Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...

















































ETNOGRAFIA CA ACTIVITATE LINGVISTICA: SCRIEREA

sociologie












ALTE DOCUMENTE

EDUCABILITATEA. FACTORII DEVENIRII FIINŢEI UMANE
ACCEDER - Lupta impotriva discriminarii comunitatii romane
Etica - concept, principii
Identitatea romilor. Construct istoric si mediatic
NEGOCIEREA SI TEHNICI DE NEGOCIERE
CONTRACTUALISM SI SOCIOLOGISM. H. SPENCER SI E. DURKHEIM.
SCOALA DE LA CHICAGO
FAMILIA
Cercetare practica violenta domestica
Tipuri de relatii intre sexe

ETNOGRAFIA CA ACTIVITATE LINGVISTICA: SCRIEREA

"Ceea ce incerc sa realizez - doar prin simpla forta a cuvintelor scrise - este sa va fac sa intelegeti, sa simtiti si, mai ales, sa va fac sa vedeti. Atit si nimic altceva, dar aceasta inseamna atit de mult"




Joseph Conrad

1. Transformarea privirii

in scriere: organizarea textuala a vizibilului

Capacitatile de observatie si implicare care i se cer unui etnolog nu se refera doar la a vedea si a intelege ceea ce vede, ci si la a-i face si pe altii sa vada. Cind vedem, cind privim si - a fortiori - cind incercam sa le aratam celorlati ceea ce am vazut si am privit ne folosim de cuvinte, de nume. in aceste conditii, activitatea de per­ceptie nu poate fi separata de activitatea de numire. Dar nici aceasta nu este suficienta ca atare. Daca ne marginim doar la observare - fie ea cea mai riguroasa cu putinta - si la cea mai precisa numire orala, foarte curind, din tot ceea ce am vazut si am spus nu va mai ramine decit o amintire vaga. Fara scriere vizibilul ar ramine confuz si dez­organizat. Etnografia inseamna tocmai elaborarea si, dupa cum vom constata, transformarea acestei experiente prin scriere, inseamna organizarea textuala a vizibilului, una dintre functiile principale ale acestei organizari fiind lupta impotriva uitarii. Categoric, a intelege procesele si conditiile observatiei etnografice, asa cum am inceput sa o schitam in capitolul precedent, nu este usor. Dar nu putem limita analiza lor doar la problema a ceea ce vedem. Nu am parcurs pina acum decit jumatate din drum.

Daca observatia etnografica este un raport intre obiectele, fiintele umane, situatiile si senzatiile pe care ele le provoaca in cercetator, descrierea etnografica este elaborarea lingvistica a acestei experiente. Perceptia - sau mai curind privirea - este aceea care declanseaza scrierea descrierii, insa aceasta din urma nu consta atit in a transcrie, cit in a construi, adica a stabili o serie de relatii intre ceea ce este privit si cel care priveste, intre urechea care asculta, glasul care pronunta o serie de nume, iar acum si mina care scrie, o mina care trebuie la rindul sau sa se dezobisnuiasca sa ia drept natural ceea ce, de fapt, este cultural: cuvintele pe care etnologul urmeaza sa le caute pentru a-i face pe ceilalti sa vada caracterul de fiecare data singular a ceea ce a observat el.

Capacitatile necesare observatiei sint departe de a viza doar dome­niul vizibilului. De data aceasta este vorba despre limbaj, iar etno­graful - adica acela care se straduieste sa transforme privirea in scriere - trebuie sa se fereasca de clisee, de stereotipuri, de toate aceste depuneri si sedimente culturale - 858j93i care, prin repetitie, il reduc pe celalalt la identic. Aceasta este una dintre lectiile pe care le putem invata citindu-l pe Paul Valery care, in Degas Danse Dessin, ne propune sa "uitam numele lucrurilor pe care le vedem"1.

in consecinta, trebuie sa articulam privirea si scrierea nu in simultaneitatea lor - ceea ce ar fi o iluzie, - ci in coextensiunea lor, sa intelegem raportul dintre a vedea si scrierea a ceea ce este vazut. Aceste raporturi nu trebuie intelese ca si cum ar avea un sens unic, intrucit etnologul, care este dator sa se intoarca sa vada (sa revada), se confrunta in permanenta cu ceea ce altii au vazut si au scris.

Ansamblul reflectiilor precedente ne permite sa schitam urma-toarea definitie: descrierea etnografica trimite la realitatea sociala a carei aprehensiune se bazeaza pe "a vedea", dar o realitate sociala devenita limbaj si care se inscrie intr-o retea de intertextualitate: etnologia si a fortiori antropologia, care intretin un raport necesar cu ceea ce a fost deja spus si a fost deja scris.

2. Descriere si clasificare: profuziune semantica si precizie lexicala

Ne vom intreba mai tirziu daca exista intr-adevar un specific etno­grafic al descrierii, iar catre sfirsitul acestei carti vom vedea daca poate exista o etnologie exclusiv descriptiva. Deocamdata consi­deram necesar sa reamintim caracteristicile acestui gen de text pe care il desemnam prin termenul descriere. Descrierea, care inseamna explorare a vocabularului in aceeasi masura in care inseamna explo­rare a fenomenului propriu-zis pe care dorim sa il prezentam, pare a se situa foarte aproape de enumerare. Ea enunta si anunta, enumera, descifreaza, detaliaza, descompune, dar mai intii inregistreaza, indica, inventariaza, contabilizeaza. Ceea ce nu constituie o activitate prea imaginativa: ea intocmeste liste, inregistreaza starea imobilelor, face inventare1. incercind sa nu uite nimic, ea isi propune sa epuizeze obiectul. in L'CEuvre de Zola, pictorul Claude Lantier exclama:

"Ah! sa vezi si sa pictezi totul". Iar in L'Amerique, Andre Chenier scrie: "Sa vad totul, sa merg peste tot, sa stiu totul si sa spun totul". Scrierea descriptiva incearca sa prezinte un raport complet cu privire la tot ceea ce vede etnologul. Nici un spatiu, nici un ungher nu trebuie lasat neexploatat, nici de ochiul care observa, nici de mina care arata. Este necesar sa punem in evidenta si in primul rind sa numim absolut tot ce vedem. in acest sens, n Manuel d'ethnographie, Mauss recomanda: "vor fi colectionate toate produsele fabricate, vor fi studiate toate etapele fabricarii masinii"1. Descrierea vizeaza exhaustivitatea si definitivarea. Din acest motiv, abundenta si prolife­rarea lexicala constituie, in general, una dintre tendintele majore ale acestui mod de discurs, care, dupa cum remarca Bachelard, face uz de o supra-adjectivare a substantivelor2. Totusi, pornind de la o logica opusa, textul descriptiv poate avea in vedere economia (in opinia filosofului Lessing, descrierea cea mai riguroasa se supune regulii epitetului unic), concizia, eliminarea tuturor detaliilor. Este exact ceea ce ne recomanda Zola. si ceea ce a facut Maupassant. Este, de asemenea, lectia "scrierii minimale": Borges, Bioy Casares, Brancusi.

"O compozitie simpla, o limba clara, ceva ca o casa de sticla care lasa sa se vada ideile din interior, documentele redate in stricta lor goliciune."

Emile Zola, Les Romanciers naturalistes

"Tot atit de puternic este si simtul sau vizual, judecata rapida si imediata a privirii care explica concizia si forta unice ale descrierilor sale. Acestea nu sint nici intinse, nici detaliate; in ele nimic nu aminteste de o enumerare, de modul de a gindi al observatorului care inventariaza toate elementele de pe lista pentru a fi foarte sigur ca adunarea este completa. Ochiul sau alege fara gres, fara scrupul, fara rusine aproape - prinde detaliul care contine insasi esenta obiectului sau a scenei si, examinindu-l cu concizia perfecta a maestrului, ne ofera un tablou convingator si original."



Henry James, Sur Maupassant

Oricum ar fi, concisa sau detaliata ("putem descrie o palarie in douazeci de pagini si o batalie in zece rinduri", este de parere Paul Valery), descrierea impune saturare si mai ales ordonare si clasificare. Daca este arborescenta si bogata in detalii, aceasta mare abundenta trebuie sa fie inainte de toate una ordonata, care nu lasa loc impro­vizatiei. Ea consta intr-un mod anume de decupare si disectie a realului, ori mai curind de constructie a acestuia din urma: clasarea si asocierea prin analogie, dar mai ales prin contiguitate. Fisierele, ghidurile, anuarele, cartile de telefon, listings-urile, inchise si tot­odata definitive in forma pe care o imbraca la un moment dat, dar continuu reactualizate prin reeditari succesive, sint texte eminamente descriptive. Exista insa un raport constant, si mai strins inca, intre descriere si dictionare. Acestea din urma pot fi considerate cele mai ample texte descriptive existente, imbinind bogatia semantica cu precizia ordinii lexicale.

"Era o constructie de forma rectangulara, de circa 8 metri lungime, 4 metri largime si 5 metri inaltime, al carei acoperis cu doi versanti prelungindu-se pina la pamint era invelit cu crengi de palmier. st Singura deschizatura facuta intr-un perete cu fron­ton, foarte larga si inalta pentru a permite luminii naturale sa patrunda din belsug in casa, era o usa cu doua batante din bambusi ligaturati, a carei rigiditate era asigurata prin tije transversale legate in toc cu solide fringhii rasucite din cinepa. st Podeaua din pamint batatorit era scobita, nivelul sau situindu-se cu aproxi­mativ 50 cm sub acela al terenului de afara. Un «pridvor» usor inaltat impiedica apa de ploaie sa patrunda si sa se adune in interior. sarpanta se sprijinea pe 5 perechi de arbaletrieri plasati din doi in doi metri, infipti in sol si incrucisati la virf in forma de V-uri, in scobiturile carora era fixata o pana de coama spanne faitieret. Alte pene, distribuite regulat, legau de fiecare parte arbaletrierii intre ei, iar ecartamentul fiecarei perechi era asigurat de corzi care traversau casa la o inaltime de 3 metri. Un numar mare de capriori, la o distanta de aproximativ 20 cm unii de altii, sprijiniti de penele intermediare, porneau de la solul exterior, in care erau infipti ca si arbaletrierii, pina la pana de coama, dea­supra careia se incrucisau. in partea peretelui cu fronton opus usii, capriorii erau asezati in absida. Peste acestia era asezata o retea deasa de baghete lungi orizontale, un fel de sindrila sau de astereala de care era fixat invelisul de palmieri. Arbaletrierii si corzile erau adevarate trunchiuri destul de bine cioplite, iar penele si capriorii, de grosime diferita, erau simple prajini decojite de scoarta. infipti adinc in sol, rezemati de peretele din pamint creat prin sapatura si intilnind sarpanta oblica la 2 metri inaltime, stilpi rotunzi si lipiti unul de altul formau peretii."

Michel Rio, Alizes, ® Balland, 1987, pp. 49-50.

3. Descriere si naratiune

Descrierea intra in conflict permanent cu naratiunea, al carei curs il opreste. in timp ce aceasta din urma inseamna dinamism, timp, miscare, dezvoltare a unei intrigi in care evolueaza personaje, descrie­rea zaboveste, stationeaza pe imagine, isi concentreaza atentia asupra unui anumit moment, asupra unui loc precis, asupra unui episod hotaritor. Dupa cum remarca Gerard Genette, descrierea este "o pauza in povestire". Ea fixeaza timpul intr-un prezent definitiv si imobilizeaza vederea in spatiu. Este un fel de povestire oprita, o revenire asupra momentului, constituind o sfidare a fluxului tem-poralitatii, capabila sa puna in evidenta, de exemplu, permanenta filiatiei, a inrudirii, a raportului cu sacrul, folosirea frecventa a prezentului in textul descriptiv avind rolul de a intari - daca mai era nevoie - o operatie care tine de o expunere in spatiu, iar nu de o derulare in timp.

Descrierea se apropie mai curind de contemplare, in timp ce naratiunea - care, de altfel, poate consta intr-o serie de descrieri articulate in miscarea temporalitatii - se afla categoric mai aproape de actiune. in conditiile in care se opune timpului, acesta fiind caracteristic limbajului, discursului, scrierii, dar si lecturii - a vorbi, a scrie presupun o continuitate, o inlantuire de propozitii, o succe­siune, pe scurt, o sintaxa -, ne putem intreba daca descrierea nu este de domeniul utopiei. Putem descrie fara sa povestim? in masura in care ordinea faptelor enuntate nu este arbitrara - si asa se petrec lucrurile in descrierea etnografica - nu sintem deja angajati in dina­mica unei povestiri?

Exista efectiv un timp al descrierii care este acela al unui itinerar enumerativ, al unei contemplari ce presupune o durata lunga a pri­virii. Ochiul zaboveste, intensifica si amplifica vederea. intr-adevar, spatiul este cel perceput, dar cu rabdare, printr-o observatie de durata si - vom reveni asupra acestui aspect - printr-o decalare temporala a scrierii.

Oricum, ne aflam in prezenta a doua modalitati antitetice sau cel putin profund diferite ale discursului, carora le corespund doua forme de gindire: descrierea si povestirea, iar pentru ceea ce ne intereseaza in cazul de fata: descrierea etnografica si povestirea etnologica.

Dupa cum scrie Philippe Hamon (1993, p. 38), povestitorul--narator este "un personaj mai curind pitoresc, vesel, dezinteresat, sociabil, amabil si vorbaret, st genul de unchi sau de bunic bine­voitor, sau de indragostit patimas care a trecut prin multe. Personajul celui care descrie se apropie mai degraba de savantii austeri care vorbesc putin, de cercetatorii de laborator sen chambret, de cunoas-terea stocata inteleasa prin opozitie cu imaginatia vie, de lucruri in calitate de opuse ale fiintelor, de structuri in masura in care sint opuse aventurii".

Primul tip de activitate mobilizeaza imaginarul, atit al naratorului, cit si al cititorului. Orice povestire este o povestire a unei aventuri care provoaca o surpriza si suscita o asteptare exprimata prin faimoa­sele "si? si?" (se subintelege: "ce s-a mai intimplat dupa aceea?"). Cel de-al doilea tip de activitate, foarte didactica si deloc ludica1, urmareste elaborarea unei cunoasteri sistematice ssavoirt. Nimic nu se deosebeste mai mult de aglomerarea dezordonata si de amestecul nediferentiat decit cunoasterea descriptiva. De altfel, exact acesta este mesajul atunci cind spunem "este de nedescris". Ceea ce ne apare ca dezordine, trebuie reorganizat prin descriere. Numai ca tendinta cea mai comuna este aceea de a trece pe nesimtite de la enuntare la evaluare. Ceea ce vedem este transformat, interpretat, infrumusetat, uritit de catre o gindire categoriala si clasificatoare care, in general, distribuie perceptia in jurul unor categorii polare: mare si mic, slab si gras, frumos si urit. Problema care apare, mai ales atunci cind incercam sa separam faptele de judecatile de valoare (etice, estetice), este aceea a ierarhiei elementelor.




Etimologic, a descrie - de-scribere - inseamna a scrie dupa model, adica a proceda la o constructie, la un decupaj, la o analiza in cursul careia realizam o ordonare. Nu noi inventam fenomenele sociale si evenimentele la care am asistat ca observatori sau la care am parti­cipat, dar ce iluzie sa ne inchipuim ca furnizam o copie fidela a lor! Reconstructia intervine inca din carnetele de teren ale etnografilor. Acestea nu sint niciodata pure "marturii", dari de seama in stare bruta culese de un observator imperturbabil si anonim care ar fi reusit sa se elibereze de propria-i afectivitate. Dimpotriva, ele indica o alegere, o selectie care este, la urma urmei, limitata atit de faptul ca fenomenele sint percepute pornindu-se de la un anumit punct de vedere, cit si de hazardul intilnirilor din teren, care culmineaza cu eliminarea din ignoranta a altor intilniri si, in consecinta, a altor perspective posibile.

4. Descriere si reprezentare

in aceste conditii, descrierea etnografica trebuie sa se fereasca de presupozitiile unei notiuni implicite sau explicite (de la Durkheim incoace) pe care trebuie sa o punem in discutie: notiunea de repre­zentare (sau de reprezentare sociala), inteleasa adesea ca duplicat, dublura, replica, repetare, recunoastere (iar nu cunoastere), pe scurt, reproducere a unei realitati anterioare si exterioare in raport cu actul cercetarii sale si mai ales in raport cu limbajul. Aceasta notiune este intarita prin ceea ce numim in mod obisnuit "culegere a datelor", expresie care tinde prin ea insasi sa ii atribuie cercetatorului un rol pasiv, de inregistrare de informatii. Din punctul nostru de vedere, ea atrage o dubla critica.

1. Reprezentarea presupune o conceptie substantialista cu privire la real. Ar exista potrivit acestei conceptii un adevar al lumii si o veracitate a socialului, independent de limbaj. Ar exista undeva un deja spus pe care ar fi de ajuns sa il descoperim, un ceva ascuns pe care s-ar cuveni sa il scoatem la lumina. Aceasta este "capcana" pozitivismului: a face sa se creada ca semnificatiile cautate sint continute in intregime in lucruri, in lume, in societate. Ar exista, pe de o parte, fapte in stare pura, avind un statut de ceea ce in filosofie se numeste lucru-in-sine, adica un statut de absolut, si, pe de alta parte, discursuri care ar enunta, ori, mai exact in cazul descrierii, ar silabisi mimetic aceste fapte pentru a obtine o copie fidela a lor.

2. Notiunea de reprezentare implica reducerea functiilor limbajului la una singura: aceea pe care Jakobson a numit-o expresiva si care ar putea fi calificata la fel de bine drept instrumentala sau referentiala, pentru care limbajul, secundar in raport cu realul, ar fi un simplu suport servind ca mijloc de transport al gindirii si al comunicarii informatiilor. in consecinta, totul s-ar reduce la a numi prezenta unor semnificatii aflate deja in lucruri, preexistente actului insusi al enun­tarii. in aceste conditii, dindu-se in intregime drept reprezentare a ceea ce exista deja, notiunea de reprezentare refuza distanta (intre semnificant si semnificat, intre cuvinte si lucruri), separarea, absenta (mai ales a semnificantului, in cazul in care trebuie tradus un termen care provine dintr-o cultura straina si pentru care nu avem un echi­valent cu absolut aceeasi semnificatie), bijbiiala si eroarea care caracterizeaza orice itinerar stiintific. Ea conduce la iluzia ontologica a unitatii, a identitatii, a stabilitatii si a durabilitatii sensului.

Or, in special in cercetarea etnografica, scrierea descriptiva nu consta in "a comunica informatii" detinute deja de altii, in a exprima un continut aflat deja in lucruri si deja spus, ci in a produce ceva ce nu a fost inca spus, pe scurt in a face sa apara ceva inedit.

in descrierea etnografica, relatiile dintre cuvinte si lucruri, dintre ochiul care priveste si mina care scrie, dintre subiect si obiect, dintre observator si obiectul observat ridica fara incetare probleme; si nu ne putem preface ca aceste probleme au fost rezolvate o data pentru totdeauna.

in aceasta confruntare, obstacolul major provine din faptul ca ne gasim cel mai adesea in prezenta unor modalitati binare de a gindi, adica a unor rationamente sub forma de dilema, formulate ca si cum am avea de ales intre doi termeni definiti in prealabil ca necesarmente exclusivi: salbatic ori civilizat? cunoscut ori necunoscut? apropiat ori indepartat? traductibil ori total intraductibil? de nedescris ori foarte simplu de descris? "de partea" indigenilor ori vindut occiden­tului imperialist? Aceasta tendinta de a ne situa sau "de o parte" sau "de cealalta" se reflecta, de altfel, in problema de a sti daca sa adoptam un "eu" al observatorului complice cu indigenii observati sau un "noi" profesional care nu va schimba totusi faptul ca cei care constituie obiectul discursului ramin iremediabil "ceilalti" ("trobri-anzi", "nueri", "azande", "iki", "arapesi", "mundugomori" s.a.)

4.1. Descriere, reprezentare si teorie a cunoasterii

O teorie a cunoasterii - cel mai adesea implicita - este de fapt aceea care comanda raspunsul. Uneori, descrierea este conceputa ca descriere a unui obiect si exista tendinta de a face ca acestuia sa ii corespunda un fel de duplicat ideal, ceea ce deviaza problema sen­sului in directia unica a semnificatului; alteori, dimpotriva, ea este conceputa ca activitate suverana si exclusiva a subiectului. Uneori, privirea este inteleasa ca o captare de informatie (de la Epicur si discipolii sai incoace, exista ginditori care considera ca fluxul merge dinspre obiect catre ochi), alteori ca emisie1. Istoria gindirii - inclusiv a gindirii antropologice care este foarte recenta - este marcata de aceste controverse intre realism si idealism, empirism (de la Locke la Margaret Mead) si intelectualism (de la Leibniz la Levi-Strauss).

Specificul acestei gindiri binare consta in faptul ca nu ne permite sa sesizam modalitatile intermediare, oscilatia, contradictia, echivocul, prezenta-absenta (care in Brazilia si Portugalia constituie sentimentul de saudade), aratatul-ascunsul (care se exprima atit in ritualurile profane, cit si in cele sacre), lunecarile de sens, chiar nedeterminarea sensului, ori, dimpotriva, iruptia sensului datorita sensibilitatii pe care o putem lasa sa zburde in voie sau o putem tine strins in friu si orienta in directia discursului public si savant.

Mi se pare ca este mai bine sa tinem in mina ambele capete ale lantului si sa afirmam simultan:

ca realitatea sociala pe care etnograful incearca in acelasi timp sa o surprinda si sa o construiasca (1) se afla in afara sa, iar nu in el, (2) insa nu are nici un sens independent de el;



ca (1) obiectul este cel perceput, (2) dar subiectul este acela care percepe un obiect care - asa cum arata Levi-Strauss in Introduction a l'auvre de Marcel Mauss - este de aceeasi natura cu subiectul;

ca nu exista relatii naturale intre lume si limbaj, semnificant si semnificat, ci elaborari culturale, ceea ce inseamna ca renuntam la fictiunile cu privire la transparenta limbajului, la potrivirea dintre cuvinte si lucruri, la izomorfismul dintre referent si semn.

4.2. Descriere, reprezentare si traducere

Daca punem accentul pe faptul ca descrierea etnografica nu este niciodata un simplu exercitiu de transcriere sau de "decodare", ci o activitate de constructie si traducere in cursul careia cercetatorul mai mult produce decit reproduce, daca insistam pe faptul ca aceasta operatie se efectueaza gratie limbajului, iar nu in pofida sa (descrierea etnografica se efectueaza intr-o limba, ea este o limba anumita in actiune), o facem doar pentru a atrage atentia asupra unei tendinte si astazi inca foarte obiectivista a discursului antropologic. Tributar stiintelor naturii, acesta din urma s-a constituit procedind la ignorarea problemei istoriei, a limbajului - care a fost considerat ca derivat in raport cu originalul - si a scrierii - despre care se admite implicit ca ar avea mai putina viata decit obiectul. in contradictie flagranta cu propria-i experienta, Malinowski ne-a facut sa credem ca putem ajunge la o observatie neutra si impartiala, iar Mauss - teoreticianul sau - aprecia ca descrierea nu ar fi nimic altceva decit o "inregis­trare". Astfel conceputa, antropologia adopta presupozitia spontana a realismului filosofic si considera teza empirista cea mai rudimentara ca de la sine inteleasa: cunoasterea ar proveni in intregime din experienta; obiectul ar fi total independent de conditiile istorice ale observarii sale, precum si de conditiile culturale si lingvistice ale traducerii sale; ar exista - garantie a obiectivitatii - o anterioritate si o exterioritate a "terenului" in raport cu etnologul.

Daca descrierea etnografica este recomandata de toata lumea caABC-ul disciplinei noastre, dar atit de rar - ca sa nu spunem niciodata- ca modalitate de gindire propriu-zisa in cadrul acestei discipline, faptul se explica prin aceea ca am mostenit ideea unei observatii pasive si, mai ales, un mod indigent de a concepe limbajul. De aceea, este util sa subliniem cu tarie ca nu putem percepe lumea in afara actului privirii si nici nu putem sa descriem ceea ce percepem in afara vorbirii si scrierii, pe scurt, ca ne este imposibil sa ne situam in afara limbajului. Ideea unei autonomii a ceea ce este descris (referent, obiect, semnificat) este o iluzie. Descrierea este o operatie care ii apartine aceluia care descrie, iar semnificatia este legata de activitatea aceluia care isi pune problema sensului. Nu exista, la drept vorbind, "date etnografice", ci, din start, intotdeauna si pretu­tindeni, o confruntare intre un etnolog (anume) si un grup social si cultural (anumit), o interactiune intre un cercetator si aceia pe care el ii studiaza. Tocmai aceasta intilnire merita sa fie numita "teren". Tocmai aceasta confruntare si aceasta interactiune (iar nu "media") constituie obiectul experientei etnografice si al constructiei etnologice, care nu vor deveni antropologice decit inscrise (intr-o maniera pe care Bakhtine a calificat-o drept dialogica) intr-o retea de intertextualitate.

5. Ca scriere a diferentei, scrierea etnografica este o scriere decalata

Mai exista si o alta iluzie: aceea a simultaneitatii privirii si scrierii sau - daca preferati - a imediatitatii textului, conceput ca un decalc al vederii. Or, perceptia vizuala nu este niciodata contemporana cu limbajul. Exista o diferenta intre ceea ce vedem si ceea ce scriem, precum si un raport intre a vedea si a scrie ceea ce vedem, un raport care implica o distanta, un "intre", un interstitiu, un interval, pe scurt, o interpretare1. Aceasta distanta o constituie limbajul, ori mai curind scrierea, care decaleaza imediatitatea nu doar a vederii, ci si a cuvintului.

Or, scrierea etnografica, departe de a reduce aceasta diferenta, de a o resorbi in identitatea si nediferentierea culturii observatoare, contribuie la amplificarea sa. Pe de o parte, este o scriere intotdeauna ulterioara privirii cercetatorului si vorbirii interlocutorilor sai. Este un discurs care memorializeaza aceasta privire si aceasta vorbire, conservindu-le urma, pastrindu-le amintirea. Pe de alta parte, este o scriere provocata de ceea ce Levi-Strauss a numit "privire indepar­tata" in raport cu aceea pe care ar putea-o avea un individ care continua sa apartina culturii in care isi are originea.

Dupa exemplul traducerii interlingvistice (a unui limbaj in altul), interculturale (a unei culturi in alta), interistorice (a unei epoci in alta), observatia etnografica, nascuta dintr-o miscare continua de du-te vino intre apropiere si distanta, intre acelasi si altul, nu trebuie sa constituie punctul de plecare al unui decalc sau al unei copii a originalului care ar urmari sa egalizeze - cu alte cuvinte, sa faca nevazute - diferentele si sa neutralizeze dimensiunea straina. Dimpo­triva, ea este o activitate de mediere fara sfirsit, care cauta sa dea seama lingvistic, cultural si istoric de faptul ca aceasta distanta nu va putea fi niciodata in intregime acoperita.




loading...











Document Info


Accesari: 1280
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )