea acestei carti) este ca, fiind convinsi ca nu facem altceva decit sa inregistram fapte, producem in egala masura forme. A vedea nu inseamna a oglindi1, iar a scrie nu inseamna a transcrie. Nu exista cunoastere, mai ales cunoastere stiintifica, decit plecind de la o activitate de punere in relatie - "de a face sa se vada conexiunile", dupa cum spune Wittgenstein -, iar descrierea nu consta in a colecta si in a enunta termenii colectiei, ci intr-o activitate de transformare a vizibilului.

Nu este posibil sa disociem procesul de constituire a unui obiect, realizat prin descriere - care inseamna si "descriere a circumstantelor in care se efectueaza observatiile", asa cum ne-a aratat Malinowski -, de acela al intelegerii sale, adica de semnificatia a ceea ce observam. Poate este pacat, dar nu exista mijloace pentru a departaja intr-adevar enuntarea faptelor de interpretarea sensului, si nici pentru a decide clar daca teoria se situeaza mai curind in amonte sau mai curind in aval de cercetare. in Argonautii Pacificului Occidental, Malinowski vorbeste despre o "observatie adevarata, neutra, impartiala", dar in O teorie stiintifica a culturii1, el scrie ca "a observa inseamna a alege, a clasa, a izola in functie de teorie". Ceremoniile Naven a lui Bateson (1986) - care are ca subtitlu: "Problemele ridicate de descrierea din trei unghiuri a unui trib din Noua Guinee"2 - este o carte foarte sugestiva in aceasta privinta. Mare parte din text este consacrata studiului presupozitiilor teoretice ale descrierii ritualurilor de travestire ale iatmulilor. Bateson considera ca descrierea pe care ne-o ofera despre aceste ceremonii, departe de a fi neutra, este rezultatul unei interactiuni intre observator si observat, angajind ea insasi o interpretare, tributara la rindul sau unei optiuni teoretice. Reflectind asupra propriei descrieri a ritualurilor iatmulilor, la care observa, de altfel, ca sint in mare parte intelectuali, el ne arata ca aceasta nu este independenta de un proiect teoretic: respingerea functionalismului lui Malinowski, "vechiul truc teleologic" - spune el - care consta in a ne face sa credem ca orice activitate este comandata de o finalitate.

Este adevarat ca Bateson este mai ales teoretician. in aceasta lucrare de trei sute de pagini el nu-i rezerva descrierii propriu-zise decit vreo zece pagini (pp. 50-61), iar in rezolvarea tensiunii dintre empiric si teoretic el este de parere ca cel de-al doilea termen ar comanda intrarea in domeniu in antropologie si ar avea ultimul cuvint aici.

Dar putem gindi lucrurile si invers, reamintind ca ceea ce confera legitimitate cunoasterii antropologice este vazul, marturia oculara, nu supravegherea teoretica, ci prezenta scopica a cercetatorului pe teren. Descrierea, departe de a constitui gradul zero al cunoasterii, ar fi din aceasta perspectiva singura care permite elaborarea acesteia. in cursul sejururilor noastre printre aceia pe care ii studiem si mai ales la revenirea pe teren, ne confruntam cu o serie de miscari de du-te vino carora nu le putem pune niciodata capat: intre observatie si explicatie, sensibil si inteligibil, concret si abstract. Daca incercam sa descriem ceea ce vedem, o facem pentru a sti, insa aceasta stiinta trebuie sa se reintoarca in permanenta la vaz1, daca vrem sa evitam riscurile unor forme ascunse de etnocentrism occidentalizant: logo­centrismul si grafocentrismul.

Descrierea ca activitate dialogica

Cel mai corect mi se pare sa postulam o autonomie relativa a des­crierii in raport cu conceptia si reciproc, evitind orice asimilare a unui termen cu celalalt. Activitatea antropologica este o activitate dialogica ce nu urmareste nici sa imbratiseze punctul de vedere al celuilalt indigen, nici sa-l converteasca pe acesta la punctul de vedere al cercetatorului. Or, dialogul nu este posibil fara infruntare, fara conflicte cu partenerii nostri "indigeni", sau chiar in interiorul fiecaruia dintre noi intre privirea increzatoare a etnografului si categoriile de analiza neincrezatoare ale antropologului. Un "punct de vedere are tendinta de a se impune ca singurul posibil" scrie Wittgenstein (1982, p. 52), in vreme ce "fiecare punct de vedere are aceeasi importanta" (p. 23). Descrierea etnografica nu este doar o activitate perceptiva si lingvistica care ia cutare cultura ca obiect, ci este o activitate care se reformeaza si se reformuleaza in permanenta in contactul cu aceasta cultura, care ne opune rezistenta si ne conduce la renuntari. Caci etnograful nu poate fi nici purtatorul de cuvint al societatii pe care o studiaza si nici ideologul propriei sale societati, ci observatorul critic si vigilent al amindurora. Daca exista riscul unei lunecari catre etnografism, constind mai ales in a crede in existenta unor enunturi descriptive in stare pura, ca si cum acestea din urma nu ar avea si o tendinta evaluativa, chiar prescriptiva, operatiile explicatiei sint, totusi, mult mai nesigure, putind merge pina la a crea obstacole in intelegerea a ceea ce este perceput in singularitatea sa.



in sfirsit, studiul relatiilor dintre descriere (care nu este niciodata pur descriptiva) si explicatie (care nu explica niciodata totul) trebuie sa se deschida catre un al treilea termen: naratiunea. Caci, pe de o parte, descrierea - care este intotdeauna integrata intr-o temporalitate narativa - este la fel de discursiva ca orice alta forma de text. Pe de alta parte, s-ar putea ca insasi povestirea sa fie fondatoarea descrierii, si nu invers. La aceasta ne invita sa gindim Jeanne Favret atunci cind scrie: "Recitind notitele luate pe teren, am sentimentul ca nimic din ceea ce priveste in mod direct vrajitoria nu se preteaza la descriere etnografica. st Faptul empiric nu este altceva decit un proces de vorbire, iar notele mele iau forma unei povestiri. Nu pot sa descriu vrajitoria din Bocage decit daca revin asupra acestor situatii in care mi s-a atribuit un loc. Singurele probe empirice pe care le pot oferi cu privire la existenta acestor pozitii si a relatiilor dintre ele sint fragmente de povestire"1. Asadar, ne-am afla in prezenta a trei procese discursive in sinul aceleiasi discipline, fapt care ne-ar conduce la reconsiderarea intre­gului dispozitiv.

5. Vizibilitate si literaritate: perceptia sensului si elaborarea formelor

Miscarea in care sintem angajati nu este doar o miscare de du-te vino intre empiric si teoretic (care si-ar putea gasi medierea in povestire), ci - asa cum scrie Michel de Certeau despre Lafitau - "o miscare care merge de la a vedea la a scrie" si care de la scriere revine la vaz. De asemenea, este util ca, pentru ultima oara, sa tesem firele care leaga privirea si discursul, fiintele si limbajul, vizibilitatea si litera-ritatea, sa "mergem", potrivit expresiei lui Michel Foucault, "prin limbaj pina la locul unde cuvintele si lucrurile se leaga".

in descrierea etnografica, asa cum este ea recomandata in toate manualele de la Mauss la Creswell si Godelier, trecind prin Griaule, Maget, Mauduit, subiectul enuntarii este puternic minimalizat in avantajul enuntului referential1. "O proprietate remarcabila a textului etnografic este aceea de a oculta sistematic subiectul enuntarii (adica autorul) care dispare in fata a ceea ce el enunta despre obiectul sau", scrie Jeanne Favret (1994, p. 53), care adauga: "nu vedem cum s-ar putea elimina etnograful pe el insusi din povestirea care sta la baza descrierii sale cu privire la vrajitorie".

Specificul descrierii etno-grafice consta in aceea ca ceea ce este (ethnos) apare treptat la lumina din scriere (graphe), in "faptul ca taranii din Bocage m-au constrins sa produc un anumit numar de enunturi in acelasi fel ca ei" (J. Favret, 1994, p. 49), constatare careia, ca un ecou, ii raspunde faimoasa fraza a lui Wittgenstein: "Totul se decide la nivelul limbajului". Obsedati de sens si de con­tinut, punem, de obicei, accentul pe caracterul am putea spune ontologic si autosuficient al obiectului (ethnos), or acesta din urma nu se poate constitui ca atare decit pe baza limbajului in cele trei modalitati ale sale: etnografica, etnologica si antropologica. in consecinta, nu se pune problema sa opunem ceea ce se presupune a fi de domeniul lingvisticii si ceea ce ar tine de ontologie, ci sa le intelegem in solidaritatea lor: ethnos si graphe, cultura si scriere. impreuna. Caci etnografia se refera in egala masura la ceea ce este privit si chestionat si la cel care priveste si chestioneaza.

Ceea ce pune probleme in aceasta activitate nu este deloc caracte­rul sau eminamente referential, ci conceptia mimetica si neproble­matizata asupra legaturii dintre referent si limbaj, postulatul unei corespondente totale a lor. La sfirsitul secolului XX mai avem inca atitea dificultati in a renunta la realismul cunoasterii de traditie platoniciana si, mai ales, sintem inca fascinati de ideea adecvarii si a ubicuitatii, de acest imaginar al pozitivismului care cauta sa stearga distanta dintre semnificatie si cuvintul care nu o semnifica niciodata complet. Cum am putea cauta sensul fara sa tinem cont de limbaj? Dificultatea cu care sintem confruntati este tocmai forma sensului, aceasta experienta a non-coincidentei, chiar a lipsei si a absentei pe care le experimentam de fiecare data cind scriem, "neputinta de a numi" fiind, asa cum subliniaza Barthes, "un simptom sigur al problemei stroublet" (1980, p. 84).

Pentru a intelege descrierea ca problema a raporturilor multiple dintre fiinta si limbaj, este util, credem, sa ne reintoarcem la punctul de plecare al gindirii lui Heidegger. Or, ce gasim? O fraza din Aristotel: "fiinta se spune in multe feluri". Aventura etnografica, constind in experimentarea vizuala si lingvistica a diferentelor, soli­cita diverse moduri de a spune, de a citi si de a scrie, o varietate de versiuni, opusul insusi al univocitatii.












Document Info


Accesari: 3594
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )